Nulitatea deciziei sanctionare, 252 alin.2 din Codul muncii

 

Pentru a aprecia asupra legalitatii deciziei disciplinare in raport cu conditiile precis stabilite de legiuitor, instanta are nu numai posibilitatea verificarii conditiilor in limitele invocate de parti dar si obligatia de a verifica, din oficiu, respectarea acestora de catre angajator, potrivit dispozitiilor art. 252 alin. 2 Codul muncii.

Temei de drept: art. 252 alin. 2 Codul muncii

Decizia nr. 499/31 mai 2016

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi sub nr. X/99/2015, contestatoarea C.P. a formulat contestatie impotriva deciziei de concediere nr. 6527/22.07.2015 emisa de intimata Asociatia de proprietari prin care s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului de munca incepand cu data de 22.07.2015 pentru ca, prin hotarare sa dispuna instanta anularea ca netemeinica si nelegala si obligarea intimatei la plata drepturilor salariale si a celorlalte drepturi in valoare indexata, majorata si reactualizata pana la data reintegrarii efective si platii

la zi a tuturor drepturilor salariale si a celorlalte drepturi ce decurg din vechiul contract de munca nr. 3367/03.05.2010 si Sentinta Civila nr. 2122/2014, irevocabila.

Prin sentinta civila nr.2605/24.11.2015 Tribunalul Iasi admite exceptia nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 6527/22.07.2015 si in consecinta:

Admite, in parte, contestatia formulata de contestatoarea C.P. in contradictoriu cu intimata Asociatia de Proprietari.

Constata nulitatea absoluta a deciziei de concediere nr. 6527/22.07.2015 emisa de intimata.

Obliga intimata la reintegrarea contestatoarei pe postul detinut anterior emiterii deciziei de concediere 6527/22.07.2015, respectiv postul de contabil.

Obliga intimata sa achite contestatoarei o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat in calitate de salariat, de la data concedierii 27.07.2015 pana la data reintegrarii efective.

Respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata drepturilor reprezentand contravaloarea concediului de odihna aferent anilor 2013,2014,2015.

Obliga intimata sa achite contestatoarei suma de 1000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata (onorariu de avocat).

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta retine, in esenta, ca prin decizia nr. 6527/22.07.2015, contestatoarea a fost sanctionata cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca avand in vedere lipsa nemotivata de la serviciu incepand cu data de 14.05. 2015. In preambulul deciziei contestate se invoca prevederile art 247 si 248 din Legea nr. 53/2003, si raportul de efectuare a cercetarii disciplinare fara a fi precizate prevederile din statutul de personal, regulament intern, contract individual de munca. Avand in vedere lipsa acestor cerinte prevazute de art 252 allin 2 lit. b, instanta nu poate verifica legalitatea si temeinicia deciziei contestate. Instanta retine incidenta dispozitiilor art 80 din Codul muncii si dispune reintegrarea contestatoarei pe postul detinut anterior concedierii si obliga intimata sa achite contestatorului o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat incepand cu data desfacerii disciplinare si pana la reintegrarea efectiva.

Instanta respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata drepturilor reprezentand contravaloarea concediului de odihna aferent anilor 2013,2014,2015 avand in vedere modalitatea de solutionare a contestatiei raportat la dispozitiile art 146 alin 4 din Codul muncii. Potrivit acestor dispozitii compensarea in bani a concediului de odihna este posibila numai in cazul incetarii contractului individual de munca.Cum in speta, instanta a constatat nulitatea absoluta a deciziei de desfacere disciplinara, contestatoarea are posibilitatea de a uza de acest drept potrivit art 144 si urmatoarele din Legea nr. 53/3003.

In baza disp. art. 453 alin.1 Noul Cod procedura civila, instanta obliga intimata sa achite contestatoarei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata , onorariu de avocat.

Impotriva acestei sentinte a declarata apel Asociatia de proprietari nr. 6, considerand-o nelegala si netemeinica.

Motiveaza apelanta ca un prim motiv de nelegalitate a hotararii este reprezentat de incalcarea dispozitiilor art. 426 Cod procedura civila, hotararea comunicata fiind semnata doar de grefier si nu este confirmata, prin semnatura membrilor completului care a judecat cauza. Astfel ca, hotararea nu poate primi aspectul unei viitoare hotarari definitive cu autoritate de lucru judecat.

Motiveaza apelanta ca un al doilea aspect de nelegalitate constatat este dat de incalcarea dispozitiilor art.425 alin.1 lit.b Cod procedura civila, in sensul ca, instanta nu indica motivul pentru care au fost inlaturate aspectele invocate in aparare.

Mai motiveaza apelanta ca instanta a dispus anularea deciziei de concediere, pentru aparente motive de nulitate absoluta a deciziei de concediere nr. 6527/22.07.2015, ce sunt neintemeiate. Salariata C.P. a contestat decizia de concediere doar pentru motive care tin de

fondul cauzei iar aparatorul acesteia nu a indicat, in continut, lipsa vreunuia dintre elementele obligatorii, prevazute de lege care sa duca, prin exceptie, la nulitatea absoluta.

La termenul de judecata din data de 21.10.2015, instanta a ridicat exceptia de nulitate a deciziei de concediere, in temeiul dispozitiilor art. 252 alin. 2 litera b din Codul muncii. Potrivit instantei de judecata, angajatorul omite sa mentioneze prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat. Asta in pofida faptului ca, angajatorul Asociatia de proprietari nr. 6 este o entitate juridica cu un numar mic de salariati, constituita doar cu scopul de administrare a spatiilor locative care apartin locatarilor membri, situatie in care nu avea obligatia sa incheie un contract colectiv de munca, ori sa detina statut de personal sau regulament intern. Norma juridica a fost limitata doar la a impune angajatorului obligatia ca in cuprinsul deciziei de concediere sa mentioneze prevederile din contractul individual de munca, norma ce a fost respectata.

Mai motiveaza apelanta ca hotararea nr. 2122 din 16 iunie 2014 pronuntata in cauza cu numarul 9248/99/2013, definitiva, prin care s-a dispus reintegrarea pe functia detinuta anterior a doamnei C.P. precum si plata unor drepturi salariale, a respectat-o in totalitate prin plata tuturor sumelor de bani, a obligatiilor accesorii datorate (c.a.s., impozit, ajutor de somaj, etc) precum si prin reintegrarea acesteia pe postul si functia detinute anterior, insa aceasta a ignorat obligatia de a se prezenta la post.

Mai sustine apelanta ca onorariul stabilit prin hotararea apelata este disproportionat in raport cu complexitatea cauzei si asistenta acordata.

Pentru motivele expuse mai sus, solicita admiterea apelului, anularea in tot a hotararii atacate si respingerea contestatiei. Cu cheltuieli de judecata.

Intimata C.P. a formulat intampinare, peste termenul legal, prin care solicita respingerea apelului ca nefondat.

Apelanta a depus inscrisuri.

Examinand probele cauzei in raport de motivele de apel invocate, apararile intimatei si dispozitiile legale aplicabile, Curtea constata urmatoarele:

In ceea ce priveste critica de nelegalitate pentru nesocotirea dispozitiilor art. 426 (3) Cod procedura civila, se vadeste a fi nefondata.

Textul articolului anterior mentionat care prevede ca ”Hotararea va fi semnata de membrii completului de judecata si de catre grefier”, se refera exclusiv la exemplarele ce raman atasate la dosar si la mapa de hotarari si nu la exemplarele comunicate in copie partilor. In acest sens sunt si dispozitiile art. 131 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015.

Potrivit art. 131 indicat mai sus ”(5) (,..)Doua exemplare de pe fiecare hotarare vor fi semnate de membrii completului de judecata si de grefierul de sedinta.(...)

(8) Grefierul de sedinta comunica partilor sau, dupa caz, altor persoane prevazute de lege hotararea, in copie, in cel mult 3 zile de la data la care a fost redactata si semnata.”

2. In ceea ce priveste critica privind lipsa de raspuns la apararile formulate:

Este real faptul ca un proces civil finalizat prin hotararea care dezleaga fondul, cu garantiile date de art. 6.1 din Conventia Europeana privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul partilor de a fi in mod real "ascultate", adica in mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, aceasta implica mai ales in sarcina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv, real si consistent al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta in determinarea situatiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 in cauza Albina c. Romaniei si hot. CEDO din 15.03.2007 in cauza Gheorghe c. Romaniei).

Curtea observa ca, intr-adevar judecatorul primei instante nu a raspuns in concret la apararile formulate de angajator (in sensul ca nu avea obligatia de a intocmi contract colectiv de munca ori regulament de ordine interioara si ca atare trimiterea prin decizie la contractul individual de munca este suficienta) insa maniera in care se exprima considerentele solutiei (de natura a sublinia efectele juridice produse de nerespectarea dispozitiilor art. 252) fac sa fundamenteze dispozitivul hotararii, motivarea reflectand transparenta asupra silogismului judiciar care explica si justifica dispozitivul, conform art. 425 alin.1 lit.b Cod procedura civila. Cu alte cuvinte, chiar raspunzand in mod concret la sustinerile intimatei Asociatia de proprietari, nu s-ar fi ajuns la o alta solutie decat cea de constatare a nulitatii deciziei.

In ceea ce priveste criticile aduse nulitatii absolute a deciziei:

Dispozitiile art.78 din Codul muncii si art. 252 (2) din Codul muncii instituie pe calea unor norme imperative sanctiunea nulitatii actului angajatorului pentru nerespectarea unor conditii de forma si fond.

Nulitatile evocate de aceste texte sunt nulitati de ordine publica. Aceasta intrucat regimul juridic este, neindoielnic, cel al unei
nulitati absolute si exprese,
pentru nerespectarea unei conditii de forma cerute
ad validitatem
si in cazul careia legea instituie o prezumtie de vatamare.

Ratiunea care sta la baza acestei orientari o constituie interesul public ce s-a urmarit a fi protejat si anume, protectia sociala a muncii, consacrata cu titlu de obligatie in sarcina statului, prin Constitutie (art. 41). Instanta de contencios constitutional (spre exemplu decizia nr. 150/2010,356/2005) noteaza ca in raportul de munca ce se naste, statul, prin politica sa trebuie sa ocroteasca partea ce se afla in situatie de inferioritate economica. Pentru ca obligatia statului sa nu ramana pur formala si iluzorie legiuitorul a instituit sanctionarea cu nulitatea absoluta a actelor nelegale ale angajatorului.

Se impun a fi notate si dispozitiile art. 1247 (3) din Codul civil, cu raportare la dispozitiile art. 278 alin.1 Codul muncii, care prevad ca instanta este obligata sa invoce si din oficiu nulitatea.

In acest context, in cadrul legislativ evidentiat, Curtea retine ca, investita fiind cu judecarea contestatiei impotriva deciziei de concediere disciplinara emise de angajator, instanta de fond are a verifica legalitatea si temeinicia masurii luate, exercitand un control devolutiv de natura jurisdictionala. Pentru a aprecia asupra legalitatii deciziei disciplinare in raport cu conditiile precis stabilite de legiuitor, instanta are nu numai posibilitatea verificarii conditiilor in limitele invocate de parti dar si obligatia de a verifica, din oficiu, respectarea acestora de catre angajator.

Potrivit dispozitiilor art. 252 alin. 2 Codul muncii „Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat; c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile (...)”.

Curtea noteaza, astfel cum s-a statuat si in considerentele de principiu ale instantei de contencios constitutional (spre exemplu, decizia nr. 319/2007), ca norma juridica sus-enuntata are ca scop asigurarea stabilitatii raporturilor de munca, a desfasurarii acestora in conditii de legalitate si a respectarii drepturilor si indatoririlor ambelor parti ale raportului juridic de munca. In acelasi timp, este menita sa asigure apararea drepturilor si intereselor legitime ale salariatului, avand in vedere pozitia obiectiv dominanta a angajatorului in desfasurarea raporturilor de munca.

Cercetand decizia de concediere disciplinara de concediere nr. 6527/22.07.2015 Curtea constata ca aceasta nu contine mentiunea obligatorie prevazuta de textul de lege mai sus sus-citat, respectiv, ”
precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat"
precizarea acestor elemente, pe de o parte, asigurand posibilitatea instantei de a aprecia in concret asupra legalitatii masurii de sanctionare, iar, pe de alta parte, reprezentand o obligatie a angajatorului care da satisfactie principiului dreptului la aparare a salariatei, prin garantarea posibilitatii de a-si explica pozitia, demersurile si apararile.

Apararile apelantei ce vizeaza lipsa regulamentului intern si a contractului colectiv de munca determinat de numarul mic de salariati nu pot duce la acoperire cerintei imperatve a art. 252 alin. 2 Codul muncii.

Aceasta intrucat, pe de o parte, desi existenta contractului colectiv de munca nu era obligatorie la nivelul apelantei, conform art.229 (2) din codul muncii, regulamentul de ordine interioara trebuia intocmit conform dispozitiilor art. 241 si 246 din Codul muncii, independent de numarul salariatilor. Pe de alta parte, chiar in lipsa regulamentului de ordine interioara angajatorul avea obligatia inserarii in decizie a prevederilor din contractul individual de munca care au fost incalcate de salariata.

Or, o astfel de prevedere lipseste cu desavarsire din decizia supusa controlului judecatoresc. Simpla mentiune ca dispozitiile contractului individual de munca se completeaza cu dispozitiile codului muncii nu suplineste dispozitiile legale.

In aceste circumstante, decizia este nula absolut, astfel cum corect a retinut judecatorul Tribunalului Iasi, ceea ce face de prisos analizarea motivelor ce tin de temeinicia masurii luate de angajator.

4. In ceea ce priveste cheltuielile de judecata:

Potrivit art. 132 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesionala avocatul are dreptul la un onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor facute in interesul clientului sau. Onorariile vor fi stabilite in raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului. Stabilirea onorariilor avocatului depind de urmatoarele elemente: a)timpul si volumul de munca solicitata pentru executarea mandatului primit sau activitatii solicitate de client; b)natura, noutatea si dificultatea cazului; c)importanta intereselor in cauza; d)imprejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client il impiedica pe avocat sa accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, daca aceasta imprejurare poate fi contestata de client fara investigatii suplimentare; e)notorietatea, titlurile, vechimea in munca, experienta, reputatie si specializarea avocatului; f)conlucrarea cu experti, sau alti specialisti, im pusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului; g)avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; b)situatia financiara a clientului; i)constrangerile de timp in care avocatul este obligat de imprejurarile cauzei sa actioneze pentru a asigura servicii legale performante.

Raportat la valoarea si complexitatea cauzei, precum si la munca indeplinita de avocat Curtea de Apel retine ca onorariul in cuantum de 1000 lei este justificat si proportional cu dificultatea, amploarea sau durata cazului, astfel ca nu se impune diminuarea acestuia conform dispozitiilor art. 451 alin.1 Cod procedura civila.

Pentru aceste considerente, Curtea in temeiul dispozitiilor art. 480 NCPC, respinge apelul si pastreaza ca legala si temeinica sentinta apelata.