Camera preliminara-  nu atrage nulitatea absoluta, ci nulitatea relativa

 

Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea speciala. Camera preliminara

Indice alfabetic:
Drept procesual penal

Temei de drept:
C.proc.pen., art. 342-347

1. Audierea unui martor in lipsa avocatului inculpatului, care nu a fost incunostintat cu privire la audiere, nu atrage nulitatea absoluta, ci nulitatea relativa, in conditiile art. 282

100. proc.pen. nu orice incalcare a dispozitiilor legale atrage incidenta sanctiunii excluderii probei. Din dispozitiile art. 102 alin. (2) si (3) C.proc.pen. rezulta ca sanctiunea excluderii probei este strans legata de incidenta nulitatii. Probele pot fi excluse daca actul prin care sau dispus sau prin care acestea au fost administrate este lovit de nulitate absoluta sau relativa. Omisiunea incunostintarii avocatului nu reprezinta un caz de nulitate absoluta, astfel cum se sugereaza in considerentele incheierilor contestate iar incidenta nulitatii relative este conditionata, conform art. 282 alin. (1)-(3) C.proc.pen., si de existenta cumulativa a unui interes procesual propriu al inculpatului in respectarea acelei dispozitii, a unei vatamari efective aduse caracterului echitabil al procesului si, in fine, a unei anumite gravitati a vatamarii, care sa reclame anularea actelor ca unic remediu pentru inlaturarea sa. Absenta avocatilor inculpatilor de la efectuarea unor acte procedurale nu are semnificatia privarii absolute de dreptul la aparare, cata vreme, contestatorii au avut posibilitatea reala, concreta, de a cunoaste continutul actelor procedurale, inclusiv a celor efectuate in absenta aparatorilor si de a solicita readministrarea acelor declaratii apreciate relevante in consolidarea pozitiei ori strategiei de aparare.

2. Chiar in ipoteza in care s-ar fi probat omisiunea organului judiciar de a aduce la cunostinta martorului AG, fratele inculpatului ARC, dreptul prev. de art. 117 alin. 1 lit. a C.proc.pen. , nu excluderea probei ar fi fost sanctiunea procesuala specifica, ci doar imposibilitatea ca martorului sa-i poata fi angajata virtuala raspundere penala in raport cu infractiunea de marturie mincinoasa.
3. Ceea ce este in discutie, din perspectiva Curtii, este criteriul proportiei neregularitatilor semnalate in economia ansamblului activitatilor de urmarire penala si al gravitatii si impactului acestora asupra esentei drepturilor fundamentale ale inculpatilor, examen din perspectiva caruia se constata ca nicidecum aceste neregularitati nu pot fi considerate suficient de grave, covarsitoare ca volum si cu un impact atat de dirimant incat sa determine o sanctiune atat de grava, judecatorul de prima camera preliminara atribuind in
   
   mod nejustificat acestor neregularitati cele mai drastice sanctiuni, respectiv excluderea probelor si restituirea cauzei la parchet, neluand in considerare caracterul remediabil al incalcarilor legii procesual-penale in fazele ulterioare ale procedurii, extinzand in mod fortat aplicarea unor principii jurisprudentiale conventionale intr-o situatie in care acestea nu sunt incidente, fata de caracterul remediabil al incalcarilor semnalate, fata de aspectul global al procedurii in functie de care se analizeaza cerinta echitabilitatii acesteia.
   

Curtea de Apel Iasi, Sectia penala si pentru cauze cu minori, incheierea penala nr.

37/2.10.2019

Prin incheierea pronuntata la data de 26 iulie 2019 de judecatorul de camera preliminara, in ceea ce priveste obiectul procedurii de camera preliminara, s-au dispus urmatoarele:

1. In baza art. 342 raportat la art. 36 alin. 1 lit. a si art. 41 alin. 1 lit. a, c, d C.proc.pen. s-a constatat ca Tribunalul Iasi este instanta competenta material, functional si teritorial sa solutioneze cauza penala de fata, in care Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi a emis rechizitoriul nr. 356/P/2019 din 11.06.2019.
2. In baza art. 345 alin. 1-3 C.proc.pen. s-au admis, in parte, exceptiile invocate din oficiu de catre judecatorul de camera preliminara, precum si de catre inculpatii ARC si UNC in legatura cu legalitatea administrarii unor probe si cu legalitatea efectuarii sau neefectuarii unor acte procesuale/procedurale si, pe cale de consecinta:

1. S-a constatat ca Parchetul nu si-a indeplinit obligatiile imperative impuse de dispozitiile art. 92 alin. 2,3 C.proc.pen., cu consecinta incalcarii prevederilor art. 92 alin. 1, 2, 6 si art. 10 C.proc.pen., in sensul ca a procedat la audierea unui numar total de 6 martori (doi la data de 05.06.2019 si patru la data de 10.06.2019) fara ca avocatii alesi ai inculpatilor sa fi fost incunostintati, in prealabil, despre administrarea acestor probe, pentru a putea asista, desi solicitasera acest lucru, si, in baza art. 280 alin. 1 si art. 282 alin. 1, 2, 3, 4 lit. a C.proc.pen. cu referire la Decizia C.C.R. nr. 554/2017- a fost sanctionata incalcarea acestor dispozitii cu nulitatea relativa.
2. S-a constatat ca Parchetul nu si-a indeplinit obligatiile imperative impuse de dispozitiile art. 117 alin. 1 lit. a , alin. 2 si 3 C.proc.pen., in sensul ca nu l-a intrebat explicit pe martorul AG daca este de acord ca, in calitate de frate al inculpatului, sa dea declaratie si, mai ales, nu a consemnat expres vointa sa sub acest aspect, si, in baza art. 280 alin. 1 si art. 282 alin. 1, 2, 3, 4 lit. a C.proc.pen. cu referire la Decizia C.C.R. nr. 554/2017 a fost sanctionata incalcarea acestor dispozitii cu nulitatea relativa.
3. S-a constatat ca Parchetul a dispus trimiterea in judecata fara sa mai administreze sau, dupa caz, sa efectueze o serie de probe si/sau acte de procedura dispuse/demarate ori obligatorii - respectiv, audierea unor martori, solicitarea de relatii de la anumite unitati medicale sau introducerea in cauza a anumitor participanti procesuali - si fara sa dispuna (sau macar sa motiveze prin vreun act procesual) revenirea asupra administrarii/efectuarii unora dintre acestea, cu consecinta incalcarii dispozitiilor art. 327 si art. 328 cu referire la art. 286 si art. 306 si art. 1 alin. 2, art. 2, art. 8 si art. 10 C.proc.pen., de natura a afecta echitatea, in ansamblu, a urmarii penale si legalitatea sesizarii instantei.
4. In baza art. 345 raportat la art. 102 alin. 2 si art. 280 C.proc.pen. si la Decizia

3. C.R. nr. 22/2018, au fost excluse din materialul probator al cauzei urmatoarele mijloace de proba administrate/obtinute, in mod nelegal: 1) declaratiile celor 2 martori audiati la data de

2019. respectiv TMI si BMI; 2) declaratiile celor 4 martori audiati la data de

2019. respectiv PAG, DAE, AG si ANB.

100. In baza art. 345 alin. 1-3 C.proc.pen. s-a admis exceptia invocata din oficiu de catre judecatorul de camera preliminara si, pe cale de consecinta, s-a constatat neregularitatea

rechizitoriului si nelegalitatea sesizarii instantei, derivate, in principal, din faptul ca descrierea situatiei de fapt se bazeaza pe sustinerile unora dintre cei 6 martori (unele fiind preluate, partial, in rechizitoriu) ale caror declaratii s-a constatat ca au fost obtinute nelegal, iar, in secundar, si din: nejustificarea rezonabila a imprejurarilor pentru care nu au mai fost administrate sau, dupa caz, efectuate o serie de probe si/sau acte de procedura dispuse/demarate ori obligatorii, cu consecinta afectarii caracterului echitabil, in ansamblu, a urmarii penale; cat si din omisiunea stabilirii cadrului procesual, respectiv a tuturor subiectilor procesuali.

4. Au fost respinse, ca ramase fara obiect, exceptiile invocate din oficiu si de catre inculpatul ARC referitoare la legalitatea unor acte procesuale de dispozitie ale procurorului, ca urmare a precizarilor acestuia si, mai ales, a indreptarii erorilor materiale strecurate in continutul lor.
5. A fost respinsa, ca ramasa fara obiect, exceptia invocata din oficiu referitoare la existenta unor neconcordante in ceea ce priveste descrierea situatiei de fapt din rechizitoriu, ca urmare a precizarilor/calificarilor procurorului de caz din 22.07.2019.
6. Au fost respinse, ca nefondate, restul cererilor si exceptiilor formulate/invocate in

cauza.

7.  In baza art. 345 alin. 3 C.proc.pen., s-a dispus ca respectiva incheiere sa fie comunicata Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi pentru ca, in termen de 5 zile de la comunicarea in extenso a incheierii, procurorul sa aprecieze asupra posibilitatilor de remediere a neregularitatile actului de sesizare si sa precizeze daca isi mentine dispozitia de trimitere in judecata sau daca solicita restituirea cauzei.

Prin Incheierea de camera preliminara nr. 85 din 21.08.2019, Tribunalul Iasi a dispus urmatoarele:

1. Ia act de raspunsul nr. 356/P/2019 din 12.08.2019 al unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi prin care s-a comunicat ca se mentine dispozitia de trimitere in judecata si s-a incercat remedierea neregularitatilor actului de sesizare.

Constata insa ca raspunsul anterior mentionat nu are aptitudinea/capacitatea de a remedia neregularitatile actului de sesizare si nici de a inlatura toate aspectele de natura a atrage nelegalitatea sesizarii instantei.

2. In baza art. 346 alin. 41 cu referire la alin. 3 lit. a si c teza a II-a C.proc.pen. dispune restituirea cauzei in care inculpatii ARC si UNC au fost trimisi in judecata - sub acuzatia savarsirii infractiunii de „tentativa de omor”, prevazuta si pedepsita de art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal (primul, in stare de arest preventiv, iar, al doilea, in lipsa, fata de acesta fiind emis un mandat de arestare preventiva in lipsa), prin rechizitoriul emis la 11.06.2019 in dosarul nr. 356/P/2019 al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, catre aceasta unitate de parchet.

Pentru a hotari in acest sens, judecatorul de camera preliminara, in esenta, a aratat ca raspunsul nr. 356/P/2019 din 12.08.2019 intocmit de procurorul B.D. din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi nu are aptitudinea/capacitatea de a remedia neregularitatile actului de sesizare si nici de a inlatura toate aspectele de natura a atrage nelegalitatea sesizarii instantei, pentru toate considerentele detaliate in continuare.

Mai intai si in principal, judecatorul a retinut ca prin acest raspuns al carui scop a fost de remediere - si care, in concret, imbraca forma unor precizari si completari la rechizitoriu (avizat de primul procuror) - nu au fost avute in vedere prevederile imperative ale Deciziei nr. 22/2018 a Curtii Constitutionale.

Astfel, prin incheierea din 26.07.2019, judecatorul de camera preliminara a constatat neregularitatea rechizitoriului si nelegalitatea sesizarii instantei, derivate, in principal, din faptul ca descrierea situatiei de fapt se bazeaza pe sustinerile unora dintre cei 6 martori (unele fiind preluate, partial, in rechizitoriu), ale caror declaratii au fost obtinute nelegal, fiind excluse.

Dar, prin Decizia nr. 22/2018, obligatorie, Curtea Constitutionala a Romaniei a constatat ca dispozitiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedura penala sunt constitutionale in masura in care prin sintagma „excluderea probei”, din cuprinsul lor, se intelege si eliminarea mijloacelor de proba din dosarul cauzei.

In considerentele aceleiasi decizii, Curtea Constitutionala a Romaniei a subliniat ca acest lucru implica si eliminarea oricaror referiri concrete la mijloacele de proba excluse, sens in care, in partea relevanta, pentru speta de fata, s-au retinut urmatoarele:

„Procesul dovedirii acuzatiei in materie penala, dincolo de orice indoiala rezonabila, este unul complex, ce presupune realizarea de catre instantele de judecata a unei atente si detaliate analize a probelor administrate in dosarul cauzei, precum si excluderea dintre acestea a probelor obtinute in mod nelegal, proces care trebuie finalizat prin pronuntarea unei solutii, bazate pe un rationament juridic ce trebuie sa faca abstractie de informatiile furnizate de probele declarate nule.

Acest proces este, prin urmare, unul cognitiv, specific psihologiei judiciare, ce presupune formarea unei convingeri intime a judecatorului, referitoare la vinovatia inculpatului. Asa fiind, procesul cognitiv analizat se desfasoara dupa reguli psihologice proprii, ce presupun, in mod intrinsec, printre altele, o apreciere proprie, subiectiva a judecatorului cu privire la informatiile analizate, existente in cuprinsul dosarului. Pentru acest motiv, eliminarea juridica, dintr-un dosar penal, a probelor declarate nule nu implica si excluderea lor, intr-o maniera automata, din sfera realitatii, asa cum aceasta este perceputa de catre magistratul investit cu solutionarea cauzei. Altfel spus, excluderea probelor obtinute in mod nelegal din procesul penal, ca o consecinta juridica a nulitatii mijloacelor de proba/procedeelor probatorii, presupune o simpla eliminare a posibilitatii dezvoltarii unor rationamente juridice pe baza acestora, in scopul solutionarii cauzei, fara a putea determina si pierderea din memoria magistratului a informatiilor cunoscute in baza acestor mijloace de proba.

Asa fiind, accesul permanent al judecatorului investit cu solutionarea cauzei penale la mijloacele materiale de proba declarate nule nu poate avea ca efect decat o readucere in atentia judecatorului, respectiv o reimprospatare a memoriei acestuia cu informatii care pot fi de natura a-i spori convingerile referitoare la vinovatia/nevinovatia inculpatului, dar pe care nu le poate folosi, in mod legal, in solutionarea cauzei. Astfel, fiecare noua potentiala examinare a unor probe declarate nule, de catre instanta de judecata, determina un proces psihologic caracterizat prin contradictia informatiilor cunoscute de judecator cu cele pe care el este obligat sa le aiba in vedere la solutionarea raportului juridic penal de conflict ce face obiectul cauzei.

In aceste conditii, Curtea conchide ca excluderea juridica a probelor obtinute in mod nelegal in procesul penal, in lipsa inlaturarii lor fizice din dosarele penale constituite la nivelul instantelor, este insuficienta pentru o garantare efectiva a prezumtiei de nevinovatie a inculpatului si a dreptului la un proces echitabil al acestuia.”

Dispozitiile Deciziei C.C.R. nr. 28/2018 nu ridica probleme deosebite in aplicarea sa, atunci cand, se pune problema inlaturarii din dosar a mijloacelor de proba declarate nule si excluse, intrucat acesta presupune dezatasarea lor de la dosar, potrivit unei proceduri administrative interne propusa de Consiliul Superior al Magistraturii.

Situatia este insa diferita atunci cand - cum este si cazul din speta - procurorul a ales ca, in cuprinsul rechizitoriului, sa faca trimiteri punctuale la martorii ale caror declaratii s-a constatat ca au fost obtinute in mod nelegal si care au fost excluse, dar mai ales atunci cand in rechizitoriu s-au inserat pasaje semnificative din declaratiile unor astfel de martori. De exemplu, asa cum s-a detaliat in considerentele incheierii din 26.09.2019, la paginile 6-7 din rechizitoriul emis in cauza sunt expuse fragmente importante (fiind alese cele defavorabile inculpatilor, contrar celor sustinute de procuror in raspunsul la exceptii) din declaratia martorului DAE.

In astfel de situatii, inlaturarea referitor explicite la astfel de probe excluse, din cuprinsul rechizitoriului nu mai poate fi facuta de catre judecator sau de instanta, prin dezatasarea vreunui inscris, ci doar de catre procuror. Judecatorul nu poate modifica continutul rechizitoriului.

Dispozitiile art. 345 alin. 3 C.proc.pen. nu prevad modalitatea concreta in care procurorul poate si trebuie sa faca remedierile neregularitatilor constatate de judecatorul de camera preliminara, motiv pentru care, ca regula, in acord cu practica judiciara cvasimajoritara, remedierile se fac de catre procurorul de caz printr-un raspuns scris in care se fac precizari sau completari, avizate de procurorul ierarhic superior, deci printr-un act sui generis de regularizare. (De asemenea, trebuie precizat ca legea nu impune o anumita forma sau denumire a actului de remediere, insa, intrucat el vizeaza rechizitoriu, este necesar ca el sa indeplineasca toate cerintele de forma ale acestuia, inclusiv cele referitoare la verificarea legalitatii si temeinicele de catre procurorul ierarhic superior, aceasta ultima cerinta fiind respectata in speta).

Insa, in situatii particulare precum cea din speta de fata, remedierea neregularitatilor - in conditiile in care procurorul apreciaza ca ar mai putea fi facute - trebuie sa tina seama de Decizia C.C.R. nr. 22/2018, ceea ce conduce la concluzia ca ele nu mai pot fi facut printr-un act mixt ca cel din speta denumit „precizari si completari”, intrucat acest lucru ar implica, in mod inerent, pastrarea/ramanerea in dosarul cauzei a rechizitorului initial, in care se citeaza din continutul probelor excluse. Or, acest lucru contravine Deciziei C.C.R. nr. 22/2018.

In concret, in speta, asa cum s-a aratat deja, raspunsul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi din data de 12.08.2019, denumit „precizarii si completari” este un act mixt, ce contine: • in prima parte, modul in care procurorul B.D. a inteles sa remedieze neregularitatile (in concret, prin expunerea situatiei de fapt, partial modificate si completate, precum si a incadrarii juridice a faptelor, deci prin refacerea si referirea doar a anumitor sectiuni ale rechizitoriului); • in a doua parte, o serie de precizari, in fapt noi raspunsuri/concluzii la exceptiile invocate de judecatorul de camera preliminara, la care s-au adaugat o serie de argumente (cu rolul de a combate o serie de aspecte retinute de judecator in incheierea din 26.07.2019), mentionandu-se totodata ca „se completeaza citativul rechizitoriului”, prin indicarea celor trei parti civile-unitati medicale; • in a treia parte doua parte, precizarea faptului ca se mentine dispozitia de trimitere in judecata.

Dar, acest raspuns al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi nu permite inlaturarea din dosarul cauzei a rechizitoriului din 11.06.2019, intrucat, dincolo de faptul ca nu are continutul unui rechizitoriu (ci doar sectiuni/fragmente partial modificate sau completate ale celui din 11.06.2019), intr-o astfel de ipoteza, la dosarul cauzei nu ar mai ramane rechizitorul, respectiv actul de sesizare, ceea ce nu poate fi acceptat, pentru ca insemna ca instanta ar fi nelegal sesizata, lipsind practic actul sesizare al acesteia.

Prin urmare, in astfel de situatii particulare, remedierea implica refacerea intregului rechizitoriu, cu consecinta inlocuirii primului.

De altfel, in sensul aceleiasi concluzii este si practica relativ recenta a I.C.C.J., care, de exemplu, prin incheierea din 11 iulie 2019 pronuntata, in contestatie, de un complet de judecatori de camera preliminara, in dosarul nr. 2999/1/2018, printre altele, a dispus, „in conformitate cu Decizia nr. 22/18.01.2018 a C.C.R., indepartarea de la dosarul cauzei a mijloacelor de proba excluse, precum si, in ipoteza mentinerii solutiei de trimitere in judecata, eliminarea referirilor la aceste probe si eliminarea redarii continutului acestor probe din rechizitoriu”, stabilind ca aceasta masura sa fie adusa la indeplinire de catre parchetul competent. In speta respectiva, unitatea de parchet competenta a solicitat restituirea cauzei, iar ulterior a refacut rechizitoriul, in acord cu cerintele incheierii judecatorilor de camera preliminara, dispunand o noua sesizare a instantei, printr-un nou rechizitoriu.

In consecinta, din acest prim punct de vedere raspunsul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi din 12.08.2019 nu are aptitudinea/capacitatea de a remedia neregularitatile actului de sesizare.

In al doilea rand, judecatorul a retinut ca raspunsul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi din 12.08.2019 nu au fost remediat toate neregularitatile, din moment ce anumite pasaje din continutul acestuia fac trimitere, dar mai ales se bazeaza, in mod evident si decisiv, pe declaratia martorului AG.

In al treilea rand, judecatorul a retinut ca prin acelasi raspuns din 12.08.2019 nu au fost remediate toate neregularitatile constatate din moment ce: • chiar daca s-a completat citativul rechizitoriului, acesta nu a fost modificat corespunzator, prin inlaturarea din continutul sau a martorilor ale caror declaratii au fost excluse, in conditiile in care prin precizarile facute, procurorul B.D. (care a intocmit raspunsul) a mentionat expres si repetat ca situatia de fapt descrisa - in urma modificarii si completarii partiale - se bazeaza doar pe declaratiile a patru martori oculari; • sectiunea referitoare la enumerarea mijloacelor de proba din rechizitoriu (pagina 9) nu a fost remediata (nici inlaturata expres; de altfel nici nu ar fi fost posibil acest lucru), in acesta facandu-se trimiteri la toate declaratiile martorilor, inclusiv la cele excluse (adica sunt mentionate toate declaratiile martorilor audiati in cauza, atasate la dosarul de urmarire penala).

In special, pentru aceste prime trei categorii de motive, judecatorul de camera preliminara a retinut ca neregularitatile sus-mentionate, neremediate (ori neremediate in acord cu Decizia C.C.R. nr. 22/2018) sunt suficient de grave pentru a atrage imposibilitatea stabilirii obiectului si limitelor judecatii, in sensul art. 346 alin. 3 lit. a C.proc.pen.. Astfel, nu este clar daca faptele deduse judecatii sunt sau nu cele a caror descriere completa rezulta (ori se bazeaza) si din (pe) declaratiile de martor excluse (unele chiar citate in rechizitoriu). In acest context, se retine ca „faptele” la care face referire art. 371 C.proc.pen. vizeaza - in acord cu jurisprudenta CEDO - nu doar descrierea sintetica de al rubrica in drept a rechizitoriului, ci si toate circumstantele factuale relevante expuse in considerentele rechizitoriului, respectiv la toate imprejurarile de loc, timp, mijloace, mod, mobil, scop in care se pretinde ca au fost savarsite.

Pe de alta parte, notiunea de „limitele judecatii” este cel putin partial diferita de cea referitoare la „obiectul judecatii” (care are sensul definit la art. 371 C.proc.pen.) , din moment ce legiuitorul utilizeaza ambele notiuni separate de conjunctia „sau”, aceasta referindu-se, in special, la stabilirea cadrului procesual, a partilor si participantilor procesuali, inclusiv a altor limite in cadrul carora urmeaza a se desfasura judecata (inclusiv la eliminarea oricarui echivoc cu referire la probele administrate in faza de urmarire penala, ce stau la baza inceperii judecatii). Or, fata de cele mai sus expuse, se retine ca - in conditiile in care actul dorit cu rol de remediere nu satisface cerintele Deciziei C.C.R. nr. 22/2018, iar sesizarea instantei (astfel cum s-a incercat remedierea rechizitoriului prin raspunsul din 12.08.2019) se bazeaza in continuare pe unele probe excluse (cu referire la declaratia martorului AG) - nu pot fi stabilite, in mod cert, limitele judecatii.

In al patrulea rand, judecatorul a retinut ca raspunsul, respectiv actul cu rol dorit de remediere din 12.08.2019, avizat de primul procuror, a fost intocmit de procurorul B.D., altul decat procurorul de caz. De asemenea, se mai retine ca, prin raspunsurile anterioare la exceptiile invocate, procurorul de caz efectuase deja anumite remedieri ale unor neregularitati ale rechizitoriu, ceea ce a determinat judecatorul sa respinga exceptiile aferente, ca fiind ramase fara obiect.

In opinia judecatorului de camera preliminara, raspunsul, respectivul actul cu rol dorit de incercare a efectuarii remedierii neregularitatilor, nu poate fi intocmit de un alt procuror decat cel care a intocmit sau avizat rechizitorul si, cu atat mai putin, de un procuror care, anterior, nu efectuase nici macar un act de urmarire penala in cauza. Cu atat mai mult, nu poate fi acceptat ca, in aceiasi speta, remedieri ale unor neregularitati sa fie realizate succesiv de catre procurori diferiti, din care unul sa nu fie nici procuror de caz si nici macar procurorul ierarhic superior.

Remedierea actului de sesizare a instantiei este de competenta exclusiva a procurorului care a indeplinit, in mod efectiv, macar partial, functia de urmarire penala si a intocmit rechizitoriul, iar, in caz de imposibilitate a acestuia , de competenta procurorului ierarhic superior care a verificat legalitatea si temeinicia trimiterii in judecata si care, astfel, avea cunostinta de cauza, mai ales ca fusese implicat direct in emiterea rechizitorului, prin confirmarea acestuia. De altfel doctrina si jurisprudenta sunt, daca nu unanime, cel putin cvasimajoritare in acest sens. A accepta ca orice alt procuror ar putea sa faca remedierea neregularitatilor, ar insemna, de pilda, a se accepta ca si procurorul de sedinta ar putea sa o faca, concluzie care, in mod evident, nu poate fi primita, nefiind permisa de continutul concret al prevederilor art. 345 alin. 3 C.proc.pen., care - spre deosebire de vechiul Cod de procedura penala - este rezultatul noii „filosofii”, bazata pe separarea functiilor judiciare, consacrata expres in Noul Cod de procedura penala.

Mai mult decat atat, in conditiile in care, de principiu, mentinerea dispozitiei de trimitere in judecata (spre deosebire de remedierea neregularitatilor) este exclusiv atributul procurorului de caz (si doar, in cazuri de imposibilitate, a celui ierarhic superior, ce a confirmat rechizitoriul, caz in care, raspunsul acestuia va trebui avizat de procurorul ierarhic superior al acestuia),
a fortiori
(cu atat mai mult) nu poate fi acceptata teza ca un alt procuror, tert, ar putea sa decida mentinerea sau nu a dispozitiei de trimitere in judecata. Cu alte cuvinte, un tert procuror nu are competenta functionala (cum nu o are nici procurorul de sedinta) nici de a remedia neregularitatile si nici a hotari daca mentine sau nu dispozitia de trimitere in judecata a altui procuror.

In consecinta, in situatia in care procurorul care a emis rechizitoriul in dosarul cu care a fost sesizata instanta de judecata, lipseste din parchet, din motive obiective (situatie care - repetam - nu a fost invocata), singurul in masura sa raspunda judecatorului de camera preliminara, potrivit art. 345 alin. 3 C.proc.pen., daca mentine sau nu dispozitia de trimitere in judecata este prim-procurorul parchetului, in virtutea aplicarii principiului subordonarii ierarhice a procurorilor, prevazut de art. 65 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, procurorii din fiecare parchet fiind subordonati conducatorului parchetului respectiv si avand in vedere atributiile prim-procurorului.

Si din aceste motive, din punctul de vedere al judecatorului de camera preliminara, pentru a exista un raspuns legal, potrivit art. 345 alin. 3 C.proc.pen., acesta trebuia emis de catre procurorul care a intocmit rechizitoriul, cu confirmarea prim-procurorului sau de catre primul-procuror, in absenta procurorului titular, nefiind suficient a se emite un ordin de catre prim-procuror prin care sa fie desemnat un alt procuror, pentru a inlocui in acest caz procurorul titular absent (presupunand ca s-ar fi invocat o absenta justificata si ca s-ar fi emis vreun astfel de ordin, la care parchetul nici macar nu a facut referire), intrucat, pe de o parte, cauza nu se mai afla in lucrare, potrivit art. 64 alin. 4 din Legea nr. 304/2004, fiind finalizata prin trimiterea in judecata, iar, pe de alta parte, natura si rolul rechizitoriului exclude o asemenea posibilitate.

In concluzie, doar procurorul care si-a asumat trimiterea in judecata a unui inculpat si cel care a verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei aceasta trimitere in judecata (prim- procurorul) pot sa emita ulterior acte de dispozitie cu privire la rechizitoriu, in sensul ca il mentin ori solicita restituirea lui, fiind de neconceput ca un alt procuror - care nu a semnat actul de sesizare a instantei - sa ia decizii cu privire la un act juridic de o insemnatate capitala in economia procesului penal.

Prin urmare, raportat la cele anterior aratate, se retine ca si din acest punct de vedere raspunsul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi din 12.08.2019 nu are aptitudinea/capacitatea de a remedia neregularitatile actului de sesizare si nici de a inlatura toate aspectele de natura a atrage nelegalitatea sesizarii instantei.

De aceea, desi a fost intocmit inlauntrul termenului de 5 zile, un astfel de raspuns, nefiind realizat nici de primul procuror si nici de procurorul ierarhic superior, echivaleaza cu lipsa unui raspuns valabil/regulamentar in sensul art. 345 alin. 3 C.proc.pen., ceea ce atrage incidenta art. 346 alin. 3 lit. c teza a Il-a C.proc.pen.. Cu alte cuvinte, nu orice raspuns inlauntrul acestui termen si, mai ales, nu a oricui, poate fi considerat ca un raspuns in sensul avut in vedere de legiuitor. Or, termenul de 5 zile in discutie este unul de decadere, legal si maximal.

Pe de alta parte, si in subsidiar, judecatorul de camera preliminara a retinut ca, prin incheierea din 26.07.2019, a constatat neregularitatea rechizitoriului si nelegalitatea sesizarii instantei, derivate, in secundar, si din: ■ nejustificarea rezonabila a imprejurarilor pentru care nu au mai fost administrate sau, dupa caz, efectuate o serie de probe si/sau acte de procedura dispuse/demarate ori obligatorii, cu consecinta afectarii caracterului echitabil, in ansamblu, a urmarii penale; ■ cat si din omisiunea stabilirii cadrului procesual, respectiv a tuturor subiectilor procesuali.

In concret, in acest sens, in considerentele aceleiasi incheieri, s-a retinut, in esenta (pct. 25.5), ca rechizitoriul a fost emis in conditiile: a) incalcarii grave a dreptului la aparare al inculpatilor; b) al neintroducerii in cauza a tuturor subiectilor procesuali; c) al omisiunii administrarii unor probe dispuse si al nemaiefectuarii unor acte de procedura demarate, fara a se reveni motivat asupra acestora, imprejurari care, coroborate, au afectat grav dreptul la aparare, echitatea (inclusiv loialitatea) si legalitatea in ansamblu a urmarii penale. Totodata, sa retinut ca un rechizitoriu emis in astfel de conditii, respectiv cu consecinta incalcarii disp. art. 327 si art. 328 cu referire la art. 286 si art. 306 si art. 1 alin. 2, art. 2, art. 5, art. 8 si art. 10

s s s 5 5 5 s

C.proc.pen., este de natura a afecta insesi legalitatea sesizarii instantei.

Cat priveste aspectele relative la omisiunea administrarii unor probe dispuse si al nemaiefectuarii unor acte de procedura demarate, fara a se reveni motivat asupra acestora, prin aceiasi incheiere (pct. 25.5 raportat la pct. 19.6) s-a retinut ca, in esenta, acestea au afectat grav dreptul la aparare, echitatea si legalitatea in ansamblu a urmarii penale si ca ele au constat in urmatoarele imprejurari coroborate :

c. 1) in faptul ca nu s-a dat curs nici uneia dintre cererile avocatilor alesi ai inculpatilor si, in mod special, a inculpatului ARC, de care procurorul de caz a avut cunostinta cel mai tarziu la data inceperii redactarii rechizitoriului (din moment ce acesta cerere a fost atasata dosarului de urmarire penala), cu referire, mai ales, la cererile de aprobare a studierii dosarului si de eliberare de copii, avand in vedere ca, dupa data arestarii sale preventive, inculpatul ARC nu a mai avut acces la dosar si nici cunostinta de actele de urmarire penala efectuate;

c. 2) in neadministrarea unor probe dispuse ce pareau a fi importante;

c. 3) in trimiterea in judecata, cu o graba nejustificata (ceea ce a generat si numeroase erori materiale, indreptate, ulterior), fara a se mai astepta anumite relatii si/sau fara a se efectuate anumite acte de procedura demarate.

Toate aceste categorii incalcari au fost amplu detaliate si argumentate in aceiasi incheiere din 26.07.2019, la care facem trimitere.

Mai intai, desi, intr-adevar, ca daca ar fi privite izolat, unele dintre aspectele/incalcarile anterior enumerate (si anume cele de la pct. a, b, c1, c2 si c3) nu ar putea atrage, doar prin ele insele, neregularitatea rechizitoriului si nelegalitatea sesizarii instantei, totusi, analizate impreuna - inclusiv prin raportare si la celelalte incalcari (constand in obtinerea unui numar de 6 declaratii de martori, in mod nelegal, ce au fost, de altfel, excluse) - toate evidentiaza o afectare grava, repetata si de durata, a dreptul la aparare al inculpatilor, precum si a principiilor loialitatii, echitatii si legalitatii in ansamblu a urmarii penale. Or, o sesizare legala a instantei este incompatibila cu astfel de incalcare/afectare, limitele judecatii neputand fi determinate si bazate de/pe o asemenea urmarire penala.

In al doilea rand, se retine ca o buna parte dintre aceste incalcari nu au fost remediate si nici nu mai puteau fi remediate, prin raspunsul Parchetului din data de 12.08.2019.

In al treilea rand, se retine ca, dintre aceste cinci categorii de incalcari (de la pct. a, b, c1, c2 si c3), cea de la pct. c.1 referitoare la faptul ca nu s-au solutionat in nici un fel cererile de acces la dosar (de studiu si eliberare copii) formulate de avocatii alesi ai inculpatilor, dar in mod special de cel al inculpatului ARC, nici macar la data inceperii redactarii rechizitoriului, este, in sine, suficient de grava, incat sa atraga, singura, nelegalitatea sesizarii instantei.

Daca nelegalitatea derivand din ignorarea cererilor avocatilor alesi de incunostintare cu privire la audierea celor sase martori poate si a fost sanctionata prin constatarea nulitatii obtinerii acestor probe si prin excluderea lor, nelegalitatea derivand din ignorarea totala si deci din refuzul nejustificat de a permite accesul la dosar al acelorasi avocati (prin admiterea cererilor de studiu si eliberare copii, chiar si conditionat ori doar partial) nu poate fi inlaturata in alt mod decat prin constatarea nelegalitatii sesizarii instantei si restituirea cauzei la procuror.

Intr-adevar, intr-un stat democratic si intr-un sistem de drept procesual ca cel consacrat de actualul Cod de procedura penala, nu poate fi acceptat ca ar putea fi dispusa o trimitere in judecata prin ignorarea totala a cererilor anterioare de acces la dosar a avocatilor alesi ai inculpatilor, facute cu mult inaintea emiterii rechizitoriului si dintre care de una procurorul luase cu certitudine la cunostinta, inaintea intocmirii acestuia. A accepta acest lucru insemna a valida arbitrariul si a goli de continut principiile fundamentale ce guverneaza procesul penal, consfintite constitutional si conventional, in mod special cele al apararii, al loialitatii si, deci, al caracterului echitabil al procesului penal.

Intr-adevar, in faza de urmarire penala, una dintre principalele expresii ale principiului caracterului echitabil al urmarii penale o constituie principiul loialitatii.

Dar, principiul loialitatii, consacrat expres in noul Cod de procedura penala, nu trebuie inteles si limitat exclusiv la continutul art. 101 C.proc.pen., respectiv doar la loialitatea administrarii probelor, intrucat, in realitate, acest principiu are un continut mai larg, el constituind regula potrivit careia este interzisa utilizarea oricarei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea, cu rea-credinta, a unui mijloc de proba sau care are ca efect provocarea comiterii unei infractiuni ori care urmareste (ori are drept consecinta) ignorarea flagranta a dreptului la aparare al inculpatilor, mai ales daca prin astfel de mijloace/metode se aduce atingere demnitatii persoanei, drepturilor acesteia la un proces echitabil sau la viata privata. Prin urmare, principiul loialitatii (consacrat procedural), in fapt, are in vedere incalcarea sau ignorarea unor norme punctuale de procedura ce reglementeaza succesiunea activitatilor procesuale si modul lor de desfasurare.

Or, procesul penal se desfasoara potrivit dispozitiilor prevazute de lege (art. 1 alin. 1 C.proc.pen.), nu a celor neprevazute, dar neinterzise expres. Premisa este ca legea de procedura reglementeaza (art. 1 alin. 1 C.proc.pen.) toate situatiile ce se pot ivi in cursul procesului, iar acolo unde nu reglementeaza inseamna ca exclude posibilitatea existentei unei astfel de situatii.

Desi, ca regula, evaluarea echitabilitatii procesului se face in raport cu ansamblul acestuia, verificandu-se respectarea nu numai a dreptului la aparare, totusi, trebuie avut in vedere ca, in jurisprudenta sa CEDO a statuat, in acelasi timp, cu valoare de principiu - prin hotararea din 24.11.1993 pronuntata in cauza Imbrioscia vs. Elvetia - faptul ca «chiar daca art. 6 are ca „obiectiv principal”, in materie penala, „sa asigure un proces echitabil in fata unei „instante”, totusi acesta nu ramane inaplicabil fata de etapele anterioare judecatii >>.

De asemenea, CEDO a statuat ca, in materie penala, ca exista o legatura intre literele a) si b) ale art. 6 § 3, iar dreptul de a fi informat cu privire la natura si cauza acuzatiei trebuie sa fie analizat in lumina dreptului acuzatului de a-si pregati apararea [Pelissier si Sassi impotriva Frantei (MC), pct. 54; Dallos impotriva Ungariei, pct. 47].

Tot la fel, in cauza Rupa (nr. 1) impotriva Romaniei (hotararea din 16.12.2008), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a precizat (paragrafele 222 si 225) ca etapa procesuala care se desfasoara inainte de sesizarea instantei este, de asemenea, acoperita de garantiile prevazute la art. 6 § 3, daca si in masura in care nerespectarea lor initiala risca sa compromita in mod grav caracterul echitabil al procesului”, Curtea stabilind deja ca nerespectarea initiala a acestor garantii risca sa compromita grav echitatea procesului (Salduz impotriva Turciei, Marea Camera)”.

Pe de alta parte, „Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale” si jurisprudenta CEDO erau si sunt obligatorii pentru organele judiciare romane, date fiind dispozitiile art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei, art. 1 si art. 32 alin. 2 din Conventie. Dar, potrivit art. 20 alin. 3 din Constitutie, atunci cand - in materia drepturilor omului - legea interna prevede un standard superior celui conventional se aplica si are prioritate acest standard intern. In materie procesuala, Noul Cod de procedura penala a statuat in favoarea suspectului si a inculpatului, precum si a avocatului sau, o serie de drepturi, inclusiv dreptul de acces la dosar (studiu/consulare si eliberare copii, pe cheltuiala sa) pe tot parcursul procesului penal, deci si in faza de urmarire penala, asa cum prevede expres art. 94 C.proc.pen. Restrictionarea accesului la dosar se poate face, conform art. 94 alin. 4 C.proc.pen., doar printr-o ordonanta motivata si doar pentru o perioada limitata. In speta, lipseste insa vreo astfel de ordonanta de restrictionare motivata.

Impotriva acestei incheieri au formulat contestatii, in termenul legal, partea civila PPN si Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi.

In motivarea contestatiei, Pachetul de pe langa Tribunalul Iasi a aratat ca incheierea nr. 85/CP din 21.08.2019 si incheierea din 26.07.2019 (fara cale separata de atac) sunt netemeinice si ca in mod nejustificat judecatorul de camera preliminara a exclus din materialul probator declaratiile martorilor audiati in datele de 05.06.2019 si 10.06.2019, a constatat neregularitatea actului de sesizare si a sesizarii instantei si a dispus restituirea cauzei catre parchet.

A: Referitor la incheierea de camera preliminara din 26 iulie 2019:

Prin aceasta incheiere, data fara cale separata de atac, judecatorul de camera preliminara a admis, in parte, exceptiile invocate din oficiu de catre judecator precum si de catre inculpatii ARC si UNC.

Judecatorul de camera preliminara, in mod nelegal si netemeinic:

• a exclus din materialul probator al cauzei, ca mijloace de proba obtinute in mod nelegal declaratiile celor 2 martori audiati la data de 05.06.2019 - TMI si BMI si declaratiile martorilor audiati la data de 10.06.2019, respectiv PAG, DAE, AG si ANB.
• a considerat ca Parchetul nu 1 -a intrebat explicit pe martorul AG daca este de acord ca, in calitate de frate al inculpatului, sa dea declaratie si nu a consemnat expres vointa acestuia.
• a considerat ca Parchetul a dispus trimiterea in judecata fara sa mai administreze sau, dupa caz, sa efectueze o serie de probe si acte de procedura dispuse ori obligatorii - respectiv, audierea unor martori, solicitarea de relatii de la anumite unitati medicale sau introducerea in cauza a anumitor participanti procesuali - si fara sa dispuna (sau macar sa motiveze prin vreun act procesual) revenirea asupra administrarii unora dintre acestea, conduita fiind de natura a afecta echitatea, in ansamblu, a urmarii penale si legalitatea sesizarii instantei.

Totodata, in mod netemeinic, judecatorul de camera preliminara a admis exceptia invocata din oficiu si a constatat neregularitatea rechizitoriului si nelegalitatea sesizarii instantei, derivate, in principal, din faptul ca descrierea situatiei de fapt se bazeaza pe sustinerile unora dintre cei 6 martori ale caror declaratii s-a constatat ca au fost obtinute nelegal, si in secundar, din nejustificarea rezonabila a imprejurarilor pentru care nu au mai fost administrate sau, dupa caz, efectuate o serie de probe si acte de procedura dispuse ori obligatorii, cu consecinta afectarii caracterului echitabil, in ansamblu, a urmarii penale; cat si din omisiunea stabilirii cadrului procesual, respectiv a tuturor subiectilor procesuali.

Critica aceasta incheiere si considera ca lipsite de temeinicie si contrare dispozitiilor procedural penale constatarile si dispozitiile judecatorului de camera preliminara astfel cum rezulta din dispozitivul incheierii respective, referitoare la faptul ca:

1. Excluderea din materialul probator a declaratiilor martorilor audiati in datele de

2019. si 10.06.2019 pe considerentul ca procurorul a vatamat grav dreptul la aparare al inculpatilor, excluderea din materialul probator a declaratiei martorului AG si pe considerentul ca procurorul nu si-a indeplinit obligatia de a-l intreba explicit daca este de acord in calitate de frate al inculpatului sa dea declaratie si mai, ales nu a consemnat expres vointa sa sub aceste aspect;

Judecatorul de camera preliminara a motivat excluderea probelor retinand ca inculpatului ARC i s-au incalcat grav si iremediabil drepturi procesuale consacrate procesual- penal, constitutional si conventional, la art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in mod special dreptul la aparare in conditiile in care dupa momentul arestarii preventive a inculpatului ARC, acesta nu a mai avut cunostinta si nu a mai putut participa la nici un act de urmarire penala, neavand acces nici la dosar, desi avocatul sau ales formulase o cerere in acest sens.

In ce priveste situatia inculpatului UNC, judecatorul a motivat ca, prin faptul ca nu s-a dat curs cererii formulate si transmise la 03.06.2019 de avocatul DSM, in calitate de avocat ales al inculpatului UNC, precum si prin audierea unui numar total de 6 martori la datele de 05.06 si 10.06.2019, fara ca avocatul sau ales sa fi fost incunostintat, si acestui inculpat i-a fost incalcat flagrant dreptul la aparare, garantat de art. 10, art. 89 alin. l si art. 92 alin. 1,2,6 C.proc.pen.

Concluzia trasa de judecatorul de camera preliminara este aceea ca cererea din

2019. expediata prin fax de avocat DSM a fost primita de Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, insa, ulterior, din considerente subiective, cel mai probabil de ordin administrativ, aceasta nu a mai fost inregistrata si nici nu a mai ajuns la dosarul cauzei.

La o analiza sumara a motivarii si a cronologiei actelor, fata de imprejurarea ca ar fi existat doua cereri ale avocatilor alesi de a fi prezenti la audierea martorilor iar procurorul nu i-a instiintat sa participe, ar putea parea justificata solutia judecatorului de camera de a sanctiona parchetul prin excluderea probelor din dosar. Dar materialul probator al dosarului si explicatiile parchetului dovedesc ca nu a fost vorba despre neloialitatea procurorului in administrarea probelor, nu a existat nici un interes subiectiv al parchetului sa ascunda avocatilor sau inculpatilor ca au loc audieri de martori in dosar si in nici un caz nu poate fi vorba despre un interes al organelor de urmarire penala in nesocotirea unei cereri formulata de un avocat intr-o cauza penala si nici o proba ca parchetul, intentionat, pe motive de ordin administrativ nu ar fi inregistrat cererea aparatorului, tratand-o cu nepasare.

Din actele dosarului rezulta ca delegatia aparatorului ales al inculpatului ARC a fost trimisa prin fax la Parchetul de pe langa Tribunalul lasi la data de 04.06.2019, orele 15:22. A fost inregistrata, in aceste conditii, dupa parcurgerea circuitului administrativ, la data de 06.06.2019.

Audierea celor sase martori trebuia sa aiba loc la data de 05.06.2019, dar acest fapt nu s-a realizat decat partial, respectiv audierea a doi martori prin intermediul institutiei delegarii organelor de politie judiciara, deoarece la data de 05.06.2019 a avut loc o infractiune de omor in raza de competenta teritoriala a parchetului. In aceste conditii, procurorul de caz a trebuit sa aloce urmatoarele zile instrumentarii noului caz (dosarul penal nr. 385/P/2019 al Parchetului de pe langa Tribunalul lasi). Din acest motiv, audierea celorlalti 4 martori a fost amanata la data de 10.06.2019.

Dar, in situatia mentionata, intrucat delegatia aparatorului ales nu a fost depusa direct la dosarul cauzei si nici procurorul de caz nu a fost incunostintat direct, eventual telefonic, de catre aparatorul ales, acesta a luat cunostinta despre existenta unui avocat ales dupa efectuarea actelor procedurale din data de 10.06.2019.

Cu atat mai putin, procurorul de caz nu avea de unde sa cunoasca aceasta imprejurare referitoare la asistenta juridica a inculpatului ARC, la data de 05.06.2019, cand a avut loc audierea martorilor TMI si BMI, in conditiile in care delegatia aparatorului ales trimisa prin fax, nu era nici macar inregistrata pe rolul Parchetului de pe langa Tribunalul lasi.

Pe de alta parte, in faza de camera preliminara este necesara stabilirea explicita de catre judecator nu numai a nelegalitatii in administrarea probei, ci si a vatamarii pretins produse.

Astfel, conform disp. art. 282 alin. 1 C.proc.pen. incalcarea oricaror dispozitii legale in afara celor prevazute la art. 281, determina nulitatea actului atunci cand prin nerespectarea cerintei legale s-a adus o vatamare drepturilor partilor sau subiectilor procesuali principali, care nu poate fi inlaturata decat prin desfiintarea actului. Or, in cazul celor patru martori audiati la data de 10.06.2019, nu s-a produs nici o vatamare procesuala inculpatilor. Se constata cu usurinta ca unul dintre martori, respectiv numitul ABN, nu a fost prezent la locul si momentul savarsirii faptei; in cazul altuia, respectiv martorul PAG, este practic vorba de un supliment la declaratia data in conditii procedurale la data de 22.05.2019 si care nu aduce nici un fel de elemente noi in acuzare; iar in ceea ce priveste declaratiile martorilor DAE si AG, acestea releva si fapte sau imprejurari de fapt favorabile inculpatilor, putand fi prin urmare folosite in favoarea acestora.

In ce priveste situatia avocatului ales al inculpatului UNC, neparticiparea acestuia la audieri si la intreaga procedura nu poate fi imputata parchetului si cu atat mai putin procurorului de caz, avocatul avand o atitudine de pasivitate in cursul urmaririi penale si neasigurand o asistenta juridica efectiva inculpatului care 1-a angajat.

Exceptia invocata de catre aparatorul ales al inculpatului UNC este nefondata intrucat procurorul de caz nu a avut cunostinta in momentul audierii martorilor despre calitatea acestuia de aparator ales al inculpatului.

Aparatorul ales al inculpatului UNC a dovedit doar ca a efectuat o transmisie prin fax catre parchet. Nu exista nici o proba certa ca inscrisul posibil trimis este chiar pretinsa delegatie de aparator ales iar in eventualitatea ca delegatia a fost totusi transmisa parchetului prin fax, s-a dovedit ca acest inscris nu a ajuns la cunostinta procurorului de caz si prin urmare nu poate fi imputat procurorului ca nu a chemat la audieri un avocat despre care nu stia ca fusese angajat.

Niciodata in practica parchetului nu a existat un precedent de aceasta natura pentru a indreptati judecatorul sa constate ca cererea nu a mai fost inregistrata din motive de ordin administrativ, aceasta fiind o simpla speculatie. Asa cum explicat si primul procuror in adresa prin care a comunicat judecatorului de camera preliminara rezultatul verificarilor sale, au fost depuse toate eforturile pentru lamurirea situatiei cererii insa nici din Registrul de evidenta a activitatii de urmarire penala si de supraveghere a acesteia, nici din inscrisurile aflate la urma dosarului penal nr. 356/P/2019 nu a rezultat ca la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi s-ar fi inregistrat vreun inscris trimis prin fax la data de 03.06.2019 de catre avocatul DSM. A specula pentru a explica lipsa delegatiei aparatorului intr-o maniera pe care judecatorul de camera sa o fi considerat acceptabila, ar fi insemnat fata de toate datele cauzei, a face afirmatii neprobate si susceptibile de a crea dubii cu privire la sinceritatea si seriozitatea parchetului.

Solicita insa ca judecatorii de camera preliminara de la instanta de control judiciar sa analizeze loialitatea procurorului si atitudinea acestuia referitor la respectarea dreptului la aparare al inculpatului UNC si prin analiza conduitei aparatorului sau. Astfel, avocatul ales al inculpatului, in conformitate cu dispozitiile art. 40 alin. 2 si respectiv art. 26 Legea nr. 25/2017, avea obligatia sa depuna toate diligentele pentru apararea intereselor clientului sau, obligatie care in fata organelor de urmarire penala ar fi presupus si depunerea de indata a unei delegatii de aparator ales in original. Pentru asigurarea unei aparari efective ar fi trebuit contactat procurorul de caz, pentru a lua cunostinta imediat de toate informatiile necesare apararii clientului sau si chiar pentru a inlatura orice posibilitatea de a nu avea cunostinta despre administrarea probelor si evolutia cauzei. Materialul dosarului arata insa ca avocatul ales a ramas in pasivitate pe durata urmaririi penale si nici macar cu ocazia motivarii exceptiei in fata judecatorului de camera preliminara, nu a explicat in concret care a fost vatamarea cauzata de procuror clientului sau (disparut de la domiciliu dupa savarsirea faptei) prin audierea martorilor, atat timp cat organul de urmarire penala nu cunostea pozitia procesuala a inculpatului, nu cunostea unde se afla inculpatul si nici nu se stia ca acesta are un avocat ales.

Daca fata de cererea de participare la audieri a avocatului ales al inculpatului ARC, judecatorul poate constata o oarecare vulnerabilitate a urmaririi penale conturata de faptul ca procurorul nu a instiintat aparatorul ales despre administrarea probei din data de 10.06.2019, justificata insa prin circumstantele relatate ulterior de procuror, in cazul avocatului inculpatului UNC procurorul nu a incalcat nici o prevedere legala, pentru ca este cert ca delegatia nu a ajuns niciodata in dosar si la cunostinta procurorului.

In analizarea temeiniciei constatarii judecatorului de camera preliminara de la Tribunalul Iasi precum ca procurorul ar fi incalcat grav dreptul la aparare al inculpatului UNC, solicita sa se analizeze si un aspect din practica recenta a Curtii de Apel Iasi, pe o speta care prezinta puternice asemanari cu cea prezenta.

Astfel, prin Decizia 16 din 14.06.2019, judecatorii de camera preliminara care au analizat contestatia promovata de inculpata BG impotriva incheierii nr. 44 CP din 10.04.2019, au respins pe fond contestatia. Una dintre problemele aparute in cursul procedurii a fost aceea ca aparatorul ales al inculpatei ar fi trimis prin fax la registratura Tribunalului Iasi opt pagini reprezentand cereri si exceptii pentru doua dosare penale, cu confirmarea ca au fost expediate opt pagini. Considerand ca din eroare inscrisurile transmise ar fi fost anexate la un singur dosar dintre cele doua, avocatul a studiat dosarul si a constatat ca la dosar au ajuns doar patru din opt pagini si nu opt din opt, asa cum rezulta din confirmarea numarului de fax de la care au fost transmise inscrisurile, cat si confirmarea faxului destinatarului. Fata de situatia intervenita, avocatul a solicitat a se constata ca nu este culpa inculpatei pentru faptul ca cererile si exceptiile formulate de inculpata nu au ajuns la dosar anterior pronuntarii incheierii de solutionare a procedurii de camera.

Solicitandu-se relatii de la Tribunal pentru lamurirea imprejurarilor invocate de inculpata, instanta a comunicat ca in cauza respectiva nu au fost inregistrate cereri si exceptii in procedura de camera preliminara, aspect care rezulta din fisa dosarului generata de sistemul Ecris. S-a retinut totodata ca din referatul intocmit de grefierul din cadrul Curtii de Apel Iasi, nu a rezultat existenta de cereri si exceptii formulate in dosarul Tribunalului Iasi.

In aceasta imprejurare, s-a apreciat de catre judecatorii care au analizat contestatia ca, in mod corect judecatorul de camera preliminara din cadrul Tribunalului Iasi a constatat legalitatea sesizarii instantei, administrarii probelor, efectuarii urmaririi penale si a dispus inceperea judecatii in cauza, contestatia fiind dupa cum a aratat respinsa.

Ceea ce a dorit sa evidentieze prin prezentarea spetei de mai sus este ca astfel de situatii se intampla, iar in aceste cazuri culpa unei persoane in incalcarea drepturilor procesuale ale unui inculpat trebuie dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila si nu prezumata.

In cauza de fata, s-a dovedit ca delegatia aparatorului UNC nu a ajuns la dosarul de urmarire penala si nici la procurorul de caz, asa cum nici exceptiile pretins trimise de inculpata din speta Curtii de Apel Iasi nu au ajuns la dosarul respectiv. Daca raspunsul Tribunalului Iasi si verificarile efectuate de grefier au fost considerate ca suficiente pentru a dovedi in speta respectiva ca nu au fost trimise inscrisuri la Tribunalul Iasi, atunci considera ca aceeasi forta probanta ar fi trebuit acordata de catre judecatorul de camera preliminara si raspunsului dat de procurorul de caz si Primul procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi.

Procurorul care a efectuat urmarirea penala in dosarul 356/P/2019 nu a ascuns inculpatilor faptul audierii martorilor, nu i-a impiedicat sa participe la procedura pentru a le crea o situatie defavorabila si nici nu le-a cauzat vreo vatamare care sa nu poata fi remediata in cursul judecatii prin obtinerea reaudierii tuturor martorilor.

In ce priveste constatarea judecatorului precum ca martorul AG nu ar fi fost intrebat explicit daca este de acord sa dea declaratie, o considera fiind de un formalism excesiv. Din analiza formularului declaratiei rezulta ca pe pagina 2 alineatele 2-3 se mentioneaza in mod expres dreptul martorului aflat in situatia prevazuta de art. 117 alin. 1 C.proc.pen., de a nu da declaratii in cauza. Acest drept (ca si celelalte drepturi si obligatii) i-au fost aduse martorului la cunostinta inaintea audierii si au fost insusite de catre acesta prin semnarea declaratiei. Organele judiciare nu pot impiedica martorul aflat intr-o astfel de situatie a da declaratie intr- o cauza, urmand a interpreta proba - in sensul stabilirii obiectivitatii declaratiei - prin coroborarea cu aspecte care rezulta din celelalte probe administrate in dosar. Excluderea acestei declaratii pentru acest motiv este excesiva, intrucat constatarea judecatorului este intemeiata doar pe un aspect tehnic din cuprinsul formularului tipizat de martor, in procedura administrarii probei nefiind in fapt lezate drepturile procesuale ale martorului ori inculpatului.

Fata de argumentele prezentate, retinand si imprejurarea ca inculpatii au invocat o vatamare abstracta, fara a explica ce anume ar fi facut ca prezenta aparatorului lor la audiere sa le dovedeasca nevinovatia si fata de imprejurarea ca inculpatii pot cere reaudierea martorilor in fata judecatorului de fond, considera ca neregula din urmarirea penala referitor la neparticiparea avocatilor alesi in data de 05.06.2019 si 10.06.2019 la administrarea probei testimoniale, nu justifica solutia de admitere a exceptiilor si excluderea declaratiilor martorilor din materialul de urmarire penala.

2. Constatarea neregularitatii rechizitoriului si nelegalitatii sesizarii instantei, derivate, in principal din faptul ca descrierea situatiei de fapt se bazeaza pe sustinerile unora dintre cei 6 martori ale caror declaratii s-a constatat ca au fost obtinute nelegal, in secundar din nejustificarea rezonabila a imprejurarilor pentru care nu au mai fost administrate sau, dupa caz, efectuate o serie de probe si acte de procedura dispuse ori obligatorii, cu consecinta afectarii caracterului echitabil, in ansamblu, a urmarii penale cat si din omisiunea stabilirii cadrului procesual, respectiv a tuturor subiectilor procesuali.

Apreciaza ca motivarea judecatorului de camera preliminara se intemeiaza pe o apreciere eronata si excesiva a normelor de procedura care reglementeaza urmarirea penala.

Astfel, fata de motivarea judecatorului precum ca rechizitoriul ar fi neregulat intocmit intrucat descrierea situatiei de fapt se bazeaza pe sustinerile unora dintre cei 6 martori ale carora declaratii s-a considerat ca fiind obtinute nelegal, precizeaza mai intai ca in speta pot fi identificate 3 momente ale audierii martorilor:

• data de 03.05.2019, cand lucratorii de politie au audiat martorii PAG, FM, FP, AAM

si PE;

• data de 05.06.2019, cand politistul desemnat prin ordonanta de delegare a procurorului a audiat martorii TMI si MBI.
• data de 10.06.2019, cand procurorul de caz a audiat martorii PAG si DAE, iar politistul desemnat prin ordonanta de delegare a procurorului a audiat martorii AG si ANB.

In ce priveste declaratiile date de martorii audiati in data de 03.05.2019, nici judecatorul de camera preliminara din prezenta cauza si nici judecatorul de drepturi si libertati care la data de 27.05.2019 a dispus arestarea preventiva a inculpatului ARC (si care a retinut ca probe declaratiile respective), nu au identificat elemente de nelegalitate care sa lipseasca aceste declaratii de valoare probatorie.

Rechizitoriul a avut in vedere la descrierea de fapt aspectele care rezulta dintr-un ansamblu de mijloace de proba (cercetarea si fotografierea locului faptei, declaratiile persoanei vatamate, raport de expertiza medico-legala, audierea martorilor) si nu s-a intemeiat exclusiv pe declaratiile martorilor audiati la datele de 05.06.2019 si 10.06.2019. Prin urmare, chiar in situatia in care judecatorul a exclus declaratiile suplimentare date in ziua de

2019. de martorul PAG si declaratiile martorilor AG si ANB, TMI si BMI, nu exista temeiuri a motiva ca descrierea situatiei de fapt a fost facuta exclusiv in baza unor marturii obtinute ilegal.

Referitor la motivarea judecatorului precum ca neregularitatea rechizitoriului ar fi derivata in secundar din conduita procurorului de a dispune trimiterea in judecata fara a mai administra probe si acte de procedura dispuse, demarate ori obligatorii-respectiv, fara a mai audia unii martori, a solicita relatii de la unitati medicale si fara a introduce in cauza parti civile - si fara sa dispuna revenirea asupra administrarii unora dintre acestea, considera ca aceasta este infirmata de materialul dosarului si nesustinuta de dispozitiile procedural penale in vigoare la data emiterii rechizitoriului.

Sustine opinia cu urmatoarea argumentatie:

Este adevarat ca procedura penala pentru faza de judecata pune la dispozitia judecatorului un instrument de lucru reprezentat de posibilitatea renuntarii la probe si posibilitatea renuntarii la o proba admisa (articolul 383 C.proc.pen.). Acest act de dispozitie al judecatorului poate privi doar probele deja admise pentru acuzare sau aparare si are in vedere imperativul de a asigura o cercetare judecatoreasca completa, de a garanta respectarea drepturilor subiectilor procesuali de a propune probe precum si de a asigura posibilitatea completului de a cunoaste si intelege probele si argumentele partilor.

Faza de urmarirea penala nu este insa caracterizata de oralitate, contradictorialitate si publicitate asa cum este judecata. In faza de urmarire penala, procurorul are ca si obligatie sa stranga si sa administreze probele necesare atat in favoarea cat si in defavoarea suspectului sau inculpatului, din oficiu sau la cerere, cu respectarea principiului loialitatii si legalitatii.

In speta de fata, nu a existat o cerere a celor doi inculpati ori a persoanei vatamate de a audia in calitate de martori pe numitii GC, NC si CA, astfel incat procurorul de caz sa fi fost obligat a emite o ordonanta in dosar prin care sa motiveze admiterea ori respingerea cererii de probe ori dupa caz, sa motiveze imposibilitatea administrarii probei.

In cauza, mijlocul de proba al audierii martorilor mai sus aratati a fost administrat din oficiu si nu a identificat niciun articol de lege care sa fi impus procurorului sa emita mai intai o ordonanta in care sa motiveze necesitatea administrarii probei, sa enumere si sa identifice persoanele ce urmeaza a fi audiate pentru ca ulterior sa fie obligat sa respecte propria dispozitie din ordonanta si sa motiveze in scris neadministrarea probei ori constatarea imposibilitatii administrarii acesteia. Acest lucru nici nu ar fi in interesul urmaririi penale si nu ar fi posibil
ab initio
in nici o cauza penala, mai ales in conditiile in care de multe ori existenta unui posibil martor este relevata de alte probe obtinute in cursul urmaririi penale.

Ca si propunere de lege ferenda, un eventual instrument care sa oblige procurorul sa emita o ordonanta atunci cand din oficiu administreaza probe intr-o cauza aflata la urmarirea penala proprie poate ca ar fi o masura binevenita insa numai pana in punctul in care inculpatul, exercitandu-si dreptul de a consulta dosarul, ar lua cunostinta si ar intelege strategia de ancheta, avand posibilitatea reala si efectiva de a interveni si impiedica aflarea adevarului, prin afectarea ori ascunderea probelor chiar mai inainte ca acestea sa fie administrate.

Totodata, procedura penala nu obliga procurorul sa audieze toate persoanele despre care afla ca ar putea avea informatii de acelasi fel referitoare la o anumita fapta si din acest motiv nici judecatorul de camera preliminara nu poate sanctiona ca lipsita de loialitate conduita procurorului de a nu fi audiat toate persoanele ce stiau acelasi lucru despre situatia de fapta cercetata in prezentul dosar.

Punctual, referitor la neaudirea in calitate de martori a numitilor GC, NC si CA, asa cum a explicat si procurorul in precizarile trimise la dosar, acesta a identificat pe parcursul urmarii penale toate persoanele prezente la fata locului in momentul savarsirii faptei din data de 01.05.2019. S-a deplasat ulterior la Postul de Politie M. pentru a audia toate aceste persoane. GC si CA au fost citati telefonic, insa nu s-au prezentat la audiere. Procurorul a dispus in mod expres agentului de politie din cadrul Postului de Politie M. sa se deplaseze la domiciliul celor doi si sa efectueze verificari, ocazie cu care s-a constatat ca persoanele in cauza sunt plecate din localitate, respectiv una dintre acestea era in localitatea Mr. unde lucra in constructii, iar cealalta se afla in mun. Iasi, fara insa a se afla locatia exacta.

Procurorul de caz a apreciat ulterior - prin prisma consistentei probatoriului administrat pana la acea data, din care rezulta cu certitudine ca inculpatii sunt cei care au savarsit fapta - ca aspectele pe care le-ar releva cele doua persoane in urma audierii nu ar mai prezenta utilitate pentru stabilirea situatiei de fapt, motiv pentru care nu a mai continuat demersurile pentru aducerea lor la audiere.

Referitor la neaudiarea in calitate de martor a numitului NC, din dosar rezulta ca procurorul a obtinut relatii de la politisti din care rezulta ca susnumitul a plecat la data de

2019. la munca in Grecia, informatiile fiind obtinute direct de la parintii lui NC si prezentand un grad ridicat de certitudine. La momentul cand NC a fost cautat de lucratorii de politie, dosarul cauzei se afla in lucru la Postul de Politie M. Dupa declinarea cauzei, procesul verbal de cautare intocmit cu privire la persoana cautata a ramas la urma de dosar a unitatii de politie. Procurorul de caz a apreciat ca nu este necesara intocmirea altor procese-verbale si nici suplimentarea dovezilor de citare, mai ales ca nu existau informatii ca numitul NC urma sa se intoarca din strainatate.

In cauza nu a fost vorba despre renuntarea la administrarea acestor probe, motiv pentru care nu a fost necesara intocmirea unor ordonante in care sa se motiveze in acest sens. De asemenea, materialul dosarului de urmarire penala pus la dispozitia judecatorului de camera preliminara cu ocazia trimiterii in judecata cat si precizarile si inscrisurile comunicate ulterior la solicitarea judecatorului nu releva nici cel mai neinsemnat indiciu ca procurorul ar fi evitat intentionat audierea martorilor mai sus aratati pentru ca ar fi aflat ceva ce nu vroia sa cunoasca judecatorul ori persoana vatamata ori pentru a favoriza pe vreunul dintre subiectii procesuali principali.

Considera ca numai intr-o asemenea situatie ori atunci cand ar fi constatat ca procurorul ar fi audiat martori dar a scos din dosarul penal declaratiile respective pentru ca partile or judecatorul sa nu poata cunoaste continutul acestora, judecatorul ar fi avut temei sa invoce nelegalitatea ori neechitatea urmaririi penale.

Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, „pentru a se stabili daca o procedura a fost echitabila, se ia in considerare procedura in ansamblul sau, se verifica respectarea nu numai a dreptului la aparare, ci si a interesului public si al victimelor ca autorii infractiunii sa fie cercetati corespunzator si, daca este necesar, respectarea drepturilor martorilor. De exemplu, art. 6 par. 3 lit. d din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, consacra principiul conform caruia, inainte ca un acuzat sa poata fi declarat vinovat, toate probele acuzarii trebuie sa fie prezentate in principiu in fata acestuia in sedinta publica, in vederea unei dezbateri contradictorii iar exceptiile de la regula impun sa i se ofere acuzatului o posibilitate adecvata si suficienta de a contesta marturiile acuzarii si de a-i interoga pe autorii acestora, la momentul depozitiei sau ulterior”.

Autori din domeniul dreptului au exprimat punctul de vedere potrivit caruia, raportat la procesul penal roman actual si la decizii ale Curtii Constitutionale, echitabilitatea procesului trebuie evaluata luand in considerare drepturile si garantiile procesuale din toate cele trei faze distincte - urmarirea penala, camera preliminara si judecata, unele putand lipsi intr-o anumita faza, dar fiind suplinite de cele regasite intr-o etapa ulterioara, in special in cea a judecatii. In concret, potrivit jurisprudentei conventionale, exista proces echitabil daca partile - sau unele dintre ele - nu au avut posibilitatea sa-si expuna cererile si exceptiile in camera preliminara, dar o pot face in cursul judecatii; exista proces echitabil daca judecatorul de camera preliminara nu are instrumente juridice de a verifica orice cauza de nelegalitate a administrarii probelor, insa o astfel de verificare poate fi tacuta de instanta de judecata; exista proces echitabil si egalitate de arme juridice daca inculpatul nu are posibilitatea legala de a contesta marturiile acuzarii si de a-i interoga pe martori in cursul urmaririi penale, dar o poate face ulterior, in cursul judecatii.

Fata de aceste argumente, apreciaza ca in mod nejustificat a retinut judecatorul de camera preliminara din prezentul dosar ca modul in care procurorul a efectuat urmarirea penala aduce atingere principiului echitatii si face ca rechizitoriul sa fie neregulat intocmit, iar instanta sa fie nelegal sesizata.

Referitor la neregularitatea derivata din faptul ca procurorul nu ar fi solicitat relatii de la unitati medicale si nu ar fi indicat partile civile in citativ, apreciaza constatarea judecatorului de camera preliminara ca nefondata. Din materialul dosarului rezulta ca in cursul urmarii penale procurorul a trimis adrese prin care a solicitat Serviciului de Ambulanta Judetean Iasi si Spitalului Clinic de Neurochirurgie „Prof. Dr. N. Oblu” Iasi, sa precizeze daca se constituie parti civile in procesul penal. Nu poate fi imputata procurorului conduita pasiva a unitatilor medicale care nu au comunicat pozitia lor procesuala si pentru acelasi motiv apreciaza ca nu i se poate reprosa procurorului nici emiterea rechizitoriului fara introducerea in cauza a respectivelor parti civile. In speta, una dintre unitatile medicale a raspuns solicitarii parchetului la circa doua saptamani dupa termenul de expirare a duratei arestarii preventive a inculpatului ARC, iar cealalta unitate nu a raspuns deloc.

Din interpretarea prevederilor legale rezulta ca, in toate cauzele penale constituirea de parte civila se poate face pana la inceperea cercetarii judecatoresti si prin urmare nu este atributul exclusiv al procurorului instiintarea persoanei vatamate despre posibilitatea recuperarii pagubei pe care a suferit-o prin actiunea inculpatului.

Important este ca in faza de camera preliminara, procurorul a completat rechizitoriul prin raspunsul sau din 12.08.2019: „Se va completa citativul cu cele trei unitati medicale, respectiv Serviciul de Ambulanta Judetean Iasi: Iasi, Bd Primaverii nr. 74, Spitalul Clinic de Urgente „Sf Spiridon”, Iasi; Iasi, Bd. Independentei nr. 1, Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Prof. Dr. N. Oblu” Iasi: Iasi, str. Ateneului nr. 2 in sensul introducerii in cauza, astfel incat, la data pronuntarii incheierii prin care dosarul a fost restituit la parchet, Rechizitoriul indeplinea toate conditiile pentru ca judecatorul sa poate stabili limitele si obiectul judecatii.

Considera ca prin modul in care procurorul a efectuat urmarirea penala nu a adus nici o vatamare absoluta drepturilor procesuale ale inculpatilor ARC si UNC, intrucat acestia pot solicita instantei de judecata reaudierea tuturor martorilor de la urmarirea penala si pot propune audierea altora noi iar in raport de completarile procurorului prin raspunsurile comunicate in procedura de camera, in prezent cunosc cine exercita actiunea civila fata de ei si pot face aparari.

In fine, cu referire la aprecierea judecatorului de camera preliminara precum ca rechizitoriul ar fi fost emis cu incalcarea dispozitiilor articolului 327 din Codul de procedura, considera ca nu exista nici un indiciu ca procurorul care a instrumentat dosarul ar fi incalcat dispozitiilor codului de procedura penala referitor la caracterul complet al urmaririi penale, argumentatia judecatorului de camera nefiind sustinuta de probe concrete, de dispozitii legale ori de jurisprudenta.

Astfel, potrivit articolului 327 din codul de procedura penala in faza de urmarire penala doar procurorului ii este recunoscuta oportunitatea de a aprecia cand are probele necesare pentru a considera ca urmarirea penala este completa, caracterul incomplet al acesteia putand fi sanctionat doar prin pronuntarea de catre judecatorul fondului a unei hotarari de achitare in temeiul prevederilor art. 16 lit. c din Codul de procedura penala, pe motivul lipsei probelor ca o persoana a savarsit infractiunea. Asa cum rezulta din coroborarea dispozitiilor art. 342-346 C.proc.pen., din dispozitiile Deciziei nr. 472 din 16 iunie 2015 si Deciziei nr. 838 din 8 decembrie 2015 a Curtii Constitutionale, judecatorul de camera preliminara este suveran asupra stabilirii legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente. Judecatorul de camera preliminara nu are insa competenta de a se pronunta asupra temeiniciei probelor ori asupra caracterului complet al urmaririi penale, acesta fiind atributul exclusiv al procurorului.

Concluzioneaza in sensul ca, in mod nefondat si contrar materialului dosarului, judecatorul de camera preliminara de la Tribunalul Iasi a constatat neregularitatea rechizitoriului si nelegalitatea sesizarii instantei pentru motivul ca urmarirea penala ar fi nefinalizata.

B. Referitor la incheierea finala nr. 85 din 21. 08.2019, prin care judecatorul de camera preliminara a dispus restituirea cauzei catre Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, arata ca argumenteaza judecatorul cu privire la primul punct precum ca:

1. Mai intai si in principal, judecatorul retine ca prin acest raspuns al carui scop a fost de remediere si care, in concret, imbraca forma unor precizari si completari la rechizitoriu - nu au fost avute in vedere prevederile imperative ale Deciziei nr. 22/2018 a Curtii Constitutionale.

Motiveaza judecatorul ca raportat la Decizia C.C.R. nr. 22/2018, remedierea neregularitatilor nu mai poate fi facut printr-un act mixt ca cel din speta denumit „precizari si completari”, intrucat acest lucru ar implica, in mod inerent, pastrarea si ramanerea in dosarul cauzei a rechizitorului initial, in care se citeaza din continutul probelor excluse, fapt ce contravine Deciziei C.C.R. nr. 22/2018.

Invoca judecatorul practica relativ recenta a I.C.C.J. - Incheierea din 11 iulie 2019 pronuntata, in contestatie, de un complet de judecatori de camera preliminara, in dosarul nr. 2999/1/2018, care printre altele, a dispus, in ipoteza mentinerii solutiei de trimitere in judecata, eliminarea referirilor la aceste probe si eliminarea redarii continutului acestor probe din rechizitoriu”, stabilind ca aceasta masura sa fie adusa la indeplinire de catre parchetul competent.

Considera argumentatia judecatorului ca fiind contrara dispozitiilor legale care reglementeaza in prezent procedura de camera preliminara si excesiva raportat la Decizia nr. 22/2018 a Curtii Constitutionale.

Un prim aspect ce se impune a fi precizat este acela ca raspunsul parchetului din

2019. a reiterat unele dintre argumentele prezentate initial in raspunsul din 19.07.2019 si

2019. si a facut noi precizari referitor la instructia penala si rechizitoriul emis in cauza, urmare a dispozitiei judecatorului inserata in dispozitivul incheierii din 26.07.2019 punctul G („procurorul sa aprecieze asupra posibilitatilor de remediere a neregularitatilor actului de sesizare si sa precizeze daca isi mentine dispozitia de trimitere in judecata”).

Faptul ca raspunsul respectiv nu are continutul unui rechizitoriu si nu permite inlaturarea din dosar a rechizitoriului in care sunt redate fragmente importante din declaratiile excluse prin incheierea din 26.07.2019, este un argument lipsit de temeinicie. Niciun articol de lege din procedura penala nu impune o astfel de cerinta si nici jurisprudenta nu a consacrat o opinie in sensul obligatiei procurorului de a raspunde in procedura de camera - in situatia excluderii vreunei probe, prin emiterea unui raspuns in forma unui nou rechizitoriu, pentru ca judecatorul fondului sa nu fie influentat in rationamentul sau juridic de informatii furnizate de probe excluse. Procurorul nu are un instrument de lucru care sa ii permita sa solicite Rechizitoriul fara a cere restituirea intregii cauze, doar pentru a face mentiuni in cuprinsul acestuia iar emiterea unui nou rechizitoriu de catre procurorul care s-a dezinvestit, dupa ce a trimis dosarul instantei competente este contrara legii.

Motivarea judecatorului de camera si exemplul invocat din practica recenta a I.C.C.J. conduc de asemenea la ideea ca in toate cauzele penale in care s-au exclus probe in procedura de camera preliminara, procurorul ar trebui in cadrul procedurii sa ceara restituirea cauzei pentru a emite un nou rechizitoriu din care sa stearga orice referire la probe excluse. Considera argumentatia contrara legii si invoca si faptul ca de multe ori hotararea judecatorului de camera de la instanta de fond prin care se exclude probe este desfiintata in calea de atac a contestatiei iar proba este repusa in dosar. O astfel de practica cum este cea sugerata de judecator nu a fost impusa in niciun caz de instanta de contencios constitutional si nici de jurisprudenta.

Decizia nr. 22/2018 a Curtii Constitutionale are in vedere necesitatea eliminarii doar a mijloacelor de proba excluse din dosarul cauzei, nefacand nici o referire la necesitatea modificarii si a rechizitoriului in sensul excluderii oricarei referiri la mijloacele de proba excluse.

In motivarea deciziei mai sus invocate, curtea se refera mai degraba la necesitatea unei garantii suplimentare si in acest sens prezinta aspecte din legislatia si practica unor state europene (art. 39 din Codul de procedura penala din Slovenia) ce au analizat aspectul ca judecatorii care au studiat probele excluse din procesul penal sa nu se pronunte cu privire la raspunderea penala a persoanei condamnate. In acest ultim sens este prezentata Decizia Curtii Constitutionale a Sloveniei nr. U-I-92/96 prin care s-a constatat incalcarea dreptului la un proces echitabil, prin participarea la solutionarea raportului penal de conflict a judecatorului care a luat cunostinta de probele declarate inadmisibile. Potrivit acesteia din urma, dispozitiile Codului de procedura penala al Sloveniei care permit judecatorului sa se familiarizeze cu informatiile pe care organele politiei le-au colectat in etapa anterioara judecatii (care trebuie eliminate din dosar si pe care nu se poate baza solutionarea cauzei), care nu prevad si excluderea judecatorului care s-a familiarizat cu respectivele informatii, nu sunt conforme cu dreptul la un proces echitabil, reglementat la art. 23 din Constitutia Sloveniei. Prin decizia anterior invocata, Curtea Constitutionala a Sloveniei nu a declarat neconstitutionale anumite dispozitii legale din cuprinsul Codului de procedura penala, ci a sanctionat ca fiind neconforma cu dreptul la un proces echitabil lipsa din legislatia procesual penala a unei dispozitii legale care sa interzica participarea la solutionarea fondului cauzei penale a unui judecator aflat in ipoteza juridica anterior mentionata.

Este evident ca judecatorul din prezenta cauza doreste sa conduca o cercetare judecatoreasca neinfluentata, cu respectarea deplina a dreptului la un proces echitabil si a prezumtiei de nevinovatie a persoanelor judecate si - ca si propunere de lege ferenda, argumentatia acestuia trebuie analizata. Considera ca in lipsa unor dispozitii legale clare si imperative, acesta nu poate sanctiona procurorul prin restituirea cauzei, pentru ca raspunsul acestuia din 12.08.2019 - datorita formei sale, nu permite inlaturarea rechizitoriului din dosar.

2. In al doilea rand, judecatorul retine ca prin raspunsul Parchetului de pe langa Tribunalul lasi din 12.08.2019 nu au fost remediate toate neregularitatile, din moment ce anumite pasaje din continutul acestuia fac trimitere, dar mai ales se bazeaza, in mod evident si decisiv, pe declaratia martorului AG, proba exclusa.

Opineaza ca raspunsul procurorului este o explicatie, pe care judecatorul de camera preliminara o analizeaza si care este susceptibila alaturi de argumentele celorlalti subiecti procesuali, de a conduce judecatorul la o anumita solutie privind exceptiile si cererile formulate de parti. Pe acest document (raspunsul parchetului din 12.08.2019) si in acest moment al procedurii de camera, judecatorul nu poate si nu trebuie sa faca o cercetare judecatoreasca pentru a stabili existenta faptelor si raspunderea penala a inculpatilor, astfel incat sa pretinda a nu fi influentat de precizarile procurorului. In plus, atat timp cat procedura de camera nu a fost finalizata si nu s-a stabilit ca caracter definitiv ca declaratiile martorilor din 05.06.2019 si 10.06.2019 sunt excluse, considera ca procurorul poate incerca sa complineasca eventualele nelamuriri din rechizitoriu prin referire la intregul material probatoriu pe care 1-a inaintat instantei, explicatiile sale fiind utile inclusiv judecatorului de camera de la instanta ierarhic superioara in analiza temeiniciei unei eventuale contestatii.

Apreciaza ca, in sine, conduita procurorului de a fi facut in raspunsul sau din 12.08.2019, clarificari privitoare la situatia de fapt din dosar prin raportare si la declaratia martorului AG, nu reprezinta o incalcare a legii si nu este susceptibila de a conduce la restituirea cauzei.

3. In al treilea rand, judecatorul retinut ca prin raspunsul din 12.08.2019 nu au fost remediate toate neregularitatile constatate. Intrucat rechizitoriul nu ar fi fost modificat corespunzator, prin inlaturarea din continutul sau a martorilor ale caror declaratii au fost excluse, iar sectiunea referitoare la enumerarea mijloacelor de proba din rechizitoriu (pagina 9) nu a fost remediata , in acesta facandu-se trimiteri la toate declaratiile martorilor, inclusiv la cele excluse.

Reitereaza argumentul ca normele de procedura penala, care reglementeaza in momentul actual etapa camerei preliminare, nu ofera posibilitatea procurorului de a solicita rechizitoriul pentru a-l modifica nici macar in situatia in care ar accepta punctul de vedere al judecatorului de camera si ar considera dispozitia acestuia de excludere a unora dintre probe ca fund intemeiata.

Considera ca, in speta, procurorul a comunicat inscrisuri si a facut precizari si completari numeroase referitor la rechizitoriul si maniera in care a condus urmarirea penala in dosar, iar acestea sunt apte de a remedia eventualele neclaritati si a dovedi ca exceptiile si cererile celor doi inculpati sunt nefondate.

4. In al patrulea rand, judecatorul retine ca raspunsul, respectiv actul cu rol dorit de remediere din 12.08.2019, avizat de primul procuror, a fost intocmit de alt procuror decat procurorul de caz. De asemenea, se mai retine ca, prin raspunsurile anterioare la exceptiile invocate, procurorul de caz efectuase deja anumite remedieri ale unor neregularitati ale rechizitoriu, ceea ce a determinat judecatorul sa respinga exceptiile aferente, ca fiind ramase fara obiect.

In opinia judecatorului de camera preliminara, raspunsul parchetului cu rol dorit de remediere a neregularitatilor nu poate fi intocmit de un alt procuror decat cel care a intocmit sau avizat rechizitorul si. cu atat mai putin, de un procuror care, anterior, nu efectuase nici macar un act de urmarire penala in cauza. Considera judecatorul ca in situatia in care procurorul care a emis rechizitoriul in dosarul cu care a fost sesizata instanta de judecata, lipseste din parchet din motive obiective, singurul in masura sa raspunda judecatorului de camera preliminara, potrivit art. 345 alin. 3 C.proc.pen., daca mentine sau nu dispozitia de trimitere in judecata este prim-procurorul parchetului, in virtutea aplicarii principiului subordonarii ierarhice a procurorilor, prevazut de art. 65 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara.

Invoca judecatorul ca si practica judiciara, minuta intalnirii reprezentantilor Consiliului Superior al Magistraturii cu presedintii sectiilor penale ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Curtilor de apel, de la Sibiu, 24-25 septembrie 2015, in care s-a statuat in mod unanim: „comunicarea privind mentinerea dispozitiei de trimitere in judecata sau de restituire a cauzei, potrivit art. 345 alin. 3 C.proc.pen. o poate face doar procurorul care a intocmit rechizitoriul, cu confirmarea prim-procurorului, in scris”.

Fata de dispozitiile legale care reglementeaza atributiile procurorului in etapa camerei preliminare, considera ca motivarea judecatorului este nefondata.

Astfel, articolul 346 alineatul 3 din Codul de procedura penala, prevede ca o eventuala neregularitate constatata de judecator in cursul procedurii de camera preliminara trebuie remediata de procuror, fara a impune cerinta ca acesta sa fie unul si acelasi cu cel care a emis rechizitoriul in cauza (de altfel, situatie imposibila in situatia pensionarii ori decesului procurorului).

Totodata, articolul 90 raportat la articolul 20 din Regulamentul de ordine interioara al parchetelor cu toate modificarile aduse actului oficial publicate in M.Of, inclusiv cele prevazute in O. Nr. 2.337/C/30.05.2018, reglementeaza posibilitatea oricarui procuror din cadrul unitatii de parchet care a emis rechizitoriul ( sub conditia desemnarii de Primul procuror) de a raspunde cererilor si exceptiilor formulate de parti in procedura de camera preliminara.

„Art. 90 - Atributii si conducere: Procurorii din cadrul Sectiei judiciare au urmatoarele atributii: a) participa la judecarea cauzelor penale si civile, potrivit legii; b) exercita caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti pronuntate de tribunal, potrivit legii; c) identifica cazurile de aplicare neunitara a legii si fac propuneri motivate pentru promovarea recursului in interesul legii; d) analizeaza cauzele in care instantele judecatoresti au pronuntat hotarari definitive de achitare, restituire sau trimitere la procuror; e) exercita atributiile prevazute la art. 20 lit. c) si d), din dispozitia procurorului general al parchetului;(...)

Art. 20 - Biroul de urmarire penala (1) Procurorii din cadrul Biroului de urmarire penala au urmatoarele atributii: a) efectueaza urmarirea penala in cauzele penate de competenta lor, potrivit legii; h) efectueaza urmarirea penala in cauzele penale preluate, in conditiile legii, de la alte parchete; c) redacteaza notele scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plangerii impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata si raspunsul la cererile si exceptiile formulate de catre inculpat ori exceptiile ridicate din oficiu parchetului in procedura de camera preliminara; d) participa la judecarea contestatiilor cu privire la modul de solutionare a cererilor si a exceptiilor, precum si impotriva solutiilor prevazute la art. 346 alin. (3) - (5) din Codul de procedura penala, in procedura de camera preliminara; (...)

Considera ca in speta, prin formularea raspunsului din 12.08.2019 de catre un alt procuror decat cel care a emis rechizitoriul in dosarul penal nr. 356/P/2019, nu a fost nesocotita vreo dispozitie legala, nu a fost cauzata vreo vatamare drepturilor procesuale ale principalilor subiecti procesuali si nici afectata posibilitatea judecatorului de camera de a cunoaste pozitia parchetului in legatura cu mentinerea dispozitiei de trimitere in judecata.

In ce priveste aspectul de practica judiciara invocat de judecator in argumentatia sa, considera ca problema de drept ce a fost lamurita cu ocazia intalnirii mai sus evocata este diferita de cea din prezenta cauza, deoarece aspectul pus in discutie la intalnirea magistratilor din 2015 a fost daca comunicarea privind mentinerea dispozitiei de trimitere in judecata sau de restituire a cauzei poate fi facuta si de procurorul de sedinta la termenul de judecata stabilit de judecatorul de camera preliminara sau o poate face doar procurorul care a intocmit rechizitoriul, cu confirmarea prim-procurorului. Punctul de vedere exprimat in minuta invocata de judecator este corect, intrucat inscrisul prin care parchetul comunica mentinerea dispozitiei de trimitere in judecata priveste un rechizitoriu si adopta acelasi regim juridic ca cel al actului confirmat iar potrivit art. 328 alin. 1 teza II si III C.proc.pen., rechizitoriul este avizat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului. Prin natura lor, concluziile orale ale procurorului de sedinta nu poarta proba fizica a avizarii de catre procurorul ierarhic superior si este firesc ca acestea sa nu fie suficiente in absenta unui inscris, pentru a face dovada legala a pozitiei exprimate de parchet in legatura cu subiectul de drept pus in discutie. Dar apreciaza ca in speta de fata aspectul de practica nu este incident intrucat nu s-a invocat niciodata in cursul procedurii de camera preliminara ca dispozitia de trimitere in judecata in dosarul penal nr. 356/P/2019 ar fi fost mentinuta prin simplele concluzii orale ale procurorului de sedinta.

Un ultim aspect pe care il supune analizei completului investit cu solutionarea contestatiei se refera la faptul ca, in opinia sa, atat timp cat procurorul a mentinut dispozitia de trimitere in judecata si nu au fost excluse toate probele administrate in cursul urmariri penale, judecatorul de camera preliminara nu avea motive intemeiate sa restituie cauza procurorului. Potrivit legislatiei in vigoare, procurorul are dreptul si oportunitatea sa mentina dispozitia de trimitere in judecata, chiar in conditia excluderii unora dintre probe in procedura de camera preliminara daca considera ca in continuarea probele ramase au aptitudinea de a face dovada existentei faptei si a vinovatiei inculpatului. In speta de fata, procurorul si-a exercitat acest drept si considera ca fata de materialul probatoriu legal administrat si care a fost pastrat la dosarul cauzei, in raport si de completarile facute de procuror in timpul procedurii de camera preliminara de la Tribunalul Iasi, judecatorul este in masura sa stabileasca obiectul si limitele judecatii iar subiectii procesuali isi pot exercita drepturile si obligatiile prevazute de lege.

Fata de motivele invocate, solicita reexaminarea intregului material al dosarului penal si hotararea contestata, iar in temeiul art. 347 din Codul de procedura penala, sa se admita contestatia formulata impotriva incheierii de camera preliminara nr. 85 din data de 28.08.2019 de catre Tribunalul Iasi in dosarul privind pe inculpatii ARC si UNC si sa se respinga in integralitatea lor cererile si exceptiile formulate de inculpati.

In motivarea contestatiei, partea civila PPN a aratat ca instanta de fond a realizat o interpretare si aplicare gresita a dispozitiilor legale, in solutionarea cererilor si exceptiilor invocate de inculpati in cadrul procedurii de camera preliminara, incheierea fiind netemeinica.

S-a retinut in incheierea contestata ca raspunsul nr. 356/P/2019 din 12.08.2019 nu are aptitudinea/capacitatea de a remedia neregularitatile actului de sesizare si nici de a inlatura toate aspectele de natura a atrage nelegalitatea sesizarii instantei.

In primul rand, se face referire despre faptul ca procurorul nu a remediat aspectele indicate in incheierea din 26.07.2019, ci a facut doar completari si precizari. In opinia sa, procurorul a procedat corect prin intocmirea raspunsului din 12.08.2019, in care a expus pe larg situatia de fapt (aceeasi din rechizitoriu), sustinuta de declaratiile a patru martori. Se releva in concret cum inculpatii ARC si UNC, in seara zilei de 01.05.2019, pe fondul consumului excesiv de bauturi alcoolice si al unui conflict spontan, au lovit cu o furca si respectiv cu un harlet persoana vatamata PPN, care a suferit multiple traumatisme de natura sa ii puna viata in primejdie. In legatura cu aceste aspecte:

• Martorul FM declara ca: „UC si AR au tabarat pe PP si au inceput sa-l loveasca peste tot corpul la intamplare, cu harletul si cu furca (...)”
• Martora AAM afirma ca: „am vazut cum AR l-a lovit de mai multe ori cu furca, in partea dreapta a coastelor pe PP (...)”
• FP descrie in acelasi fel modalitatea de savarsire a faptelor.

In aceste conditii, chiar daca declaratiile celor sase martori (doi audiati la data de

2019. - TMI si BMI si patru audiati la data de 10.06.2019) - PAG, DAE, AG si ANB) au fost excluse, situatia de fapt este sustinuta in continuare de alti martori, a caror declaratii sunt legal obtinute. Toate aceste declaratii sunt in concordanta si tind la relevarea pe larg a realitatii. In opinia sa, rechizitoriul si descrierea faptei sunt sustinute de aceste patru declaratii intr-un mod fundamentat, eventualul probatoriu putand fi completat cu ocazia cercetarii judecatoresti.

In mod corect, procurorul a aratat motivele pentru care nu au fost audiati martorii GC si CA, fiind citati telefonic, dar aflandu-se in alta localitate decat cea de domiciliu, listand o imposibilitate obiectiva, dar si o pozitie subiectiva din partea lor, de necolaborare cu organele do urmarire penala.

Intr-adevar, s-a invocat de instanta de fond Decizia CCR nr. 22/2018, care insa nu se aplica in speta de fata, iar solutionarea unei cauze penale nu poate depinde de existenta fizica la dosarul cauzei a unor declaratii nule. Instanta, in deliberare, va analiza probatoriul administrat legal in faza de urmarire penala, precum si cel din faza de judecata (cercetarea judecatoreasca). In functie de acestea, va putea rezolva actiunea penala si va pronunta o solutie conform art. 396 C.proc.pen, De altfel, in cadrul procedurii de camera preliminara (asa cum este reglementata de art. 342 si urm. C.proc.pen.) nu se prevede un cadru legal prin care s-ar putea dezatasa aceste declaratii declarate nule si nici obligatia procurorului de a proceda in acest sens. Rechizitoriul nr. 356/P/2019 nu este modificat in niciun fel prin existenta sau nu la dosar a acestor declaratii nule, fiind facute trimiteri prin raspunsul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi la alte declaratii la fel de utile si pertinente. In cadrul acestui raspuns nu s-a citat din declaratiile nule. Mai mult, instanta de fond nu a indicat si un temei legal pe care isi intemeiaza argumentarea ca remedierea neregularitatilor (...) nu mai poate fi facuta printr-un mixt, ca cel din speta denumit „precizii si completari”. Pe de o parte, instanta a stabilit un termen de 5 zile in care sa remedieze anumite regularitati si sa raspunda in scris in acest sens, conform incheierii din 26.07.2019, iar pe de alta parte precizeaza ca acestea nu pot fi remediate prin precizari, lucru paradoxal si in contradictie cu dispozitiile C.proc.pen.

Desi in incheierea contestata instanta face vorbire despre faptul ca in rechizitoriu sunt expuse fragmente importante „fiind alese cele defavorabile inculpatilor”, arata ca, in realitate, au fost administrate probe si in favoarea inculpatilor, asa cum s-a indicat si in actul de sesizare. In privinta unui martor (NC) care a facut parte din grupul agresorilor, procurorul a explicat pe larg motivul pentru care acesta nu a mai putut fi audiat (fiind plecat la munca in Grecia, din data de 02.05.2019). In orice caz, legea nu impune procurorului obligatia de a intocmi vreun act procedural in situatia in care constata imposibilitatea audierii unui martor sau in ipostaza in care apreciaza ca nu ar fi relevanta o anumita declaratie. Instanta de fond nu a indicat punctual ce martori nu au fost audiati si care ar fi de natura a ocroti dreptul la aparare al inculpatilor. Din acest motiv, nu poate fi de acord cu motivarea instantei.

Nu intelege argumentarea instantei, asa cum apare in incheiere - „acest raspuns al Parchetului (...) nu permite inlaturarea din dosarul cauzei a rechizitoriului din 11.06.2019”. Prin incheierea din 26.07.2019, nu i s-a impus procurorului sa inlature rechizitoriul, ci doar sa remedieze anumite aspecte, lucru ce s-a realizat prin raspunsul dat ulterior in 12.03.2019. Dispozitiile legislative care reglementeaza camera preliminara nu obliga un procuror sa inlature un rechizitoriu, nefacand trimitere la o astfel de procedura. Instanta se contrazice in demersul sau - afirma in prima parte ca rechizitoriul trebuia inlaturat, insa in a doua parte releva ca nu ar mai ramane rechizitoriul, instanta nefiind legal sesizata. Acest lucru trebuia lamurit de instanta de fond, explicand pe larg, inca din cuprinsul incheierii din 26.07.2019 ce solutie alternativa ar fi avut Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi. Oricum, art. 346 alin. 3 lit. a C.proc.pen. permite instantei sa restituie cauza la parchet doar in situatia in care „rechizitoriul este neregulamentar intocmit, iar neregularitatea nu a fost remediata de procuror in termenul prevazut la art. 345 alin, (3), daca neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecatii”. Procurorul a raspuns in termenul indicat de art. 345 alin. 3 C.proc.pen. si actul de sesizare a fost remediat. Situatia de fapt si incadrarea juridica nu a fost schimbata ca urmare a indicarii celor patru martori si limitele judecatii sunt fundamentate raportat la probatoriu si descrierea in detaliu a aspectelor relevante pentru cauza. Dispozitiile art. 345 alin. 3 C.proc.pen. nu instituie cerinta imperativa de a intocmi un nou rechizitoriu, ci doar se indica faptul ca „procurorul remediaza neregularitatile actului de sesizare”, nefiind stabilita o forma anume care trebuie sa o imbrace aceasta remediere, instanta putea corobora continutul rechizitoriului (asa cum a ramas dupa incheierea din 28.07.2019) cu continutul raspunsului din 12.08.2019 pentru a dispune in temeiul art. 346 alin. 4 C.proc.pen. inceperea judecatii intrucat:

• fapta exista si a fost data o incadrare juridica conform cu dispozitiile Codului penal;
• probele (cele care nu au fost excluse) au fost administrate in conditii de legalitate si se coroboreaza cu cele expuse de partea civila,
• exista un citativ actualizat.

In al doilea rand, instanta de fond face referire la faptul ca nu au fost remediate toate neregularitatile, „din moment ce anumite pasaje din continutul acestuia fac trimitere, dar mai ales se bazeaza, in mod evident si decisiv, pe declaratia martorului AG” si ca exista o contradictie, referitoare la persoana (NC sau AG) ce a condus scuterul cu care inculpatii sau cel putin unul dintre ei ar fi venit la locul faptei. Cu privire la aceasta imprejurare, procurorul a raspuns atat cu ocazia precizarilor din 22.07.2019, dar si prin adresa din 12.08.2019 - „La solicitarea inculpatului U, numitul AG a fost de acord sa-l duca pe acesta pana in apropierea grupului persoanei vatamate (...) intimidat de catre inculpatul UN, AG, proprietarul scuterului, accepta sa-l duca pe acesta (...)” In opinia sa, relevanta stabilirii imprejurarii sosirii inculpatilor la grupul persoanei vatamate este zero. Acest lucru nu are implicatii penale (nu reprezinta o circumstanta atenuanta sau judiciara faptul ca unul din inculpati a venit pe scuter) si de asemenea acest martor - AG nu are calitatea de inculpat in cauza, nu a participat la aplicarea de lovituri. In aceste, are mai putina importanta modul cum au ajuns inculpatii la persoana vatamata. Este insa importanta modalitate de savarsire intrucat raspunderea penala este atrasa pentru fapta de „tentativa de omor” prev. de art. 32 alin. 1 rap, la art. 188 alin. 1 C.pen. Este de precizat si faptul ca nici instanta nu explica ce implicatii are stabilirea si lamurirea acestei situatii, a modalitatii de deplasare a inculpatilor la locul faptei. Instanta se putea limita la fel de bine la declaratiile celorlalti martori sau, la fel de bine, putea face abstractie de aceasta neconcordanta (putand fi lamurita cu ocazia cercetarii judecatoresti). Nu s-a dispus trimiterea in judecata pentru fapta de conducere a scuterului, ci este vorba despre o infractiune grava indreptata impotriva vietii, integritatii corporale. In orice caz, este un lucru insuficient pentru a se putea dispune restituirea cauzei la parchet.

In al treilea rand, instanta apreciaza ca rechizitoriul este neregulamentar intocmit intrucat citativul nu a fost modificat corespunzator si nici sectiunea referitoare la enumerarea mijloacelor de proba. In opinia sa, acestea sunt aspecte de o importanta mai mica in stabilirea obiectului judecatii si limitelor judecatii. Ce pare exagerata este solutia de restituire a dosarului la parchet pe motiv ca nu este actualizat citativul privitor la martorii a caror declaratii au fost excluse si extragerea acestora din lista privind probatoriul. Este o solutie corespunzand unui formalism exagerat, aspecte care lipsesc de esenta procedura de camera preliminara. Contrar celor retinute de instanta, faptele deduse judecatii sunt cele a caror descriere completa rezulta din declaratiile martorilor (celor 4) coroborate cu actele medicale. Din moment ce o serie de declaratii au fost excluse, este evident ca acesti martori nu mai pot fi citati si audiati, insa ce au perceput alti martori a fost perceput si de altii a caror marturie nu a fost exclusa din materialul probator. Oricum, instanta nu a indicat niciun text de lege prin care sa isi intemeieze sustinerile privitoare la modalitatea de actualizare sau de modificare a citativului si, de asemenea, a expus o situatie echivoca si paradoxala, solicitand parchetului un lucru recunoscut ca fiind imposibil (pag. 13 par. 5) - „sectiunea referitoare la enumerarea mijloacelor de proba din rechizitoriu, nu a fost remediata (nici inlaturata expres; de altfel nici nu ar fi fost posibil acest lucru”. Or, atat timp cat nu era posibil acest lucru, de ce a mai fost impus Parchetului sa raspunda in termen de 5 zile?

In alta ordine de idei, constituirea ca parte civila a unitatilor spitalicesti se putea face si in faza judecarii in fond a cauzei.

In al patrulea rand, se sustine ca raspunsul, respectiv actul cu rol dorit de remediere, nu poate fi intocmit de un alt procuror decat cel care a intocmit sau avizat rechizitoriul si, cu atat mai putin, de un procuror care, anterior, nu efectuase nici macar un act de urmarire penata in cauza. Aceasta sustinere este neintemeiata intrucat:

• Instanta nu a indicat niciun text de lege in sustinerea argumentarii sale. Codul de procedura penala nu interzice ca un alt procuror sa intocmeasca un raspuns, sau sa remedieze anumite neregularitati constatate de judecatorul de camera preliminara;
• Ministerul Public, in conformitate cu dispozitiile art. 63 lit.a din Legea 304/2004 „efectueaza urmarirea penala in cazurile si in conditiile prevazute de lege si participa, potrivit legii, la solutionarea conflictelor prin mijloace alternative;” - in aceste conditii, orice procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi era competent sa efectueze acte de urmarire penala in cauza si cu atat mai mult putea sa intocmeasca un raspuns catre judecatorul de camera preliminara.
• Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi nu era obligat sa motiveze imprejurarea potrivit careia raspunsul a fost semnat de un alt procuror decat cel care a efectuat act de urmarire penala, nefiind stabilita o obligatie legala in acest sens;
• In demersul sau argumentativ, instanta face trimitere la doctrina (nu enumera un tratat anume) si la jurisprudenta, omitand ca acestea nu sunt izvoare de drept in legislatia romana;
• Opineaza ca trimiterea la o minuta a Intalnirii reprezentantilor CSM cu presedintii sediilor penale ale ICCJ din 2015 nu poate fi suficienta pentru a motiva in drept o astfel de solutie de restituire a cauzei la parchet. Nu cunoaste forta juridica a acestei minute, cel mai probabil avand un rol consultativ, insa inferior dispozitiilor trasate de Codul de procedura penala;
• Instanta nu a solicitat expres procurorului care a efectuat acte de urmarire (I.V.) sa intocmeasca personal si sa remedieze neregularitatile, din aceasta situatie intelegandu-se ca orice procuror putand intocmi un raspuns in forma scrisa.

In al cincilea rand, instanta de fond apreciaza ca exista si alte neregularitati, in opinia sa si acestea nefondate, astfel:

• Sa sustine ca nu s-a dat curs nici uneia dintre cererile avocatilor alesi ai inculpatilor de studiu dosar si eliberare copii. Mentioneaza ca art. 94 alin. 3 C.proc.pen. nu prevede un anumit termen pentru solutionarea acestei cereri. Inculpatii au avut destul timp (de la data primei audieri) si pana la trimiterea in judecata pentru a formula cereri de consultare dosar.
• Se arata ca a avut loc o „neadministrare a unor probe dispuse ce pareau a fi importante” - se observa ca instanta foloseste un termen echivoc - „pareau” - fara a releva si imprejurarile din care rezulta acest lucru. In orice caz, in procedura de camera preliminara, instanta nu poate analiza relevanta probelor in solutionarea laturii penale. Folosirea cuvantului „importante” realizeaza o trimitere implicita la stabilirea vinovatiei inculpatilor, lucru care nu se poate realiza in aceasta faza procesuala;
• vorbeste despre o graba nejustificata. Acest aspect a fost explicat pe larg de catre procuror in raspunsul din 12.08.2019. Este evident ca in astfel de cazuri si o infractiune grava, savarsita intre consateni, este nevoie ca actele de urmarire penala sa fie realizate in graba, avand in vedere alte urmari ce s-ar putea produce. Dovada cea mai concreta este faptul ca unul dintre Inculpati -UNC a reusit sa fuga din tara, chiar in ziua in care urma sa fie audiat, cel mai probabil afland ulterior de la alti martori din aceeasi comuna cu el ca este vorba despre cercetarea unei fapte de „tentativa de omor” si tragand concluzia ca inevitabil va fi supus unei masuri preventive.
• In cauza nu exista o incalcare a drepturilor la aparare a inculpatilor. Acestia nu au sustinut in nici un moment ca nu au fost informati cu privire la infractiunea care li se imputa si totodata inculpatul ARC, cu ocazia audierii sale, a avut posibilitatea sa propuna probe in apararea sa. Inculpatii au beneficiat atat de asistenta juridica din oficiu, cat si de serviciile unor aparatori alesi. Acesti inculpati beneficiaza in continuare de prezumtia de nevinovatie conform art. 4 C.proc.pen.

Pentru toate aceste motive, solicita admiterea contestatiei formulate.

Analizand contestatiile formulate de partea civila PPN si Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi prin prisma motivelor invocate, Curtea a apreciat ca acestea sunt fondate, pentru urmatoarele motive:

Preliminar, judecatorii de camera preliminara din controlul judiciar vor determina coordonatele normative aplicabile in prezenta cauza, respectiv dispozitiile art. 342 C.proc.pen., reglementand obiectul procedurii in camera preliminara care il constituie verificarea, dupa trimiterea in judecata, a competentei si a legalitatii sesizarii instantei, precum si verificarea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organul de urmarire penala.

Astfel, din interpretarea dispozitiilor precitate rezulta ca judecatorul de camera preliminara nu exercita, potrivit disp. art. 3 din Codul de procedura penala, o functie de judecata, ce i-ar permite analizarea aspectelor ce tin de temeinicia acuzatiilor aduse inculpatilor, ci doar functia de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii in judecata.

Desi a expus in mod corect principiile si consideratiile care decurg din specificul procedurii camerei preliminare, aratand ca rolul procedurii in camera preliminara este acela de a reprezenta un filtru privind aspecte exclusiv de legalitate asupra cauzei penale solutionate de procuror prin dispozitie de trimitere in judecata, filtru exercitat dupa trimiterea in judecata si pana la momentul inceperii judecatii si ca in cursul acestei proceduri nu se analizeaza temeinicia acuzatiei, substanta probelor ori numarul lor, judecatorul de camera preliminara de la instanta de fond a extrapolat aceste principii prin interferarea cu principiul echitabilitatii procedurii, extragand concluzia netemeinica a inechitabilitatii procedurii in ansamblul sau.

De asemenea, desi a clamat de principiu ca judecatorul de camera preliminara nu va face referiri la aspecte privind temeinicia sau suficienta probelor administrate de procuror in faza de urmarire penala, acesta a procedat in sens contrar, stabilind ca urmarirea penala nu este completa prin prisma probatiunii care, in opinia sa, mai trebuia administrata in cauza.

Fara a nega justetea unora dintre constatarile si aprecierile judecatorului de camera preliminara de la instanta de fond, a carui analiza aproape exhaustiva a cauzei este una apreciabila si deosebit de minutioasa, nu se poate ignora faptul ca rationamentul logico-juridic analizat atribuie netemeinic unor neregularitati comise in activitatea de urmarire penala efectul radical, respectiv inechitabilitatea procedurii penale in faza de urmarire penala in ansamblul sau, desi efectele reale sunt altele, circumscrise caracterului remediabil, ceea ce este inadmisibil.

In concret, s-a retinut ca audierea unui numar de sase martori in lipsa aparatorilor inculpatilor care au solicitat in prealabil sa fie incunostintati si sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, solicitari care nu au fost valorificate din pricina unor aspecte de ordin administrativ privind activitatea parchetului, aspect asupra caruia instanta de control, asemeni judecatorului de fond, opineaza ca nu poate fi acceptat, a facut ca dreptul la aparare si echitatea in ansamblu a urmaririi penale sa fie grav afectate, incalcandu-se grav si iremediabil drepturi procesuale, in special dreptul la aparare.

Chiar daca nu se poate nega veridicitatea constatarilor judecatorului de camera preliminara de la instanta de fond cu privire la neregularitatile produse prin maniera de desfasurare a urmaririi penale sub aspectul mentionat, in opinia Curtii nu existenta vatamarii procesuale a inculpatilor este in discutie, ci posibilitatile de inlaturare a vatamarii altfel decat prin anularea actului.

Sub acest aspect, judecatorul de camera preliminara de la instanta de fond a retinut ca readministrarea probei testimoniale nu era de natura sa inlature vatamarea procesuala in conditiile in care declaratiile initiale, lovite de nulitate relativa, ramaneau la dosar, contrar celor statuate prin Decizia CCR nr. 22/2018.

Mai mult, judecatorul de camera preliminara de la instanta de fond a retinut si ca nulitatile relative (pe care judecatorul le poate si chiar trebuie sa le invoce din oficiu potrivit Deciziei nr. 554/19.09.2017 a Curtii Constitutionale) nu se pot acoperi tacit si ca vatamarea procesuala este prezumata, nesocotirea dreptului la aparare al inculpatilor neputand fi remediata
„omisso medio
” direct in fata instantei de judecata, sugerand un regim juridic
,,sui generis
” al nulitatii relative, dincolo de ceea ce prevede legea procesual penala in vigoare si dincolo de ceea ce doctrina penala si jurisprudenta nationala si conventionala au dezvoltat.

Astfel, potrivit disp. art. 282 alin. 1 C.proc.pen., incalcarea oricaror dispozitii legale in afara celor prevazute la art. 281 (nulitati absolute) determina nulitatea actului atunci cand prin nerespectarea cerintei legale s-a adus o vatamare drepturilor partilor ori ale subiectilor procesuali principali, care nu poate fi inlaturata altfel decat prin desfiintarea actului.

Or, doar in cazul nulitatii absolute vatamarea este prezumata
,,iuris et de iure
”, cel care invoca nulitatea (sau in favoarea caruia este invocata) nu trebuie sa faca dovada existentei vatamarii, fiind suficienta dovada incalcarii normei juridice prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute; insa, in cazul nulitatii relative, cel care invoca nulitatea are obligatia sa dovedeasca existenta unei vatamari produse prin incalcarea legii cu ocazia efectuarii actului procesual sau procedural. In plus, in cazul nulitatii relative, este necesar ca vatamarea sa nu poata fi inlaturata altfel decat prin desfiintarea actului.

In opinia judecatorului de camera preliminara de la prima instanta, faptul ca CEDO a statuat ca echitatea unei proceduri se apreciaza global, prin luarea in considerare nu numai a fazei incipiente a procesului penal (urmarirea penala), dar si (mai cu seama) a fazei de judecata, etapa in care drepturile acuzatului se manifesta cu plenitudine, pare sa nu fi cantarit prea mult in aprecierea caracterului absolut al inechitatii procedurii in ansamblul sau, considerand ca natura dispozitiilor legale incalcate de organele de urmarire penala si durata incalcarii dispozitiilor legale privind drepturi esentiale ale persoanelor acuzate fac necesara sanctiunea inlaturarii probatoriilor astfel administrate, nepreocupandu-se de identificarea cel putin la nivel principial a remediilor procesuale si procedurale pe care desfasurarea procedurii penale in continuare le putea oferi, prin urmare nepreocupandu-se de verificarea caracterului remediabil al vatamarii, altfel decat prin anularea actelor in discutie.

Contrar aprecierii judecatorului de camera preliminara de la instanta de fond, in opinia instantei de control judiciar si in acord cu jurisprudenta I.C.C.J. cu privire la aspectele vizand camera preliminara, audierea unui martor in lipsa avocatului inculpatului, care nu a fost incunostintat cu privire la audiere, nu atrage nulitatea absoluta, ci nulitatea relativa, in conditiile art. 282 C.proc.pen. (I.C.C.J., Sectia penala, judecator de camera preliminara, incheierea nr. 169 din 21 februarie 2017).

Apreciaza Curtea, raportat si la consideratiile de ordin teoretic expuse in analiza prezentei cauze in cele ce preced, ca nu orice incalcare a dispozitiilor legale atrage incidenta sanctiunii excluderii probei.

Din dispozitiile art. 102 alin. (2) si (3) C.proc.pen. rezulta ca sanctiunea excluderii probei este strans legata de incidenta nulitatii.

Probele pot fi excluse daca actul prin care s-au dispus sau prin care acestea au fost administrate este lovit de nulitate absoluta sau relativa.

Omisiunea incunostintarii avocatului nu reprezinta un caz de nulitate absoluta, astfel cum se sugereaza in considerentele incheierilor contestate iar incidenta nulitatii relative este conditionata, conform art. 282 alin. (1)-(3) C.proc.pen., si de existenta cumulativa a unui interes procesual propriu al inculpatului in respectarea acelei dispozitii, a unei vatamari efective aduse caracterului echitabil al procesului si, in fine, a unei anumite gravitati a vatamarii, care sa reclame anularea actelor ca unic remediu pentru inlaturarea sa.

Absenta avocatilor inculpatilor de la efectuarea unor acte procedurale nu are semnificatia privarii absolute de dreptul la aparare, cata vreme, contestatorii au avut posibilitatea reala, concreta, de a cunoaste continutul actelor procedurale, inclusiv a celor efectuate in absenta aparatorilor si de a solicita readministrarea acelor declaratii apreciate relevante in consolidarea pozitiei ori strategiei de aparare.

De altfel, nici inculpatii si nici judecatorul de camera preliminara nu au indicat care este vatamarea produsa si nici care ar fi motivul pentru care aceasta nu poate fi inlaturata prin audierea martorilor respectivi in cursul judecatii.

Concluzionand asupra acestui aspect, judecatorii de camera preliminara de la instanta de control judiciar constata ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru a se dispune sanctiunea excluderii declaratiilor martorilor audiati in lipsa aparatorilor inculpatilor.

In ceea ce priveste declaratia martorului AG, fratele inculpatului ARC, in legatura cu care judecatorul de fond a retinut ca nu rezulta din continutul acesteia daca a fost sau nu de acord sa dea declaratie in cauza, nefiind bifata niciuna dintre variantele alternative mentionate in tipizatul declaratiei, judecatorii din controlul judiciar apreciaza ca netemeinica concluzia judecatorului de la prima instanta, in speta fiind satisfacute exigentele art. 117 alin. 1 lit. a C.proc.pen., martorului fiindu-i adus la cunostinta, sub semnatura, dreptul de a refuza sa dea declaratii, nebifarea mai departe a pozitiei sale (,,declar ca nu sunt/sunt de acord sa dau declaratie”) fiind irelevanta in raport de manifestarea neechivoca de vointa a martorului care a inteles sa dea declaratie in aceeasi imprejurare.

Oricum, chiar in ipoteza in care s-ar fi probat omisiunea organului judiciar de a aduce la cunostinta martorului acest drept, consideram ca in aceasta situatie nu excluderea probei ar fi fost sanctiunea procesuala specifica, ci doar imposibilitatea ca martorului sa-i poata fi angajata virtuala raspundere penala in raport cu infractiunea de marturie mincinoasa.

In privinta aspectelor vizand modul de efectuare a urmaririi penale, respectiv administrarea sau nu a unor probe ori efectuarea sau nu a unor acte de procedura, nu pot fi primite argumentele judecatorului de camera preliminara de la Tribunalul Iasi, ansamblul considerentelor sale, care nu e necesar a fi reluate prin prezenta, excedand cadrului analizei camerei preliminare.

In opinia Curtii, verificarea aptitudinii probatoriului de a sustine acuzatia nu poate forma obiectul procedurii camerei preliminare, intrucat priveste fondul cauzei si se evalueaza in cursul judecatii, punand in discutie temeinicia fundamentului probator al acuzatiei, iar nu claritatea acesteia. Instanta nu verifica in aceasta faza procesuala daca probatiunea cauzei in faza de urmarire penala este completa, si nici daca descrierea faptei este corecta si poate conduce la condamnare, ci doar descrierea faptei daca este completa. Semnificatia acuzatiei si caracterul ei fondat se hotarasc in urma cercetarii judecatoresti.

Procedura de camera preliminara permite verificarea legalitatii administrarii probelor si a actelor procurorului, nu si temeinicia acestora, atribut conferit in continuare cercetarii judecatoresti.

Credibilitatea probei poate fi contestata in cursul cercetarii judecatoresti (inculpatii pot sa conteste probele administrate in faza de urmarire penala si sa solicite administrarea probelor de catre instanta in conditii de publicitate, oralitate si contradictorialitate). Asa cum reiese din cuprinsul dispozitiilor art. 374 alin. (7) C.proc.pen., doar probele administrate in cursul urmaririi penale si necontestate de parti nu mai sunt readministrate in cursul cercetarii judecatoresti.

Analiza judecatorului de camera preliminara are in vedere legalitatea si, ca atare, motivele prin care se tinde la dovedirea netemeiniciei probelor nu pot fi examinate in aceasta procedura. Sustinerile privind caracterul favorabil sau defavorabil al unor declaratii de martor in raport de interesul inculpatilor reprezinta critici ce vizeaza temeinicia probelor, si nu legalitatea administrarii acestora.

In ce priveste desfasurarea urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara analizeaza daca aceasta a respectat prevederile legale ce reglementeaza succesiunea etapelor acestei faze procesuale; ordonantele de conexare, disjungere, continuare a urmaririi penale si punere in miscare a actiunii penale au fost emise cu respectarea dispozitiilor de forma.

Referitor la modul de solutionare a cererilor de probatiune, verificarile care pot fi efectuate din perspectiva legalitatii tin de analizarea acestora de catre procuror si pronuntarea asupra lor prin ordonanta motivata, neputand fi facuta o analiza a pertinentei, concludentei si utilitatii probei in faza de camera preliminara. Cenzura instantei asupra acestei categorii de probe se realizeaza in cadrul cercetarii judecatoresti, cand probele de la urmarire penala pot fi contestate de catre inculpati, luand nastere obligatia instantei de a readministra probele si cand partile pot propune probe noi. In consecinta, readministrarea tuturor probelor de la urmarire penala este posibila in faza cercetarii judecatoresti si excede competentelor judecatorului de camera preliminara. Mai mult decat atat, in cadrul cercetarii judecatoresti, readministrarea tuturor probelor de la urmarirea penala tine strict de vointa partii care declara ca a contestat probele si nu de aprecierea instantei de judecata, care conform legii este obligata sa le readministreze.

Judecatorul de camera preliminara nu examineaza aptitudinea probelor de a conduce la pronuntarea unei hotarari de condamnare sau lipsa de claritate a probelor ori faptul ca actul de acuzare nu mentioneaza probe administrate in cursul urmaririi penale, dar se afla in dosarul trimis instantei. Judecatorul de camera preliminara nu evalueaza pertinenta, utilitatea sau concludenta probelor, astfel cum este cazul in cadrul cercetarii judecatoresti. Judecatorul de camera preliminara se limiteaza la a constata daca probele au sau nu caracter legal, daca au fost administrate in conditiile legii, iar atunci cand constata o incalcare a dispozitiilor legate de administrarea probelor, evalueaza impactul acesteia asupra probatoriului.

Necesitatea reaudierii unor martori ori a extinderii probatiunii in vederea lamuririi unor imprejurari ale cauzei sunt aspecte rezervate examinarii fondului cauzei, in faza specifica a cercetarii judecatoresti si nu pot constitui motive pentru obstructionarea parcursului firesc al cauzei, prin asimilarea acestora unor neregularitati care fac imposibila inceperea judecatii.

Nu se circumscrie obiectului camerei preliminare examinarea caracterului arbitrar al renuntarii (fie si implicita) a procurorului la administrarea unor mijloace de proba, ci judecatorul de camera preliminara examineaza daca probele administrate, iar nu cele neadministrate, raspund cerintei legalitatii.

Instanta de control apreciaza, astfel, ca in speta aceasta lipsa a unei ordonante de renuntare la probe nu este de natura a afecta legalitatea sesizarii instantei intrucat nu a produs nicio vatamare, procurorul avand oricand posibilitatea renuntarii la administrarea unor mijloace de proba, apreciind ca urmarirea penala este completa si in lipsa acestor mijloace de proba, aspect asupra caruia judecatorul de camera preliminara nu are putere de cenzura.

Judecatorul de camera preliminara nu poate cenzura suficienta, utilitatea sau pertinenta unor probe. In plus, renuntarea la mijloacele de proba in cauza de fata nu produce o vatamare ireversibila atat timp cat aceste mijloace de proba pot fi administrate si in cursul judecatii in fond si chiar in apel, in masura in care instanta de fond va aprecia necesar a verifica temeinicia acuzatiilor penale aduse inculpatilor prin prisma acestor probe.

Asadar, nimic nu impiedica instanta de judecata, dupa parcurgerea procedurii filtru rezervata aspectelor strict si limitativ enumerate de lege, sa se pronunte asupra necesitatii administrarii probelor utile si necesare cauzei ori readministrarii unor probe deja administrate in faza urmaririi penale, pentru lamurirea tuturor imprejurarilor cauzei, de unde rezulta caracterul remediabil al acestor virtuale neregularitati identificate de judecatorul de camera preliminara.

Ceea ce este in discutie, din perspectiva Curtii, este criteriul proportiei neregularitatilor semnalate in economia ansamblului activitatilor de urmarire penala si al gravitatii si impactului acestora asupra esentei drepturilor fundamentale ale inculpatilor, examen din perspectiva caruia Curtea, contrar aprecierii judecatorului de camera preliminara de la Tribunalul Iasi, constata ca nicidecum aceste neregularitati nu pot fi considerate suficient de grave, covarsitoare ca volum si cu un impact atat de dirimant incat sa determine o sanctiune atat de grava.

Nu pot fi retinute nici argumentele privind nelegalitatea sesizarii instantei derivata din aspectele antamate anterior, respectiv nu se poate sustine ca rechizitoriul este neregulat intocmit intrucat descrierea situatiei de fapt s-a bazat pe sustinerile unora dintre martorii ale caror declaratii au fost apreciate ca nelegale, in conditiile in care, pe de o parte, astfel cum s-a aratat anterior, Curtea nu a validat aprecierea primei instante cu privire la excluderea probelor si in conditiile in care, pe de alta parte, nu se poate asimila, principial, a atare sanctiune unei virtuale neregularitati ca cea invocata de prima instanta.

Curtea constata insa ca, in pofida aspectelor relevate de judecatorul de camera preliminara de la prima instanta, si chiar in conditiile neregularitatilor semnalate, a caror justete nu poate fi contestata, urmarirea penala a parcurs etapele obligatorii, putandu-se stabili si concordanta intre actele efectuate si dispozitiile legale ce reglementeaza modul in care sunt efectuate actele de catre organul de urmarire penala, conform art. 286, art. 281 alin. (1) lit. e), f), art. 282 C.proc.pen. si actele propriu-zise.

In privinta lipsei mentiunii din citativul rechizitoriului a partilor civile unitati spitalicesti, cu consecinta neparticiparii acestora la procedura de camera preliminara, Curtea apreciaza ca desi organul judiciar putea manifesta o mai mare preocupare pentru rolul activ si pentru valorificarea adecvata a tuturor dispozitiilor legale procesual penale incidente in aceasta cauza, evitand a se limita doar la trimiterea unor adrese catre acestea pentru a comunica daca se constituie parti civile in cauza, asigurand astfel efectul util al principiilor statuate de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 257/2017, totusi nu se poate asimila aceasta neregularitate unei vatamari prezumate iusis et de iure si care nu ar putea fi remediata in faza camerei preliminare ori in cea a judecatii, aspect cu care si judecatorul de camera preliminara de la instanta de fond pare a fi de acord (a se vedea paragraful 19.4 final din incheierea din 26.07.2019).

In ceea ce priveste incheierea nr. 85/CP din 21.08.2019, judecatorii din controlul judiciar apreciaza ca in mod netemeinic, valorificand argumentele din incheierea anterioara, judecatorul de camera preliminara de la Tribunalul Iasi, a concluzionat in sensul restituirii cauzei la parchet, apreciind ca neregularitatile semnalate anterior nu au fost remediate prin raspunsul unitatii de parchet. Date fiind considerentele anterior prezentate in privinta netemeiniciei tezelor argumentative ale judecatorului de camera preliminara sub aspectul sanctiunii aplicabile in prezenta speta neregularitatilor sesizate, nu se mai impune reluarea acestora, pastrandu-si valabilitatea.

In esenta, trebuie retinut ca desi nu se poate contesta justetea examenului judecatorului de camera preliminara de la instanta de fond in privinta semnalarii unor neregularitati, totusi instanta de control apreciaza ca judecatorul de prima camera preliminara a atribuit in mod nejustificat acestor neregularitati cele mai drastice sanctiuni, respectiv excluderea probelor si restituirea cauzei la parchet, neluand in considerare caracterul remediabil al incalcarilor legii procesual-penale in fazele ulterioare ale procedurii, extinzand in mod fortat aplicarea unor principii jurisprudentiale conventionale intr-o situatie in care acestea nu sunt incidente, fata de caracterul remediabil al incalcarilor semnalate, fata de aspectul global al procedurii in functie de care se analizeaza cerinta echitabilitatii acesteia.

Pentru toate aceste motive, instanta de control judiciar, in baza disp. art. 347 C.proc.pen. a admis contestatiile formulate de Ministerul Public -Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi si de partea civila PPN impotriva incheierii judecatorului de camera preliminara din cadrul Tribunalului Iasi din data de 26.07.2019, pe care a desfiintat-o in parte, si respectiv nr. 85/CP din data de 21.08.2019, pe care a desfiintat-o integral si rejudecand cauza, a inlaturat din incheierea penala din 26.07.2019 dispozitiile de la punctele B. lit.a-d si C.

In baza disp. art. 346 alin. 1 C.proc.pen., a constatat legalitatea sesizarii instantei prin rechizitoriul emis la data de 11.06.2019 de Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi in dosarul penal nr. 356/P/2019, legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala, privind pe inculpatii ARC si UNC, trimisi in judecata - sub acuzatia savarsirii infractiunii de „tentativa de omor”, prevazuta si pedepsita de art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal, a dispus inceperea judecatii cauzei urmand ca primul termen de judecata sa fie stabilit de Tribunalul Iasi dupa restituirea prezentei cauze si a mentinut celelalte dispozitii ale incheierii penale din 26.07.2019 care nu sunt contrare prezentei incheieri.