Anulare acte juridice incheiate in dauna creditorilor.

 

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, art. 80 alin. 1 lit. b si c

 

Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile.In acest fel, legea sanctioneaza tocmai reaua-credinta in exercitarea de catre debitor a drepturilor sale, prin acte juridice incheiate in dauna creditorilor.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de

Contencios Administrativ si Fiscal,

Decizia nr. 1644  din 4 august 2011.

 

Prin cererile formulate de lichidatorul judiciar s-a solicitat anularea contractului de vanzare cumparare autentificat sub numarul 371 din data de 25.02.2010 si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului, respectiv obligarea paratului cumparator, R R V, la restituirea catre SC P SRL in insolventa, a imobilului ce a facut obiectul contractului de vanzare cumparare precum si anularea contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 174 din data de 02.03.2010 si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului, respectiv obligarea paratei cumparatoare, la restituirea catre debitoarea in insolventa, a fondului de comert ce a facut obiectul contractului de vanzare cumparare.

In motivarea cererii s-a invederat faptul ca in intervalul de timp cuprins intre momentul sesizarii instantei si momentul deschiderii procedurii insolventei debitoarea prin reprezentantul sau legal a urmarit prin toate mijloacele posibile saracirea patrimoniului falitei in dauna evidenta a creditorilor cunoscuti la acel moment.

Dincolo de imprejurarea ca nu exista nicio dovada a platii pretului mentionat in contract, notarul public neavand in posesia sa vreo factura fiscala si dovada de achitare a acesteia, in cauza opereaza si prezumtia de frauda instituita de art. 84 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

In drept, cererea s-a intemeiat pe dispozitiile art. 80 lit. b, c din Legea 85/2006.

Prin sentinta nr. 515 din 28.04.2011, Tribunalul Buzau – Sectia comerciala si de Contencios Administrativ, a admis cererile formulate de lichidatorul judiciar si a dispus anularea contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 371 din 25.02.2010  si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului de vanzare cumparare, respectiv obligarea paratului cumparator la restituirea catre debitoare a imobilului ce a facut obiectul contractului.

Prin aceeasi sentinta s-a dispus anularea contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 174 din 02.03.2010 si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului, respectiv obligarea paratei cumparatoare la restituirea catre debitoare a fondului de comert ce a facut obiectul contractului de vanzare cumparare.

Impotriva sentintei au declarat recurs .

Curtea a retinut ca recursurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce urmeaza:   

Lichidatorul judiciar si-a intemeiat cererea in anulare pe dispozitiile art. 80 alin 1 lit. b) si c) din Legea nr. 85/2006, potrivit carora administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile.

In acest fel, legea sanctioneaza tocmai reaua-credinta in exercitarea de catre debitor a drepturilor sale, prin acte juridice incheiate in dauna creditorilor. Daca scopul partilor contractante sau cel putin al debitorului la incheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauza ilicita, iar potrivit art. 966 din Codul civil, acesta nu poate avea niciun efect.

Obligatia instantei de a-si motiva hotararea adoptata, consacrata legislativ in dispozitiile art.261 cod procedura civila, are in vedere  stabilirea in considerentele hotararii a situatiei de fapt expusa in detaliu incadrarea in drept, examinarea argumentelor partilor si punctul de vedere al instantei fata de fiecare argument relevant, si, nu in ultimul rand rationamentul logico-juridic care a fundamentat solutia adoptata. 

Aceste cerinte legale impuse de insasi esenta infaptuirii justitiei, au fost respectate de instanta de fond, iar faptul ca solutia adoptata ii nemultumeste pe recurenti nu poate inlatura rationamentul logico-juridic clar explicitat si intemeiat pe considerente de drept.

In cauza motivarea hotararii recurate raspunde tuturor exigentelor legale deoarece examineaza efectiv apararile si sustinerile partilor, explicand in termeni accesibili situatia de fapt si dezlegarea in drept statuata de instanta.

Cu alte cuvinte, concluzia instantei  este precedata de o examinare a chestiunilor de fapt si de drept ridicate care vizau actele incheiate fraudulos.

In ceea ce priveste aplicarea gresita a legii, motiv de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, cu privire la dispozitiile art. 80 alin.1 lit. b) si c) din legea nr. 85/2006,  Curtea retine ca judecatorul-sindic a facut o justa aplicare a dispozitiilor precitate, data fiind ipoteza legala, asa cum aceasta a fost instituita de legiuitor. Astfel, desi se sustine ca in cauza nu ar fi fost facuta dovada complicitatii tertilor si a debitoarei, la fraudarea creditorilor, acest lucru este dovedit deplin, in primul rand datorita relatiilor de rudenie dintre parti si a faptului ca actele s-au incheiat dupa introducerea cererii de deschidere a procedurii insolventei. Or, in acest caz, nu se poate sustine cu suficient temei ca tocmai aceste transferuri patrimoniale, de o valoare relativ ridicata, nu au determinat un dezechilibru major in situatia financiara a falitei.  In aceste conditii, in opinia Curtii, aspectele prezentate de lichidator si retinute de judecatorul-sindic  sunt suficiente pentru a proba complicitatea tertilor, cu falita pentru fraudarea intereselor sau drepturilor creditorilor acesteia din urma. 

Asadar, complicitatea paratilor, in fraudarea creditorilor falitei, nu poate fi pusa la indoiala, de altfel, ambele operatiuni a caror anulare s-a solicitat in prezenta cauza impunandu-se a fi analizate din acest punct de vedere impreuna, pentru ca ambele au pret derizoriu fata de valoarea reala, probata de lichidator.

Curtea constata ca  in ambele cazuri aplicarea ipotezei legale cuprinsa in  articolul invocat asupra starii de fapt este corecta.

Din analiza amanuntita a actelor ce fac obiectul litigiului, rezulta ca partile contractante au incheiat cu rea-credinta aceste acte, in dauna intereselor creditorilor, cu finalitatea diminuarii masei active a debitoarei si a obtinerii unui avantaj injust de catre acestea.

Astfel, toate partile implicate in aceasta operatiune juridica se aflau in legaturi de stransa rudenie si cunosteau situatia societatii debitoare, in sensul ca aveau cunostinta de existenta cererii de deschidere a procedurii si de starea de insolventa a debitoarei si de imprejurarea ca, prin scoaterea imobilului in litigiu, din proprietatea societatii, datoriile catre creditori nu vor mai fi achitate.