Declararea recursului în casație

 

1. Declararea recursului în casație (art.433-439 C.P.P.)

Scopul recursului în casaţie şi instanţa competentă

Recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Hotărârile supuse recursului în casaţie

Pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie:

1.   a) hotărârile pronunţate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire;
2.   b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;
3.   c) hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor şi a reabilitării;
4.   d) hotărârile pronunţate în materia reabilitării;
5.  e) soluţiile pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
6.   f) soluţiile pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii;
7.   g) hotărârile pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

Recursul în casaţie exercitat de procuror împotriva hotărârilor prin care s-a dispus achitarea inculpatului nu poate avea ca scop obţinerea condamnării acestuia de către instanţa de recurs în casaţie.

 

Termenul de declarare a recursului în casaţie

 

Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Declararea recursului în casaţie

Pot formula cerere de recurs în casaţie:

1.   a) procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă;
2.   b) inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal;
3.   c) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă.

Inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, părţile şi procurorul îşi pot retrage recursul în casaţie declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de recurs.

Reprezentanţii legali pot retrage recursul în casaţie cu respectarea, în ceea ce priveşte latura civilă, a condiţiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage recursul în casaţie declarat personal sau de reprezentantul său legal. Recursul în casaţie declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.

Decizia instanţei de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în casaţie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras.

Motivarea recursului în casaţie

Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde:

1.   a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte;
2.   b) indicarea hotărârii care se atacă;
3.   c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora;
4.   d) semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi/sau semnătura avocatului.

La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Cazurile în care se poate face recurs în casaţie

Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1.   în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;
2.   inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
3.   în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;
4. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;
5.   s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

Aceste cazuri pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Procedura de comunicare a cererii de recurs

Cererea de recurs în casaţie împreună cu înscrisurile anexate se depun, însoţite de copii pentru procuror şi părţi, la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

Preşedintele instanţei a cărei hotărâre se atacă ori judecătorul delegat de către acesta va comunica procurorului şi părţilor copii de pe cererea de recurs în casaţie şi celelalte înscrisuri doveditoare, cu menţiunea că se pot depune concluziile scrise în termen de 10 zile de la primirea comunicărilor, la aceeaşi instanţă.

Nedepunerea de către părţi şi procuror de concluzii scrise nu împiedică judecarea recursului în casaţie.

În termen de 5 zile de la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de depunere a acestora, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta va înainta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul cauzei, cererea de recurs în casaţie, înscrisurile anexate, dovezile de comunicare efectuate, precum şi, după caz, concluziile scrise.

În cazul în care cererea de recurs în casaţie nu este formulată prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau este formulată împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu recurs în casaţie conform legii, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta restituie părţii, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie.

În cazul în care nu este îndeplinită procedura de comunicare prevăzute la paragrafele 2 şi 4 ori dacă aceasta nu este completă, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnat cu verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare şi de întocmire a raportului referitor la cererea de recurs în casaţie, va îndeplini sau va completa, după caz, procedura.

1. DISPOZIŢII TRANZITORII PRIVIND DOSARELE AFLATE ÎN CURS DE JUDECATĂ ÎN CĂILE DE ATAC ORDINARE ÎNAINTE DE 01.02.2014 (Art.11 – 13 din Legea nr.255/2013)

 

SUNT SUPUSE RECURSULUI ÎN CASAŢIE deciziile pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi.

- în acest caz termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casaţie curge după cum urmează:

1. a) de la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, pentru procuror şi pentru părţile cu privire la care legea anterioară nu prevedea obligaţia comunicării deciziei de apel, precum şi pentru părţile cărora decizia le-a fost comunicată anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală;
2. b) de la data comunicării, pentru părţile cărora decizia le-a fost comunicată după data intrării în vigoare a Codului de procedură penală.

- se vor considera cereri de recurs în casaţie cererile de recurs împotriva deciziilor prevăzute la paragraful anterior, depuse înainte de intrarea în vigoare a legii noi.

- soluţionarea recursului în casaţie este supusă dispoziţiilor Codului de procedură penală.

- deciziile prevăzute la primul paragraf devin definitive la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală.

           

NU POT FI ATACATE CU RECURS ÎN CASAŢIE:

-hotărârile rămase definitive anterior intrării în vigoare a legii noi şi

-hotărârile pronunţate în recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi şi care se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

În acest ultim caz (prin derogare de la dispoziţiile art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală care prevede că hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia), hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data soluţionării recursului, dacă acesta a fost respins ori dacă a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de recurs.

 

Declararea recursului în casație