Principiile Fundamentale Ale Procesului Penal | Discută Cu Un Avocat Online 24/7
caut avocati bucuresti
Declaratiile martorilor in procesul penal
17 octombrie 2012
caut avocat bun
Actul sexual cu minor
22 octombrie 2012

Principiile fundamentale ale procesului penal

caut avocat bucuresti

caut avocat bucuresti

Principiile fundamentale ale procesului penal

Principiile fundamentale ale procesului penal

1. Principiul legalităţii este o transpunere pe plan practic a principiului general al legalităţii înscris în art. 1 al Constituţiei revizuite, potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Acest principiu este consacrat în Codul de procedură penală în art. 2, unde se arată că procesul penal se desfăşoară, atât în cursul urmării penale, cât şi al judecăţii, potrivit dispoziţiilor legii. Acest principiu exprimă următoarele cerinţe:

a) activitatea procesuală penală nu se poate fi desfăşurată decât de organele judiciare prevăzute de lege, în compunerea şi limitele indicate de lege; normele care reglementează organizarea, funcţionarea organelor judecătoreşti, precum şi competenţa lor, sunt norme imperative şi nu se poate îngădui nici o abatere de ele;

b) procedura de urmărire şi judecată trebuie să se desfăşoare numai în condiţiile şi formele prevăzute de lege;

c) organele judecătoreşti trebuie să respecte drepturile procesuale ale părţilor şi să le asigure exercitarea lor.

Pentru a se asigura legalitatea procesului penal, Codul de procedură penală a instuit anumite garanţii juridice. De exemplu, ori de câte ori legea nu a fost respectată când s-a dispus un act procesual sau procedural, există posibilitatea anulării acelui act. Persoanele care au încălcat legea cu ocazia activităţii procesuale pot fi sancţionate administrativ, civil sau penal.

Instituirea unor sancţiuni nu este o garanţie suficientă pentru legalitatea procesului. De aceea, Codul de procedură penală a organizat un control între organele judecătoreşti care să asigure înlăturarea oricăror ilegalităţi. Astfel, a fost organizată supravegherea activităţii organelor de cercetare penală de către procuror, a acestuia de către prima instanţă şi a instanţei de către instanţa de control judiciar.

2. Principiul oficialităţii procesului penal este consacrat în art. 2 CPP în care se arată că actele necesare desfăşurării activităţii procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Principiul oficialităţii a determinat dispoziţiile ce prevăd obligarea organelor de cercetare penală de a se sesiza din oficiu privind săvârşirea unei infracţiuni, obligaţia organelor judiciare de a începe urmărirea penală şi de a efectua cercetările penale, obligaţia procurorului de a dispune trimiterea în judecată, dacă se îndeplinesc condiţiile legii, obligaţia instanţei de a soluţiona cauza şi obligaţia executării din oficiu a hotărârii penale definitive. Garanţia juridică a respectării acestui principiu o constituie instituirea unor sancţiuni disciplinare penale faţă de cei care nu-şi îndeplinesc obligaţia legală de a desfăşura procesul penal.

Înscriind acest principiu, Codul de procedură penală face şi o rezervă, arătând că actele necesare procesului penal se îndeplinesc din oficiu, dacă prin lege nu se dispune altfel, adică în anumite cazuri legea împiedică organelor judecătoreşti să acţioneze din oficiu şi supune activităţii organelor judiciare iniţiativa peroanelor prevăzute de lege, iar această persoană capătă un drept de a dispune asupra începerii şi desfăşurării procesului penal.

Pentru infracţiuni cum ar fi violarea de domiciliu, violul, lovirea, vătămarea, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare decât la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; fără o asemenea plâgere nu poate începe urmărirea penală. În aceeaşi situaţie se află organul de urmărire penală, dacă pentru unele infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe cale ferată şi contra capacităţii de apărare a ţării nu a fost sesizat de organul competent al căilor ferate, respectiv, de organul militar.

Pe baza aceleiaşi derogări de la oficialitate, urmărirea sau judecata nu mai pot continua când persoana vătămată îşi retrage plâgerea prealabilă sau se împacă cu inculpatul, dacă legea permite. În unele situaţii, procesul penal se porneşte din oficiu, dar desfăşurarea sa ulterioară este lăsată la dispoziţia persoanei vătămate, în sensul că aceasta şi făptuitorul se pot împăca (ex. La infracţiuni de lovire, vătămare corporală, seducţie).

Principiile fundamentale ale procesului penal

3. Principiul aflării adevărului. Art. 3 CPP prevede că: „desfăşurarea procesului penal trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la persoana făptuitorului”.

Aplicarea acestui principiu duce la realizarea obiectului procesului penal, acela ca orice persoană vinovată de comiterea unei infracţiuni să fie pedepsită conform cu vinovăţia sa şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspunderea penală.

În procesul penal trebuie constatat adevărul obiectiv, pentru că există riscul de a se stabili de către organele judiciare un adevăr judiciar, care să nu fie conform cu realitatea din cauza unor probe insuficiente. Adevărul judiciar este o aparenţă de adevăr, el concurând cu faptele rezultate din probe, dar nu întotdeuna cu realitatea obiectivă.

Aflarea adevărului cu privire la faptele şi la împrejurările cauzei înseamnă constatarea existenţei sau a inexistenţei faptei, iar aflarea adevărului cu privire la persoana făptuitorului înseamnă deplina certitudine asupra vinovăţiei sau a nevinovăţiei inculpatului. Ca o garanţie a aplicării acestui principiu, legea prevede obligarea fiecărui organ judiciar în faţa căruia se desfăşoară cauza, de a verifica concordanţa cu realitatea a concluziilor emise de organele judiciare ce au instrumentat anterior cauza, după care trebuie să formuleze concluziile proprii.

4. Principiul rolului activ al organelor judiciare penale. Art. 4 CPP prevede că: „organele judiciare ce participă la desfăşurarea procesului penal trebuie să desfăşoare rolul activ atât în iniţierea procesului penal, cât şi în realizarea activităţii de judecată şi a punerii în executare a hotărârii penale”.

Principiul rolului activ impune următoarele obligaţii organelor judiciare:

1) de a explica învinuitului sau inculpatului, precum şi celorlalte părţi în proces, drepturile lor procesuale şi să le ajute în cursul judecăţii pentru a lămuri cauza sub toate aspectele;

2) de a pune în discuţia părţilor, din oficiu, orice chestiuni de a căror lămurire depinde corecta rezolvare a cauzei, cerându-le să-şi exprime punctul de vedere asupra acesteia;

3) de a dispune din oficiu administrarea probelor necesare lămuririi cauzei;

4) de a examina cauza sub toate aspectele, independent de poziţia pe care o au părţile în proces.

Garanţia respectării acestui principiu constă în obligarea organelor judiciare ce exercită controlul de a sancţiona lipsa de rol activ prin retrimiterea cauzei la organul judecătoresc ce nu şi-a manifestat rolul activ.

5. Principiul garantării libertăţii persoanei în procesul penal. Inviolabilitatea persoanei este consacrată ca principiu fundamental şi constă în dreptul fiecărui om de a fi şi de a se comporta liber, iar atingerea adusă acestor atribute poate fi făcută doar în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

În art. 23 din Constituţie s-a consacrat libertatea individului arătându-se că libertatea individului şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. Codul de procedură penală înscrie acest principiu în art. 5 modificat prin legea 281/2003 cu următorul conţinut:

1) În tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei.

2) Nici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate în alt mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrâgere a libertăţii decât în cazurile şi condiţile prevăzute de lege.

3) Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau s-a dispus internarea sau o măsură de restrângere a a libertăţii consideră că aceasta este ilegală are dreptul, în tot cursul procesului penal, să se adreseze instanţei competente, potrivit legii.

4) Orice persoană care a fost în cursul procesului penal privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.

5) În tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul aflat în stare de arestare preventivă poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.”.

Garanţiile privind liberatea persoanei se regăsesc în reglementările ce privesc cazurile în care se pot dispune măsurile de prevenţie, organele competente să dispună aceste măsuri, durata lor şi verificarea legalităţii acestor măsuri.

6. Principiul respectării demnităţii umane a fost introdus în Codul de procedură penală prin legea 32/1990 în art. 51, cu următorul conţinut: „Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane. Supunerea acesteia la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante, este pedepsită de lege”.

Adoptarea acestui principiu este urmarea aderării României la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente inumane sau degradante, adoptată la New York în 1984, la care România a aderat în octombrie 1990. Ca urmare a acestei aderări, prin legea 20/1990 s-a introdus în Codul penal art. 2671, care sancţionează infracţiunile de tortură ca o infracţiune împotriva înfăptuirii justiţiei.

Garanţiile se regăsesc în dispoziţii ale Codul de procedură penală, dar şi în dispoziţii ale Codului penal. Astfel, în art. 68 CPP se arată că este interzis a se întrebuinţa violenţe sau alte mijloace de constrângere, promisiuni sau îndemnuri în scopul de a obţine probe; de asemenea, art. 229-231 CPP reglementează suspendarea urmăririi penale în caz de boală gravă a inculpatului, iar art. 453 CPP, amânarea executării pedepsei sau întreruperea executării, pe motive de sănătate. În Codul penal sunt prevăzute infracţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei (cercetarea abuzivă, tortura), ce urmăresc sancţionarea subiecţilor oficiali care desfăşoară procesul penal, în cazul în care încalcă acest principiu.

7. Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Art. 52 CPP, astfel cum a fost modificat prin legea 281/2003, are următorul conţinut: „Orice persoană este considerată nevinovată până când vinovăţia sa este stabilită printr-o hotărâre penală definitivă”. Prezumţia de nevinovăţie a fost proclamată de Revoluţia Franceză, ca un principu al drepturilor omului şi ca o reacţie la procesul inchiziţional (simpla învinuire echivala cu o vinovăţie şi îl obliga pe învinuit să-şi dovedească nevinovăţia). Prezumţia de nevinovăţie a fost consacrată şi de art. 11 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de O.N.U. în decembrie 1948, potrivit căreia orice persoană învinuită de săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăţia sa nu a fost stabilită într-un proces public cu asigurarea garanţiilor apărării.

În Codul de procedură penală prezumţia de nevinovăţie este reglementată amănunţit în capitolul al III-lea, capitol privitor la probă şi la mijloacele de probă. Potrivit dispoziţiior art.66 CPP, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa, aceasta fiind prezumată. Prezumţia de nevinovăţie poate fi răsturnată prin dovedirea vinovăţiei şi ca urmare, pentru a-l trimite în judecată pe inculpat, organul de urmărire penală trebuie să dovedească că infracţiunea există şi a fost săvârşită de acesta, iar, pentru a-l condamna, instanţa trebuie să fie în posesia probelor din care reiese vinovăţia.

Învinuitul sau inculpatul profitând de prezumţia de nevinovăţie nu e obligat să producă nici o probă de nevinovăţie, însă atunci când organul judiciar a strâns probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie pentru că, înlăturând probele de vinovăţie, operează din nou prezumţia de nevinovăţie.

Aceasta nu poate fi răsturnată decât prin probe certe de vinovăţie pentru că, atunci când din probele administrate se ajunge la îndoială împotriva nevinovăţiei prezumate, nu e înlăturată regula, îndoiala profitând inculpatului.

8. Principiul garantării dreptului la apărare. Codul de procedură penală înscrie printre regulile de bază ale procesului penal garantarea dreptului la apărare şi, în acest sens, în art. 6, astfel cum a fost modificat prin legea 281/2003, prevede că:

1) Dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlate părţi în tot cursul procesului penal.

2) În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.

3) Organele judiciare au obligaţia să-l încunoştiinţeze de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.

4) Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.

5) Organele judiciare au obligaţia să încunoştiinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător consemnându-se aceasta în procesul verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau a inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.”

Garanţiile respectării acestui principiu sunt:

1) însăşi instituţia asistenţei juridice, reglementată prin legea 51/1995 (exercitarea profesiei de avocat);

2) prezentarea materialului de urmărire penală, prin intermediul căreia inculpatul are dreptul să ia la cunoştiinţă de acesta pentru a-şi organiza mai bine apărarea;

3) ascultarea învinuitului sau a inculpatului în diferite etape ale procesului penal; în unele situaţii, ascultarea inculpatului este obligatorie cum ar fi cazul arestării, al prelungirii arestării preventive sau în momentul încheierii dezbaterii judiciare când inculpatului i se acordă ultimul cuvânt;

4) când apărarea este obligatorie potrivit legii, încălcarea dispoziţiilor legale şi efectuarea unei acţiuni în lipsa apărătorului este sancţionată cu nulitatea absolută a actului conform dispoziţiilor art. 207 (2) CPP).

9. Principiul limbii în care se desfăşoară procesul penal. Codul de procedură penală prevede, în art. 7, că: „1) În procesul penal, procedura judiciară se desfăşoară în limba română.

2) În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în limba română”.

În art. 8 CPP, astfel cum a fost modificat prin legea 281/2003, se arată că: „Părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştiinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret”.

10. Principiul egalităţii persoanelor în procesul penal. Art. 16 din Constituţie prevede că:

1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

2) Nimeni nu este mai presus de lege”. De asemenea, potrivit art. 21 din Constituţie – Accesul liber la justiţie -, „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime şi nici o lege nu poate îngrădi exercitarea liberă a acestui drept”.

Deşi nu are o consacrare expresă ca principiu fundamental al procedurii penale, egalitatea persoanelor în procesul penal se manifestă în mod real prin felul cum este reglementată administrarea justiţiei în ţara noastră şi anume: tuturor persoanelor le sunt aplicate aceleaşi reguli procesuale, aceleaşi organe judiciare desfăşoară procesul penal fără ca anumite persoane să fie privilegiate şi fără discriminări.

Garantarea acestui principiu este asigurată şi prin dispoziţii ale Codului penal, care incriminează faptele prin care este încălcat acest principiu (art. 247 CP arată că îngrădirea de către un funcţionar a folosinţei sau exerciţiului dreptului vreunui cetăţean ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani).

11. Principiul operativităţii (celerităţii) în procesul penal presupune rezolvarea rapidă a cauzelor penale precum şi simplificarea pe cât posibil a activităţii procesului penal. Acest principiu nu are o reglementare expresă în actuala legislaţie, dar se impune înscrierea sa principiu fundamental pentru a se asigura scopul procesului penal, acela de constatare la timp şi în mod concret a faptelor ce constituie infracţiuni.

Prin operativitate se asigură şi calitatea probelor, întrucât odată cu trecerea timpului se şterg urme, dispar oameni şi obiecte şi astfel calitatea probelor scade.

Prin înscrierea acestui principiu ca principiu fundamental s-ar crea şi garanţia că termenele prevăzute de lege pentru efectuarea anumitor activităţi ar fi respectate de organele judiciare.

Operativitatea procesului penal este impusă prin numeroase dispoziţii ale Codului de procedură penală (ex. Art. 185-188 CPP reglementează termenele în procesul penal, art. 347 prevede disjungerea acţinii civile şi amânarea judecării ei într-o altă şedinţă, când rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca întârzierea acţiunii penale).

Afla cum iti pot fi respectate drepturile procesule accesand pagina Avocat drept penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Consultații Juridice
Consultații Juridice
Bună ziua, Cu ce vă putem ajuta?
Connecting...
Programează Consultație
Luni – Vineri: 10:00 – 18:00

Onorarii Rezonabile - orare, fixe, de succes
Busy
:
:
:

Datele introduse sunt folosite pentru a vă contacta. Prin utilizarea serviciilor, acceptați politica de confidențialitate.
Suntem online
:
:
Această sesiune de discuții s-a încheiat.