Semnificatia duratei arestarii preventive si a schimbarii declaratiilor unor parti vatamate

- Codul procedura penala: art. 139, art. 143, art. 148 lit. f)

Termenul arestului preventiv scurs pe parcursul procesului penal pana in prezent este unul rezonabil raportat la complexitatea cauzei, volumul actelor procesuale si procedurale necesar a se efectua in cauza, comportamentul procesual al partilor implicate in proces, astfel ca termenul de 5 luni al duratei masurii arestarii apare ca fiind rezonabil si in raport de jurisprudenta CEDO. Pozitia procesuala a unui numar de 6 parti vatamate care ar fi relevat activitatea infractionala redusa a inculpatului nu este de natura sa determine punerea in libertate a inculpatului, deoarece, singure aceste declaratii nu pot minimaliza rolul esential pe care l-a avut inculpatul in existenta grupului infractional organizat. Pe de alta parte, subzista temeiurile care au condus la luarea masurii arestarii preventive a inculpatului, fiind

indeplinite in continuare conditiile prevazute de art. 143 si art. 148 lit. h) C. pr. pen. Prin urmare, trecerea unui anumit timp de la luarea masurii si schimbarea declaratiilor unor parti vatamate nu sunt motive care modifica temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive, cu consecinta inlocuirii acestei masuri cu masura obligarii de a nu parasi tara.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, Decizia penala nr. 1468/R din 29 noiembrie 2013, dr. M.B.

Prin incheierea penala din 27.11.2013 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 9506/30/2013, in baza art. 300

²

Cod procedura penala raportat la art. 139 alin. (1), (3

⁵

) Cod procedura penala si art. 145

¹

Cod procedura penala s-a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului D.P.M.A., cu masura obligarii de a nu parasi tara.

S-a dispus punerea de indata in libertate a inculpatului D.P.M.A. de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 61/09.07.2013 al Tribunalului Timis, daca nu este arestat in alta cauza.

Pentru a pronunta aceasta incheiere, tribunalul a constat ca, la acest moment procesual, aceasta masura preventiva nu se mai impune, schimbandu-se temeiurile avute in vedere la luarea acestei masuri si neexistand temeiuri noi care sa justifice in continuare privarea de libertate a inculpatului, in vederea asigurarii bunei desfasurari a procesului penal fiind suficient a se dispune fata de acesta masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara pana la solutionarea definitiva a cauzei.

Instanta a avut in vedere ca, potrivit art. 139 Cod procedura penala masura preventiva luata se inlocuieste cu alta masura preventiva, cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii, iar potrivit alin. 139 alin. (3

⁵

) masura arestarii preventive poate fi inlocuita cu una dintre masurile prevazute de art. 136 alin. (1) lit. b) si c), respectiv obligarea de a nu parasi localitatea si obligarea de a nu parasi tara.

In cauza, temeiurile care au stat la baza luarii si, ulterior, prelungirii si mentinerii arestarii preventive la primirea dosarului au vizat faptul ca exista probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si ca lasarea acestuia in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, conform art. 143 Cod procedura penala la art. 148 alin. (1) lit. f) Cod procedura penala.

In ceea ce priveste pericolul concret pentru ordinea publica, tribunalul a retinut ca acesta este ulterior savarsirii faptei si are un caracter limitat in timp, presupunand existenta unor riscuri de natura a pune in primejdie functionarea normala a institutiilor statului, mentinerea linistii cetatenilor si respectarea drepturilor acestora, fara a putea fi confundat cu gradul de pericol social al faptei savarsite. Ca atare, este evident ca odata cu timpul petrecut in detentie preventiva, gradul de pericol pe care lasarea in libertate a inculpatului il prezinta pentru ordinea publica descreste, astfel ca anumite motive ce initial puteau justifica luarea unei masuri privative de libertate, este posibil ca odata cu trecerea timpului sa nu mai fie suficiente pentru mentinerea acestuia in stare de arest.

In acelasi timp, tribunalul a retinut ca, conform art. 5 alin. (2) CEDO, orice persoana arestata are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii, punerea in libertate putand fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza in cursul procesului.

Or, in cauza, instanta a apreciat ca, raportand aceste aspecte la intervalul de arest preventiv deja executat de inculpat (5 luni), la data savarsirii presupuselor fapte infractionale retinute in sarcina acestuia - anul 2012 si lipsa oricarei reactii negative a colectivitatii de la acel moment si pana in prezent, la presupusul rol mai redus jucat de acesta in activitatea infractionala (nefiind retinut in sarcina sa ca s-ar fi ocupat de organizarea activitatii sau de racolarea persoanelor), precum si, nu in ultimul rand, la pozitia celor 6 parti vatamate prezente la termenele de judecata din data de

2013. si 27.11.2013 - care au aratat ca nu se considera in nici un fel vatamate de inculpatul D., perioada de arest preventiv deja executata apare ca suficienta pentru a inlatura pericolul pe care il reprezinta pentru ordinea publica lasarea acestuia in libertate, la acest moment nemaiexistand justificari pentru a retine ca interesul general al societatii este mai puternic decat cel al inculpatului de a fi cercetat in stare de libertate.

Este adevarat ca pericolul social abstract al infractiunii retinute in sarcina inculpatului este mare, insa, prin raportare la imprejurarile concrete ale cauzei, la faptul ca 5 parti vatamate au aratat expres in fata instantei ca nu se considera vatamate de acest inculpat, instanta a apreciat ca o perioada de arest preventiv de aproape 5 luni apare ca suficienta pentru a diminua tulburarea cauzata ordinii si linistii publice, precum si periculozitatea sociala a acestuia.

La pronuntarea acestei solutii, tribunalul a avut in vedere inclusiv faptul ca arestul preventiv reprezinta situatia de exceptie, starea de normalitate reprezentand- o cercetarea persoanei banuite de savarsirea unei infractiuni in stare de libertate, precum si stadiul procesului si motivele pentru care nu se poate trece la cercetarea judecatoreasca - respectiv neindeplinirea procedurii de citare cu celalalt inculpat - motive independente de vointa inculpatului D. si care nu ar trebui sa se reflecte in mod negativ asupra situatiei acestuia.

Pe de alta parte, avand in vedere ca, conform dispozitiilor art. 5 alin. (3) din CEDO, punerea in libertate a inculpatului in cursul procedurii poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza in cursul procesului, constatand ca exista indicii temeinice cu privire la savarsirea de catre inculpat de fapte penale si este in interesul bunei desfasurari a procesului penal si al aflarii adevarului a fi asigurata prezenta acestuia la judecata si a impiedica contactul cu celelalte parti, instanta a apreciat ca necesara obligarea acestuia de a nu parasi tara.

Impotriva acestei incheieri penale a declarat recurs DIICOT - Serviciul Teritorial Timisoara, aratand ca incheierea recurata este netemeinica, instanta de fond dispunand inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara fata de inculpatul D.P.M.A., ca urmare a aprecierii eronate a materialului probator si a pericolului social, motivarea instantei de fond bazandu-se pe pozitia procesuala a unui numar de 6 parti vatamate si pe invocarea termenului rezonabil al arestarii preventive, avandu-se in vedere ca inculpatul a stat arestat mai bine de 5 luni, faptele retinute in sarcina sa fiind comise in cursul anului 2012. S-a mai aratat de procuror ca din declaratiile celor 16 parti vatamate s-a remarcat rolul important al inculpatului D.P.M.A. detinut in cadrul grupului infractional, acesta fiind folosit la intimidarea victimelor de catre inculpatul S.I., fiind cunoscut ca un personaj foarte violent, punerea in libertate a acestuia prezentand un real pericol atat pentru ordinea publica cat si pentru buna functionare a ordinii de drept, iar partile vatamate implicate ar avea de suferit presiuni psihice sau chiar fizice, acesta urmarind intimidarea victimelor cu scopul retractarii declaratiilor de acuzare la adresa lui, solicitandu-se in final casarea incheierii si mentinerea starii de arest a inculpatului.

Examinand legalitatea si temeinicia incheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs dar si sub toate aspectele de fapt si de drept potrivit dispozitiilor art. 385

⁶

alin. (3) Cod procedura penala, instanta constata ca recursul formulat de catre DIICOT - Serviciul Teritorial Timisoara este fondat pentru urmatoarele considerente.

Din actele si lucrarile dosarului rezulta ca inculpatul D.P.M.A. a fost trimis in judecata prin rechizitoriul intocmit in dosarul nr. 92/D/P/2013 al DIICOT - Serviciul Teritorial Timisoara, pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 si art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, alaturi de inculpatii D.I.C. si S.I., retinandu-se in sarcina inculpatilor constituirea, aderarea si sprijinirea unui grup infractional specializat in racolarea a unui numar de 16 parti vatamate, pe care sub promisiunea asigurarii unor locuri de munca bine platite in domeniul constructiilor, i-au transportat in Germania si prin acte de inducere in eroare, precum si acte de violenta, amenintare si abuz de autoritate, i-au exploatat prin munci ilegale.

Analizand intregul material probator existent in cauza, se poate constata ca in speta de fata subzista temeiurile care au condus la luarea masurii arestarii preventive a inculpatului, fiind in continuare indeplinite conditiile prevazute de art. 143 si art. 148 lit. f) Cod procedura penala in sensul ca exista indicii temeinice ca inculpatul D.P.M.A. ar fi savarsit infractiunile retinute in sarcina acestuia prin actul de sesizare a instantei, infractiuni care sunt pedepsite de legea penala cu inchisoarea mai mare de 4 ani, iar lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica, avand in vedere natura faptelor retinute in sarcina sa de catre procuror, modalitatea in care ar fi fost comise, aspect raportat la rechizitoriul intocmit, astfel ca in acest moment procesual punerea in libertate a inculpatului apare ca fiind o masura netemeinica, urmand ca inculpatul intimat sa fie judecat in continuare in stare de arest preventiv.

In primul rand, inlocuirea masurii arestarii preventive apare ca netemeinica prin prisma faptului ca nu a intervenit nici un element probatoriu care sa conduca la ideea luarii acestei masuri, de la data pronuntarii deciziei penale nr. 1307/R din

2013. a Curtii de Apel Timisoara cand din nou a fost casata o incheiere de inlocuire a masurii arestarii preventive, fiind mentinuta masura arestarii preventive a inculpatului D.P.M.A., nu a fost administrata nici o proba intrucat la termenul de judecata din 27.11.2013 procedura de citare cu inculpatul S.I. nu a fost indeplinita, fiind incidente dispozitiile art. 291 Cod procedura penala.

Pe de alta parte, instanta apreciaza ca termenul arestului preventiv scurs pe parcursul procesului penal pana in prezent este unul rezonabil raportat la complexitatea dosarului, volumul actelor procesuale si procedurale de intocmit, comportamentul procesual al partilor implicate in procesul penal, astfel ca termenul de 5 luni scurs de la luarea masurii arestarii preventive apare ca fiind rezonabil si in raport cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

De altfel, din materialul probator existent in cauza rezulta faptul ca sunt indicii temeinice ca inculpatul intimat ar fi avut un rol esential in existenta grupului infractional organizat, neputandu-se concluziona ca acesta ar fi avut doar un rol minor in desfasurarea intregii activitati infractionale, minimalizarea rolului acestuia de catre aparatorul acestuia neputand fi primita, insa evident ca stabilirea starii de fapt este sarcina primei instante care solutioneaza fondul cauzei, dar raportat la acest aspect instanta subliniaza necesitatea mentinerii starii de arest preventiv a inculpatului, masura obligarii de a nu parasi tara fiind o masura insuficienta in raport cu toate aceste elemente prezentate mai sus.

Incheierea recurata s-a bazat pe doua chestiuni esentiale, respectiv depasirea termenului rezonabil si pozitia procesuala a unui numar de 6 parti vatamate care ar fi relevat activitatea infractionala mai redusa a inculpatului, insa aceste elemente, asa cum au fost analizate mai sus, nu pot sta la baza unei solutii de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara, intrucat ele apar ca fiind neintemeiate in raport cu intregul material probator administrat pana in prezent.

Fara a intra intr-o analiza profunda a materialului probator, instanta totusi observa din declaratiile unor parti vatamate audiate ca inculpatul D.P.M.A. ar fi avut un comportament violent fata de unele parti vatamate, pentru a mentine partile vatamate intr-o anumita situatie de fapt, el fiind constient de realitatea exploatarii acestor parti vatamate, iar prin prisma acestor elemente se poate concluziona ca inculpatul, in cazul in care ar fi pus in libertate, ar putea chiar proceda la intimidarea victimelor cu scopul ca acestea sa-si retracteze declaratiile.

Faptul ca partile vatamate audiate anterior au apreciat ca nu au fost vatamate de inculpat, nu este de natura sa determine punerea in libertate a inculpatului, urmand a fi administrate alte probe pe parcursul cercetarii judecatoresti, nefiind dovedita vinovatia sau nevinovatia acestuia, beneficiind in continuare de prezumtia de nevinovatie.

Punerea in libertate a inculpatului in acest moment procesual ar echivala cu incurajarea unor persoane de a comite fapte antisociale, bazandu-se astfel pe clementa organelor judiciare care intr-o societate democratica trebuie sa apere valorile fundamentale ale drepturilor omului si in aceasta speta organele judiciare trebuie sa ia masuri ferme pentru eradicarea unor activitati de natura infractionala, iar pentru a demonstra o fermitate in aceasta privinta, se impune mentinerea starii de arest preventiv a inculpatului D.P.M.A. in continuare, pentru buna desfasurare a procesului penal, aceasta masura fiind necesara in acest moment procesual.

Pentru toate aceste considerente, a fost admis recursul formulat de DIICOT - Serviciul Teritorial Timisoara, incheierea penala recurata a fost casata sub aspectul masurii preventive aplicata inculpatului D.P.M.A. si, ca urmare a rejudecarii cauzei, a fost mentinuta starea de arest a acestui inculpat, urmand ca legalitatea si temeinicia acestei masuri sa fie verificata in termenul legal de 60 zile.