Natura juridica a termenelor instituite de art. 252 alin. 1 Codul muncii.

 

 

Natura juridica a termenelor instituite de art. 252 alin. 1 Codul muncii.

Inadmisibilitatea invocarii din oficiu a exceptiei prescriptiei dreptului angajatorului
de a emite decizii de sanctionare  disciplinara,  in conditiile  incidentei dispozitiilor

art. 2512 alin. 1 si 2 din noul Cod civil.

Momentul de la care incepe sa  curga termenul de 30 de zile stabilit de
art. 252 alin. 1 Codul muncii.
                              

 - art. 252 alin. 1 Codul muncii
                                                                      

 - art. 2512 alin. 1 si 2 din noul Cod civil
                                                                     

 - art. 248 alin. 2 din noul Cod de procedura civila   
                                         

- art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedura civila                                                                          

 

Fiind vorba de termene de prescriptie, sanctiunea care ar fi intervenit in cazul emiterii deciziei de sanctionare disciplinara cu nerespectarea termenului reglementat de art. 252 alin. 1 Codul muncii, era cea a prescriptiei dreptului angajatorului de a emite decizia.

Aceasta nu putea fi insa invocata din oficiu, astfel cum a procedat prima instanta, intrucât prescriptia aflându-se sub imperiul noului Cod civil (fapta considerata a fi abatere disciplinara fiind savârsita in anul 2015), deveneau incidente dispozitiile art. 2512 alin. 1 si 2 din noul Cod civil, care statueaza imperativ ca „organul de jurisdictie corespunzator nu poate aplica prescriptia din oficiu”, (prescriptia putând fi, astfel, opusa doar de cel in folosul caruia curge).

Apelul este insa fondat si sub aspectul ultimei critici, prin care s-a sustinut ca prima instanta ar fi interpretat in mod gresit disp. art. 252 Codul muncii.

In speta, problema de drept privind momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie de 30 de zile calendaristice, pentru aplicarea sanctiunii disciplinare, reglementat de art. 252 alin. 1 Codul muncii, a fost dezlegata in procedura recursului in interesul legii de catre ICCJ, prin decizia nr. 15/12.11.2012, ce a fost publicata in Monitorul Oficial al României Partea I nr. 817/5.12.2012.

Or, in speta pendinte, raportul final al cercetarii disciplinare prealabile a fost inregistrat de angajator la data de 11.06.2015, sub nr. 4300-10248 (aspect ce rezulta cu certitudine din copia actului aflata la filele 27-31 dosar fond), situatie in care se constata ca decizia de sanctionare nr. 445/25.06.2015 a fost emisa in cadrul termenului legal de 30 de zile calendaristice, reglementat de art. 252 alin. 1 Codul muncii.

In acest context, Curtea constata ca, in speta, judecatorul primei instante, ignorând dispozitiile obligatorii ale deciziei in interesul legii nr. 15/12.11.2012, a stabilit in mod gresit, prin calcularea termenului de 30 de zile in raport de data de 30.03.2015, data savârsirii faptei si la care s-a incheiat procesul-verbal de cercetare a evenimentului (proces care nu poate fi, insa, asimilat raportului final al cercetarii disciplinare prealabile, intrucât reprezinta doar un prim act dintre cele care se efectueaza in cadrul procedurii cercetarii prealabile), ca decizia de sanctionare a fost tardiv emisa de catre angajator.

 

 

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila

 Decizia nr. 568 din 15 martie  2016.

 

Prin sentinta civila nr. 1220/9 noiembrie 2015, pronuntata de Tribunalul Buzau in dosarul nr. 2149/114/2015, s-a admis exceptia tardivitatii emiterii deciziei de sanctionare.

S-a admis actiunea formulata de reclamantul M.I. , in contradictoriu cu pârâtele  S.F.I.S.E. "E.S." SA  si S.I.S.E.E.M.N.

S-a dispus anularea deciziei de sanctionare nr. 445/25.06.2015 emisa de pârâta si repunerea reclamantului in situatia anterioara, in sensul restituirii drepturilor banesti ce i-au fost retinute.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

La termenul din data de 09.11.2015, instanta, din oficiu, a invocat exceptia tardivitatii emiterii deciziei de sanctionare.

S-a retinut ca prin decizia de sanctionare nr.445/25 06 2015, emisa de pârâta, s-a dispus sanctionarea reclamantului cu reducerea salariului de baza cu 10 % pe o durata de trei luni, retinându-se faptul ca in data de 30.03.2015 nu a executat controlul in legatura cu executarea lucrarii, respectiv, ca nu a constatat si nu a intervenit asupra modului in care lucratorii executau operatiile de demontare a liniei electrice.

De acesta fapta pârâta a luat cunostinta la data de 30.03.2015, cu ocazia incheierii procesului-verbal de cercetare a evenimentului, proces-verbal semnat de reprezentantii pârâtei, iar sanctiunea disciplinara a fost aplicata la data de 25.06.2015.

In decizia de sanctionare, a constatat tribunalul, s-a mentionat ca  masura a fost luata  in baza procesului-verbal  nr. 6686  din 20.04. 2015, transmis de S.I.S.E.E.M.N.  la data de 19.05.2015.

Ca urmare, sanctiunea disciplinara a fost luata  peste termenul de 30 de zile prevazut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii si in acest context, este lovita de nulitate, a stabilit prima instanta.

S-a motivat ca potrivit textului de lege mentionat, angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei.

Pentru aceste considerente, tribunalul a stabilit ca se impune admiterea exceptiei tardivitatii emiterii deciziei de sanctionare si anularea deciziei de sanctionare nr.445/25.06.2015, cu repunerea reclamantului in situatia anterioara, in sensul restituirii drepturilor banesti ce i-au fost retinute .

Fata de aceste considerente, instanta a precizat ca nu va mai analiza apararile de fond ale partilor.

Impotriva sentintei au declarat apel pârâtele SC F.I.S.E.E.S.SA si F.E.S. SA – S.I.S.E.M.N. criticând-o ca nelegala si netemeinica.

In dezvoltarea motivelor de apel formulate, pârâta SC F.I.S.E.E.S. SA a sustinut ca exceptia tardivitatii deciziei este o exceptie relativa, care poate fi invocata doar de partea interesata pâna la primul termen de judecata, fiind inadmisibila invocarea acestei exceptii din oficiu de catre instanta de judecata, raportat la dispozitiile art.247 din Codul de procedura civila.

O alta critica a vizat faptul ca instanta de fond nu ar fi pus in discutia partilor exceptia invocata din oficiu, incalcând astfel principiul contradictorialitatii si al oralitatii procesului civil.

In cea de-a treia critica, apelanta a sustinut ca instanta de fond a interpretat in mod gresit dispozitiile art.252 din Codul muncii, decizia fiind emisa in termenul prevazut de lege.

Referitor la prima critica formulata,  apelanta a sustinut ca instanta nu putea invoca din oficiu exceptia tardivitatii emiterii deciziei de sanctionare, in cazul in care aceasta nu ar fi fost invocata de reclamant prin cererea de chemare in judecata sau oral, in fata instantei de judecata, cel mai târziu la primul termen la care acesta a fost legal citat, astfel incât solutia instantei este nelegala, intrucât sunt incalcate dispozitiile art. 246 – 247 din Codul de procedura civila.

In ceea ce priveste cea de-a doua critica, apelantul a invederat ca la termenul de judecata din data de 09.11.2015, consilierul juridic al F.I.S.E..E.S. SA nu a fost prezent in sedinta, iar consilierul juridic al Sucursalei de I.S.E.E.M.N. nu a avut imputernicire expresa din partea apelantei-pârâte pentru a reprezenta societatea in proces, acesta reprezentând doar interesele sucursalei, care a fost citata in calitate de parte.

Prin urmare, apelanta FISE E.S. SA nu a avut cunostinta despre invocarea exceptiei si nu a formulat nicio aparare in legatura cu aceasta, in conditiile in care  nu a fost invocata prin cererea de chemare in judecata.

Pentru respectarea principiilor contradictorialitatii si oralitatii prevazute de dispozitiile art. 14 si 15 din Codul de procedura civila, instanta de fond, pentru a da si apelantei posibilitatea de a se apara, ar fi trebuit sa amâne cauza si sa puna in vedere F.I.S.E.E.S. SA de a pune concluzii pe exceptie. O asemenea situatie s-ar fi impus si fata de reclamantul care a lipsit de la dezbateri, chiar si in conditiile in care solutia ii este favorabila.

In speta, a invederat apelanta, instanta nici macar nu a amânat pronuntarea pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, in conditiile in care reprezentantul apelantei a lipsit de la dezbateri, caz in care rezulta, fara putinta de tagada, a apreciat apelanta, ca in solutionarea acestei exceptii, instanta de judecata a incalcat in mod flagrant dispozitiile art. 14 si art. 15 din Codul de procedura civila, care reglementeaza principiile contradictorialitatii si oralitatii procesului civil, nesocotind totodata si dispozitiile art. 20 din Codul de procedura civila.

Aceste dispozitii, a apreciat apelanta, au fost incalcate si fata de S.I.S.E.E.M.N., fiind neclar daca exceptia de tardivitate a fost invocata in mod direct in sedinta sau instanta de judecata a avut pur si simplu o atitudine echivoca, punând doar anumite intrebari consilierului juridic al sucursalei, in raport de care si-a format o anumita convingere privind solutia pronuntata.

In ceea ce priveste ultima critica, apelanta a sustinut ca in motivarea sentintei, instanta de fond a retinut ca pârâta a luat la cunostinta despre fapta la data de 30.03.2015, cu ocazia incheierii procesului-verbal de cercetare a evenimentului, care a fost semnat de catre reprezentantii acesteia, iar sanctiunea a fost aplicata la data de 25.06.2015, in decizia de sanctionare mentionându-se ca masura a fost luata in baza procesului-verbal nr. 6686/20.04.2015, transmis de S.I.S.E.M.N. la data de 19.05.2015.

Apelanta a invocat decizia nr. 16/2012 publicata in Monitorul Oficial nr. 817/05.12.2012, prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie, investita legal cu judecarea unui recurs in interesul legii, a statuat ca "In interpretarea si aplicarea art. 252 alin. 1 din Codul muncii, republicat, momentul de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sanctiunii disciplinare este data inregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii".

S-a invederat ca procesul-verbal incheiat de comisia de cercetare disciplinara s-a inregistrat la S.I.S.E.E.M.N. cu nr. 1300-10248 din data de 11.06.2015, decizia de sanctionare disciplinara fiind emisa la data de 25.06.2015 si adusa la cunostinta salariatului la data de 26.06.2015, sanctiunea disciplinara fiind emisa in termenul de 30 de zile prevazut de dispozitiile art. 252 alin. 1 din Codul muncii (raportat la interpretarea data acestei dispozitii legale prin decizia nr. 16/2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).

Pe cale de consecinta, sentinta instantei de fond este nelegala, fiind pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art. 252 alin. 1 din Codul muncii si ale deciziei nr. 16/2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a apreciat apelanta.

S-a solicitat ca in conformitate cu dispozitiile art. 480 alin. 3 din Codul de procedura civila, sa se admita apelul, sa se desfiinteze sentinta atacata si sa se dispuna trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.

In subsidiar, s-a solicitat ca in  situatia retinerii cauzei spre rejudecare, sa se aiba in vedere apararile formulate de apelanta prin intâmpinarea depusa in dosarul de fond.

In drept, apelul a fost intemeiat pe dispozitiile art. 466 - 482, 14, 15, 20 si 246-247 din Codul de procedura civila, ale art. 252 din Codul muncii si ale deciziei nr. 16/2012 a ICCJ .

La rândul sau, apelanta F.E.S. SA – S.I.S.E.M.N. a sustinut, in motivele de apel formulate, ca

solutia pronuntata este netemeinica, intrucât nu a fost depasit termenul de 30 zile si de asemenea, nelegala, fiind interpretate gresit dispozitiile art. 252 alin. 1 Codul Muncii, prin raportare la data producerii accidentului (30.03.2015), in conditiile in care pârâta a luat la cunostinta despre fapta reclamantului din data de 30.03.2015, la data incheierii procesului-verbal de cercetare prealabila (11.06.2015).

S-a solicitat admiterea apelului si anularea sentintei, urmând a se judeca procesul pe fond si a se respinge contestatia ca netemeinica.

La termenul de judecata din data de 9.03.2016, Curtea, din oficiu, in temeiul disp. art. 247 raportat la art. 185 alin. 1 din noul Cod de procedura civila si art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, a invocat si a pus in discutia partilor exceptia tardivitatii apelului declarat de catre pârâta F.ES. SA – S.I.S.E.M.N.

Prin decizia civila nr. 568/15 martie 2016 a Curtii de Apel Ploiesti s-a admis exceptia  tardivitatii apelului declarat de  pârâta F.E.S.E.E.  – S.I.S.E.M.N., invocata din oficiu si s-a respins ca tardiv apelul acestei parti.

S-a admis apelul declarat de F.I.S.E.E. SA si s-a anulat sentinta civila nr. 1220/9 noiembrie  2015 pronuntata de Tribunalul Buzau, cu trimiterea cauzei spre rejudecare  aceleiasi instante de fond, Tribunalul Buzau.

Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Cu referire la exceptia tardivitatii apelului declarat de F.I.S.E.E. – S.I.S.E.M.N., invocata din oficiu, Curtea a notat ca situatie de fapt, ca pârâta F.E.S. SA – S.I.S.E.M.N. a declarat apel la data de 3.12.2015, conform stampilei aplicata de posta pe plicul de expediere a cererii de apel, aflat la fila 32 dosar, iar conform dovezii aflata la fila 115 dosar fond, sentinta atacata i-a fost comunicata la data de 20.11.2015.

Conform dispozitiilor art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, aplicabile in speta pendinte, termenul de apel este de 10 zile de la data comunicarii hotarârii.

Potrivit dispozitiilor art. 181 alin.1 pct.2 din noul Cod de procedura civila, când termenul se socoteste pe zile, nu intra in calcul ziua de la care incepe sa curga termenul si nici cea in care acesta se implineste, iar conform alin. 2 al aceluiasi articol, când ultima zi a unui termen cade intr-o zi nelucratoare, termenul se prelungeste pâna in prima zi lucratoare care urmeaza.

Aplicând aceste norme, Curtea a constatat ca ultima zi a termenului in care pârâta F.I.S.E.E.S. SA – S.I.S.E.M.N. putea declara apel era 2 decembrie 2015 (marti).

In atare situatie,  Curtea a constatat ca raportat la situatia de fapt retinuta, declararea apelului s-a realizat in afara termenului legal, fapt de natura a atrage sanctiunea decaderii apelantei din exercitarea dreptului de a uza de calea de atac a apelului, prev. de art. 185 alin. 1 teza I din noul Cod de procedura civila.

In considerarea acestor argumente de fapt si de drept, Curtea va proceda, in temeiul dispozitiilor art. 248 alin. 1 din noul Cod de procedura civila raportat la art. 185 alin. 1 teza I din noul Cod de procedura civila, coroborat cu art. 215 din Legea nr. 62/2011, la admiterea exceptiei tardivitatii apelului, invocata din oficiu, cu consecinta respingerii apelului declarat de pârâta F.I.S.E.E.S. SA – S. I.S.E.M.N., ca tardiv formulat.

In ceea ce priveste apelul declarat in cadrul termenului legal de catre pârâta F.I.S.E.E.S. SA, examinând sentinta atacata, prin prisma criticilor formulate, in raport de dispozitiile art. 478 din noul Cod de procedura civila, care statueaza limitele efectului devolutiv al apelului si având in vedere dispozitiile art. 479 alin. 1 teza I din noul Cod de procedura civila, conform carora instanta de  apel va verifica, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta, Curtea l-a apreciat ca fondat, in limitele si pentru urmatoarele considerente:

Cu referire la prima critica formulata de catre apelanta, prin care s-a invocat inadmisibilitatea invocarii din oficiu a exceptiei, Curtea a constatat ca sustinerea apelantei este intemeiata, in cauza fiind incidente dispozitiile art. 248 alin. 2 din noul Cod de procedura civila.

Curtea a notat, sub acest aspect, ca natura juridica a termenelor statuate de art. 252 alin. 1 Codul muncii („angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei”) este de termene de prescriptie, aspect statuat atât de doctrina, cât si de Curtea Constitutionala in deciziile nr. 136/2004, publicata in Monitorul Oficial al României Partea I nr. 381/30.04.2004, respectiv nr. 743/2011, publicata in Monitorul Oficial al României Partea I nr. 579/16.08.2011.

In atare situatie, fiind vorba de termene de prescriptie, sanctiunea care ar fi intervenit in cazul emiterii deciziei de sanctionare disciplinara cu nerespectarea termenului reglementat de art. 252 alin. 1 Codul muncii, era cea a prescriptiei dreptului angajatorului de a emite decizia.

Aceasta nu putea fi insa invocata din oficiu, astfel cum a procedat prima instanta, intrucât prescriptia aflându-se sub imperiul noului Cod civil (fapta considerata a fi abatere disciplinara fiind savârsita in anul 2015), deveneau incidente dispozitiile art. 2512 alin. 1 si 2 din noul Cod civil, care statueaza imperativ ca „organul de jurisdictie corespunzator nu poate aplica prescriptia din oficiu”, (prescriptia putând fi, astfel, opusa doar de cel in folosul caruia curge).

Or in speta, confundând sanctiunea prescriptiei cu cea a decaderii (sanctiune procesuala care consta in  pierderea dreptului de a exercita o cale de atac sau de a indeplini orice alt act de procedura, daca nu a fost respectat termenul imperativ prevazut de lege) judecatorul fondului a procedat, in mod gresit, la invocarea din oficiu a „exceptiei de tardivitate”.

Cu referire la cea de-a doua critica formulata de catre apelanta, prin care s-a sustinut ca prima instanta ar fi incalcat doua principii fundamentale ale procesului civil (principiul contradictorialitatii si al oralitatii), intrucât nu ar fi pus in discutia partilor exceptia invocata din oficiu, Curtea  a inlaturat-o ca nefondata, retinând ca sustinerea apelantei este infirmata de mentiunile inserate in practicaua sentintei atacate.

Astfel, s-a constatat ca la termenul de judecata din data de 9 noiembrie 2015, judecatorul primei instante a pus in discutia partilor prezente la acel termen de judecata, aspectele legate de neemiterea in termen a deciziei de sanctionare.

Faptul ca apelanta nu a avut un reprezentant conventional la acel termen nu poate fi asimilat unei incalcari a celor doua principii, in conditiile in care citatia aflata la fila 113 dosar fond atesta ca apelanta a fost legal citata pentru acel termen de judecata, fiind optiunea sa de a nu se prezenta la acea data.

Curtea a reamintit ca potrivit art. 14 din noul Cod de procedura civila (care reglementeaza principiul contradictorialitatii procesului civil), instanta nu poate hotari asupra unei cereri decât dupa citarea sau infatisarea partilor, daca legea nu prevede altfel (alin.2), judecatorul având obligatia de a-si intemeia hotarârea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicatii sau mijloace de proba care au fost supuse, in prealabil, dezbaterii contradictorii (alin.6).

Or, in speta, prima instanta s-a pronuntat asupra incidentului procedural la un termen la care apelanta a fost legal citata si ulterior punerii in dezbaterea partilor prezente (apelanta F.I.S.E.E.S. SA – S.I.S.E.M.N.), context in care nu se poate discuta despre nicio incalcare a celor doua principii ale procesului civil.

Apelul  a fost apreciat ca fondat si sub aspectul ultimei critici, prin care s-a sustinut ca prima instanta ar fi interpretat in mod gresit disp. art. 252 Codul muncii.

Curtea a  reamintit ca potrivit dispozitiilor imperative reglementate de art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedura civila, dezlegarea data in procedura recursului in interesul legii, problemelor de drept, este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al României.

In speta, problema de drept privind momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie de 30 de zile calendaristice, pentru aplicarea sanctiunii disciplinare, reglementat de art. 252 alin. 1 Codul muncii, a fost dezlegata in procedura recursului in interesul legii de catre ICCJ, prin decizia nr. 15/12.11.2012, ce a fost publicata in Monitorul Oficial al României Partea I nr. 817/5.12.2012.

Astfel, prin decizia mentionata, instanta suprema a statuat ca termenul de 30 de zile, prevazut de art. 252 alin. 1 Codul muncii, incepe sa curga de la data inregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii, deoarece numai dupa finalizarea cercetarii prealabile se poate aprecia daca fapta comisa are caracterul unei abateri disciplinare, pâna la acel moment, angajatul beneficiind de prezumtia de nevinovatie.

S-a argumentat, sub acest aspect, ca daca s-ar considera ca termenul de emitere a deciziei de sanctionare ar incepe sa curga anterior realizarii cercetarii disciplinare prealabile, ar insemna ca toate activitatile complexe, specifice acestei cercetari, sa se deruleze intr-o perioada mai scurta de 30 de zile, ceea ce poate fi uneori imposibil din punct de vedere practic sau poate conduce la rezultate eronate.

Or, in speta pendinte, raportul final al cercetarii disciplinare prealabile a fost inregistrat de angajator la data de 11.06.2015, sub nr. 4300-10248 (aspect ce rezulta cu certitudine din copia actului aflata la filele 27-31 dosar fond), situatie in care se constata ca decizia de sanctionare nr. 445/25.06.2015 a fost emisa in cadrul termenului legal de 30 de zile calendaristice, reglementat de art. 252 alin. 1 Codul muncii.

In acest context, Curtea a constatat ca, in speta, judecatorul primei instante, ignorând dispozitiile obligatorii ale deciziei in interesul legii nr. 15/12.11.2012, a stabilit in mod gresit, prin calcularea termenului de 30 de zile in raport de data de 30.03.2015, data savârsirii faptei si la care s-a incheiat procesul-verbal de cercetare a evenimentului (proces care nu poate fi, insa, asimilat raportului final al cercetarii disciplinare prealabile, intrucât reprezinta doar un prim act dintre cele care se efectueaza in cadrul procedurii cercetarii prealabile), ca decizia de sanctionare a fost tardiv emisa de catre angajator.

Având in vedere ca prima instanta s-a pronuntat prin sentinta atacata doar asupra acestui incident procedural, lasând nesolutionat fondul cauzei, Curtea, fata de solicitarea expresa formulata de catre apelanta pe cale principala, in declaratia de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiasi instante (fila 8 dosar), a  stabilit incidenta dispozitiilor art. 480 alin. 3 teza a II-a din noul Cod de procedura civila.

In considerarea acestor argumente de fapt si de drept, Curtea a procedat, conform textului de lege mentionat in precedent, la admiterea apelului si anularea sentintei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiasi tribunal, pentru a se pronunta asupra fondului litigiului dedus judecatii.

 

 

 

 (Judecator Andra-Corina Botez)