CAUZA BALASOIU IMPOTRIVA ROMANIEI (nr. 2)

(Cererea nr. 17232/04)

Hotararea din 20 decembrie 2011

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Balasoiu impotriva Romaniei (nr. 2),

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecatori, si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 29 noiembrie 2011,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 17232/04 indreptata impotriva Romaniei prin care un resortisant al acestui stat, Georgeta Balasoiu („reclamanta”) a sesizat Curtea la 22 martie 2004 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. In urma abtinerii lui Corneliu Birsan (art. 28 din Regulamentul Curtii), judecator ales sa reprezinte Romania, presedintele camerei l-a desemnat pe Mihai Poalelungi in calitate de judecator ad-hoc (art. 26 § 4 din conventie si art. 29 § 1 din regulament).
4. Reclamanta pretinde, in special, o atingere a dreptului sau la reputatie, din cauza unui raport intocmit de o autoritate publica in care este descrisa in termeni mai putin favorabili.
5. La 15 septembrie 2009, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. In conformitate cu art. 29 § 1 din conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

In fapt

1. C
   ircumstantele cauzei

6. Reclamanta s-a nascut in 1949 si are domiciliul in Dobrusa, Stefanesti.
7. In 1993, a depus o plangere penala pentru lovire si alte violente impotriva a doi politisti in urma unui incident care a avut loc la Sectia de politie din Stefanesti. La sfarsitul procesului, in noiembrie 2002, instantele interne au constatat ca a intervenit prescriptia raspunderii penale, dar au acordat reclamantei despagubiri pentru neajunsurile provocate de durata procedurii judiciare.
8. Aceasta procedura a facut obiectul unei cereri in fata Curtii care s-a rezolvat pe cale amiabila
   [Balasoiu impotriva Romaniei
   (solutionare amiabila), nr. 37424/97, 20 aprilie 2004].
9. La proces, primarul din Stefanesti a fost interogat ca martor. La sedinta din 3 aprilie 2000, a declarat in prezenta reclamantei ca, in ziua incidentului, a intalnit-o la sectia de politie si ca nu prezenta semne de violente. A adaugat ca, de obicei, reclamanta avea un comportament anormal si ca avea multe dispute cu alti sateni, inclusiv cu concubinul sau si cu fratele acestuia. Primarul a mentionat ca concubinul reclamantei i-a spus ca dorea sa se desparta de ea pentru ca o banuia ca voia sa-l otraveasca. Acesta a mai afirmat ca, atunci cand se certau, reclamanta si concubinul sau se loveau reciproc.
10. Reclamanta a avut posibilitatea sa interogheze martorul, dar s-a multumit sa afirme ca acesta era „cel mai mare mincinos”.
11. La o data neprecizata, politistii inculpati au depus la dosar un raport din 30 ianuarie 2000 intitulat „Caracterizare” intocmit de primar, primarul adjunct din Stefanesti si de opt alti membri ai Comisiei de asistenta si protectie sociala si autoritate tutelara a Primariei Stefanesti” (denumita in continuarea „comisia”).

In opinia autorilor, aceasta descriere corespundea realitatii si era rezultatul investigatiilor lor pe langa locuitorii din Stefanesti.

12. Comisia a indicat ca marea majoritate din cei 6 000 de locuitori din Stefanesti si din imprejurimi nu o placeau pe reclamanta si considerau ca ii era imposibil sa se integreze in comunitate din cauza insultelor pe care le facea, certurilor pe care le provoca si aptitudinii sale de a face rau oricui fara niciun motiv.
13. Comisia a afirmat ca reclamanta era o persoana „foarte recalcitranta” care se certa fara niciun motiv cu numerosi sateni. De exemplu, comisia a mentionat cazul unei plangeri facute impotriva a saizeci de sateni care s-a dovedit a fi neintemeiata, dar care a declansat imbolnaviri in randul acestor sateni, dintre care unul a cedat stresului provocat.
14. Comisia a aratat ca reclamanta ura comunitatea si conducatorii comunei si ca era o persoana rea. In opinia comisiei, „organele de la conducerea” comunei erau neincetat „stresate” de reclamanta care le insulta si care adresa plangeri fara motiv autoritatilor superioare, iar reclamanta „calomnia pe toata lumea si isi petrecea viata intentand procese in toate instantele din tara”.
15. Comisia a apreciat ca reclamanta trebuia „pusa sub control de catre organele specializate si inchisa intr-un azil pentru bolnavi psihic”. A concluzionat ca reclamanta „nu merita statutul de fiinta umana” si ca, in orice caz, era „cel mai rau lucru din comunitate”.
16. Reclamanta a aratat ca nu a avut cunostinta de raport decat in ziua in care a primit de la Curte o copie a intregului dosar cu privire la procedura pentru rele

tratamente.

17. La 24 iunie 2002, reclamanta a depus o plangere penala cu constituire de parte civila impotriva membrilor comisiei pentru calomnie, fals in inscrisuri si fals in declaratii, acuzandu-i ca au redactat raportul pentru a o denigra si a o discredita in procesul privind relele tratamente la care a fost supusa la sectia de politie. S-a plans, de asemenea, de declaratiile primarului la sedinta de judecata din 3 aprilie 2000 pe care le considera ofensatoare si mincinoase. La 7 noiembrie 2002, Judecatoria Dragasani a trimis parchetului dosarul pentru fals in inscrisuri si fals in declaratii. La 28 ianuarie 2003, parchetul a pronuntat o ordonanta de neincepere a urmaririi penale, ordonanta pe care reclamanta nu a contestat-o.
18. Examinarea plangerii pentru calomnie a fost facuta de Judecatoria Dragasani. Audiati de instanta, membrii comisiei au negat ca au avut intentia de a o denigra pe reclamanta si au afirmat ca, redactand raportul incriminat, nu au facut decat sa-si indeplineasca sarcinile impuse de lege.
19. Prin hotararea din 16 iunie 2003, judecatoria a respins plangerea de calomnie, estimand ca unul din elementele infractiunii, si anume caracterul public, nu era prezent in speta intrucat afirmatiile litigioase au fost facute intr-un document depus la dosarul unui proces in derulare. In orice caz, instanta a considerat ca declaratiile respective nu demonstrau intentia comisiei de a aduce atingere reputatiei reclamantei, ci ca reprezentau punctul de vedere al membrilor sai in urma investigatiilor realizate in virtutea prerogativelor lor.
20. In ceea ce priveste marturia primarului, judecatoria a observat ca, in temeiul juramantului depus, acesta din urma a fost obligat sa spuna tot ce stia despre faptele prezentate in fata instantei. Prin urmare, aceasta a concluzionat ca intentia sa nu a fost sa o calomnieze pe reclamanta si ca declaratiile sale nu au fost facute „in public”, in sensul dreptului intern.
21. In urma recursului reclamantei, prin hotararea definitiva din 10 noiembrie 2003, Tribunalul Valcea a confirmat hotararea primei instante, precum si motivarea retinuta de aceasta.

2. D
   reptul intern relevant

22. Articolele relevante din Codul penal erau redactate dupa cum urmeaza la momentul faptelor:

Art. 206. Calomnia

„Afirmarea sau imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la

o persoana care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa

sau disciplinara, ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare [...] sau cu amenda.”

Art. 152. Fapta savarsita in public

„Fapta se considera savarsita in public atunci cand a fost comisa:

a) intr-un loc care prin natura sau destinatia lui este intotdeauna accesibil publicului,

chiar daca nu este prezenta nicio persoana;

2. in orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane;
3. intr-un loc neaccesibil publicului, cu intentia insa ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane;
4. intr-o adunare [...];
5. prin orice mijloace cu privire la care faptuitorul si-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului.”

In drept

I. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 8
din conventie

23. Reclamanta pretinde ca raportul comisiei intocmit in timpul procesului deschis impotriva politistilor i-a adus atingere dreptului la respectarea vietii private astfel cum este prevazut de art. 8 din conventie, care se citeste in felul urmator:

„1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”

1. 
   Cu privire la admisibilitate
   

24. Guvernul invoca incompatibilitatea
    ratione materiae
    a capatului de cerere al reclamantei cu dispozitiile conventiei, in masura in care raportul mentionat nu a fost niciodata publicat sau difuzat catre public.
25. Reclamanta reitereaza ca a fost afectata in urma raportului.
26. Curtea apreciaza ca argumentul avansat de Guvern este strans legat de fondul capatului de cerere enuntat de reclamanta in temeiul art. 8 din conventie. Este necesar sa fie unita aceasta exceptie cu fondul.
27. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie sa fie declarat admisibil.

2. 
   Cu privire la fond
   

1. Argumentele partilor

28. Reclamanta spune ca se simte denigrata de declaratiile din raport care, in opinia ei, nu reflecta realitatea. Ea considera ca acest raport este ilegal si inutil cauzei, in masura in care ea nu era inculpata in procedura, ci victima. Pe langa faptul ca a fost denigrata fara motiv, reclamanta spune ca a fost supusa, din cauza acestui raport, unei

supravegheri constante a politistilor care o amenintau cu internarea. De asemenea, subliniaza legatura de rudenie dintre primar si un alt membru al comisiei care a redactat raportul.

29. Guvernul sustine ca instantele interne au examinat toate documentele dosarului si si-au motivat in mod amplu deciziile. Prin urmare, Guvernul solicita Curtii sa urmeze concluzia instantelor interne conform careia elementele constitutive ale infractiunii de calomnie nu erau reunite in speta, in masura in care, pe de o parte, nu exista intentia de denigrare a reclamantei si, pe de alta parte, raportul nu a fost facut public. Acesta sustine, de asemenea, ca, conform legii, comisia este competenta pentru redactarea rapoartelor cum este cel de care se plange reclamanta.

2. Motivarea Curtii

1. 
   Principii generale
   

30. Curtea aminteste ca a stabilit in jurisprudenta sa ca, desi conventia nu il garanteaza in mod expres, dreptul la reputatie face parte din notiunea de „viata privata” inscrisa la art. 8 din conventie (A.
    impotriva Norvegiei,
    nr. 28070/06, pct. 63, 9 aprilie 2009 si jurisprudenta citata acolo). Mai mult, pentru ca garantiile de la art. 8 sa fie aplicabile, atingerea reputatiei trebuie sa fie suficient de grava si sa cauzeze un prejudiciu „exercitarii personale a dreptului la respectarea vietii private” (A., citata anterior, pct. 64, si
    Mikolajova impotriva Slovaciei,
    nr. 4479/03, pct. 55, 18 ianuarie 2011).
31. Curtea a concluzionat ca a existat o ingerinta in dreptul la reputatia unui reclamant din cauza unei parti a unei hotarari judecatoresti care lasa sa se creada ca a abuzat de fiul sau
    (Sanchez Cardenas impotriva Norvegiei,
    nr. 12148/03, pct. 33 si 38, 4 octombrie 2007), precum si ca urmare a unei decizii nepublicate a politiei, in care o reclamanta a fost acuzata de violente impotriva unui tert (
    Mikolajova
    , citata anterior, pct. 56-57).
32. Curtea aminteste, in cele din urma, ca daca nu li se interzice autoritatilor statului sa intocmeasca rapoarte cu privire la procedurile in curs, ele trebuie sa faca dovada impartialitatii si moderatiei in declaratiile lor
    (Fayed si the House of Fraser Holdingsplc impotriva Regatului Unit,
    nr. 17101/90, decizia Comisiei din 15 mai 1992, nepublicata).

2. 
   Aplicarea principiilor in cazul de fata
   

33. In contextul din speta, Curtea noteaza ca, desi raportul cu privire la relatiile reclamantei cu alte persoane intocmit de comisia de autoritate tutelara nu a fost publicat ca atare in presa, a fost depus la dosar, unde este accesibil publicului.
34. Astfel cum reiese din informatiile puse la dispozitia Curtii, raportul a fost utilizat de catre politistii acuzati de rele tratamente ca element de proba prin care se contesta credibilitatea reclamantei. Rezulta ca acest raport a putut influenta procedura interna initiata de reclamanta impotriva politistilor (a se vedea, de asemenea, infra, pct. 40). In plus, dupa spusele reclamantei, necontestate de Guvern, politia s-a bazat ulterior pe acest raport pentru a o pune pe reclamanta sub supraveghere.
35. Avand in vedere gravitatea acuzatiilor membrilor comisiei si a consecintelor pe care ancheta si raportul le-au avut pentru reclamanta, Curtea considera ca aceasta a suferit o ingerinta in dreptul sau la respectarea vietii private (a se vedea, de asemenea,
    Mikolajova,
    citata anterior, pct. 57).
36. Ramane de verificat daca aceasta ingerinta era prevazuta de lege, daca urmarea un scop legitim si daca era necesara intr-o societate democratica.
37. Curtea noteaza ca instantele interne au considerat ca aceasta comisie a actionat legal in limitele prerogativelor sale. Cu toate acestea, temeiul legal al acestor actiuni nu a fost niciodata mentionat nici in cadrul procedurii interne, nici de catre Guvern in observatiile sale.
38. In plus, nu a fost precizata la initiativa cui si in ce scop a avut loc ancheta. De altfel, utilizarea de catre politisti a raportului in cadrul procedurii interne impotriva lor, in speta denigrand-o pe reclamanta, pune la indoiala existenta unui scop legitim pentru justificarea ingerintei.
39. Presupunand totusi ca exista un temei juridic pentru ingerinta si ca aceasta urmeaza un scop legitim, Curtea apreciaza ca aceasta ingerinta nu era necesara intr-o societate democratica, pentru urmatoarele motive:
40. Curtea noteaza ca reclamanta nu a avut cunostinta de raport si ca nu i-a putut contesta continutul sau relevanta decat dupa comunicarea acestuia de catre Curte. Intocmit fara stirea ei, reclamanta a fost afectata de existenta raportului in masura in care instanta s-a bazat pe acesta pentru a-i respinge plangerea penala formulata impotriva politistilor. Mai mult, reclamanta afirma ca s-a simtit supravegheata de politisti si isi mentine sustinerea ca acestia ar fi amenintat-o cu internarea, afirmatii necontestate de Guvern (a se vedea de asemenea,
    mutatis mutandis, Mikolajova,
    citata anterior, pct. 56-57, unde Curtea a concluzionat ca, desi reclamanta nu a fost informata de decizia politiei care o afecta, aceasta decizie a adus atingere drepturilor sale in masura in care a fost folosita impotriva sa de o alta autoritate a statului).
41. Curtea ia nota de continutul afirmatiilor comisiei. Admitand chiar faptul ca raportul a fost destinat sa reflecte opinia personala a membrilor comisiei, expresiile cum sunt „reclamanta ar trebui inchisa intr-un azil pentru bolnavi psihic”, ca „nu merita statutul de fiinta umana” si ca „este cel mai rau element din comunitate”, prin caracterul lor scandalos si degradant, nu erau necesare pentru aprecierea de catre instante a comportamentului reclamantei si nu trebuiau sa apara in nici un caz intr-un raport oficial al autoritatilor administrative
    (Fayed si the House of Fraser Holdings plc,
    hotarare citata anterior).
42. Avand in vedere aceste elemente, Curtea apreciaza ca reclamanta a suferit o ingerinta arbitrara si disproportionata in dreptul sau la respectarea vietii private.

Trebuie, prin urmare, sa se respinga exceptia ridicata de Guvern si sa se concluzioneze ca, in speta, a fost incalcat art. 8 din conventie.

2. C
   u privire la celelalte pretinse Incalcari

43. Reclamanta considera ca marturia primarului in cadrul procedurii impotriva politistilor a adus atingere dreptului sau la respectarea vietii private.

Cu toate acestea, presupunand chiar ca aceste capat de cerere intra in domeniul de aplicare al art. 8, Curtea noteaza ca reclamanta nu si-a sustinut dreptul de interogare a martorului pentru contestarea afirmatiilor acestuia. Or, aceasta posibilitate ii era deschisa si ar fi putut constitui o cale de atac efectiva in speta.

Reiese ca acest capat de cerere trebuie respins pentru neepuizarea cailor de atac interne, in temeiul art. 35 § 1 si 4 din conventie.

44. Reclamanta se plange, in cele din urma, in temeiul art. 6 § 1 din conventie, de durata procesului de calomnie impotriva primarului si a membrilor comisiei.

Or, acest proces a debutat la 4 iunie 2002, cu formularea plangerii penale, si a luat sfarsit la 10 noiembrie 2003, adica dupa un an si cinci luni. Aceasta durata pare rezonabila in ceea ce priveste jurisprudenta Curtii.

Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.

3. C
   u privire la aplicarea art
   . 41
   din conventie

45. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si

daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta

a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie

echitabila.”

A. Prejudiciu moral si cheltuieli de judecata

46. Reclamanta solicita 40.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit si pentru cheltuielile facute in fata instantelor interne. Aceasta detaliaza cheltuielile dupa cum urmeaza: onorariile avocatului, transportul martorilor la instante si la parchet, propria sa deplasare la sediul instantelor care sunt situate la aproximativ 100 km de domiciliul sau. Ea pretinde totusi ca nu mai este in posesia documentelor justificative ale cheltuielilor facute.
47. Guvernul observa ca reclamanta nu si-a prezentat pretentiile evaluate si stabilite pe rubrici si insotite de documentele justificative pertinente, astfel cum prevede art. 60 din Regulamentul Curtii si, in consecinta, solicita Curtii sa respinga cererea. In orice caz, Guvernul apreciaza ca suma solicitata de reclamanta este foarte mare si ca o eventuala constatare a incalcarii ar putea constitui o reparatie suficienta a prejudiciului moral pretins.
48. Curtea apreciaza ca reclamanta a suferit un prejudiciu moral ca urmare a nerespectarii, de catre autoritati, a dreptului sau la viata privata, si, pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din conventie, ii acorda 2 000 EUR cu titlu de

prejudiciu moral.

49. In ceea ce priveste cheltuielile pretinse de reclamanta, Curtea reaminteste ca, potrivit jurisprudentei sale, un reclamant nu poate obtine rambursarea lor decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, tinand seama de documentele de care dispune si de jurisprudenta sa, Curtea hotaraste sa nu acorde nimic cu acest titlu.

B. Dobanzi moratorii

50. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Declara
   cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 8 din conventie cu privire la pretinsa atingere a reputatiei reclamantei prin raportul intocmit de autoritati la adresa ei si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotaraste
   ca a fost incalcat art. 8 din conventie;
3. Hotaraste

1. ca statul parat sa-i plateasca reclamantei, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, suma de 2 000 EUR (doua mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, care va fi convertita in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii, pentru prejudiciul moral;
2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

4. Respinge
   cererea de reparatie echitabila pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 20 decembrie 2011, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte