Operatiuni comerciale, Anulare contract fideiusiune, Motive de nulitate.

Civil

Art. 2, art. 5, art. 80 alin. 1 lit. b si art. 149 din Legea 85/2006;

Art. 164 din Codul de procedura civila; Art. 2282 Codul Civil;

Art. 8 alin. 2 din Legea 71/2011

Administratorul/lichidatorul judiciar nu se substituie debitorului. El are o legitimare procesuala activa proprie in cazurile expres mentionate de lege, s-au reprezinta debitorul in situatiile in care acesta isi exercita drepturile si isi executa obligatiile. Chiar si cand exista o legatura intre cele doua capete de cerere din actiunea formulata, dar sunt diferite atat partile, temeiurile legale invocate drept cauza juridica a fiecarei cereri sunt diferite, precum si procedura de solutionare si mijloacele de proba pe care le reclama cele doua capete de cerere, buna administrare a justitiei impunand ca cele doua cereri sa fie solutionate separat.

Prin sintagma ,, operatiuni comerciale ” legiuitorul a oferit un criteriu de delimitare a sferei actelor care intra sub incidenta sanctiunii anularii prevazuta de art. 80 alin 1 lit. b, iar interpretarea acestora trebuie sa aiba in vedere toate actele si faptele de comert prin care partile isi datoreaza prestatii reciproce care pot fi cuantificate si comparate. Chiar daca legea noua impune o tratare terminologica unitara a dreptului privat, sensul sintagmei in discutie nu s-a schimbat, in sfera de interes a legii fiind activitati (acte sau fapte juridice) de productie, comert sau prestari de servicii prin care partile isi datoreaza prestatii reciproce care pot fi comparate si cuantificate, contractele de garantie a caror nulitate se solicita nu pot fi anulate in conditiile art. 80 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006.

Curtea de Apel Bacau - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia civila nr. 2371 din 12 iunie 2014

Prin sentinta civila nr. 1260/18 decembrie 2013 a respins ca neintemeiata cererea formulata de contestatoarea S.C. R. S.A. prin administrator judiciar S. Q. SPRL in contradictoriu cu paratele S.C. R.S.A. prin administrator special R. C., SC A. L. R. IFN SA si SC U. G. C. SA prin administrator judiciar C. A.P. I. A.E. D. si T. C. E.

Judecatorul sindic a retinut ca actele vizate de art. 80 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006 trebuie sa fie acte cu caracter comutativ (contractul este comutativ in cazul in care partile cunosc sau pot sti, din momentul incheierii actului, intinderea si existenta obligatiilor) si lezionare (disproportie vadita intre contraprestatii), iar nu orice acte in care disproportia de valoare intre contraprestatii este lipsita de echivalenta.

Or, contractul de fidejusiune nu se incadreaza in domeniul de aplicare al art. 80 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006, intrucat este un contract unilateral si cu titlu gratuit prin care o persoana se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia celui pentru care garanteaza, daca acesta nu o va executa.

Prin incheierea din 16.10.2013 s-a admis exceptia nelegalei compuneri pentru capatul de cerere avand ca obiect anularea actului aditional nr. 3 la contractul de leasing F/2010/5139, actului aditional nr. 10 la contractul de leasing F/2007/4064, repunerea partilor in situatia anterioara pentru lipsa capacitatii de folosinta si pentru lipsa cauzei, a disjuns capatul de cerere avand ca obiect anularea actului aditional nr. 3 la contractul de leasing F/2010/5139, actului aditional nr. 10 la contractul de leasing F/2007/4064, repunerea partilor in situatia anterioara pentru lipsa capacitatii de folosinta si pentru lipsa cauzei si dispune trimiterea acestuia catre Tribunalul Bacau in vederea repartizarii catre un complet competent sa solutioneze cauze avand ca obiect litigii intre profesionisti.

Instanta a retinut ca atributiile judecatorului sindic sunt expres si limitativ prevazute de Legea 85/2006 in cuprinsul art. 11 lit. h care stabileste faptul ca, intra in sfera de competenta a acestuia actiunile introduse de catre administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase si a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii, iar cazurile de nulitate proprii actiunilor in anulare date in competenta judecatorului sindic sunt expres si limitativ prevazute de legiuitor, reguli specifice fiind si in ceea ce priveste termenul de formulare a actiunii, conditiile de exercitare si mijloacele de proba.

Ca, actiunile in anulare intemeiate pe cazurile de nulitate de drept comun specifice actelor juridice si reglementate de Codul civil, sunt supuse normelor de procedura de drept comun, judecatorul sindic neavand competenta de a solutiona astfel de cereri in cadrul procedurii insoventei, aspect care rezulta din dispozitiilor art. 11 din Legea 85/2006.

Impotriva acestor hotarari a declarat recurs lichidatorul - judiciar.

In motivarea recursului recurentul critica hotararea pronuntata de judecatorul sindic sub urmatoarele aspecte:

- Referitor la incheierea din 15.10.2013 prin care s-a disjuns capatul de cerere privind nulitatea intemeiata pe dispozitiile art. 70 din Legea nr. 31/1990, art. 206, 1235 si 1238 din Codul civil, aceasta este nelegala, ca potrivit codului de procedura civila competenta materiala pentru solutionarea celor doua capete de cerere revenea tribunalului, sectia a II-a civila avand in vedere natura cauzei, ca la data investirii completul functiona in cadrul sectiei a II-a avand competenta materiala pentru ambele cereri. Ca numai pentru actiunile intemeiate pe dispozitiile art. 80 din Legea nr. 85/2006 se prevede o competenta speciala, pentru capatul de cerere disjuns se prevede doar o competenta generala in conditiile art. 11, 52 alin. 2 din Legea nr. 304/2014.

Ca, dispozitiile art. 164 din Codul de procedura civila reglementeaza cazul de conexitate in situatia in care instanta investita are o competenta speciala, iar „per a contrario”

solutionarea celor doua capete de cerere de catre completul investit era conform dispozitiilor care reglementeaza conexitatea.

- Cu privire la sentinta recurata, recurentul arata ca instanta a interpretat gresit actul dedus judecatii, ca a analizat actele juridice deduse judecatii fara a avea in vedere legea aplicabila la data intocmirii lor.

Astfel, la data incheierii acestora era in vigoare noul cod civil prin care s-a inlocuit notiunea de comerciant cu aceea de profesionist, ca art. 6 si 8 din Legea nr. 71/2011 inlocuieste termenul de comerciant si derivatele lui cu termenii care vizeaza activitatea profesionala. Ca, astfel analiza dispozitiilor art. 80 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006 a fost facuta de judecatorul sindic retinand sintagma de operatiune comerciala desi trebuia sa aiba in vedere operatiunile profesionistului, acesta dobandind valente mai largi fata de interpretarea instantei.

Ca, semnarea actului aditional nr. 3 reprezinta o operatiune a profesionistului in care prestatia acestuia este disproportionata, avand in vedere ca nu a primit o contraprestatie.

Critica recurentul calificarea celor doua acte aditionale ca fiind acte unilaterale gratuite si aleatorii, ca elementul ,,alea” presupune recunoasterea intinderii prestatiei la data semnarii contractului, or prestatia era determinata, ca dispozitiile art. 2280 din Codul civil defineste fidejusiunea ca gratuit sau remunerata, ca legea prevede posibilitatea acordarii unei remuneratii cu schimbul asumarii garantiei.

De asemenea, critica si faptul ca instanta a constatat si faptul ca instanta a constatat ca actiunile in anulare au ca finalitate doar restituirea prestatiilor, deoarece acestea pot fi indreptate si impotriva constituirilor de drepturi in favoarea tertilor, ca, prin actele contestate sunt constituite drepturi de gaj fata de creditoarea A. L. R. IFN S.A. fara nici un avantaj economic pentru debitoare, ca dispozitiile art. 80 din Legea nr. 85/2006 nu trebuie interpretate limitativ.

Prin intampinare, intimata A. L. R. IFN S.A. solicita respingerea recursului, ca in ceea ce priveste critica privind competenta functionala a completului nu a avut in vedere structura organizarii interne a tribunalului, regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, ca instanta nu a incalcat nicio dispozitie legala referitoare la continuitatea si celeritatea solutionarii cauzei.

Referitor la interpretarea dispozitiilor art. 80 din Legea nr. 85/2006, intimata le considera neintemeiate, ca pentru anularea actelor in temeiul art. 80 alin. 1 lit. b) trebuie indeplinite conditiile prevazute de lege, una din acestea ca actul juridic sa fie sinalagmatic, or actul de fideiusiune este unilateral, ca prin acesta nu a urmarit o contraprestatie si este astfel cu titlu gratuit si, de asemenea, nu este comutativ, iar dispozitiile art. 2282 din Codul civil (2011) reglementeaza doar posibilitatea convenirii unei remuneratii precizand caracterul gratuit al acestuia.

Prin decizia nr. 2371/12 iunie 2014 s-a respins recursul ca nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Referitor la exceptia inadmisibilitatii recursului, aceasta este nefondata, pentru urmatoarele considerente:

Referitor la primul motiv de recurs, trebuie observat mai intai ca procedura insolventei este o procedura speciala derogatorie de la dreptul comun, consacrat prin Codul de procedura civila, procedura care, potrivit art. 149 din Legea 85/2006, se completeaza cu dreptul comun numai in masura compatibilitati dispozitiilor din dreptul comun cu procedura speciala.

Prin legea 85/2006 au fost consacrate doar institutii juridice compatibile cu natura colectiva a procedurii insolventei si in acord cu scopul acestei proceduri asa cum acesta este definit prin art. 2 din Legea 85/2006.

De asemenea, prin derogare de la dreptul comun, legiuitorul a recunoscut calitatea procesual activa administratorului/lichidatorului judiciar, in calitatea lui de organ care aplica procedura (art. 5 din Legea 85/2006), doar pentru acelea actiuni expres prevazute de Legea 85/2006, in prezenta cauza interesand doar dispozitiile art. 80 din aceasta lege, potrivit carora administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin actele expres enumerate.

Asadar, potrivit Legii 85/2006 administratorul/lichidatorul judiciar nu se substituie debitorului ci, potrivit legii, are o legitimare procesuala proprie in cazurile expres mentionate de lege (cu titlu de exemplu art. 80 sau 138), s-au reprezinta debitorul in situatiile in care acesta isi exercita drepturile si obligatiile prevazute de lege cu distinctiile prevazute de art. 49 din Legea 85/2006.

Pe de alta parte, prin aceeasi actiune recurenta a formulat capete de cerere distincte, unul intemeiat pe dispozitiile art. 80 din Legea 85/2006, cu privire la care recurentul are legitimare procesuala proprie, debitorul fiind parat reprezentat prin administratorul special (art. 84 alin. 6) si este incidenta o procedura de solutionare speciala, dar si o actiune in nulitate in care cauzele de nulitate invocate sunt intemeiate pe dispozitiile din dreptul comun si in care legitimarea procesuala este a partilor care au contractat sau, in cazul nulitatii absolute, partea care dovedeste un interes personal, solutionarea acesteia fiind supusa regulilor cuprinse in Codul de procedura civila.

In raport de aceste distinctii trebuie analizate dispozitiile referitoare la conexitate a caror incalcare este invocata de recurent.

Potrivit art. 164 alin. 1 din Codul de procedura civila, partile vor putea cere intrunirea mai multor pricini ce se afla inaintea aceleiasi instante sau instante deosebite, de acelasi grad, in care sunt aceleasi parti sau chiar impreuna cu alte parti si al caror obiect si cauza au intre dansele o stransa legatura, iar potrivit alin. 2, intrunirea poate fi facuta de judecator chiar daca partile nu au cerut-o.

Asadar, conexitatea este o institutie juridica care are scopul de a asigura buna functionare a justitiei si cu privire la care instanta trebuie sa analizeze daca prin aplicarea acesteia se asigura realizarea scopului pentru care a fost consacrata.

Este dovedit faptul ca exista o legatura stransa intre cele doua capete de cerere doar in ceea ce priveste actele juridice a caror anularea se solicita, partile fiind diferite in cele doua actiuni si de asemenea temeiurile legale invocate drept cauza juridica a fiecarei cereri sunt diferite, dupa cum diferite sunt procedura de solutionare si mijloacele de proba pe care le reclama cele doua capete de cerere astfel ca, tocmai buna administrare a justitiei, impunandu- se ca cele doua cereri sa fie solutionate separat.

In consecinta instanta de recurs retine ca solutia judecatorului sindic de a disjunge capetele de cerere intemeiate pe dispozitiile din dreptul comun a fost realizata cu respectarea dispozitiilor legale.

Nu se sustin nici motivele de recurs referitoare la competenta functionala a judecatorului sindic.

Asa cum rezulta din continutul art. 5 din Legea 85/2006 judecatorul sindic, chiar daca functioneaza in cadrul tribunalului, este unul din organele care aplica procedura, competenta functionala a acestuia este speciala, limitandu-se exclusiv la abilitarile recunoscute de legiuitor judecatorului sindic prin legea speciala, chiar daca in exercitarea acestor atributii poate aplica, in masura compatibilitatii, dispozitiile din Codul de procedura civila.

Recurentul, de altfel, nu face nici dovada vatamarii ce i-ar fi fost cauzata prin masura dispusa de judecatorul sindic prin incheierea criticata.

Fata de aceste considerente instanta de recurs constata ca fiind nefondat primul motiv de recurs.

Referitor la criticile privind modul de solutionare a capatului de cerere intemeiat pe dispozitiile art. 80 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006, nici acestea nu sunt fondate.

Astfel, prin actele juridice incheiate la 29.12.2011 si a caror anulare se solicita de catre recurentul-reclamant, au fost constituite de catre debitorul-parat garantii personale pentru intimata A. L. R. IFN SA creditorul intimatei U. G. C. SA.

Cele doua contracte de fideiusiune, asa cum sustine si recurentul, sunt contracte unilaterale prin care se constituie in favoarea creditorului un drept personal de garantie caruia ii corespunde obligatia constituitorului de a executa obligatia debitorului daca acesta nu o executa(art. 2280 din Codul civil).

Avand in vedere ca, potrivit art. 2282 din Codul civil, fideiusiunea trebuie dovedita prin inscris, iar din actele aditionale contestate nu rezulta ca garantia a fost constituita in schimbul unei remuneratii, instanta de fond corect a retinut caracterul gratuit al constituirii dreptului de garantie de catre fideiusor.

Prin art. 80 din Legea 85/2006 legiuitorul a pus la dispozitia administra- torului/lichidatorului judiciar, si in anumite conditii, comitetului creditorilor, mijlocul procesual prin care sa poata fi anulate constituirile ori a transferurile de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin actele expres si limitativ enumerate la alin. 1 lit. a - g din Legea 85/2006.

Recurentul a invocat incidenta faptei enumerate la lit. b din alin. 1, respectiv operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Prin sintagma „operatiuni comerciale” legiuitorul a oferit un criteriu de delimitare a sferei actelor care intra sub incidenta sanctiunii anularii, interpretarea acestora trebuie sa aiba in vedere, asa cum a retinut si judecatorul sindic, toate actele si faptele de comert prin care partile isi datoreaza prestatii reciproce care pot fi cuantificate si comparate.

Prin intrarea in vigoare a Codului civil, asa cum sustine si recurentul, termenul de comerciant a fost inlocuit cu cel de profesionist, iar potrivit art. 8 alin. 2 din Legea 71/2011 in toate actele normative in vigoare, expresiile "acte de comert", respectiv "fapte de comert" se inlocuiesc cu expresia "activitati de productie, comert sau prestari de servicii", ceea ce se modifica fiind doar denumirile specifice cu care opera dreptul comercial anterior intrarii in vigoare a Codului civil (2011).

Asadar, chiar daca legea noua impune o tratare terminologica unitara a dreptului privat, sensul sintagmei in discutie nu s-a schimbat, in sfera de interes a legii fiind activitati (acte sau fapte juridice) de productie, comert sau prestari de servicii prin care partile isi datoreaza prestatii reciproce care pot fi comparate si cuantificate.

Instanta trebuie sa stabileasca daca in cadrul operatiunilor comerciale mentionate de legiuitor sunt cuprinse si constituirea garantiilor personale, in termenul mentionat, de catre debitor.

Asa cum s-a retinut, recurentul - reclamant nu a dovedit ca pentru constituirea garantiei personale a fost stabilita o remuneratie, remuneratie care sa fie apreciata in raport de o contraprestatie pe care debitorul obligatiei garantate sa se fi obligat catre fideiusor.

In cauza contractele de garantie a caror nulitate se solicita, fiind acte juridice cu titlu gratuit, nu pot fi anulate in conditiile art. 80 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006, sub acest aspect hotararea instantei de fond fiind legala.

Mai mult, cu privire la constituirea garantiilor legiuitorul a consacrat o dispozitie restrictiva, prin art. 80 alin. 1 lit. f din Legea 85/2006, fiind supuse anularii doar constituirea ori perfectarea unei garantii reale pentru o creanta care era chirografara, in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii si vizeaza garantia reala constituita de debitor in favoarea propriului creditor.

Interpretand sistematic dispozitiile legale mentionate se poate retine ca celelalte constituiri garantii, altele decat cele prevazute la lit. f, nu pot fi anulate in temeiul dispozitiilor art. 80 din Legea 85/2006, chiar daca acestea au prejudiciat pe creditori, insa pot constitui fapte care sa atraga incidenta altor institutii consacrate prin Legea 85/2006.