Contractul De Asigurare | Consultanță Juridică 24/7 - Discută Cu Un Avocat Online

Contractul de Asigurare

avocat specializat
Contractul de antrepriza
29 octombrie 2012
Avocat Online
Contractul de depozit
29 octombrie 2012

Contractul de asigurare

Contractul de asigurare este un act încheiat între asigurat şi asigurator care reglementează relaţiile lor reciproce în funcţie de tipul asigurării. Asiguratul se obliga să plătească primele de asigurare, iar asiguratorul îşi asumă obligaţia să acorde asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubiri la producerea riscului.

Pe lângă trăsăturile comune tuturor contractelor, contractul de asigurare prezintă câteva trăsături specifice:

– are un caracter  consensual, formându-se prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi nevoie de o formă solemnă de manifestare a voinţei;

– are un caracter sinalagmatic (bilateral), ceea ce înseamnă că părţile se obligă reciproc una faţă de alta (una să plătească prima de asigurare, iar cealaltă să acorde suma asigurată dacă survine evenimentul asigurat);

– are caracter aleatoriu, ceea ce înseamnă că efectele acestui contract în ce priveşte pierderile sau beneficiile pentru una, unele sau toate părţile depind de un eveniment viitor, incert;

– contract cu titlu oneros întrucât fiecare parte urmăreşte obţinerea unui avantaj material: asiguratorul – dobândirea primei de asigurare, asiguratul – dobândirea indemnizaţiei de asigurare.

– contract de adeziune în sensul că asiguratul aderă la condiţiile contractuale propuse de asigurat prin solicitarea asigurării şi încheierea contractului (poliţei).

Principiile contractului de asigurare

Activitatea de asigurare se desfăşoară într-un cadru delimitat de anumite principii care au menirea de a susţine derularea raporturilor sociale, preponderent juridice, din domeniul asigurărilor, în condiţii de legalitate, normalitate şi echitate.

Contractul de asigurare

Principiile care stau la baza activităţii de asigurare sunt următoarele:

– principiul despăgubirii sau al indemnizării reale

– principiul interesului asigurabil

– principiul subrogaţiei

– principiul mutualităţii

– principiul bunei credinţe

– principiul cooperării

– principiul eficienţei economice

– principiul forfetar

– principiul unităţii

– principiul universalităţii

– principiul integralităţii

– principiul realităţii

– principiul individualizării asigurărilor.

Principiul despăgubirii sau al indemnizării reale

Contractele de asigurare nu oferă despăgubiri peste valoarea pierderilor suferite de asigurat. Acest principiu statuează ca o persoană nu poate profita de pe urma pagubelor asigurate. Aplicând principiul despăgubirii se reduce riscul subiectiv prin îndepărtarea interesului pentru profit al asiguratului (riscul subiectiv apare atunci când se provoacă, în mod intenţionat, o pagubă sau când se exagerează valoarea daunelor produse).

Principiul interesului asigurat

O persoană are un interes asigurabil dacă producerea unui eveniment asigurabil îi poate cauza o pierdere financiară sau un alt prejudiciu. Interesul asigurabil constituie o cerinţă fundamentală pentru orice contract de asigurare, în afară de cazul în care, în mod legal, s-a renunţat la ea. De regulă, acest lucru înseamnă că partea contractantă, asiguratul sau beneficiarul poliţei, trebuie să aibă o relaţie apropiată cu obiectul asigurării, indiferent dacă acesta este viaţa, proprietatea sau răspunderea care se află într-un posibil pericol. Absenţa acestei legături va atrage nulitatea sau caracterul neexecutoriu al contractului în funcţie de tipul asigurării.

În ceea ce priveşte momentul în care este reclamată prezenţa interesului, doctrina britanică a stabilit că acesta trebuie să existe la data încheierii contractului de asigurare.

Principiul subrogaţiei

Are aplicabilitate în situaţia în care asigurătorul este obligat prin poliţa de asigurare să despăgubească o daună produsă din culpa unei terţe persoane. Cu toate că în contextul asigurărilor se face referire la el ca la un drept, acesta este, mai degrabă, o modalitate de restituire care constituie un remediu. Un contract de asigurare este un contract de indemnizare ceea ce înseamnă că, în cazul producerii riscului împotriva căruia a semnat poliţa, asiguratul va fi în întregime despăgubit.

Subrogaţia se aplică tuturor contractelor de indemnizare, dar nu se aplică asigurărilor de viaţă şi nici asigurărilor împotriva accidentelor. În ceea ce priveşte subrogaţia, sunt de remarcat câteva aspecte de natură a sublinia particularităţile acestei operaţiuni juridice:

– partea care poate pretinde dreptul subrogaţiei este numai aceea care şi-a îndeplinit prima obligaţia de plată a despăgubirii;

– partea care revendică subrogaţia nu este un simplu plătitor voluntar, ci are obligaţia legală de a plăti efectiv despăgubirea;

– partea care revendică subrogaţia este răspunzătoare indirect pentru plata despăgubirii;

– terţul este direct răspunzător pentru plata despăgubirii .

Principiul mutualităţii

Acesta se fundamentează pe ideea comunităţii de risc şi participării membrilor comunităţii prin intermediul primelor de asigurare la constituirea unui fond comun, care să fie destinat despăgubirii celor care vor suferi ca urmare a producerii riscului.

Principiul bunei credinţe

Se bazează pe onestitatea şi încrederea necondiţionată, absolută, pe care trebuie să le manifeste părţile contractante. În situaţia contractului de asigurare, mai mult decât în cazul altor contracte speciale, informaţiile pe care şi le furnizează contractanţii sunt de maximă importanţă, antrenând, pe viitor, consecinţe patrimoniale deosebit de importante pentru ambele părţi.

În cazul în care asigurătorul nu a fost exact şi complet informat de asigurat, dreptul în materie de asigurări prevede sancţiuni proprii având în vedere şi faptul dacă asiguratul a fost de bună sau de rea credinţă.

În cazul reasigurării principiul permite realizarea unei importante economii de timp de muncă, deoarece controlul asupra operaţiunilor de subscriere, avizare, decontare, lichidarea daunelor ce privesc contractul de reasigurare se efectuează de reasigurator numai în cazuri excepţionale. Cazurile excepţionale presupun existenţa suspiciunii întemeiate faţă de buna credinţă a reasiguratului.

Principiul cooperării

Este susţinut de ideea de colaborare care se fondează pe convergenţa intereselor participanţilor. Totodată este indisolubil legat şi de buna-credinţă care trebuie să caracterizeze conduita părţilor. Apoi, buna credinţă este legată de existenţa unui „affection cooperandi” care, în mod firesc îi animă pe participanţii contractuali să conlucreze în mod loial şi interesat pentru menţinerea şi consolidarea relaţiilor stabilite între ei.

Principiul eficienţei economice

Are la bază obţinerea, cu cheltuieli materiale şi umane minime, a unui profit, în folosul societăţii de asigurare, satisfacerea nevoilor şi solicitărilor asiguraţilor şi conferirea siguranţei pe care şi-o doresc.

Principiul forfetar

În contractul de asigurare este prevăzută cu titlu obligatoriu prestaţia asigurătorului, la producerea evenimentului asigurat, ca o sumă fixă (dinainte convenită).

Principiul unităţii

Unitatea asigurărilor semnifică o abordare unitară a operaţiunilor de asigurare, atât la nivelul sistemului cât şi la nivelul fiecărei societăţi de asigurări în parte. Aceasta se traduce prin unitatea normelor, tarifelor de asigurare şi a bazei financiare. Caracterul unitar nu presupune neapărat o identitate la acest nivel între diferiţi asigurători, deoarece aceasta ar exclude concurenţa.

Principiul universalităţii

Universalitatea asigurărilor presupune că o gamă foarte largă de bunuri poate fi asigurată împotriva mai multor riscuri variate. Cu toate acestea principiul exclude asigurarea oricăror bunuri şi acoperirea tuturor riscurilor. Societăţile de asigurare, în limitele permise de lege, determină tipurile de bunuri ce le pot asigura, precum şi riscurile ce sunt dispuse să le acopere în funcţie de politica firmei.

Principiul integralităţii

În concordanţă cu acest principiu nivelul despăgubirilor se determină cât mai aproape de valoarea reală a bunurilor asigurate, astfel încât aceste despăgubiri să permită refacerea bunurilor distruse sau avariate.

Principiul realităţii

Realitatea asigurărilor constă în aceea că asigurările de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă se încheie în baza unor date reale, temeinic verificate în prealabil de societăţile de asigurare. Culegerea datelor de către asigurător se realizează, în principal, prin completarea unor chestionare de către posibilii asiguraţi.

Principiul individualizării

Asigurarea se încheie numai pentru bunuri şi riscuri determinate în mod clar prin contractul de asigurare. Individualizarea asiguratului sau a beneficiarului asigurării se face prin poliţa emisă de asigurător. În ceea ce priveşte riscurile individualizarea se face prin condiţiile de asigurare ce fac parte integrantă din contract.

Acest principiu îşi dovedeşte utilitatea în momentul producerii unui eveniment asigurat ce determină efectuarea plăţii indemnizaţiei de asigurare. Astfel, potrivit principiului, despăgubirea se plăteşte numai pentru bunurile cuprinse în asigurare, către asigurat sau beneficiar, şi numai în cazul în care evenimentul ce a produs dauna a fost considerat risc asigurat conform condiţiilor de asigurare.

1. Interesul asigurabil

Concept şi trăsături

Printre principiile care guvernează asigurările se află şi principiul existenţei interesului asigurabil.

Existenţa unui interes al asiguratului în ce priveşte contractul de asigurare este cerută imperativ de Legea nr. 136/1995, în dispoziţiile art. 25, unde scrie „Asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat”. Interesul asigurat este condiţia esenţială pentru validarea contractului de asigurare.

Legea nu defineşte interesul asigurat, însă doctrina de specialitate a tratat acest concept în diferite forme.

În dreptul procesual civil s-a spus că interesul este „motorul de toate zilele în acţiunile noastre obişnuite”. Un alt sens dat cuvântului interes este acela de „raport care uneşte autorul actului cu scopul urmărit deoarece constă în avantajul pe care cineva crede că şi-l poate procura prin exercitarea unei activităţi”.

Parafrazând două vechi maxime din Dreptul procesual civil şi anume „Pas d’interet, pas d’action” (nu este interes, nu este acţiune) şi „L’interet est la mesure d’actions” (interesul este măsura acţiunilor) putem afirma cu referire la asigurări că „fără interes nu există asigurare” şi, respectiv, că „interesul este măsura asigurării”.

O definiţie generală acceptată de mulţi autori în domeniul asigurărilor este cea a lui V. Ehrenberg „interesul asigurat este raportul în virtutea căruia cineva suferă un prejudiciu ca urmare a unui fapt oarecare”.

Regula generală în asigurări este că interesul trebuie să existe nu numai la început, adică în momentul încheierii contractului, ci şi pe parcursul derulării acestuia, inclusiv în momentul producerii daunei.

Sunt şi excepţii de la regulă. Legea Asigurărilor Maritime din 1906 prevede existenţa interesului doar în momentul producerii daunei. În asigurările de viaţă interesul asigurabil trebuie să existe la început, nu şi la momentul survenirii riscului.

Trebuie făcută o diferenţă între interesul asigurat şi interesul asigurabil. Interesul asigurabil este considerat a fi „dreptul legal de a asigura ceea ce rezultă dintr-o relaţie financiară, acceptată de lege, între asigurat şi obiectul asigurării”. Prin încheierea contractului de asigurare, interesul asigurabil devine interes asigurat. Interesul asigurat este prezent în toate formele contractului de asigurare.

Trăsăturile esenţiale ale interesului asigurabil, adică ale dreptului de a asigura sunt:

– trebuie să existe o viaţă, un bun, o răspundere potenţială, un interes financiar capabile de a fi acoperite;

– această viaţă, bun, răspundere, interes financiar trebuie să reprezinte obiectul asigurării;

– interesul asigurat trebuie să fie licit (ocrotit legal) şi să nu contravină legilor, ordinii publice şi bunelor moravuri. De exemplu contractarea unei asigurări pentru reuşita unei operaţiuni de contrabandă se întemeiază pe un interes ilicit şi nu poate fi acceptată.

Titularul interesului asigurabil

Titularul interesului este totdeauna asiguratul. De cele mai multe ori acesta coincide cu contractantul asigurării.

La asigurările de bunuri interesul asigurat este tocmai interesul proprietarului bunului asigurat, deoarece acesta suportă paguba provocată de distrugerea sau avarierea bunului, iar titularul interesului este şi titularul asigurării. Se întâlnesc situaţii când titularul interesului nu coincide cu titularul asigurării. La asigurările de bunuri pentru pagube produse în timpul transportului terestru, expeditorul este titularul asigurării, iar destinatarul este titularul interesului, deoarece în caz de pagubă destinatarul este cel care va încasa despăgubirea.

La asigurarea de persoane, interesul asigurat este legat de evenimentul privind persoana – deces, invaliditate, atingerea unei anumite vârste, etc. – la producerea căruia asigurătorul plăteşte suma asigurată asiguratului sau beneficiarului asigurării. Prin urmare, în cazul asigurărilor de persoane, interesul asigurat are o importanţă mai mică, fiindcă suma asigurată se plăteşte de asigurător la producerea evenimentului asigurat, independent de existenţa unor pagube.

La asigurarea de răspundere civilă interesul asigurat este legat de raporturile de obligaţii care intervin între asigurat şi terţele persoane, deoarece el este obligat să acopere daunele provocate acestora. Rezultă că la acest tip de asigurare interesul asigurat se referă numai la patrimoniul celui răspunzător de producerea prejudiciului.

În principiu, existenţa interesului asigurabil este o condiţie necesară pentru încheierea contractului de asigurare.

Excepţie de la regulă fac asigurările maritime unde asiguratul beneficiar al indemnizaţiei nu trebuie să aibă interes asigurabil în momentul încheierii contractului, fiind suficient ca acesta să fie prezent în momentul producerii sinistrului. Obiectul asigurării maritime (din perspectiva bunurilor care pot fi asigurate şi nu a răspunderii civile) poate fi reprezentat de nava. Mărfurile care se transportă prezintă interes asigurabil pentru toţi cei care pot suferi un prejudiciu de pe urma unei avarii totale sau parţiale a acestora. În această situaţie se pot afla proprietarul bunurilor, depozitarul şi transportatorul sau cărăuşul.

Este posibilă asigurarea în contul altei persoane (assurance pour compte), situaţie în care pe parcursul derulării contractului de asigurare, interesul asigurabil se transferă odată cu proprietatea bunului asigurat, beneficiarul asigurării fiind titularul interesului asigurabil din momentul producerii riscului.

În legislaţia actuală sunt reglementate mai multe situaţii în care interesul asigurabil aparţine beneficiarului indemnizaţiei, care este o persoană (fizică sau juridică) diferită de contractantul asigurării.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 178/1934, pentru reglementarea contractului de consignaţie, consignatarul este obligat să asigure bunurile ce i-au fost încredinţate prin contractul de consignaţie la o societate de asigurări agreată de consignant. Suma asigurată trebui să fie cel puţin egală cu valoarea bunurilor primite spre vânzare. Asigurarea trebuie să acopere toate riscurile şi începe din momentul expedierii bunurilor de către consignant.

În conformitate cu aliniatul 5 al aceluiaşi articol, asigurările de orice fel, contractate de consignatar, cu privire la bunurile predate în consignaţie se consideră deplin drept ca încheiate în favoarea consignantului, cu condiţia ca acesta să-i notifice asigurătorului existenţa consignaţiei înainte de plata despăgubirilor.

Consignatarului în calitate de contractant al asigurării îi revine obligaţia de a plăti cu regularitate primele de asigurare. În caz de reziliere pentru neplata primelor de asigurare sau atunci când consignatarul nu respectă obligaţia legală de a încheiai contractul de asigurare, consignatarul se consideră de drept în culpă şi va răspunde pentru orice pagubă.

Potrivit dispoziţiilor art.16 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, împrumutatul este obligat să încheie un contract de asigurare privind bunurile ipotecate, valabil pe toata durata creditului ipotecar. Primele de asigurare vor fi achitate de către împrumutat odată cu rambursarea ratelor, iar împrumutătorul va figura ca beneficiar al poliţei. Dacă despăgubirile acordate de asigurator depăşesc valoarea creditului ipotecar rămas de rambursat şi a celorlalte sume datorate împrumutătorului diferenţa se cuvine beneficiarului creditului sau moştenitorilor acestuia.

2. Interesul asigurat şi natura sa juridică

Din punct de vedere juridic interesul asigurat poate fi obiectiv sau subiectiv.

Teoria interesului de asigurare obiectiv consideră că interesul poate fi detaşat de titularul său şi poate fi încorporat în bun. Consecinţa acestei teorii este o extindere a sferei persoanelor îndreptăţite la plata despăgubirii în cazul survenirii sinistrului, în cazul celor care sunt interesate de existenţa bunului, dar nu sunt părţi în contract.

Potrivit teoriei interesului de asigurare subiectiv, prin contract se asigură numai interesul asiguratului, care este singurul în măsură să beneficieze de indemnizaţia de asigurare. Celelalte persoane cu interes ca bunul sa rămână nevătămat nu au dreptul să primească despăgubirea din partea asigurătorului. Singura excepţie menţionată în literatura de specialitate în acest caz se referă la creditorii ipotecari care se pot adresa asigurătorului pentru a-şi recupera creanţa preferenţial din suma plătită drept despăgubire.

Interesul asigurabil faţă de un lucru viitor

Practica asigurărilor admite posibilitatea încheierii unui contract de asigurare atunci când interesul asigurabil se manifestă asupra unui bun viitor. Întâlnim această situaţie în asigurarea culturilor agricole şi a rodului viilor împotriva pericolelor viitoare ce ameninţă viitoarea producţie. Prin încheierea unui contract de asigurare, nu se protejează interesul faţă de butucii de vie plantaţi sau faţă de seminţele însămânţate, ci interesul faţă de recolta aşteptată. Interesul asigurabil se referă în acest caz la un bun viitor şi probabil.

În literatura juridică s-a arătat că daunele cu privire la lucrurile viitoare cuprind atât pierderea efectiv suferită (damnum emmergens) cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Apeleaza la serviciile noastre in materie de asigurare accesand pagina  Avocat .

Avocat
Avocat
::: Consultă Avocat - Simplu, Rapid, Eficient ::: ## Avocat Online ::: ## Onorariu ::: ## Contact

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Consultă Avocat
Consultă Avocat
Simplu, Rapid, Eficient
Connecting...
Consultanță Juridică Specializată - Onorarii Flexibile, Echitabile
Simplu, Rapid, Eficient
:
:
:

Datele colectate sunt folosite pentru a vă contacta. Prin utilizarea serviciilor, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor Politica de confidențialitate
Simplu, Rapid, Eficient
:
:

Datele colectate sunt folosite pentru a vă contacta. Prin utilizarea serviciilor, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor Politica de confidențialitate
Această sesiune de discuții s-a încheiat.