Actiunea pentru angajarea raspunderii patrimoniale a membrului organului de conducere/administrare, pentru starea de insolventa a debitorului persoana juridica

Legea nr. 85/2014: art. 169

Curtea releva ca raspunderea instituita de dispozitiile art. 169 din Legea nr. 85/2014, nu constituie o forma speciala de raspundere patrimoniala, ci reprezinta o aplicatie a raspunderii civile delictuale in materia insolventei, textul limitandu-se la a enumera faptele ilicite ce constituie temei al raspunderii, adaugand o conditie suplimentara sub aspect cauzal - respectiv, aceea ca faptele imputate persoanelor vinovate sa fi determinat starea de insolventa a debitoarei.

Insa, pe langa conditia existentei unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii si conditia ca starea de insolventa sa fi fost rezultatul activitatii ilicite a paratului, pentru angajarea raspunderii civile delictuale a acestuia este necesara si intrunirea celorlalte conditii prevazute de art. 1357 Cod civil, respectiv: culpa, prejudiciul si raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

Prin ipoteza, insolventa presupune acumularea de datorii, care nu mai pot fi achitate din lipsa de lichiditati. A accepta ca simpla acumulare de datorii este suficienta pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a administratorului statutar ar insemna ca acesta sa raspunda, de plano, in toate cazurile in care procedura a fost declansata.

Or, nu aceasta este intentia legiuitorului, institutia antrenarii raspunderii avand rolul de a asigura repararea prejudiciilor cauzate printr-o conduita frauduloasa a fostului administrator statutar, nicidecum pentru acele situatii in care incapacitatea de plata s-a ivit datorita unor motive neimputabile, cum ar fi conjuncturi economice nefavorabile, pierderi independente de vointa debitoarei, imposibilitatea incasarii unor creante etc.

In atare situatie, Curtea constata ca neachitarea datoriilor acumulate de societatea debitoare nu intruneste, niciuna dintre ipotezele normative invocate in sustinerea cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale, asa incat apreciaza ca in mod justificat judecatorul sindic a procedat la respingerea acesteia, sub aspectul analizat.

(Sectia a II-a civila, Decizia civila nr. 522 din 23 iunie 2016, rezumata de

judecator conf. univ. dr. Marian Bratis)

Prin sentinta civila nr. x, pronuntata in dosarul nr. x, Tribunalul Arad a respins actiunea formulata de reclamanta SC A... SRL, in contradictoriu cu paratul B..., avand ca obiect atragerea raspunderii patrimoniale, obligand reclamanta sa plateasca paratului 900 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel, judecatorul sindic a retinut ca, neplata datoriei debitorului insolvent catre societatea reclamanta nu constituie, prin ea insasi, un motiv prevazut de art. 169 din Legea nr. 85/2014, de natura sa atraga obligarea paratului la acoperirea pasivului, ca de altfel nici parasirea spatiului inchiriat, cu atat mai mult cu cat chiar reclamanta arata ca debitorul nu a achitat nici chiria.

De asemenea, a retinut ca nici vanzarea bunurilor debitoarei catre un tert, fie el si in anumite raporturi cu paratul, nu echivaleaza cu fapta prevazuta la art. 169, alin. (1) din Legea nr. 85/2014, atat timp cat contractele de vanzare-cumparare nu au fost desfiintate, existand deci prezumtia incheierii lor legale, ceea ce exclude caracterul fraudulos al folosirii bunurilor de catre tert.

[...]

Impotriva sentintei mentionate a declarat apel reclamanta SC A. SRL, solicitand schimbarea in tot a acesteia, in sensul admiterii actiunii si antrenarii raspunderii patrimoniale a paratului B. pentru suma de 239.023,73 lei, cu cheltuieli de judecata.

In sustinerea apelului, creditoare reclamanta arata ca hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala, intrucat a dovedit ca in privinta paratului B. sunt incidente dispozitiile art. 169 alin. (1) lit. a), b), d) si e) si alin. (2) din Legea nr. 85/2014, prin faptele sale, acesta contribuind la starea de insolventa in care a ajuns societatea debitoare.

[...]

Examinand apelul declarat in cauza, in conditiile art. 477 Cod procedura civila, Curtea constata ca acesta este nefondat si se impune a fi respins, pentru urmatoarele considerente:

Astfel, sub un prim aspect, Curtea releva ca raspunderea instituita de dispozitiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu constituie o forma speciala de raspundere patrimoniala, ci reprezinta o aplicatie a raspunderii civile delictuale in materia insolventei, textul limitandu-se la a enumera faptele ilicite ce constituie temei al raspunderii si adaugand o conditie suplimentara sub aspect cauzal - respectiv, aceea ca faptele imputate persoanelor vinovate sa fi determinat starea de insolventa a debitoarei.

Insa, pe langa conditia existentei unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii si conditia ca starea de insolventa sa fi fost rezultatul activitatii ilicite a paratului, pentru angajarea raspunderii civile delictuale a acestuia este necesara si intrunirea celorlalte conditii prevazute de art. 1357 Cod civil, respectiv: culpa, prejudiciul si raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

[...]

Analizand, punctual, faptele imputate paratului, prin raportare la cazurile de raspundere invocate de creditoare in sustinerea cererii sale, Curtea retine urmatoarele:

Cu referire la fapta de a nu achita contravaloarea marfurilor ce i-au fost furnizate de SC A. SRL, aceasta nu constituie, in sine, un motiv de antrenare a raspunderii patrimoniale a paratului, intrucat nu poate fi incadrata in niciuna dintre situatiile reglementate de art. 169

din Legea insolventei.

Prin ipoteza, insolventa presupune acumularea de datorii, care nu mai pot fi achitate din lipsa de lichiditati. A accepta ca simpla acumulare de datorii este suficienta pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a administratorului statutar ar insemna ca acesta sa raspunda, de plano, in toate cazurile in care procedura a fost declansata.

Or, nu aceasta este intentia legiuitorului, institutia antrenarii raspunderii avand rolul de a asigura repararea prejudiciilor cauzate printr-o conduita frauduloasa a fostului administrator statutar, nicidecum pentru acele situatii in care incapacitatea de plata s-a ivit datorita unor motive neimputabile, cum ar fi conjuncturi economice nefavorabile, pierderi independente de vointa debitoarei, imposibilitatea incasarii unor creante etc.

In speta, insa, nu exista dovezi in sensul ca paratul ar fi urmarit, cu buna stiinta, fraudarea drepturilor creditoarei, prin lansarea unor comenzi pe care stia ca nu are de gand sa le achite, in scopul de a valorifica in interes personal produsele ce i-au fost furnizate.

Dimpotriva, paratul a achitat partial marfurile livrate si s-a obligat personal sa plateasca si diferenta, asa incat Curtea nu identifica elemente care sa ii permita a concluziona ca acesta ar fi actionat cu intentia frauduloasa de a o insela pe creditoare.

De altfel, atat pentru lamurirea acestuia aspect, cat si pentru lamurirea celorlalte ipoteze invocate in sustinerea cererii de antrenare, Curtea a pus in discutia aparatorului reclamantei necesitatea administrarii probei cu interogatoriul paratului, precum si cu alte inscrisuri relevante pentru cauza, insa acesta a apreciat ca probatoriul este suficient iar alte probe nu se justifica.

In atare situatie, Curtea constata ca neachitarea datoriilor acumulate de societatea debitoare nu intruneste, in sine, niciuna dintre ipotezele normative invocate in sustinerea cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale, asa incat apreciaza ca in mod justificat judecatorul sindic a procedat la respingerea acesteia, sub aspectul analizat.

Cu referire la fapta de a incasa indemnizatii care nu se justifica prin rezultatele economico-financiare ale debitoarei, Curtea retine, sub un prim aspect, ca nici aceasta fapta, nu este apta, in sine, sa justifice antrenarea raspunderii patrimoniale a paratului pentru pasivul inregistrat.

Astfel, dincolo de faptul ca reclamanta nu incadreaza nici aceasta fapta in una dintre ipotezele normative la care face trimitere in cuprinsul actiunii, ea nu reflecta, de plano, o conduita frauduloasa a paratului si nici nu s-a afirmat si dovedit ca ar constitui un paravan pentru spolierea, in realitate, a societatii, de resursele acesteia, in dauna creditorilor.

Pe de alta parte, Curtea releva ca simpla existenta a contractului de management nu echivaleaza ca plata efectiva a indemnizatiilor; or, din aceasta perspectiva, la dosarul cauzei nu exista nicio proba care sa ateste incasarea, in realitate, de catre parat, a sumelor stabilite in favoarea sa.

Mai mult, in situatia in care actul este unul fraudulos, legiuitorul a pus la indemana lichidatorului judiciar si a creditorilor mijloace eficiente pentru invalidarea acestuia, si recuperarea prestatiilor efectuate in temeiul sau.

Cu toate acestea, la dosar nu exista dovezi in sensul ca s-ar fi urmarit invalidarea respectivului contract si recuperarea sumelor pretins a fi fost incasate fraudulos de parat.

Fata de cele de mai sus, Curtea retine ca nici aceasta fapta nu poate constitui temei al

antrenarii raspunderii patrimoniale a paratului.

Cu referire la fapta de a utiliza in interes personal resursele debitoarei - acumuland datorii in suma de 239.023,73 lei, Curtea arata ca argumentele prezentate supra, cu ocazia analizarii faptei de a nu achita contravaloarea marfurilor furnizate de creditoarea SC A SRL, se aplica mutatis mutandis si in situatia de fata, motiv pentru care nu le va mai relua.

Suplimentar, adauga faptul ca utilizarea in interes personal a resurselor societatii nu poate fi prezumata din aceea ca debitoare a acumulat datorii in suma de 239.023,73 lei, ci trebuie dovedita in concret, prin indicare mecanismelor imaginate de parat pentru golirea de continut a patrimoniului societatii, asa incat sa asigure transferul fraudulos al resurselor financiare in patrimoniul sau personal.

Cum astfel de dovezi nu au fost administrate, Curtea nu poate primi sustinerile reclamantei nici sub acest aspect.

Cu referire la fapta de a ridica din casieria societatii un avans de trezorerie nedecontat in suma de 6.484,33 lei, Curtea constata ca aceasta constituie o cauza noua a actiunii reclamantei - care nu a fost invocata in fata instantei de fond, asa incat ea nu poate fi valorificata pentru prima data in apel, data fiind interdictia instituita prin dispozitiile art. 478 alin. (3) Cod procedura civila, care statueaza ca „In apel, nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot formula pretentii noi”.

Cu referire la fapta paratului de a instraina toate utilajele debitoarei catre o societate in care are interese personale si de a parasi, pe ascuns, sediul in care functiona, Curtea releva ca instrainarea frauduloasa a activelor da loc unei actiuni in anularea vanzarii, in conditiile art. 79 - art. 80 din Legea nr. 85/2006 si obligarea beneficiarului la restituirea acestora in patrimoniul debitoarei.

Curtea nu exclude nici posibilitatea antrenarii raspunderii patrimoniale a fostului administrator, sub acest aspect, insa numai conditionat de dovedirea caracterului fraudulos al vanzarii si numai in limita prejudiciului cauzat prin aceasta vanzare.

In speta, insa, prin motivele de apel, creditoarea SC A... SRL arata in mod expres ca nu a invocat caracterul fraudulos al folosirii bunurilor de catre tertul SC C... SRL, afirmand doar faptul ca paratul a folosit bunurile in propriul sau interes sau al altor persoane.

Fata de pozitia reclamantei cu privire la caracterul vanzarii, orice discutie cu privire la modul de utilizare a bunurilor din patrimoniul cumparatoarei SC C... SRL este de prisos, intrucat ceea ce ar putea sa justifice antrenarea raspunderii paratului este deturnarea activului debitoarei A.; or, in conditiile in care reclamanta nu contesta modul de iesire a activelor din patrimoniul debitoarei SC A. SRL, modul de utilizare a acestora ulterior acestui moment nu este relevant pentru cauza.

In fine, cu referire la fapta paratului de a nu isi onora angajamentul asumat fata de SC A. SRL, aceasta nu poate fi analizata din perspectiva raspunderii civile delictuale, in conditiile art. 169 din Legea insolventei, ci, eventual, din perspectiva raspunderii contractuale - un angajament insemnand o manifestare de vointa efectuata in scopul de a produce efecte juridice, adica un contract.

Cum insa, procedura instituita de art. 169 nu urmareste valorificarea obligatiilor contractuale, ci este deschisa exclusiv valorificarii raspunderii civile delictuale a persoanelor care au cauzat starea de insolventa a debitoarei, acest motiv nu poate sta la baza admiterii actiunii reclamantei.

Concluzionand, Curtea apreciaza ca in speta nu exista dovezi care sa justifice antrenarea raspunderii patrimoniale personale a paratului B..., asa incat va proceda la respingerea apelului reclamantei, ca nefondat, potrivit art. 480 Cod procedura civila.