Caracterul real si serios al concedierii dispuse in baza art. 65 din Codul muncii.

 

Potrivit art. 65 Codul muncii - „Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.

   
Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”

 

Art. 65 din Codul muncii

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 7331/118/2011, reclamantul V.A.V. a solicitat ca in contradictoriu cu parata S.C. C.T. S.R.L. sa se dispuna anularea deciziei de concediere, obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, repunerea in situatia anterioara in sensul reintegrarii pe postul si in functia detinuta, obligarea paratei la cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii reclamantul arata ca ce s-a retinut in decizia de concediere nu se oglindeste in realitate si ulterior concedierii sale s-au facut angajari pe posturi care ar fi putut fi oferite lui. Sustine reclamantul ca desfiintarea postului de director comercial nu a urmarit nevoile organizatorice ale societatii ci ocupantul postului pentru management defectuos, lipsa unui control adecvat si existenta unor pierderi financiare tin de persoana care avea in atributul postului aceste coordonate, tinzand la indepartarea sa din societate. Reclamantul precizeaza ca atributiile postului sau au fost trecute atat in sarcina postului de director executiv cit si a directorului general. Mai arata reclamantul ca, chiar daca masura desfiintarii locului sau de munca ar fi fost una obiectiva, oferirea altui loc de munca care sa corespunda calificarii ori pregatirii sale profesionale trebuia indeplinita. Reclamantul arata ca inainte de concedierea sa parata a initiat procedura de angajare a unui consilier juridic pe un post vacant, fara a-i oferi posibilitatea de a opta pentru ocuparea lui.  Reclamantul sustine ca masura concedierii nu este legala intrucat nu este reala si serioasa. Precizeaza reclamantul ca noul departament infiintat, Departamentul Marketing Administrativ are aceleasi responsabilitati ca si cele ale departamentului desfiintat. Mai arata reclamantul ca nu au avut loc discutii cu sindicatul. Reclamantul precizeaza ca masura dispusa nu este reala deoarece pe de-o parte activitatea de vanzari continua sa existe si pe de alta parte pentru ca activitatea desfasurata de el este in prezent realizata de alt angajat.

Parata a formulat intampinare solicitand respingerea actiunii ca nefondata.

Parata arata ca avand in vedere performanta foarte slaba a societatii in anul 2010, managementul defectuos in domeniul tehnic operational, financiar si comercial, lipsa unui control adecvat, la inceputul anului 2010 a fost demarat un proces de restructurare a societatii precum si un proces de reducere drastica a cheltuielilor in vederea evitarii intrarii in incapacitate de plati. In acest sens, sustine parata, s-a dispus modificarea organigramei in sensul reorganizarii departamentului Comercial care a fost desfiintat, atributiile acestuia fiind preluate de catre departamentul Marketing-Administrativ, coordonat in mod direct de catre directorul general, fiind desfiintata pozitia de director al acestui departament precum si alte functii de conducere si de executie. Parata arata ca desfiintarea postului reclamantului este efectiva si reala. Arata parata ca atat postul detinut de reclamant cat si posturile de soferi si gestionar depozit au fost desfiintate efectiv in urma reorganizarii.

Solutionand cauza, Tribunalul Constanta a pronuntat sentinta civila nr. 5870/14.11.2011 prin care a respins actiunea formulata de reclamantul V.A.V. in contradictoriu cu parata S.C. C.T. S.R.L., ca nefondata.

Pentru a hotari astfel, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:

Prin decizia nr. 51/8.04.2011 s-a dispus incetarea contractului de munca al reclamantului inregistrat sub nr. 198/2006. Reclamantul ocupa, la data concedierii, functia de Director comercial.

Masura concedierii a fost dispusa in baza dispozitiilor si art. 65 alin 1 coroborat cu art. 55 lit. c raportat la art. 74 alin 1 Codul muncii. S-a motivat aceasta masura a concedierii prin decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administratie, avandu-se in vedere managementul defectuos in domeniul tehnic-operational si comercial, lipsa unui control adecvat al operatiunilor si pierderile financiare la nivelul societatii.

Din decizia nr. 1/2011 a Consiliului de Administratie rezulta ca s-a aprobat modificarea organigramei  din cauza performantelor financiare foarte slabe ale societatii in anul 2010, managementul defectuos in domeniul tehnic-operational, financiar si comercial, lipsa unui control adecvat al operatiunilor, in special in aprovizionarea cu combustibili, monitorizarea consumurilor de combustibili si eficientei energetice si s-a aprobat modificarea salarizarii departamentului de management.

Potrivit art. 65 Codul muncii „
Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.

   
Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”

In cauza este vorba despre o concediere individuala pentru motive ce nu tin de persoana salariatului.

In aceasta situatie, instanta trebuie sa verifice daca s-au respectat cele doua conditii expres prevazute de lege, anume, sa fie vorba despre o desfiintare efectiva a locului de munca si sa existe o cauza reala si serioasa.

Din inscrisurile depuse de catre parata si necontestate de catre reclamant, bilantul pe anul 2010, decizia Consiliul de administratie 1/2011 coroborate cu organigrama din 28.03.2011 si cea din 1.12.2010 - dinainte de concediere, rezulta fara dubiu ca desfiintarea posturilor celor concediati a fost reala si efectiva, fiind obiectiva, impusa de dificultatile economice si necesara pentru a nu prejudicia societatea.

Astfel, prin desfiintarea departamentului Comercial (ce avea 8 angajati dintre care un director-reclamantul), atributiile avute de personalul acestui departament au trecut la departamentul nou infiintat Marketing-Administrativ (cu 4 angajati dintre care un sef departament). Atributiile de director ale noului departament Marketing-Administrativ au fost preluate direct de catre Directorul general. Prin urmare, prin reorganizarea societatii s-a redus cu 5 numarul de persoane angajate, s-au restructurat departamentele, deci reorganizarea este reala.

Din bilantul pe anul 2010 coroborat cu declaratia martorului audiat, M.B., care arata „
Cunosc ca in 2009 societatea a avut profit.In 2010 a avut pierderi ce au fost acoperite din anul 2009
” rezulta ca la data de 31.12.2010 parata a inregistrat pierderi importante, deci cauza reorganizarii sale este una serioasa, pentru eficientizarea societatii.

In cauza este vorba despre o concediere determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice si a schimbarilor introduse in organizare.

In acest caz, de concediere individuala, angajatorul nu este obligat sa mai parcurga etapa de selectie a personalului in vederea concedierii dupa ce a decis desfiintarea postului, ci se concediaza direct persoana care il ocupa.

Astfel, argumentele reclamantului referitoare la conduita sa profesionala nu au nici o relevanta in cauza, atat timp cat concedierea este facuta din motive ce nu tin de persoana angajatului.

Instanta nu va retine sustinerea reclamantului potrivit careia parata nu i-a oferit un alt post corespunzator pregatirii sale, aceasta nefiind intemeiata.

Asa cum a aratat si Inalta Curte de Casatie si Justitie in decizia data in interesul legii nr. 6/2011, decizia de concediere trebuie sa contina lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant numai in situatia in care concedierea se dispune pentru motive care tin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat, pentru necorespundere profesionala, precum si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in munca a persoanei care a ocupat anterior acel post.

       S-a dispus astfel ca dispozitiile legale inscrise in art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse si la situatiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Totodata, sustinerea reclamantului potrivit careia parata a angajat un consilier juridic in timp ce se desfasura procedura de concediere nu este reala. Din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca dupa data concedierii reclamantului, 08.04.2011, consilierului juridic N.S.A. i-a incetat contractul de munca incepand cu data de 20.04.2011.

Fata de cele expuse mai sus instanta a apreciat actiunea reclamantului ca nefondata,  astfel ca a respins-o.

Avand in vedere faptul ca in urma demersului judiciar al reclamantului, acesta a cazut in pretentii fiind in culpa procesuala fata de parata, instanta, in baza art. 274 Cod pr. Civila, a obligat reclamantul sa plateasca paratei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul V.A.V., invocand urmatoarele motive:

Instanta de fond nu retine aspectele ce au precedat data emiterii deciziei de concediere nr. 51/08.04.2011, fapt ce a dus la imposibilitatea tragerii unei concluzii pertinente a situatiei de fapt.

Pentru a putea face o analiza pertinenta a cauzei, in raport de sustinerile intimatei si critica deciziei de concediere ca si masura, instanta de fond nu a avut in vedere evenimentele ce, considera recurentul, au stat la baza declararii sale drept „persona non grata” in cadrul societatii de dupa momentul preluarii acesteia de catre noul actionar majoritar.

Astfel, avand in vedere atributiile functiei de Director comercial detinuta de recurent in cadrul S.C. C.T. S.A.) continuatoarea relatiilor juridice ale S.C. R.T. S.A.), societate ce are ca obiect principal de activitate „productia, distribuirea si furnizarea energiei termice pentru locuitorii municipiului Mangalia”, acesta a intrat deseori in conflicte comerciale cu autoritatile publice ale municipiului, respectiv cu primarul M.C.T.

Motivele conflictuale au fost legate strict de buna derulare a contractului de delegare a gestiunii si de neonorarea obligatiilor autoritatilor locale care le reveneau atat din contract cat si din normele legale in vigoare.

Fara a avea o analiza proprie, instanta de fond retine in mod eronat existenta unei cauze reale si serioase a concedierii.

Atat din inscrisurile depuse la dosar cat si din dezbateri, reiese clar si fara dubiu ca la data luarii masurii de concediere societatea nu avea probleme financiare, mai mult decat atat, inregistra un profit mai mare decat cel admis de lege.

In raspunsul la interogatoriu depus de catre parata, la intrebarea nr. 1, se afirma ca managementul defectuos este unul din motivele ce au dus la luarea deciziei de reorganizare a societatii dar ca nu este singurul motiv ce a dus la luarea deciziei contestate.

Asa cum se arata prin adresa Ministerului Administratiei si Internelor cu nr. 3419542/23.05.2010 depusa la dosarul cauzei, profitul realizat in anul 2009 acoperea pierderile inregistrate in anul 2010, ramanand totodata si un profit substantial care, raportat la cei doi ani, respecta si chiar depaseste principiul rentabilitatii si eficientei economice conferit de Legea serviciilor comunitare de utilitati publice ce maxim 5% cota de profit. Or, pierderea financiara inregistrata in anul 2010 se datoreaza exclusiv neavizarii de catre A.N.R.S.C. a solicitarilor de majorare a tarifului de productie introduse in cursul anului 2010, avand ca singur motiv profitul obtinut in anul 2009.

In raspunsul la interogatoriul la intrebarea nr. 2 parata recunoaste ca intr-adevar in anul 2009, potrivit situatiilor financiare, societatea a inregistrat un profit net din total activitate de 4.183.740 lei si ca intr-adevar acesta nu a fost distribuit catre actionarii societatii, ramanand la dispozitia societatii prin hotarare A.G.A.

Afirmatia paratei cu trimitere la obligatia contractuala de a realiza investitii din profitul realizat pe anul 2009 nu are sustinere, cu atat mai mult cu cat nimic nu o impiedica pe parata sa faca noi investitii, dar acestea nu mai pot avea caracter obligatoriu asa cum aceasta afirma.

Prin raspunsul la intrebarea nr. 3 din interogatoriu, se mentioneaza faptul ca, pe rolul Tribunalului Constanta, este inregistrat dosarul cu nr. 9718/118/2011 avand ca obiect obligarea S.C. C.T. S.A. la restituirea catre Municipiul Mangalia a sumei de 4.254.162,8 lei din incasarile anului 2009, fara ca insa a se mentiona ceva despre dosarul nr. 16366/118/2010 initiat de catre reclamant si care are ca obiect tocmai obligarea paratei Primaria Mangalia la plata sumei restante din anul 2009, respectiv subventie la energia termica livrata locuitorilor municipiului Mangalia si neachitata de catre primarie S.C. C.T. S.A. si in care solutia pronuntata de instanta la data de 28.06.2011 a fost aceea de admitere a actiunii.

Instanta de fond retine in mod eronat ca desfiintarea postului este efectiva, avand la baza o cauza reala si serioasa.

Prin masura dispusa, a fost desfiintat departamentul comercial, implicit postul de director comercial si in schimb a fost infiintat un nou departament Marketing Administrativ, infiintandu-se totodata in cadrul noului departament si un nou post de conducere si coordonare, cu majoritatea atributiilor aflate anterior in portofoliul directorului comercial.

Aceasta masura de natura organizatorica nu a facut in fapt decat sa favorizeze aparenta necesitatii de concediere a reclamantului pentru falsul motiv al desfiintarii postului, aspect care de fapt dovedeste ca postul acestuia a fost reinfiintat dar sub o alta denumire.

Totodata, se recunoaste ca atributiile postului detinut de catre reclamant se regasesc in continuare, numai ca sunt executate de catre alte persoane, respectiv atributia de monitorizare si control trece in sarcina Directorului general.

Din aceste sustineri contradictorii rezulta fara echivoc faptul ca postul de sef serviciu Marketing Administrativ a fost infiintat ulterior desfiintarii postului de director comercial, tocmai pentru a putea prelua atributiunile aferente postului detinut de reclamant de la Directorul general ale carei atributiuni se supradimensionasera.

Instanta de fond retine in mod eronat ca obligatia de acordare a posibilitatii de ocupare a altui post existent sau infiintat ulterior este neintemeiata.

Parata a nesocotit cu rea vointa prevederile art.14 alin.1 lit.d din Contractul Colectiv de Munca aplicabil, cat si art. 74 alin.1 din Codul muncii, neexistand nici un  document emis in baza prevederilor acestor articole.

Totodata, invocarea Deciziei nr. 6 din 09.05.2011 pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursului in interesul legii privind aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin.1 din Codul muncii se race cu rea credinta, deoarece la data concedierii reclamantului 08.04.2011 aceasta decizie nu era pronuntata.

Nerespectarea de catre parata a prevederilor articolelor incidente in cauza, au facut ca reclamantul sa fie privat de un drept elementar, dreptul la munca in respectiva societate in conditii concurentiale.

Chiar daca nu face obiectul prezentei contestatii, recurentul reclamant considera necesar sa se aiba in vedere ca pedepsirea d-sale pentru motivele de la pct. A, descrierea situatiei de dinaintea concedierii d-sale, continua si in acest moment prin neachitarea nici pana la aceasta data in totalitate a obligatiilor salariale pe care parata le are fata de persoana d-sale.

Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Prin decizia nr. 51/08.04.2011 s-a dispus incetarea contractului individual de munca al contestatorului din functia de  director comercial in temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii.

La baza emiterii acestei decizii a stat decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administratie  prin care a fost aprobata desfiintarea postului de director comercial.

Potrivit art. 65 alin.1 din Codul muncii: „Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.”.

- alin.(2) : „Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.”.

Desfiintarea locului de munca este efectiva atunci cand el este suprimat din statul de functii sau organigrama societatii.

Din analiza organigramelor societatii parate, depuse la instanta de fond, rezulta ca postul ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului, astfel incat, sub aspectul caracterului efectiv al desfiintarii, decizia de concediere este legala.

Concedierea contestatorului a avut o cauza reala si serioasa impusa de pierderile financiare la nivelul societatii in cursul anului 2010.

Astfel, din decizia nr. 1/23.02.2011 a Consiliului de Administratie al societatii, rezulta ca desfiintarea postului  si modificarea organigramei a fost determinata de necesitatea unor masuri drastice de reducere a cheltuielilor si restructurare a societatii.

De asemenea, din bilantul contabil pe anul 2010 depus la dosarul de fond rezulta ca societatea a inregistrat pierderi pe anul 2010.

Faptul ca societatea a incasat profit in anul anterior, respectiv in 2009, nu inseamna ca societatea nu a intampinat dificultati financiare in anul 2010, care sa stea la baza adoptarii unor masuri de reorganizare in vederea eficientizarii activitatii pe viitor.

Decizia de restructurare si oportunitatea masurii reducerii cheltuielilor de personal prin desfiintarea unor posturi, structura noii organigrame in selectarea posturilor care au fost desfiintate, este atributul exclusiv al Consiliului de Administratie si al A.G.A. care poarta responsabilitatea asigurarii viabilitatii si  eficientei economice a societatii, acestea neputand fi cenzurate de catre instanta, aceasta putand doar verifica daca punerea in aplicare a acestor masuri este efectuata cu respectarea dispozitiilor legale.

Pe postul contestatorului nu au fost angajate ulterior alte persoane, atributiile acestuia fiind preluate de directorul general al societatii prin schimbarea raporturilor de subordonare a personalului, astfel incat sa fie asigurata o mai buna gestionare a activitatii.

Din probatoriul administrat in cauza rezulta ca incetarea contractului individual de munca al contestatorului a avut loc ca urmare a desfiintarii postului ocupat de acesta, pentru motive neimputabile si nu ca urmare a managementului defectuos sau ca urmare a unei stari conflictuale cum sustine recurentul.

Masura desfiintarii postului ocupat de recurent a fost impusa de necesitatea eficientizarii activitatii societatii ca urmare a dificultatilor financiare in care se afla societatea.

Faptul ca societatea este implicata intr-o serie de litigii prin care urmareste recuperarea unor creante scadente si neincasate nu are nicio relevanta asupra faptului ca in anul 2010 societatea inregistra pierderi si nu atrage caracterul neserios al concedierii.

In fine, in mod corect instanta de fond a retinut ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 74 lit.d) din Codul muncii.

Potrivit dispozitiilor legale invocate mai sus:”decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant in conditiile art. 64”.

Dispozitiile art. 64 din Codul muncii, la care fac trimitere dispozitiile art. 74 alin.(1) lit.d) din Codul muncii prevad la alin.(1) ca, „in cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit.c) si d), precum si pentru motivul prevazut la art. 56 lit.f), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii”.

Dispozitiile art. 64 din Codul muncii au in vedere numai situatiile in care concedierea se intemeiaza pe motivele prevazute la art. 61 lit.c) si d) si la art. 56 lit.f) din Codul muncii, respectiv concedierea pentru inaptitudine fizica si/sau psihica a salariatului, pentru necorespundere profesionala, precum si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in munca a persoanei care  a ocupat anterior acel post.

In acest sens, in mod corect prima instanta a avut in vedere Decizia nr. 6/2011 pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursului in interesul legii privind aplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin.(1) lit.d) din Codul muncii, avand in vedere ca la data solutionarii cauzei aceasta decizie era deja pronuntata.

Dispozitiile art. 64 alin.1 din Codul muncii au caracter de exceptie, sunt de stricta interpretare, astfel ca nu pot fi extinse si la situatiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din Codul muncii.

Nu are nicio relevanta nici faptul ca prin art. 14 din Contractul Colectiv de Munca se reiau prevederile art. 74, intrucat art. 14 lit.d) face trimitere la acelasi art. 64 din Codul muncii, ramanand valabile consideratiile expuse anterior.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 312 alin.1 Cod pr. civila Curtea a respins recursul ca nefondat.

Decizia civila nr. 277/CM/03.04.2012

Dosar nr. 7331/118/2011

Judecator redactor Jelena Zalman