Termenul de prescriptie a dreptului de a stabili creante fiscale

• Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala: art. 347
• OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala: art. 91 alin. (1) si alin.(2)
• Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala: art.118 alin.(4)
• OG nr. 92/2003: art. 23
• Legea nr. 571/2003: art. 134

Dreptul organului fiscal de a stabili si a determina obligatia fiscala datorata trebuie exercitat intr-un termen de prescriptie de 5 ani, care incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala, adica anul urmator celui in care s-a constituit baza de impunere generatoare a creantei fiscale.

Curtea constata ca pentru veniturile realizate de reclamanta in anul 2010 si pentru operatiunile taxabile, supuse TVA, efectuate de reclamanta in anul 2010, baza de impunere sa constituit in anul 2010, astfel incit in ceea ce priveste impozitul pe venit suplimentar datorat pentru venitul realizat din activitati independente si contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS) aferenta venitului suplimentar, baza de impunere se constituie in momentul efectuarii operatiunii generatoare de venit, si anume in cazul de fata in cursul anului 2010 iar in privinta TVA stabilita suplimentar pentru trimestrul IV al anului 2010, baza de impunere s-a constituit tot in anul 2010.

Nu pot fi primite sustinerile paratei in sensul ca dreptul organelor fiscale de a stabili obligatiile fiscale se naste la data la care a expirat termenul legal de depunere a declaratiei fiscale pentru perioada respectiva, cata vreme nu exista nici o dispozitie legala care sa fundamenteze o astfel de asertiune.

Legiuitorul nu a legat inceputul curgerii termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a creantelor fiscale de data declararii venitului impozabil sau a depunerii decontului de TVA.

Astfel fiind, Curtea concluzioneaza ca venitul impozabil aferent anului 2010 s-a nascut in anul 2010, prin urmare, termenul de prescriptie a inceput sa curga la data de 1 ianuarie 2011, iar termenul de prescriptie in privinta impozitului pe venit suplimentar datorat pentru venitul realizat din activitati independente in anul 2010 si contributia de asigurari sociale de sanatate aferenta venitului suplimentar s-a implinit la data de 31 decembrie 2015.

(Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, Decizia civila nr. 1821 din 2 octombrie 2018, rezumata de judecator dr. Diana Duma-Patrascu)

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Timis in data de 06.03.2018 sub dosarul cu numarul [,..]/30/2018, reclamanta A..., in contradictoriu cu paratii ANAF - Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Timisoara - Serviciul Solutionare Contestatii I, ANAF - Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Timisoara - Agentia Judeteana a Finantelor Publice Timis in baza art. 281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare si art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ a solicitat instantei: anularea Deciziei nr. 3326 din 30 august 2017 privind solutionarea contestatiei nr. TMR_DGR 11966/16.03.2017 emisa de ANAF - DGRFPT - Serviciul solutionare contestatii I; de respingere ca neintemeiata a contestatiei, care a fost comunicata la 7 septembrie 2017 ca fiind nelegala si netemeinica; anularea, in ceea ce priveste taxele si impozitele suplimentare stabilite cu incalcarea termenului de prescriptie a dreptului de a stabili creante fiscale in cuantum total de 17.791 lei principalul, cu accesoriile aferente, a urmatoarelor acte administrativ fiscale: Decizia de Impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata de inspectia fiscala pentru persoane fizice care desfasoara activitati independente in mod individual si/sau intr-o forma de asociere, cu nr. de inregistrare 11973/27.12.2016 emisa de ANAF - DGRFP Timisoara - Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis - Serviciul Inspectie Fiscala Persoane Fizice I si comunicata la 13 ianuarie 2017, precum si Decizia de Impunere privind taxa pe valoarea adaugata si alte obligatii fiscale stabilite de inspectia fiscala la persoane fizice care realizeaza venituri impozabile din activitati economice cu nr. de inregistrare 11973/27.12.2016 emisa de ANAF - DGRFP Timisoara - Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis - Serviciul Inspectie Fiscala Persoane Fizice 1 si comunicata la 13 ianuarie 2017; Raportul de inspectie fiscala incheiat la data de 22.12.2016, avand nr. de inregistrare la Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis TMG_AIRF_11973/27.12.2016 („Raportul de Inspectie Fiscala” sau „RIF” -); restituirea taxelor si impozitelor stabilite cu incalcarea termenului de prescriptie a dreptului de a stabili creante fiscale, cu dobanzile cuvenite conform C.pr.fisc., precum si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta civila nr. 933/31.05.2018 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. [.. ,]/30/2018 a fost admisa actiunea formulata de reclamanta A... in contradictoriu cu paratele Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Timisoara si Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis si in consecinta: a anulat Decizia de solutionare a contestatiei nr. 3326/30.08.2017.

A anulat in parte Decizia de impunere nr. 11973/27.12.2016 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata de inspectia fiscala pentru persoane fizice care desfasoara activitati independente in mod individual si/sau intr-o forma de asociere si Decizia de impunere nr. 11973/27.12.2016 privind taxa pe valoare adaugata si alte obligatii fiscale stabilite de inspectia fiscala la persoane fizice care realizeaza venituri impozabile din activitati economice nedeclarate organelor fiscale, precum si raportul de raportul de inspectie fiscala din data de 22.12.2016, in ceea ce priveste urmatoarele taxe si impozite stabilite cu incalcarea termenului de prescriptie a dreptului organului fiscal de a stabili creante fiscale: suma de 13.143 lei reprezentand impozit pe venit stabilit suplimentar pentru anul 2010, suma de 4.517 lei reprezentand contributie de asigurari sociale de sanatate (CASS) aferenta venitului net stabilit suplimentar pentru anul 2010 si suma de 131 lei reprezentand TVA stabilit suplimentar pentru anul 2010.

A obligat paratele Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Timisoara Si Administratia Judeteana A Finantelor Publice Timis sa restituie reclamantei sumele de bani achitate de aceasta in temeiul deciziilor de impunere anulate si sa plateasca dobanzile aferente respectivelor sume de bani, de la data depunerii contestatiei administrative la organul fiscal (16.03.2017) si pana la data restituirii efective.

A luat act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Impotriva sentintei civile nr. 933/31.05.2018 pronuntata de Tribunalul Timis a declarat recurs parata recurenta Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis in nume propriu si in reprezentarea Directiei Generale Regionala a Finantelor Publice Timisoara solicitand admiterea recursului, casarea in parte a Sentintei civile nr. 933/31,05.2018 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. [,..]/30/2018 si rejudecand cauza sa se dispuna respingerea actinii reclamantei cu consecinta mentinerii actelor administrative contestate, respectiv mentinerea Deciziei nr. 3326/30.08.2017 privind solutionarea contestatiei prealabile si mentinerea in parte a Deciziei de impunere nr. 11973/27.12.2016 si in ceea ce priveste suma de 13.143 lei reprezentand impozit pe venit stabilit suplimentar pentru anul 2010, suma de 4517 lei reprezentand contributie de asigurari sociale de sanatate aferenta venitului net stabilit suplimentar pentru anul 2010 si suma de 131 lei reprezentand TVA stabilit suplimentar pentru anul 2010 si exonerarea paratelor de la plata cheltuielilor de judecata.

Parata invoca ca si motiv de nelegalitate in sustinerea cererii de recurs prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedura civila, hotararea fiind data cu incalcarea si aplicarea gresita a normelor de drept material. Considera ca, hotararea judecatoreasca recurata pronuntata de

Tribunalul Timis, este netemeinica si nelegala, fiind criticabila sub aspectul urmatoarele motive:

In ceea ce priveste prescriptia dreptului organului de inspectie, fiscala de a stabili in sarcina sa obligatii suplimentare de natura TVA, a impozitului pe venit, si a contributiei la asigurarile sociale de sanatate pentru perioada supusa verificarii, se arata ca in drept sunt incidente dispozitiile art. 347 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, conform carora „(1)Termenele in curs la data intrarii in vigoare a prezentului cod se calculeaza dupa normele legale in vigoare la data cand au inceput sa curga.

(2) Cauzele de intrerupere sau suspendare a termenului de prescriptie se supun legii in vigoare la data la care acestea au intervenit”.

Se arata ca potrivit prevederilor art. 91 alin.(1) si alin. (2) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in vigoare la data initierii inspectiei fiscale:

„(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu exceptia: cazului in care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescriptie a dreptului prevazut la alin. (1) incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel”.

In acord cu dispozitiile art. 23 „Daca legea nu prevede altfel, dreptul de creanta fiscala si obligatia fiscala corelativa se nasc in momentul in care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le genereaza. (2). Potrivit alin.(1) se naste dreptul organului fiscal de a stabili si a determina obligatia fiscala datorata”.

Din coroborarea dispozitiilor legale suscitate, se arata ca termenul de prescriptie al dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani si incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala.

Precizeaza ca spetei ii sunt incidente si dispozitiile art. 118 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, conform carora „(...) (4) La inceperea inspectiei fiscale, organul de inspectie fiscala trebuie sa prezinte contribuabilului/platitorului legitimatia de inspectie si ordinul de serviciu semnat de conducatorul organului de inspectie fiscala. Inceperea inspectiei fiscale trebuie consemnata in registrul unic de control ori de cate ori exista obligatia tinerii acestuia.” coroborate cu prevederile art. 123 alin. (2) din acelasi act normativ care mentioneaza „(...) (2) Data inceperii inspectiei fiscale este data mentionata in registrul unic de control ori de cate ori exista obligatia tinerii acestuia. In cazul contribuabilului/platitorului care nu tine sau nu prezinta organului de inspectie fiscala registrul unic de control, aceasta data se inscrie intr-un proces-verbal de constatare. Procesul-verbal se semneaza de catre organul de inspectie fiscala si contribuabil/platitor si se inregistreaza la registratura contribuabilului/platitorului ori de cate ori exista o astfel de registratura”.

Se invedereaza ca din dispozitiile legale mentionate mai sus, s-a retinut ca inspectia fiscala se consemneaza in si registrul unic de control si data mentionata in registru reprezinta data inceperii inspectiei fiscale.

Totodata, s-a retinut ca termenul de prescriptie se suspenda pe perioada cuprinsa intre data inceperii inspectiei fiscale si data emiterii actului administrativ fiscal ca urmare a efectuarii inspectiei fiscale.

Precizeaza ca prevederile legale care reglementeaza prescriptia extinctiva sunt imperative, acestea limitand perioada de timp in care se poate valorifica un drept.

In ceea ce priveste momentul la care se naste dreptul organului fiscal de a stabili si a determina obligatia fiscala datorata si de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, se arata ca trebuie stabilit momentul in care se constituie baza de impunere care genereaza creanta fiscala si obligatia fiscala corelativa, precum si momentul in care se nasc dreptul de creanta fiscala si obligatia fiscala corelativa.

Astfel, in sensul prevederilor art. 23 alin. (2) din vechiul Cod de procedura fiscala, nasterea dreptului organului fiscal de a stabili si a determina obligatia fiscala datorata, este nasterea dreptului la actiune, respectiv a dreptului organului fiscal la actiunea de a stabili obligatii fiscale.

Mentioneaza ca dreptul la actiune al organului fiscal pentru stabilirea obligatiilor fiscale se naste la data la care a expirat termenul legal de depunere a declaratiei fiscale pentru perioada respectiva.

In ceea ce priveste TVA, potrivit prevederilor art. 134 alin. (2) si alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, in vigoare in perioada verificata, „Exigibilitatea taxei reprezinta data la care autoritatea fiscala devine indreptatita, in baza legii, sa solicite plata de catre persoanele obligate la plata taxei, chiar daca plata acestei taxe poate fi amanata. (3) Exigibilitatea platii taxei reprezinta data la care o persoana are obligatia de a plati taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 157 alin. (1). Aceasta data determina si momentul de la care se datoreaza majorari de intarziere pentru neplata taxei”.

De asemenea, se arata ca potrivit prevederilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal in vigoare, incepand cu anul 2008: „(1) Persoanele inregistrate conform art. 153 trebuie sa depuna la organele fiscale competente, pentru fiecare perioada fiscala, un decont de taxa, pana ia data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care se incheie perioada fiscala respectiva”.

Astfel, subliniaza ca pentru TVA aferenta trimestrului IV 2010, obligatia declarativa a intervenit la data de 25.01.2011, iar termenul de prescriptie a dreptului organelor de inspectie fiscala de a stabili obligatii suplimentare cu titlu de TVA a inceput sa curga de la data de

2012. astfel incat, avand in vedere data la care a inceput inspectia fiscala, respectiv 07.12.2016, obligatiile suplimentare de plata de natura TVA au fost stabilite inlauntrul termenului de prescriptie.

In ceea ce priveste impozitul pe venit, se arata ca potrivit dispozitiilor art. 83 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare:

„Contribuabilii care realizeaza, individual sau intr-o forma de asociere, venituri din activitati independente, venituri din cedarea folosintei bunurilor, venituri din activitati agricole, determinate in sistem real, au obligatia de a depune o declaratie privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, pana la data de 15 mai inclusiv a anului urmator celui de realizare a venitului. Declaratia privind venitul realizat se completeaza pentru fiecare sursa si categorie de venit. Pentru veniturile realizate intr-o forma de asociere venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuita din asociere”.

Arata ca in anul 2011, data pana la care trebuia depusa declaratia privind venitul realizat in anul 2010, a fost 16 mai, intrucat 15 mai a fost zi nelucratoare, iar termenul de prescriptie a dreptului organelor de inspectie fiscala de a stabili obligatii suplimentare cu, titlu de impozit pe venit a inceput sa curga de la data de 01.01.2012, astfel incat, avand in vedere data la care a inceput inspectia fiscala, respectiv 07.12.2016, obligatiile suplimentare de plata de natura impozitului pe venit au fost stabilite inlauntrul termenului de prescriptie.

Referitor la contributia de asigurari sociale de sanatate, se retine ca in acord cu dispozitiile art. 215 alin. (1) si (3) si ale art. 257 alin. (1) si alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii: „(1) Obligatia virarii contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum si persoanelor fizice, dupa caz.(...) (3) Persoanele fizice care realizeaza venituri din activitati independente, venituri din agricultura si silvicultura, venituri din cedarea folosintei bunurilor, din dividende si dobanzi, din drepturi de proprietate intelectuala sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate sa depuna la casele de asigurari de sanatate cu care au incheiat contractul de asigurare declaratii privind obligatiile fata de fond”.

Totodata, arata ca in acord cu art. 7 alin. (1) lit. a), art. 8 alin. (4) si art. 32 alin. (4) ale Ordinului nr. 617/2007, emis de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate: „(1) Persoanele care desfasoara activitati independente au obligatia de a vira trimestrial contributia aplicata asupra:

a) venitului net determinat ca diferenta intre venitul brut si cheltuielile deductibile aferente realizarii venitului, conform prevederilor Codului fiscal, realizate de persoanele care desfasoara activitati independente ale caror venituri sunt determinate pe baza contabilitatii in partida simpla; (...)”.

Potrivit art. 8 din acelasi act normativ, „(4) Diferentele ramase de achitat, calculate in raport cu decizia de impunere anuala; se platesc in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere, perioada pentru care nu se calculeaza si nu se datoreaza majorari de intarziere. (5) La expirarea termenului prevazut la alin. (4), pentru sumele datorate si ramase neachitate se vor percepe majorari de intarziere conform procedurii instituite prin Codul de procedura fiscala.(...)”.

Fata de cele de mai sus se retine ca pentru contributia de asigurari sociale de sanatate data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie este determinata de data la care trebuia depusa declaratia privind venitul realizat, in temeiul careia se emite decizia de impunere pentru anul in cauza, in speta anul 2010. Asa cum a aratat anterior, aceasta data este 16.05.2011, iar prin raportare la data de incepere a inspectiei fiscale rezulta ca obligatia fiscala stabilita suplimentar reprezentand contributia de asigurari sociale de sanatate a fost stabilita inlauntrul termenului de prescriptie.

Legal citata, reclamanta intimata nu a formulat intampinare.

Examinand legalitatea sentintei atacate, prin prisma motivelor invocate, precum si in raport de prevederile art. 488 si urmatoarele din noul Cod de procedura civila, Curtea a respins recursul formulat ca neintemeiat.

S-a retinut de Curte ca prin actiunea promovata in fata instantei de contencios administrativ reclamanta a solicitat pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care sa se dispuna anularea Deciziei nr. 3326 din 30 august 2017 privind solutionarea contestatiei nr. TMR_DGR 11966/16.03.2017 emisa de ANAF-DGRFPT - Serviciul solutionare contestatii 1; de respingere ca neintemeiata a contestatiei, care a fost comunicata la 7 septembrie 2017 ca fiind nelegala si netemeinica; anularea, in ceea ce priveste taxele si impozitele suplimentare stabilite cu incalcarea termenului de prescriptie a dreptului de a stabili creante fiscale in cuantum total de 17.791 lei principalul, cu accesoriile aferente, a urmatoarelor acte administrativ fiscale: Decizia de Impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata de inspectia fiscala pentru persoane fizice care desfasoara activitati independente in mod individual si/sau intr-o forma de asociere, cu nr. de inregistrare 11973/27.12.2016 emisa de ANAF-DGRFP Timisoara - Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis - Serviciul Inspectie Fiscala Persoane Fizice 1 si comunicata la 13 ianuarie 2017, precum si Decizia de Impunere privind taxa pe valoarea adaugata si alte obligatii fiscale stabilite de inspectia fiscala la persoane fizice care realizeaza venituri impozabile din activitati economice cu nr. de inregistrare 11973/27.12.2016 emisa de ANAF-DGRFP Timisoara - Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis - Serviciul Inspectie Fiscala Persoane Fizice 1 si comunicata la 13 ianuarie 2017; Raportul de inspectie fiscala incheiat la data de 22.12.2016, avand nr. de inregistrare la Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis TMG_AIRF_11973/27.12.2016 („Raportul de Inspectie Fiscala” sau „RIF” -) si sa se dispuna restituirea taxelor si impozitelor stabilite cu incalcarea termenului de prescriptie a dreptului de a stabili creante fiscale, cu dobanzile cuvenite conform C.pr.fisc.

Instanta de fond a admis actiunea reclamantei, a anulat Decizia de solutionare a contestatiei nr. 3326/30.08.2017, a anulat in parte Decizia de impunere nr. 11973/27.12.2016 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata de inspectia fiscala pentru persoane fizice care desfasoara activitati independente in mod individual si/sau intr-o forma de asociere si Decizia de impunere nr. 11973/27.12.2016 privind taxa pe valoare adaugata si alte obligatii fiscale stabilite de inspectia fiscala la persoane fizice care realizeaza venituri impozabile din activitati economice nedeclarate organelor fiscale, precum si raportul de raportul de inspectie fiscala din data de 22.12.2016, in ceea ce priveste urmatoarele taxe si impozite stabilite cu incalcarea termenului de prescriptie a dreptului organului fiscal de a stabili creante fiscale: suma de 13.143 lei reprezentand impozit pe venit stabilit suplimentar pentru anul 2010, suma de 4.517 lei reprezentand contributie de asigurari sociale de sanatate (CASS) aferenta venitului net stabilit suplimentar pentru anul 2010 si suma de 131 lei reprezentand TVA stabilit suplimentar pentru anul 2010.

A obligat paratele DGRFP Timisoara si AJFP Timis sa restituie reclamantei sumele de bani achitate de aceasta in temeiul deciziilor de impunere anulate si sa plateasca dobanzile aferente respectivelor sume de bani, de la data depunerii contestatiei administrative la organul fiscal (16.03.2017) si pana la data restituirii efective.

In esenta, prima instanta a retinut ca prin Decizia de impunere nr. 11973/27.12.2016 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata si prin Decizia de impunere nr. 11973/27.12.2016 privind taxa pe valoare adaugata si alte obligatii fiscale, a fost stabilit in sarcina reclamantei un debit suplimentar aferent anului 2010, in mod nelegal, cu incalcarea termenului de prescriptie a dreptului de a stabili creante fiscale - motiv pentru care se impune anularea celor doua acte administrativ-fiscale, in ceea ce priveste aceste taxe si impozite suplimentare in cuantum total de 17.791 lei.

Parata a promovat calea de atac a recursului impotriva sentintei instantei de fond, sustinand ca hotararea a fost data cu aplicarea gresita a normelor de drept material incidente in speta, invocand motivul de casare reglementat de legiuitor in art. 488 alin. (1) pct.8 NCPC.

Analizand legalitatea solutiei pronuntata de instanta de fond, Curtea constata ca prin Decizia de Impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata de inspectia fiscala pentru persoane fizice care desfasoara activitati independente in mod individual si/sau intr-o forma de asociere, cu nr. de inregistrare 11973/27.12.2016 emisa de ANAF - DGRFP Timisoara -Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis - Serviciul Inspectie Fiscala Persoane Fizice 1 si prin Decizia de Impunere privind taxa pe valoarea adaugata si alte obligatii fiscale stabilite de inspectia fiscala la persoane fizice care realizeaza venituri impozabile din activitati economice cu nr. de inregistrare 11973/27.12.2016 emisa de ANAF - DGRFP Timisoara - Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis - Serviciul Inspectie Fiscala Persoane Fizice au fost stabilite in sarcina reclamantei taxe si impozite suplimentare aferente anului 2010, dupa cum urmeaza: (a) suma de 13 143,00 lei

reprezentand impozit pe venit stabilit suplimentar pentru anul 2010; (b) suma de 4 517,00 lei reprezentand contributie de asigurari sociale de sanatate (CASS) aplicata la venitul net stabilit suplimentar de organul de control fiscal pentru anul 2010; (c) suma de 131 lei reprezentand TVA stabilita suplimentar pentru anul 2010 (in concret, trimestrul IV al anului 2010).

S-au stabilit si taxe si impozite suplimentare aferente anului 2615 si 2016, rezultand astfel o perioada controlata de 6 ani in ceea ce priveste impozitul pe venit si CASS, respectiv 6 ani si jumatate in ceea ce priveste TVA.

Impotriva acestor acte administrative reclamanta a promovat plangere prealabila, solicitand revocarea actelor, insa contestatia reclamantei a fost respinsa prin Decizia nr. 3326/30.08.2017.

Nemultumita fiind de solutia de respingere a contestatiei in procedura prealabila administrativa, reclamanta a sesizat instanta de contencios administrativ cu actiunea de fata, in anularea actelor administrative anterior enuntate, sustinand, in esenta, ca organul fiscal nu mai avea dreptul de a stabili in 2016 obligatii fiscale nascute in anul 2010, intervenind, pentru aceste obligatii, prescriptia.

Raportat la dispozitiile art. 347 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, potrivit carora „(1) Termenele in curs la data intrarii in vigoare a prezentului cod se calculeaza dupa normele legale in vigoare la data cand au inceput sa curga. (2) Cauzele de intrerupere sau suspendare a termenului de prescriptie se supun legii in vigoare la data la care acestea au intervenit”, Curtea constata ca prescriptia dreptului organului fiscal de a stabili creante fiscale nascute in anul 2010 intra sub incidenta OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Astfel fiind, Curtea reaminteste dispozitiile art. 91 din OG nr. 92/2003, conform carora „(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu exceptia cazului in care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescriptie a dreptului prevazut la alin. (1) incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel”.

Art. 23 din OG nr. 92/2003, la care face trimitere art. 91, reglementeaza nasterea creantelor si obligatiilor fiscale, dispunand ca „ (1) Daca legea nu prevede altfel, dreptul de creanta fiscala si obligatia fiscala corelativa se nasc in momentul in care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le genereaza.

(2) Potrivit alin. (1) se naste dreptul organului fiscal de a stabili si a determina obligatia fiscala datorata”.

Conform art. 134 din Legea nr. 571/2003, „(1) Faptul generator reprezinta faptul prin care sunt realizate conditiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.

(2) Exigibilitatea taxei reprezinta data la care autoritatea fiscala devine indreptatita, in baza legii, sa solicite plata de catre persoanele obligate la plata taxei, chiar daca plata acestei taxe poate fi amanata”, iar potrivit art. 134 ind. 1 alin. (1), „ Faptul generator intervine la data livrarii bunurilor sau la data prestarii serviciilor, cu exceptiile prevazute in prezentul capitol.”

Analizand dispozitiile legale anterior enuntate, Curtea constata ca in mod corect a apreciat instanta de fond ca dreptul organului fiscal de a stabili si a determina obligatia fiscala datorata trebuie exercitat intr-un termen de prescriptie de 5 ani, care incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala, adica anul urmator celui in care s-a constituit baza de impunere generatoare a creantei fiscale.

Curtea constata ca pentru veniturile realizate de reclamanta in anul 2010 si pentru operatiunile taxabile, supuse TVA, efectuate de reclamanta in anul 2010, baza de impunere sa constituit in anul 2010, astfel incat in ceea ce priveste impozitul pe venit suplimentar datorat pentru venitul realizat din activitati independente si contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS) aferenta venitului suplimentar, baza de impunere se constituie in momentul efectuarii operatiunii generatoare de venit, si anume in cazul de fata in cursul anului 2010, iar in privinta TVA stabilita suplimentar pentru trimestrul IV al anului 2010, baza de impunere s-a constituit tot in anul 2010.

Raportat la situatia de fapt si vazand dispozitiile legale enuntate in considerentele deciziei, dispozitii incidente in speta de fata, Curtea constata ca nu pot fi primite sustinerile paratei in sensul ca dreptul organelor fiscale de a stabili obligatiile fiscale se naste la data la care a expirat termenul legal de depunere a declaratiei fiscale pentru perioada respectiva, cata vreme nu exista nici o dispozitie legala care sa fundamenteze o astfel de asertiune.

Raportat la prevederile legale mai sus enuntate, rezulta ca legiuitorul nu a legat inceputul curgerii termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a creantelor fiscale de data declararii venitului impozabil sau a depunerii decontului de TVA.

Astfel fiind, Curtea concluzioneaza ca venitul impozabil aferent anului 2010 s-a nascut in anul 2010, prin urmare, termenul de prescriptie a inceput sa curga la data de 1 ianuarie 2011, iar termenul de prescriptie in privinta impozitului pe venit suplimentar datorat pentru venitul realizat din activitati independente in anul 2010 si contributia de asigurari sociale de sanatate aferenta venitului suplimentar s-a implinit la data de 31 decembrie 2015.

In ceea ce priveste taxa pe valoarea adaugata stabilita suplimentar pentru trimestrul IV din anul 2010, din prevederile art. 134 si 134 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta ca baza de impunere se constituie si dreptul autoritatii sa solicite plata taxei se naste cu ocazia livrarii de bunuri/a prestarii de servicii.

Activitatea taxabila fiind efectuata in 2010 si TVA considerata nedeductibila de catre organul de control fiscal a fost achitata tot in cursul anului 2010, astfel ca la momentul controlului termenul de prescriptie a fost deja implinit, iar organul de control fiscal nu a mai avut dreptul de a stabili TVA suplimentar pe anul 2010.

Pentru considerentele anterior expuse, Curtea a retinut ca este corecta solutia instantei de fond care a retinut ca prin Decizia de impunere nr. 11973/27.12.2016 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata si prin Decizia de impunere nr. 11973/27.12.2016 privind taxa pe valoare adaugata si alte obligatii fiscale, a fost stabilit in sarcina reclamantei un debit suplimentar aferent anului 2010, in mod nelegal, cu incalcarea termenului de prescriptie a dreptului de a stabili creante fiscale.

Raportat la cele mentionate, vazand dispozitiile legale incidente in cauza, Curtea a constatat ca in speta nu se regaseste motivul de casare invocat de parata , reglementat de legiuitor in art. 488 alin. (1) pct.8 NCPC, context in care a respins recursul ca neintemeiat.