Procedura privind depunerea unei opozitii la inregistrarea unei marci comunitare Examinarea admisibilitatii

Estella Guttman Luiza Mocanu

Protejarea identitatii unei afaceri a devenit un lucru primordial daca luam in calcul faptul ca piata s-a globalizat, producatorii, respectiv prestatorii de servicii, aflandu-se intr-o permanenta competitie in atragerea consumatorului.

Sa va mai spunem oare ca astazi, in era armonizarii si globalizarn, o marca reprezinta componenta cheie a oricarei strategii de marketing care se vrea a fi castigatoare? Ca marca constituie de cele mai multe ori o cale pentru consumatori de a identifica produsele sau serviciile unei companii? Ca pierderea unei marci considerata a fi foarte valoroasa poate avea consecinte devastatoare pentru afacerea respectiva?

Consideram ca nu, marca devenind indispensabila companiilor din intreaga lume, deoarece le permite acestora sa-si personalizeze, sa-si promoveze bunurile sau serviciile pe piata, dar si sa-si diferentieze aceste bunuri sau servicii de cele ale concurentei, castigand astfel increderea consumatorilor.

De fapt, piata s-a schimbat considerabil mai ales gratie exploziei comertului. De-a lungul timpului, consumatorii (chiar si copiii) au devenit incredibil de sofisticati in selectarea produselor si a serviciilor, iar titularii de marci au cautat cai noi, inovatoare, pentru a-si distinge brand-urile.

Astfel, putem afirma ca marcii ii revine rolul de a fi un reper care va oferi consumatorului informatii referitoare la faptul ca are in fata un produs original, apreciat si cautat. De fapt, un brand puternic are urmatoarea "fundatie": credibilitate, diferentiere si sustinere, iar provocarea companiilor este de a construi valori, valori care incep a se contura cu mult inainte de lansarea lor pe piata.

In economia de piata, utilizarea marcilor este supusa unor constrangeri juridice si financiare, ceea ce atesta importanta crescanda ce li se atribuie de catre societatea contemporana. In esenta, politica de marca vizeaza obiective dictate de necesitatea individualizarii si diferentierii produselor si serviciilor fata de cele ale concurentei, in functie de specificul segmentelor de piata in raport cu avantajele si calitatile tehnice, de performantele a caror valorificare se urmareste.

De fapt, putem afirma ca marca este instrumentul prin care produsele sau serviciile pot fi cunoscute de catre consumatori, intreaga societate de astazi gravitand in jurul brand-urilor.

Trebuie sa recunoastem ca peste tot in jurul nostru, in birouri, pe strazi, in rafturile supermarket-urilor sau boutique-urilor din intreaga lume domnesc "imparati" ce exercita o putere colosala asupra consumatorului "supus". Este suficient sa amintim doar cativa dintre acestia si veti recunoaste imediat "influenta" lor.

Ce spuneti de Coca-Cola, a carei valoare de piata a fost estimata, la sfarsitul anului 2008, la 65.324 miliarde de dolari; Microsoft (cu, 58.709 miliarde $); IBM (cu, 57.091 miliarde $); Nokia (cu, 33.696 miliarde $); Toyota (cu, 32.070 miliarde $); McDonalds (cu, 29.398 miliarde $); Disney (cu, 29.210 miliarde $), etc. Si acestia sunt doar cativa.

De fapt, in ceea ce priveste marcile, va exista intotdeauna tentatia utilizarii ilicite, unii asa-zisi "intreprinzatori" incercand sa profite de renumele, de faima sau de investitiile in publicitate ale detinatorului legal al marcii, dar...din pacate in detrimentul calitatii produselor respective.

Toti acesti giganti si nu numai au inteles importanta protejarii si apararii propriilor marci. Beneficiind de protectie in conditiile legii, numai titularul are dreptul exclusiv de "exploatare" a brand-ului respectiv.

De mai bine de zece ani, atat companiile, cat si persoanele fizice au la indemana un sistem unic pentru a-si proteja afacerile (ideile), sistem ce a fost implementat de Uniunea Europeana la 1 aprilie 1996 si guvernat de Oficiul de Armonizare a Pietei Interne de la Alicante. Prin inregistrarea marcii comunitare se obtine un titlu unic ce asigura o protectie unitara pe intreg teritoriul Uniunii Europene si care produce aceleasi efecte in ansamblul acesteia.

 

La baza acestui "mecanism" sta Regulamentul Consiliului Uniunii Europene 40/94, care "a dat nastere" unui sistem unitar de protectie, ce acopera intreg spatiul Uniunii Europene.

Oficiul de la Alicante nu examineaza cererile de marca comunitara din punctul de vedere al asa-numitelor motive relative de refuz, aceasta "sarcina" revenind detinatorilor de marci sau drepturi anterioare, care pot stopa inregistrarea unei marci in procedura de opozitie. Se poate spune ca opozitia este a doua cale majora pe care trebuie sa o urmeze o cerere de marca in drumul ei catre mult ravnitul certificat de inregistrare, persoanelor interesate oferindu-li-se oportunitatea de a avea obiectii intemeiate la inregistrarea unei marci.

"Prea complicata, prea lenta si prea costisitoare"
- asa ar putea caracteriza unii procedura de opozitie, insa protejarea pozitiei pe piata Uniunii Europene a unei marci revine in sarcina titularului acesteia.

In paginile urmatoare, nu ne propunem sa va prezentam sau sa analizam deciziile Comisiilor de opozitii ale Oficiului de la Alicante, ci ne vom opri asupra pasilor care trebuie urmati pentru ca o cerere de opozitie la o marca comunitara sa poata intra in procedura de examinare.

Instrumente legale

Conferintele diplomatice si reuniunile interguvernamentale incepute in anul 1960 au avut ca scop armonizarea legislatiilor nationale. Discutiile si negocierile purtate in scopul crearii unui sistem al marcii comunitare au fost finalizate prin doua instrumente legale de lucru:

• "Directiva 89/104 de armonizare a legislatiilor statelor membre asupra marcilor"
  , intrata in vigoare la 21.12.1988, care prevede coexistenta, la nivel european, a doua sisteme de protectie a marcilor, respectiv:
•  sistemul national, reglementat prin legislatii nationale armonizate, dar nu identice, si
• sistemul marcii comunitare.

Directiva nu realizeaza o armonizare totala a legislatiilor nationale, limitandu-se doar la masuri necesare unei bune functionari a pietei interne.

"Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului Uniunii Europene, asupra marcii comunitare"
, intrat in vigoare la 15.03.1994. Astfel, printr-o singura procedura, marcile inregistrate devin valabile in toate statele membre ale Uniunii. Regulamentul este un instrument supranational, prin care un singur oficiu, si anume Oficiul de Armonizare a Pietei Interne (OAPI) - Office for Harmonization in the Internal Market (OHIM), cu sediul in orasul Alicante, Spania, inregistreaza marci care
produc efecte
pe intreg teritoriul Uniunii Europene.

Temeiul juridic in baza caruia se desfasoara procedura de opozitie la OHIM se regaseste in art. 42 si 43 ale Regulamentului CE 40/94, iar reglementarile referitoare la aceasta (fapte, documente si argumente, limba folosita in cadrul procedurii, respingerea unei cereri de opozitie considerata ca fiind inadmisibila, inceperea procedurii efective de opozitie, examinare, situatia multiplelor opozitii si dovada folosirii drepturilor anterior opuse), se regasesc la Regulile 15-22 din Regulamentul CE 2868/95.

Cine poate depune opozitie la o cerere de marca comunitara?

Comparativ cu procedura de opozitie a multor oficii nationale, in ceea ce priveste marca comunitara, exista o limitare a celor care pot depune opozitii.

Pentru ca opozitia sa fie luata in considerare, oponentul trebuie sa indeplineasca una din urmatoarele conditii:

• sa fie titular al unei marci anterioare, conform art. 8(2);
•  sa fie licentiat abilitat al unei marci anterioare, conform art. 8(2);
•  sa fie detinatorul unei marci care a fost inregistrata, fara acordul sau, de catre un agent sau mandatar, conform art. 8(3);
• sa fie titularul unei marci neinregistrate sau a unui alt semn utilizat in domeniul afacerilor, conform art. 8 (4);
• sa fie o persoana autorizata conform legii nationale, persoana care poate sa-si exercite acest drept, potrivit art. 8 (4).

In concluzie, putem spune ca identitatea oponentului este in stransa legatura cu motivele invocate in opozitie.

In principiu, oponentul trebuie sa demonstreze, respectand legea, ca este titularul unei marci anterioare. In practica, acest lucru trebuie sustinut prin acte doveditoare. Daca exista diferente intre numele oponentului si cel al titularului de drept, Oficiul de la Alicante va respinge opozitia in cazul in care aceste neconcordante nu sunt corectate sau explicate prin dovezi si argumente solide.

Ce se intelege prin "licentiat abilitat"?

Probabil este dificil sa prevezi situatiile de genul: cum este mai bine: opozitia sa fie depusa de un licentiat abilitat sau de titularul de drept al marcii, atata vreme cat nu ai o estimare a costurilor pe care le implica o astfel de actiune sau a despagubirilor in cazul esecului? Ce-i drept, aceasta cale poate fi "preferata" de titularii care sunt cetateni ai statelor ce nu sunt membre ale Uniunii Europene, care sunt obligati, conform Regulamentului CE 40/94, sa recurga la aceste persoane. Daca se opteaza pentru aceasta varianta, trebuie declarat in formularul de opozitie.

Ce se intelege prin "detinatorul unei marci care a fost inregistrata de catre un agent sau mandatar, fara acordul sau"?

Art. 42(1 )(b) ii da posibilitatea titularului de marca, care a fost inregistrata de catre un agent sau mandatar, fara acordul sau, sa depuna opozitie la inregistrarea marcii comunitare. Art.8(3) ii permite acestuia sa previna inregistrarea de catre un agent sau mandatar in absenta unor motive justificate. Acest "tipar" se refera la situatia in care marca a fost protejata in alta parte de catre oponent (titularul marcii anterioare) - probabil intr-o tara din afara Uniunii Europene - iar dupa un timp, se depune o cerere de marca comunitara de catre un agent sau mandatar, fara acordul sau.

Ce se intelege prin "titularul unei marci anterioare neinregistrate sau a unui alt semn utilizat in domeniul afacerilor", sau prin "alta persoana autorizata"?

Art.42(1)(c) si art. 8(4) le dau posibilitatea titularilor de marci anterioare neinregistrate sau a altor semne sa depuna opozitie, prevederea exercitarii acestui drept extinzandu-se si la persoanele autorizate, conform legii nationale. In practica, utilizarea in domeniul afacerilor a unei marci anterioare neinregistrate sau a unui alt semn trebuie demonstrata cu documente solide pentru ca opozantul sa-si poata sustine anterioritatea fata de data depunerii (sau a prioritatii) marcii la care se opune.

Drepturi opozabile

Trebuie sa retineti faptul ca opozitia la o cerere de marca comunitara se poate baza numai pe un drept anterior conform prevederilor art. 8 din Regulamentul CE 40/94.

Opozitia reprezinta un mijloc administrativ acordat tertilor (persoanelor interesate) pentru apararea drepturilor anterioare, acestora dandu-li-se posibilitatea de a le invoca in procedura doar dupa publicarea cererii de marca. Art. 42 alin. (1) al Regulamentului mentionat anterior specifica faptul ca opozitia este limitata la motive relative de refuz detaliate la art. 8, articol ce prevede clar care sunt acestea.

Importanta acordata de titularii drepturilor anterioare acestei proceduri reiese si din statistica OHIM, conform careia un procent de 23% din cererile de marca comunitara a fost contestat, dupa publicare, de persoanele interesate.

Marca anterioara

Existenta unei marci anterioare este primordiala in ceea ce priveste opozitia bazata pe art. 8 (1) si (5), adica:

1. "In urma opozitiei titularului unei marci anterioare, inregistrarea marcii cerute se refuza atunci cand:

1. aceasta este identica cu marca anterioara si cand produsele sau serviciile pentru care marca a fost ceruta sunt identice cu cele pentru care este protejata marca anterioara;
2. din cauza identitatii sau asemanarii sale cu marca anterioara si din cauza identitatii sau asemanarii produselor sau serviciilor pe care le desemneaza cele doua marci, exista un risc de confuzie in mintea consumatorului din teritoriul in care este protejata marca anterioara; riscul de confuzie presupune riscul de asociere cu marca anterioara".

(5) "In urma opozitiei titularului unei marci anterioare in sensul alin. (2), inregistrarea marcii cerute se refuza, de asemenea, daca este identica sau asemanatoare cu marca anterioara si daca este destinata inregistrarii pentru produse sau servicii care nu sunt asemanatoare celor pentru care este inregistrata marca anterioara, atunci cand, in cazul unei marci comunitare anterioare, aceasta se bucura de renume in cadrul Comunitatii si, in cazul unei marci nationale anterioare, se bucura de renume in respectivul stat membru, si daca folosirea fara un motiv intemeiat a marcii cerute ar aduce un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele marcii anterioare sau daca le-ar aduce atingere".

Marcile anterioare sunt definite la art. 8 (2), dupa cum urmeaza:

1.  - "marcile a caror data de depunere este anterioara cererii de marca comunitara, tinand cont, daca este cazul, de dreptul la prioritate invocat in sprijinul acestor marci si care apartin urmatoarelor categorii:

1. marcile comunitare;
2. marcile inregistrate intr-un stat membru sau, in ceea ce priveste Belgia, Luxemburg si Olanda, la Biroul marcilor din Benelux;
3.  marcile care au facut obiectul unei inregistrari internationale, avand efect intr-un stat membru;

2.  - cererile de marci mentionate la lit. (a), sub rezerva inregistrarii lor;
3. - marcile care, la data depunerii cererii de marca comunitara sau, daca este cazul, la data prioritatii invocate in sprijinul cererii de marca comunitara, sunt foarte cunoscute intr-un stat membru in sensul art. 6bis din Conventia de la Paris".

► ► In concluzie, o marca anterioara este cea care are data depozitului reglementar sau de prioritate precedenta comparativ cu data depunerii cererii comunitare la care s-a facut opozitie sau cu cea a prioritatii invocate. Acest lucru este valabil pentru toate cele trei categorii de marci mentionate mai sus: nationale (MN), internationale (MI) si comunitare (CTM), cat si

pentru cererile de marci, sub rezerva inregistrarii ulterioare a acestora. = =

Care este diferenta dintre marca notorie si cea de renume in practica OHIM?

In legislatia comunitara => marca notorie
poate fi si o marca neinregistrata
, dar bine cunoscuta macar intr-unul din statele membre ale Comunitatii Europene, care protejeaza
produse/servicii ce pot fi identice sau similare
, existand un risc de confuzie ce implica si un risc de asociere cu cererea de marca comunitara impotriva careia se opune.

=> marca de renume este o marca inregistrata (nationala, internationala sau comunitara), care protejeaza produse/servicii diferite si daca se considera ca se aduce atingere caracterului distinctiv al acestei marci si/sau se creeaza un avantaj nejust pentru cererea de marca comunitara impotriva careia se opune.

Alte drepturi invocate in procedura de opozitie

Art. 8(4) prevede: "In urma contestatiei titularului unei marci neinregistrate sau a unui alt semn utilizat in domeniul afacerilor a carui incidenta nu este numai pe plan local, inregistrarea marcii cerute se refuza, in cazul si in masura in care, in conformitate cu dreptul statului membru n caruia i se aplica acest semn:

1. au fost dobandite drepturi pentru acest semn inaintea datei de depunere a cererii de marca comunitara sau, daca este cazul, inaintea datei prioritatii invocate in sprijinul cererii de marca comunitara;
2. acest semn da titularului dreptul de a interzice utilizarea unei marci mai recente".

Din articolul mentionat anterior nu reiese clar ce drepturi ale oponentului pot fi invocate in procedura de opozitie. In practica insa, acest articol, coroborat cu art. 52 (cauzele nulitatii relative) alin. (2), specifica: "marca comunitara este, de asemenea, declarata nula in urma unei cereri depuse la Birou sau a unei cereri reconventionale intr-o actiune de contrafacere, daca utilizarea ei poate fi interzisa in virtutea unui alt drept anterior, in special:

1. a unui drept la nume;
2. a unui drept la imagine;
3. a unui drept de autor,

conform dreptului national care ii reglementeaza protectia".

In concluzie, dreptul trebuie sa fie anterior cererii de inregistrare, respectiv datei de depozit a acesteia. Dar, mai ales, trebuie sa acorde detinatorului legitim al acestuia posibilitatea de a interzice utilizarea de catre altii fara acordul sau.

3