Apel formulat tardiv. Repunerea in termen. Depasirea termenului inscris in art.103 alin.(2) C.proc.civ. Consecinte.

 

Cod procedura civila, art. 103 alin. 2

 

 

Potrivit disp. art.103 (1) C.proc.civ. neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage decaderea, afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare  mai presus de vointa ei.

Alin.2 al textului citat prevede ca in acest din urma caz, actul de procedura se va indeplini in termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii; in acelasi termen vor fi aratate si motivele impiedicarii.

Termenul de formulare a cererii de repunere in termen este un termen de decadere, in speta nefiind aplicabile prevederile Decretului nr.167/1958.

Ca atare, depasirea termenului de 15 zile de la incetarea impiedicarii atrage respingerea cererii de repunere in termenul de apel, astfel incat apelul se va respinge ca tardiv.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 1461 din 10 aprilie 2012.  

 

Prin decizia civila nr.1461 pronuntata la 10.04.2012 Curtea de Apel Ploiesti a respins ca  nefondat recursul declarat de paratul R.I. – prin procurator, impotriva deciziei civile nr.270 din  28.09.2011 pronuntata de  Tribunalul Dambovita, in contradictoriu cu intimata-reclamanta CG si autoritatea tutelara Primaria comunei C si s-a luat act ca intimata va solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.

La pronuntarea solutiei instanta de recurs a retinut  in esenta urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Racari sub nr. 3559/284/2009, reclamanta  RG  a chemat in judecata pe paratul RI pentru ca prin  hotararea ce o va pronunta sa dispuna desfacerea casatoriei  incheiata intre parti  la data de 16.10.1993 din culpa exclusiva a paratului; incredintarea spre crestere si educare  a minorului RVT reclamantei; obligarea paratului   la plata pensiei de intretinere in favoarea minorului; reluarea de catre reclamanta a numelui avut anterior casatoriei, acela de C si partajul bunurilor comune, cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu paratul la data de 16.10.1993, casatorie din care a rezultat minorul RVT, nascut la data de 21.04.1996. A mai aratat ca in primii ani de casnicie, sotii s-au interes bine, insa ulterior paratul a devenit violent, enervandu-se foarte des si fara motiv, avand un limbaj vulgar atat fata de ea cat si fata de copil. In plus, a aratat ca relatiile dintre ei  s-au deteriorat grav, orice incercare de comunicare finalizandu-se cu certuri si chiar lovire, nu mai au relatii de foarte mult timp desi locuiesc impreuna, iar copilul este afectat de certurile dintre ei.

A mai precizat reclamanta ca minorul este foarte atasat de ea, paratul nefiind interesat de nevoile sau de problemele acestuia. In privinta capatului de cerere privind partajarea bunurilor comune, a aratat ca in timpul casatoriei cu paratul a fost achizitionat un teren in suprafata de 1690 mp situat in comuna C, judet Dambovita pe care au edificat incepand cu anul 1998 o casa de locuit si anexe gospodaresti,  cota de contributie fiind de ½ pentru fiecare.

 

 

Paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala, prin care a solicitat desfacerea casatoriei  din culpa exclusiva a reclamantei-parate; incredintarea spre crestere si educare  a minorului RVT reclamantei-parate cu stabilirea unui program de vizita; reluarea de catre reclamanta-parata a numelui avut anterior casatoriei, acela de C si partajul bunurilor comune, cu obligarea reclamantei-parate la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta civila nr.50/11.01.2010, Judecatoria Racari a admis cererea principala si a dispus desfacerea casatoriei incheiata intre parti; a dispus incredintarea spre crestere si educare  a minorului RVT nascut la data de 21.04.1996 mamei; a stabilit in sarcina paratului-reclamant obligatia platii unei pensii de intretinere in favoarea minorului in cuantum de 250 lei lunar incepand cu data introducerii cererii, respectiv 12.10.2009 si pana la majorat; a dispus reluarea de catre reclamanta-parata a numelui avut anterior casatoriei si anume acela de C de la data ramanerii irevocabile a hotararii; a admis in parte cererea reconventionala si a obligat reclamanta-parata sa permita paratului-reclamant  sa ia minorul  la domiciliul sau   in prima si a treia sambata din luna de la orele 10,00 pana duminica  la orele 16,00; trei zile in vacantele scolare din perioada  sarbatorilor legale - Craciun si Paste, incepand cu a doua zi a fiecareia dintre cele doua sarbatori si in primele trei saptamani din vacanta de vara si a disjuns cererea privind partajarea bunurilor comune.

Impotriva sentintei a declarat apel paratul RI, solicitand repunerea in termenul de apel, aratand ca s-a aflat intr-o imprejurare mai presus de vointa sa de a exercita in termen caile legale de atac si abia la data de 27.04.2011 a luat cunostinta de faptul ca divortul s-a desfacut din culpa sa exclusiva si ca fata de aceasta data cand a incetat impiedicarea de a cunoaste modul in care a fost desfacuta casatoria, a opinat ca incep sa curga cele 15 zile in care poate sa indeplineasca actul de procedura privind cererea de apel, motiv pentru care a solicitat incuviintarea repunerii in termen si ca o alta imprejurare mai presus de vointa sa, ce determina repunerea in termenul legal este impiedicarea de a cunoaste ca judecatorul care a solutionat divortul nu avea  competenta materiala de a judeca divortul, nefiind in specialitatea dreptul familiei.

Cu privire la motivele de apel, a aratat ca sentinta de divort este netemeinica si nelegala, la baza pronuntarii culpei exclusive nu sta nicio dovada a violentelor si agresiunilor fizice, dimpotriva ancheta sociala, depozitiile martorilor si recunoasterile socrilor si sotiei la interogatoriu demonstrand contrariul.

Pe cale de consecinta, a solicitat admiterea apelului, desfiintarea sentintei, urmand ca prin readministrarea probelor sa se dispuna desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a intimatei reclamante-parate.

Tribunalul Dambovita, prin decizia civila nr.270 din 28.09.2011, a respins cererea de repunere in termenul de apel si a respins apelul ca tardiv formulat, obligand apelantul la plata catre intimata a sumei de 1954 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut in ceea ce priveste cerere de repunere in termenul de apel potrivit art.103 (1) C.proc.civ. ca „neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal, atrage decaderea, afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei”. In acest din urma caz, aceasta trebuie sa solicite repunerea in termen si, deopotriva, sa indeplineasca actul de procedura in termen de 15 zile de la data impiedicarii.

Apelantul a sustinut ca imprejurarea mai presus de vointa sa care l-a impiedicat sa exercite calea de atac a apelului in termenul legal a fost reprezentata de faptul ca aparatorul ales nu i-a comunicat ca divortul s-a pronuntat din culpa sa exclusiva, asigurandu-l ca a fost retinuta culpa comuna a sotilor in desfacerea casatoriei.

A mai sustinut apelantul ca despre continutul sentintei pronuntate a luat cunostinta pe data de 27.04.2011, cand Judecatoria Racari i-a comunicat rapoartele de expertiza topo si constructii.

Din examinarea actelor existente la dosarul de fond, tribunalul a retinut insa o alta situatie de fapt.

Astfel, s-a constatat ca la data de 11.01.2010 s-a pronuntat de catre Judecatoria Racari sentinta civila nr. 50/11.01.2010 ce a fost comunicata reclamantei-parate (intimata din prezentul apel) RG la data de 22.02.2010. Din referatul intocmit de grefierul MM de la Judecatoria Racari a rezultat ca dovada de comunicare a sentintei civile sus mentionate catre paratul-apelant RI a fost

 

 

sustrasa de la dosarul cauzei, atasandu-se borderoul de expediere a corespondentei in care se mentioneaza ca sentinta a fost expediata apelantului cu recomandata nr.2555 la data de 19.02.2010.

A mai retinut tribunalul ca la data de 29.03.2010, in cadrul judecarii procesului de partaj bunuri comune, s-a depus de catre reclamanta-intimata RG hotararea de divort cu mentiunea definitiva si irevocabila.

Prin urmare, chiar admitand ca apelantul-parat nu i-a fost comunicata hotararea de divort, neexistand la dosarul de fond dovada de comunicare, impiedicarea mai presus de vointa partii care a determinat-o sa nu exercite calea de atac a apelului in termenul legal, a incetat la data de 29.03.2010 cand a luat cunostinta de hotararea judecatoreasca pronuntata in cauza.

De la acest moment, paratul apelant avea la dispozitie, conform art. 103 (2) C.proc.civ., un termen de 15 zile pentru a solicita repunerea in termenul de apel si deopotriva pentru a indeplini actul de procedura, respectiv declararea caii de atac a apelului.

Impotriva deciziei a declarat recurs in termen legal paratul, invocand motive de nelegalitate in sensul dispozitiilor art. 304 pct.5, 6, 7, 8 si 9  C.proc.civ. sub urmatoarele aspecte:

Instanta era obligata sa judece cauza de „divort cu copii” in mod obligatoriu nu numai in prezenta apelantului-parat ci si in prezenta intimatei-reclamante, hotararea pronuntata fiind data cu incalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art.105 alin.2 C.proc.civ.

Desi prin cererea de apel s-a solicitat mai intai repunerea in termenul de apel, instanta motiveaza sentinta doar pe baza actelor depuse  de intimata desi singurul act care trebuia luat in discutie era dovada de comunicare a hotararii de divort care nu exista la dosar.

Cata vreme la dosar nu exista dovada de comunicare a hotararii de divort se impunea fie suspendarea judecarii apelului pana la solutionarea cererii de refacere a inscrisului disparut, fie judecata pe fond a apelului fata de faptul ca cererea de repunere in termen ramasese fara obiect in lipsa dovezii de comunicare de la dosar.

Sub acest aspect, sustine recurentul, instanta a pronuntat o hotarare nelegala, fara sa-i permita acestuia sa demonstreze ca nu este vinovat de desfacerea casatoriei din culpa sa exclusiva, ca nu a putut declara in termen calea de atac si ca toate hotararile judecatoresti au fost obtinute de fosta sotie prin viclenie folosindu-se de interesul superior al copilului.

Se solicita pentru motivele invocate admiterea recursului, casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare la acelasi tribunal pentru judecarea apelului.

Examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor formulate in recurs, in raport de actele si lucrarile dosarului, de dispozitiile legale ce au incidenta in solutionarea cauzei, Curtea a constatat ca recursul este nefondat  potrivit considerentelor ce urmeaza:

Pretinsa incalcare a normelor privind citarea si prezenta partilor in proces nu se verifica.

Dispozitiile art. 614 C.proc.civ. stabilesc ca, in fata instantelor de fond in cadrul procedurii de judecata a divortului, partile se vor infatisa in persoana, afara de cazurile limitativ prevazute de text, cand partile se vor putea infatisa prin mandatar.

Din alineatul (2) al art.105 C.proc.civ. rezulta ca nu orice act de procedura facut cu  neobservarea formelor legale sau de un functionar necompetent este nul, ci, pentru anularea unui atare act de procedura se cer a fi indeplinite cumulativ trei conditii: actul de procedura sa fi fost intocmit cu neobservarea formelor legale sau de un functionar necompetent, actul de procedura sa fi produs partii o vatamare si vatamarea sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea actului.

In speta, nu poate fi vorba despre incidenta textelor legale precizate intrucat partile se aflau in faza de judecata a apelului cand reprezentarea nu este interzisa, pe de o parte, iar pe de alta parte pretinsa vatamare la care se refera art.105 alin.2 din C.proc.civ. putea fi invocata eventual de reclamanta si nu de apelantul-parat al carui demers judiciar viza cererea de repunere in termen pentru declararea apelului formulat tardiv.

Este neintemeiata si critica invocata in cel de-al doilea motiv de recurs.

Instanta de apel a cenzurat corect solicitarea paratului de repunere in termenul de exercitare a caii de atac formulate tardiv.

Textul inscris in art.103 (1) C.proc.civ. prevede ca neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage decaderea, afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa sa.

 

Alin.(2) al art.103 C.proc.civ. stabileste ca in ipoteza a II-a a primului alineat, actul de procedura se va indeplini in termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii si in acelasi termen vor fi aratate si motivele impiedicarii.

In raport cu actele dosarului, instanta de apel a retinut ca sentinta civila nr.50/11.01.2010 pronuntata de Judecatoria Racari prin care s-a solutionat divortul partilor a fost comunicata reclamantei la data de 22.02.2010, iar din borderoul de expediere a corespondentei a rezultat ca sentinta a fost expediata si paratului cu recomandata nr.2555 la data de 19.02.2010.

Este adevarat ca din referatul intocmit de grefierul  MM de la Judecatoria Racari rezulta ca dovada de comunicare a sentintei de divort catre parat a fost sustrasa de la dosar insa, la data de 29.03.2010, in cadrul procesului de partaj bunuri comune, reclamanta a prezentat hotararea de divort cu mentiunea definitiva si irevocabila, paratul fiind prezent si luand cunostinta de aceasta situatia.

In acest context, instanta de apel facand trimitere la disp.art.103 (2) C.proc.civ. a retinut corect, chiar admitand ca paratului nu i s-a comunicat hotararea de divort, ca de la aceasta data – 29.03.2010 paratul avea la indemana un termen de 15 zile pentru a solicita repunerea in termenul de declarare a apelului.

In plus, s-a avut in vedere de instanta de control ca argument al solutiei date si imprejurarea ca in luna aprilie 2011 paratul a depus la Oficiul Starii Civile al Primariei C hotararea judecatoreasca de divort cu mentiunea „irevocabila” pentru incheierea noii casatorii si, in fine, instanta de apel nu avea obligatia suspendarii cauzei pana la solutionarea cererii de refacere a inscrisului disparut, textul inscris in art. 244 (1) pct.1 C.proc.civ. avand caracter facultativ, iar judecata pe fond a apelului fata de lipsa dovezii de comunicare a hotararii atacate nu se impunea in conditiile in care, asa cum s-a aratat mai sus, solicitarea de repunere in termenul de exercitare a caii de atac s-a facut cu nesocotirea dispozitiilor art.103 (2) C.proc.civ.

 

 (Judecator Constanta Stefan)