Solicitare drepturi banesti provenite din premiul anual neinclus

In conditiile in care Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca „premiul pentru anul 2010, prevazut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, a fost inclus in majorarile salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputand f acordat in forma supusa vechii reglementari”, este exclus, fata de prevederile art. 517 alin. 4 C. proc. civ., ca o instanta ca retina contrariul.

Fiind vorba despre un premiu, deci o gratificatie, care poate fi inlaturat prin abrogarea prevederii legale care il consacra la un moment dat, deci nu despre contraprestatia muncii depuse, abrogarea Legii nr. 330/2009 care il prevedea a marcat disparitia temeiului legal al acordarii premiului anual, in forma reglementata de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009.

 

 

Art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 Art. 8 din Legea nr. 285/2010 izia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 21/2013 - RIL

1891/26.10.2015, Tribunalul Tulcea, sectia civila, de contencios rea formulata la 10.12.2013 de reclamantii [...], [...], [...] si [...] terul Justitiei, Curtea de Apel Constanta si Tribunalul Tulcea si a lamantilor drepturi banesti provenite din premiul anual neinclus in 8 din Legea nr. 285/2010, incepand cu data de 21.05.2012 si pana la

includerea acestora in salariul lunar, drepturi ce se vor reactualiza cu indicele de inflatie la data platii efective, precum si la plata de daune interese constand in dobanda legala aferenta acestor drepturi banesti incepand cu data de 21.05.2012 si pana la achitarea integrala a acestora.

In motivarea sentintei, tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamantii au calitatea de judecatori in cadrul Judecatoriei Tulcea, jud. Tulcea.

Potrivit art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, „pentru activitatea desfasurata, personalul beneficiaza de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizatiilor de incadrare zate in anul pentru care se face premierea”.

Aceste dispozitii legale au fost abrogate expres prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, lege care a intrat in vigoare de la data de 01.01.2011, cu exceptia art. 34 si 35 care au intrat in vigoare la 3 zile de la data publicarii legii in Monitorul Oficial al Romaniei.

Salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2011 a fost reglementata prin Legea nr. 285/2010, aplicabila din 01.01.2011, act normativ care la art. 8 a prevazut ca „sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi”.

Asadar, printr-o dispozitie legala expresa, legiuitorul a inteles sa nu mai acorde premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodata si destinatia sumelor corespunzatoare acestui premiu.

Din interpretarea gramaticala a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 rezulta ca legiuitorul a esalonat plata acestor sume, iar cresterile salariilor din sectorul bugetar au inclus si suma unica, aferenta premiului anual solicitat prin cererea de chemare in judecata.

Conformitatea acestor dispozitii legale cu normele din Legea fundamentala si Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivitatii legii si protectia dreptului de proprietate privata a fost constatata de Curtea Constitutionala.

Astfel, prin Decizia nr. 115/09.02.2012 a Curtii Constitutionale a Romaniei s-a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 retinandu-se, pe de o parte ca premiul anual nu este un drept fundamental, ca prin aceste dispozitii nu au fost incalcate principiile neretroactivitatii legii si egalitatii de tratament, prevederile constitutionale si conventionale referitoare la dreptul de proprietate privata, legiuitorul reglementand o modalitate de plata esalonata a acestui drept care sa satisfaca si sa mentina un

Chemata sa se pronunte asupra problemei de drept obiect al prezentei cauze instanta suprema, in cadrul recursului in interesul legii, prin decizia nr. 21 din 18.11.2013, obligatorie pentru instante, a statuat ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 premiul pentru anul 2010, prevazut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus in majorarile salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/ 2010, nemaiputand fi acordat in forma supusa vechii reglementari.

Prin urmare, coroborand cele doua decizii cu dispozitiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, asa cum a retinut si instanta suprema in motivarea sa, rezulta ca, dreptul la premiul anual a fost mentinut si dupa abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, incepand cu luna ianuarie 2011, sub forma includerii in majorarile salariale stabilite pentru anul 2011, fiind modificata doar forma de executare a obligatiei de plata, respectiv esalonat si succesiv, in cursul anului 2011, prin cresterea, in mod corespunzator, a cuantumului salariului/soldei/indemnizatiei de baza.

Respectarea drepturilor fundamentale nu trebuie insa sa fie doar formala, iluzorie, ci concreta si efectiva, astfel cum a decis Curtea Europeana in numeroase hotarari. In speta, pentru a se respecta aceasta cerinta este necesar a se verifica imprejurarea ca, in concret, a avut loc o compensare intre premiul anual si cresterile salariale acordate incepand cu 01 ianuarie 2011 si, deci, s-a stins aceasta datorie.

In opinia instantei, o astfel de compensare concreta nu a avut loc, asertiunea legislativa neconstituind altceva decat o declarare pur formala a unei astfel de compensari, fara ca, in concret, sa fie indeplinite conditiile unei astfel de institutii juridice, pentru urmatoarele considerente:

Nu se poate pune semnul echivalentei intre natura juridica a premiului si natura juridica a salariului.

Premiul constituie o suma unica, acordata o singura data, in considerarea muncii desfasurate la un nivel corespunzator, pe cand salariul reprezinta o prestatie baneasca periodica, lunara acordata pentru munca depusa de angajati.

Premiul se acorda in raport cu perioada de timp lucrata in anul 2010, pe cand cresterea salariala s-a acordat de la 01.01.2011 tuturor angajatilor, indiferent de perioada lucrata.

Mai mult, teoretic, unii angajati nu aveau dreptul la premiul anual pe anul 2010 ori aveau dreptul la un cuantum redus al acestuia, respectiv acei angajati care in cursul anului au desfasurat activitati profesionale nesatisfacatoare ori au savarsit abateri pentru care au fost sanctionate disciplinar.

Or, daca s-ar accepta teoria compensarii, atunci ar fi trebuit ca aceste cresteri salariale sa fie acordate diferentiat salariatilor (luandu-se in considerare situatia fiecaruia si indreptatirea la primirea unei anumite sume cu titlu de premiu anual pe anul 2010), iar nu in mod unitar si egal.

De asemenea, cercetand dispozitiile art. 1 din legea nr. 285/2010 se constata ca „majorarile salariale" la care face referire art. 8 din acelasi act normativ s-au acordat „tinandu-se seama de gradul sau treapta profesionala, vechimea in munca, vechimea in functie sau, dupa caz, in specialitate, dobandite in conditiile legii pana la 31 decembrie 2010" (alin. 3) al art. 1), asadar, criterii fara nici o legatura cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecarui angajat la expirarea anului 2010 si care putea fi diferentiat, atat in functie de perioada lucrata, cat si in functie de modul de desfasurare a activitatii profesionale.

Toate aceste considerente au format convingerea instantei ca, in realitate, expresia „acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariate ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi” nu reprezinta altceva decat o declarare pur formala a unei asa zise compensari a dreptului la premiu, fara insa nici un substrat de fond, deci fara a se realiza, in concret, efectul declarat al acestei prevederi legale, in raport de natura juridica si cuantumul acestui drept salarial.

In alta ordine de idei, intentia legiuitorului, prin acordarea majorarilor salariale succesive, a fost aceea de a readuce salariul/indemnizatia/solda la nivelul anterior reducerii de 25%. Acest aspect rezulta din expunerea de motive prezentata in sustinerea proiectului de lege pentru aprobarea ordonantei de urgenta pentru adoptarea masurilor in vederea recuperarii reducerilor salariale .

Acest demers legislativ a fost impus si de Curtea Constitutionala care, solutionand exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 118/2010, a constatat ca masura de diminuare a cuantumului salariului /indemnizatiei/soldei, constituie o restrangere a dreptului constitutional la munca, ce afecteaza dreptul la salariu, cu respectarea insa a prevederilor art.53 din Constitutie (Decizia nr. 872/2010). Astfel, Curtea a constatat ca masura de restrangere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul initial al acestor drepturi.

Se mai retine in expunerea de motive ca prin dispozitiile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, a fost posibila recuperarea partial a drepturilor diminuate, in procent de 15%, sens in care se impune adoptarea unui act normativ care sa asigure recuperarea integrala a reducerii salariale de 25%.

In considerarea celor expuse, instanta a constatat ca, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a realizat in concret o privare de un bun a reclamantilor, in sensul art. 1 din Primul Protocol Aditional la CEDO, respectiv o privare de dreptul dobandit la primirea majorarilor salariale stabilite pentru anul 2011 si evident pentru perioada urmatoare acestui an.

In concluzie, intrucat in fapt, in majorarile salariale pe anul 2011 nu a fost inclus si premiul anual a carui acordare a fost mentinuta sub aceasta forma, s-a constatat ca reglementarea este doar pur formala, fara o baza concreta si nu s-a realizat in fapt.

In aceste conditii, reglementarea legala devine una iluzorie, formala si deci nu poate fi acceptata, ea constituind o veritabila privare de proprietate, sanctionata de Conventie prin art. 1 din Primul Protocol Aditional la CEDO.

Omisiunea platii majorarilor salariale care sa includa si premiul anual a condus, in consecinta, la nasterea unui drept de creanta in favoarea salariatilor bugetari (reclamantii), creanta ce reprezinta un „bun” in sensul art. 1 din Primul Protocol Aditional la CEDO.

Fata de toate aceste considerente, instanta a admis cererea si a dispus obligarea paratilor Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Constanta si Tribunalul Tulcea sa plateasca reclamantilor drepturi banesti provenite din premiul anual neinclus in majorarea prevazuta de art. 8 din Legea nr. 285/2010, incepand cu data de 21.05.2012 si pana la includerea acestora in salariul lunar, drepturi ce se vor reactualiza cu indicele de inflatie la data platii efective.

Referitor la daunele interese moratorii solicitate de reclamanti, acestea se cuvin a fi acordate intrucat este evident ca acestia au suferit un prejudiciu ca urmare a neplatii drepturilor salariale analizate.

Aceste daune trebuie suportate de debitori atat in temeiul dispozitiilor art. 1082 si 1088 Cod Civil anterior, conform carora, art. 1082 „debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune- interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este rea- credinta din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi imputata”, art. 1088 alin. 1 „la obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate”.

In prezent aceste dispozitii legale sunt reluate prin art. 1535 alin.1 Noul Cod Civil conform caruia „in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul platii, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul sa faca dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a intarzierii platii ar fi mai mic”.

Ca urmare, paratii anterior mentionati au fost obligati si la plata de daune interese constand in dobanda legala aferenta acestor drepturi banesti incepand cu data de 21.05.2012 si pana la achitarea integrala a acestora.

 

 

2. Apelul:

1. Impotriva acestei sentinte a formulat apel paratul Ministerul Justitiei, solicitand schimbarea in tot a acesteia si respingerea actiunii.

In motivarea cererii de apel, apelantul parat a invocat decizia in interesul legii nr. 21/2013, potrivit careia premiul pentru anul 2010 a fost inclus in majorarile salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputand fi acordat in forma supusa vechii reglementari. Curtea Constitutionala a constatat ca majorarea salariala din anul 2011 rezultata ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 in salariul/solda/indemnizatia de baza, este acordata si in continuare, dovada ca de la 1.01.2012 a ramas in plata acelasi nivel al retributiei, in conditiile in care legiuitorul a ales sa nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011. Prin Legea nr. 284/2010, ca si prin legile si ordonantele anuale de salarizare, premiul anual nu a mai fost prevazut. Intrucat Legea nr. 284/2010 a abrogat dreptul la acordarea premiului anual in forma prevazuta de art. 25 alin. 1 din legea nr. 330/2009, este evident ca acest drept s-a stins pentru viitor prin intrarea in vigoare a legilor noi

2. Intimatii reclamanti si parati nu au formulat aparari fata de cererea de apel.
3. In cadrul judecatii in apel a fost atasat dosarul de fond si nu au fost administrate probe

3. Analiza apelului:

1. Institutia premiului anual a fost prevazuta in legislatia anterioara Legii nr. 284/2010, ultima oara la art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, care a prevazut ca, „pentru activitatea desfasurata, personalul beneficiaza de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizatiilor de incadrare, dupa caz, realizate in anul pentru care se face premierea”.

Legea nr. 330/2009 a fost abrogata prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, care a intrat in vigoare la 1.01.2011.

In contextul in care in anul 2011 se punea problema acordarii premiului anual aferent anului 2010, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevazut ca „sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.

2. Cu privire la premiul anual aferent anului 2010 s-a inregistrat o jurisprudenta neunitara a instantelor, care a condus la pronuntarea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a deciziei in interesul legii nr. 21/2013.

Din cuprinsul acestei decizii rezulta ca la momentul respectiv se inregistrau doua orientari jurisprudentiale diferite.

Intr-o prima opinie (majoritara) s-a retinut ca art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogat, astfel ca nu mai exista suport legislativ in acordarea premiului. In aceste conditii, reclamantii nu se pot prevala de existenta unui bun, ca drept castigat, respectiv de o creanta certa, lichida si exigibila, de care ar fi fost lipsiti, pentru a invoca incalcarea dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia europeana a drepturilor omului. A acorda acest drept, pronuntandu-se asupra legalitatii unei masuri dispuse printr-un act normativ, ar presupune ca instantele sa depaseasca atributele puterii judecatoresti, doar legiuitorul putand sa stabileasca drepturile salariale suplimentare, conditiile de acordare si cuantumul acestora. Dreptul subzista, dar legiuitorul a esalonat plata acestei sume incepand cu luna ianuarie 2011 si a inclus-o in cresterile salariale din sectorul bugetar pentru anul 2011. Chiar daca nu este un drept fundamental, cum este cel salarial, ci un beneficiu, ce este inclus in marja de apreciere a statului, beneficiarii nu au fost lipsiti de bun, premiul fiind acordat sub alta forma. Astfel, s-a stabilit o alta modalitate de plata, premiul fiind inclus in majorarile salariate stabilite pentru anul 2011, conform art. 1 din Legea nr. 285/2010. Posibila neexecutare a obligatiei de includere a premiului in majorari nu este un argument de mentinere a dreptului la plata premiului in forma anterioara.

Intr-o a doua opinie (minoritara), instantele au admis aceste actiuni, cu motivarea ca reclamantii detin un bun in sensul art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia europeana a drepturilor omului, intrucat au o creanta certa, lichida si exigibila si,
constatandu-se ca premiul nu s-a platit, nefiind inclus in majorarile salariate
,
reclamantii au fost privati de un bun. Totodata, insasi Curtea Constitutionala a apreciat ca reclamantii detin un bun (deciziile nr. 1.615/2011 si 115/2012), iar beneficiul acestui premiu nu a fost anulat, ci doar s-a modificat modalitatea de acordare. In acest sens, s-a sustinut ca instanta constitutionala analizeaza "in abstracto" raportul juridic, verificarea in concret a raportului juridic dedus judecatii si a faptului platii revenind instantei de judecata si, procedand la acordarea premiului, instantele de judecata nu depasesc atributele puterii judecatoresti, ci verifica daca vointa legiuitorului s-a transpus in practica prin majorari efective ale salariului cu suma corespunzatoare premiului. Intr-o alta argumentare s-a considerat ca dreptul exista,
dar nu a fost acordat esalonat
,
asa cum dispune art. 8 din Legea nr. 285/2010. Mentiunea referitoare la sumele corespunzatoare premiului, ce urmau a se regasi in majorarile salariale acordate in anul 2011 personalului bugetar, nu reprezinta decat
o declaratie formala a unei compensari
,
aceste majorari fiind acordate pe criterii diferite (de vechime, de nivel studii), distincte de cele reglementate in vederea acordarii premiului (performanta individuala, disciplina la locul de munca), astfel ca dreptul nu mai exista, nu s-a compensat astfel cu majorarile prevazute de lege, care depind de alte criterii. Art. 8 din Legea nr. 285/2010 are un caracter retroactiv, fapt ce contravine art. 15 din Constitutie, intrucat creanta devenise exigibila anterior intrarii in vigoare a noii legi, reclamantii fiind privati de bun. Dreptul s-a nascut cel mai tarziu la 31 decembrie 2010, astfel ca stingerea prin plata la un moment ulterior nu este de natura sa aduca atingere existentei dreptului. Exista o confuzie cu privire la existenta dreptului la premiu si plata efectiva.

3. Solutionand recursul in interesul legii, instanta suprema a retinut ca „premiile nu au, de regula, un regim prestabilit, constant si obligatoriu, ci reprezinta bonusuri (gratificatii) si sunt facultative, benevole si variabile. Insa, potrivit doctrinei, criteriile de acordare trebuie sa fie precise si verificabile, in cazul in care primele nu se acorda tuturor salariatilor care desfasoara munca egala sau de valoare egala, pentru a evita problema discriminarii. Prin Decizia nr. 414 din 14 iulie 2005, Curtea Constitutionala a stipulat ca drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevazute in acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate in Constitutie, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate. Prin  suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afecteaza dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestatie pentru munca depusa. In cauza de fata, beneficiar al premiului anual este personalul platit din fonduri publice, in cazul caruia functioneaza principiul prestabilirii salariilor prin lege, al carui nivel stipulat se afla in legatura directa in incasarile si cheltuielile din bugetul public national, dezechilibrarea acestuia putand avea consecinte in ceea ce priveste diminuarea cheltuielilor din acest buget.”

De asemenea, Inalta Curte a retinuta ca „dreptul la premiul anual a fost mentinut si dupa abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, incepand cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeasi instanta [Curtea Constitutionala] a stipulat, in deciziile mentionate, ca majorarea salariala din anul 2011, rezultata ca urmare a includerii premiului anual din 2010 in salariul/solda/indemnizatia de baza, este acordata si in continuare. Curtea Constitutionala, prin aceasta interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalitatii in care subzista dreptul de creanta al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel incat el nu mai poate fi acordat in forma anterioara prevazuta de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009. Din acest punct de vedere
nu se poate analiza includerea premiului in majorarile salariale

prevazute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de mentinere a dreptului la plata premiului in forma anterioara, intrucat ar contraveni celor stipulate cu forta obligatorie de Curtea Constitutionala.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de baza scadent in prima luna a anului urmator celui lucrat s-a stins odata cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009
,
fiind inlocuit cu o noua modalitate de plata, prevazuta de lege, prin executare succesiva. Prin modificarea formei de

executare a obligatiei de plata a premiului anual, legiuitorul interventie, recunoscuta in domeniul politicii salariale, neexi proprietate privata al personalului platit din fonduri p salariala. In concluzie,
premiul anual aferent anului 201

cadru nr. 330/2009,
a fost inclus
,
potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de catre legiuitor
in noua reglementare salariala, sub forma unor majorari salariale

stabilite in art. 1 din Legea nr. 285/2010,
fara a mai putea fi acordat

in forma supusa vechii reglementari.”

4. Potrivit art. 517 alin. 4 C. proc. civ., dezlegarea data unei probleme de drept prin decizia pronuntata in interesul legii este obligatorie pentru instante de la data publicarii acesteia in Monitorul Oficial.

Prin sentinta apelata, prima instanta a admis actiunea pentru considerente care se inscriu in randul celor retinute in orientarea jurisprudentiala minoritara analizata de instanta suprema in cadrul deciziei in interesul legii mai sus citate, respectiv pentru ca nu a avut loc o compensare concreta, adica o includere a premiului anual in majorarile salariale operate in cursul anului 2011, legiuitorul facand doar „o declarare pur formala a unei astfel de compensari, fara insa nici un substrat de fond”, tragandu-se concluzia ca „prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a realizat in concret o privare de un bun a reclamantilor”.

Rostul solutionarii unui recurs in interesul legii este unificarea practicii judiciare, decizia fiind obligatorie de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial, adica, in privinta deciziei nr. 21/2013, de la 16.01.2014.

De la aceasta data, instantele au obligatia de a-si orienta jurisprudenta in acord cu solutia pronuntata in interesul legii, nemaiputandu-se pronunta in sensul contrar deciziei pronuntate de instanta suprema nici macar retinand considerente noi, dar cu atat mai mult pentru considerente care au facut deja obiectul analizei cu ocazia solutionarii recursului in interesul legii.

In conditiile in care Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca „premiul pentru anul 2010, prevazut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, a fost inclus in majorarile salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputand fi acordat in forma supusa vechii reglementari”, este exclus, fata de prevederile art. 517 alin. 4 C. proc. civ., ca o instanta ca retina contrariul.

Fiind vorba despre un premiu, deci o gratificatie, care poate fi inlaturat prin abrogarea prevederii legale care il consacra la un moment dat, deci nu despre contraprestatia muncii depuse, abrogarea Legii nr. 330/2009 care il prevedea a marcat disparitia temeiului legal al acordarii premiului anual, in forma reglementata de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009.

In aceste conditii, nu exista niciun temei nici pentru obligarea paratilor sa plateasca reclamantilor drepturi banesti provenite din premiul anual pretins neinclus in majorarea prevazuta de art. 8 din Legea nr. 285/2010, incepand cu data de 21.05.2012 si pana la includerea acestora in salariul lunar, precum si nici, pe cale de consecinta, fata de caracterul accesoriu, pentru actualizarea acestora in functie de rata inflatiei si pentru acordarea dobanzii legale.

In consecinta, in baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., retinand ca sentinta apelata este nelegala, dupa cum a rezultat din considerentele de mai sus, curtea va admite apelul formulat in cauza, va schimba in tot sentinta apelata in sensul ca va respinge actiunea ca nefondata.

Decizia civila nr. 181/CM/22.03.2016 Judecator redactor Mihail Stanescu-Sas