Expropriere pentru cauza de utilitate publica, Declaratie utilitate publica, Obligatia de expropriere teren proprietate privata

• Legea nr. 123/2012: art. 12 alin. (5) art. 15, art. 17
• Legea nr. 33/1994
• Decretul nr. 76/1950 pentru producerea, transportul, distributia si vanzarea energiei electrice modificat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 620/1973: art. 23 pct. A, alin. (2) pct. 4

Efectele limitarii dreptului de proprietate privata asupra unor imobile, afectate de functionarea unor capacitati energetice prin constituirea unor drepturi de uz si de servitute in conditiile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice si a gazelor naturale pot face obiectul reparatiunilor prevazute de lege numai pentru obiectivele energetice realizate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 123/2012.

In situatia obiectivelor energetice realizate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 123/2012 vor fi observate dispozitiile legale in vigoare de la data realizarii acestora, cu referire la vanzarea terenurilor, acordarea de despagubiri, declararea utilitatii publice, respectiv exproprierea acestora.

(Sectia I civila, Decizia civila nr. 340 din 23 noiembrie 2016, rezumata de

judecator prof. univ. dr. Lidia Barac)

Prin actiunea inregistrata la data de 20.10.2015 la Tribunalul Timis, reclamantii A... si B... au chemat in judecata paratii Consiliul Judetean C... si Municipiul C..., prin Primar, solicitand admiterea exceptiei autoritatii de lucru judecat, rezultata din Decizia nr. 83/07.05.2015, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. x/30/2014, cu consecinta constatarii utilitatii publice a ternului intravilan, din CF x... Timisoara, nr. top x/x/1/2, proprietatea reclamantilor, respectiv obligarea paratului I la declararea utilitatii publice pentru teren si obligarea paratului II la realizarea exproprierii terenului in cauza.

In fapt, se arata ca terenul din litigiu, proprietatea reclamantilor, se afla in vecinatatea statiei de transformare electrica de 110/20 kV D., infiintata in anul 1983.

La data de 13.11.2006, parata II a emis certificatul de urbanism nr. x in vederea eliberarii unei autorizatii de constructie, la cererea reclamantilor, care urmaresc construirea unei locuinte si a unui atelier de pictura pe terenul in discutie.

La data de 13.01.2009 E. a emis adresa nr. 13518 prin care a instiintat reclamantii in legatura cu refuzul avizarii amplasamentului constructiilor proiectate, in raport cu Ordinul nr. 4/2007, intrucat obiectivul se afla la o distanta mai mica de 20 m de zona de siguranta a statiei electrice, latimea terenului fiind sub 20 m.

Reclamantii arata ca toate laturile terenului proprietatea lor se afla la distante mai mici de 20 m de statia electrica, astfel ca sunt in imposibilitate de a construi, dreptul lor de proprietate fiind restrictionat, motiv pentru care considera ca refuzul autoritatii de a declara terenul ca fiind de utilitate publica, cu consecinta realizarii exproprierii lui de catre parata II este nelegitim, exproprierea impunandu-se in virtutea art. 17 din Legea nr. 123/2012, caci terenul se afla in zona de siguranta a statiei electrice, terenul fiind necesar „functionarii normale a capacitatii energetice”.

In sustinerea actiunii lor, reclamantii arata ca actiunea lor a mai parcurs un ciclu procesual soldat cu pronuntarea sentintei civile nr. 2704/12.11.2014, prin care le-a fost admisa o actiune identica, hotararea fiind insa desfiintata de Curtea de Apel Timisoara prin decizia nr. 83/07.05.2015, in rejudecare actiunea lor fiind respinsa ca prematura, intrucat reclamantii nu au parcurs procedura administrativa prealabila prevazuta de Legea nr. 123/2012, obligatorie in astfel de litigii.

Reclamantii arata ca s-au conformat dispozitiilor Curtii de Apel Timisoara si au parcurs procedura prealabila, insa E. a respins cererea de despagubiri formulata de catre reclamanti.

In raport cu decizia nr. 83/2015, mentionata, se sustine autoritatea de lucru judecat, cu referire la considerentele acestei hotarari, care au valoarea dispozitivului hotararii, in raport cu dispozitiile art. 430 (2) C. pr. civ.

Prin sentinta civila nr. 1039/PI/28.04.2016, Tribunalul Timis a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de paratii in cauza, cu consecinta respingerii actiunii reclamantilor.

Pentru a hotari astfel, Tribunalul a retinut ca, in conformitate cu art. 17 din Legea nr. 123/2012 sunt supuse exproprierii doar terenurile necesare pentru infiintarea si functionarea capacitatii energetice, nu si terenurile aflate in zonele de protectie si siguranta, proprietatea unor terti, precum in cazul de speta, legea instituind in astfel de cazuri un drept de servitute legala.

In egala masura, instanta a retinut ca legea mentionata confera persoanei fizice lezate de infiintarea capacitatii energetice doar dreptul la despagubiri, nu si posibilitatea de a solicita exproprierea, sens in care se evoca dispozitiile art. 12 (6), (8) si (10) din Legea nr. 123/2012, cu referire la art. 113 (3), (4), (7) din lege, la care Tribunalul adauga efectele puterii de lucru judecat derivat din decizia civila nr. 83/2015, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 5174/30/2014, prin care s-a statuat ca reclamantii trebuie sa urmeze procedura administrativa prevazuta de lege.

Impotriva acestei hotarari reclamantii au declarat apel, invocand nelegalitatea hotararii din perspectiva privarii reclamantilor de dreptul de a edifica o constructie pe terenul proprietatea lor; a neluarii in considerare a imprejurarii ca reclamantii s-au conformat exigentelor deciziei civile nr. 83/2015, urmand procedura administrativa prevazuta de Legea nr. 123/2012, care insa a esuat prin refuzul E... de a satisface cererea de despagubiri a reclamantilor; a nesocotirii autoritatii de lucru judecat a deciziei nr. 83/2015, mentionata, in raport cu dispozitiile art. 430 (2) C. pr. civ.

In fapt, se sustine ca exproprierea solicitata nu este una noua, ci una inceputa in anul 1980, insa nefinalizata pana in prezent, sens in care evoca dispozitiile art. 17, cu referire la art. 3 pct. 83 din Legea nr. 123/2012.

Apelantii arata ca dreptul de servitute instituit prin art. 15 (3) din Legea nr. 123/2012 nu exclude exproprierea prevazuta de art. 3 pct. 83 din lege, intrucat terenul proprietatea lor este considerat util functionarii capacitatii energetice, integrandu-se in „zona de siguranta”, astfel cum aceasta este definita prin art. 3 pct. 83 din lege. In context, se considera ca tribunalul a ignorat al. (1) al art. 15, valorificand exclusiv al. (3) al art. 15, precum si imprejurarea ca legea nu instituie mecanisme pentru obligarea E. la declansarea procedurii de expropriere, motiv pentru care concursul instantelor de judecata este inevitabil si necesar.

O critica distincta din apel vizeaza inaplicabilitatea Legii nr. 123/2012, caci aceasta lege vizeaza exclusiv obiectivele energetice edificate dupa intrarea in vigoare a legii, sens in care sunt evocate dispozitiile al. (5) ale art. 12 din Legea nr. 123/2012, iar statia electrica in discutie a fost infiintata in anul 1983.

Hotararea este criticata si prin aceea ca instanta nu a observat ca reclamantii au parcurs procedura administrativa prevazuta de lege, conform considerentelor deciziei civile nr. 83/2015 A Curtii de Apel Timisoara, dar si din perspectiva evocarii unor dispozitii legale care nu au legatura cu cauza, caci vizeaza regimul juridic al gazelor naturale, precum art. 113 din Legea nr. 123/2012.

In motivarea apelului, se sustine ca obiectivul construit in 1983 este de utilitate publica locala si atrage dispozitiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea, paratii avand atributii in demararea procedurii vizate de aceasta lege.

In cauza paratul I a formulat intampinare, solicitand respingerea apelului, Consiliul Judetean Timis sustinand ca nu are calitate procesuala pasiva, caci obiectivul construirii in anul 1983 este de interes national, astfel ca expropriator este statul, respectiv furnizorul de energie electrica, declararea utilitatii publice fiind atributul Guvernului Romaniei, sens in care sunt evocate dispozitiile Legii nr. 123/2012, Legii nr. 213/1998, art. 2 (2), (3) din Legea nr. 255/2010, initiatorul lucrarii fiind Ministerul Economiei, in timp ce E... este o companie regionala, incidente fiind dispozitiile alin. (2) ale art. 7 din Legea nr. 33/1994.

Totodata, se invoca exceptia puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 83/07.05.2015, caci instanta a retinut ca art. 12 din Legea nr. 123/2012 instituie limitari ale dreptului de proprietate in favoarea titularilor autorizatiilor de infiintare de licente, care au un drept de uz pentru asigurarea functionarii normale a capacitatii energetice, pe de o parte, iar, pe de alta parte, s-a retinut prematuritatea actiunii reclamantilor, pentru neurmarea procedurii administrative prevazute de Legea nr. 123/2012.

Prin intampinare este evocata si exceptia inadmisibilitatii actiunii, in raport cu dispozitiile art. 3, 8, 10 din Legea nr. 33/1994, caci capacitatea energetica in discutie a fost deja realizata, nefiind justificata o expropriere suplimentara, precum si exceptia prematuritatii actiunii, caci Consiliul Judetean Timis nu a facut un refuz de declarare a utilitatii publice, neprimind o documentatie in acest sens, cu precizarea ca reclamantii nu au urmat procedurile prevazute de art. 12 al. (6)-(10) din Legea nr. 123/2012, raportat la art. 12 si art. 14 din lege.

Deopotriva, se sustine ca optiunea exproprierii este una speciala, de exceptie, fiind reglementata exclusiv pentru cazuri bine fundamentate, de domeniul legii.

In sustinerea acestei exceptii sunt evocate si dispozitiile art. 3 din H.G. nr. 583/1994, art. 8, 9, 10 din Legea nr. 33/1994.

Si pe fondul cauzei se sustine legalitatea si temeinicia hotararii atacate, initiativa exproprierii unor imobile fiind recunoscuta exclusiv in favoarea statului si nu a persoanelor expropriate, extinderea domeniului de aplicare al Legii nr. 33/1994 nefiind permisa.

Declarand ca in principiu nu se opune la declararea utilitatii publice, intimata arata ca nu se poate sesiza din oficiu, initiatorul lucrarii nefurnizand o documentatie in scop de expropriere.

Si paratul II a formulat intampinare, sustinand exceptia inadmisibilitatii actiunii din aceeasi perspectiva, cu referire la Legea nr. 33/1994 si Legea nr. 123/2012, cu precizarea ca retelele de energie electrica sunt de interes national, incidente fiind dispozitiile art. 7 din Legea nr. 33/1994.

Deopotriva se sustine ca optiunea exproprierii este una neintemeiata, partile interesate avand in principiu optiunea incheierii unui acord cu privire la dezdaunarea celui prejudiciat de instituirea prin lege a unei servituti.

Sunt, apoi, reiterate argumentele expuse si in intampinarea formulata de paratul I.

Prin raspunsul la cele doua intampinari, reclamantii solicita respingerea exceptiilor procedurale invocate si admiterea apelului, reiterand argumente din apel si din actiunea initiala.

Verificand apelul astfel declarat, din perspectiva dispozitiilor art. 460 si urm. C. pr. civ., cu referire la motivele de apel si exceptiile invocate, Curtea, unind exceptiile cu apararile de fond, constata urmatoarele:

Legea nr. 123/2012 a energiei electrice si a gazelor naturale nu este incidenta in cauza in raport cu principiul neretroactivitatii legii civile, prevazut in Constitutia Romaniei si consolidat in art. 12 (5) din Legea nr. 123/2012, astfel cum sustin si apelantii in dezvoltarea unuia dintre motivele de apel, mai sus aratate, caci capacitatea energetica in discutie in prezenta cauza a fost construita/ amplasata in anul 1983 sub imperiul Decretului nr. 76/1950 privind producerea, transportul, distributia si vanzarea energiei electrice, modificat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 620/1973.

Conform art. 23 pct. A din Decretul nr. 76/1950 beneficiarul autorizatiei are dreptul de a cere exproprierea imobilului proprietate particulara, iar in cazuri urgente sau de forta majora, Ministerul Energiei Electrice putea decide ocuparea bunului imobil, proprietate particulara, necesar construirii si exploatarii uzinei si retelei electrice, sub conditia ca in termen de 45 de zile de la ocuparea bunului sa se indeplineasca procedura de expropriere a acestuia conform legii, adica cu plata unei juste despagubiri, Constitutia vremii detinand dispozitii conforme acestui principiu din materia exproprierii.

Solutia legislativa in materie era justa in raport cu prevederile de sub lit. B ale aceluiasi art. 23 din Decretul nr. 76/1950, alin. (2) pct. 4, potrivit cu care se interzice proprietarului imobilului (de domeniul decretului in discutie) sa construiasca, sa instaleze, sa depoziteze orice obiective care ar putea prejudicia buna functionare a instalatiilor electrice autorizate, in conditiile acestui act normativ, precum si sa construiasca noi cladiri sub liniile de transport principale de 220, 110, 35, 25 Kw.

Cum detinatorul autorizatiei pentru obiectivul in discutie, amplasat in anul 1983, nu a solicitat exproprierea suprafetei de teren proprietate particulara in conditiile legii, cu respectarea principiului platii unei juste despagubiri, in cauza nefiind dovedit ca acesta si-a indeplinit obligatiile prevazute in art. 23 pct. A din Decretul nr. 76/1950, evident ca reclamantii, in calitate de proprietari ai terenului aflat in „zona de siguranta” a obiectivului nu-si pot exercita toate cele trei atribute ale dreptului de proprietate, caci interdictia de construire in zona obiectivului, de natura a periclita functionarea capacitatii energetice prevazuta de art. 23 lit. B alin. (2) pct. 4 si 5 din Decretul nr. 76/1950 a fost mentinuta in toate actele normative speciale in materie (O.U.G. nr. 63/1998, Legea nr. 318/2003, Legea nr. 13/2007, Legea nr. 123/2012).

Din aceasta perspectiva, actiunea reclamantilor este admisibila, iar exceptiile invocate sunt neintemeiate, ele bazandu-se pe legi (Legea nr. 123/2012, Legea nr. 33/1994, Legea nr. 255/2010) neincidente in cauza.

Cum in cauza nu s-a contestat interdictia de construire pe terenul necesar functionarii capacitatii energetice, proprietatea reclamantilor, si avand in vedere ca reclamantii sunt limitati in exercitarea dreptului lor de proprietate, Curtea, respingand exceptiile procedurale invocate de intimati, va admite apelul, va anula hotararea si, evocand fondul cauzei, va admite actiunea, obligand paratul I la declansarea utilitatii publice pentru teren, iar paratul II la realizarea exproprierii in conditiile legii. Aceste obligatii sunt raportate la normele procedurale in vigoare, care sunt de imediata aplicare, obiectivul in discutie fiind unul de interes local, respectiv regional, definitiile legale incidente neputand fi transpuse la momentul realizarii capacitatii energetice in discutie (1983), ci la cele actuale, fara a se pune in discutie sub acest aspect incalcarea principiului neretroactivitatii legii, caci normele care cuprind definitii, explicatii ale unor termeni utilizati de lege au caracter interpretativ, nefiind norme juridice propriu-zise, legile interpretative nefiind supuse exigentei principiului de rang constitutional al neretroactivitatii legii, fapt statuat constant in doctrina si jurisprudenta.

Sub toate aceste aspecte, Curtea gaseste de prisos o referire punctuala la motivele de apel, respectiv la apararile formulate in cauza, cu precizarea ca actiunea pendinte a fost intemeiata in drept de catre reclamanti pe dispozitiile Legii nr. 123/2012, respectiv pe cele ale Legii exproprierii nr. 33/1994, in raport de decizia civila nr. 83/2015 a Curtii de Apel Timisoara, pronuntata intr-un alt litigiu, in care reclamantii au valorificat aceleasi drepturi, urmand acelasi scop. In legatura cu aceasta ultima decizie, Curtea nu retine autoritatea de lucru judecat, intrucat actiunea reclamantilor nu a fost solutionata pe fondul drepturilor deduse judecatii, ci pe cale de exceptie, ea fiind respinsa ca prematura, asemenea hotarare neputand fi raportata la principiul autoritatii de lucru judecat.

Nici puterea de lucru judecat nu este incidenta in cauza, pretinsele sustineri ale intimatilor, relative la considerentele deciziei civile nr. 83/2015 nefiind de natura a bloca prezentul demers judiciar, intimatul I referindu-se la un paragraf din decizie in care este redat textul art. 15 din Legea nr. 123/2012 si la imprejurarea ca instanta a constatat neurmarea de catre reclamanti a procedurii administrative prevazute de Legea nr. 123/2012.

Curtea constata ca instanta a pronuntat o asemenea solutie in raport cu temeiul juridic pe care reclamantii si-au sprijinit actiunea obiect al dosarului nr. x/30/2014, ea neantamand fondul cauzei.

Insa, prin noul demers procedural, reclamantii arata expres ca au reintrodus actiunea sub exigentele deciziei civile nr. 84/2015, sens in care au initiat si procedura administrativa prevazuta de Legea nr. 123/2012, precizand, deopotriva, ca aceasta lege nu este aplicabila litigiului, obiectivul fiind construit in anul 1983, sens in care evoca si art. 12 (5) din Legea nr. 123/2012, subliniind ca dispozitiile acestei legi se aplica obiectivelor ce se vor realiza dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 123/2012.

Din aceasta perspectiva, Curtea constata ca a dat rezonanta si principiului disponibilitatii, reclamantii nefiind in culpa in legatura cu precizarea temeiului actiunii pendinte, astfel cum s-a aratat mai sus.