Remediile si caile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica si de concesiune si pentru organizarea si functionarea CNSC
27 martie 2020Statul pe teritoriul caruia traieste persoana solicitata la predare in baza mandatului european de arestare
27 martie 2020
Scopul masurii asiguratorii in procesul penal, Raspunderea individuala, netemeinicia mentinerii masurii asiguratorii
Domeniu asociat: Masura asiguratorie
Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, Decizia civila nr. 40/20 ianuarie 2017
Prin ordonanta emisa la data de 12.03.2012 in dosarul penal XX/P/2010 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - D.N.A. Serviciul Teritorial Iasi s-a dispus poprirea sumelor de bani datorate cu orice titlu de catre terte persoane fizice sau juridice si instituirea sechestrului asigurator pana la concurenta sumei de 2.400.458 lei asupra bunurilor mobile si imobile proprietate a mai multor persoane invinuite printre care si reclamantul- apelant.
Prin sentinta penala 70/30.01.2014 pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul penal YYYY/99/2013 s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 6212 lei cu titlu de despagubiri catre partea civila AJOFM Iasi si 1200 lei cheltuieli judiciare catre stat, iar prin decizia penala 737/19.10.2015 pronuntata de Curtea de Apel Iasi in dosarul penal ZZZZ/99/2013 s-a dispus mentinerea masurilor asiguratorii si a popririlor pe conturi luate fata
de inculpatii din cauza prin ordonantele procurorului si mentinute de instanta de fond pana la achitarea integrala a sumei de 165467 lei.
Asa cum in mod corect a retinut si judecatorul fondului, apelantul-reclamant a achitat suma de 6212 lei la care a fost obligat prin hotararile mentionate anterior, la plata cheltuielilor judiciare catre stat, in suma de 1200 lei, precum si suma de 2614 lei cu titlul de accesorii.
Retine Curtea faptul ca, prin incheierea din 12 mai 2016, pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul QQQQ/99/2015/a1**, s-a admis cererea de ridicare a sechestrului asigurator formulata de petentul LV, dispunandu-se ridicarea masurilor asiguratorii dispuse prin ordonanta emisa la data de 12.03.2012 in dosarul penal XX/P/2010 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - D.N.A. Serviciul Teritorial Iasi, cu privire la reclamantul LV.
Puterea lucrului judecat difera de autoritatea de lucru judecat si reprezinta o dezvoltare a doctrinei si jurisprudentei, reglementata legislativ de noul Cod de procedura civila. S-a aratat in doctrina faptul ca puterea lucrului judecat are la baza principiul conform caruia „hotararea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie contrazisa de o alta hotarare
(res judicata pro veritate habetur).
Jurisprudenta CEDO din ultima perioada statueaza, cu valoare de norma, imposibilitatea pronuntarii in cauze identice a unor solutii contradictorii si diametral opuse, utilizand notiuni foarte apropiate de precedentul judiciar.
De remarcat ca insesi hotararile CEDO sunt precedente judiciare care obliga instantele nationale la pronuntarea unor hotarari in consens cu practica CEDO in respectiva problema de drept. De asemenea, trebuie remarcat ca hotararile CEDO se refera in mod direct sau indirect la precedentul judiciar ca element de asigurare a interpretarii si aplicarii unitare a legii.
Aceste sustineri sunt sprijinite si de Hotararea din 06.12.2007 a Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian impotriva Romaniei) prin care a fost constatata incalcarea art. 6 alin. (1) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Prin Hotararea pronuntata in cauza Beian contra Romaniei, CEDO a condamnat Statul Roman pe motiv ca sistemul judiciar romanesc nu asigura stabilitatea circuitului juridic. prin faptul ca permite pronuntarea in cauze identice a unor solutii contradictorii si diametral opuse.
De asemenea, in cauza Pilot Service contra Romaniei, CEDO a statuat ca obligatia de a executa o hotarare nu se limiteaza la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din Conventie nu face nici o diferentiere intre cauzele prin care s-a admis actiunea si cele prin care s-a respins actiunea, hotararea trebuind sa fie respectata si aplicata indiferent de rezultatul procesului.
Mai mult de atat, in cauza Zazanis si altii contra Greciei, CEDO a statuat ca obligatia de a executa o hotarare nu se limiteaza la dispozitivul acesteia, iar autoritatile nu pot repune in discutie problema solutionata prin hotararea definitiva.
In plus, fata de cele mentionate anterior, in cauza Amuraritei contra Romaniei, CEDO a stabilit ca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6&1 trebuie interpretat prin prisma preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Conventiei, principiu enuntat in preambulul Conventiei.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca solutiile definitive date de instantele judecatoresti sa nu mai poata fi contestate.
Asadar, instantele sesizate ulterior nu ar fi trebuit sa mai repuna in discutie constatarile jurisdictiilor anterioare.
In concluzie, CEDO a stabilit ca instantele sunt obligate sa tina cont de constatarile de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discutie a situatiei solutionate definitiv prin alte hotarari constituind o incalcare a art. 6.1 din Conventie.
Chiar daca divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura lor, consecinta inerenta oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand autoritate asupra competentei lor teritoriale, in masura in care situatia de fapt ramane neschimbata, interpretarea data legii trebuie sa fie aceeasi.
Asadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotarare irevocabila este de natura sa clarifice din acel moment acea problema, creand speranta legitima ca ea nu va mai fi negata de o alta instanta de judecata, intr-o procedura ulterioara. Statuarea in sens contrar ar fi posibila prin prisma respectarii prevederilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, numai in masura in care ar fi posibil un reviriment jurisprudential justificat de schimbarea starii de fapt sau in baza unei noi interpretari a legii (cauza
Tudor Tudor contra Romaniei, Stefan si Stef contra Romaniei, Unedic contra Frantei).
Revenind la speta dedusa judecatii, retine Curtea faptul ca dezlegarea problemei de drept privind ridicarea masurilor asiguratorii, in cazul achitarii debitului mentionat in mod individual in sentinta penala pentru unul din inculpati, a fost data in mod definitiv prin incheierea din 12 mai 2016, pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul QQQQ/99/2015/a1**, incheiere prin care s-a admis cererea de ridicare a sechestrului asigurator formulata de petentul A, dispunandu-se ridicarea masurilor asiguratorii dispuse prin ordonanta emisa la data de 12.03.2012 in dosarul penal XX/P/2010 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - D.N.A. Serviciul Teritorial Iasi, cu privire la reclamantul A.
Se retine in considerentele incheierii mentionate, ce se impun cu putere de lucru judecat si in prezenta speta, faptul ca atat timp cat se face dovada achitarii prejudiciului la care a fost obligat inculpatul prin sentinta penala, masura asiguratorie, instituita cu privire la toti inculpatii, nu se mai justifica.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat ca intre exceptia autoritatii de lucru judecat si puterea de lucru judecat, exista o distinctie clara. Astfel, conditia de aplicare a autoritatii de lucru judecat presupune identitatea de actiuni (parti, obiect si cauza juridica) ce opreste repetarea judecatii, iar puterea, prezumtia de lucru judecat, impune consecventa in judecata, astfel ca ceea ce s-a constatat si statuat printr-o hotarare nu trebuie sa fie contrazis printr-o alta hotarare. In speta, Inalta Curte a retinut ca, in mod corect, instanta de apel a precizat ca nu respinge actiunea in baza autoritatii de lucru judecat, ci are obligatia de a judeca in fond, insa solutia trebuie sa tina cont de dezlegarea deja data asupra problemei de drept dedusa judecatii, dand eficienta prezumtiei de lucru judecat, ca a mai fost odata dezlegata chestiunea litigioasa (
Decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatare nulitate absoluta clauza contractuala).
De asemenea, Curtea retine faptul ca masurile asiguratorii presupun indisponibilizarea pe parcursul procesului penal a bunurilor mobile sau imobile apartinand suspectului/inculpatului, partii responsabile civilmente si, in unele situatii, chiar si altor persoane care nu au calitatea de parti in procesul penal. Indisponibilizarea poate afecta si sumele de bani datorate suspectului/inculpatului sau partii responsabile civilmente, de catre un tert ori de catre cel pagubit, in mainile acestora din urma, legislatia procesual penala reglementand doua tipuri de masuri asiguratorii: sechestrul si poprirea.
Scopul instituirii acestor masuri, asa cum este prevazut de catre legiuitor, desemneaza totodata si cazurile in care masurile asiguratorii pot fi dispuse: pentru a evita ascunderea, distrugerea, instrainarea sau sustragerea de la urmarire a bunurilor care pot face obiectul confiscarii speciale sau al confiscarii extinse ori care pot servi la
garantarea executarii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a repararii pagubei produse prin infractiune.
In ceea ce priveste intinderea masurilor asiguratorii, noua reglementare nu a trasat limitele necesare respectarii dreptului de proprietate si a prezumtiei de nevinovatie.
Este adevarat ca legea prevede o solidaritate intre persoanele care au savarsit fapta prejudiciabila, insa trebuie observate si regulile p rivind repararea prejudiciului, aplicabile laturii civile a dosarului penal.
In conditiile in care art. 1383 din noul Cod Civil prevede faptul ca sarcina reparatiei pagubei se imparte proportional in masura in care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului, iar prin sentinta penala numarul 70/30.01.2014 pronuntata de Tribunalul Iasi, modificata prin decizia 737 din 19.10.2015 a Curtii de Apel Iasi, nu s-a instituit solidaritatea inculpatilor in recuperarea prejudiciului, ci doar raspunderea individuala a acestora, pentru partea din prejudiciu ce decurge din savarsirea infractiunilor retinute in sarcina lor, apare ca excesiva mentinerea masurii asiguratorii in limita valorica a prejudiciului total din dosar.
