Principiul loialitatii administrarii probelor, Invocarea provocarii la savarsirea infractiuni din partea organelor judiciare

 

Codul de procedura penala: art. 101 alin. (1) - alin. (3)

Codul penal : art. 289

Conventia europeana asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului : art. 6 Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului: cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Ludi c. Elvetiei, Teixeira c. Portugaliei si cauza Constantin si Stoian impotriva Romaniei

Principala critica a inculpatului sustinuta de catre ambii aparatori alesi este motivata pe existenta provocarii in cauza si solicitarea ca in acest temei sa se dispuna achitarea, in baza art.16 lit. a) C.pen., pe motiv ca fapta nu exista, sau art.16 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., fapta nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege, aspecte neconfirmate de probatoriul administrat.

Potrivit art. 101 alin. (1), alin. (3) C.pr.pen., „ este oprit a se intrebuinta violenta, amenintari ori alte mijloace de constrangere, precum si promisiuni sau indemnuri in scopul de a se obtine probe.

Este interzis organelor judiciar penale sau altor persoane care actioneaza pentru acestea sa provoace o persoana sa savarseasca ori sa continue savarsirea unei fapte penale, in scopul obtinerii unei probe"

De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 289 C.pen., „fapta functionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase in legatura cu indeplinirea, neindeplinirea, urgentarea ori intarzierea indeplinirii unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu au in legatura cu indeplinirea unui act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica ori de exercita profesia sau activitatea in executarea careia a savarsit fapta".

Instanta de control judiciar apreciaza ca nu isi gasesc aplicabilitate in speta dispozitiile art. 101 C.pr.pen., activitatea desfasurata de denuntatoare neputand fi subsumata notiunii de „ determinare" a inculpatului sa savarseasca sau sa continue comiterea faptei penale de care este acuzat in scopul obtinerii de probe, asa cum prevede textul de lege invocat de aparare.

Sub acest aspect, Curtea arata ca, in conformitate cu jurisprudenta instantei de contencios european referitoare la art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si cu dispozitiile art. 101 C.pr.pen., activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia si a altor persoane care actioneaza pentru organul judiciar, asa cum este martorul denuntator, respecta garantiile conferite de art. 6 din Conventie si norma interna mentionata, neexistand o provocare daca se limiteaza la examinarea, de o maniera pasiva, a activitatii infractionale si punerea la dispozitia organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor si tragerea la raspunderea penala a faptuitorului, fara a exercita asupra persoanei o influenta de natura a instiga la comiterea unei infractiuni care, altfel, nu ar fi fost savarsita, in scopul de a face posibila constatarea infractiunii (cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Ludi c. Elvetiei, Teixeira c. Portugaliei si cauza Constantin si Stoian impotriva Romaniei).

De asemenea, Curtea a mai stabilit ca nu se poate retine provocarea acuzatului de catre organele judiciare, in masura in care intentia infractionala era deja luata, existand predispozitia faptuitorului de a comite infractiunea (si nu creata prin actiunea organului judiciar), iar autoritatile judiciare aveau motive intemeiate sa suspecteze activitatile ilicite ale persoanei respective.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, Decizia penala nr. 741/A din 22 iulie 2015,

Prin sentinta penala nr.186/12.05.2015, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 5952/30/2014, in baza art. 48 C.pen., raportat la art. 289 C.pen. si art. 396 alin.(10) C.pr.pen., a fost condamnata inculpata B.R.M., la 2 (doi) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la luare de mita.

Pe durata si in conditiile art. 65 C.pen., i-au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prevazute de art. 66 lit. a), b), g) C.pen.

Pe durata si in conditiile art. 54 C.pen., i s-a aplicat aceleiasi inculpate pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a), b), g) C.pen., pe o durata de 2 ani, dupa executarea pedepsei.

In baza art. 91 C.pen. s-a dispus suspendarea executarii sub supraveghere a pedepsei aplicata inculpatei B.R.M. si s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, conform dispozitiilor art. 92 C.pen.

S-a dispus ca supravegherea sa fie efectuata de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Arad.

In baza art. 93 alin.(1) C.pen. a fost obligata inculpata, ca pe durata termenului de supraveghere, sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: sa se prezinte la Serviciul de probatiune de pe langa Tribunalul Arad, la datele fixate de acesta; sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea lor; sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; sa comunice schimbarea locului de munca; sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor de existenta.

In baza art. 93 alin. (3) C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata

2. R.M. va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul Primariei Municipiului A. sau Consiliului local al comunei V., jud. A., pe o perioada de 80 (optzeci) zile.

In baza art. 91 alin. (4) C.pen. i s-a atras atentia inculpatei asupra dispozitiilor art. 96

3. pen. privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere in cazul in care pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat savarseste o noua infractiune, descoperita pana la implinirea termenului si pentru care s-a pronuntat o condamnare la pedeapsa inchisorii.

In baza art. 289 C.pen., a fost condamnat inculpatul B.R.M., la 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita.

Pe durata si in conditiile art. 65 C.pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 66 lit. a), b), g) C.pen.

Pe durata si in conditiile art. 54 C.pen., i s-a aplicat aceluiasi inculpat pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a), b) si g) C.pen., pe o durata de 3 ani, dupa executarea pedepsei.

Din probele administrate in cauza, coroborate cu probele administrate in cursul cercetarii judecatoresti, prima instanta a retinut, in fapt, urmatoarele:

La data de 20.01.2014, numita F.I. a depus un denunt la sediul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara cu privire la savarsirea infractiunii de trafic de influenta prev. de art. 291 C.p. de catre numita B.R.M., angajata a Penitenciarului Arad.

In denuntul formulat, F.I. a declarat ca inculpata B.R.M., angajata a Penitenciarului Arad, i-a pretins suma de 2000 de euro, sustinand ca are influenta asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad, care hotaraste cu privire la acordarea dreptului de munca detinutilor, pentru a-i acorda fiului martorei, incarcerat in Penitenciarul Arad, dreptul de munca.

Prin ordonanta din data de 22.07.2014 s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta prevazuta si pedepsita de art. 291 alin. (1) C.pen.

In urma solicitarii adresate de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis, prin incheierea nr.172/ST/22.07.2014, s-a dispus autorizarea interceptarii comunicatiilor si a oricarui tip de comunicare la distanta efectuate de posturile telefonice apartinand inculpatei si martorului denuntator, precum si supravegherea video, audio si prin fotografiere fata acestea.

Din cuprinsul declaratiei martorei F.I. rezulta ca in anul 2012, fiul acesteia, martorul R.D.V., a fost incarcerat in Penitenciarul Arad ca urmare a unei condamnari privind executarea unei pedepse de 9 ani inchisoare pentru savarsirea unei infractiuni de talharie.

In incercarea de a-l ajuta, prin intermediul unei cunostinte, aceasta a luat legatura cu inculpata B.R., despre care stia ca lucreaza ca si agent de penitenciare in cadrul Penitenciarului Arad.

In cursul anilor 2012-2013 martora s-a intalnit de cateva ori cu inculpata B.R., vizitand-o si la domiciliu si aceasta i-a spus ca il poate ajuta pe fiul ei, in sensul de a fi scos la munca, beneficiind astfel de reducerea pedepsei pe care o executa. Inculpata i-a spus ca acest lucru se poate rezolva in schimbul sumei de 2000 euro, bani pe care insa martora nu ii avea la momentul respectiv.

Martorului R.D.V. i-a fost acordat dreptul la munca in perioada mai 2013-februarie 2014, fiindu-i retras acest drept ca urmare a aplicarii unei sanctiuni. Ulterior retragerii acestui drept, acesta a declarat ca a formulat mai multe cereri de a fi scos la munca, care insa nu i-au fost aprobate.

La data de 18.07.2014, martora F.I. a luat legatura din nou (telefonic) cu inculpata

2. R. si i-a spus ca a reusit sa faca rost de bani, stabilind sa se intalneasca in zilele urmatoare pentru a discuta.

Conform probatoriului administrat in cauza rezulta ca in cadrul unei intalniri care a avut loc in data de 23.07.2014, intre martora denuntatoare F.I. (care avea asupra sa tehnica de inregistrare audio-video, activitate autorizata conform celor mentionate mai sus) si inculpatii B.D.M., comisar sef de penitenciare, imputernicit sef serviciu siguranta in cadrul Penitenciarului Arad si B.R., agent sef de penitenciare in cadrul Penitenciarului Arad, la domiciliul acestora, situat in A., str. D., i s-a solicitat din nou denuntatoarei suma de 2000 de euro, in vederea rezolvarii favorabile a situatiei fiului ei, in sensul de a fi scos efectiv la munca.

Solicitarea a fost facuta de inculpata B.R.M. dar din evolutia discutiilor rezulta ca cel care trebuia sa dispuna scoaterea la munca a fiului martorei era inculpatul B.D.M., acesta acceptand sa faca demersurile necesare in acest scop.

La finalul acestei intalniri, martora a stabilit cu cei doi inculpati sa ii contacteze a doua zi, pentru a se intalni cu acestia si a le inmana suma de 2000 de euro, conform celor discutate.

Din ansamblul probelor administrate a rezultat faptul ca inculpatul B.D.M., imputernicit sef serviciu siguranta in cadrul Penitenciarului Arad, persoana cu atributii si in ceea ce priveste repartizarea detinutilor la punctele de lucru, urma sa dispuna cu privire la repartizarea detinutului R.D.V. la un loc de munca, dupa primirea banilor solicitati initial de sotia sa, inculpata B.R.M., de la martora denuntatoare F.I.

Aceste concluzii rezulta din activitatile ulteriore ale inculpatului. Astfel, a doua zi, inculpatul B.D.M. s-a deplasat la punctul de lucru coordonat de martorul M.M. unde a solicitat acestuia ca in locul detinutului N.S. ce urma sa intre in analiza comisiei de propuneri in vederea liberarii conditionate, sa fie scos la munca fiul martorei denuntatoare.

Potrivit declaratiilor martorului M., inculpatul a solicitat detinutului N. sa nu mai iasa la munca, practica neintalnita pana atunci, ca de altfel si solicitarea inculpatului era o noutate.

Dupa efectuarea acestor demersuri, asa cum rezulta din procesul verbal de redare a discutiilor telefonice dintre inculpatul B.D. si sotia sa, inculpata B.R., acesta a comunicat faptul ca problema fiului denuntatoarei era rezolvata si s-a interesat daca a fost contactata de denuntatoare.

Inculpata B.R., in incercarea de a evita un contact direct cu denuntatoarea F.I. in momentul primirii banilor, a contactat-o telefonic pe acesta in data de 24.07.2014 si ia solicitat sa lase plicul cu bani in cutia postala, spunandu-i ca a parasit domiciliul, desi din nota de supraveghere operativa rezulta ca la acel moment se afla impreuna cu sotul ei acasa.

Dupa ce martora denuntatoare a lasat banii in cutia postala a imobilului in care se aflau inculpatii, situat in A., strada D., la acest imobil a fost efectuata o perchezitie domiciliara, in baza mandatului emis de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis, fiind gasit in cutia postala un plic continand suma de 2000 de euro, in 4 bancnote a cate 500 de euro, cu privire la care inculpatii au declarat ca nu au cunostinta cum a ajuns acolo.

Suma de bani fiind pusa la dispozitia denuntatoarei de catre organele de urmarire penala, fost retinuta de acestea.

In prima faza, inculpatii nu au recunoscut savarsirea faptelor, declarand ca nu au cunostinta de modul in care a ajuns plicul cu suma de 2000 de euro in cutia postala a imobilului in care locuiesc.

Inculpata B.M. a refuzat initial sa dea declaratii pentru ca in fata instantei sa declare ca banii respectivi reprezentau in fapt un imprumut acordat de denuntatoare, iar ulterior, in fata procurorului, sa-si nuanteze declaratia, recunoscand partial savarsirea faptei. Astfel, aceasta a declarat ca sotul ei, inculpatul B.D.M., nu a avut cunostinta de intelegerea dintre ea si denuntatoare, iar banii respectivi urmau sa fie folositi doar de ea, fara a incerca in fapt sa-l ajute in vreun fel pe fiul martorei.

Dupa trimiterea in judecata, inculpata a recunoscut starea de fapt retinuta in sarcina sa, solicitand judecarea in conditiile art. 375 si urm. C.pr.pen.

Inculpatul B.D.M. a negat savarsirea faptei, declarand ca nu a avut cunostinta de intelegerea dintre martora si sotia sa si ca a incercat doar sa-l ajute pe fiul denuntatoarei prin mijloace legale.

Sustinerile inculpatului sunt contrazise insa atat de declaratiile martorilor F.I. si M.M. cat si de discutiile inregistrate in mediu ambiental sau a discutiilor telefonice.

O alta aparare formulata de inculpatul B.D.M. a fost aceea ca ar fi fost provocat prin atitudinea denuntatoarei si in concluzie s-a apreciat ca probatoriul astfel administrat ar fi nul.

Analizand aceasta aparare, prima instanta a constatat ca textul legal aplicabil ar fi cel al articolului 101 C.pr.pen., potrivit caruia este oprit a se intrebuinta violente, amenintari ori alte mijloace de constrangere, precum si promisiuni sau indemnuri in scopul de a se obtine probe.

Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afecteaza capacitatea persoanei de a-si aminti si de a relata in mod constient si voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdictia se aplica chiar daca persoana ascultata isi da consimtamantul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.

Potrivit aceluiasi text legal, este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care actioneaza pentru acestea sa provoace o persoana sa savarseasca ori sa continue savarsirea unei fapte penale, in scopul obtinerii unei probe.

Textul de lege, intrucat nu distinge, are in vedere provocarea din partea organelor de urmarire penala, a agentilor statului, dar si din partea
oricarei persoane private
- de exemplu denuntator - in scopul obtinerii de probe care sa duca la incriminarea faptuitorului.

Sintagma
„a provoca”
presupune o
instigare
la comiterea infractiunii (indemn, incurajare, in sensul reglementarii formei de participatie a instigarii prevazute de art. 47 C.pen.), dar se poate aprecia ca intra sub incidenta textului de lege de mai sus si provocarea sub forma
vicleniei, inselaciunii,
in urma careia persoanei i se sugereaza intr-un mod neechivoc savarsirea unei infractiuni.

Se comite o instigare ori de cate ori organele de urmarire penala nu se limiteaza la a cerceta in mod pasiv activitatea infractionala, ci exercita o asemenea influenta asupra persoanei vizate, incat sa determine savarsirea unei fapte penale care fara aceasta interventie nu ar fi fost savarsita, cu scopul de a constata o infractiune, respectiv de a obtine probe si de a declansa urmarirea penala.

Legislatia romana nu prevede o definitie a acestei provocari, dar pe baza art. 101

3. pen. si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului se retine existenta acesteia daca sunt indeplinite cumulativ conditiile: situatia presupus infractionala tinde sa fie probata prin solicitarea emanand de la o persoana ce avea sarcina sa descopere infractiunea sau cand exista o invitatie directa la comiterea unei infractiuni din partea unui denuntator sau a unui martor anonim; lipsa oricarui indiciu ca fapta ar fi fost savarsita fara aceasta interventie.

Ori in cauza aceste conditii nu sunt indeplinite, rezultand din probatoriu ca banii au fost solicitati de inculpata cu mult timp inainte si ca la un moment dat inculpatul a facut demersurile necesare pentru ca fiul sau sa fie scos la munca, dar pentru ca „asteptarile nu au fost satisfacute” detinutul a fost retras de la munca.

Textele legale aplicabile in cauza sunt: art. 289 C.pen.: Fapta functionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase, in legatura cu indeplinirea, neindeplinirea, urgentarea ori intarzierea indeplinirii unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in legatura cu indeplinirea unui act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica ori de a exercita profesia sau activitatea in executarea careia a savarsit fapta; art. 48 C.pen.: Complice este persoana care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.

Analizand starea de fapt retinuta, prima instanta a apreciat ca faptele inculpatului

2. D.M., comisar sef de penitenciare, imputernicit sef serviciu siguranta in cadrul Penitenciarului Arad de a accepta primirea de la martora denuntatoare F.I. a sumei de 2000 de euro pentru a dispune ca detinutul R.D.V., fiului martorei, incarcerat in Penitenciarul Arad, sa fie scos efectiv la un post de munca din cadrul Penitenciarului Arad, chiar daca banii ar fi fost folositi exclusiv de sotia sa, constituie infractiunea de luare de mita prevazuta si pedepsita de art. 289 C.pen.

Impotriva sentintei penale nr. 186 din 12.05.2015 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr.5952/30/2014 a declarat apel inculpatul B.D., inregistrat pe rolul Curtii de Apel Timisoara la data de 10.06.2015, sub nr. 5952/30/2014.

In motivarea apelului inculpatul, a solicitat, sa se dispuna achitarea sa in baza art.396 alin. (4) C.pr.pen., raportat la art.16 alin.(1) lit. a) C.pr.pen., iar in subsidiar condamnarea la o pedeapsa in limitele legale, iar ca modalitate de executare sa se dispuna suspendarea executarii sub supraveghere, pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 289 C.pen.

S-a mai aratat ca existenta infractiunii de luare de mita nu rezulta din probele administrate, in conditiile in care in mod real inculpatul a fost provocat sa comita infractiunea de luare de mita, desi nu exista nicio proba care sa dovedeasca implicarea sa anterioara in comiterea unei astfel de infractiuni, si, chiar provocat fiind, a respins in mod explicit si repetat oferta de mita.

S-a mai aratat ca nu poate fi retinuta ca modalitate de comitere a infractiunii nici primirea efectiva a banilor, nici direct, nici indirect, din moment ce asa-zisul flagrant s-a concretizat in lasarea banilor in posta de catre denuntatoare ca urmare a unei discutii telefonice purtate exclusiv cu inculpata B.R., banii fiind gasiti in aceeasi stare si in acelasi loc cu ocazia perchezitiei domiciliare, prin urmare, nu exista vreo dovada ca inculpatul B.D. a asistat la discutia sotiei sale cu denuntatoarea, ca a stiut de lasarea lor in posta, ca sotia urma sa-i dea ori sa-i spuna de existenta lor, ca a avut vreun moment contact cu ei, singura concluzie posibila este in sensul ca inculpatul nu a primit acesti bani.

In ceea ce priveste provocarea s-a mai aratat ca denuntatoarea a fost amenintata de catre organele de urmarire penala pentru a-l provoca pe inculpat, asa cum rezulta din declaratia data in fata primei instante, prima instanta nu s-a sesizat cu privire la infractiunea de marturie mincinoasa fata de martorul R.D.V., invocand practica CEDO privind provocarea si dispozitiile art. 101 C.pr.pen.

Din analiza sentintei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate si analizate din oficiu, in limitele prev. de art.417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea retine urmatoarele:

Critica inculpatului, prin aparator, referitoare la faptul ca acesta ar fi fost trimis in judecata pentru infractiunea de luare de mita in varianta pretinderii sumei de 2000 Euro de la denuntatoare, iar instanta de fond a dispus condamnarea acestuia pentru infractiunea de luare de mita in variata primirii, este nefondata, intrucat asa cum rezulta din considerentele rechizitoriului la incadrarea juridica inculpatul a fost trimis in judecata pentru aceeasi varianta a infractiunii de luare de mita pentru care a si fost condamnat.

Apararea inculpatului referitoare la faptul ca solutia primei instante este netemeinica si nelegala, intrucat prima instanta nu a respectat dispozitiile art. 403 C.pr.pen., hotararea fiind nemotivata, deoarece nu s-au inlaturat aspectele favorabile inculpatului incalcandu-se astfel si dispozitiile art. 6 din practica CEDO, privind dreptul la un proces echitabil, nu au suport probator in conditiile in care pe de o parte aspectele invocate nu se incadreaza in cazurile de nulitate absoluta limitativ prevazute de art. 281 C.pr.pen., pentru ca hotararea sa fie nula, asa cum se sustine, iar pe de alta parte asa cum rezulta din considerentele sentintei apelate prima instanta a analizat apararile inculpatului si a motivat solutia data in cauza, nemultumirile inculpatului vizand de fapt condamnarea sa, fapt care nu poate duce la concluzia ca solutia este nemotivata pe considerentul ca nu s-a retinut de catre prima instanta provocarea.

Principala critica a inculpatului sustinuta de catre ambii aparatori alesi este motivata pe existenta provocarii in cauza si solicitarea ca in acest temei sa se dispuna achitarea, in baza art.16 lit. a) C.pr.pen., pe motiv ca fapta nu exista, sau art.16 alin.(1) lit. b) C.pr.pen., fapta nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege, aspecte neconfirmate de probatoriul administrat.

Potrivit art.101 alin.(1), alin. (3) C.pr.pen., „este oprit a se intrebuinta violenta, amenintari ori alte mijloace de constrangere, precum si promisiuni sau indemnuri in scopul de a se obtine probe.

Este interzis organelor judiciar penale sau altor persoane care actioneaza pentru acestea sa provoace o persoana sa savarseasca ori sa continue savarsirea unei fapte penale, in scopul obtinerii unei probe”

De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 289 C.pr.pen., „fapta functionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase in legatura cu indeplinirea, neindeplinirea, urgentarea ori intarzierea indeplinirii unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu au in legatura cu indeplinirea unui act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica ori de exercita profesia sau activitatea in executarea careia a savarsit fapta”.

Instanta de control judiciar apreciaza ca nu isi gasesc aplicabilitate in speta dispozitiile art. 101 C.pr.pen., activitatea desfasurata de denuntatoare neputand fi subsumata notiunii de „ determinare” a inculpatului sa savarseasca sau sa continue comiterea faptei penale de care este acuzat in scopul obtinerii de probe, asa cum prevede textul de lege invocat de aparare.

Sub acest aspect, Curtea arata ca, in conformitate cu jurisprudenta instantei de contencios european referitoare la art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si cu dispozitiile art. 101 C.pr.pen., activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia si a altor persoane care actioneaza pentru organul judiciar, asa cum este martorul denuntator, respecta garantiile conferite de art. 6 din Conventie si norma interna mentionata, neexistand o provocare daca se limiteaza la examinarea, de o maniera pasiva, a activitatii infractionale si punerea la dispozitia organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor si tragerea la raspunderea penala a faptuitorului, fara a exercita asupra persoanei o influenta de natura a instiga la comiterea unei infractiuni care, altfel, nu ar fi fost savarsita, in scopul de a face posibila constatarea infractiunii (cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Ludi c. Elvetiei, Teixeira c. Portugaliei si cauza Constantin si Stoian impotriva Romaniei).

In jurisprudenta sa recenta, CEDO a dezvoltat conceptul de „provocare" distinct de folosirea legitima a operatiunilor sub acoperire, subliniind inca o data obligatia instantelor nationale de a proceda la o examinare atenta a materialului din dosar in cazul in care inculpatul invoca instigarea din partea politiei.

De asemenea, Curtea a mai stabilit ca nu se poate retine provocarea acuzatului de catre organele judiciare, in masura in care intentia infractionala era deja luata, existand predispozitia faptuitorului de a comite infractiunea (si nu creata prin actiunea organului judiciar), iar autoritatile judiciare aveau motive intemeiate sa suspecteze activitatile ilicite ale persoanei respective.

In ceea ce priveste prima conditie in raport cu care instantele nationale apreciaza asupra existentei provocarii in lumina jurisprudentei CEDO, referitoare la probarea situatiei infractionale prin solicitarea investigatorului ori colaboratorului sau la existenta unei invitatii exprese la comiterea faptei din partea unui denuntator ori a unui martor anonim, se constata, din probele administrate in cauza in ambele faze procesuale, ca, dimpotriva, inculpatul cunostea despre discutiile pe care martora F.I. le avusese cu coinculpata B.R.M. cu privire la solicitarea sumei de 2000 Euro pentru ca fiul denuntatoarei sa fie scos la munca, asa cum rezulta din declaratia martorei denuntatoare data inclusiv in fata primei instante, (fila 180) precum si din denuntul formulat.

Mai mult decat atat in data de 23.07.2014 cand martora denuntatoare (care avea asupra sa tehnica de inregistrare audio - video, autorizata potrivit legii) s-a intalnit acasa cu cei doi inculpati, inculpatul B.D.M. nu a fost surprins sau indignat de prezenta mamei unui detinut la domiciliul personal si nu a anuntat autoritatile cu privire la solicitarile acesteia si nici nu i-a solicitat sa paraseasca de urgenta domiciliu, semn ca nu era strain de intalnirile pe care sotia acestuia, coinculpata

2. R.M., le avusese anterior cu martora denuntatoare la domiciliul acestora si in cadrul carora s-a discutat despre suma de bani pe care trebuia sa o primeasca pentru a-l scoate pe fiul denuntatoarei la munca.

Faptul ca inculpatul nu a fost provocat de catre denuntatoare sa comita infractiunea, rezulta si din depozitia martorului R.D.V., care arata ca inculpatul a mai solicitat si altor detinuti sume de bani pentru a fi scosi la munca, precum si din declaratia martorei denuntatoare care a aratat ca fiul acesteia a mai fost scos la munca initial.

Nu poate fi retinuta sustinerea inculpatului referitoare la faptul ca, cu privire la martorul R.D.V. instanta trebuia sa se sesizeze cu privire la savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa, intrucat a refuzat sa indice numele condamnatului care i-ar fi spus ca inculpatul i-ar fi solicitat bani, intrucat sesizarea cu privire la infractiunile de audienta este atributul exclusiv al instantelor de judecata, potrivit art. 360 C.pr.pen., iar instanta nu poate fi obligata sa faca astfel de sesizari ori de cate ori inculpatii sunt nemultumiti de declaratiile pe care martorii le dau in defavoarea acestora.

In ceea ce priveste sustinerile inculpatului, prin aparatori, referitoare la faptul ca martora denuntatoare ar fi fost amenintata de catre anchetatori sa-l provoace pe inculpat sa comita infractiunea si sa se deplaseze la domiciliul acestuia atunci cand inculpatul este acasa, in caz contrar urmand ca aceasta sa fie inculpata pentru infractiunea de dare de mita, Curtea constata ca in cauza nu s-a dovedit existenta vreunei amenintari din partea organelor de urmarire penala cu privire la martora denuntatoare in conditiile in care asa cum rezulta din probele administrate, respectiv declaratia martorului R.D.V., declaratia denuntatoarei si declaratia coinculpatei, care a recunoscut starea de fapt descrisa prin rechizitoriu si intreg probatoriul administrat, inculpatul nu era strain de activitatea infractionala, acesta desfasurand astfel de activitati si anterior inregistrarii discutiei ambientale din data de 23.07.2014, acesta la mai ajutat anterior pe martorul R.D.V. sa iasa la munca, iar ulterior i-a fost retras acest drept, cunostea discutiile anterioare pe care sotia sa le-a avut cu martora denuntatoare in cadrul caruia i-au fost solicitati bani denuntatoarei pentru care inculpatul B.D.M. sa permita fiului denuntatoarei sa iasa la munca, astfel incat acesta nu a fost provocat de catre denuntatoare la data de 23.07.2014 sa comita infractiunea de dare de mita.

De altfel, martora denuntatoare nu putea fi amenintata de catre organele de urmarire penala cu savarsirea infractiunii de dare de mita, intrucat tocmai in scopul descoperirii infractiunii de coruptie legiuitorul roman a prevazut posibilitatea ca denuntatorul sa nu fie condamnat pentru aceasta fapta daca denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat cu privire l a aceasta, potrivit art.290 alin. (3) C.pen.

Faptul ca martora denuntatoare a discutat cu organele de urmarire penala despre prezenta acesteia in domiciliul inculpatilor in vederea inregistrarii discutiilor ambientale se incadreaza in operatiunile specifice de investigare a acestor infractiuni de coruptie in conditiile prevazute de lege, intrucat denuntatoarea a purtat asupra sa tehnica de inregistrate audio - video, activitate autorizata prin incheierea judecatoriului de drepturi si libertati de la Tribunalul Timis nr. 172/ST/22.07.2014, iar prin declaratia data in fata primei instante, martora denuntatoare a aratat ca anterior discutiei pe care a avut-o cu organele de urmarire penala, a discutat cu inculpata

2. R.M. in vederea unei intalniri cu privire la rezolvarea situatiei fiului sau, discutii pe care le-a avut si in anii 2012 - 2013, cand inculpata B.R.M. i-a cerut suma de 2000 Euro, chiar si in transe, pentru a-i da sotului sau in vederea scoaterii la munca a fiului denuntatoarei.

Dupa formularea denuntului, organele judiciare avand indicii ale comiterii unei fapte de coruptie si cu privire la posibila implicare a inculpatilor, au efectuat activitatile specifice pentru stabilirea adevarului si tragerea la raspundere a persoanelor vinovate, constatand ca aspectele relevate de martora denuntatoare sunt confirmate de probatoriul administrat. Pe de alta parte, folosirea inregistrarilor in mediu ambiental realizata de catre martora denuntatoare, nu constituie o incalcare a normei penale, avand in vedere faptul ca inculpatul a comis infractiunea de luare de mita fara vreo interventie a denuntatorului.

Faptul ca inculpatul B.D.M. nu a fost provocat de denuntatoare in data de

2014. rezulta si din neindeplinirea celei de a doua conditii a provocarii respectiv existenta unor indicii ca fapta nu a fost savarsita fara interventia martorului denuntator.

Astfel, a doua zi, in data de 24.07.2014, inculpatul B.D.M. s-a deplasat la punctul de lucru coordonat de martorul M.M. unde a solicitat acestuia ca in locul detinutului N. S. ce urma sa intre in analiza comisiei de propuneri in vederea liberarii conditionate, sa fie scos la munca fiul martorei denuntatoare, martorul R.D.V.

Aceste aspecte sunt confirmate de declaratiile martorului M.M. care arata ca inculpatul i-a solicitat detinutului N. sa nu mai iasa la munca, practica neintalnita pana atunci, ca de altfel si solicitarea inculpatului fata de un detinut.

De asemenea, inculpatul B.D.M. nu a adus la cunostinta conducerii penitenciarului sau organelor de urmarire penala faptul ca mama unui detinut i-a solicitat o suma de bani pentru a-i facilita dreptul la munca al fiului acestuia detinut in Penitenciarul Arad, ci in desfasurarii activitatii infractionale i-a solicitat altui detinut sa nu iasa la munca pentru a putea iesi martorul R.D.V., iar in urma demersurilor efectuate, asa cum rezulta din procesul - verbal de redare a discutiilor telefonice dintre cei doi coinculpati, inculpatul B.D.M. i-a comunicat sotiei sale ca problema fiului denuntatoarei era rezolvata si s-a interesat daca a fost contactata de denuntatoare, astfel incat nu poate fi vorba de o provocare in cauza de fata.

In cauza nu sunt aplicabile cauzele CEDO invocate de catre inculpat in aparare, intrucat nu s-a dovedit provocarea si au fost respectate atat de organele de urmarire penala cat si de instanta de fond dispozitiile legale care guverneaza desfasurarea procesului penal.

Pentru toate aceste considerente, in baza art. 421 pct.1 lit. b) C.pr.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.D.M. impotriva sentintei penale nr.186 din

2015. pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 5952/30/2014.