ALOIS FARCAS IMPOTRIVA ROMANIEI

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita la 14 septembrie 2010 intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte,
Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Elbert Myjer, Luis Lopez Guerra,
judecatori,
si Santiago Quesada,
grefier de sectie,

Avand in vedere cererea mentionata anterior, introdusa la 19 august 2004,

Avand in vedere decizia de a solutiona cu prioritate cererea in temeiul art. 41 din regulamentul Curtii,

Avand in vedere observatiile scrise prezentate de guvernul parat si cele prezentate ca raspuns de catre reclamant,

Avand in vedere observatiile prezentate oral de parti in sedinta publica care a avut loc in fata Curtii la 27 aprilie 2010 si in cursul careia s-au prezentat reprezentantii partilor,

Dupa ce a deliberat in acest sens, pronunta urmatoarea decizie:

In fapt

1. Reclamantul, Alois Farcas, este resortisant roman, s-a nascut in 1964 si locuieste in Piatra Neamt. incepand cu 21 decembrie 2009, acesta este reprezentat in fata Curtii de Interights, prin Constantin Cojocariu. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. in sedinta din 27 aprilie 2010, reclamantul a fost reprezentat, in afara de Constantin Cojocariu, de Padraig Hughes, avocat. Guvernul parat a fost reprezentat, in afara de agentul guvernamental, de Ileana Popescu, Maria Monica Stanciu si Anna-Maria Neagoe, avocati.

A. Circumstantele cauzei

1. Certificatele medicale referitoare la afectiunea reclamantului
2. De la varsta de zece ani, reclamantul sufera de distrofia musculara Becker, o afectiune neuro-musculara ereditara de care sufereau si cei doi frati ai sai - dintre care unul a decedat - si care afecteaza in special muschii centurii scapulare (umeri) si muschii centurii pelviene (solduri). Reiese din certificatul emis la 22 aprilie 2004 de Centrul de Patologie Neuro-Musculara „Dr. Radu Horia” din Valcele ca, la momentul respectiv, reclamantul se deplasa foarte greu si doar pe distante scurte, ca nu se putea ridica in picioare fara ajutor, ca nu se putea apleca si ca depindea total de alte persoane; medicul a recomandat Comisiei de expertiza medicala pentru persoane cu handicap pentru adulti („comisia de expertiza”) sa il inscrie pe reclamant in categoria persoanelor cu handicap grav si sa ii acorde dreptul la un asistent personal, avand in vedere posibila evolutie a afectiunii sale. Un alt certificat medical emis de aceeasi institutie indica, la momentul respectiv, faptul ca reclamantul era la limita imobilizarii.

2. Diferitele decizii referitoare la drepturile reclamantului
3. Faptele expuse de catre parti se pot rezuma dupa cum urmeaza.

a) Versiunea reclamantului

4. Din cauza afectiunii sale, reclamantul nu poate urca treptele si poate urca cu mare dificultate rampele de acces pe cont propriu, cu conditia ca acestea sa fie prevazute cu o mana curenta, iar unghiul de inclinare sa fie conform normelor tehnice in domeniu. Acesta nu foloseste un fotoliu rulant.
5. La 1 ianuarie 2004, atelierul de telecomunicatii unde lucra din 1983 pe post de electronist echipamente digitale fiind desfiintat, reclamantul a fost transferat la o noua echipa care isi desfasura activitatea exclusiv pe teren. Noul sau post prevedea interventii la diferite institutii publice si private, unde trebuia sa asigure intretinerea aparatelor de telecomunicatii. Aceasta activitate nu era adaptata dizabilitatilor sale locomotorii, majoritatea acestor institutii nedispunand de o cale de acces adaptata persoanelor cu mobilitate redusa. Avand in vedere faptul ca cererile sale repetate de a primi un alt post in cadrul aceleiasi companii au fost ignorate, pentru a evita concedierea pentru abatere disciplinara si sub presiune din partea angajatorului sau, care ii promisese ca ii acorda conditii mai favorabile in cazul in care isi va da demisia, acesta a solicitat incetarea contractului sau de munca.
6. Reclamantul a incercat sa conteste in instanta decizia de incetare a contractului sau de munca. Nu a reusit sa faca acest lucru din cauza ca nu a putut avea acces in Tribunalul Neamt, situat in Piatra Neamt, Bulevardul Republicii nr. 16, din cauza unei trepte de la intrarea din cladire, obstacol pe care nu ar fi reusit sa il depaseasca fara ajutorul a doua persoane, tinand seama de absenta unui plan inclinat. Reclamantul nu a putut intra nici in cladirea judecatoriei din Piatra Neamt situata in Strada M. Eminescu nr. 30, din cauza ca, in termenul in care ar fi putut contesta decizia referitoare la incetarea contractului de munca, intrarea in cladire rezervata persoanelor cu handicap era in constructie si, prin urmare, nu putea fi utilizata. Persoana in cauza a incercat, fara succes, sa se adreseze baroului avocatilor pentru a solicita aistenta unui avocat. Nu a reusit sa faca acest lucru, sediul baroului fiind situat la parterul unui imobil la care se ajungea exclusiv urcand numeroase scari. Acesta a incercat sa ia legatura cu baroul avocatilor prin telefon, insa persoana cu care a discutat telefonic l-a invitat sa vina la fata locului pentru a-si prezenta solicitarile. Acesta nu a gasit niciun cabinet individual de avocatura in preajma instantelor care sa aiba o cale de acces adaptata persoanelor cu handicap, astfel incat decizia in litigiu a devenit definitiva si irevocabila.
7. In aprilie 2004, reclamantul s-a deplasat la primarie pentru a indeplini formalitatile necesare pentru a beneficia de drepturile prevazute de lege pentru persoanele cu handicap.

Nu exista o cale de acces special amenajata pentru persoanele cu mobilitate redusa; cu toate acestea, reclamantul a precizat ca nu a fost direct afectat de acest lucru, o persoana din anturajul sau putand face cererea in numele sau. Ulterior, asistenti sociali s-au deplasat la domiciliul acestuia si, la 27 aprilie 2004, acestia au prezentat un raport care constata faptul ca reclamantul avea o autonomie redusa si propunea sa i se acorde dreptul la un asistent personal, precum si la celelalte facilitati prevazute de dispozitiile nationale care protejeaza persoanele cu handicap.

8. La 3 mai 2004, reclamantul s-a prezentat in fata comisiei de expertiza pentru a obtine o decizie privind gradul sau de handicap, decizie in baza careia putea beneficia de drepturile recunoscute de legislatia nationala persoanelor cu handicap. In opinia reclamantului, faptele s-au desfasurat dupa cum urmeaza: atunci cand, insotit de un membru al familiei, a sosit la sediul comisiei, acesta a constatat ca nu putea sa intre in cladire, intrarea in cladire nefiind dotata cu acces special pentru persoanele cu handicap. Acesta a ramas in fata intrarii in cladire, in timp ce persoana care il insotise a intrat si a prezentat comisiei dosarul sau medical; persoana respectiva a iesit dupa aproximativ o ora cu decizia comisiei, conform careia acesta era inclus in categoria persoanelor cu handicap grav, dar nu i se acorda asistent personal. Comisia nu a precizat nici motivele deciziei sale, nici programul individual de readaptare si integrare pe care il considera adecvat pentru domnul Farcas. Acesta din urma s-a adresat in repetate randuri, prin telefon, comisiei de expertiza si comisiei superioare de expertiza, autoritate superioara ierarhic, cu sediul in Bucuresti, incercand sa obtina modificarea deciziei prin care i se refuza dreptul la un asistent personal. Incercarile sale au fost zadarnice. Reclamantul a prezentat o declaratie a persoanei care l-a insotit la 3 mai 2004, care ii confirma versiunea faptelor.
9. Ulterior, reclamantul a incercat sa isi deschida un dosar la oficiul de somaj. Nu a reusit sa faca acest lucru din cauza unor lucrari de utilitate publica (instalarea unor conducte de apa), care impiedicau accesul principal in cladire. Acesta nu a putut intra nici folosind cealalta cale de acces din cauza unor scari lungi pe care nu le-ar fi putut urca. Astfel, acesta a renuntat la procedura, demersurile necesare putand fi efectuate doar personal de persoana in cauza.
   
   
   <sup>[499]
   
   
   
   
   
   
   
   [500]
   
   
   
   
   
   
   
   [501]
   
   
   
   
   
   
   
   [502]</sup>
   
   

11. La 19 iulie 2004, reclamantul a telefonat Avocatului poporului, autoritate independenta care are misiunea de a ii proteja pe cetateni de abuzuri din partea autoritatilor publice si care are competenta de a interveni, prin mediere si dialog, pentru a contribui la gasirea unei solutii la litigiile dintre persoanele particulare si autoritati. Acesta s-a plans de modul in care a fost calculata pensia sa de invaliditate prin decizia din 28 iunie 2004 si, in mod mai general, de modul in care contractul sau de munca a incetat, si a solicitat asistenta. Dupa trei zile, acesta a primit o scrisoare prin care era informat ca Avocatul poporului nu avea competenta sa se pronunte in chestiunile invocate si l-a sfatuit sa se adreseze instantelor nationale pentru a contesta deciziile in litigiu.
12. Reclamantul a revenit in repetate randuri, pana in iulie 2004, la sediul instantelor din Piatra Neamt pentru a cauta o modalitate de a contesta deciziile pronuntate de comisia de expertiza si de casa de pensii, precum si decizia de incetare a contractului sau de munca. Nu a reusit sa faca acest lucru din cauza lipsei cailor de acces in sediile acestor institutii.
13. Renuntand, in urma acestor incercari fara succes, la speranta de a-si obtine drepturile printr-o actiune in justitie, reclamantul a incercat sa isi gaseasca un nou loc de munca, trimitand numeroase scrisori unor potentiali angajatori. Demersul sau a esuat. Din cauza pensiei sale mici, reclamantul si-a intrerupt tratamentul medical, prea scump, pe care medicii i l-au prescris. Neobtinand un asistent personal, acesta a trebuit sa plateasca din pensie persoanele care acceptau sa ii faca diverse servicii, de exemplu, sa se ocupe de plata facturilor de gaze si apa. Acesta a prezentat declaratiile a doua persoane care declarau ca il insoteau ocazional cand iesea sa se plimbe prin cartier si il ajutau sa urce si sa coboare de pe trotuar, precum si la diverse cumparaturi.
    
    
    <sup>[503]
    
    
    
    
    
    
    
    [504]
    
    
    
    
    
    
    
    [505]
    
    
    
    
    
    
    
    [506]
    
    
    
    
    
    
    
    [507]
    
    
    
    
    
    
    
    [508]
    
    
    
    
    
    
    
    [509]</sup>
    
    
    acesta se putea deplasa in mod regulat la locul sau de munca, cladirea Romtelecom, situata in strada 1 Decembrie nr. 4, unde putea urca cele unsprezece-doisprezece trepte pentru a ajunge la biroul sau.

16. Contractul individual de munca al reclamantului a incetat la 1 aprilie 2004 cu acordul partilor, la initiativa reclamantului, care, la 22 martie 2004, a solicitat incetarea contractului sau de munca, cerere acceptata de angajatorul sau. In temeiul acestui acord, reclamantul a primit o compensatie financiara care echivala cu treizeci de luni de salariu mediu, adica aproximativ 5 800 euro (EUR). Reclamantul s-a deplasat personal la sediul angajatorului pentru a inceplini formalitatile legate de procedura de incetare a contractului sau si a primit personal documentele eliberate cu aceasta ocazie, inclusiv restul de plata si cartea de munca. In acest sens, reclamantul a urcat singur mai multe trepte pentru a ajunge la biroul de resurse umane al angajatorului sau.
17. Guvernul contesta faptele descrise supra, pct. 6. In opinia sa, accesul reclamantului in sediul Tribunalului Neamt din Bulevardul Republicii nr. 16 nu era blocat la momentul faptelor, unica treapta de 17 cm de la intrarea in cladire nereprezentand, in opinia sa, un obstacol de nedepasit, avand in vedere ca, la momentul respectiv, reclamantul era capabil sa urce aproximativ unsprezece trepte pentru a ajunge la locul sau de munca (supra, pct. 15
    in fine).
    Un plan inclinat a fost instalat ulterior (in februarie 2010) pentru facilitarea accesului, tinand seama de treapta de 17 cm care se afla la intrarea in cladire.
18. In ceea ce priveste sediul judecatoriei, din strada M. Eminescu nr. 30, contrar sustinerilor reclamantului, acesta era prevazut cu o cale speciala de acces pentru persoanele cu mobilitate redusa incepand cu aprilie 2004, dupa cum reiese din procesul- verbal de receptie a lucrarilor, furnizat de instanta in cauza.
19. Facand trimitere la scrisoarea primita din partea presedintele Baroului Neamt, Guvernul contesta faptul ca reclamantul a incercat sa ii solicite acestuia ajutor. In timp ce baroul avocatilor putea fi contactat prin fax, telefon, posta sau Internet, nu a fost inregistrata nicio cerere de asistenta judiciara sau petitie eventuala din partea reclamantului care sa denunte imposibilitatea de a lua legatura cu baroul avocatilor nici la momentul faptelor, nici apoi.
20. De asemenea, Guvernul contesta versiunea reclamantului cu privire la fapte si prezentata supra, pct. 8. Conform informatiilor transmise de respectiva comisie de expertiza, la momentul faptelor, cladirea acesteia era echipata cu o rampa de acces, precum si cu o bara de sustinere, fiind astfel accesibila oricarei persoane cu handicap. La 3 mai 2004, reclamantul s-a deplasat la comisia de expertiza, insotit de sotia sa, si nu a solicitat ajutor pentru a intra in cladire.
    
    
    <sup>[510]
    
    
    
    
    
    
    
    [511]
    
    
    
    
    
    
    
    [512]
    
    
    
    
    
    
    
    [513]</sup>
    
    
    a ales cea de-a doua solutie. Valoarea acestei indemnizatii este prevazuta de lege si, de atunci, i-a fost virata periodic in contul sau curent, in plus fata de valoarea pensiei sale de invaliditate.

22. Reclamantul are acces la posta si la serviciile publice postale. Oficiul postal nr. 4, situat in cartierul Darmanesti in care locuia, nu a necesitat, nici in 2004, nici ulterior, amenajari speciale pentru a facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusa, pentru ca nu existau nici atunci, nici acum, scari la intrarea in cladire.
23. Dupa cum reiese din informatiile transmise de Primaria Piatra Neamt, reclamantul nu a solicitat niciodata sa participe la activitatile de recreere si de readaptare organizate de aceasta primarie in colaborare cu o fundatie ale carei activitati aveau scopul de a ajuta persoanele cu dizabilitati.

B. Dreptul si practica interne si internationale relevante

1. Textele relevante ale Consiliului Europei

24. Recomandarea nr. R (92) 6 a Comitetului Ministrilor din 9 aprilie 1992 referitoare la o politica coerenta pentru persoanele cu handicap le cere statelor membre ale Consiliului Europei, in special, sa „garanteze dreptul persoanei cu handicap la o viata autonoma si la integrarea in societate, si [sa] recunoasca datoria societatii de a asigura acest drept” in scopul de a le acorda persoanelor cu handicap o „egalitate a sanselor” reala in raport cu celelalte persoane. Actiunea puterilor publice trebuie sa vizeze, printre altele, sa le permita persoanelor cu handicap sa „detina o cat mai mare mobilitate posibila, permitandu-li-se de a avea in mod special acces la cladiri si la mijloace de transport” si sa „joace in cadrul societatii un rol complet si sa participe la activitatile economice, sociale, de recreere si culturale”. Pe de alta parte, Recomandarea 1185 (1992), adoptata la 7 mai 1992 de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, privind Politicile de readaptare pentru persoanele cu dizabilitati, subliniaza, in special, faptul ca „societatile noastre au datoria de a-si adapta normele la nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilitati pentru a le garanta o viata autonoma”. In acest sens, guvernele si autoritatile competente trebuie sa „caute si sa incurajeze o participare efectiva si activa a persoanelor cu dizabilitati la viata [...] comunitara si sociala” si, in acest sens, sa asigure, printre altele, „eliminarea frontierelor arhitecturale”.
    
    
    <sup>[514]
    
    
    
    
    
    
    
    [515]
    
    
    
    
    
    
    
    [516]</sup>
    
    
    intrata in vigoare la 1 iulie 1999, aprobata prin Legea nr. 519 din 12 iulie 2002, modificata si completata ulterior in special prin Legea nr. 343/2004 din 12 iulie 2004.
    
    
    ^[517]
    
    
    Conform art. 2 din ordonanta, sunt infiintate comisii de expertiza medicala in fiecare judet pentru a stabili gradul de handicap - usor, mediu, accentuat sau grav - al persoanelor care pretindeau ca sufera de o deficienta fizica, senzoriala, psihica sau mentala si care aveau nevoie de masuri de protectie speciala in vederea integrarii lor in societate. Certificatul emis de comisia de expertiza putea fi contestat de persoana in cauza la comisia superioara de expertiza in termen de treizeci de zile de la data notificarii sale. Decizia pronuntata de aceasta autoritate superioara ierarhic putea fi supusa recursului in fata instantelor nationale, in temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

27. Art. 11 din ordonanta prevede ca cladirile care adapostesc sediile institutiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, precum si locuintele construite din fonduri publice, mijloacele de transport in comun, telefoanele publice si caile de acces trebuie amenajate astfel incat sa permita accesul neingradit al persoanelor cu handicap. OUG nr. 102/1999 prevede ca lucrarile de amenajare a cladirilor trebuie sa se desfasoare pe etape:

• pana la 31 decembrie 2003 trebuiau incheiate lucrarile care sa permita accesul neingradit la cladirile institutiilor publice, la institutiile culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, la magazine, restaurante, precum si la caile publice de acces;
• pana la 31 decembrie 2002, spatiile de parcare trebuiau sa dispuna de locuri de parcare pentru persoanele cu handicap;
• in termen de doi ani de la intrarea in vigoare a ordonantei, producatorii de mijloace de transport in comun aveau obligatia de a introduce in fabricatie mijloace de transport in comun special adaptate persoanelor cu handicap;
• pana la 31 decembrie 2010, toate mijloacele de transport in comun aflate in circulatie trebuiau adaptate accesului neingradit al persoanelor cu handicap;
• pana la 31 decembrie 2005, autoritatile administratiei publice locale aveau obligatia de a monta sisteme de semnalizare sonora si vizuala pentru persoanele cu handicap, la trecerile de pietoni, precum si panouri de afisaj in mijloacele de transport si pe drumurile publice.

28. Legea nr. 343/2004 din 12 iulie 2004 a crescut valoarea indemnizatiei lunare primite de o persoana apartinand uneia dintre categoriile de handicap prevazute de lege si a autorizat, pentru persoanele cu handicap grav, ca aceasta suma sa se adauge veniturilor provenind, dupa caz, din alte surse (pensii sau salarii).
    
    
    ^[518]
    
    
    Anual, aceasta indemnizatie se indexeaza in raport cu indicele de crestere a preturilor de consum stabilit de Institutul National de Statistica. Nerespectarea termenelor stabilite de ordonanta pentru adaptarea cladirilor de utilitate publica pentru a le face accesibile persoanelor cu handicap constituie contraventie si este sactionata cu amenda.
29. Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a inlocuit OUG nr. 102/1999, prelungind unele dintre termenele prevazute de aceasta pentru adaptarea infrastructurii si a cladirilor de utilitate publica in vederea facilitarii accesului persoanelor cu dizabilitati. Astfel, termenul pentru adaptarea trecerilor de pietoni a fost prelungit pana la 31 decembrie 2007. De asemenea, legea prevedea faptul ca infrastructura feroviara trebuia adaptata pentru persoanele cu handicap pana la 31 decembrie 2010; termenul prevazut pentru adaptarea mijloacelor de transport in comun a ramas neschimbat. De asemenea, Legea nr. 448/2006 prevede faptul ca persoanele cu handicap grav care aveau si calitatea de pensionari de invaliditate gradul I puteau opta intre a dispune de un asistent personal sau a primi indemnizatia lunara pentru asistent, prevazuta de art. 61 din Legea nr. 19/2000, cu o valoare echivalenta salariului net al unui asistent social debutant in sectorul public (infra, pct. 32).
30. Potrivit art. 16 din Constitutie, toti cetatenii romani sunt egali in fata legii, fara privilegii si fara discriminari. Conform art. 50 din Constitutie, persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare interzice orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta pe baza de handicap si sanctioneaza orice comportament, activ sau pasiv care, prin efectele pe care le genereaza, favorizeaza sau defavorizeaza, in mod nejustificat, o persoana sau o supune unui tratament injust sau degradant.

b) Dispozitiile referitoare la sistemul public de pensii si la celelalte pretatii de asigurari sociale

31. In temeiul art. 53 din Legea nr. 19/2000, in vigoare la momentul faptelor, au dreptul la pensie de invaliditate persoanele care si-au pierdut total sau cel putin jumatate din capacitatea de munca din cauza accidentelor de munca sau a bolilor profesionale in temeiul unei decizii din partea unui medic expert al asigurarilor sociale care constata existenta unei invaliditati „de gradul I” (pierdere totala a capacitatii de munca, necesitand supraveghere permanenta din partea altei persoane), „de gradul II” (caracterizata prin pierderea partiala a capacitatii de munca, fara a o priva pe persoana in cauza de capacitatea de a se autoservi) sau „de gradul III” (caracterizata prin pierderea a cel putin jumatate din capacitatea de munca, individul in cauza putand inca sa presteze o activitate profesionala).
32. Conform art. 61 din lege, pensionarii incadrati in gradul I de invaliditate aveau dreptul, in afara pensiei de invaliditate, la o indemnizatie pentru insotitor, stabilita anual prin lege si neputand fi mai mica decat salariul de baza minim brut pe tara.
33. Persoanele care primesc o pensie de invaliditate sunt supuse revizuirii medicale periodice de catre medicul asigurarilor sociale.
    
    
    <sup>[519]
    
    
    
    
    
    
    
    [520]
    
    
    
    
    
    
    
    [521]</sup>
    
    

3. Dispozitiile referitoare la dreptul de a introduce o cerere in fata instantelor nationale

35. Conform art. 67 C. proc. civ., partile la o procedura civila isi pot exercita drepturile personal sau prin mandatar. Conform art. 74 si art. 75 C. proc. civ., persoanele care nu pot face fata cheltuielilor judiciare fara a primejdui propria intretinere sau a familiei lor, pot cere instantei asistenta judiciara gratuita printr-un avocat desemnat de baroul avocatilor. Art. 104 C. proc. civ. prevede ca actele de procedura trimise prin posta instantelor judecatoresti se socotesc indeplinite in termen daca au fost predate recomandat la oficiul postal inainte de implinirea lui.

Capete de cerere

36. Reclamantul sustine ca a fost discriminat in exercitarea drepturile sale din cauza deficientelor sale locomotorii. In special, acesta se plange de faptul ca, in lipsa unui acces special pentru persoanele cu handicap la cladirile instantelor, a comisiei de expertiza medicala si a baroului avocatilor, acesta nu a putut invoca drepturile recunoscute de legislatia nationala introducand o contestatie impotriva deciziei prin care contractul sau de munca a fost incheiat si impotriva celor decise de comisia de expertiza si de Casa Judeteana de Pensii Neamt impotriva sa.
37. Criticand absenta masurilor din partea autoritatilor, in vederea asigurarii accesului persoanelor cu handicap la cladirile destinate publicului mentionate anterior, acesta denunta consecintele pe care le-au avut pentru viata sa privata si de familie decizia fostului sau angajator de incetare a contractului sau de munca, decizia comisiei de expertiza care i-a refuzat dreptul la un asistent personal si cea a casei de pensii. In special, acesta pretinde ca, din cauza pensiei sale mici, a trebuit sa intrerupa tratamentul medical, prea scump, prescris de medici si ca, fara a obtine un asistent personal, a trebuit sa plateasca din pensia sa persoanele care acceptau sa ii faca diverse servicii, de exemplu, sa se ocupe de plata facturilor de gaze si apa.
    
    
    <sup>[522]
    
    
    
    
    
    
    
    [523]</sup>
    
    

40. Curtea reaminteste ca, fiind responsabila cu incadrarea juridica a faptelor cauzei, nu se considera legata de incadrarea facuta de reclamanti sau de guvern. In temeiul principiului
    jura novit curia,
    aceasta a examinat deja din oficiu capetele de cerere din perspectiva unui articol sau paragraf pe care partile nu l-au invocat. Un capat de cerere se caracterizeaza prin faptele pe care le denunta si nu doar prin simplele motive sau argumente de drept invocate (a se vedea,
    mutatis mutandis, Guerra si altii impotriva Italiei
    din 19 februarie 1998, pct. 44,
    Culegere de hotarari si decizii
    1998-I, si
    Berktay impotriva Turciei,
    nr. 22493/93, pct. 167, 1 martie 2001).
41. In speta, Curtea retine ca Protocolul nr. 12 la conventie, din care reclamantul citeaza art. 1 referitor la interzicerea generala a discriminarii, a intrat in vigoare, pentru Romania, la 1 noiembrie 2006, adica dupa introducerea cererii. In cadrul principiilor invocate supra la pct. 40, Curtea considera ca aceste capete de cerere ale reclamantului se preteaza mai bine unei examinari din perspectiva art. 6 § 1 si art. 8 din conventie, care garanteaza dreptul de acces la o instanta, respectiv dreptul la respectarea vietii private si de familie, interpretate individual sau coroborate cu art. 14 din conventie, care interzice discriminarea in ceea ce priveste exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de conventie. In plus, Curtea va examina din oficiu daca art. 34 din conventie, interpretat individual sau coroborat cu art. 14, a fost sau nu respectat, tinand seama de imposibilitatea pretinsa in speta de reclamant de a contesta deciziile referitoare la drepturile sale cu caracter civil si de a epuiza astfel caile de recurs interne, conform art. 35 § 1 din conventie, din cauza lipsei amenajarilor care sa ii permita accesul in cladirile instantelor nationale, sa ia lua legatura cu un avocat si sa utilizeze serviciile publice de posta.

B. Cu privire la capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 si art. 34 din conventie, interpretate individual sau coroborate cu art. 14 din conventie

42. In esenta, reclamantul se plange de o atingere adusa dreptului sau de acces la o instanta, garantat de art. 6 § 1 din conventie, si se considera victima unei discriminari, contrara art. 14 din conventie, in exercitarea acestui drept garantat tuturor. In partile lor relevante, articolele citate prevad urmatoarele:

Art. 6

„1. Orice persoana are dreptul la judecarea echitabila a cauzei sale [...] de catre o instanta independenta si impartiala [...] care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”

Art. 14

„1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie [...]”

Art. 34

„Curtea poate fi sesizata printr-o cerere de catre orice persoana fizica, orice organizatie neguvernamentala sau de orice grup de particulari care se pretinde victima a unei incalcari de catre una dintre inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in conventie sau in protocoalele sale. Inaltele parti contractante se angajeaza sa nu impiedice prin nicio masura exercitiul eficace al acestui drept.”

43. Persoana in cauza sustine ca, in lipsa unei rampe de acces care sa ii permita sa intre in sediul comisiei medicale, al instantelor competente si al baroului avocatilor, acesta nu si-a putut revendica drepturile recunoscute de legislatia nationala si nu a putut contesta deciziile luate impotriva sa de catre ultimul sau angajator, de catre comisia de expertiza si de catre Casa Judeteana de Pensii Neamt. In special, acesta sustine ca, si prezinta fotografii in sprijinul afirmatiilor sale, a avut nevoie de ajutorul a doua persoane pentru a depasi treapta de 17 cm situata la intrarea in sediul Tribunalului Neamt. In plus, acesta sustine ca si sediul Judecatoriei Piatra Neamt ii era inaccesibil din cauza ca, pe intreaga durata legala in care putea contesta decizia referitoare la incetarea contractului sau, intrarea rezervata persoanelor cu handicap era in constructie. Prin urmare, acesta nu a reusit nici sa pledeze cu privire la temeinicia cauzei sale prin participare la sedintele fixate de instanta, daca ar fi putut-o sesiza.
44. De asemenea, acesta a sustinut ca, in ciuda afectiunii sale, nu a ramas inactiv si s-a deplasat in repetate randuri la sediile instantelor din Piatra Neamt pentru a gasi o modalitate de a contesta deciziile referitoare la drepturile sale, fara succes insa, tinand seama de obstacolele arhitecturale care il impiedicau sa intre. Acesta a telefonat Avocatului poporului pentru a denunta modul de calculare a pensiei sale de invaliditate. Pentru revendicarea drepturilor sale recunoscute de legislatia nationala, acesta a incercat sa contacteze personal, prin telefon, diferitele autoritati in cauza si, atunci cand acest lucru a fost posibil, formalitatile prevazute de lege au fost efectuate de catre membrii anturajului sau sau de catre el insusi prin posta. Acesta observa faptul ca trotuarele si pasajele pietonale din cartierul sau erau innaccesibile si ca, chiar daca se presupune ca ar fi putut avea acces la oficiul postal, acesta nu ar fi fost in masura sa initieze proceduri judiciare avand in vedere ca i-a fost imposibil sa ia legatura cu un avocat. De asemenea, chiar daca procedurile puteau fi initiate de un tert, acesta nu ar fi putut participa la sedintele de judecata, sediile instantelor nefiind accesibile pentru el.
45. Guvernul respinge sustinerile reclamantului. Guvernul evidentiaza faptul ca acesta din urma nu a manifestat niciun interes real de a contesta decizia referitoare la incetarea activitatii sale, care a intervenit cu acordul partilor si la initiativa reclamantului, nici eventualele consecinte defavorabile ale deciziei in litigiu a casei de pensii din cauza ca, incepand cu noiembrie 2004, acestuia i-a fost acordat dreptul la o indemnizatie pentru asistent.
    
    
    <sup>[524]
    
    
    
    
    
    
    
    [525]
    
    
    
    
    
    
    
    [526]</sup>
    
    
    materie civila, legislatia nationala nu le impune partilor sa se prezinte personal in fata instantei in cursul procedurii si ca, avand in vedere natura litigiilor pe care reclamantul a dorit sa le initieze, asistenta judiciara din partea unui avocat nu era obligatorie. In sfarsit, acesta subliniaza faptul ca oficiul postal situat in cartierul reclamantului era accesibil persoanelor cu mobilitate redusa si ca nimic nu il impiedica pe reclamant sa ia legatura cu baroul avocatilor prin posta sau fax.

47. Curtea retine ca reclamantul se plange de faptul ca nu a putut sta in justitie pentru a contesta decizia de incetare a activitatii sale profesionale si nici pe cele prin care, pe de o parte, i s-a acordat pensia si, pe de alta parte, i-a fost refuzat dreptul la un asistent personal care sa il ajute cu sarcinile zilnice. Este vorba aici, bineinteles, de contestatiile care aveau implicatii directe asupra drepturilor si obligatiilor cu caracter civil, in sensul art. 6 § 1 din conventie, care este astfel aplicabil. Curtea a afirmat deja ca aceasta dispozitie garanteaza reclamantilor dreptul efectiv de acces la instante pentru astfel de contestatii. De asemenea, aceasta a declarat ca un obstacol de fapt poate incalca conventia in acelasi fel in care o poate face un obstacol juridic
    (
    Golder impotriva Regatului Unit
    ,
    21 februarie 1975, pct. 26, seria A nr. 18).
48. Imposibilitatea pretinsa, in speta, pentru reclamant, de a sta in justitie din cauza lipsei unui acces special la sediile instantelor interne pentru persoanele cu mobilitate redusa poate fi considerat un astfel de obstacol de fapt care sa se opuna dreptului de acces la o instanta in absenta unor mijloace alternative care sa compenseze acest lucru. In fapt, daca art. 6 § 1 garanteaza reclamantilor dreptul efectiv de acces la o instanta pentru decizii referitoare la drepturile si obligatiile cu caracter civil, statul trebuie sa aleaga mijloacele care sa fie folosite in acest scop. Cu toate acestea, in timp ce statele contractante se bucura, in domeniu, de o anumita marja de apreciere, Curtea trebuie sa se pronunte in ultima instanta cu privire la respectarea cerintelor conventiei [.
    Airey impotriva Irlandei
    ,
    9 octombrie 1979, pct. 26, seria A nr. 32;
    Z. si altii impotriva Regatului Unit
    (MC), nr. 29392/95, pct. 91-93, CEDO 2001-V;
    Anakomba Yula impotriva Belgiei,
    nr. 45413/07, pct. 31, CEDO 2009 (fragmente)]. O limitare a accesului la o instanta nu poate restrange accesul liber pentru un justitiabil astfel incat dreptul sau de acces la o instanta sa fie afectat in insasi esenta sa. Aceasta nu este conforma art. 6 § 1 decat daca vizeaza un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat
    (
    Bellet impotriva Frantei
    ,
    4 decembrie 1995, pct. 31, seria A nr. 333-B).
    
    
    ^[527]
    
    

Statele pot lua astfel de masuri in temeiul art. 34 care, instituind dreptul de recurs individual, reprezinta unul dintre pilonii esentiali ai eficacitatii sistemului conventiei
Loizidou impotriva Turciei
(exceptii preliminare), 23 martie 1995 pct. 70, seria A nr. 310, si
Mamatkoulov si Askarov impotriva Turciei
(MC), nr. 46827/99 si 46951/99, pct. 100 si 122, CEDO 2005-I].

50. In speta, trebuie sa se constate ca partile au opinii diferite in ceea ce priveste posibilitatea, pentru reclamant, la momentul faptelor, de a avea acces la sediile instantelor nationale, baroului avocatilor si al comisiei medicale. Din motivele prezentate mai jos, Curtea nu considera necesar sa accepte vreuna dintre versiunile faptelor. Dupa exemplul Guvernului, aceasta evidentiaza ca dispozitiile nationale in vigoare la momentul respectiv permiteau oricarei persoane care se considera vatamata de o decizie a autoritatilor administrative sau a entitatilor de drept pivat sa sesizeze instantele prin posta pentru contestarea acesteia. Aceasta posibilitate nu este supusa niciunei conditii sau restrictii in ceea ce privste persoanele cu handicap. Daca reclamantul a recunoscut ca a folost de mai multe ori serviciile publice de posta din orasul sau de domiciliu pentru a trimite cereri diferitelor autoritati sau entitati de drept privat, acesta nu a prezentat niciun argument convingator care sa justifice lipsa sa de actiune in a sesiza prin posta instantele sau entitatile administrative cu o eventuala contestare a deciziilor in litigiu.
51. In plus, Curtea retine ca reclamantul putea, in temeiul legislatiei nationale, introduce o contestatie in instanta sau un recurs administrativ prin intermediul unui mandatar, inclusiv un membru al familiei sale. Persoana in cauza recunoaste ca a initiat proceduri in repetate randuri si ca a indeplinit formalitati impuse de autoritatile nationale prin intermediul membrilor familiei sale sau prin persoane din anturajul sau, dar nu prezinta niciun argument care sa justifice lipsa de actiune similara in ceea ce priveste deciziile in litigiu. Aceste circumstante pun sub semnul intrebarii dorinta sa reala de a le contesta.
    
    
    <sup>[528]
    
    
    
    
    
    
    
    [529]
    
    
    
    
    
    
    
    [530]
    
    
    
    
    
    
    
    [531]</sup>
    
    

53. In sfarsit, in masura in care reclamantul pretinde ca nu avea acces la oficiul postal, Curtea evidentiaza faptul ca cladirea situata in cartierul in care acesta locuia si in care se afla oficiul postal nu necesita amenajari pentru a putea fi accesibila persoanelor cu deficiente locomotorii, conform elementelor prezentate de Guvern. In orice caz, accesul reclamantului la respectivul oficiu postal nu era indispensabil pentru a trimite o scrisoare. De asemenea, Curtea nu poate ignora faptul ca reclamantul a folosit aceste servicii in repetate randuri la date apropiate de incheierea termenelor prevazute de legislatie pentru depunerea unei contestari a deciziilor in litigiu. In special, Curtea retine ca reclamantul a putut trimite, in august 2004, adica la scurt timp de la incheierea termenelor stabilite de lege pentru contestarea deciziilor nationale in litigiu, scrisoarea prin care a sesizat Curtea cu o cerere in temeiul art. 34 din conventie si observa ca, ulterior, acesta a comunicat periodic cu Curtea prin posta.
54. In lumina acestor elemente, Curtea a concluzionat ca nici dreptul de acces la o instanta, nici dreptul de recurs individual garantat de art. 34 din conventie nu au fost incalcate de obstacole de nedepasit care sa il fi impiedicat pe reclamant sa stea in justitie pentru a contesta deciziile nationale privind drepturile sale civile, sa introduca o cerere si sa comunice liber cu Curtea. Curtea nu evidentiaza, printre circumstantele deosebite ale cauzei, niciun tratament discriminatoriu fata de reclamant din partea autoritatilor din Piatra Neamt sau din partea autoritatilor nationale.
55. Reiese ca aceste capete de cerere sunt vadit nefondate si trebuie respinse in sensul art. 35 § 3 si 4 din conventie.

3. 
   Cu privire la capetele de cerere intemeiate pe art. 8 din Conventie, interpretat individual sau coroborat cu art. 14
   
   
   
   
   <sup>[532]
   
   
   
   
   
   
   
   [533]
   
   
   
   
   
   
   
   [534]
   
   
   
   
   
   
   
   [535]
   
   
   
   
   
   
   
   [536]</sup>
   
   
   
   fost refuzat dreptul la un asistent personal si cea a casei de pensii, decizii despre care afirma ca nu le-a putut contesta din cauza lipsei unei cai de acces in cladirile autoritatilor si instantelor nationale in cauza. De asemenea, reclamantul pretinde ca statul nu a luat masuri de amenajare a accesului persoanelor cu mobilitate redusa, asa cum era acesta, in cladirile din oras destinate publicului, precum supermarketuri, biblioteca, posta, stadion, muzee, teatre si sali de expozitie, precum si la mijloacele de transport in comun. Reclamantul sustine ca acesta ii afecteaza grav integrarea in societate si ii creeaza dificultati majore pentru reluarea contactelor cu lumea exterioara si dezvoltarea personalitatii sale.

58. Guvernul considera ca art. 8 din conventie nu se aplica faptelor spetei si ca cererea se aseamana cu o veritabila
    actio popularis,
    avand in vedere numarul considerabil de cladiri enumerate de reclamant. Pe de alta parte, acesta subliniaza faptul ca persoana in cauza a omis sa aduca capetele de cerere la cunostinta autoritatilor nationale si le-a prezentat direct Curtii. Acesta sustine ca reclamantul putea contesta decizia referitoare la incetarea activitatii sale profesionale in fata Tribunalului Neamt si ca putea ataca si decizia din 28 iunie 2004 a casei de pensii in termen de patruzeci si cinci de zile de la data la care i-a fost notificata; in ceea ce priveste decizia comisiei de expertiza, persoana in cauza a omis sa o conteste in fata comisiei superioare de expertiza medicala. In plus, Guvernul precizeaza ca atat Constitutia, cat si legile nationale consacra principiul egalitatii drepturilor intre persoane si interzic orice forma de discriminare (supra, pct. 30).
59. Punand sub semnul intrebarii dorinta reala a reclamantului de a contesta deciziile in litigiu, Guvernul subliniaza ca, de fiecare data cand persoana in cauza a adresat o cerere autoritatilor, acestea au reactionat prompt si ca niciunul dintre elementele pretinse de domnul Farcas in fata Curtii nu a facut obiectul unei petitii sau contestatii la nivel national.
60. In sfarsit, Guvernul considera ca autoritatile nationale au dat dovada de grija constanta in materie de drepturi ale persoanelor cu handicap, de a imbunatati protectia speciala implementata (supra, pct. 26-30).
    
    
    <sup>[537]
    
    
    
    
    
    
    
    [538]
    
    
    
    
    
    
    
    [539]
    
    
    
    
    
    
    
    [540]</sup>
    
    

62. Curtea evidentiaza ca acest capat de cerere presupune doua sectiuni distincte, desi in aparenta strans legate. Prima vizeaza deciziile pronuntate de ultimul angajator al reclamantului si de diferitele autoritati administrative la adresa sa, consecintele acestora asupra vietii private a persoanei in cauza si imposibilitatea, pentru reclamant, de a le contesta din cauza obstacolelor arhitecturale care nu i-au permis accesul in sediile autoritatilor si instantelor competente. Cea de-a doua sectiune vizeaza pretinsa neluare de catre autoritati a unor masuri pozitive care sa permita accesul persoanei in cauza la anumite cladiri publice si circulatia in oras.
63. In ceea ce priveste prima sectiune, Curtea nu exclude, in circumstantele spetei si avand in vedere, in special, consecintele deciziilor in litigiu asupra vietii zilnice a reclamantului, aplicarea art. 8. Totusi, Curtea nu considera necesar sa se pronunte cu privire la aplicabilitatea acestei dispozitii - interpretata individual sau coroborata cu art. 14 - avand in vedere ca aceasta parte a cererii este inadmisibila din motivele indicate mai jos.
64. Curtea reaminteste ca statele nu sunt obligate sa raspunda de actiunile lor in fata unui organism international inainte de a avea posibilitatea de a remedia situatia in ordinea lor juridica interna, finalitatea art. 35 § 1 dn conventie fiind de a le acorda statelor contractante ocazia de a preveni sau remedia pretinsele alegatii care li se aduc inainte ca aceste alegatii sa fie supuse organelor conventiei (a se vedea, de exemplu,
    Hentrich impotriva Frantei,
    22 septembrie 1994, pct. 33, seria A nr. 296-A, si
    Remli impotriva Frantei,
    23 aprilie 1996, pct. 33,
    Culegere
    1996-II). Aceasta regula se bazeaza pe ipoteza, care face obiectul art. 13 din conventie - cu care prezinta stranse afinitati - ca ordinea interna ofera o cale de recurs efectiva impotriva incalcarilor pretinse. Astfel, aceasta reprezinta un aspect important al principiului conform caruia mecanismul de aparare instituit de conventie are un caracter subsidiar in raport cu sistemele nationale de garantare a drepturilor omului [a se vedea, printre multe altele mai sus,
    Handyside impotriva Regatului Unit
    ,
    7 decembrie 1976, pct. 48, seria A nr. 24,
    Selmouni impotriva Frantei
    (MC), nr. 25803/94, pct. 74, CEDO 1999-V,
    Kudla impotriva Poloniei
    (MC), nr. 30210/96, pct. 152, CEDO 2000-XI,
    Andrasik si altii impotriva Slovaciei
    (dec.), nr. 57984/00, 60237/00, 60242/00, 60679/00, 60680/00, 68563/01 si 60226/00, CEDO 2002-IX]. Astfel, capatul de cerere cu care se doreste sa se sesizeze Curtea trebuie ridicat, in primul rand, cel putin pe fond, in forma si termenele stabilite de dreptul intern, in fata instantelor nationale corespunzatoare
    (
    Cardot impotriva Frantei,
    19 martie 1991, pct. 34, seria A nr. 200).
    
    
    <sup>[541]
    
    
    
    
    
    
    
    [542]
    
    
    
    
    
    
    
    [543]
    
    
    
    
    
    
    
    [544]
    
    
    
    
    
    
    
    [545]</sup>
    
    

66. Bineinteles, astfel cum Curtea a reamintit in repetate randuri, art. 35 § 1 trebuie sa se aplice cu o anumita flexibilitate si fara un formalism excesiv. Aceasta regula nu se aplica automat si nu are un caracter absolut; pentru verificarea respectarii sale, trebuie sa se tina seama de circumstantele cauzei
    (Kornakovs impotriva Letoniei,
    nr. 61005/00, pct. 143, 15 iunie 2006). Tinand seama in mod realist de recursurile prevazute in teorie in sistemul juridic al partii contractante in cauza, dar si de toate circumstantele spetei, inclusiv situatia personala a reclamantului, Curtea considera ca nu se poate considera ca acesta din urma a facut tot ce se putea astepta in mod rezonabil din partea sa pentru epuizarea cailor de recurs interne. Simplul fapt ca acesta a telefonat Avocatului poporului nu poate fi considerat un demers suficient in temeiul art. 35 § 1 din conventie, tinand seama de existenta cailor de recurs cu o baza juridica clara in dreptul intern si prin intermediul carora persoana in cauza avea, in mod cert, posibilitatea de a invoca in fata organelor nationale competente, cel putin pe fond, capetele de cerere formulate ulterior in fata Curtii.
67. Rezulta ca aceasta parte a cererii trebuie respinsa pentru neepuizarea cailor de recurs interne, in conformitate cu art. 35 § 1 si 4 din conventie.
68. In ceea ce priveste cea de-a doua sectiune, Curtea reaminteste ca art. 8 din conventie nu se poate aplica ca regula generala si de fiecare data cand viata cotidiana a unei persoane care pretinde o lipsa de acces la cladirile publice este in cauza, ci doar in cazul in care o astfel de lipsa de acces o impiedica sa isi duca viata astfel incat dreptul sau la dezvoltare personala si dreptul sau de a stabili si intretine relatii cu alte fiinte umane si lumea exterioara sunt compromise. Intr-un astfel de caz, o obligatie pozitiva din partea statului poate fi stabilita pentru a asigura accesul la institutiile mentionate
    [Malka
    (dec.), citata anterior, si
    Zehnalova si Zehnal
    (dec.), citata anterior]. In speta, avand in vedere caracterul general al alegatiilor reclamantului, indoiala persista in ceea ce priveste utilizarea zilnica a acestor institutii de catre reclamant si in ceea ce priveste existenta unei legaturi directe intre masurile impuse statului si viata privata a persoanei in cauza.
69. In plus, Curtea observa ca autoritatile nationale nu au fost inactive si ca situatia in orasul in care locuia reclamantul s-a imbunatatit treptat in ultimii ani in urma noilor obligatii care le-au revenit autoritatilor in temeiul legislatiei nationale adoptate in perioada considerata (supra, pct. 27-29). Dispozitivul implementat la nivel national nu include nicio conditie care sa impiedice sau restranga participarea persoanelor cu deficiente locomotorii la viata sociala, economica sau culturala a tarii, ci, din contra, acesta incearca sa elimine eventualele obstacole pe care aceste persoane le pot intalni in incercarile lor de a stabili contacte cu lumea exterioara, creand drepturi specifice si impunand diferitilor actori ai vietii publice obligatii pentru a facilita accesul acestor persoane in diferitele cladiri destinate publicului si integrarea lor in societate.
    
    
    ^[546]
    
    
    timp de la data introducerii cererii in fata sa, reclamantului i s-a recunoscut dreptul de a beneficia de un asistent personal in urma reexaminarii situatiei sale si ca, de atunci, acesta primeste in mod regulat o indemnizatie cu acest titlu (supra, pct. 21).

71. Avand in vedere toate aceste consideratii, Curtea considera ca acest capat de cerere al reclamantul bazat pe art. 8 din conventie este incompatibil
    ratione materiae
    cu dispozitiile acesteia in sensul art. 35 § 3. Rezulta ca art. 14 nu poate fi luat in considerare [a se vedea,
    mutatis mutandis, Botta impotriva Italiei,
    24 februarie 1998, pct. 39,
    Culegere
    1998-I, si
    Zehnalova si Zehnal
    (dec.), citata anterior] si ca aceasta parte a cererii trebuie respinsa conform art. 35 § 4.