Recunoastere hotarare straina, Existenta hotarare ireconciliabila data de o instanta romana

• Legea nr. 143/2010 privind noul Cod de procedura civila, republicat: art. 1096
• Regulamentul (CE) nr. 4/2009 - art. 14 si art. 24

Hotararea anterioara pentru stabilirea pensiei de intretinere pronuntata de o instanta din Romania nu este ireconciliabila - in sensul dispozitiilor art. 24 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 - cu hotararea de divort pronuntata in strainatate, pentru a putea fi astfel refuzata recunoasterea in Romania a acesteia din urma.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 38 din 03 martie 2015, C.R.

Prin sentinta civila nr. 1015/24.09.2015, Tribunalul Caras-Severin - Sectia I Civila, a admis in parte cererea de exequator formulata de reclamanta O.I.-M., in contradictoriu cu paratul O.G.

A recunoscut de plin drept in Romania si a incuviintat executarea sentintei nr. 10/2.014 din 11.02.2014 pronuntata de catre Judecatoria cu competenta asupra cazurilor de violenta impotriva femeilor Pamplona, Spania, in dosar nr. 0000081/2012, definitiva la 20.03.2014, prin care s-a desfacut casatoria incheiata de parti la data 29.01.2000 in fata delegatului de Stare Civila al Orasului Bocsa si inregistrata cu nr. 8/29.01.2000.

A respins cererea reclamantei privind revenirea la numele avut anterior incheierii casatoriei, acela de L. si a obligat serviciul de stare civila de a efectua cuvenitele mentiuni si modificari in registrul de stare civila.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a avut in vedere faptul ca, casatoria dintre reclamanta O.I.-M. si paratul O.G. a fost incheiata la data de 29.01.2000 in fata delegatului de stare civila al Orasului Bocsa si inregistrata cu nr...., fiind desfacuta prin hotararea de divort nr.10/2.014 pronuntata de catre Judecatoria cu competenta asupra cazurilor de violenta impotriva femeilor din Pamplona, Spania, in data de

2014. in dosar nr. 0000081/2012, hotarare ramasa definitiva la data de

20.03.2014.

Cererea reclamantei O.I.-M., de recunoastere in Romania a acestei hotarari straine este legala si intemeiata, avand in vedere faptul ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1095-1096 noul Cod de procedura civila, respectiv hotararea a carei recunoastere se solicita se refera la statutul civil al partilor, este definitiva, iar intre Romania si Spania exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor judecatoresti.

De asemenea, sentinta indeplineste conditiile prevazute de art.1103 noul Cod de procedura civila, pentru a se incuviinta executarea acesteia.

In ce priveste cererea reclamantei privind revenirea la numele avut anterior casatoriei, acela de L., si obligarea, dupa ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii de recunoastere, a serviciului de stare civila de a efectua cuvenitele mentiuni si modificari in registrul de stare civila, prima instanta a constatat ca, prin hotararea a carei recunoastere este solicitata, s-a dispus desfacerea prin divort a casatoriei dintre reclamanta si paratul O.G., reclamantei fiindu-i acordata exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti asupra celor doi copii minori pe nume O.B., nascut la data de 19.04.2003 si O.A.M., nascuta la data de 23.07.2009, care i-au fost incredintati reclamantei spre crestere si educare. Totodata, reclamantei si celor doi minori le-a fost acordat dreptul de folosire a domiciliului familial. Nu s-a fixat un regim de comunicare si vizite in favoarea tatalui. In sarcina tatalui si in favoarea minorilor sa fixat plata unei pensii alimentare in suma de 150 Euro pentru fiecare copil.

Hotararea instantei straine nu contine nici o dispozitie cu privire la numele sotilor dupa desfacerea casatoriei.

Potrivit dispozitiilor art.1097 C.pr.civ., cu exceptia verificarii conditiilor prevazute la art.1095 si 1096, instanta romana nu poate proceda la examinarea in fond a hotararii straine si nici la modificarea ei.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, paratul O.G., solicitand schimbarea ei in parte in sensul respingerii cererii de recunoastere in Romania si de incuviintare a executarii silite a sentintei nr. 10/11.02.2014 pronuntata de instanta specializata din Pamplona - Spania in ceea ce priveste obligarea sa la plata unei pensii de intretinere de 150 euro pentru fiecare copil.

Apelul a fost intemeiat in drept pe dispozitiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C.pr.civ. iar in fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.

In concret, s-a sustinut ca anterior pronuntarii sentintei mentionate, reclamanta, cu rea-credinta, a promovat si in Romania o cerere de acordare a pensiei de intretinere pentru copiii rezultati din casatorie, cerere care a fost admisa prin sentinta civila nr. 2517/19.11.2013 pronuntata de Judecatoria Resita in dosar nr. 2828/290/2013 stabilindu-se in sarcina paratului plata a cate 1/6 din veniturile sale lunare cu acest titlu.

Prin urmare, reclamanta are deja un titlu pe care paratul il executa de buna-voie, astfel cum rezulta din chitantele depuse in copie in dosarul de apel.

Recunoscand intreaga hotarare straina cu includerea si a dispozitiei privind obligarea paratului la pensie de intretinere, acesta considera ca au fost nesocotite dispozitiile art. 1096 alin. (1) C.pr.civ. care prevad ca recunoasterea hotararii straine poate fi refuzata daca - printre altele - procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare - chiar nedefinitiva - a instantei romane sau se afla in curs de judecata in fata acestora la data sesizarii instantei straine.

Ori, cata vreme, in cauza, s-a dovedit ca paratul a fost deja obligat printr-o hotarare pronuntata de instantele nationale la plata unei pensii de intretinere pentru copiii sai nu mai poate fi urmarit inca o data pentru acelasi lucru in baza hotararii ulterioare a instantei straine, cu atat mai mult cu cat de circa doi ani paratul locuieste in Romania si realizeaza venituri in aceasta tara.

Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de apel invocate cat si din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului prevazut de art. 476 C.pr.civ., sub toate aspectele temeiniciei si legalitatii si pe baza tuturor probelor de la dosar, curtea a constatat ca apelul declarat in cauza este nefondat.Ca urmare a cererii supuse spre solutionare instantei, aceasta are obligatia, conform art. 22 alin. (1) si alin. (4) din Codul de procedura civila, sa identifice in mod corect, in considerarea vointei reale a partilor, temeiurile de drept si de fapt ale demersului lor pentru a putea face astfel o aplicare adecvata a regulilor de drept specifice litigiului lor.

In observarea acestor exigente, Curtea a constatat ca obiectul cererii formulate la data de 26.06.2014 de reclamanta O.I.-M. l-a constituit solicitarea de recunoastere in Romania a hotararii de divort nr. 10/11.02.2014 pronuntata de Judecatoria din Pamplona - Spania, specializata in cazuri de violenta impotriva femeilor, hotarare ce a ramas definitiva la data de 20.03.2014.

Cererea sa a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 1095 si urm. C.pr.civ., art. 165-172 din Legea nr. 105/1992, art. 3 alin. (1) lit. a) si art. 21 din Regulamentul CE nr. 2201/2003.

Curtea a retinut ca o parte din aceste texte sunt inadecvate cauzei si ca, in raport de datele concrete ale acesteia, fundamentul legal al cererii se regaseste exclusiv in dispozitiile dreptului comunitar la care face, de altfel, trimitere in mod expres, regula generala consacrata de art. 1064 C.pr.civ.

In acest sens, s-a retinut ca atat Spania, cat si Romania sunt membre ale UE si ca ambele au semnat si ratificat instrumentele comunitare menite sa reglementeze, de o maniera unitara, rezolvarea unor multiple probleme printre care si aceea a facilitarii recunoasterii si executarii hotararilor pronuntate sau a actelor emise in diversele state ale Uniunii, inclusiv in materia obligatiilor de intretinere.

Din aceasta cauza, cererii reclamantei nu-i sunt aplicabile dispozitiile art. 1093 si urm. C.pr.civ. care se refera doar la situatia unor documente straine ca cele mentionate anterior si care au fost emise intr-un stat nemembru al UE.

Cu atat mai putin ii sunt aplicabile cauzei dispozitiile Legii nr. 105/1992 care, la data inregistrarii actiunii la Tribunalul Caras-Severin (26.06.2014), erau deja abrogate ca efect al Legii nr. 76/2012 (pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila) si care, oricum, in cele mai multe aspecte ale sale nu se mai aplicau inca inainte de acest moment, ca urmare a aplicarii regulamentelor comunitare.

In cauza, fiind vorba despre recunoasterea unei hotarari de divort pronuntate la data de 11.02.2014 de o instanta din Spania - si care a reglementat si celelalte raporturi de ordin personal dintre fostii soti in legatura cu drepturile si obligatiile fata de copiii minori rezultati din casatoria lor - rezulta ca, in ceea ce priveste recunoasterea dispozitiilor din sentinta privitoare la divort, sunt aplicabile normele de drept cuprinse in Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (problema asupra careia partile nu sunt in

 dezacord) iar, in ceea ce priveste recunoasterea dispozitiilor privind obligatiile de intretinere dintre parinti si copii, sunt aplicabile normele de drept consacrate de Regulamentul (CE) nr. 4/2009 privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararii si cooperarea in materie de obligatii de intretinere.

Incidenta in cauza a acestui regulament este atrasa nu numai de continutul explicit al materiei obligatiei de intretinere cuprinsa in dispozitia din sentinta straina pe care paratul o contesta [art. 2 alin. (1) din Regulament] ci si de data pronuntarii acestei sentinte (11.02.2014) care se situeaza in timp dupa data intrarii lui in vigoare (art. 75 si 78 din acelasi act normativ).

Fiind astfel evident faptul ca problema recunoasterii dispozitiilor din sentinta pronuntata in Spania referitoare la obligatia de intretinere stabilita in sarcina paratului este supusa rigorilor Regulamentului (CE) nr. 4/2009, rezulta ca refuzul recunoasterii ei nu este permis decat in conditiile expres si limitativ prevazute de acesta.

Articolul 24 al Regulamentului (CE) nr. 4/2009 face posibil refuzul recunoasterii unei hotarari in materie, pronuntate in strainatate doar atunci cand ea ar fi contrara ordinii publice [lit. a)], in cazul lipsirii paratului de posibilitatea de a se apara impotriva actului de sesizare a instantei sau a unui act echivalent, daca el nu a introdus o actiune impotriva hotararii atunci cand a avut posibilitatea sa o faca [lit. b)], daca hotararea a carei recunoastere se solicita este ireconciliabila cu o hotarare pronuntata intre aceleasi parti in statul membru in care s-a solicitat recunoasterea [lit.

100. ], sau daca o astfel de hotarare este ireconciliabila cu o hotarare pronuntata anterior intr-un stat membru sau intr-un stat tert intre aceleasi parti intr-un litigiu avand acelasi obiect si aceeasi cauza, atunci cand hotararea pronuntata anterior intruneste conditiile necesare pentru recunoasterea in statul membru in care se solicita recunoasterea [lit. d)].

Aliniatul final al art. 24 prevede ca o hotarare care are drept efect modificarea, din motiv de schimbare a circumstantelor, a unei hotarari anterioare cu privire la obligatii de intretinere, nu este considerata drept o hotarare ireconciliabila in sensul literei c) sau d), fiind deci exclus principiul autoritatii absolute a lucrului judecat intr-o atare materie.

Din argumentele expuse de apelant in sustinerea solicitarii sale de nerecunoastere a dispozitiei din hotararea de divort privitoare la obligatia de intretinere impusa in sarcina sa rezulta ca ipoteza vizata ar fi doar cea prevazuta de art. 24 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 ori, din acest punct de vedere, Curtea a constatat ca lipsita de fundament aceasta solicitare pentru urmatoarele considerente:

Hotararea prin care instanta din Romania a obligat paratul la plata unei pensii de intretinere pentru copiii sai in cota de cate 1/6 din venitul sau net lunar (sentinta civila nr. 19.11.2013 a Judecatoriei Resita din dosar nr. 2828/290/2013) a fost pronuntata anterior celei din strainatate, prin care instanta spaniola, la 11.02.2014, a pronuntat divortul partilor si a reglementat toate aspectele subsidiare privitoare la situatia copiilor minori rezultati din casatorie printre care si acela al obligarii paratului la pensie de intretinere pentru acestia in suma de 150 euro pentru fiecare din ei.

Prin insasi natura sa recunoscuta de lege, doctrina si jurisprudenta, o hotarare pronuntata in materia obligatiei de intretinere a parintilor fata de copiii lor minori este o hotarare cu caracter provizoriu care-si produce efecte in timp pana la stabilirea, printr-o eventuala hotarare de divort, a masurii similare, situatie care se confirma si in cauza de fata.

Posibilitatea adoptarii unei atare masuri provizorii este prevazuta in mod explicit de documentele internationale aplicabile in aceasta materie [art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 si art. 6 alin. (2) lit. i) din Conventia de la Haga din 2007].

Contrar a ceea ce paratul apelant sustine, Curtea a constatat ca hotararea anterioara pentru stabilirea pensiei de intretinere pronuntata de o instanta din Romania nu este, deci, ireconciliabila - in sensul dispozitiilor art. 24 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 - cu hotararea de divort pronuntata in strainatate pentru a putea fi astfel refuzata recunoasterea in Romania a acesteia din urma, asa cum a solicitat paratul.

Pentru toate aceste considerente, cu precizarile de rigoare vizand dispozitiile legale adecvate aplicabile cauzei de fata, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de paratul O.G. impotriva sentintei civile nr. 1015/24.09.2014 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin - Sectia I Civila.