Revizuire intemeiata pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Cerere nefondata

Legea nr. 554/2004: art. 21 alin. (2)

Nu este intemeiata o cerere de revizuire in conditiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, daca solutia instantei nu este contrara dreptului european sau jurisprudentei Curtii Europene de Justitie.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia Contencios administrativ si fiscal

Decizia civila nr. 4802 din 27 mai 2014, R.O.

Prin cerere intemeiata pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 revizuienta SC E. SRL a solicitat desfiintarea partiala a deciziei civile nr. 2752/2012 pronuntata in dosar nr. 3630/108/2011 al Curtii de Apel Timisoara sub aspectul respingerii sumei de 470 Ron ca fiind TVA nedeductibil si in urma rejudecarii admiterea actiunii in sensul obligarii DGFP Arad la recunoasterea sumei de 470 RON ca fiind TVA deductibil.

Prin sentinta civila nr. 3044/30.11.2011 pronuntata in dosar nr. 3630/108/2011 Tribunalul Arad a respins actiunea in contencios administrativ fiscal formulata de reclamanta SC E. SRL, in contradictoriu cu parata Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Arad pentru anularea deciziei de solutionare a contestatiei nr. 911/01.06.2011, decizia de impunere nr. F-AR 240/17.03.2011 si a raportului de inspectie fiscala nr. F-AR 214/17.03.2011, precum si pentru obligarea paratei la rambursarea sumelor de 470 Ron respectiv 1628 Ron reprezentand TVA cu plata dobanzii legale.

Prin decizia civila nr. 4802 din 27 mai 2014 pronuntata in dosarul nr. 470/59/2013 Curtea de Apel Timisoara a respins cererea de recurs cu motivarea ca, potrivit sentintei, referitor la suma de 470 lei reprezentand TVA aferenta achizitiilor de combustibil aferente bonurilor fiscale emise de diversi furnizori destinat folosirii autoturismului cu nr. de inmatriculare B -70 - ESE, instanta, pentru lamurirea starii reale de fapt deduse judecatii, retine ca in faza procedurii administrative prealabile organul fiscal competent in adresa nr. 15396/27.04.2011 a solicitat societatii reclamante sa completeze dosarul administrativ cu inscrisuri justificative de natura mijloacelor de proba reglementate de Codul de procedura civila care sa faca dovada ca pentru transportul rutier de persoane efectuat cheltuielile cu consumul de carburanti sunt deductibile la calculul venitului impozabil.

La solicitarea organului fiscal societatea reclamanta a raspuns cu adresa FN/09.05.2011 inregistrata la DGFP Arad cu nr. 18013/09.05.2011 in care a aratat ca domnul P.V.V. este administratorul si angajatul societatii, iar pentru informatii privind mijloacele de transport pe ruta Arad - Buteni informatiile fiind publice, a indemnat organul fiscal sa solicite aceste informatii de la CFR respectiv Compania de Transport Public.

Fata de cele aratate instanta a luat act ca, la dosarul cauzei au fost depuse actele administrative emise de organul fiscal a caror anulare se solicita de reclamant si nici un alt inscris doveditor de natura mijloacelor de proba in sensul celor aratate de organul fiscal.

Raportat la situatia reala de fapt dedusa judecatii, contrar sustinerilor reclamantei care apreciaza ca refuzul recunoasterii dreptului de deducere consacrat de art. 145 Cod procedura fiscala s-a facut nelegal, deoarece d-nul P. in calitate de salariat al societatii E. SRL este obligat sa se deplaseze la si de la locul de munca respectiv in comuna Buteni unde societatea are sediul, respectiv si in alte localitati, utilizand autoturismul proprietatea societatii, instanta a constatat ca, in conformitate cu pct. 1 alin. (7) al art. 48 care a fost introdusa de pct. 7 al art. 32, Cap. V din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34 din 11 aprilie 2009, publicata in Monitorul

Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009 cu aplicare incepand cu data de 1 mai 2009 si a normelor metodologice date in aplicarea Codului fiscal:

„Art. 48 (7) Nu sunt cheltuieli deductibile: (...)

1 1) in perioada 1 mai 2009 - 31 decembrie 2010, cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maxima autorizata care sa nu depaseasca 3.500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, cu exceptia situatiei in care vehiculele se inscriu in oricare dintre urmatoarele categorii:

1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: interventie, reparatii, paza si protectie, curierat, transport de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, precum si vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenti de vanzari si de agenti de recrutare a fortei de munca;
2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru activitatea de taxi;
3. vehiculele utilizate pentru inchirierea catre alte persoane, inclusiv pentru desfasurarea activitatii de instruire in cadrul scolilor de soferi.

Normele metodologice:

39 1. Termenii si expresiile prevazute la ari. 48 alin. (7) lit. 1 1) pct. 1 au semnificatiile prevazute la pct. 45 1 din normele metodologice date in aplicarea ari. 145 1 din Codul fiscal din titlul VI «Taxa pe valoarea adaugata»."

Astfel ca, la pct. 45A1 din normele metodologice la Codul Fiscal aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004 se prevad urmatoarele:

„45 1. (1) in aplicarea ari. 145 1 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii: (...)

6. vehiculele utilizate exclusiv pentru transportul personalului la si de la locul de desfasurare a activitatii reprezinta vehiculele utilizate de angajator pentru transportul angajatilor in scopul desfasurarii activitatii economice la si de la resedinta acestora/locul convenit de comun acord la sediul angajatorului sau la si de la sediul angajatorului la locul in care se desfasoara efectiv activitatea sau la si de la resedinta angajatilor/locul convenit de comun acord la locul de desfasurare a activitatii, atunci cand exista dificultati evidente de a gasi alte mijloace de transport si exista un acord colectiv intre angajator si angajati prin care angajatorul se obliga sa asigure gratuit acest transport;”.

In considerarea cadrului legal incident instanta a retinut ca in mod corect organul fiscal a dat eficienta prevederilor legale precizate astfel ca in cele ceea ce priveste deductibilitatea cheltuielilor reprezentand contravaloarea combustibil potrivit noilor reglementari pct 11 alin. 7 al art. 48 din Codul fiscal, aplicabil de la data de

2009. nu sunt considerate cheltuieli deductibile la calculul venitului impozabil in perioada 1 mai 2009 - 31 dec. 2010 cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane cu exceptiile prevazute la situatiile in care vehiculele se inscriu in oricare dintre categoriile prevazute la pct. 1 -3 al punctului 1 1 din articolul de lege mentionat.

Cu privire la acest aspect instanta a constatat ca sustinerile reclamantei respectiv ca societatea presteaza si servicii la sediul clientilor, domnul Pasca deplasandu-se atat la sediul societatii cat si in alte localitati in timpul programului de lucru, raman simple afirmatii fara nici o acoperire legala in conditiile in care asa cum intemeiat a retinut organul fiscal societatea reclamanta nu a facut dovada utilizarii exclusiv in scopul realizarii de operatiuni taxabile, conform art. 145 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, ceea ce impunea ca societatea reclamanta sa faca aceasta dovada cu documente justificative, ceea ce in speta insa reclamanta nu a dovedit.

In lipsa unor documente legale - ordine de deplasare, foi de parcurs sau orice alte documente cu care sa se justifice consumul de combustibil achizitionat cu bonurile fiscale la care reclamanta face trimitere, in mod corect organul fiscal a retinut ca suma de 470 lei reprezentand TVA aferenta achizitiilor de combustibil evidentiata in bonuri fiscale emise de catre diversi furnizori a fost dedusa eronat.

Avand in vedere ca nu au fost respectate prevederile art. 145 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal instanta a constatat ca obligatiile fiscale suplimentare calculate in sarcina societatii reclamante in suma de 470 lei- TVA suplimentar sunt legal datorate.

Prin decizia civila nr. 2782/10.10.2012, pronuntata in cauza Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondat recursul reclamantei cu motivarea, privitoare la TVA aferent consumului de carburant, in sensul ca reclamanta nu a probat sta rea de fapt pe care a pretins-o.

Potrivit dispozitiilor legale invocate in cauza se constata ca art.145 alin. (1) Cod fiscal prevede ca: (1) In cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maxima autorizata care sa nu depaseasca 3.500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, nu se deduce taxa pe valoarea adaugata aferenta achizitiilor acestor vehicule si nici taxa aferenta achizitiilor de combustibil destinat utilizarii pentru vehiculele care au aceleasi caracteristici, aflate in proprietatea sau in folosinta persoanei impozabile, cu exceptia vehiculelor care se inscriu in oricare dintre urmatoarele categorii:

1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: interventie, reparatii, paza si protectie, curierat, transport de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, precum si vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenti de vanzari si de agenti de recrutare a fortei de munca;
2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru activitatea de taxi;
3. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru inchirierea catre alte persoane, instruirea de catre scolile de soferi, transmiterea folosintei in cadrul unui contract de leasing financiar sau operational;
4. vehiculele utilizate in scop comercial, respectiv in vederea revanzarii.”

Revizuienta a invocat incalcarea dispozitiilor art. 176 din Directiva

2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata, precum si jurisprudenta Curtii Europene de Justitie cu privire la interpretarea articolului 17 alineatele (2) si (6) din A sasea directiva 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata: baza unitara de evaluare (JO L 145, p. 1, astfel cum a fost modificata prin Directiva 95/7/CE a Consiliului din 10 aprilie 1995, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene seria L 102, denumita in continuare „A sasea directiva”), ale carui dispozitii au fost preluate, in esenta, in cuprinsul articolului 176 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata (publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L 347).

Potrivit articolului 176 din Directiva 2006/112/CE:

„Consiliul, hotarand in unanimitate la propunerea Comisiei, stabileste cheltuielile care nu dau drept de deducere a TVA. Nu se acorda dreptul de deducere a taxei pentru cheltuielile care nu sunt legate strict de activitatea economica desfasurata, precum cheltuielile de lux, divertisment sau spectacole.

Pana la intrarea in vigoare a dispozitiilor prevazute la primul paragraf, statele membre pot continua sa aplice toate excluderile prevazute de legislatiile lor nationale la 1 ianuarie 1979 sau, in cazul statelor membre care au aderat la Comunitate dupa data mentionata anterior, la data aderarii lo7’
.

Totodata, reclamanta a invocat jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, in special Hotararea din 22 decembrie 2008, Magoora, C-414/07 si Hotararea din 23 aprilie 2009, PARAT Automotive Cabrio, C-74/08.

Curtea retine ca in jurisprudenta CEJ (Hotararea pronuntata la 30 septembrie 2010 in cauza C-395/09, Oasis East sp. z o.o. impotriva Minister Finansow), Curtea Europeana de Justitie a retinut ca dispozitiile articolului 17 alineatul (6) din A sasea directiva, si cele ale articolului 176 din Directiva 2006/112,
„
sunt, in esenta, identice”
,
iar
„
articolul 176 din Directiva 2006/112 nu poate conduce la o interpretare diferita in ceea ce priveste domeniul de aplicare al excluderilor in cauza dupa cum statul membru vizat a aderat la Uniune inainte de 1 ianuarie 1979 sau ulterior acestei date. In aceste conditii, adoptarea acestui articol 176 nu a avut efecte asupra jurisprudentei referitoare la interpretarea articolului 17 alineatul (6) din A sasea directiva”
.

Totodata, in Hotararea din 23 aprilie 2009, PARAT Automotive Cabrio, C-74/08, Curtea Europeana de Justitie a aratat ca
„
articolul 17 alineatul (2) din A sasea directiva prevede, in termeni expliciti si precisi, principiul deducerii de catre persoana impozabila a sumelor care ii sunt facturate cu titlu de TVA pentru bunurile care ii sunt livrate sau pentru serviciile care ii sunt prestate,
in masura in care aceste bunuri sau aceste servicii sunt utilizate in scopul operatiunilor sale taxabile
(a se vedea Hotararea Metropol si Stadler, citata anterior, punctul 43, Hotararea din 11 decembrie 2008, Danfoss si AstraZeneca, C-371/07, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 27, precum si Hotararea din 22 decembrie 2008, Magoora, C-414/07, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 29).

18 In aceste conditii, nu sunt permise derogari decat in cazurile prevazute expres in A sasea directiva (a se vedea Hotararea din 19 septembrie 2000, Amprafrance si Sanofi, C-177/99 si C-181/99, Rec., p. I-7013, punctul 34, precum si Hotararile citate anterior Danfoss si AstraZeneca, punctul 26, si Magoora, punctul 28)".

Potrivit dosarului, Tribunalul Arad a respins actiunea reclamantei, in privinta deducerii TVA aferent consumului de combustibil, pentru ca reclamanta nu a demonstrat prin documente justificative ca operatiunile pentru care a a cerut deducerea TVA au privit bunuri sau servicii care sunt destinate utilizarii in folosul operatiunilor sale taxabile, cerinta prevazuta de art.145 alin. (2) lit. a) Cod fiscal.

Asa fiind, indiferent ca dispozitiile art. 145 ind. 1 Cod fiscal contin sau nu o limitare a dreptului de deducere a TVA, introdusa fara autorizarea consiliului UE, dupa aderarea Romaniei la UE, actiunea nu putea fi admisa pentru ca reclamanta nu a dovedit indeplinirea si a prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a) Cod fiscal, susmentionata, astfel ca solutiile instantelor nu sunt contrare dreptului european sau jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, motiv pentru care, cererea de revizuire a fost respinsa ca nefondata.