Solicitare restituire suma reprezentand decontare prestatii de odihna si tratament

Prin art. 268 lit.d) din Codul muncii se prevede ca cererea de constatare a nulitatii unui contract colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia se poate face pe toata durata existentei contractului.

Atata timp cat nici partile, nici prima instanta nu au invocat nulitatea clauzei din contractul colectiv de munca pe anul 2014, cata vreme acesta
nu
se mai afla in vigoare, este exclus ca o asemenea chestiune sa mai poata fi pusa in discutie la acest moment, dupa expirarea lui.

Spre deosebire de reglementarile din dreptul comun potrivit carora nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, nulitatea absoluta a unui contract colectiv de munca nu poate fi invocata decat pe durata existentei contractului.

Atata timp cat nu s-a constatat nulitatea contractului colectiv de munca pe vigoare, nu se poate aprecia ca suma acordata paratului in baza prevederilor acest plata nedatorata sau o imbogatire fara just temei.

 

 

Art. 28 alin. (1) si (2) din Legea nr. 62/2011

Decizia nr. 17/13.06.2016 rt. 138 alin.5 din Legea nr. 62/2011 Art. 268 lit.d) din Codul muncii

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta, sectia I civila sub nr. .../118/2015, reclamanta [...] a chemat in judecata pe paratul [...], solicitand instantei sa pronunte o hotarare prin care sa se dispuna
obligarea paratului la
restituirea sumei de 1.662 lei, reprezentand plata nedatorata constand in decontarea prestatiilor de odihna si tratament pe care paratul a incasat-o in anul 2014, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, reclamanta a sustinut ca in perioada 12.01.2015 - 20.02.2015 Curtea de Conturi a Romaniei a efectuat un audit financiar asupra contului anual de executie bugetara la [...].

Prin decizia nr. 15/2015, Curtea de Conturi a Romaniei a dispus stabilirea intinderii totale a prejudiciului reprezentand decontari nelegale a cheltuielilor efectuate de angajatii proprii, atat pentru efectuarea concediilor de odihna, cat si pentru deplasarea de la/la locul de munca a angajatilor ce nu locuiesc pe raza localitatii unde isi desfasoara activitatea, precum si recuperarea in intregime a prejudiciului.

Reclamanta a mai invederat ca printre salariatii [...] care au beneficiat de aceasta facilitate se regaseste si paratul din prezenta cauza, intrucat acesta a incasat la data de 17.12.2014 suma de 1.662 de lei cu titlul de decont cheltuieli odihna si tratament. Suma de 1.662 de lei a fost virata in contul paratului la data de 17.12.2014 cu OP nr. 142027 din aceeasi data. S-a mai aratat ca sunt incidente prevederile art. 256 alin. 1 din Codul muncii, salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata fiind obligat la restituire.

S-a sustinut de catre reclamanta ca a incercat si solutionarea amiabila a litigiului, convocand in acest scop paratul in vederea stabilirii modalitatii de restituire a sumei datorate, insa paratul a refuzat restituirea sumei.

In aparare, paratul [...] a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea actiunii ca nefondata.

Pe fond, paratul a invederat ca angajatorul a emis decizia nr. 24/02.03.2015 in urma constatarilor expuse de Curtea de Conturi in decizia nr. 15/2015.

Prin decizia nr. 83/02.06.2015 reclamanta a anulat art. 2 din decizia nr. 24/02.03.2015, prin care hotarase incetarea platii altor drepturi de natura sociala, aducand la cunostinta sindicatului ca drepturile prevazute la art. 74 lit. a, b, c, d, e, f, g si k sunt drepturi de natura sociala, negociate prin
contractul colectiv de munca pe anul 2015 si care nu fac obiect al Legii nr. 284/2010, intrucat nu reprezinta drepturi de natura salariala.

Paratul a sustinut insa ca, pentru anul 2014, art. 74 lit. a, b, c, d, e, f, g si k din CCM aveau acelasi continut, iar reclamanta nu a justificat de ce a recunoscut legalitatea acordarii ajutoarelor sociale numai in parte.

Personalul din institutiile publice finantate integral din venituri proprii poate beneficia si de alte drepturi care nu sunt de natura salariala, reglementate de alte acte normative decat Legea unica de salarizare. Astfel, art. 55 alin. 4 din Codul fiscal prevede ca nu sunt incluse in veniturile salariale costul prestatiilor pentru tratament si odihna, inclusiv transportul pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora, aspect intarit si de art. 74 din contractul colectiv de munca.

Paratul a mai aratat ca in cauza este incidenta situatia de exceptie prevazuta la art. 13 2

din Legea nr. 62/2011, deoarece contractul colectiv de munca a fost negociat dupa bugetelor de venituri si cheltuieli de catre Ministerul Transportului si cu respectare stabilite in bugetul de venituri si cheltuieli.

Decontarile au fost efectuate in limita bugetului de venituri si cheltuieli, astfel cum a fost acesta aprobat, respectand limita cheltuielilor alocate protectiei sociale, imprejurare fata de care nu se poate retine ca salariatii au incasat necuvenit aceste drepturi.

In drept, s-au invocat art. 55 al. 4, art. 21 al. 3 lit. c din Legea nr. 571/2003, Legea nr. 346/2002 rep., Legea nr. 284/2010, art. 138 din Legea nr. 62/2011.

Tribunalul Constanta, sectia I civila, prin sentinta civila nr. 2663 din 15.10.2016, a

respins actiunea formulata de reclamanta [...], in contradictoriu dispus obligarea reclamantei la plata catre parat a sumei de judecata

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut urmatoarele:

Paratul [...] a fost beneficiarul sumei de 1.662 de lei, platita de angajatorul [...] prin virament bancar la data de 17.12.2014 cu titlul de decont prestatii de odihna si tratament de care salariatul beneficiase in anul respectiv, fiind anexate la dosar acte doveditoare in acest sens.

La data de 17.12.2014 isi producea efectele art. 74 din contractul colectiv de munca pe anul 2014, care la lit. a)-h) reglementeaza in favoarea salariatilor, in afara ajutoarelor prevazute de lege, anumite sume care nu sunt incluse in veniturile salariale.

In perioada 12.01.2015 - 20.02.2015 Curtea de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi Constanta a efectuat un audit financiar asupra contului anual de executie bugetara la [...].

Prin decizia nr. 15/2015, Curtea de Conturi a Romaniei a dispus stabilirea intinderii totale a prejudiciului reprezentand decontari nelegale a cheltuielilor efectuate de angajatii proprii, atat pentru efectuarea concediilor de odihna, cat si pentru deplasarea de la/la locul de munca a angajatilor ce nu locuiesc pe raza localitatii unde isi desfasoara activitatea, precum si recuperarea in intregime a prejudic

Organul de control a impus reclamantei obligatia de inlaturare a deficientelor constatate prin stabilirea intinderii totale a prejudiciului si recuperarea acestuia in integralitate.

In vederea punerii in aplicare a masurilor prevazute in raportul Curtii de Conturi, s-a dispus sistarea decontarii prestatiilor de odihna si tratament, inclusiv transportul pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora prin decizia angajatorului cu nr. 24/02.03.2015.

Prin decizia nr. 83/02.06.2015 emisa de reclamanta, s-a dispus anularea art. 2 din decizia nr. 02.03.2015, celelalte prevederi ale respectivei decizii ramanand valabile, inclusiv cea referitoare la sistarea decontarii prestatiilor de odihna si tratament.

Reclamanta a sustinut ca paratului i s-a facut o plata nedatorata, pe care acesta din urma este tinut sa o restituie conform art. 256 al. 1 din Codul muncii.

Instanta a retinut ca decizia nr. 15/2015 a Curtii de Conturi statueaza in esenta ca sumele de bani acordate salariatilor in temeiul art. 74 din C.C.M. ar reprezenta drepturi salariale acordate cu incalcarea Legii nr. 284/2010.

Art. 37 din acelasi act normativ prevede insa ca prin contractele colective de munca sau acordurile colective de munca si contractele individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care excedeaza prevederilor acestei legi.

Nu s-a facut dovada contestarii in justitie a deciziei nr. 15/2015 emise de Curtea de Conturi a Romaniei, motiv pentru care paratul nu mai poate valorifica in prezenta cauza critici ce tin de legalitatea statuarilor organului de control, actul administrativ bucurandu-se de o prezumtie de legalitate consolidata ca efect al necontestarii sale in justitie.

Este indubitabil si ca in sarcina reclamantei [...] s-a nascut obligatia legala de a intreprinde demersurile care se impun in vederea recuperarii sumelor de bani achitate salariatilor sai cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 284/2010, fiind lipsite de relevanta apararile legate de natura juridica a dreptului in discutie ori sursa veniturilor carora li s-a dat aceasta destinatie.

Ceea ce intereseaza in prezenta cauza este a se stabili daca raporturile juridice existente intre partile litigante in contextul efectuarii platii cu titlul de decontare a prestatiilor de odihna si tratament au fost lipsite de suport juridic cu efect retroactiv, ca efect al emiterii deciziei nr. 15/2015.

Partile nu contesta ca izvorul juridic al raportului juridic in executarea caruia salariatul ar fi primit plata nedatorata il constituie contractul colectiv de munca pe anul 2014, iar actiunea reclamantei tinde la restrangerea efectelor sale
ex tunc,
invocand in prezent lipsa unui temei legal pentru plata efectuata paratului.

Insa, potrivit art. 142 alin.2 din Legea nr. 62/2011, nulitatea clauzelor contractuale se constata de catre instantele judecatoresti competente, la cererea partii interesate, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie.

In prezenta cauza reclamanta nu a obtinut o hotarare judecatoreasca de anulare a dispozitiilor art. 74 din CCM 2014 referitoare la drepturile speciale privind decontarea prestatiilor de odihna si tratament ori pentru contravaloarea transportului. Prin cererea de chemare in judecata reclamanta nu a pus in discutie legalitatea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, invocand doar decizia nr. 15/2015 a Curtii de Conturi - Camera de Conturi a Judetului Constanta, care nu are inraurire asupra legalitatii clauzelor contractelor colective de munca, supuse exclusiv jurisdictiei muncii.

Aceasta concluzie este impusa si de caracterul sui generis al unei asemenea conventii, care nu reglementeaza doar drepturile si obligatiile partilor, ci armonizeaza interese ale salariatilor si angajatorilor, promovarea unor relatii de munca echitabile de natura sa asigure protectia sociala a salariatilor, prevenirea sau eliminarea conflictelor de munca ori evitarea declansarii grevelor.

Prin incheierea contractului colectiv de munca, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine conventionala, creat de angajatori si salariati, in functie de conditiile economice si sociale, precum si de interesele celor doua parti. In conceptia legiuitorului, contractul colectiv de munca reprezinta forma de exprimare concreta a normelor juridice de munca. Autoritatea publica, prin intermediul dreptului, orienteaza doar actiunile si initiativele celor doua parti in procesul muncii, stabilind anumite limite - masura de protectie generala a salariatilor.

De aceea, intocmai ca in cazul contractului individual de munca (art. 57 alin.2 din Codul muncii), nulitatea unor clauze ale contractului colectiv de munca nu ar putea oricum atinge drepturi deja castigate de salariati, iar tot ceea ce s-a prestat in baza dispozitiilor contractuale, inclusiv drepturile salariale ce se solicita in prezenta actiune, nu mai pot fi restituite.

Reclamanta a sustinut in cuprinsul actiunii ca nu se poate retine o culpa a salariatului in privinta incasarii sumei de 1.662 de lei, insa art. 256 al. 1 din Codul muncii exclude deopotriva ideea de culpa a angajatorului.

Or, potrivit dispozitiilor art.138 alin.5 din Legea nr. 62/2011, raspunderea pentru incheierea contractelor colective de munca cu nerespectarea prevederilor alin.1-3 revine angajatorului, astfel ca obligatia de restituire nu-si poate gasi fundamentul in plata nedatorata.

Pentru toate considerentele anterior expuse, instanta a respins actiunea ca nefondata.

Asupra capatului de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata:

Cheltuielile de judecata reprezinta ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte partile in legatura cu activitatea lor procesuala. Avand in vedere ca una dintre parti se face vinovata de declansarea activitatii judiciare, partea care a pierdut procesul suporta atat cheltuielile facute de ea, cat si cheltuielile facute de partea care a castigat, deoarece este in culpa procesuala, prin atitudinea sa in proces determinand aceste cheltuieli.

La dosar a fost anexata dovada suportarii de catre parat a onorariului de avocat (chitanta nr. 357/24.07.2015), motiv pentru care, in temeiul art. 453 alin. 1 Cod pr. civila, instanta a obligat reclamanta sa plateasca paratului suma de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.

impotriva sentintei civile nr. 2663 din 15.01.2015, pronuntata de Tribunalul Constanta, in termen legal a formulat apel reclamantul [...], invocand in esenta urmatoarele:

Desi instanta de fond a retinut in considerente ca "decontarile efectuate in baza art. 74 din Contractul Colectiv de Munca aplicabil in 2014 au incalcat prevederile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice",
dar si ca
"deconturile efectuate de catre reclamant nu sunt prevazute pentru salariatii din sectorul bugetar, astfel incat drepturile acordate angajatilor
[...],,
dupa intrarea in vigoare a acestei legi, exced cadrului legal,
totusi, apreciaza ca
"reclamanta nu poate opune paratei obligatia de restituire prevazuta de art.256 din Codul Muncii, in conditiile in care raspunderea, sub orice forma, revine angajatorului".

Considera apelantul reclamant ca
motivele pentru care instanta de fond a respins cererea de chemare in judecata nu pot fi primite deoarece califica drept corecta primirea unor sume de bani in baza unor dispozitii catalogate ca nelegale.

Instanta de fond face confuzie intre atribuirea unor vinovatii si legalitatea obtinerii unor avantaje materiale, justificand respingerea cererii de chemare in judecata pe motiv ca singura parte responsabila este [...] - in calitatea sa de angajator.

Cu alte cuvinte, desi in speta nu se pune in discutie stabilirea unor vinovatii, ci corectitudinea primirii unor sume de bani pe fondul nerespectarii unor dispozitii legale, instanta de fond omite sa analizeze care este consecinta primirii a unor sume de bani. Asadar, societatea nu a invocat vinovatia salariatului, dar s-a reclamat faptul ca primirea unor sume nedatorate ar echivala cu o imbogatire fara just temei.

Mai mult, faptul ca prin Legea dialogului social se statueaza ca singura parte responsabila fata de continutul contractului colectiv de munca este angajatorul, nu este suficient pentru a inlatura caracterul nedatorat al sumelor primite nelegal.

Apreciaza apelantul reclamant ca echitabila restituirea sumei primite de intimatul parat, cu atat mai mult cu cat suma ce trebuie restituita nu afecteaza o prestatie efectuata de salariat si care astfel ar ramane neremunerata, ci reprezinta o intoarcere a unei facilitati acordate de catre angajator prin nesocotirea unor dispozitii legale. In caz contrar, prin ignorarea acestui raport s-ar admite ca acordarea sumei de bani ar fi nelegala, in timp ce primirea acesteia ar fi legala.

Cu privire la cheltuielile de judecata, apelantul reclamant considera ca nu s-a facut dovada acestora la instanta de fond. Toate cheltuielile au fost avansate de o persoana care nu are nicio legatura cu cadrul procesual, nu justifica dreptul intimatului-parat la returnarea unor sume pe care nu le-a cheltuit niciodata pentru solutionarea acestei cauze.

Pentru considerentele aratate, apelantul reclamant solicita admiterea apelului, schimbarea in tot a
sentintei civile atacate, iar pe fondul cauzei admiterea actiunii, cu consecinta obligarii intimatei parate la restituirea sumei solicitate.

ntimatul parat a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului, ca nefondat, cu area apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecata.

Analizand sentinta apelata din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat ca acestea sunt fondate in parte, numai in ceea ce priveste cheltuielile de judecata:

Prima instanta a obligat reclamantul sa plateasca paratului [...] suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat.

Din chitanta nr. 357/24.07.2015 rezulta ca onorariul de avocat in cuantum de 100 lei nu a fost platit de paratul [...], ci de Sindicatul [...] Constanta, care nu este parte in proces nici in nume propriu si nici in calitate de reprezentant al paratului.

In conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 Organizatiile sindicale apara drepturile membrilor lor, ce decurg din legislatia muncii, contractele colective de munca,

colectiv de munca.

Prin art. 268 lit.d) din Codul muncii se prevede ca cererea contract colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia se poate contractului.

Atata timp cat nici partile, nici prima instanta nu au invocat nulitatea clauzei din contractul colectiv de munca pe anul 2014, cata vreme acesta nu se mai afla in vigoare, este exclus ca o asemenea chestiune sa mai poata fi pusa in discutie la acest moment, dupa expirarea lui.

Prin decizia nr. 17/13.06.2016 a Inaltei Curtii de Casatie si Justitie privind pronuntarea unei hotararii prealabile s-a stabilit: „
In interpretarea prevederilor art. l, art. 21 si art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin.(5) art. 142, art. 148, art. 151 si art. 152 din Legea nr.62/2011 si a prevederilor art.229 alin. (4), art.254 si art.268 alin. (l) lit. d) din Codul Muncii, republicat, o decizie a Curtii de Conturi, emisa in exercitarea atributiilor sale de control, prin care s-a stabilit ca anumite drepturi prevazute in contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unei institutii publice finantate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea in institutiile publice, nu lipseste de efecte clauzele contractului colectiv de munca prin care acele drepturi au fost stabilite, a caror nulitate nu a fost constatata de catre instantele judecatoresti, in conditiile legii.

In interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3)-(5) si art.142 alin.(2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de munca negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi ceruta de catre partile interesate, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie, respectiv poate fi invocata de catre instanta, din oficiu, pe durata existentei contractului colectiv de munca
.”

Spre deosebire de reglementarile din dreptul comun potrivit carora nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, nulitatea absoluta a unui contract colectiv de munca nu poate fi invocata decat pe durata existentei contractului.

Sub aspectul naturii sale juridice, nulitatea contractului colectiv de munca reprezinta o varietate a nulitatii actelor juridice civile, cu particularitati determinate de specificul raporturilor juridice de munca.

Atata timp cat nu s-a constatat nulitatea contractului colectiv de munca pe perioada cat se afla in vigoare, nu se poate aprecia ca suma acordata paratului in baza prevederilor acestui contract constituie o plata nedatorata sau o imbogatire fara just temei.

Nulitatea contractului colectiv de munca nemaiputand fi constatata intrucat dreptul de a formula actiunea in nulitate sau de a invoca nulitatea pe cale de exceptie s-a prescris, in mod corect prima instanta a retinut incidenta art. 138 alin.5 din Legea nr. 62/2011 potrivit caruia raspunderea pentru incheierea contractelor colective de munca cu nerespectarea prevederilor  

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin.2 Cod proc. Civila, Curtea va admite apelul formulat si va schimba in parte sentinta apelata in sensul ca va respinge cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ca nefondata si va mentine celelalte dispozitii ale sentintei apelate.

Decizia civila nr. 402/CM/27.09.2016 Judecator redactor Jelena Zalman