CAUZA A.M.M. IMPOTRIVA ROMANIEI


(Cererea nr. 2151/10)


Hotararea din 14 februarie 2012

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute de art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza A.M.M. impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 24 ianuarie 2012,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 2151/10 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, A.M.M. („reclamantul”), a sesizat Curtea la 7 februarie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”). Formularul de cerere si documentele relevante trimise la aceasta data de reprezentantul reclamantului fusesera depuse initial la dosarul altei cereri inaintate de reprezentantul reclamantului in nume propriu.

Presedintele camerei a decis din oficiu sa nu fie divulgata identitatea reclamantului (art. 47 § 3 din regulament).

2. Reclamantul, minor cu varsta de zece ani in prezent, a fost, la momentul introducerii cererii, reprezentat de mama sa. Avand in vedere ca aceasta din urma a fost plasata in grija serviciilor de asistenta sociala deoarece suferea de un handicap grav, reclamantul este reprezentat in prezent de bunica sa materna, care a prezentat observatii in numele sau. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul pretinde, in special, ca actiunea sa de stabilire a paternitatii nu a indeplinit cerinta unui termen rezonabil, ca dreptul sau la respectarea vietii sale private si de familie a fost incalcat ca urmare a duratei excesive si a inechitatii procedurii in cauza si ca nu a beneficiat de o cale de atac efectiva in cadrul acestei proceduri.
4. La 11 martie 2010, presedintele celei de-a treia sectii a decis sa comunice Guvernului cererea. In conformitate cu art. 29 § 1 din conventie, acesta a decis, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
5. In urma abtinerii lui Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (art. 28 din regulament), presedintele camerei l-a desemnat pe Mihai Poalelungi in calitate de judecator
   ad-hoc
   (art. 26 § 4 din conventie si art. 29 § 1 din regulament).

In fapt

I. C
ircumstantele cauzei

6. Reclamantul s-a nascut la 5 aprilie 2001 si locuieste in Pantelimon. In certificatul de nastere, acesta a fost inregistrat ca avand tata necunoscut.
7. La 20 iunie 2001, mama acestuia l-a chemat pe Z. in judecata in vederea obtinerii unei pensii alimentare in beneficiul reclamantului. Prin hotararea ramasa definitiva la 7 august 2001, judecatoria de sector din Bucuresti a respins pretentiile reclamantilor, avand in vedere faptul ca certificatul de nastere al reclamantului nu il mentiona pe Z. ca fiind tatal sau.
8. La 25 septembrie 2001, mama reclamantului l-a chemat pe Z. in judecata printr-o actiune in stabilirea paternitatii. Aceasta sustinea ca copilul fusese conceput in urma unei relatii pe care o incepuse cu Z. in 1997. Ea isi sustinea actiunea printr-o declaratie manuscrisa din data de 7 august 2001, semnata de Z., prin care acesta recunostea ca este tatal reclamantului si promitea sa ii plateasca pensie alimentara.
9. In cererea sa, mama reclamantului sustinea ca Z. nu isi tinuse promisiunea de a plati o pensie alimentara si solicita interogarea acestuia. In plus, aceasta propunea ascultarea unor martori si efectuarea unui test de paternitate.
10. Prin incheierea din 2 aprilie 2002, judecatoria de sector din Bucuresti a dispus efectuarea unui test de paternitate si le-a solicitat partilor sa se prezinte la Institutul de Medicina Legala la 8 aprilie 2002.
11. Doar reclamantul si mama acestuia s-au prezentat la Institutul de Medicina Legala la data stabilita, Z. neprezentandu-se, astfel cum reiese din atestarea eliberata de institut. Taxa de expertiza pe care ar fi trebuit sa o plateasca acestia daca ar fi fost efectuat testul s-ar fi ridicat la 7 317 000 lei vechi romanesti (ROL).
12. Prin hotararea din 30 aprilie 2002, judecatoria a luat act de faptul ca mama reclamantului renunta la ascultarea martorilor care nu s-au prezentat si la expertiza medico-legala. Judecatoria a respins actiunea ca nefondata, considerand ca acea copie a declaratiei manuscrise a lui Z., al carei original nu a fost prezentat, nu era sustinuta de nicio alta proba.
13. Mama reclamantului a formulat apel impotriva acestei hotarari. Tribunalul Bucuresti a respins apelul prin decizia din 24 octombrie 2002, mentinand totodata motivarea judecatoriei.
14. Desi citate sa se infatiseze, partea parata si autoritatea tutelara a primariei nu s-au prezentat niciodata in fata tribunalului.
15. Mama reclamantului a formulat recurs impotriva acestei hotarari a Tribunalului Bucuresti.
16. Prin hotararea din 29 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul mamei reclamantului, a casat decizia tribunalului si a retrimis cauza in fata acestei instante pentru a se pronunta cu privire la temeinicia actiunii. Curtea de apel a constatat ca tribunalul a respins actiunea pe motiv ca partea reclamanta nu prezentase originalul declaratiei lui Z., fara sa-i fi solicitat insa niciodata acestei parti sa prezinte originalul in cauza. Prin urmare, curtea de apel a constatat ca tribunalul nu si-a exercitat rolul activ astfel incat sa stabileasca faptele si sa aplice in mod corespunzator legea, cu atat mai mult cu cat partea reclamanta nu era reprezentata si nici asistata de un avocat.
17. Cauza a fost repusa pe rolul Tribunalului Bucuresti la 20 martie 2003.
18. La 14 aprilie 2003, Tribunalul Bucuresti a admis cererea mamei reclamantului si a dispus citarea pentru interogatoriu a partii parate si citarea a trei martori, printre care si bunica materna a reclamantului.
19. La 22 mai 2003, instanta a constatat ca prezenta unui reprezentant al Ministerului Public este indispensabila in speta si, in consecinta, a amanat cauza pentru o data ulterioara.
20. La 5 si 19 iunie 2003, tribunalul a constatat absenta a doi dintre martorii citati si a dispus citarea acestora cu mandate de aducere. Executarea acestor mandate nu a fost posibila deoarece acestia nu au fost gasiti la adresa indicata de reclamanta. Autoritatile nu au luat nicio alta masura pentru a contacta martorii in cauza.
21. La 18 septembrie 2003, tribunalul a ordonat efectuarea unei expertize medico-legale si i-a ordonat lui Z. sa se prezinte la Institutul de Medicina Legala din Bucuresti, care trebuia sa comunice raportul sau de expertiza pentru sedinta din 30 octombrie 2003. Tribunalul a citat partea parata si Autoritatea Tutelara a Consiliului Local al Sectorului 2 Bucuresti sa se infatiseze la aceasta din urma data.
22. Z. nu s-a prezentat la Institutul de Medicina Legala si nici la sedintele din fata Tribunalului Bucuresti. Nici autoritatea tutelara si nici procurorul nu au fost prezenti la sedinta din 30 octombrie 2003. La aceasta sedinta, reclamanta a declarat ca „nu mai doreste” efectuarea unei expertize in scopul stabilirii filiatiei reclamantului si ca nu mai solicita administrarea altor probe.
23. Prin decizia din 30 octombrie 2003, Tribunalul Bucuresti a respins pretentiile partii reclamante, pe care le-a considerat nefondate. Tribunalul a precizat ca declaratia manuscrisa a lui Z., chiar daca ar fi fost prezentat originalul acesteia, nu putea face dovada filiatiei reclamantului, deoarece aceasta nu era sustinuta de niciun alt mijloc de proba, excluzand declaratia bunicii materne a reclamantului, pe care instanta o considera „subiectiva”. Conform acestui martor, mama reclamantului intretinuse relatii cu Z. in 1997 timp de cateva luni si ulterior incepand din anul 2000 pana in momentul in care l-a anuntat ca era insarcinata. Bunica materna a declarat, de asemenea, ca Z. participase la ceremonia de botez a reclamantului si ca acesta contribuise cu sume modeste la procurarea celor necesare copilului.
24. Partea reclamanta a formulat recurs impotriva deciziei din 30 octombrie 2003. Desi au fost citate sa se infatiseze, nici partea parata, Z., nici autoritatea tutelara nu s-au prezentat la sedintele din fata curtii de apel.
25. In conformitate cu doua rapoarte medicale din data de 4 si 7 aprilie 2004, prezentate instantei si care priveau starea de sanatate a reclamantului, copilul prezenta sechele de rahitism, anemie si intarziere in dezvoltarea neuropsihica. Copilul nu vorbea si avea reactii de teama nejustificate de context. De asemenea, rapoartele indicau faptul ca, dupa ce a beneficiat de ingrijiri la Centrul Medical pentru Copii, evolutia copilului era incurajatoare, se integrase mai bine in mediul sau si limbajul i se dezvoltase.
26. Prin hotararea din 11 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucuresti a declarat inadmisibil recursul partii reclamante, constatand nulitatea acestuia pentru lipsa motivarii. Curtea de apel a constatat ca decizia din 30 octombrie 2003 fusese comunicata la o alta adresa decat cea indicata de partea reclamanta. Cu toate acestea, curtea de apel a luat act de faptul ca aceasta din urma solicitase o copie a deciziei la 20 ianuarie 2004. Instanta a observat, de asemenea, ca partea reclamanta „a recunoscut ca luase cunostinta de aceasta decizie” chiar la 20 ianuarie 2004.
27. Astfel cum reiese dintr-un raport din data de 14 ianuarie 2010 al Primariei Pantelimon, la o data neprecizata, mama reclamantului a fost luata in grija serviciilor de asistenta sociala, fiind o persoana care suferea de un handicap grav, iar starea acesteia era examinata periodic de o comisie medicala. Ultimul certificat care confirma recomandarea de plasare in grija, la care face referire raportul din 14 ianuarie 2010, data din 3 februarie 2009.

II. D
reptul si practica interne relevante

A. Dreptul si practica relevante cu privire la filiatia fata de tata si actiunea in stabilirea paternitatii

28. Art. 56 C. fam. prevede ca filiatia fata de tatal unui copil nascut in afara casatoriei poate fi stabilita printr-o declaratie de recunoastere din partea tatalui sau prin hotarare judecatoreasca. Declaratia de recunoastere se poate face la serviciul de stare civila, prin inscris autentic sau prin testament. Aceasta nu se poate revoca.
    
    
    ^[558]
    
    
29. In temeiul art. 59 C. fam., actiunea in stabilirea paternitatii unui copil nascut in afara casatoriei apartine copilului si poate fi introdusa in numele sau de catre mama sau de reprezentantul legal al acestuia.
30. Dispozitiile relevante din Codul familiei referitoare la atributiile generale ale autoritatii tutelare in ceea ce priveste copiii sunt descrise in cauza
    Amanalachioai impotriva Romaniei,
    nr. 4023/04, pct. 54-56, 26 mai 2009 (a se vedea, in special, art. 108 C. fam.).
31. Rolul autoritatii tutelare in raport cu actiunea in stabilirea paternitatii a fost precizat in practica judiciara, astfel cum este descrisa mai sus.
32. Prin Hotararea nr. 1280/1957 din 6 septembrie 1957, Tribunalul Suprem a considerat ca mama nu putea renunta in mod legal la o actiune in stabilirea paternitatii copilului sau minor fara acordul autoritatii tutelare.
33. Prin Hotararea nr. 1077/1989 din 4 mai 1989, publicata in revista
    Dreptul
    nr. 4/1990, p. 71, Tribunalul Suprem a hotarat ca mama care a initiat, in numele copilului sau, o actiune in stabilirea paternitatii, nu poate renunta la aceasta, deoarece ar aduce atingere intereselor copilului.
34. Prin Decizia nr. 74/1990 din 17 ianuarie 1990, publicata in revista
    Dreptul
    nr. 9-12/1991, p. 241, Tribunalul Suprem a considerat ca mama care a initiat, in numele copilului sau, o actiune in stabilirea paternitatii, nu poate renunta la aceasta nici macar cu acordul autoritatii tutelare, deoarece acest lucru ar fi contrar interesului copilului de a i se stabili starea civila. Or, in aceasta privinta, mama nu are un drept de renuntare.
35. In acelasi sens, Curtea de Apel Brasov a refuzat, prin hotararea nr. 1624R/2001 din 11 decembrie 2001, sa ia act de declaratia unei mame care dorea sa renunte la actiunea in stabilirea paternitatii copilului sau. Aceasta a considerat inadmisibila declaratia in cauza, facuta in fata sa, pe motiv ca intre parti avusese loc o tranzactie in schimbul unei sume de bani. Intr-adevar art. 59 C. fam. prevede ca actiunea in stabilirea paternitatii apartine copilului si este exclusiv personala. Prin urmare, mama nu poate renunta la aceasta, chiar si cu acordul autoritatii tutelare, si nu poate incheia o tranzactie in aceasta privinta.

B. Practica relevanta privind probele in cauzele care vizeaza stabilirea paternitatii

36. Prin hotararea nr. 1059/1990, publicata in revista
    Dreptul
    nr. 7-8/1991, p. 123, Tribunalul Suprem a hotarat ca respingerea unei actiuni in stabilirea paternitatii ca fiind nefondata din cauza neprezentarii martorilor propusi de reclamanta, mama copilului, nu are temei legal. Judecatoria ar fi trebuit sa citeze martorii cu mandat de aducere si abia ulterior sa se pronunte in cauza.
37. Prin hotararea nr. 2370/1993 din 22 ianuarie 1993, publicata in Culegerea (SET) nr. 3/1994 a Curtii Supreme de Justitie, Curtea Suprema a considerat ca actiunea in stabilirea paternitatii poate fi dovedita si cu martori care sunt rude cu partile. In acelasi sens, Curtea de Apel Craiova a precizat in hotararea nr. 3619/1998 ca, spre deosebire de actiunile de drept comun, fiind vorba despre o actiune care priveste starea persoanei, pot fi audiati martori care sunt rude apropiate ale partilor.
38. In hotararea nr. 1421/2002 din 28 mai 2002, publicata in SET nr. 2/2002, Curtea de Apel Timisoara a examinat refuzul nemotivat si nejustificat al partii parate, care contesta ca este tatal copilului, de a se prezenta la Institutul de Medicina Legala in vederea prelevarii de probe pentru efectuarea unui test ADN. Aceasta a considerat ca un astfel de refuz, sustinut eventual si de alte probe, poate fi interpretat ca fiind o confirmare a faptului ca acesta este tatal copilului.

In drept

I. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 8
din conventie

39. Reclamantul pretinde in special ca i s-a incalcat dreptul la viata privata si de familie.

Invocand art. 6 si art. 8 din conventie, acesta se plange ca actiunea in stabilirea paternitatii nu a fost examinata eficient si intr-un termen rezonabil de catre instantele nationale. Acesta sustine ca autoritatea tutelara nu s-a prezentat niciodata in fata instantei si a aratat un dezinteres total fata de dificultatile cu care s-a confruntat. In plus, instantele nu au citat niciodata partea parata cu mandat de aducere si reclamantul nu a beneficiat de nicio masura de asistenta in cursul procedurii. In cele din urma, reclamantul sustine ca starea accentuata de saracie nu i-a permis sa isi apere drepturile in mod eficient.

40. Avand in vedere ca ii revine sarcina de incadrare juridica a faptelor cauzei, Curtea considera ca este adecvat sa examineze obiectiile invocate de reclamant din perspectiva art. 8 din conventie, care impune, de asemenea, ca procesul decizional privind viata privata sau de familie sa fie echitabil si sa respecte in mod corespunzator interesele protejate de aceasta dispozitie
    (Saleck Bardi impotriva Spaniei,
    nr. 66167/09, pct. 31, 24 mai 2011).

Art. 8 din conventie este formulat dupa cum urmeaza:

1. „Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatile altora.”

A. Cu privire la admisibilitate

41. Guvernul invoca neepuizarea cailor de atac interne. Acesta observa ca partea reclamanta, si anume mama reclamantului minor, nu a respectat una din conditiile necesare pentru ca recursul acesteia sa poata fi examinat de curtea de apel, si anume conditia de motivare a recursului.
42. Conform Guvernului, nulitatea recursului, reprezentand sanctionarea partii care nu a indeplinit cerintele impuse de normele de procedura in ceea ce priveste introducerea acestui recurs, nu poate fi asimilata unei renuntari la judecata. Renuntarea la judecata este reglementata de art. 246 C. proc. civ. si reprezinta un act procesual de dispozitie al partilor. In al doilea caz, instanta nu poate da curs dorintei mamei de a renunta la o actiune in stabilirea paternitatii, introdusa in numele copilului sau, avand in vedere ca aceasta ii apartine copilului. In primul caz, o hotarare pronuntata fara sa se tina seama de faptul ca recursul nu a respectat conditiile impuse de art. 306 C. proc. civ. nu este legala.

Conform Guvernului, doar in cazul renuntarii la judecata instantele sunt obligate sa nu ia act de o astfel de declaratie, in temeiul principiului respectarii interesului superior al copilului.

43. Reclamantul nu a formulat observatii ca raspuns la exceptia ridicata de Guvern.
44. Curtea considera ca argumentele in sprijinul exceptiei ridicate de Guvern ridica probleme juridice strans legate de fondul plangerii, pe care aceasta nu le poate disocia de examinarea respectivei plangeri. De asemenea, Curtea considera ca este necesara examinarea argumentelor tinand seama de prevederea normativa din conventie invocata de reclamant [
    mutatis mutandis
    ,
    Rupa impotriva Romaniei (nr. 1),
    nr. 58478/00, pct. 90, 16 decembrie 2008].
45. Curtea constata ca cererea nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 § 3 a) din conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

46. Reclamantul sustine ca, spre deosebire de prezenta speta, in alte actiuni in stabilirea paternitatii alte instante au dat castig de cauza reclamantilor, in cazul in care presupusul tata a refuzat sa se prezinte pentru efectuarea de examene medico-legale in vederea stabilirii daca putea fi tatal biologic al copilului.
47. Guvernul nu contesta faptul ca art. 8 este aplicabil in speta. Sustine ca reclamantul este un copil nascut in afara casatoriei, care doreste stabilirea identitatii parintelui sau pe cale judiciara si ca actiunea sa in stabilirea paternitatii vizeaza sa determine raporturile sale juridice cu Z. Facand referire la cauza
    Mikulic impotriva Croatiei
    (nr. 53176/99, CEDO 2002-I), Guvernul admite ca exista o legatura directa intre stabilirea filiatiei si viata privata a reclamantului.
48. Totusi, Guvernul remarca faptul ca prezenta cauza este diferita de cauza
    Mikulic,
    citata anterior.
49. In primul rand, acesta precizeaza ca, in legislatia romaneasca, nu exista nicio restrictie in ceea ce priveste mijloacele de proba admisibile in cadrul actiunilor in stabilirea paternitatii. Prin urmare, pot fi prezentate toate probele reglementate de lege pentru stabilirea anumitor stari de fapt. Astfel de probe constau in ascultarea martorilor, proba cu inscrisuri, marturia paratului, prezumtiile si probele stiintifice. Stabilirea existentei unor relatii intime intre mama si pretinsul tata in perioada legala de conceptie, precum si stabilirea faptului ca copilul s-a nascut in urma acestor relatii, pot fi dovedite prin orice mijloc, nefiind absolut necesara administrarea unor probe stiintifice.

In speta, Guvernul contesta comportamentul partii reclamante care nu a avut grija sa precizeze suficient de clar adresele martorilor propusi pentru interogare. In plus, aceasta a renuntat la administrarea expertizei medico-legale, ceea ce echivaleaza cu o lipsa de diligenta din partea acesteia. In consecinta, ar fi excesiv sa se impuna instantelor nationale sa se substituie partilor in administrarea probelor.

50. In cele din urma, Guvernul subliniaza ca faptul ca declaratia manuscrisa a presupusului tata nu a fost luata in considerare in speta, din cauza faptului ca nu a fost sustinuta de o alta proba, este in acord cu practica instantelor nationale.

2. Motivarea Curtii

1. 
   Principii aplicabile
   

51. Curtea aminteste ca procedurile legate de paternitate intra sub incidenta art. 8
    (Mikulic,
    citata anterior, pct. 51). In opinia sa, desi nu a fost stabilita nicio legatura de familie intre reclamant si pretinsul tata al acestuia, art. 8 protejeaza nu numai viata sa „de familie”, dar si viata „privata”, care include aspecte legate de identitatea fizica si sociala a unei persoane. Respectarea vietii private impune ca fiecare om sa aiba posibilitatea de a stabili detaliile identitatii sale de fiinta umana si dreptul unei persoane la astfel de informatii este esential, avand in vedere influenta acestora asupra formarii personalitatii
    (Gaskin impotriva Regatului Unit,
    7 iulie 1989, pct. 39, Seria A, nr. 160).
52. In plus, Curtea aminteste ca art. 8 are drept obiectiv esential apararea individului impotriva ingerintelor arbitrare din partea autoritatilor publice. La acest angajament negativ se pot adauga obligatii pozitive inerente respectarii efective a vietii private sau de familie. Acestea pot implica adoptarea unor masuri care vizeaza respectarea vietii private chiar si in sfera relatiilor dintre indivizi
    (Mikulic,
    citata anterior, pct. 57).
53. Granita dintre obligatiile pozitive si cele negative ale statului, in temeiul acestei dispozitii, nu se preteaza totusi la o definitie precisa. Cu toate acestea, principiile aplicabile sunt comparabile. In aceste doua privinte, trebuie sa se aiba in vedere pastrarea echilibrului just dintre interesele concurente ale individului si ale societatii in ansamblul sau, statul beneficiind in aceasta privinta de o anumita marja de apreciere [Mizzi
    impotriva Maltei,
    nr. 26111/02, pct. 105-107, CEDO 2006-I (extrase)].
54. Curtea aminteste ca nu are sarcina de a se substitui autoritatilor nationale competente pentru a solutiona litigiile in materie de paternitate la nivel national, ci de a examina din perspectiva conventiei deciziile pe care aceste autoritati le-au pronuntat in exercitarea puterii lor discretionare
    (Mikulic,
    citata anterior, pct. 59).

2. 
   Aplicarea acestor principii in speta
   

55. In speta, reclamantul este un copil nascut in afara casatoriei care doreste, pe cale judiciara, sa stabileasca identitatea parintelui sau. Actiunea acestuia in stabilirea paternitatii vizeaza sa determine raporturile sale juridice cu Z. In consecinta, exista o relatie directa intre actiunea sa in stabilirea paternitatii si viata sa privata.

Curtea va aprecia daca statul parat, in examinarea actiunii reclamantului in stabilirea paternitatii, a actionat prin nerespectarea obligatiei sale pozitive care decurge din art. 8 din conventie.

56. Curtea constata ca, in temeiul legislatiei nationale, autoritatea tutelara era desemnata sa se asigure ca interesele minorilor si ale persoanelor incapabile sunt

respectate, inclusiv in procedurile judiciare care ii privesc pe acestia.

Totusi, aceasta observa ca autoritatea tutelara nu a participat la procedura, in ciuda obligatiei care ii revenea de a se prezenta la proces, in vreme ce nici reclamantul, nici mama acestuia nu au fost reprezentati de un avocat pe tot parcursul acestei proceduri. Tocmai aceste vicii de procedura au determinat Curtea de Apel Bucuresti sa admita, prin hotararea din 29 ianuarie 2003, un prim recurs formulat de mama reclamantului. Or, la reluarea judecatii in apel, aceste vicii s-au perpetuat. Cu ocazia celor cinci sedinte in fata Tribunalului Bucuresti, dupa reluarea judecatii in apel, autoritatea tutelara nu s-a prezentat niciodata, asa cum, de altfel, se intamplase si in primul ciclu procedural. In fata acestei permanente nerespectari a obligatiilor, instanta nu a utilizat niciun mijloc procedural de constrangere pentru a o determina sa se infatiseze. In plus, absenta acesteia nu a avut drept consecinta nicio alta masura de protejare a intereselor copilului in cadrul procedurii, precum, de exemplu, desemnarea din oficiu a unui avocat sau participarea la dezbateri a unui reprezentant al Ministerului Public, considerata totusi necesara de catre aceeasi instanta, la sedinta din 22 mai 2003.

Rezulta ca, in ciuda prevederilor legale care includ garantii pentru protectia procedurala a intereselor copilului in cadrul unei actiuni in stabilirea paternitatii, precum si in ciuda constatarilor privind neindeplinirea obligatiilor din primul ciclu procedural, pe care le continea hotararea Curtii de Apel Bucuresti din 29 ianuarie 2003, la reluarea procedurii, instantele nu au actionat in consecinta. In plus, dupa nepunerea in executare a mandatului de aducere a doi dintre martorii propusi de reclamant, autoritatile nu au luat nicio alta masura pentru a contacta martorii in cauza.

57. Guvernul sustine ca mama reclamantului s-ar fi dezinteresat de actiunea introdusa in numele copilului sau, prin nemotivarea recursului sau. Totusi, Curtea constata ca, in conformitate cu o practica judiciara indelungata, se pare ca cea mai inalta instanta din tara a confirmat principiul conform caruia mama copilului a carui paternitate trebuie stabilita nu poate sa renunte la aceasta actiune. Or, aceasta imposibilitate legala ar fi fost cu usurinta eludata in cazul in care, astfel cum sustine Guvernul, s-ar fi acceptat ca mama sa poata pur si simplu sa se dezintereseze de procedura, riscand o sanctiune automata constand in nulitatea recursului sau, in absenta motivarii, in loc sa faca o declaratie explicita de renuntare.
58. Tinand seama de interesul superior al copilului si avand in vedere reglementarea in materie in ceea ce priveste participarea imperativa a autoritatii tutelare sau a unui reprezentant al Ministerului Public la procedura de stabilire a paternitatii, autoritatile aveau obligatia de a actiona in favoarea interesului superior al copilului a carui paternitate trebuia stabilita, pentru prevenirea nerespectarii obligatiilor de catre mama (a se vedea supra, pct. 20 si 26) si pentru a evita ca acesta sa ramana fara protectie.
59. De asemenea, Curtea observa ca, la o data neprecizata, mama reclamantului a beneficiat de asistenta sociala, suferind de un handicap grav. Neputand stabili daca, la momentul faptelor, aceasta era sau nu in masura sa apere pe deplin interesele copilului sau, Curtea aminteste totusi ca a hotarat deja, atunci cand a examinat epuizarea cailor de atac interne, ca este necesar sa se tina seama de vulnerabilitatea anumitor persoane, in special de incapacitatea acestora, in anumite cazuri, de a se plange in mod coerent sau de a se plange pur si simplu (a se vedea
    V.D. impotriva Romaniei,
    nr. 7078/02, pct. 87, 16 februarie 2010).
60. Prin urmare, trebuie respinsa exceptia ridicata de Guvern.
61. De asemenea, Curtea remarca faptul ca dreptul intern nu prevede nicio masura care sa permita obligarea partii parate sa se supuna dispozitiilor instantelor si sa accepte sa efectueze teste de paternitate, ceea ce poate sa corespunda necesitatii de a proteja tertii, excluzand posibilitatea de a-i constrange pe acestia sa se supuna oricarui tip de examen medical, in special teste ADN
    (Pascaud impotriva Frantei,
    nr. 19535/08, pct. 62, 16 iunie 2011).
62. Conform Guvernului, in temeiul unei practici constante a instantelor care se pronunta in materie civila, exercitandu-si puterea discretionara, instantele pot adopta decizii tinand seama de faptul ca o parte a impiedicat stabilirea anumitor fapte.
63. Curtea remarca faptul ca, in speta, instantele nu au stabilit consecintele refuzului opus. Totusi, tinand seama de motivele expuse anterior, in special in ceea ce priveste deficientele procedurii, Curtea nu considera ca este necesar sa continue sa cerceteze, in speta, daca absenta in dreptul roman a unei dispozitii care sa reglementeze direct consecintele unui astfel refuz constituie sau nu o abtinere de a actiona in temeiul art. 8, precum in cauza
    Mikulic
    (citata anterior, pct. 62).
64. In cele din urma, Curtea aminteste ca, pentru a solutiona o actiune care are ca scop stabilirea paternitatii, instantele trebuie sa tina seama de interesul superior al copilului
    (Mikulic,
    citata anterior, pct. 65). In lumina elementelor precedente, Curtea considera ca instantele nationale nu au respectat un echilibru just intre dreptul reclamantului minor de a i se proteja interesele in procedura care avea ca scop risipirea incertitudinii cu privire la identitatea sa si dreptul tatalui sau presupus de a nu participa la procedura si de a nu se supune unor teste de paternitate.
65. Avand in vedere considerentele anterioare, Curtea concluzioneaza ca a fost incalcat art. 8 din conventie.

II. C
u privire la aplicarea art
. 41
din conventie

66. Art. 41 din conventie prevede:

„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor

sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare

incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o

reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu

67. Reclamantul solicita 150 000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit ca urmare a incalcarilor denuntate in ceea ce priveste procedura de stabilire a paternitatii, precum si a altor incalcari denuntate in cadrul altor doua cereri prezentate in fata Curtii de catre mama si bunica acestuia.
68. Guvernul considera ca cererea trebuie sa fie respinsa din cauza faptului ca a fost prezentata dupa expirarea termenului stabilit in acest scop.
69. Curtea aminteste ca, la 4 ianuarie 2011, presedintele sectiei a decis, in temeiul art. 38 § 1 din Regulamentul Curtii, sa depuna aceasta solicitare la dosar, in masura in care priveste prezenta cerere. Aceasta considera ca este necesar sa i se acorde reclamantului 7 000 EUR ca urmare a prejudiciului moral suferit in urma incalcarii constatate.

B. Dobanzi moratorii

70. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

1. Decide
   sa examineze cererea din perspectiva art. 8 din conventie;
2. Uneste cu fondul
   exceptia de neepuizare a cailor de atac interne si o respinge;
3. Declara
   cererea admisibila;
4. Hotaraste
   ca a fost incalcat art. 8 din conventie;
5. Hotaraste:

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, suma de 7 000 EUR (sapte mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, care trebuie convertita in lei romanesti la rata de schimb aplicabila la data platii, plus orice suma care poate fi datorata cu titlu de impozit;
2. ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

6
Respinge
cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 14 februarie 2012, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Presedinte