Procedura insolventei. Contract de leasing financiar. Clauza abuziva.

 

O. G. nr. 51/1997, art. 15

Ordonanta Curtii de Justitie a Uniunii Europene din 16 noiembrie 2010 pronuntata in C-76/10,
Pohotovost s.r.o. impotriva Iveta Korckovsca
.

 

Instanta nationala, avand in vedere toate imprejurarile care insotesc incheierea contractului, are obligatia de a stabili daca o clauza dintr-un contract de credit, care prevede in sarcina consumatorului o penalitate intr-un cuantum disproportionat de mare, trebuie considerata abuziva in sensul articolelor 3 si 4 din Directiva 93/13. Aceasta instanta are sarcina de a stabili toate consecintele care decurg din aceasta potrivit dreptului intern pentru a se asigura ca respectiva clauza nu creeaza obligatii pentru consumator.

               

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de

Contencios Administrativ si Fiscal,

Decizia nr. 1587  din 5 iulie 2011.

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6006/105/2009 debitoarea SC E C D SRL a formulat contestatie la tabelul preliminar intocmit de administratorul judiciar, cu privire la creantele mai multor creditori.

Prin  sentinta nr. 628 din 13 aprilie 2011, Tribunalul Prahova, a admis contestatia formulata de debitoarea SC E C D SRL, impotriva tabelului preliminar al creantelor intocmit de administratorul judiciar.

Judecatorul sindic a retinut, intre altele, ca in ce priveste suma de 14.833,42 lei reprezentand cheltuielile cu reposedarea  bunului, creditoarea, nu a facut dovada creantei sale si a relei credinte a debitoarei care sa justifice efectuarea acelor cheltuieli. Referitor la creanta in suma de 345.736,71 lei reprezentand daune-interese constand in valoarea finala si scadenta ramasa de recuperat si dobanda aferenta ratelor de leasing viitoare, judecatorul sindic a retinut ca sustinerile debitoarei cu privire la tratamentul  impovarator impus de o clauza existenta in contract, sunt intemeiate.

Astfel, instanta a constata ca era obligata sa verifice respectarea principiului reglementat de art. 5 C.civ neputandu-se deroga de la dispozitiile de ordine publica.

In speta,  s-a constatat ca, desi a semnat contractul de leasing financiar, debitoarea a  avut posibilitatea de a negocia cu finantatorul - creditor numai in privinta obiectului leasingului, a duratei contractului, a platilor ce urmau a fi efectuate, iar nu si conditiile generale de leasing la care debitoarea a aderat fara a le negocia in mod direct cu creditoarea, care au fost numai aduse la cunostinta utilizatorului, fara a exista o posibilitate reala pentru acesta de a le negocia.

Totodata, judecatorul sindic a retinut ca potrivit dispozitiilor OG nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing - art.15 – in cazul in care utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, finantatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul est obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate pana la data restituirii in temeiul contractului.

Asadar, nu exista o obligatie a utilizatorului decurgand din lege de a plati pe langa sumele mai sus precizate si toate celelalte rate de leasing ramase de achitat, precum si valoarea reziduala; plata ratelor de leasing ce ar fi datorate in  continuare, dupa reziliere, precum si a valorii reziduale reprezinta in fapt o sarcina evident excesiva impusa utilizatorului sa nu fie executat contractul, decat sa fie executat, deoarece ar obtine pe langa bunurile contractate si plata ratelor de leasing si valoarea reziduala.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs  creditoarea  SC ML IFN (Romania) SA Bucuresti.

Curtea a retinut urmatoarele:

Sustinerile recurentei pot fi incadrate in motivul de recurs prevazut de art. 304 pct.9 C.pr. civ., care are in vedere faptul ca hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii. In ambele cazuri este avuta in vedere, ca regula, incalcarea legii de drept material.

Hotararea este lipsita de temei legal, atunci cand din modul in care aste redactata hotararea nu se poate determina daca legea a fost sau nu corect aplicata, ceea ce inseamna ca lipsa de temei legal nu trebuie confundata cu incalcarea legii sau cu nemotivarea. In cauza de fata se constata ca legea a fost corect aplicata. Cea de a doua teza a textului de lege are in vedere situatia in care hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicare gresita a legii, ceea ce inseamna ca instanta a recurs la textele de lege aplicabile spetei dar, fie le-a incalcat, in litera sau spiritul lor, fie le-aplicat gresit. In cauza de fata aceste motive nu sunt incidente, instanta de fond aplicand in mod corect dispozitiile legale.

Din verificarea inscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezulta, astfel cum retine si instanta de fond, ca intimata a semnat un contract tipizat, ce stipuleaza, printre altele si plata de daune-interese, concomitent cu restituirea bunului.

Aceasta prevedere, in mod corect, s-a retinut ca are natura juridica a unei clauze penale si a fost examinata prin prisma art. 1066 Cod civil.

Potrivit dispozitiilor art. 1066 Cod civil, clauza penala, fiind un contract, trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate ale oricarei conventii, in principiu, instanta de judecata neputand sa reduca sau sa-i mareasca cuantumul si avand posibilitatea de a micsora proportional cu ce s-a executat, in caz de executare partiala a obligatiilor de catre debitor, conform dispozitiilor art. 1070 Cod civil.

Nu este de neglijat faptul ca instanta este obligata sa verifice respectarea principiului reglementat de art. 5 Cod civil, neputandu-se deroga de la dispozitiile de ordine publica.

Astfel cum a retinut si instanta fondului, debitoarea nu a avut posibilitatea de a negocia cu finantatorul decat aspecte ce tin de obiectul leasing-ului, durata contractului dar nu si conditiile generale la care aceasta a aderat, fara a le negocia in mod direct.

Fata de aceasta situatie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene in practica sa constanta a retinut ca „din aceasta perspectiva a protectiei consumatorului impotriva conditiilor de creditare inechitabile si pentru a-i permite sa cunoasca pe deplin conditiile executarii ulterioare a contractului subscris , articolul 4 din Directiva 87/102 impune ca , la incheierea contractului, debitorul sa fie in posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale (Hotararea
Berliner Kingl Brauerei,
C-208/98, punctul 21).

In dreptul intern, examinand dispozitiile art. 15 din O.G. nr. 51/1997, la care se face referire in cuprinsul cererii de recurs se retine expres, in final, ca utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate pana la data restituirii in temeiul contractului, situatie in care, rezulta in mod cert, ca nu exista o obligatie a utilizatorului decurgand din lege, de a plati pe langa sumele rezultate si toate celelalte rate de leasing ramase de achitat, valoarea reziduala, dar si predarea bunului.

In acest context, se apreciaza ca instanta fondului a interpretat in mod corect dispozitiile O.G. nr. 51/1997, privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, cuprinsul contractelor de leasing, cu caracter de adeziune, si dispozitiile art. 1066 Cod civil si art. 5 Cod civil.

Prin Ordonanta din 16 noiembrie 2010 pronuntata in C-76/10,
Pohotovost s.r.o. impotriva Iveta Korckovsca
, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca „revine instantei nationale in cauza, avand in vedere toate imprejurarile care insotesc incheierea contractului, obligatia de a stabili daca o clauza dintr-un contract de credit precum cea din speta, care prevede in sarcina consumatorului, potrivit constatarilor efectuate de aceasta instanta, o penalitate intr-un cuantum disproportionat de mare, trebuie considerata abuziva in sensul articolelor 3 si 4 din Directiva 93/13.In cazul unui raspuns afirmativ, revine acestei instante sarcina de a stabili toate consecintele care decurg din aceasta potrivit dreptului intern pentru a se asigura ca respectiva clauza nu creeaza obligatii pentru consumator”.

Pentru aceste considerente si in temeiul disp. art. 304

¹

si 312 C.pr.civ, Curtea a respins recursul ca nefondat, sentinta fiind temeinica si legala, in cauza nefiind incidente motivele de casare sau de modificare prevazute de art. 304 C.pr. civ.