Neinstituirea vreunei masuri de protectie speciala fata de minor

Art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, potrivit caruia cauzele prevazute de prezenta lege privind stabilirea masurilor de protectie speciala sunt de competenta tribunalului de la domiciliul copilului, coroborat cu art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, instituie competenta functionala speciala a completurilor constituite in cadrul tribunalelor pentru solutionarea in prima instanta a cauzelor cu minori si de familie, pentru solutionarea cauzelor „privind stabilirea masurilor de protectie speciala ”.

Sfera acestor masuri este conturata de art. 59 din Legea nr. 272/2004, care prevede ca „masurile de protectie speciala a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul in regim de urgenta; c) supravegherea specializata. ”

Fiind in prezenta unei norme speciale de competenta, aceasta este de stricta interpretare si aplicare, ea neputand fi extinsa si in privinta unor cauze al caror obiect excede ipotezei ei normative.

In cauza nici nu este vorba despre o masura de protectie speciala, adica despre plasament, plasament in regim de urgenta sau supraveghere specializata, pretentia dedusa judecatii fiind formulata in baza art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, de catre un copil care urmeaza cursurile unei unitati de invatamant de masa si fata de care nu reiese ca s-ar fi luat sau ar urma sa se ia vreuna dintre masurile de protectie speciala prevazute de lege.

Art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 Art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 Art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011

¹

 

2.  Prin sentinta civila nr. 1624/21.11.2016 a fost admisa exceptia necompetentei functionale si s-a dispus inaintarea cauzei spre competenta solutionare la Sectia I civila a Tribunalului Constanta.

In motivarea acestei solutii, s-a retinut ca, in conformitate cu art. 130 din Legea nr. 272/2004, cauzele prevazute de prezenta lege privind stabilirea masurilor de protectie speciala sunt de competenta tribunalului de la domiciliul copilului.

In speta, investirea instantei este aferenta recunoasterii si realizarii unui drept special, suplimentar, pentru un minor care deja este incadrat in grad de handicap, sens in care, din economia acestor dispozitii legale, se constata ca instanta competenta sa solutioneze in prima instanta prezenta actiune este Tribunalul, care va urma regulile speciale de procedura prevazute de Legea nr. 272/2004, chiar daca din punct de vedere normativ, dreptul invocat este prevazut de Legea nr. 1/2011, insa acest drept se circumscrie cadrului general tratat de Legea nr. 272/2004.

Legea nr. 272/2004 - art. 49 - cuprinde reglementari speciale in ce priveste situatia copilului cu handicap, modalitatea concreta de realizare a dreptului acestuia la ingrijire speciala, precum si obligatiile ce revin organelor de specialitate ale administratiei publice centrale si autoritatile administratiei publice locale, acest act normativ necontinand reglementari care sa atribuie competenta de solutionare a litigiilor nascute din aplicarea acestuia instantei de contencios administrativ.

Cum cererea formulata de catre reclamant priveste situatia copilului cu handicap, fiind vorba in speta de valorificarea tuturor drepturilor cuvenite acestuia, respectiv se urmareste o masura de protectie sociala luata cu privire la un minor, competenta de solutionare apartine tribunalului - sectia civila - completuri specializate in materia masurilor speciale de protectie a minorilor.

In sensul celor mentionate sunt si dispozitiile art. 5 alin. 2 din Legea nr.554/2004 potrivit carora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura”.

3. Prin sentinta civila nr. 1056/22.05.2017, Sectia I civila a Tribunalului Constanta a constatat natura de contencios administrativ a cauzei si a sesizat Curtea de Apel Constanta pentru solutionarea conflictului negativ de competenta dintre cele doua sectii.

In motivarea acestei solutii s-a retinut ca natura juridica a drepturilor si a obligatiilor corelative de a finanta sistemul de asistenta sociala este una de drept administrativ.

4. In solutionarea conflictului de competenta, curtea de apel are in vedere ca instantele de contencios administrativ au o competenta speciala in raport cu cele de drept comun, aceasta fiind conturata de sfera contenciosului administrativ, astfel cum acesta este definit de lege cu caracter general, cu exceptia materiilor date in competenta altor instante (cum sunt conflictele de munca in care calitatea de angajator revine unei autoritati publice, litigiile de asigurari sociale, contenciosul contraventional, cereri in materie de carte funciara, cereri referitoare la masurile speciale de protectie prevazute de Legea nr. 272/2004 si altele) si inclusiv in privinta acelor cauze pentru care competenta instantelor de contencios administrativ este reglementata expres de lege.

Astfel, pe de o parte, contenciosul administrativ nu priveste toate litigiile izvorate din raporturi juridice de drept administrativ, iar pe de alta parte acesta nu se rezuma la situatiile pentru care legea a prevazut expres competenta instantelor specializate in acest domeniu, fiind necesar cu precadere ca fie examinata sfera contenciosului administrativ reglementat cu caracter general.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este activitatea de solutionare de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Raportat la datele spetei, conflictul s-a nascut din nesolutionarea in termenul legal a unei cereri referitoare la un drept de care se prevaleaza reclamantul, anume de a beneficia din partea paratilor de acordarea contravalorii asistentei sociale, constand in alocatia zilnica de hrana, contravaloarea rechizitelor scolare, a cazarmamentului, a imbracamintei si a incaltamintei. In acest sens, reclamantul a depus la dosar cererile sale adresate celor doi parati, depuse la filele 21-28 din dosar.

5. Prin actiunea sa, reclamantul a aratat ca este indreptatit sa primeasca de la parati o suma de bani in baza art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, invocand ca este incadrat in grad de handicap, necesita conditii educationale speciale si este scolarizat intr-o unitate de invatamant de masa. In consecinta, a invocat ca are dreptul de a beneficia de asistenta sociala in cuantum egal cu cel prevazut pentru copiii aflati in sistemul de protectie a copilului.

Astfel, reclamantul a invocat refuzul paratilor de solutionare a unor cereri referitoare la un drept pe care aceasta il reclama. Potrivit art. 2 alin. 1 lit. o) din Legea nr. 554/2004, prin „drept vatamat” se intelege orice drept prevazut de Constitutie, de lege sau de alt act normativ, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ, iar potrivit art. 2 alin. 2 se asimileaza actelor administrative unilaterale si faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal.

Se constata astfel ca litigiul se circumscrie sferei contenciosului administrativ prevazuta de art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004, intrucat paratii sunt autoritati publice, iar litigiul este nascut din nesolutionarea in termenul legal a unei cereri referitoare la un drept invocat de reclamant ca fiind prevazut de lege.

6. Art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, potrivit caruia cauzele prevazute de prezenta lege privind stabilirea masurilor de protectie speciala sunt de competenta tribunalului de la domiciliul copilului, coroborat cu art. 36 alin. 3 din legea nr. 304/2004, instituie competenta functionala speciala a completurilor constituite in cadrul tribunalelor pentru solutionarea in prima instanta a cauzelor cu minori si de familie, pentru solutionarea cauzelor „privind stabilirea masurilor de protectie speciala”.

Sfera acestor masuri este conturata de art. 59 din Legea nr. 272/2004, care prevede ca „masurile de protectie speciala a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul in regim de urgenta; c) supravegherea specializata.”

Fiind in prezenta unei norme speciale de competenta, aceasta este de stricta interpretare si aplicare, ea neputand fi extinsa si in privinta unor cauze al caror obiect excede ipotezei ei normative.

7. In cauza nici nu este vorba despre o masura de protectie speciala, adica despre plasament, plasament in regim de urgenta sau supraveghere specializata, pretentia dedusa judecatii fiind formulata in baza art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, de catre un copil care urmeaza cursurile unei unitati de invatamant de masa si fata de care nu reiese ca s-ar fi luat sau ar urma sa se ia vreuna dintre masurile de protectie speciala prevazute de lege.

Mai mult decat atat, obiectul cauzei nu este instituirea, inlocuirea sau incetarea unei masuri de protectie speciala, ci consta in plata unei sume de bani.

8. Faptul ca suma solicitata cu titlu de „contravaloare a asistentei sociale” se calculeaza prin raportare la suma alocata in folosul copiilor fata de care s-a instituit o masura de protectie speciala nu schimba natura juridica a cererii deduse judecatii si nu inseamna ca reclamantul ar beneficia sau ar dori sa beneficieze de o asemenea masura de protectie speciala.

De asemenea, este irelevant ca Legea nr. 272/2004 cuprinde la art. 49 dispozitii cu caracter general referitoare la protectia copiilor cu handicap, intrucat art. 133 a instituit norme speciale de competenta numai in privinta cauzelor referitoare la masuri speciale de protectie, iar nu si in privinta altor cauze in care s-ar invoca diverse prevederi ale acestei legi.

9. Rezulta ca Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Constanta este competenta sa solutioneze cauza, avand in vedere in acest sens si distinctia facuta de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu privire la nivelul autoritatii al carui act administrativ priveste cauza (act caruia, potrivit art. 2 alin. 2, i se asimileaza si faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal), respectiv cel local.

In consecinta, in baza art. 136 alin. 1 si 2 raportat la art. 135 alin. 1 si 4 C. proc. civ., se va stabili competenta de solutionare a cauzei in favoarea Sectiei de contencios administrativ a Tribunalului Constanta.

Sentinta civila nr. 22/C/05.07.2017 Judecator redactor Mihail Stanescu-Sas