CAUZA ELIAS IMPOTRIVA ROMANIEI

(Cererea nr. 32800/02)

Hotararea din 12 mai 2009

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Elias impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: Josep Casadevall,
presedinte,
Bostjan M. Zupancic, Corneliu Birsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, Ann Power,
judecatori,si
Stanley Naismith,
grefier adjunct de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 14 aprilie 2009,

pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 32800/02 indreptata impotriva Romaniei, prin care doi resortisanti ai acestui stat care au, de asemenea, cetatenie germana, domnul Josep Elias si doamna Sana Elias („reclamantii”), au sesizat Curtea la 9 iulie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantii pretind o atingere adusa dreptului lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, tinand seama de imposibilitatea in care se afla de a beneficia de dreptul lor la despagubire pentru un bun imobil, in temeiul legislatiei interne cu privire la restituiri.
   
   
   <sup>[90]
   
   
   
   
   
   
   
   [91]
   
   
   
   
   
   
   
   [92]
   
   
   
   
   
   
   
   [93]
   
   
   
   
   
   
   
   [94]</sup>
   
   

In fapt,

1. Circumstantele cauzei

5. Reclamantii, sot si sotie, s-au nascut in 1929 si, respectiv, 1931 si locuiesc in Kempten, Germania.
6. In 1983, casa reclamantilor situata in Lugoj a fost nationalizata ca urmare a plecarii acestora in strainatate. Ulterior, casa a fost ocupata de terti in temeiul unor contracte de inchiriere incheiate cu statul („chiriasii”).
7. La 21 august 1996, Comisia judeteana Timis pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a respins cererea reclamantilor privind restituirea casei. Prin hotararea din 3 septembrie 1997, Judecatoria Lugoj a respins contestatia reclamantilor impotriva acestei solutii. Instanta a retinut ca reclamantii au primit 55 766 lei romanesti (ROL) la momentul nationalizarii bunului si ca, in orice caz, bunul era ocupat de chiriasi. Din actele aflate la dosar nu reiese ca reclamantii au formulat apel impotriva acestei hotarari.
8. La 18 mai 2001, prin intermediul unui executor judecatoresc, reclamantii au adresat Primariei Municipiului Lugoj o notificare intemeiata pe Legea nr. 10/2001 in vederea restituirii in natura a bunului. Acestia sustineau ca nu au fost autorizati sa ia in strainatate suma care le-a fost acordata cu titlu de despagubiri la nationalizarea casei lor.
9. La 3 iulie 2001, primaria a informat reclamantii ca restituirea in natura nu era posibila, intrucat casa a fost cumparata de chiriasi. Aceasta le-a comunicat, de asemenea, ca aveau posibilitatea de a opta pentru masuri de reparatie prin echivalent.
10. Prin decizia din 31 ianuarie 2002, societatea M., care administra bunurile din patrimoniul statului, a respins cererea de restituire in natura a bunului si a stabilit ca reclamantii aveau dreptul sa primeasca suma de 249 077 947 ROL cu titlu de despagubiri. Societatea a precizat ca a luat in considerare valoarea impozabila a bunului, astfel cum reiesea din documentele furnizate de directia economica a primariei si ca a diminuat aceasta valoare cu suma reactualizata a despagubirilor care au fost acordate reclamantilor in 1983. Reclamantii nu au contestat aceasta decizie.
11. La 9 iulie 2002, reclamantii au informat grefa Curtii ca, in mai 2002, ca raspuns la cererea lor de solicitare a informatiilor privind data la care vor putea obtine despagubirile, autoritatile le-au comunicat ca nu dispuneau inca de fonduri. Prin aceeasi comunicare, acestia au sustinut ca nu au fost autorizati sa ia cu ei in strainatate despagubirile acordate in 1983, astfel incat suma respectiva s-a depreciat in Romania. Reclamantii au estimat, de asemenea, ca suma acordata prin decizia din 31 ianuarie 2002 era derizorie. Prin comunicarea din 6 noiembrie 2002, reclamantii au reiterat ca nu au primit despagubirile acordate prin aceasta decizie datorita pretinsei lipse de fonduri.
    
    
    ^[95]
    
    

Comisiei Centrale a Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) in vederea acordarii despagubirilor stabilite prin decizia din 31 ianuarie 2002.

13. La 16 mai 2008, ANRP a informat Guvernul ca dosarul reclamantilor nu a fost inca selectionat in vederea examinarii.

2. Dreptul
   si
   practica interne relevante

14. Dispozitiile legale relevante (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 194522 decembrie 1989) si jurisprudenta interna relevanta sunt descrise in hotararile
    Brumarescu impotriva Romaniei
    [(GC), nr. 28342/95, pct. 31-44, CEDO 1999-VH],
    Strain si altii impotriva Romaniei
    (nr. 57001/00, pct. 19-26, CEDO 2005-VII),
    Paduraru impotriva Romaniei
    [nr. 63252/00, pct. 23-53, CEDO 2005-XII (extrase)] si
    Tudor impotriva Romaniei
    (nr. 29035/05, pct. 15-20, 17 ianuarie 2008).

3. Textele Consiliului Europei

15. In rezolutia Res(2004)3 privind hotararile care releva o deficienta structurala subiacenta, adoptata la 12 mai 2004, Comitetul de Ministri a indicat dupa cum urmeaza:

„Comitetul de Ministri, in conformitate cu art. 15.$ din Statutul Consiliului Europei,

Considerand ca scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai stranse intre membrii sai si ca unul dintre mijloacele cele mai importante pentru atingerea acestui scop este apararea si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale;

Reafirmandu-si convingerea potrivit careia Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (denumita in continuare „conventia”) trebuie sa ramana punctul de referinta esential in domeniul protectiei drepturilor omului in Europa si amintindu-si angajamentul de a lua masuri vizand garantarea eficacitatii pe termen lung a sistemului de control instituit de conventie;

Reamintind caracterul subsidiar al mecanismului de control instituit prin conventie, care presupune, in conformitate cu art. 1 al acesteia, ca drepturile si libertatile garantate prin conventie sa fie protejate in primul rand de dreptul intern si aplicate de autoritatile nationale;

Salutand, in acest context, faptul ca conventia face astazi parte integranta din ordinea juridica interna a tuturor statelor parti;

Reamintind ca, in temeiul art. 46 din conventie, inaltele Parti Contractante se angajeaza sa respecte hotararile definitive ale Curtii Europene a Drepturilor Omului (denumite in continuare „Curtea”) in litigiile in care acestea sunt parti si ca hotararea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului de Ministri care supravegheaza executarea acesteia;

Subliniind interesul de a acorda asistenta statului in cauza pentru identificarea problemelor subiacente si a masurilor de executare necesare;

Considerand ca punerea in aplicare a hotararilor ar fi facilitata in cazul in care existenta unei probleme structurale ar fi deja identificata in hotararea Curtii;

Avand in vedere observatiile prezentate cu privire la acest aspect de catre Curte la sesiunea Comitetului de Ministri din 7 noiembrie 2002;

Solicita Curtii:

1. in toata masura posibilului, sa identifice in hotararile in care aceasta constata o incalcare a conventiei ceea ce, potrivit acesteia, prezinta o problema structurala subiacenta si sursa acestei probleme, in special atunci cand aceasta poate sa conduca la cereri numeroase, astfel incat sa acorde asistenta statelor pentru a gasi solutionarea adecvata si Comitetului de Ministri pentru a supraveghea executarea hotararilor;
2. sa semnaleze in special orice hotarare care indica existenta unei probleme structurale si sursa acestei probleme nu numai statului respectiv si Comitetului de Ministri, ci si Parlamentului, Secretarului General al Consiliului Europei si Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, si sa semnaleze in mod corespunzator aceste hotarari in baza de date a Curtii.”

16. Recomandarea Comitetului de Ministri Rec(2004)6 privind imbunatatirea recursurilor interne, adoptata la 12 mai 2004, se citeste dupa cum urmeaza:

„Comitetul de Ministri, in conformitate cu art. 15.$ din Statutul Consiliului Europei,

Considerand ca scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai stranse intre membrii sai si ca unul dintre mijloacele cele mai importante pentru atingerea acestui scop este apararea si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale;

Reafirmandu-si convingerea potrivit careia Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (denumita in continuare „conventia”) trebuie sa ramana punctul de referinta esential in domeniul protectiei drepturilor omului in Europa si amintindu-si angajamentul de a lua masuri vizand garantarea eficacitatii pe termen lung a sistemului de control instituit de conventie;

Reamintind caracterul subsidiar al mecanismului de control instituit prin conventie, care presupune, in conformitate cu art. 1 al acesteia, ca drepturile si libertatile garantate prin conventie sa fie protejate in primul rand de dreptul intern si aplicate de autoritatile nationale;

Salutand, in acest context, faptul ca conventia face astazi parte integranta din ordinea juridica interna a tuturor statelor parti;

Subliniind ca, potrivit art. 13 din conventie, statele membre s-au angajat sa asigure faptul ca orice persoana care are o plangere credibila privind incalcarea drepturilor si libertatilor sale garantate de conventie are dreptul la un recurs efectiv in fata unei autoritati nationale;

Reamintind ca, pe langa obligatia de a asigura existenta unor astfel de recursuri efective in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (denumita in continuare „Curtea”), statele au obligatia generala de a solutiona problemele subiacente incalcarilor constatate;

Subliniind ca este datoria statelor membre sa se asigure ca recursurile interne sunt efective in drept si in practica si ca pot conduce la o decizie pe fondul plangerii si la un remediu adecvat pentru orice incalcare constatata;

Luand nota de faptul ca natura si numarul cererilor transmise Curtii si al hotararilor pe care aceasta le pronunta arata ca este necesar, mai mult ca oricand, ca statele membre sa se asigure, de maniera eficace si in mod regulat ca astfel de recursuri exista in toate imprejurarile, in special in cazul duratei excesive a procedurilor judiciare;

Estimand ca disponibilitatea recursurilor interne efective pentru toate acuzatiile credibile privind incalcari ale conventiei ar trebui sa permita reducerea volumului de munca al Curtii ca rezultat, pe de o parte, al descresterii numarului de cauze cu care este sesizata, iar pe de alta parte, al faptului ca tratamentul circumstantiat al cauzelor la nivel national este de natura sa faciliteze examinarea lor ulterioara de catre Curte;

Subliniind ca imbunatatirea recursurilor la nivel national, in special in ce priveste cauzele repetitive, ar trebui sa contribuie, de asemenea, la reducerea volumului de munca al Curtii;

Recomanda statelor membre, luand in considerare exemplele de bune practici mentionate in anexa:

1. sa se asigure, printr-o revizuire constanta, in lumina jurisprudentei Curtii, ca exista recursuri interne pentru orice persoana care reclama, intr-o maniera credibila, o incalcare a conventiei si ca aceste recursuri sunt efective, in masura in care pot conduce la o decizie pe fondul plangerii si la un remediu adecvat pentru fiecare incalcare constatata;
2. sa reexamineze, ca urmare a hotararilor Curtii care releva deficiente structurale sau generale in dreptul sau practica statului, eficienta remediilor interne existente si, in masura in care este necesar, sa creeze remedii efective pentru a evita prezentarea la Curte a cauzelor repetitive;
3. sa acorde o atentie particulara, in legatura cu punctele I si II de mai sus, existentei recursurilor efective in caz de reclamatie credibila privind durata excesiva a procedurilor jurisdictionale;

Mandateaza Secretarul General al Consiliului Europei sa ia masurile necesare pentru acordarea asistentei corespunzatoare statelor membre care o solicita, pentru a le ajuta sa puna in aplicare prezenta recomandare.”

In drept,

I. Cu
privire la pretinsa incalcare a art.
1
din protocolul nr.
1
la conventie

17. Reclamantii considera ca imposibilitatea in care se afla de a beneficia de dreptul la despagubire pentru casa lor nationalizata constituie o incalcare a dreptului la respectarea bunurilor. Acestia invoca, in esenta, art. 1 din Protocolul nr. 1, ale carui parti relevante sunt redactate astfel:

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

18. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. 
   Cu privire la fond
   

19. Guvernul insista asupra faptului ca reclamantii au beneficiat de posibilitatea de a se adresa autoritatilor administrative in vederea acordarii despagubirilor in temeiul Legii nr. 10/2001. Potrivit Guvernului, mecanismul instituit de aceasta ultima lege, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 247/2005, privind crearea Fondului
    Proprietatea
    este in masura sa ofere persoanelor in cauza despagubiri corespunzatoare cerintelor din jurisprudenta Curtii. Acesta sustine, de asemenea, ca exista aproximativ 6 000 de titluri de despagubire emise de Comisia Centrala. Guvernul constata ca s-a mentinut echilibrul just intre interesul general si respectarea drepturilor individuale ale reclamantilor.
20. Reclamantii subliniaza ca, timp de doisprezece ani, au depus eforturi pentru a-si recupera casa si ca nu au primit nici despagubiri.
21. Curtea observa ca, prin decizia din 31 ianuarie 2002, societatea M. a recunoscut reclamantilor dreptul de a primi suma de 249 077 947 ROL cu titlu de despagubiri pentru casa respectiva. Prin urmare, reclamantii detineau un „bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie. In consecinta, neplata despagubirilor pana in prezent constituie o ingerinta in dreptul acestora la respectarea bunurilor. Prin urmare, Curtea trebuie sa examineze daca ingerinta pretinsa se justifica in cadrul acestei dispozitii.
22. Pentru a stabili daca s-a mentinut un echilibru just intre cerintele interesului general si imperativele apararii dreptului reclamantilor la respectarea bunurilor, Curtea trebuie sa examineze daca termenul necesar autoritatilor romane pentru plata unei despagubiri persoanelor in cauza nu le-a cauzat acestora un prejudiciu disproportionat si excesiv. In aceasta privinta, Curtea reaminteste ca statele dispun de o larga marja de apreciere pentru a determina ceea ce este in interesul public, in special atunci cand este vorba de adoptarea si de aplicarea masurilor de reforma economica sau de justitie sociala
    (Ramadhi si alti 5 impotriva Albaniei
    , nr. 38222/02, pct. 79, 13 noiembrie 2007).
23. In speta, au trecut mai mult de sapte ani de la decizia mentionata fara ca reclamantii sa fi primit despagubirile. In ceea ce priveste argumentul Guvernului potrivit caruia mecanismul instituit de Legea nr. 247/2005 este in masura sa ofere despagubirile corespunzatoare, Curtea reaminteste ca s-a pronuntat deja ca Fondul
    Proprietatea
    nu functioneaza in prezent intr-un mod care sa poata conduce la acordarea efectiva a despagubirii reclamantilor (a se vedea, printre altele,
    Tudor,
    citata anterior, pct. 33).
24. In aceste conditii, chiar daca Guvernul ar fi putut demonstra ca ingerinta in dreptul reclamantilor era prevazuta de lege si servea unei cauze de utilitate publica, Curtea considera ca s-a distrus echilibrul just dintre protectia proprietatii reclamantilor si cerintele interesului general si ca reclamantii au suportat o sarcina speciala si exorbitanta.
25. Prin urmare, Curtea constata ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Cu
privire LA aplicarea
ART. 46 DIN coNvENTIE

26. Art. 46 din conventie prevede:

„1. Inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti.

2. Hotararea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului de Ministri care supravegheaza executarea ei.”

27. Curtea constata ca incalcarea dreptului reclamantilor la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, isi are originea intr-o problema la scara larga, rezultata din functionarea defectuoasa a mecanismului instituit de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 247/2005, care nu a reusit pana in prezent sa acorde efectiv despagubirea persoanelor beneficiare ale masurilor de reparatie prevazute de aceasta lege.
28. Curtea reaminteste ca, atunci cand constata o incalcare, statul parat are obligatia legala nu numai de a plati persoanelor in cauza sumele alocate cu titlu de reparatie echitabila prevazuta de art. 41, ci, de asemenea, de a alege, sub supravegherea Comitetului de Ministri, masurile generale si/sau, dupa caz, individuale pe care sa le includa in ordinea sa juridica interna pentru a pune capat incalcarii constatate de Curte si pentru a anula, pe cat posibil, consecintele acestei incalcari. Statul parat este liber, sub supravegherea Comitetului de Ministri, sa-si aleaga mijloacele pentru indeplinirea obligatiei sale legale in conformitate cu art. 46 din conventie, cu conditia ca aceste mijloace sa fie compatibile cu concluziile continute in hotararea Curtii
    [Broniowski impotriva Poloniei
    (GC), nr. 31443/96, pct. 192,
    CeDO 2004-V].
29. In ceea ce priveste masurile destinate sa asigure caracterul efectiv al mecanismului stabilit de conventie, Curtea atrage atentia asupra Rezolutiei [Res (2004)3], precum si asupra Recomandarii [Rec (2004)6] a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, adoptate la 12 mai 2004 (a se vedea supra, pct. 15-16).
30. Desi, in principiu, nu este de competenta sa sa defineasca masurile de redresare corespunzatoare pentru ca statul parat sa-si indeplineasca obligatiile in conformitate cu art. 46 din conventie, avand in vedere situatia cu caracter structural constatata, Curtea observa ca se impun, fara indoiala, masuri generale la nivel national in contextul punerii in aplicare a prezentei hotarari
    (Broniowski,
    citata anterior, pct. 193).
31. Pentru a acorda asistenta statului parat in indeplinirea obligatiilor sale in conformitate cu art. 46, Curtea a incercat sa indice, cu titlu strict informativ, tipul masurilor pe care statul roman ar putea sa le ia pentru a pune capat situatiei structurale constatate in speta. Aceasta considera ca statul parat trebuie sa garanteze, in cel mai scurt termen, prin masuri legislative, administrative si bugetare corespunzatoare, punerea in aplicare, efectiva si rapida, a dreptului la reparatie, in conformitate cu principiul suprematiei dreptului si cu principiul legalitatii protectiei drepturilor patrimoniale enuntate la art. 1 din Protocolul nr. 1, tinand seama de principiile enuntate de jurisprudenta Curtii in materie de despagubiri (hotararea
    Broniowski,
    citata anterior, pct. 176 si 186).
32. In special, statul trebuie sa adapteze procedura instituita de legile de reparatie (in prezent, Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005) astfel incat aceasta sa devina intr-adevar coerenta, accesibila, rapida si previzibila, inclusiv in ceea ce priveste metoda de alegere a dosarelor care vor fi inaintate comisiei centrale (a se vedea, de asemenea,
    mutatis mutandis, Viasu impotriva Romaniei,
    nr. 75951/01, pct. 82-83, 9 decembrie 2008;
    Faimblat impotriva Romaniei,
    nr. 23066/02, pct. 53-54, 13 ianuarie 2009
    
    ^;
    
    
    Katz impotriva Romaniei,
    nr. 29739/03, pct. 35-36, 20 ianuarie 2009;
    Denes si altii impotriva Romaniei,
    nr. 25862/03, pct. 66, 3 martie 2009, ultimele trei hotarari nefiind inca definitive).

III. Cu
privire la aplicarea art. 41 din conventie

33. Art. 41 din conventie prevede:

„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

34. Reclamantii insista cu privire la restituirea in natura a casei lor. Acestia afirma, de asemenea, ca au efectuat cheltuieli semnificative si ca le-au fost cauzate suferinte in incercarea de recuperare a propriului bun. Reclamantii considera ca prejudiciul lor depaseste 10 000 EUR, dar precizeaza ca sunt dispusi sa renunte la aceasta suma in cazul in care ar obtine restituirea casei lor. In cazul unui raspuns negativ, acestia lasa la aprecierea Curtii evaluarea situatiei lor. Reclamantii precizeaza, de asemenea, ca nu au pastrat documentele justificative ale cheltuielilor lor, cu exceptia unui document care atesta plata unei sume de 250 000 ROL catre executorul judecatoresc la 18 mai 2001 pentru notificarea adresata primariei. Persoanele in cauza au depus la dosar o copie a acestei chitante.
35. Guvernul constata ca reclamantii nu au contestat decizia din 31 ianuarie 2002, prin care li s-a acordat suma de 249 077 947 ROL. Prin urmare, acestia nu pot solicita restituirea in natura a bunului, ci numai valoarea actualizata a despagubirilor. Bazandu-se pe datele furnizate de Institutul National de Statistica pentru luna septembrie 2008, Guvernul considera ca valoarea reactualizata a sumei respective este de 449 162 261 ROL, si anume 12 051,25 EUR.
36. Guvernul considera ca reclamantii nu au formulat o cerere propriu-zisa pentru prejudiciu moral si constata ca acestia nu au prezentat decat un singur document justificativ pentru cheltuielile de judecata.
37. Curtea reaminteste ca o hotarare de constatare a unei incalcari implica pentru statul parat obligatia de a pune capat incalcarii si de a-i anula consecintele astfel incat sa se restabileasca, pe cat posibil, situatia anterioara acesteia
    [Iatridis impotriva Greciei
    (reparatie echitabila) (GC), nr. 31107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI].
38. In speta, tinand seama de natura incalcarii constatate, Curtea considera ca reclamantii au suferit un prejudiciu material si moral, care nu este suficient compensat prin constatarea incalcarii.
39. Curtea observa, de asemenea, ca in favoarea reclamantilor nu s-a pronuntat nicio hotarare judecatoreasca sau decizie administrativa prin care sa le fie recunoscut dreptul la restituirea in natura a bunului. Prin urmare, Curtea respinge aceasta cerere.
40. Cu toate acestea, Curtea subliniaza ca o decizie administrativa, pe care reclamantii nu au contestat-o, a stabilit valoarea despagubirilor. Prin urmare, aceasta considera ca plata acestor despagubiri, reactualizate pe baza ratei inflatiei si completate cu o suma cu titlu de prejudiciu moral si de cheltuieli de judecata, i-ar situa pe reclamanti, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar afla daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. Prin urmare, pe baza elementelor de care dispune si pronuntandu-se in echitate, astfel cum prevede art. 41 din conventie, Curtea acorda impreuna reclamantilor suma de 14 000 EUR pentru toate prejudiciile si cheltuielile.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

42. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara cererea admisibila;
2. Hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie;
3. Hotaraste:

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantilor, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, suma de 14 000 EUR (paisprezece mii euro) pentru toate prejudiciile si cheltuielile, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
2. ca suma mentionata anterior va fi convertita in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;
3. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

4. Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 12 mai 2009, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Stanley Naismith Josep Casadevall

Grefier adjunct Presedinte