Revendicare imobiliara, Dovada calitatii de proprietar

In cadrul actiunii in revendicare reclamantul nu trebuie sa faca dovada decat ca este proprietarul bunului ce revendica si ca bunul care alcatuieste obiectul dreptului de proprietate este in posesia paratului.

Tulburarea proprietatii rezulta din faptul ca posesorul neproprietar refuza predarea posesiei proprietarului neposesor.

Prin sentinta civila nr.3558 din 29.05.2014 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr. 16863/318/2012 a fost admisa in parte actiunea privind pe reclamanta S.C. S. N. COM S.R.L. - PUNCT DE LUCRU IN TG-JIU si pe paratii C.I. si C.L., avand ca obiect revendicare imobiliara.

Au fost obligati paratii sa lase reclamantei in deplina proprietate si linistita posesie, suprafata de teren de 3871 m.p. situata in localitatea Tismana, compusa din suprafata de 1371 m.p, notata in raportul de contraexpertiza intocmit de cei 3 experti topografi numiti in cauza, cu S2 si suprafata de 2.500 m.p, notata in aceeasi lucrare de specialitate, cu S5, astfel cum au fost identificate pe planul de situatie nr. 2, anexa la acest raport de contraexpertiza.

Au fost obligati paratii sa plateasca reclamantei suma de 1.000 de lei, despagubiri civile, reprezentand contravaloare folosinta teren.

A fost respinsa cererea avand ca obiect plata de daune cominatorii pe zi de intarziere in executarea hotararii judecatoresti.

Au fost compensate in parte cheltuielile de judecata, respectiv, onorariile pentru avocati si pentru experti si obliga paratii sa plateasca diferenta de 623 lei cheltuieli de judecata, reprezentand taxa timbru si timbru judiciar.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca prin actul de adjudecare din data de 10.08.2006, rectificat prin incheierea de indreptare din 01.09.2006, incheiat in baza Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei, emis de BNP Consult S.A., in calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. R. S.A., reclamanta a dobandit calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 20.603, 86 m,p, situat in loc. Tismana, jud. Gorj, cu nr. cadastral 560 - 151/1-561, inscris in Cartea funciara nr.334 a orasului Tismana.

Din expertizele de specialitate a rezultat ca acest teren se afla in patrimoniul debitoarei S.C. R. S.A , in baza certificatului de atestare M3 8385/2003 emis in baza H.G. 834/1991.

O parte insa, din acest teren, respectiv, suprafetele de 1996 m.p., nr. cadastral 151, identificat in raport de expertiza topografica efectuata de cei trei experti, V.G., S.E., P.V., ca fiind

S3 ; suprafata de 1371 m.p., identificata in lucrarea enuntata, ca fiind S2, precum si suprafata de 2500 m.p., identificata in raportul de expertiza ca fiind S 5, sunt ocupate si folosite de catre parati.

Cu privire la terenurile ocupate, s-a retinut ca paratii detin contractul de vanzare -cumparare autentificat sub nr. 3512/1999, pentru suprafata de 4048 m.p., intabulat in cartea funciara cu nr. cadastral 151. Asa cum rezulta din raportul de expertiza efectuat de catre cei trei experti, pe o parte din acest teren, respectiv pe suprafata de 1996 m.p., numerotata in lucrarea de specialitate - S3, se suprapune terenul proprietatea reclamantei din actul de adjudecare.

Pentru S2, in suprafata de 1371 m.p., care, conform expertizelor topografice se regaseste in actul de adjudecare al reclamantei, paratii detin, la randul lor, factura nr. 376138/20.04.2001 si proces verbal de predare primire din 20.04.2001.

Din aceeasi lucrare de specialitate a rezultat ca pentru S5, in suprafata de 2500 m.p., reclamanta detine acelasi act de adjudecare, iar paratii detin, partial, acte sub semnatura privata respectiv, dovada de schimb incheiata la data de 27.08.1999 cu I.G., pentru 1200 m.p. si certificat de mostenitor nr. 93/956 din 30.01.1970.

Totodata, s-a retinut ca paratii au invocat si uzucapiunea de 10-20 de ani in favoarea lor.

Fata de situatia de fapt retinuta in cauza si de obiectul principal al litigiului, respectiv actiune in revendicare, instanta a apreciat ca din probatoriile administrate, rezulta ca ambele parti detin unele acte de proprietate, iar paratii invoca pentru dobandirea proprietatii inclusiv uzucapiunea, astfel ca, in speta s-a impus compararea de titluri pentru suprafetele pentru care ambele parti prezinta titluri, precum si aprecierea asupra uzucapiunii, ca mod de dobandire a proprietatii .

Cu privire la ocupatiune, s-a retinut ca aceasta a fost dovedita prin lucrarile de specialitate efectuate in cauza, dar si prin recunoasterea paratilor, care nu contesta ocupatiunea, ci afirma drepturile lor cu privire la ocupatiune invocand inscrisurile depuse si dobandirea proprietatii prin uzucapiune tocmai ca urmare a posesiunii pe durata prevazuta de lege.

Referitor la capatul de cerere privind revendicarea terenului, instanta a apreciat ca, potrivit dispozitiilor art.6 alin.6 Cod civil 2009, sunt aplicabile dispozitiile legii noi, deoarece, desi ocupatiunea este anterioara intrarii in vigoare a legii noi, situatia a subzistat si dupa acest moment si chiar in prezent, insa in raport de art.3 din Legea 71/2011, cu privire la efectele actelor incheiate anterior intrarii in vigoare a legii noi, se va avea in vedere legislatia in vigoare la data incheierii actelor, conform principiului „tempus regit actum” .

In ce priveste legea aplicabila uzucapiunii invocate de paratii, fata de disp. art. 6 din Cod civil 2009, rap. la art. 201 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, sunt aplicabile dispozitiile Codului civil de la 1864, prescriptia invocata de parati fiind raportata la data de 20.04.2001, cand paratii au preluat acest teren de la R. .

Astfel, pentru actiunea in revendicare instanta a retinut ca, din analiza dispozitiilor art. 555 - 559 Cod civil ,a rezultat ca titularul dreptului de proprietate are dreptul legal de a dispune de bunul sau, dar si de a-l poseda si a-l folosi in mod exclusiv, absolut si perpetuu, in limitele prevazute de lege, urmand ca dreptul de proprietate asupra terenului sa se intinda si asupra subsolului, spatiului de deasupra terenului, dar si asupra constructiilor, plantatiilor si lucrarilor aflate pe teren.

Coroborand materialul probator administrat in cauza, asa cum s-a aratat, fata de situatia de fapt retinuta, pentru suprafata de 1996 m.p. , notata cu S3, ambele parti detin titluri de proprietate valabile, reclamantii detin actul de adjudecare la licitatie publica, iar paratii contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. sub nr. 3512/1999. Fiind in situatia a doua titluri valabile, instanta a comparat aceste titluri .

Din interpretarea dispozitiilor art. 120 alin. 2 din L 85/2006, in forma in care se gasea legea la momentul emiterii actului, lege aplicabila cu privire la valabilitatea actului, cf. art. 6 Cod civil, actul de adjudecare constituie titlu de proprietate, iar conform art. 53 din acelasi act normativ, bunurile instrainate de lichidatorul judiciar in exercitiul atributiilor sale, sunt dobandite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garantii imobiliare sau drepturi de retentie, de orice fel, ori masuri asiguratorii.

Pe de alta parte, contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3512/1999, este un act autentic incheiat cu respectarea normelor prevazute de art. 1294 Cod civil, de la 1864, in vigoare la momentul incheierii actului, dar si cu respectarea dispozitiilor art. 67 din Legea 18/1991 si art. 2 alin.1 din Legea 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, in vigoare la momentul incheierii conventiei.

Comparand cele doua titluri, ambele valabile, instanta a apreciat ca este mai bine conturat titlul paratilor, acest act fiind anterior celui detinut de reclamant si fiind intabulat in Cartea Funciara la momentul la care reclamantul a dobandit terenul. Asa cum rezulta din raportul de contraexpertiza topografica, paratii au intabulat in cartea funciara acest teren, inca din data de 21.11.2002, deci cu aproximativ patru ani inainte ca reclamanta sa-l dobandeasca.

Cat priveste inscrierea in cartea funciara, instanta a apreciat ca aceasta s-a realizat cu respectarea dispozitiilor art. 28 si urm. din Legea 7/1996, la data respectiva primind o recunoastere a valabilitatii titlului.

Spre deosebire de acest titlu, titlul reclamantei nu a respectat dispozitiile legale la intabularea, deoarece nu se putea face in anul 2004, o noua intabulare pentru alta persoana pe aceasta suprafata de teren pe care exista suprapunere, de vreme ce era deja intabulata, din anul 2002, pe numele paratilor si era folosita de catre acestia, inca de la cumparare.

Astfel, fata de motivele expuse si vazand dispozitiile mai sus citate coroborate cu dispozitiile art. 555, 563 Cod civil, instanta a apreciat ca titlul paratilor pentru aceasta suprafata de teren pentru care exista suprapunere, cu nr. cadastral 151, in suprafata de 1996 m.p. identificat in raportul de expertiza topografica intocmit de cei trei experti cu S 3, hasurat cu rosu pe planul de situatie nr. 1,2, ce fac parte din rap. de expertiza, este mai bine caracterizat, astfel ca, cererea in revendicare formulata de reclamanta pentru aceasta suprafata este neintemeiata si nu a fost admisa, urmand ca paratii sa ramana in continuare in posesia acestei suprafete de teren ce face parte integranta din terenul ce se regaseste in contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 3512/1999, considerat de instanta ca fiind titlul mai bine caracterizat.

Situatia este insa diferita cu privire la S2 din acelasi raport de expertiza, in suprafata de 1371 m.p. pentru care paratii au invocat ca si titlu de proprietate factura nr. 376138/20.04.2001 si proces verbal de predare primire din 20.04.2001.

Pentru aceasta suprafata de teren, instanta a apreciat ca numai reclamanta detine un titlu valabil. Asa cum s-a aratat, conform dispozitiilor art. 120 alin. 2 din Legea 85/2006, in forma in care se gasea legea la momentul emiterii actului, lege aplicabila cu privire la valabilitatea actului, cf. art. 6 Cod civil, actul de adjudecare constituie titlu de proprietate valabil, recunoscut de lege.

In ce priveste factura si procesul verbal de predare primire, pe care le detin paratii, acestea nu au valoare de titlu de proprietate intrucat conform dispozitiilor art. 67 din Legea 18/1991 si art. 2 alin. 1 din Legea 54/1998, privind circulatia juridica a terenurilor, in vigoare la acea data, instrainarea sau dobandirea terenurilor prin acte intre vii se putea face numai prin act autentic.

Astfel, fata de aceste dispozitii legale coroborate cu dispozitiile art. 14 alin.1 din Legea 54/1998, forma autentica era ceruta
ad validitatem,
ceea ce presupune ca nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absoluta a actului de instrainare si a celui corelativ, de dobandire a dreptului de proprietate asupra acestui teren de catre parati.

Din aceste motive si fata de textele legale mai sus citate, instanta a apreciat ca fiind intemeiata cererea in revendicare formulata de reclamanta cu privire la suprafata de teren suprafata de 1371 m.p, notata in raportul de contraexpertiza intocmit de cei 3 experti topografi numiti in cauza, cu S2 , pe care paratii o poseda.

Tot ca intemeiata s-a retinut si cererea in revendicare si cu privire la suprafata de teren de 2.500 m.p, notata in aceeasi lucrare de specialitate, cu S5, astfel cum au fost identificate pe planul de situatie nr. 2, anexa la acest raport de contraexpertiza.

Si pentru aceasta suprafata de teren, instanta a apreciat ca numai reclamanta detine un titlu de proprietate valabil, respectiv, acelasi act de adjudecare la licitatie publica retinut in considerentele de mai sus ca titlu de proprietate .

Spre deosebire de aceasta, paratii au invocat un certificat de mostenitor nr.93/1956 si un contract de schimb, dar care este in forma neautentificata, deci un act sub semnatura privata care, fata de dispozitiile art. 67 din Legea 18/1991 si art. 2 alin. 1rap. la art. 14 alin.1 din Legea 54/1998, privind circulatia juridica a terenurilor, in vigoare la aceea data, nu are valoare de titlu de proprietate, cu atat mai mult cu cat, intra in concurs cu actul de adjudecare detinut de reclamanta, care, cf. art. art. 120 alin. 2 din Legea 85/2006, constituie titlu de proprietate.

De altfel, in ce priveste certificatul de mostenitor 93/1956, instanta a retinut ca in acest act nu se regasesc paratii si nici nu au facut dovada vreunei succesiuni in drepturi fata de persoanele din dovada si din certificatul de mostenitor.

Din raportul de contraexpertiza intocmit de cei trei experti topografi numiti in cauza, a rezultat ca, oricum aceste acte sub semnatura privata se refera numai la o suprafata de 1200 m.p. din totalul de 2500 m.p. in discutie, pentru restul de 1300 m.p. paratii nedetinand nici un act si neavand nici un drept.

S-a retinut ca aceste inscrisuri nu pot constitui nici justul titlu pentru a opera in cauza uzucapiunea de 10-20 de ani, si invocata de catre parati. Din motivarea intampinarii in care se invoca de catre acestia uzucapiunea, a rezultat ca a fost invocata numai fata de terenul cumparat de la R., cu factura nr. 0376138/20.04.2001 si predat cu procesul verbal din aceeasi data, iar nu cu privire la alte terenuri astfel ca, fata de dispozitiile art. 129 Cod procedura civila, conform carora instanta a solutionat cauza numai in limitele investirii prin cererea partilor, uzucapiunea fiind analizata numai relativ la aceste acte si la aceasta suprafata de teren.

Asa cum s-a aratat, in materie de uzucapiune s-au aplicat normele legale de la momentul considerat de inceput respectiv, 20.04.2001, in speta Codul civil de la 1864.

Cu privire la uzucapiunea de 10-20 de ani, invocata de parati, in doctrina si in practica s-a statuat, fata si de dispozitiile art. 1846 si urm. Cod civil, ca pentru a opera uzucapiunea de buna credinta sau de scurta durata, cum a mai fost denumita, este necesar a fi indeplinite cumulativ, urmatoarele conditii: sa existe o posesie utila, posesia sa se intemeieze pe un just titlu sau pe o justa cauza, uzucapantul sa posede cu buna credinta si sa fie implinit termenul prevazut de lege. Intrucat conditiile trebuie sa fie indeplinite cumulativ, neindeplinirea uneia dintre acestea face sa nu opereze uzucapiunea.

Cu privire la justul titlu, s-a retinut ca acesta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa existe in realitate, sa poarte o data certa si sa nu fie un titlu nul. Asa cum am aratat, factura nr. 376138/20.04.2001 si procesul verbal de predare primire din 20.04.2001, sunt considerate, conform dispozitiilor art. 14 alin.1 din Legea 54/1998, nule ca titlu de proprietate, deoarece nu a fost respectata conditia de forma autentica, ceruta de lege
ad validitatem.

Pe de alta parte, s-a retinut ca nu este indeplinita nici conditia de buna credinta, deoarece, conform dispozitiilor art. 1898 Cod civil de la 1864, aceasta presupune ca dobanditorul sa aiba credinta ca a dobandit de la adevaratul proprietar. Aceasta conditie nu era indeplinita la momentul la care paratii au cumparat prin factura acest teren respectiv, in anul 1999, deoarece din actele dosarului a rezultat ca R., adica instrainatorul, a dobandit certificatul de atestare a dreptului de proprietate doar in anul 2003, data dupa care, niciuna dintre partile contractante nu au perfectat, conform legii, aceasta instrainare realizata prin acte sub semnatura privata.

Astfel, in conditiile mai sus expuse, privind justul titlu considerat, din motivele expuse, ca fiind nul absolut, pentru lipsa formei ceruta de lege
ad validitatem,
instanta a apreciat ca nu se poate retine apararea paratilor in sensul ca simplul fapt al transmisiunii terenului constituie just titlu, deoarece nulitatea absoluta a unui titlu nu poate fi acoperita de o transmitere a posesiei bunului.

Din motivele retinute si apreciind, fata de interpretarea dispozitiilor art. 563 Cod civil, din care rezulta ca actiunea in revendicare este mijlocul de aparare prin care proprietarul unui bun tinde sa inlature atingerile aduse dreptului sau de catre alte persoane, care, in mod nelegitim, au in stapanire bunul, instanta a retinut ca pentru admisibilitatea acestei actiuni este necesar, asadar, ca reclamantul sa dovedeasca, pe de o parte, ca este titularul dreptului de proprietate, iar pe de alta parte, ca paratul stapaneste bunul in mod nelegitim.

Fata de situatia de fapt si de drept, instanta a apreciat ca reclamanta face dovada deplina, atat asupra faptului ocupatiunii de catre parati, cat si a dreptului de proprietate pentru terenul in litigiu, insa pentru suprafata de 1996 m.p. descrisa la primul punct din aceasta analiza, este mai bine caracterizat titlul paratilor .

In aprecierea asupra cererii in revendicare, instanta a avut in vedere in mod deosebit raportul de contraexpertiza intocmit in cauza, considerand ca acesta reuneste parerile a trei experti si a raspuns in totalitate obiectivelor stabilite de instanta, spre deosebire de lucrarea intocmita de exp. Militaru Marian, in care s-a raspuns in sensul ca nu poate individualiza terenul din factura invocata de parati.

Fata de aceste considerente, vazand si dispozitiile art. 563, 565 Cod civil, instanta a apreciat ca cererea reclamantului privind actiunea in revendicare este intemeiata in parte, paratii fiind obligati sa lase reclamantei in deplina proprietate si linistita posesie, suprafata de teren de 3871 m.p. situata in localitatea Tismana, compusa din suprafata de 1371 m.p, notata in raportul de contraexpertiza intocmit de cei 3 experti topografi numiti in cauza, cu S2 si suprafata de 2.500 m.p, notata in aceeasi lucrare de specialitate, cu S5, astfel cum au fost identificate pe planul de situatie nr. 2, anexa la acest raport de contraexpertiza (fila 135).

Corelativ acestui drept de proprietate recunoscut pentru reclamanta, fata de dispozitiile art.550 Cod civil, care statueaza faptul ca fructele si productele se cuvin proprietarului, instanta a apreciat ca fiind intemeiata in principiu cererea reclamantei de obligare a paratilor la plata contravalorii folosintei terenului.

Din rapoartele de expertiza efectuate in cauza a rezultat ca terenul in litigiu nu este de categorie de folosinta agricola, ci este un teren folosit ca spatiu de depozitare existand pe teren chir constructii cu aceasta destinatie, el fiind, asadar, eventual producator de fructe civile.

Sub aspectul contravalorii acestei lipse de folosinta, instanta a constatat ca prin cererea introductiva, astfel cum a fost precizata prin completarea de la fila 19 din dosar, reclamanta a solicitat suma de 1000 lei cu titlu de contravaloare lipsa de folosinta pentru ultimii trei ani a suprafetei de 4000 m.p. teren pe care l-a revendicat.

Desi din expertiza contabila realizata in cauza a rezultat o valoare mai mare a acestei lipse de folosinta, fata de disp. art. 129 alin.6 Cod procedura civila de la 1865, aplicabil in cauza, instanta a solutionat aceasta cerere numai in limitele cerute de reclamanta.

In acest sens, s-a retinut ca potrivit disp. art. 129 alin.6 Cod procedura civila de la 1865, „in toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii”. Asadar, fata de textul citat, care are caracter imperativ(„in toate cazurile”), si avand in vedere ca reclamanta nu si-a majorat pretentiile printr-o cerere ulterioara, nici prin cerere scrisa si nici verbala in cursul vreunei sedinte de judecata, instanta nu a putut acorda partilor mai mult decat s-a cerut, cu atat mai mult cu cat, potrivit disp. art. 304 alin.6 din Cod procedura civila de la 1865, acest fapt este un motiv de modificare sau de casare a hotararii in calea de atac. Din consultarea dosarului a rezultat ca reclamanta, dupa efectuarea raportului de expertiza contabila nu a formulat o cerere de majorare a pretentiilor privind aceste despagubiri, astfel ca, simpla solicitare in concluziile sustinute pe fondul cauzei, nu constituie o cerere de investire a instantei cu aceste pretentii majorate, deoarece o astfel de cerere de majorare a pretentiilor ar fi trebuit sa fie formulata la randul sau, cu respectarea normelor procedurale .

Asa cum s-a statuat in practica si vazand disp. art.82, 112 si 132 alin.2, pct.2 Cod procedura civila de la 1865, cererea de majorare a catimii obiectului cererii, desi nu este o modificare a actiunii, ea trebuie totusi, sa fie formulata, fie in scris, fie verbal in sedinta publica, fiind consemnata in incheierea de sedinta, dar numai inainte de dezbaterile asupra fondului, astfel incat paratul sa ia cunostinta de aceste aspecte si sa-si poata formula eventuale cereri relativ la aceasta cerere, iar instanta sa poata aprecia asupra chestiunilor prejudiciale cu privire la valoare, respectiv, taxa de timbru, calitate, etc. Astfel ca, nefiind formulata cererea de majorare a catimii obiectului in aceste conditii, ci numai in cadrul concluziilor pe fondul cauzei, instanta a apreciat ca nu a fost investita potrivit legii pentru o alta valoare decat cea formulata de reclamanta, respectiv, pentru suma de 1000 lei.

In concluzie, din motivele expuse si vazand disp. art. 550 Cod civil, rap. la art. 563 Cod civil, coroborat cu dispozitiile art. 129, alin.6 Cod procedura civila de la 1865, au fost obligat paratii sa plateasca reclamantei suma de 1.000 de lei, despagubiri civile, reprezentand contravaloare folosinta pentru terenul pentru care s-a admis cererea in revendicare, pe ultimii trei ani anterior introducerii cererii de chemare in judecata (2009-2011).

Referitor la cererea avand ca obiect plata de daune cominatorii pe zi de intarziere in executarea hotararii judecatoresti, instanta a apreciat-o ca fiind neintemeiata.

Conform normelor procedurale aplicabile in cauza, executarea silita reprezinta ultima faza a procesului civil si este subsidiara executarii benevole, cf. disp. art. 371

¹

Cod procedura civila de la 1865.

Conform acelorasi dispozitii legale, coroborate cu disp. art. 373 si urm. Cod procedura civila de la 1865, aceasta faza a procesului civil are la baza un titlu executoriu si incuviintarea ei este supusa controlului judecatoresc astfel ca, inainte de existenta unui titlu executoriu pentru care sa i se lase debitorului obligatiei un termen rezonabil pentru indeplinirea de buna voie a obligatiei prevazute in titlu, cf. art. art. 371

¹

alin. 1 Cod procedura civila de la 1865, nu poate fi obligat debitorul la daune cominatorii pentru neexecutare.

Pe de alta parte, notiunea de daune cominatorii este o creatie a practicii, aceste daune nefiind reglementate ca atare de legislatia in vigoare, nici chiar reclamanta neindicand temeiul legal al acestui capat de cerere. Asadar, creatie a practicii judiciare, aceste daune cominatorii au fost definite ca fiind mijlocul de constrangere a debitorului pentru a executa in natura obligatiile de
a face
sau dupa caz,
a nu face ,
si care se aplica in mod special pentru obligatiile
intuitu personae
intrucat pentru celelalte obligatii exista, pe de o parte, posibilitatea executarii silite iar pe de alta parte, abilitarea reclamantului de a le indeplini pe seama si cheltuiala debitorului.

Fata de considerentele expuse si de textele legale citate, instanta a apreciat ca fiind neintemeiata aceasta cerere referitoare la plata de daune cominatorii pe zi de intarziere in executarea hotararii judecatoresti si a fost respinsa.

Avand in vedere disp. art. 274 , 276 Cod procedura civila de la 1865, precum si faptul ca cererile au fost admise doar in parte, iar in cursul judecatii ambele parti au efectuat cheltuieli cu onorarii avocat ales, onorarii expertize solicitate, instanta a compensat in parte cheltuielile de judecata, respectiv, onorariile pentru avocati si pentru experti si a obligat paratii sa plateasca diferenta de 623 lei cheltuieli de judecata, reprezentand taxa timbru si timbru judiciar corespunzator cererilor admise formulate de reclamant.

Impotriva sentintei au declarat recurs reclamanta SC S. N. COM SRL si paratii C.L. si C.I..

Recurentii parati, in motivarea recursului au aratat ca in ceea ce priveste suprafata de 1371 mp, aceasta a fost dobandita prin factura si proces verbal de predare primire de la SC R. SA in anul 2001, iar pe aceasta suprafata a fost eliberata ulterior si o autorizatie de construire. La instanta de fond au invocat cu privire la aceasta suprafata uzucapiunea de la 10 la 20 de ani pe care in mod nelegal instanta de fond a respins-o.

Au precizat ca nici motivarea instantei de fond cu privire la buna credinta nu poate fi primita, deoarece si in lipsa certificatului de atestare a dreptului de proprietate putea exista reprezentarea asupra dreptului de proprietate al instrainatorului prin simplu fapt al existentei suprafetei respective in patrimoniul societatii si a inexistentei oricarei cereri de retrocedare asupra acestei suprafete.

Eliberarea ulterioara a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru vanzator nu a facut altceva decat sa consolideze increderea asupra dreptului de proprietate cu privire la terenul dobandit.

Cu privire la suprafata de 2500 mp, aceasta a fost dobandita printr-un schimb cu privire la care instanta de fond a apreciat ca nu pot invoca un drept de proprietate, deoarece schimbul nu s-a incheiat in forma autentica.

In drept au fost invocate disp. art. 304

¹

Cod procedura civila.

In completarea motivelor de recurs a fost criticata sentinta pentru obligarea paratilor la plata sumei de 1000 lei despagubiri civile reprezentand contravaloare folosinta teren, precizand ca aceasta solutie este nelegala, deoarece acestia nu folosesc si nu au folosit acest teren, folosinta fiind atribuita prin contract de comodat unei societati comerciale.

Reclamanta SC S.N. Com SRL a aratat in motivarea recursului ca in mod gresit instanta de fond a dispus obligarea paratilor la plata sumei de 1.000 lei cu titlu despagubiri civile - contravaloare folosinta teren, avand in vedere dispozitiile art. 129 alin 6 raportat la prevederile art. 304 alin 6 Cod civil de la 1865 in conditiile in care din primul raport de expertiza contabila a rezultat o valoare a lipsei de folosinta cuantificata la suma de 177.591,50 lei pentru suprafata de 4.000 mp iar din completarea raportului de expertiza contabila a rezultat o valoare a lipsei de folosinta cuantificata la suma de 97.193,25 lei pentru suprafata de 2.500 mp teren ocupat abuziv de parati.

Au aratat ca aceste dispozitii legale atesta principiul rolului activ al judecatorului la solutionarea cauzelor, rol ce se afla intr-o conexiune logica si necesara cu principiul adevarului, acesta din urma fiind greu de realizat, uneori chiar imposibil, daca legea nu i-ar conferi judecatorului un rol activ, fiind evident ca in speta de fata, instanta de fond nu a avut in vedere obligatia de a pronunta o hotarare care sa reflecte justa solutionare a litigiului -deziderat ce se poate realiza numai intr-un sistem procesual care-i confera judecatorului un rol activ .

A sustinut apelanta ca desi instanta de fond i-a obligat pe parati sa-i lase in proprietate suprafata de 3871 mp, in mod gresit au fost obligati doar la 1000 lei despagubiri civile reprezentand contravaloare lipsa folosinta teren.

Instanta de fond eronat a retinut ca reclamanta nu si-a majorat pretentiile printr-o cerere ulterioara, nici printr-o cerere scrisa si nici verbal, desi inainte de inchiderea dezbaterilor cat si la termenul din 08.05.2014 a solicitat obligarea paratilor la plata sumei de 177.591,50 lei reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare in judecata.

De asemenea, apelanta a sustinut ca desi si-a majorat pretentiile, instanta de fond nu i-a pus in vedere sa achite taxa de timbru la valoarea rezultata din raportul de expertiza, incalcandu-se dispozitiile art.20 alin. 2 din Legea nr.146/1996 in care se arata ca daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal in momentul inregistrarii cererii, ori daca in cursul procesului apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la termenul de judecata fixat.

Apelanta reclamanta a depus la dosar sentinta nr.3558/2014, raportul de expertiza intocmit in dosarul nr.16863/318/2013.

In aparare, fata de recursul paratilor, la data de 23.09.2014, reclamanta SC S.N. Com SRL a formulat intampinare solicitand respingerea recursului paratilor, aratand ca acestia ii ocupa suprafetele de 1371 mp si 2000 mp.

Prin incheierea de sedinta din data de 27.10.2014 a fost calificata calea de atac din recurs

in apel.

Prin decizia numarul 1264 din data de 17 noiembrie 2014, pronuntata de Tribunalul Gorj Sectia I Civila in dosarul numarul 16863/318/2012 s-a respins apelul paratilor impotriva sentintei civile nr. 3558 din 29.05.2014 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr. 16863/318/2012 ca nefondat.

S-a admis apelul reclamantei SC S.N. COM SRL impotriva sentintei civile nr. 3558 din 29.05.2014 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr. 16863/318/2012 in sensul ca schimba sentinta apelata cu privire la capatul de cerere referitor la despagubiri civile si obliga paratii la plata sumei de 150.494 lei in loc de 1000 lei.

S-au mentinut restul dispozitiilor sentintei.

S-a dispus obligarea apelantilor parati la 7444,25 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut:

Verificand critica formulata in raport cu actele si lucrarile dosarului, tribunalul a retinut ca apelul paratilor nu este fondat.

Cu privire la critica adusa sentintei instantei de fond, referitoare la admiterea actiunii in revendicare pentru suprafetele de 1371 mp si 2500 mp s-a apreciat de instanta ca aceasta nu a fost intemeiata.

Din probatoriile dosarului a rezultat ca prin actul de adjudecare din 10.08.2006, rectificat prin incheierea de indreptare din 01.09.2006, incheiat in baza Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei emis de BNP Consult SA, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC R. SA, reclamanta a dobandit calitatea de proprietar al dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 20.603,86 mp situat in localitatea Tismana cu nr. cadastral 560-151/1-561 inscris in Cartea Funciara la nr.334 al orasului Tismana.

Terenul dobandit de reclamanta se afla in patrimoniul debitoarei SC R. SA in baza certificatului de atestare M 3 8385/2003 emis in baza HG nr.834/1991.

Din expertizele efectuate in cauza a rezultat ca suprafata de 1371 mp notata in raportul de contraexpertiza cu S2 se regaseste in actul de adjudecare al reclamantei.

Din interpretare disp.art.120 alin.2 din Legea 85/2006, in forma in care se regasea in momentul emiterii actului de adjudecare, a rezultat ca actul de adjudecare constituie titlu de proprietate conform art.53 din acelasi act normativ, bunurile instrainate de lichidatorul judiciar in exercitiul atributiilor sale fiind dobandite libere de orice sarcini.

Astfel, instanta de fond a retinut ca pentru aceasta suprafata de teren reclamanta detine un titlu valabil reprezentat prin actul de adjudecare, factura si procesul verbal de predare primire invocate de catre apelantii parati in dovedirea proprietatii nu au valoare de titlu de proprietate, avandu-se in vedere disp.art.67 din Legea nr.18/1991 si art.2 alin.1 din Legea nr.54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, instrainarea sau dobandirea terenurilor prin acte intre vii se putea face numai prin act autentic, ceea ce presupune ca nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absoluta a actului de instrainare.

Cu privire la suprafata de 2500 mp, notata in acelasi raport de expertiza cu S5, asa cum a fost identificata in planul de situatie nr.2, anexa la raportul de expertiza, s-a apreciat ca numai reclamanta detine un titlul de proprietate valabil, respectiv actul de adjudecare la licitatie publica ce constituie titlu de proprietate, certificatul de mostenitor nr.93/1956 si contractul de schimb sub semnatura privata, depuse de catre parati nu au valoarea unui titlu de proprietate, cu atat mai mult cu cat intra in concurs cu actul de adjudecare detinut de reclamanta care constituie titlu de proprietate.

De altfel, cu privire la certificatul de mostenitor nr.93/1956, in acesta nu se regasesc paratii, care nu au facut nici un fel de dovada a succesiunii in drepturi fata de persoanele ce se regasesc in certificatul de mostenitor.

Inscrisurile prezentate de parati nu constituie just titlu pentru a opera in cauza uzucapiunea de 10-20 de ani pe care au invocat-o paratii, acestia urmau sa faca dovada indeplinirii cumulative a conditiilor de a fi o posesie utila, sa fie intemeiata pe un just titlu sau pe o justa cauza, iar uzucapantul sa posede cu buna-credinta si sa fie implinit termenul prevazut de lege.

Potrivit art. 563 Cod civil proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o alta persoana care il detine fara drept.

Din probatoriile dosarului a rezultat ca paratii ocupa din terenul reclamantei suprafata de 3871 mp compusa din suprafata de 1371 mp si suprafata de 2500 mp.

Nici ultimul aspect invocat de apelantii parati nu a fost apreciat ca intemeiat, avand in vedere disp.art.566 Cod civil privind efectele admiterii actiunii in revendicare in care se arata ca paratul va fi obligat la restituirea bunului sau la despagubiri daca bunul a pierit din culpa sa sau a fost instrainat, in aceleasi conditii paratul fiind obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora, posesorul de rea credinta sau detentorul precar urmand a fi obligat la cerere la restituirea fructelor produse de bun pana la inapoierea acestuia catre proprietar.

Critica adusa sentintei instantei de fond de catre apelanta reclamanta SC S.N. Com SRL prin care au aratat ca desi paratii au fost obligati sa-i lase in deplina proprietate suprafata de 3871 mp, in mod gresit instanta i-a obligat doar la suma de 1000 lei reprezentand contravaloarea folosintei terenului , a fost apreciata ca intemeiata.

Prin cererea introductiva reclamanta a solicitat obligarea paratilor la plata contravalorii lipsei de folosinta a suprafetei de 4000 mp pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii, constatata prin expertiza ce se va efectua.

Din raportul de contraexpertiza a rezultat ca paratii au ocupat suprafata de 3871 mp situata in localitatea Tismana, compusa din suprafata de 1371 mp notata in raportul de contraexpertiza cu S2 si suprafata de 2500 mp notata in acelasi raport cu S5 din anexa la raportul de contraexpertiza, iar prin completarea la raportul de expertiza contabila s-a stabilit ca valoarea lipsei de folosinta este de 0,25 euro/mp.

Cum, suprafata ocupata de parati este de 3871 mp iar instanta de fond prin sentinta apelata a obligat parati sa-i lase reclamantei in deplina proprietate si linistita posesie aceasta suprafata de teren, tribunalul avand in vedere si disp.art.566 Cod civil, a apreciat ca reclamanta este indreptatita la despagubiri civile reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta pe ultimii 3 ani (3871 mp x 0,25 euro la cursul de 4,3197 lei), pentru intreaga suprafata de teren de 3871 mp.

Prin urmare, instanta de fond gresit a retinut ca reclamanta nu si-a majorat pretentiile printr- o cerere ulterioara, desi prin cererea introductiva reclamanta a solicitat obligarea paratilor la contravaloarea lipsei de folosinta a terenului de 4000 mp, constatate prin expertiza ce se va efectua, iar dupa efectuarea expertizei si-a majorat catimea pretentiilor, solicitand obligarea paratilor la plata sumei de 177.591,50 lei reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare in judecata, aspect retinut si prin incheierea din 08.05.2014 cu ocazia acordarii cuvantului pe fond.

De asemenea si celalalt aspect invocat de apelanta a fost apreciat intemeiat, instanta de fond a ignorat dispozitiile art. 20 din Legea nr.146/1997 prin care se arata ca „ daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal in momentul inregistrarii actiunii, ori daca, in cursul procesului apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la termenul de judecata”, nu a pus in vedere reclamantei sa achite suma datorata suplimentar la valoarea pretentiilor majorate.

Fata de considerentele aratate mai sus, tribunalul in baza art. 296 Cod procedura civila a respins ca nefondat apelul paratilor si a admis apelul reclamantei in sensul schimbarii sentintei apelate cu privire la capatul de cerere referitor la despagubirile civile si va obliga parati la plata sumei de 150.494 lei in loc de 1000 lei despagubiri civile reprezentand contravaloarea lipsei se folosinta a terenului de 3871 mp pe care paratii au fost obligati sa o lase in deplina proprietate si linistita posesie, mentinandu-se restul dispozitiilor sentintei apelate.

In baza art. 274 Cod procedura civila, apelantii parati au fost obligati la plata cheltuielilor de judecata.

impotriva acestei decizii au declarat recurs paratii solicitand
admiterea recursului, modificarea deciziei apelate in sensul admiterii apelului, respingerii actiunii formulata de S.C. S.N. COM S.R.L., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata. Astfel, nu se poate retine ca recurentii nu au fost de buna credinta la data dobandirii acestei suprafete din moment ce vanzatorul a intocmit factura fiscala, procesul verbal de predare-primire inmanandu-le si planul de amplasament al terenului.

A aratat ca in privinta exceptiei uzucapiunii cele doua instante au apreciat eronat ca uzucapiunea nu opereaza in cauza.

In completarea motivelor de apel s-a invocat acest aspect pe care insa instanta de apel nu l-a analizat.

Prin probele administrate, inscrisuri: factura fiscala nr. 376138/20.04.2001, procesul verbal de predare-primire catre fostul SC R. SA Tg. Jiu, autorizatie de constructie, certificat urbanism a

demonstrat ca faptul posesiei in privinta suprafetei de 1739 m.p. poate constitui drept just titlu pentru a se putea invoca uzucapiunea ca mod de dobandire a dreptului de proprietate.

Astfel, se sustine ca aceasta factura cat si faptul posesiei dovedit cu procesul verbal de predare-primire sunt anterioare actului de adjudecare invocat drept titlu de catre intimata.

Mentioneaza ca la data dobandirii suprafetei de teren au fost de buna credinta, crezand ca au dobandit terenul de la un adevarat proprietar. Atata vreme cat SC R. SA Tg. Jiu nu dobandise certificatul de atestare a dreptului de proprietate, nefiind adevaratul proprietar se poate vorbi de un just titlu in sensul legii, astfel incat pentru aceasta suprafata de teren actiunea in revendicare trebuie respinsa.

Si in privinta terenului in suprafata de 2000 m.p. mentioneaza ca opereaza uzucapiunea, autorul care a transmis folosinta terenului numitul P.N., stapanindu-l de peste 30 de ani.

S-au formulat critici si in privinta despagubirilor civile la care au fost obligati in cuantum de 150.494 lei.

Astfel cum rezulta din probatoriul administrat suprafata de teren pentru care s-au calculat despagubirile nu este folosita de recurenti - situatie in care pentru obligarea la plata acestor despagubiri opereaza exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a recurentilor.

Deci, suprafata este folosita si ocupata pentru depozitarea de material lemnos .

Au invocat in acest sens ca proba contractul de comodat incheiat cu SCC & I 86 C. SRL.

Prin intampinarea formulata S.C. S.N. COM S.R.L a solicitat respingerea recursului, exceptia uzucapiunii de 30 de ani si jonctiunea posesiilor invocata pentru prima data in recurs fiind inadmisibila.

A aratat ca unicul efect al documentului fiscal nr. 376138/20.04.2001 a fost acela de a da nastere unei obligatii de a face si nicidecum de a transmite un drept de proprietate.

A mentionat totodata ca din probele dosarului reiese ca recurentii nu au fost de buna credinta si nu poate fi retinuta nici posesia utila a paratilor.

S-au depus inscrisuri.

Curtea de Apel Craiova prin decizia civila nr.305 de la 07 mai 2015 a admis recursul declarat de parati impotriva deciziei numarul 1264 din data de 17 noiembrie 2014, pronuntata de Tribunalul Gorj Sectia I Civila in dosarul numarul 16863/318/2012, in contradictoriu cu reclamantul S.C. S.N. . COM S.R.L. - PUNCT DE LUCRU IN TG-JIU.

A modificat decizia numarul 1264 din data de 17 noiembrie 2014, pronuntata de Tribunalul Gorj Sectia I Civila in dosarul numarul 16863/318/2012, in totalitate.

A respins apelul reclamantei S.C. S.N. . COM S.R.L.

A admis apelul paratilor, impotriva sentintei civile nr. 3558 din 29.05.2014 pronuntata de Judecatoria Tg. Jiu, in dosarul nr. 16863/318/2012.

A schimbat in parte sentinta civila 3558 din 29.05.2014 pronuntata de Judecatoria Tg. Jiu, in dosarul nr. 16863/318/2012.

A respins capatul de cerere referitor la despagubiri civile.

A mentinut restul dispozitiilor sentintei civile privind actiunea in revendicare si daune cominatorii. A compensat in parte cheltuielile de judecata si obliga paratii sa plateasca reclamantei suma de 527 lei cheltuieli de judecata reprezentand taxa timbru si timbru judiciar la fond.

A obligat intimata reclamanta S.C. S.N. COM S.R.L catre recurentii parati la plata sumei de 2526,91 lei reprezentand cheltuieli de judecata in recurs.

Curtea retine ca expres in apel si la fond recurentii parati au invocat doar uzucapiunea de la 10-20 de ani de scurta durata nu si uzucapiunea de 30 de ani.

In privinta uzucapiunii de 30 de ani se retine ca sunt aplicabile dispozitiile Codului civil vechi - existand dispozitiile in Legea Nr. 71/2011 de punere in aplicare a Legea287/2009 privind Codul civil care prevede la art. 82 - ca dispozitiile art. 930-934 din Codul civil referitor la uzucapiunea imobiliara se aplica numai in cazurile in care posesia a inceput dupa intrarea in vigoare a acestuia. Pentru cazurile in care posesia a inceput inainte de aceasta data, sunt aplicabile dispozitiile referitoare la data inceperii posesiei. Pentru imobilul pentru care , la data inceperii posesiei, nu erau deschise carti funciare, raman aplicabile dispozitiile in materie uzucapiune din Codul civil din 1864.

Fata de elementele din dosar, data invocata de parti ca incepere a exercitarii posesiei se situeaza cu mult inainte de intrarea in vigoare a Noului Cod civil si rezulta ca in materia uzucapiunii de 30 de ani sunt incidente dispozitiile art. 1842 Cod civil vechi, care prevede ca prescriptia poate fi opusa in cursul unei instante pana in momentul cand, instanta care, potrivit legii pronunta o hotarare definitiva, va pronunta definitiva sa decizie , asupra careia nu mai poate reveni dupa lege, afara numai de cazul cand cei in drept a o opune ar trebui sa se prezume, dupa imprejurari, ca a renuntat la aceasta.

In doctrina si practica s-a statuat, raportat la dispozitiile legale mai sus expuse, astfel ca uzucapiunea poate fi invocata la fond si cel mai tarziu in apel, deci inclusiv in apel, dar nu direct in recurs.

Prin urmare, pana in apel poate fi invocata uzucapiunea, mai exact pana cand hotararea ramane definitiva , astfel incat uzucapiunea de 30 de ani si jonctiunea posesiilor cu autorii, astfel cum se sustine in recurs, raportat la aceasta - nu pot fi invocate direct in recurs pentru prima data.

Neexistand critici in apel in aceasta privinta, reiese ca acestea au fost formulate „ omisso medio”.

Recursul constituie o cale de atac extraordinara calificata ca atare de lege si poate fi exercitat numai pentru motivele prevazute limitativ de art. 304 Cod procedura civila si in conditiile legii, impotriva hotararilor judecatoresti date fara drept de apel, in apel sau de un organ de activitate jurisdictionala.

Posibilitatea provocarii unui control judiciar al hotararii judecatoresti, pentru motive referitoare la nepronuntarea acestora cu respectarea conditiilor formale, legal prevazute de desfasurare a judecatii sau ca o consecinta a unui rationament jurisdictional eronat este reglementata in prezent prin norma constitutionala.

Insa, potrivit art. 129 din Constitutia Romaniei, revizuita, partile interesate pot exercita caile de atac numai in conditiile legii procesuale.

Corespunzator acestui principiu constitutional, legiuitorul a reglementat in mod expres hotararile judecatoresti susceptibile de a fi supse reformarii, caile de atac si titularii acestora, precum si cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigura un control judicios efectiv al hotararii reglementate prin Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si al libertatilor fundamentale.

Prin urmare, recursul nu poate fi exercitat „omisso medio”, invocandu-se critici care nu au fost invocate sau aratate expres si dezvoltate in concret, in apel, pentru ca instanta sa poata analiza si sa se pronunte asupra lor, urmand ca ulterior sa dea posibilitatea exercitarii unui control judiciar de catre instanta ierarhic superioara.

In ceea ce priveste uzucapiunea de la 10 la 20 de ani invocata, in privinta careia sunt aplicabile dispozitiile Codului civil vechi, aceasta a primit o solutionare corecta din partea ambelor instante.

Dobandirea proprietatii sau a altui drept real prin posedarea neintrerupta a lucrului, in tot timpul fixat de lege se numeste uzucapiune.

In consecinta, uzucapiunea reprezinta prescriptia prin care se dobandeste dreptul real, acest drept dobandindu-se prin efectul posedarii lucrului un timp determinat, astfel incat starea de fapt se transforma in stare de drept.

Pentru a opera aceasta uzucapiune trebuie indeplinite urmatoarele conditii : in mod cumulativ; sa existe o posesie utila asupra lucrului; posesia utila sa se intemeieze pe just titlu; posesia sa dureze d de la 10 la 20 de ani ; posesorul sa fie de buna credinta;

In situatia in care una dintre conditiile enuntate nu este indeplinite, atunci uzucapiunea nu opereaza.

Prin just titlu se intelege un act translativ de proprietate (art. 1847 Cod Civil) care provine de la altcineva decat proprietarul, deci de la un nou dominus.

Justul titlu trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa existe in realitate, sa poarte o data certa si sa nu fie un titlu nul,insa factura nr. 376138/20.04.2001 si procesul verbal de predare primire din 20.04.2001, sunt considerate, conform dispozitiilor art. 14 alin.1 din Legea 54/1998, nule ca titlu de proprietate, deoarece nu a fost respectata conditia de forma autentica, ceruta de lege
ad validitatem.

Totodata, s-a retinut ca nu este indeplinita nici conditia de buna credinta. Astfel, potrivit disp. art. 1898 Cod Civil de la 1864, aceasta presupune ca dobanditorul sa aiba credinta ca a dobandit de la adevaratul proprietar, conditie ce nu era indeplinita la momentul la care paratii au cumparat prin factura acest teren respectiv, in anul 1999, intrucat din actele dosarului a rezultat ca R., adica instrainatorul, a dobandit certificatul de atestare a dreptului de proprietate doar in anul 2003, data dupa care, niciuna dintre partile contractante nu au perfectat, conform legii, aceasta instrainare realizata prin acte sub semnatura privata.

Fata de cele ce preced, justul titlu este considerat ca fiind nul absolut - neindeplinind conditia de forma ceruta
ad validitatem
, astfel incat acesta nu poate constitui un veritabil suport in invocarea uzucapiunii de scurta durata.

Se retine, totodata ca, uzucapiunea s-a invocat numai cu privire la terenul in suprafata de 1739 m.p., in baza actelor de care s-au prevalat paratii cu privire la acest teren si anume factura fiscala nr. 376138/20.04..2001 si procesul verbal de predare primire de catre fostul R. SA Tg. Jiu.

Nulitatea absoluta a unui titlu nu poate fi acoperita de simpla transmitere a posesiei lucrului, astfel incat transmisiunea in fapt a terenului nu poate constitui just titlu.

Justul titlu trebuie dovedit , acesta fiind un element separat de buna credinta, aceasta dovada facandu-se conform dreptului comun. Or, potrivit art. 1169 Cod civil vechi, paratii in aceasta privinta nu au reusit sa faca dovada sustinerilor lor.

De asemenea, solutia pronuntata in revendicare - este corecta.

In privinta acestui capat de cerere sunt aplicabile tot dispozitiile codului civil vechi avand in vedere dispozitiile Legii 71/2011, care nu prevede reglementari speciale in aceasta privinta coroborat cu art. 6 Cod civil si raportat la data formularii actiunii si nasterii raporturilor juridice deduse judecatii.

Se retine ca pe fondul cauzei s-a facut o corecta aplicare a dispoz. art. 480 si urm., Cod civil.

In cadrul actiunii in revendicare reclamantul nu trebuie sa faca dovada decat ca este proprietarul bunului ce revendica si ca bunul care alcatuieste obiectul dreptului de proprietate este in posesia paratului.

Tulburarea proprietatii rezulta din faptul ca posesorul neproprietar refuza predarea posesiei proprietarului neposesor.

Instantele au procedat la o comparare corecta a actelor de proprietate exhibate de parti.

Trebuie retinut ca fata de cele expuse in speta, uzucapiunea nu opereaza ca mijloc de dobandire a acestei proprietati, in beneficiul paratilor.

Actiunea in revendicare in privinta suprafetei de 1739 m.p. (prevazuta in factura mentionata in procesul verbal de predare - primire) cu privire la care se aduc critici in apel a fost in mod corect solutionata, (solutia instantelor privind suprafata de 1371 conform raportului expertizei).

De asemenea,corect a fost solutionata si actiunea in revendicare privind suprafata de 2500 m.p. teren - in apel criticile circumscriindu-se suprafetei trecuta 2000 m.p. ca intindere.

Reclamanta a dobandit calitatea de proprietar al dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 20.603,86 mp situat in localitatea Tismana cu nr. cadastral 560-151/1-561 inscris in Cartea Funciara la nr.334 al orasului Tismana, ce se afla in patrimoniul debitoarei SC R. SA in baza certificatului de atestare M 3 8385/2003 emis in baza HG nr.834/1991 - prin actul de adjudecare /10.08.2006.

Acest act de adjudecare a fost rectificat prin incheierea de indreptare din 01.09.2006, incheiat in baza Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei emis de BNP Consult SA, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC R. SA.

Asa cum rezulta din inscrisurile depuse, raportul de expertiza suprafata S 2 (1371 m.p.) - este cuprinsa in actul de adjudecare al reclamantei, act ce constituie - conform art. 120 alin. 2 coroborat cu art. 53 din Legea 85/2006 - titlul de proprietate , bunurile instrainate de lichidatorul judiciar - in exercitiul atributiilor sale fiind dobandite liber de orice sarcini, si ca atare in privinta acestei suprafete de teren reclamantul exhiba un titlu valabil prin comparatie cu actele exhibate de catre parati - factura si procesul verbal de predare-primire care nu au valoare de titlu de proprietate, avandu-se in vedere disp.art.67 din Legea nr.18/1991 si art.2 alin.1 din Legea nr.54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, instrainarea sau dobandirea terenurilor prin acte intre vii se putea face numai prin act autentic, ceea ce presupune ca nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absoluta a actului de instrainare.

Totodata in privinta suprafetei de 2500 m.p. - conform S 5 (raport de expertiza) - reclamantul detine actul de adjudecare ce reprezinta titlul de proprietate valabil, comparativ cu recurentii parati care se prevaleaza de certificatul de mostenitor nr. 93/1956, contractul de schimb sub semnatura privata care nu au valoarea unui titlu de proprietate , cu atat mai mult cu cat intra in concurs cu actul de adjudecare detinut de reclamanta ce constituie titlu de proprietate si mai mult in certificatul de mostenitor nu se regasesc paratii, ce nu au facut nici un fel de dovada a succesiunii in drepturi fata de persoanele ce se regasesc in certificatul de mostenitor.

Din ansamblul probelor dosarului a reiesit si faptul ocupatiunii de catre parati a terenului in suprafata de 387 m.p. (1371 m.p. si respectiv 2500 m.p).

Totodata se retine ca, in principal criticile recursului se circumscriu institutiei uzucapiunii de la 10 - 20 ani si respectiv 30 de ani ), iar criticile aduse modului de solutionare a actiunii in revendicare extrem de sumare se grefeaza pe modul de solutionare a exceptiei uzucapiunii, Curtea raspunzand relativ la principiul disponibilitatii in limitele investirii.

In ceea ce priveste critica din recurs in sensul ca in sustinerea exceptiei lipsei calitatii procesuale - paratii au depus contract de comodat incheiat cu SCC & I 86 COMPANY SRL - din care reiese ca nu foloseau teren si ca instanta de apel nu a analizat acest aspect invocat prin completarea motivelor de apel - se retine ca si aceasta critica este neintemeiata.

Instanta de apel, chiar daca nu s-a pronuntat in mod expres pe aceasta critica, din considerentele hotararii, prin analizarea indeplinirii conditiilor actiunii in revendicare si solutia pronuntata, implicit a analizat aspectul ocupatiunii terenului si prin prisma calitatii procesuale a paratilor, ce este strans legata cu modul de solutionare a actiunii in revendicare . Oricum, nici prin apel si nici prin completarea motivelor de apel paratii nu au invocat expres exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, ci au adus doar argumente in dovedirea faptului lipsei ocupatiunii.

Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si cel care ar fi titularul dreptului afirmat ( calitate procesuala activa ) precum si intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic dedus judecatii / calitate procesuala pasiva). In cazul situatiilor juridice pentru a caror realizare calea justitiei este obligatorie calitatea procesuala activa apartine celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuala pasiva apartine celui fata de care se poate realiza interesul respectiv.

Ori, in cauza - astfel cum s-a aratat anterior, faptul ocupatiunii si calitatea procesuala pasiva a paratilor au fost dovedite , aceasta exceptie nefiind intemeiata.

Mai mult, contractul de comodat de care se prevaleaza paratii este incheiat cu SCC & I 86 COMPANY SRL , dar administrator este paratul C.I., iar prin procesul verbal/1/ 18.07.2012 de constatare si sanctionare a contraventiei s-a aplicat sanctiunea amenzii,, intrucat paratul in calitate de administrator al Societatii a efectuat lucrari de construire imprejmuire in orasul Tismana pe o lungime de aproximativ 54 m cu fundatie si elevatie din beton, stalpi din lemn si lacre din lemn fara sa detina autorizatie de construire eliberata de Primaria Orasului Tismana .

Revenind la ultimul aspect criticat de catre apelanti, cel al despagubirilor se retine ca aceste critici sunt fondate.

In considerente unde se analizeaza uzucapiunea de scurta durata, tribunalul doar analizeaza in apel conditiile, nu retine ca nu sunt de buna credinta apelantii parati.

Tribunalul nu analizeaza buna sau reaua-credinta, doar enunta dispozitiile legale si nu verifica decat prima conditie privind justul titlu.

Reproduce doar textul de lege static, nu interpreteaza si nu ajunge la concluzia ca paratii sunt de buna sau rea-credinta.

Nu face diferenta intre producte si fructe, doar enumara textele de lege, neinterpretandu-le sau analizate aplicat la speta in acest sens.

Din considerente nu rezulta ca a analizat si s-a ajuns la concluzia ca paratii ar fi de rea- credinta.

Nu s-a facut dovada reala ca au existat alte procese sau ca paratii ar fi avut reprezentarea adevaratului proprietar , reclamantul nu a facut dovada relei credinte a paratilor pana la introducerea actiunii cand paratii afla ca mai exista persoane care reclama un (acelasi) drept real cu privire la teren.

Prin buna credinta se intelege credinta posesorului ce are asupra lucrului posedat un drept de proprietate, pe baza unui titlu translativ de proprietate a carei nevaliditate o ignora. Acest titlu translativ prin ipoteza nu este valabil, caci daca ar fi valabil, posesorul ar avea calitatea de proprietar, nu de simplu posesor. Titlul este viciat, de exemplu cand actul translativ de proprietate a fost incheiat cu altcineva decat adevaratul proprietar. Eroarea in care se gaseste posesorul cu privire la nevaliditatea titlului sau translativ de proprietate, adica necunoasterea nevaliditatii titlului sau, fie ca eroarea este de fapt, sau eroare de drept constituie buna sa credinta. Posesorul care cunoaste nevaliditatea titlului sau in virtutea caruia poseda, este posesor de rea credinta, nu posesor de buna credinta. Rezulta ca buna credinta este de ordin subiectiv si consta in convingerea posesorului ca lucrul posedat se intemeiaza pe un titlu valabil, ale carui vicii nu-i sunt cunoscute.

Stabilirea bunei sau relei credinte este o problema de fapt, lasata la aprecierea instantelor de judecata

Prin buna credinta se intelege credinta gresita a posesorului ca a dobandit de la adevaratul proprietar.

Daca in ceea ce priveste uzucapiunea si revendicarea aplicabile sunt astfel cum s-a aratat, dispozitiile Codului civil vechi, in privinta capatului de cerere in despagubiri, pretentii se retine ca acesta este guvernat de dispozitiile codului civil nou.

Potrivit art.6 alin.6 Noul cod civil privind aplicarea legii in timp - dispozitiile legii noi sunt de asemenea aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii subzista dupa intrarea in vigoare a legii noi.

Conform art. 5 alin.2 din Legea71/2011 de punere in aplicare a Noului cod civil - dispozitiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil.

Din interpretarea coroborata a dispozitiilor legale enuntate reiese, raportat la obiectul cauzei si elementele concrete ale spetei , ca in privinta despagubirilor solicitate sunt incidente dispozitiile Noului Cod Civil.

Potrivit art. 14 Noul Cod civil - orice persoana fizica sau persoana juridica trebuie sa isi exercite drepturile si sa isi execute obligatiile civile cu buna-credinta, in acord cu ordinea publica si bunele moravuri.

Buna - credinta se prezuma pana la proba contrara.

Conform art. 566 Noul Cod civil - paratul va fi obligat la restituirea bunului sau la despagubiri daca bunul a pierit din culpa sa ori a fost instrainat. In aceleasi conditii, paratul va fi obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. In toate cazurile, despagubirile vor fi evaluate in raport cu momentul restituirii.

Persoanele de rea-credinta sau detectorul precar va fi obligat, la cerere, si la restituirea fructelor produse de bun pana la inapoierea acestuia catre proprietar.

Se constata ca in alin. 1 al art. 566 Noul Cod Civil, legiuitorul nu face diferenta intre buna sau reaua-credinta, partea trebuind sa restituie
productele sau c.valoarea acestora.

Alin.2, insa se refera expres la situatia relei credinte si din interpretarea dispozitiilor textului legal, reiese ca legiuitorul a inteles in acest caz sa oblige partea,
in plus fata de restituirea productelor si la restituirea fructelor.

Prin urmare, sintetizand, in urma interpretarii coroborate a dispozitiilor legale enuntate, rezulta ca posesorul de buna credinta este obligat numai la restituirea productelor sau a c.valorii acestora, iar posesorul de rea-credinta restituie atat productele cat si fructele bunului.

In cauza, dupa cum s-a aratat buna credinta se prezuma, nefacandu-se dovada ca anterior introducerii actiunii paratii au fost de rea-credinta, si prin urmare se apreciaza ca paratii au fost de rea-credinta de la momentul introducerii actiunii, cand buna -credinta inceteaza.

De principiu este ca lipsa de folosinta - se poate cere din momentul in care partea parata se dovedeste de rea-credinta, deci de la momentul incetarii bunei-credinte.

Daca nu s-a facut dovada faptului anterior al relei-credinte, atunci buna credinta inceteaza la momentul introducerii actiunii.

Este esential ca in cauza reclamantul nu solicita despagubiri de la data introducerii actiunii, moment de la care se apreciaza ca paratii au devenit de rea-credinta, ci se solicita despagubiri pe ultimii 3 ani anteriori introducerii actiunii, perioada, cand se apreciaza ca paratii au fost de buna- credinta, aceasta fiind prezumata conform legii, iar in cauza aceasta prezumtie nu a fost rasturnata.

Pentru perioada vizata de reclamanta, 3 ani anteriori introducerii actiunii in care paratii beneficiaza de prezumtia bunei-credinte, acestia pot fi obligati doar la restituirea productelor, ori reclamanta in cauza nu a solicitat producte, ci doar fructe.

Or, fructele, asa cum s-a aratat se cuvin de la momentul introducerii actiunii cand paratii devin de rea-credinta, dar reclamanta nu a solicitat despagubiri pe acea perioada de la data introducerii actiunii sau ulterior introducerii actiunii, pana in prezent.

Prin urmare, chiar daca paratii au fost de rea-credinta de la data introducerii actiunii, reclamanta nu a cerut despagubiri decat pe ultimii 3 ani inaintea introducerii actiunii - si nu pana in prezent sau de la data introducerii actiunii.

Nu s-au cerut fructe de la data introducerii actiunii.

Asadar, aceste despagubiri nu pot fi acordate, raportat la dispozitiile legale expuse in precedent si in conformitate cu obiectul expres al cauzei, instantele fiind tinute sa analizeze pricina , in limitele investirii, raportat la principiul disponibilitatii.

Prin definitie, productele reprezinta produse obtinute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substantei acestuia.

Prin definitie, fructele reprezinta acele produse care deriva dintr-un bun, fara a diminua substanta acestuia.

Rezulta ca productele consuma substanta bunului.

Bunul in speta fiind un imobil, respectiv teren - rezulta ca acesta nu se consuma prin intrebuintare si ca atare produce numai fructe.

Critica din recurs referitoare la buna credinta se coroboreaza cu critica din apel referitoare la despagubirile in cuantum de 1000 lei, formulata in completarea apelului (fila 5, dosar apel) - prin care se sustinea de catre apelantii parati ca nu au folosit terenul, ceea ce echivaleaza cu o critica in sensul ca nu au fost in culpa si ca implicit au fost de buna credinta.

Aceasta critica in recurs a fost analizata prin prisma art. 16 coroborat cu art. 14 Noul Cod

Civil.

Vazand si dispozitiile art. 312 alin.1 teza 1 Cod procedura civila, instanta va admite recursul declarat de parati impotriva deciziei numarul 1264 din data de 17 noiembrie 2014, pronuntata de Tribunalul Gorj Sectia I Civila in dosarul numarul 16863/318/2012, in contradictoriu cu reclamantul S C. S.N. . COM S RL. - PUNCT DE LUCRU IN TG-JIU. Va modifica decizia numarul 1264 din data de 17 noiembrie 2014, pronuntata de Tribunalul Gorj Sectia I Civila in dosarul numarul 16863/318/2012, in totalitate.

Va respinge apelul reclamantei S.C. S.N. COM S.R.L

Va admite apelul paratilor, impotriva sentintei civile nr. 3558 din 29.05.2014 pronuntata de Judecatoria Tg. Jiu, in dosarul nr. 16863/318/2012.

Va schimba in parte sentinta civila 3558 din 29.05.2014 pronuntata de Judecatoria Tg. Jiu, in dosarul nr. 16863/318/2012. Va respinge capatul de cerere referitor la despagubiri civile. Se va mentine restul dispozitiilor sentintei civile privind actiunea in revendicare si daune cominatorii.

Se vor compensa in parte cheltuielile de judecata si obliga paratii sa plateasca reclamantei suma de 527 lei cheltuieli de judecata reprezentand taxa timbru si timbru judiciar la fond.

Va fi obligata intimata reclamanta S.C. S.N. . COM S.R.L catre recurentii parati la plata sumei de 2526,91 lei reprezentand cheltuieli de judecata in recurs.

In privinta cheltuielilor de judecata s-a facut aplicarea dispozitiilor art. 274, 276 Cod procedura civila de la 1865 aplicabil (in speta), pentru fond - compensandu-se onorariile de avocat si expert si luandu-se in considerare pentru acordarea cheltuielilor de judecata , taxa timbru, timbru judiciar, pentru despagubiri in cuantum de 527 lei corespunzator capetelor de cerere admise.

Din suma de 623 lei s-a scazut timbrul judiciar 5 lei si 91 lei - taxa timbru corespunzator capatului de cerere in despagubiri (1000 lei ) rezultand suma de 527 lei taxa timbru corespunzatoare capetelor de cerere in revendicare admise.

In apel cheltuielile de judecata nu se mai datoreaza de catre parati, avand in vedere solutia pronuntata in prezenta.

Se retine ca paratii in apel nu au solicitat cheltuieli de judecata.

In recurs, cheltuielile de judecata s-au calculat corespunzator pretentiilor admise, raportat la cele de mai sus expuse si la elementele de calcul avute in vedere.

(Decizia civila nr. 305 /07 mai 2015 - Sectia I Civila, rezumat judecator Ionela Vilculescu)