Calificarea clauzei prin care partile au determinat valoarea cheltuielilor pentru pregatirea profesionala a salariatului.

Art.198 alin.3 Codul muncii

 

Salariatii care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesionala, nu pot sa-si exprime vointa unilaterala de incetare a contractului individual de munca, in perioada stabilita in actul aditional.

Nerespectarea obligatiei salariatului de a presta activitate in favoarea angajatorului, dupa pregatirea profesionala determina angajarea raspunderii acestuia in legatura cu cheltuielile ocazionate de cursul ori stagiul de pregatire.

Evaluarea cheltuielilor ocazionate de pregatirea profesionala prevazute de art.198 alin.3 Codul muncii, se poate face anticipat de catre parti in contractul individual de munca sau intr-un act aditional.

Clauza prin care s-au determinat cheltuielile de pregatire profesionala va fi calificata in raport de vointa reala a angajatorului si salariatului si nu in raport de denumirea pe care i-au  atribuit-o.

Evaluarea conventionala si anticipata a despagubirilor reprezentand cheltuielile de pregatire profesionala presupune existenta unei clauze penale, diferita de clauza de stabilitate, aceasta de pe urma avand ca obiect obligatia salariatului de a presta activitate in favoarea angajatorului o perioada determinata de timp, plata despagubirilor putand fi solicitata numai in cazul nerespectarii acestei obligatii.

 

 
(Decizia civila nr.3473/22.11.2017)

 

Prin cererea inregistrata pe rolul tribunalului la data de 18.11.2016, reclamanta Fontana Pietro Romania SRL a chemat in judecata pe parata Petre Elena Aura, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata la plata sumei de 3400 euro, reprezentand cheltuieli de formare profesionala, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca parata a fost angajata societatii, beneficiind in aceasta calitate de formare profesionala, toate costurile fiind suportate de angajator. Partile au incheiat un act aditional la contractul individual de munca, parata obligandu-se sa presteze activitate in beneficiul paratei minimum 2 ani, in caz contrar fiind tinuta sa restituie cheltuielile de formare profesionala in cuantum de 4000 euro. Ulterior, a fost incheiat un nou act aditional prin care aceste costuri au fost diminuate la suma de 1000 euro, cu obligatia paratei de a desfasura activitate minimum 1 an de la data semnarii actului. Cu toate acestea, parata si-a dat demisia la data de 28.01.2016, aspect ce atrage obligatia acesteia de a restitui reclamantei suma de 3400 euro, proportional cu perioada nelucrata.

Parata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate, aratand, in esenta, ca formarea sa profesionala a fost una necorespunzatoare, iar suma solicitata cu titlu de cheltuieli trebuie, pe de o parte, raportata la actul aditional semnat la 01.11.2015, iar pe de alta parte, nu vizeaza doar formarea sa profesionala, ci a mai multor salariati, conform inscrisurilor depuse de reclamanta.

Prin raspunsul la intampinare formulat in cauza, reclamanta a precizat ca obligatia paratei de a suporta cheltuielile de formare profesionala se intemeiaza pe art.198 alin.3 din Codul muncii, iar suma acestor cheltuieli a fost evaluata de parti la 4000 euro, actul aditional din 01.11.2015 stipuland reducerea acestei sume numai cu conditia respectarii termenului de 1 an. In caz contrar, devin aplicabile prevederile initiale ale actului aditional nr.5. De asemenea, a aratat reclamanta, proba testimoniala este inadmisibila in speta, intrucat, conform art.309 alin.3 N C.pr.civ., nu se poate dovedi cu martori un act juridic pentru care legea cere forma scrisa. Or, contractul individual de munca este un act ce se incheie in forma scrisa, potrivit art.16 alin.1 din Codul muncii.

Prin sentinta civila nr.1601 din 03 mai 2017, pronuntata de Tribunalul Arges in dosarul nr.5895/109/2016, a fost admisa in parte actiunea, formulata de reclamanta si a fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 750 euro, echivalent in lei, la data platii, cu titlu de despagubiri civile contractuale. Au fost compensate cheltuielile de judecata ale partilor.

Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut in esenta, urmatoarele:

Parata a fost angajata societatii reclamante incepand cu data de 16.03.2012, conform contractului individual de munca depus la dosar (fila 9).

La data de 13.06.2014, partile au incheiat un act aditional la contractul de munca, nr.5 (fila 14), prin care au convenit participarea paratei la un curs de formare profesionala in Italia in perioada 23.06-01.08.2014, cheltuielile, suportate de angajator, fiind apreciate la 4000 euro.

In cuprinsul acestui contract este inserata si o clauza potrivit careia, in temeiul art.198 alin.1 din Codul muncii, parata are obligatia de a lucra in cadrul societatii pentru o perioada minima de 2 ani, incepand cu data finalizarii stagiului de formare profesionala.

La data de 28.10.2015, partile incheie un nou act, intitulat anexa la actul aditional nr.5, prin care se stabileste ca suma de 3999 euro, inregistrata din costurile aferente platilor prestatorilor de servicii de formare profesionala, deplasarii angajatului, cazarii si diurnei, se diminueaza la 1000 euro, incepand cu data de 01.11.2015, cu obligatia paratei de a lucra in cadrul societatii pana la data de 01.11.2016.

Parata insa formuleaza cerere de demisie, inregistrata sub nr.155/28-01-2016 (fila 19), raporturile de munca dinte parti incetand prin decizia nr.41/19-02-2016 (fila 93), in conditiile art.61 lit.a din Codul muncii, ca urmare a concedierii disciplinare a salariatei.

In consecinta, societatea reclamanta a solicitat aplicarea clauzei contractuale negociate de parti prin actul aditional la contractul de munca, dat fiind ca parata nu a respectat perioada in care avea obligatia de a presta munca in beneficiul reclamantei.

In sedinta publica din data de 24.04.2017, instanta a pus in discutie nulitatea absoluta a amintitei clauze sub aspectul calificarii acesteia drept clauza penala, reclamanta aratand ca respectiva clauza negociata de parti nu poate fi calificata clauza penala sau ca afectand in vreun fel drepturile salariatului la care acesta nu ar putea renunta, potrivit art.38 din Codul muncii.

A apreciat reclamanta ca partile au negociat prin actul aditional la contractul individual de munca doar o clauza speciala, permisa de prevederile art.196 alin.2 raportat la art.198 alin.1 din Codul muncii.

Parata a apreciat insa ca respectiva clauza de evaluare anticipata a costurilor formarii profesionale contravine prevederilor imperative ale Codului muncii,

Sub acest aspect, tribunalul a retinut ca in discutie nu sunt dispozitiile legale invocate de reclamanta, dat fiind ca prezenta actiune se intemeiaza pe dispozitiile clauzei contractuale prin care s-a stabilit ca parata, daca nu respecta obligatia contractuala, sa despagubeasca reclamanta cu o anumita suma.

Or, aceasta este definitia unei clauze penale conform art.1538 alin.1 N C.civ., ce prevede ca printr-o astfel de clauza partile stipuleaza ca debitorul se obliga la o anumita prestatie in cazul neexecutarii obligatiei principale.

De asemenea, potrivit art.1538 alin.4 N C.civ., creditorul poate cere executarea clauzei penale fara a fi tinut sa dovedeasca vreun prejudiciu.

In consecinta, instanta a apreciat ca este fara echivoc ca actul aditional la contractul individual de munca al paratei cuprinde o clauza penala in favoarea angajatorului.

Or, potrivit art.11 din Codul muncii, clauzele contractului individual de munca nu pot contine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de munca.

Iar in materia dreptului muncii raspunderea contractantului, a salariatului, imbraca o forma specifica-raspunderea patrimoniala reglementata legal prin art.254-259 din Codul muncii, art.198 din Codul muncii reglementand un caz special al acestei raspunderi.

De asemenea, invocatul art.196 alin.2 din Codul muncii nu instituie o exceptie de la prevederile art.38 din Codul muncii.

Totodata, Codul muncii stabileste prin art.169 alin.2 ca retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decat daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.

Coroborand aceste prevederile legale, tribunalul a retinut ca in raporturile de munca partile nu pot evalua anticipat prejudiciul pe care salariatul l-ar cauza angajatorului cu ocazia derularii contractului de munca.

Altfel spus, raspunderea patrimoniala a angajatului poate fi antrenata numai in baza unei hotarari judecatoresti, cu exceptia situatiei reglementate de art.254 alin.3 din Codul muncii, ce nu se regaseste insa in speta.

Prin urmare, instanta a retinut ca prin dispozitii legale imperative s-a prevazut ca raspunderea salariatului nu poate fi angajata in lipsa unei hotarari judecatoresti, iar clauza penala inserata intr-un contract individual de munca contravine acestor prevederi.

Cum, potrivit art.57 alin.1 si 4 din Codul muncii, o clauza din contractul individual de munca este afectata de nulitate atunci cand stabileste drepturi sau obligatii pentru salariati care contravin unor norme legale imperative, tribunalul a constatat nula clauza din actul aditional la contractul incheiat de parti prin care s-au stabilit anticipat cheltuielile de formare profesionala.

Prin urmare, tribunalul a verificat daca in cauza reclamanta dovedeste ca suma solicitata cu titlu de cheltuieli de formare profesionala a paratei, a fost efectiv suportata de societate.

In acest sens insa, instanta a trebuit sa stabileasca prioritar, ce act aditional la contractul individual de munca, incheiat conform art.196 alin.2 din Codul muncii, este opozabil partilor la data incetarii raporturilor de munca.

Astfel, s-a retinut ca reclamanta invoca actul aditional nr.5 in forma incheiata la data de 13.06.2014, iar parata a considerat ca instanta trebuie sa aiba in vedere acest act aditional in forma negociata de parti la data de 28.10.2015.

Tribunalul a retinut ca, potrivit art.1270 N C.civ., incident in baza art.278 alin.1 din Codul muncii, contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante, putand fi modificat sau incetat numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege.

De asemenea, conform art.1266 si urmatoarele N C.civ., contractele se interpreteaza dupa vointa concordanta a partilor, iar nu dupa sensul literal al termenilor. La stabilirea vointei concordante se va tine seama, intre altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de parti, de practicile statornicite intre acestea si de comportamentul lor ulterior incheierii contractului. Clauzele se interpreteaza in sensul in care pot produce efecte, iar nu in acela in care nu ar putea produce niciunul. Daca, dupa aplicarea regulilor de interpretare, contractul ramane neclar, acesta se interpreteaza in favoarea celui care se obliga.

Aplicand aceste principii la speta, instanta de fond a retinut ca, prin actul aditional nr.5 in forma initiala, parata se obliga sa presteze activitate in beneficiul reclamantei pana la data de 01.08.2016, urmand, in caz contrar, sa suporte costurile de formare profesionala, de 4000 euro, proportional cu perioada nelucrata din cei 2 ani. Aceasta clauza a fost modificata ulterior la data de 28.10.2015 (fila 17), astfel: in urma negocierilor, suma de 3999 euro, reprezentand costuri de formare profesionala, se diminueaza la suma de 1000 euro, ce intra in vigoare incepand cu data de 01.11.2015, cu obligatia salariatei de a lucra minim 1 an in cadrul societatii, obligatie ce se considera incheiata la data de 01.11.2016.

Instanta a constatat ca in noul act nu se prevede expres ca in cazul nerespectarii perioadei de 1 an parata are obligatia de a restitui suma de 1000 euro, proportional cu perioada nelucrata incepand cu data de 01.11.2015 si pana la 01.11.2016. De asemenea, contrar celor sustinute de reclamanta, prin anexa la actul aditional nr.5 nu se prevede ca in situatia nerespectarii acestui termen, parata ar avea obligatia sa achite suma de 4000 euro, proportional cu perioada nelucrata, conform actului in forma nemodificata.

Or, in contextul in care actul incheiat de parti la data de 28.10.2015 are o data de intrare in vigoare, 01.11.2015, iar scopul declarat al actului este de a modifica actul aditional nr.5, in lipsa negocierii unei clauze de denuntare in favoarea reclamantei, aceasta nu poate sustine lipsa opozabilitatii sau obligativitatii acestui contract.

Prin urmare, tribunalul s-a raportat la prevederile acestui act, atat sub aspectul perioadei nelucrate de reclamanta din perioada pentru care si-a asumat obligatia de a desfasura activitate, cat si sub aspectul cuantumului cheltuielilor de formare profesionala.

In ce priveste justificarea sumei de 1000 euro solicitate, tribunalul a retinut ca reclamanta a dovedit ca aceasta suma a fost efectiv suportata de angajator pentru formarea profesionala a paratei in perioada iunie-august 2014, cel putin cu sumele platite cu titlu de diurna (filele 23-25), cheltuielile cu transportul si cele cu cazarea (filele 26-44).

Pentru considerentele de fapt si de drept prezentate, tribunalul a admis actiunea, in parte, conform celor de mai sus.

In termen legal a formulat apel reclamanta Fontana Pietro Romania S.R.L, impotriva sentintei tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

In motivarea apelului, reclamanta a aratat, in esenta, ca toate dovezile pe care le-a depus la dosarul de fond, justifica aplicarea disp.art.198 alin.3 din Codul muncii, care impun salariatului, care isi da demisia intempestiv,  sa plateasca angajatorului toate cheltuielile de formare profesionala.

Intrucat prima instanta nu a facut aplicarea dispozitiilor pertinente aratate mai sus, a pronuntat o hotarare gresita.

In acest context, reclamanta afirma ineficacitatea clauzei ce deriva din anexa actului aditional incheiat la contractul individual de munca, din care rezulta ca suma de 1000 euro trebuie platita de salariata angajatorului, in ipoteza in care nu respecta perioada mentionata in respectiva anexa, adica,  daca sa activeze minim un an in cadrul societatii incepand cu 01.11.2015, pana la 01.11.2016.

S-a sustinut in continuare ca, din moment ce parata si-a dat demisia intempestiv, la data de 28.01.2016, aceasta a pierdut beneficiul de a plati doar 1.000 euro societatii, avand obligatia sa plateasca suma stabilita initial in Actul Aditional nr.5 si anume, 3.999 euro.

Instanta de fond a dispus in mod gresit compensarea cheltuielilor de judecata in raport de complexitatea materialului probator administrat in cauza si avand in vedere ca actiunea introductiva a fost admisa in parte in primul ciclu procesual.

Analizand sentinta apelata in raport de criticile formulate, Curtea constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Reclamanta a solicitat instantei de apel sa verifice legalitatea actului aditional incheiat la 28.10.2015 si intitulat Anexa la Actul Aditional nr.5, sustinand ca acestuia ii lipseste un element esential, specific unui contract sinalagmatic (executarea obligatiei salariatului fata de angajator de a presta munca pana la un moment determinat, in schimbul unei remuneratii).

Potrivit art.10 din Codul muncii, „contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica denumita salariat se obliga sa presteze munca sub autoritatea unui angajator persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.

Din acest text de lege reies trasaturile esentiale ce definesc contractul individual de munca: faptul ca este un contract
intuitu personae
, pentru ambele parti, adica angajatorul incheie contractul in considerarea calitatilor personale ale salariatului, iar acesta din urma, incheie contractul avand in vedere conditiile de munca oferite de angajator, este un act juridic care consfinteste vointa liber exprimata a celor doua parti, este un act juridic bilateral, este un contract sinalagmatic cu titlu oneros  si comutativ, este un contract consensual, este un contract cu executare succesiva si implica obligatia de a face.

Se observa ca unele din aceste  elemente se regasesc si in contractele civile.

Curtea subliniaza ca, spre deosebire de contractele civile, specific contractelor individuale de munca este  raportul de subordonare al salariatului, fata de angajator, munca primului fiind prestata sub autoritatea celui din urma.

De asemenea, printre principalele clauze enumerate  cu caracter exemplificativ din art.17 Codul muncii, pot fi prezente si clauze de natura celei din cauza si anume aceea referitoare la asigurarea pregatirii profesionale a salariatului, stipulandu-se clauza expresa in contract, ca angajatorul va asigura cheltuielile pentru efectuarea stagiului de formare profesionala a salariatului, (parata), cu obligatia acesteia din urma de a lucra in cadrul societatii o perioada determinata,  minima de 2 ani.

In speta de fata, la data de 13.06.2014, partile au incheiat un act aditional la contractul de munca nr.5, prin care au convenit participarea paratei la un curs de formare profesionala in Italia, in perioada 23.06. 2014 - 01.08.2014, cheltuielile suportate de angajator fiind apreciate la 4000 euro. Totodata, s-a inserat o clauza potrivit careia parata are obligatia de a lucra in cadrul societatii pentru o perioada minima de 2 ani, incepand cu data finalizarii stagiului de formare profesionala.

La data de 28.10.2015, partile  incheie un nou act, intitulat Anexa la Actul Aditional nr.5, prin care se reduce suma de 4000 euro la 1000 euro, conventie aplicabila incepand cu data de 1.11.2015, cu obligatia paratei de a lucra in cadrul societatii pana la data de 1.11.2016 (1 an).

La o data ulterioara, respectiv 28.01.2016, parata formuleaza cerere de demisie.

Prin urmare, societatea reclamanta solicita aplicarea clauzei contractuale, initial negociata prin Actul Aditional nr.5 la contractul de munca.

Nu intereseaza cum s-a intitulat clauza descrisa anterior, ci important este ca, intre partile contractante au existat raporturi contractuale specifice unui contract de munca, prin care apelanta si-a asumat obligatia de a suporta cheltuielile necesare serviciilor de formare profesionala, iar salariata s-a obligat sa ramana in cadrul societatii un termen stabilit.

In masura in care aceasta cerinta a raspunderii contractuale este indeplinita, urmeaza a se vedea si daca evaluarea conventionala asupra cuantumului despagubirilor (solicitate de angajator) intruneste acordul de vointa al partilor, respectiv daca aceasta indeplineste conditiile de validitate pentru a i se da forta obligatorie ceruta de lege conventiei accesorii (clauza penala).

  Este vorba de inserarea in contract a unei clauze penale si nu de stabilitate, avand in vedere vointa reala a partilor si constatandu-se ca exista o conventie valida care prestabileste echivalentul prejudiciului suferit de angajator, in cazul in care debitorul (salariatul) nu respecta termenul stabilit, obligatia de a lucra in societate 1 an de zile.

Sub acest aspect este important de constatat ca ultima clauza inserata in Anexa la Actul aditional nr.5 este valida si anuleaza clauza anterioara din actul aditional amintit.

Prin acest nou act aditional, se reduce suma de 4.000 euro la 1.000 euro privind cheltuielile de scolarizare (stagiu de formare profesionala), precum si termenul de a munci in societate, dupa perfectionare, la un an.

Asadar, in speta, este vorba de inserarea in contractul individual de munca a unei clauze penale, care a dobandit forta obligatorie prin indeplinirea conditiilor de validitate ale oricarei conventii, printre care se inscrie si acordul de vointa al partilor.

In conditiile retinute, in raport de forta obligatorie a clauzei contractuale care prestabileste echivalentul prejudiciului suferit, dar si in temeiul art.198 alin.3 Codul muncii, intrucat parata nu a respectat obligatia de a lucra minim 1 an in cadrul societatii, aceasta are obligatia de a restitui suma de 1.000 euro, proportional cu perioada nelucrata, conform ultimului act aditional incheiat la data de 28.10.2015, care modifica prin acordul de vointa al partilor, Actul aditional nr.5.

Referitor la solicitarea intimatei privind restituirea cheltuielilor de judecata, Curtea constata ca instituirea obligatiei de plata este conditionata de chitanta eliberata de avocat, care atesta plata si incasarea onorariului. Cum acest act justificativ care sta la baza stabilirii si acordarii cheltuielilor de judecata nu a fost depus in aceasta etapa procesuala, eventuala mentiune a cuantumului onorariului pe delegatia de avocat depusa la fond nereprezentand o dovada in acest sens, se va respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecata, in temeiul art.452 rap. la 453 Cod procedura civila.  

Finalmente, solutia fiind judicioasa, Curtea, substituind motivarea instantei de fond si pentru argumentele expuse mai sus, in temeiul art.480 Cod procedura civila, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta F.P. Romania SRL.