Organism de gestiune colectiva a drepturilor de autor

Legea nr. 8/1996
, art. 13 lit. g)-i), lit. k)-l), art. 43 alin. (2), art. 123 alin. (1), art. 123

¹

, art. 123

²

, art. 125 alin. (2), art. 129 alin. (1), alin. (3)-(4)

H.G. nr. 769/1999 Legea nr. 285/2004

Reclamanta COPYRO este organismul de gestiune colectiva care a fost abilitat, in temeiul Legii nr. 8/1996, sa gestioneze drepturile de autor in domeniul operelor scrise.

In aceasta calitate, reclamanta are dreptul de a se adresa instantei pentru a solicita obligarea paratei, despre care sustine ca a utilizat in anul 2004 opere aflate in repertoriul gestionat de ea, pentru plata drepturilor banesti cuvenite autorilor respectivelor opere, indiferent ca actioneaza in virtutea unei gestiuni obligatorii sau facultative.

Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 4694, din 8 iunie 2007

Prin actiunea inregistrata la 2 iunie 2005, reclamata C. a chemat in judecata pe parata Societatea Romana de Televiziune, solicitand obligarea paratei la plata sumei de 2.985.686.932 lei, reprezentand remuneratia privind difuzarea pe posturile de televiziune a operelor autorilor reprezentati, conform play-list-urilor comunicate pe anul 2004.

Prin sentinta civila nr. 1272, din 8 noiembrie 2005, T ribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si a respins actiunea ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor de autor si ai drepturilor conexe isi pot exercita drepturile recunoscute de acest act normativ, personal sau prin organismele de gestiune colectiva.

Potrivit Legii nr. 8/1996, gestiunea colectiva este, asadar, facultativa, iar reclamanta nu a facut dovada unui mandat conventional in conditiile art. 129 alin. (4), art. 125 alin. (2) si art. 129 alin. (1) din lege.

In ceea ce priveste un eventual mandat legal, in absenta unor dispozitii imperative, prin care reclamanta sa fie imputernicita de catre artistii interpreti si executanti, titulari de drepturi conexe, ipoteza reprezentarii legale este nedovedita.

Prin decizia civila nr. 145, din 29 iunie 2006, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, a admis apelul declarat de reclamanta, a desfiintat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la acelasi tribunal.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:

In primul rand, legea aplicabila este Legea nr. 8/1996, anterioara modificarii, deoarece vizeaza plata remuneratiei pe anul 2007.

Premisa de la care a pornit tribunalul in analiza exceptiei este gresita, cata vreme a considerat ca, in speta, este vorba despre o gestiune colectiva facultativa, drept pentru care reclamanta era tinuta sa faca dovada mandatului conventional de reprezentare, conform art. 129 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

Aceasta premisa este gresita, deoarece nu a avut in vedere natura drepturilor de autor si conexe gestionate, pe care reclamanta le-a mentionat in mod expres ca fiind cele prevazute de art. 13 lit. g), h), j), k) si l), si care corespund unui mod de exploatare a operelor care face imposibila autorizarea individuala, fiind in mod deosebit susceptibile de a fi gestionate colectiv.

Cum aceste categorii de drepturi nu pot fi gestionate in mod individual, teza necesitatii unor mandate individuale, in baza carora reclamanta ar fi putut promova actiunea, este gresita.

Cerintele legate de existenta unui repertoriu de opere apartinand membrilor prin vointa carora s-a constituit organismul de gestiune colectiva COPYRO au fost verificate cu ocazia emiterii deciziei O.R.D.A. nr. 8, din 1 iunie 1997, act administrativ necontestat, recunoscut inclusiv de catre parata, care a purtat negocieri cu reclamanta, pentru stabilirea drepturilor si obligatiilor reciproce si pentru incheierea unui contract de autorizare privind utilizarea repertoriului gestionat de reclamanta.

Imprejurarea ca s-a adoptat sau nu o hotarare de guvern care sa stabileasca, in concret, daca drepturile patrimoniale in discutie sunt sau nu susceptibile de gestionare individuala depaseste cadrul judecatii asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale active.

Aspectele legate de intinderea obligatiilor de plata si de natura raspunderii paratei tin, de asemenea, de fondul cauzei.

Impotriva deciziei parata a declarat recurs, invocand, in drept, dispozitiile art. 304 pct. 7 si pct. 9 Cod procedura civila.

Recurenta sustine, in esenta, ca instanta de apel a ajuns gresit la concluzia ca gestiunea operelor scrise este imposibil de realizat individual, cata vreme legea nu prevedea nici in forma initiala acest lucru, iar Guvernul nu a emis o hotarare prin care sa stabileasca aceasta, asa cum a facut-o in cazul operelor muzicale si in cel al fonogramelor si operelor audiovizuale.

In atare situatie, gestiunea operelor scrise este evident una facultativa si, pentru a dovedi calitatea procesuala activa, reclamanta era tinuta sa faca dovada contractelor de mandat incheiate cu autorii operelor scrise, pentru utilizarea carora solicita plata remuneratiei.

De asemenea, instanta de apel trebuia sa aiba in vedere si dispozitiile Legii nr. 285/2004, de modificare si completare a Legii nr. 8/1996, care este aplicabila litigiului cel putin pentru perioada iulie-decembrie 2004.

Problema intinderii obligatiei de plata - atat ca numar de membri, cat si in ce priveste operele scrise pe care fiecare autor a dorit sa le inscrie in repertoriul COPYRO - nu este o chestiune care tine de fondul cauzei, ci de insasi natura gestiunii si a indeplinirii conditiilor impuse de art. 123 din lege.

Instanta de apel confunda capacitatea procesuala a COPYRO cu calitatea procesuala activa atunci cand se refera la modul cum se dovedeste aceasta din urma, prin referire la decizia ORDA nr. 8/1997; aceasta decizie nu valoreaza ca mandat de reprezentare a titularilor de drepturi, iar in lipsa acestor mandate individuale, actiunea trebuia respinsa.

Articolul 43 alin. (2) din lege, la care face referire Curtea de Apel, vizeaza exercitarea individuala a drepturilor de catre titulari, prin contractele de cesiune, si nu gestiunea colectiva.

Din punct de vedere istoric, Legea nr. 285/2004 a inlocuit obligatia din varianta initiala a Legii nr. 8/1996, aceea ca Guvernul sa stabileasca prin hotarare care sunt operele imposibil de gestionat in mod individual, cu precizarea expresa din art. 123

¹

si art. 123

²

a cazurilor de gestiune colectiva obligatorie si, respectiv, facultativa, pastrand gestiunea operelor scrise ca fiind facultativa.

In ce priveste plata facuta de parata reclamantei, aceasta nu a avut ca temei H.G. nr. 769/1999, aplicabila operelor muzicale, ceea ce face ca motivarea sa fie straina de natura pricinii, ci dreptul de optiune al titularilor de opere scrise, exprimate prin contracte de cesiune incheiate cu acestia, prin care au optat a fi platiti fie direct, fie prin intermediul organismului de gestiune colectiva, daca a fost mandatat in acest sens.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei si respingerea apelului.

Recursul a fost respins pentru urmatoarele considerente:

1.  Motivul de recurs de ordine publica, prevazut de art. 304 pct. 1 Cod procedura civila, este nefondat.

Chiar daca in preambulul deciziei atacate sunt mentionate numele a trei judecatori, cei care semneaza decizia sunt doar primii doi, si anume, aceiasi care figureaza si in incheierea de dezbateri din data de 23 iunie 2006.

De asemenea, minuta intocmita imediat dupa deliberare poarta doar doua semnaturi, ceea ce denota ca atat in data de 23 iunie 2006, cand au avut loc dezbaterile pe fond, cat si cu ocazia deliberarii - in vederea careia s-a amanat pronuntarea - completul instantei de apel a fost alcatuit din doi judecatori, cu respectarea dispozitiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, mentionarea in practicarea deciziei a unui al treilea judecator fiind, in mod evident, o eroare de tehnoredactare.

2. Exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei a fost corect solutionata de catre Curtea de Apel.

Astfel, este necontestat ca reclamanta COPYRO este organismul de gestiune colectiva care a fost abilitat, in temeiul Legii nr. 8/1996, sa gestioneze drepturile de autor in domeniul operelor scrise, asa cum s-a retinut pe baza deciziei nr. 8/1997, a Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor - ORDA.

In aceasta calitate, reclamanta are dreptul de a se adresa instantei pentru a solicita obligarea paratei, despre care sustine ca a utilizat in anul 2004 opere aflate in repertoriul gestionat de ea, pentru plata drepturilor banesti cuvenite autorilor respectivelor opere.

Din aceasta perspectiva nu are relevanta daca gestiunea pe care o exercita reclamanta a avut in anul 2004 un caracter obligatoriu sau facultativ.

Este intemeiata critica potrivit careia, pentru perioada din anul 2004 ulterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 285/2004, de modificare a Legii nr. 8/1996, dispozitiile legii noi sunt aplicabile.

De asemenea, este real ca legea, asa cum a fost modificata, nu prevede, printre drepturile a caror gestiune colectiva este obligatorie, mentionate in art. 123

¹

, si dreptul de comunicare publica a operelor scrise.

Cu toate acestea, indiferent ca actioneaza in virtutea unei gestiuni obligatorii sau facultative, reclamanta are dreptul sa solicite plata drepturilor cuvenite acelor autori care au consimtit la includerea operelor lor in repertoriul gestionat de COPYRO.

Care sunt acesti autori, care sunt aceste opere, care dintre ele au fost utilizate de catre parata in anul 2004 si care a fost intinderea utilizarii sunt chestiuni care tin de temeinicia pretentiilor reclamantei si nu de legitimarea sa procesuala activa.

Astfel, in masura in care acestea aspecte vor fi contestate, se vor administra probe pentru lamurirea lor.

Cum hotararea atacata este legala, iar considerentele acesteia au legatura cu natura cauzei, nu sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 9 si pct. 7 Cod procedura civila

In baza art. 312 alin. (1) Cod procedura civila, Inalta Curte a mentinut decizia si a respins recursul ca nefondat.