Revizuire Conditii admisibilitate

7

• Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila rep.: art. 322 pct. 9,
• Codul de procedura civila de la 1865: art. 137

1. In materia revizuirii, intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 9 Codul de procedura civila de la 1865, calitatea procesuala activa apartine exclusiv partii care a supus jurisdictiei Curtii Europene a Drepturilor Omului plangerea sa impotriva Statului Roman, reclamat pentru incalcarea unui drept sau libertate fundamentala a omului, prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti de catre instanta nationala si numai in masura in care Curtea Europeana a constatat o astfel de incalcare datorata respectivei hotarari judecatoresti in care petitionarul a avut calitatea de parte, in sens procesual civil.
2. Admisibilitatea unei cereri de revizuire intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 9 Codul de procedura civila de la 1865 este conditionata de intrunirea cumulativa a trei cerinte vizate de norma, dupa cum urmeaza:

1. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a drepturilor fundamentale ale omului datorate unei hotarari judecatoresti;
2. consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca, (in deosebi, la momentul investirii instantei cu o cerere de revizuire);
3. revizuirea sa fie singurul remediu posibil pentru inlaturarea incalcarii constatate.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Sentinta civila nr. 389 din 13 octombrie 2015, Prof.univ.dr. L.B.

Prin cererea adresata Curtii de Apel Timisoara la data de 18.03.2015 (data postei) si inregistrata la aceasta instanta la data de 20.03.2015, recurenta parata

1. R. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2047/25.10.2006 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 4460/59/2006 in sensul schimbarii ei si al respingerii actiunii reclamantei Episcopia Romano-Catolica Oradea pentru anularea contractului de vanzare-cumparare nr. 2042/22.07.1997 (prin care revizuienta a dobandit in baza Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra apartamentului 23 situat in Arad, si pentru rectificarea situatiei de CF.

Cererea sa de revizuire a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedura civila iar in fapt pe mai multe argumente.

Redandu-se un istoric al procedurilor judiciare urmate in dosarul finalizat prin decizia a carei revizuire se solicita, s-a aratat in fapt, ca in anul 1998, intimata- reclamanta Episcopia Romano-Catolica Oradea, in calitate de fost proprietar al imobilului situat in Arad, a formulat o cerere de chemare in judecata, inregistrata in dosarul nr. 483/1998 al Judecatoriei Arad, prin care a solicitat rectificarea cartii funciare (CF) 7170 Arad, prin anularea incheierii nr. 2780/1975 in baza careia asupra intregului imobil neapartamentat s-a intabulat dreptul de proprietate al statului roman, cu titlu de prescriptie extinctiva. De asemenea, s-a solicitat rectificarea CF colectiva 35.161 (actualmente nr. CF nou - 62948) Arad, prin anularea partiala a incheierii nr. 6711/1980 si evidentierea faptului ca ap.1-26, cu exceptia ap. 2, 3, 4, 7, 8 si 11 (adica inclusiv apartamentul nr. 23, proprietatea sa) sunt proprietatea statului roman si restabilirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentelor proprietate de stat din aceeasi CF. S-a mai solicitat rectificarea unor carti funciare individuale, printre care si a CF 35184 Arad, in care era intabulat dreptul de proprietate al revizuentei in baza contractului de vanzare-cumparare aratat mai sus si restabilirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui apartament.

Pe parcursul procesului s-a formulat cerere prin care s-a extins procesul fata de 9 proprietari de apartamente cumparate in baza Legii nr. 112/1995. S -a solicitat constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare incheiate pentru un numar de 9 apartamente, inclusiv pentru apartamentul pe care ea l-a cumparat - fara ca revizuenta sa fie chemata in judecata -, invocandu-se incalcarea dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 si ale art. 1 alin. (4) si respectiv 9/1 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Prin sentinta civila nr. 6854/7.11.1998, pronuntata de Judecatoria Arad in dosarul nr. 483/1998, s-a dispus respingerea, in totalitate, a actiunii reclamantei. Aceasta hotarare a fost mentinuta de Tribunalul Arad, prin respingerea apelului din dosarul nr. 1499/A/1999 (decizia civila nr. 634/8.04.1999) si de Curtea de Apel Timisoara, prin respingerea recursului din dosarul nr. 8117/C/1999 (decizia civila nr. 4000/17.12.1999).

In anul 2003, Episcopia Romano-Catolica Oradea a formulat o noua cerere de chemare in judecata, inregistrata in dosarul nr.1855/2003 al Judecatoriei Arad. Prin aceasta noua cerere s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a mai multor contracte de vanzare-cumparare, inclusiv a contractului de vanzare-cumparare pe care revizuenta l-a incheiat si, in baza caruia si-a intabulat dreptul de proprietate in CF 35184 Arad. De asemenea, s-a solicitat rectificarea cartii funciare, in sensul restabilirii dreptului de proprietate in favoarea statului roman asupra apartamentului inscris in CF 35184 Arad. S-au invocat dispozitiile Ordonantei de Urgenta a Guvernului (OUG) nr. 94/2000, dispozitiile art. 1, art. 5 din Legea nr.112/1995, art. 1 pct. 2 din Hotararea Guvernului (HG) nr.20/1996, art. I pct. 3 alin. (1), art.4/1 din HG nr.11/1997, art. VI pct.3 din OUG nr.184/2002.

Prin sentinta civila nr. 2270/15 mai 2003, pronuntata in dosar nr.1855/2003, Judecatoria Arad a respins actiunea reclamantei. Aceasta hotarare a fost mentinuta de Tribunalul Arad, prin respingerea apelului reclamantei (decizia civila nr. 666/3.11.2003). Prin decizia civila nr. 1853/16.12.2004 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosar nr. 9318/C/2004 s-a admis recursul reclamantei si s-a dispus rejudecarea cauzei de catre instanta de fond.

In urma rejudecarii, prin sentinta civila nr.5099/26.10.2005, pronuntata de Judecatoria Arad in dosar nr.1364/2005, s-a admis actiunea reclamantei Episcopia Romano-Catolica Oradea, s-a constatat, printre alte dispozitii care se refereau la contractele de vanzare-cumparare ale intimatilor de ordin 5-22 si, nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 2042/22.07.1997, prin care revizuenta a dobandit dreptul de proprietate asupra ap. 23 si s-a dispus restabilirea dreptului de proprietate in favoarea statului. Aceasta hotarare a fost mentinuta atat de Tribunalul Arad, prin respingerea apelului din dosar nr. 515/A/2006 (decizia civila nr. 109/A/9.03.2006), cat si de Curtea de Apel Timisoara, prin respingerea recursului din dosar nr. 4460/59/2006 (decizia civila nr. 2047/25.10.2006).

Ulterior, impotriva deciziei de recurs nr. 2047/25.10.2006, recurenta parata

1. R. s-a adresat cu plangere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului care, prin hotararea sa din 16.09.2014 (ramasa definitiva la data de 16.12.2014) a stabilit ca prin pronuntarea deciziei de recurs mentionate, recurentei i-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil prevazut de art. 6 par. 1 al Conventiei.

Aceasta concluzie a fost dedusa de CEDO din aceea ca "... la 17 decembrie 1999, la finalizarea primei actiuni in revendicare a imobilului, Curtea de Apel Timisoara a respins argumentele potrivit carora episcopia se intemeia pe Legile nr. 112/1995 si Legea nr. 213/1998 pentru a invoca nulitatea preluarii de catre stat a bunului in litigiu si a vanzarii apartamentelor locatarilor. Retine ca, in cauza, curtea de apel a pronuntat valabilitatea titlului de proprietate a statului si a vanzarii apartamentelor”.

Curtea a constatat ca, o data cu a doua actiune, introdusa dupa intrarea in vigoare a hotararilor de Guvern referitoare la bunurile apartinand cultelor religioase si a Legii nr. 10/2001, aceeasi curte de apel a revenit asupra concluziilor sale, prin decizia sa definitiva din 25 octombrie 2006, considerand de aceasta data ca transferul bunului si vanzarea apartamentelor era nelegala, incalcand Legea nr. 112/1995 si Legea nr. 213/1998.

De asemenea, Curtea observa ca, in toate sistemele juridice, autoritatea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti definitive implica limitari ad personam si ad rem (hotararea din cauza Esertas, citata anterior, pct. 22).

In aceste conditii, acceptand ca in cauza prezenta nu exista o identitate a partilor in cele doua proceduri interne, Curtea constata ca aceste procese priveau acelasi imobil si aveau legatura cu aceeasi problema juridica, si anume caracterul legal sau nu al preluarii si vanzarii bunului de catre stat, determinanta pentru solutionarea lor (a se vedea, mutatis mutandis, Siegle impotriva Romaniei, nr. 23456/04, pct. 36,16 aprilie 2013).

Curtea a considerat ca prezenta cauza nu se refera la stergerea unei decizii judecatoresti irevocabile si care a dobandit autoritatea de lucru judecat (a se compara cu Brumarescu, citata anterior, pct. 62). Cu toate acestea, noua apreciere a faptelor, realizata de curtea de apel si care a condus la pronuntarea unei decizii radical opuse, ce poate fi considerata in mod rezonabil ca a adus atingere principiului securitatii juridice. In special datorita faptului ca reclamanta astepta in mod legitim ca aceasta instanta sa transeze urmarea aceluiasi litigiu in sensul respectarii autoritatii lucrului judecat din decizia sa anterioara (a se vedea mutatis mutandis, Siegle, citata anterior, pct. 38, si Amuraritei impotriva Romaniei, nr. 4351/02, pct. 37,23 septembrie 2008).

Pe cale de consecinta, Curtea considera ca respectiva curte de apel, revenind in chestiunea privind transferul bunului in litigiu si a vanzarii apartamentelor - care fusese deja transata si care facuse obiectul unei decizii definitive - si in absenta un fapte noi, a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice.

Prin decizia civila nr. 389/13.10.2015 Curtea de Apel Timisoara a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de intimata Episcopia Romano- Catolica Oradea in raport cu G.T.S. si G.F., B.G. si B.I., P.G. si P.F., S.I. si S.R., K.P. si K.A., F.S., G.C.-P. si G.E., B.A. si T.L., cu consecinta respingeri cererii de revizuire formulata de acestia impotriva deciziei civile nr. 2047/25.10.2006 pronuntata de in dosarul nr. 4460/59/2006.

Pentru a hotari astfel, Curtea a retinut ca accesul la dispozitiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedura civila de la 1865 este recunoscut de lege exclusiv persoanei a carei plangere a fost supusa jurisdictiei CEDO, demersurile facute de un astfel de petitionar neputand profita altor coparticipanti la proces, in masura in care coparticiparea acestora in proces nu a fost una obligatorie, conform art. 48 C.pr.civ., ci una facultativa, precum in cazul de speta, unde partile in discutie si-au valorificat drepturile subiective individual determinate, derivand din cauze juridice diferite, respectiv din contracte distincte incheiate de ei cu statul pentru apartamentele in care locuiau ca si chiriasi, fiind astfel indiferent faptul ca aceste apartamente sunt toate situate in acelasi imobil a carei situatie juridica a fost transata in acelasi unic dosar nr. 4460/59/2006. Coparticiparea lor nu a fost impusa nici prin natura raportului juridic si nici prin efectul legii pentru ca actele de procedura indeplinite de unul sau unii dintre ei sa le profite si celorlalti [art. 48 alin. (2) C.pr.civ.], ci a fost una subiectiva, facultativa (art. 47 C.pr.civ.) determinata de vointa reclamantei din acel proces (Episcopia Romano-Catolica Oradea) de a-si apara drepturile intr-un cadru procesual unic, care sa faciliteze, in acest fel, administrarea justitiei, tinand cont de faptul ca toti paratii ii opuneau drepturi individuale similare.

In acest sens sunt si dispozitiile art. 3 din Legea nr. 30/1994 privind ratificarea de catre Romania a Conventiei Europene a Drepturile Omului care reglementeaza dreptul la un recurs individual in fata Curtii Europene, cat si dispozitiile art. 34 din Conventia Europeana care consacra dreptul de sesizare a Curtii Europene oricarei persoane fizice, organizatie neguvernamentala sau oricarui grup de particulari care se pretind victime ale unei incalcari a drepturilor sau libertatilor fundamentale ale omului.

Pe cale de consecinta, Curtea a atribuit calitatea procesuala activa in cadrul procesului de revizuire exclusiv petentei A.R., aceasta avand calitatea de victima in sensul Conventiei, calitate recunoscuta de Curtea Europeana.

Pe cale de consecinta, Curtea a respins cererea de revizuire formulata de ceilalti parati.

Cat priveste cererea de revizuire formulata de parata A.R., Curtea, cu opinie majoritara, respinge aceasta cerere, ca nefondata, apreciind ca, in cauza nu sunt intrunite cumulativ cele trei cerinte prevazute de art. 322 pct. 9 Codul de procedura civila de la 1865, respectiv conditia persistentei consecintelor grave ale incalcarii constatate de catre Curtea Europeana si conditia ca revizuirea sa fie singurul remediu posibil pentru inlaturarea respectivei incalcari.

Astfel, s-a retinut ca, Curtea Europeana a constatat incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie, prin acea ca, Curtea de Apel Timisoara revenind in chestiunea privind transferul bunului in litigiu si a vanzarii apartamentelor, care fusese deja transata si care facuse obiectul unei decizii definitive si in absenta unor fapte noi - a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice (par. 43). In alte cuvinte, s-a apreciat ca instanta europeana nu a examinat nici admisibilitatea, nici temeinicia celorlalte capete de cerere din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 aditional la Conventie si care se refera la protectia dreptului de proprietate.

In acest context s-a apreciat ca incalcarea astfel retinuta s-a consumat odata cu procedura judiciara, astfel ca cerinta vizand persistenta consecintelor grave derivate din incalcarea constatata nu este intrunita in cauza.

Pe de alta parte, Curtea de Apel constata ca nici cerinta ca revizuirea sa fie unicul remediu si, deopotriva, eficient prin el insusi pentru situatia reclamantei nu este intrunita in cauza, caci consecintele admiterii cererii de revizuire (anularea hotararii, rejudecarea recursului, admiterea recursului, respingerea cererii de anulare a contractului de vanzare-cumparare), sunt excluse ca posibilitate prin insasi hotararea CEDO in discutie, hotarare care in paragraful 42 precizeaza ca „prezentul dosar nu priveste desfiintarea unei hotarari judecatoresti irevocabile si care a dobandit autoritate de lucru judecat”, cu referire la decizia civila nr. 2047/25.10.2006.

Curtea de Apel a retinut ca anularea autoritatii de lucru judecat a hotararii atacate, ca o consecinta a admiterii cererii de revizuire, ar presupune savarsirea exact a aceluiasi gen de fapte pe care instanta europeana le-a considerat a fi condus la incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie.

Mai mult, Curtea de Apel a retinut ca apartamentul revizuientei a fost retrocedat Episcopiei prin Dispozitia nr. 3049/25.11.2014 emisa de Comisia Speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, iar acest titlu nu a fost desfiintat pana in prezent, context in care instanta retine ca revizuirea de fata nu ar putea rezolva prin ea insasi procedura restabilirii dreptului de proprietate al revizuientei, pentru a constitui un remediu eficient, fiind astfel necesar ca revizuienta sa declanseze alte proceduri in acest scop.

Instanta retine si imprejurarea ca revizuirea in cauza nu este singurul remediu pentru a face admisibila cererea revizuientei, in sensul art. 322 pct. 9 Codul de procedura civila de la 1865, caci prin insusi dispozitivul hotararii CEDO (pct. 5) a fost amanata discutia asupra reparatiei materiale, respectiv asupra aplicarii art. 41 din Conventie pana la momentul la care Guvernul roman si/sau reclamanta ii vor aduce la cunostinta eventualul acord la care s-ar putea ajunge in acest sens, iar in lipsa acestuia prin interventia instantei europene.

Opinia separata priveste exclusiv solutionarea pe fond a cererii de revizuire preconizandu-se admiterea acesteia cu consecinta schimbarii in parte a deciziei nr. 109/A/09.03.2006 pronuntata de Tribunalul Arad, ca urmarea admiterii recursului paratei A.R., in sensul respingerii actiunii reclamantei Episcopia Romano-Catolica Oradea impotriva paratei A.R. si mentinerea celorlalte dispozitii ale hotararii atacate.

In acest sens, se sustine ca in cauza sunt intrunite toate cele trei cerinte de admisibilitate a cererii de revizuire formulata de parata A.R., prevazuta de art. 322 pct. 9 Codul de procedura civila de la 186, dupa cum urmeaza:

Instanta europeana a constatat incalcarea unui drept fundamental al omului, prevazut de art. 6 paragraful 1din Conventie, stabilind ca aceasta incalcare este datorata unei hotarari judecatoresti.

Problema aplicarii art. 41 din Conventie a fost amanata, solicitandu-se Guvernului Roman si reclamantei sa adreseze Curtii Europene, in scris, in termen de 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii Curtii, in conformitate cu art. 44 paragraful 2 din Conventie, informatii despre orice fel de acord s-ar incheia intre parti, in spiritul art. 41 din Conventie.

S-a retinut ca acest termen a expirat la data pronuntarii prezentei hotarari fara ca Guvernul sa ofere paratilor vreo reparatie, in sensul Conventiei.

Consecintele grave ale incalcarii continua sa se produca, caci dreptul de proprietate al revizuientei asupra apartamentului in litigiu a fost afectat in esenta sa, acesta fiind in patrimoniul Episcopiei ca urmare a Dispozitiei nr. 3049/25.11.2014, mentionata, pe de o parte, iar, pe de alta parte, insasi instanta europeana a prorogat discutarea reparatiei cuvenite reclamantei, intr-o procedura ulterioara pronuntarii hotararii care legitimeaza revizuirea de fata, imprejurarea de natura a demonstra continuarea consecintelor incalcarii art. 6 paragraful 1 din Conventie.

Mai mult, solicitarile revizuientei de realizare a unei intelegeri cu Statul Roman pentru inlaturarea consecintelor incalcarilor constatate de catre CEDO nu au avut nici o finalitate, parata revizuienta fiind indrumata de catre Guvern sa se adreseze instantei de judecata cu o cerere de revizuire, ceea ce parata revizuienta a si facut. Sub acest aspect se apreciaza ca fiind nerezonabil sa sugeram revizuientei urmarea altor cai administrative sau judiciare, cu costurile aferente si sanse de realizare discutabile, finalitatea jurisdictiei europene fiind aceea de a inlatura cat mai complet si mai rapid pagubele produse prin incalcarile constatate.

In acest context s-a apreciat ca in absenta unui titlu revizuienta nu poate demara un demers pentru anularea Dispozitiei prin care imobilul a fost atribuit reclamantei intimate, Episcopia Romano-Catolica Oradea.

In egala masura , in opinia separata se observa expirarea termenului de 6 luni de la data pronuntarii hotararii CEDO (16.09.2014), fixat de instanta europeana, in defavoarea revizuientei, caci Statul Roman nu a propus modalitati concrete si efective de reparare a prejudiciului produs revizuientei, indrumand-o la accesarea caii revizuirii, parata revizuienta conformandu-se sugestiei.

In alte cuvinte, singurul remediu eficient este calea revizuirii, accesata in cauza prezenta, astfel ca cererea de revizuire este admisibila, cu toate consecintele ce decurg din aceasta, mai sus redate.