Libertatea de religie si imigratia

1.  Sederea si angajarea strainilor pe teritoriul national si libertatea de religie

131. Conventia nu garanteaza, in sine, dreptul unei persoane de intrare sau de  sedere intr-un stat a carui cetatenie nu o detine. Intr-adevar, in temeiul unui principiu de drept international consacrat, statele contractante au dreptul de a controla intrarea,  sederea  si expulzarea resortisantilor straini
     (Perry impotriva Letoniei,
     pct. 51). Prin urmare, art. 9 din Conventie
     nu garanteaza, ca atare, dreptul unui strain de a ramane intr-o anumita tara.
     Expulzarea nu constituie a sadar o astfel de ingerinta in exercitarea drepturilor garantate de aceasta dispozitie, cu exceptia cazului in care se stabile ste ca masura contestata avea scopul de a restrange exercitarea acestor drepturi  si de a impiedica raspandirea religiei sau filozofiei persoanei in cauza  si a adeptilor sai
     (Omkarananda si Divine Light
     
     Zentrum impotriva Elvetiei,
     decizia Comisiei).
132. Astfel, Curtea a constatat o incalcare a art. 9 in urmatoarele cazuri:

• refuzul initial al autoritatii nationale competente de a prelungi permisul de  sedere al reclamantului, pastor evanghelic american, urmat de eliberarea unui permis de alt tip, insotit de o explicatie semi-oficiala conform careia acesta nu mai avea dreptul de a desfa sura activitati religioase publice; insa o astfel de restrangere nu avea niciun temei in legislatia nationala
  (Perry impotriva Letoniei)
  ;
• returnarea reclamantului, resortisant american  si activist in cadrul Bisericii Unificarii a reverendului Moon, masura prin care acestuia i s-a anulat viza  si i s-a interzis intrarea in Rusia, unde avusese locuinta stabila de mai multi ani  si unde ramasese fiul sau minor; masura a fost foarte clar motivata de activitatile religioase ale reclamantului pe teritoriul rus. Guvernul parat a sustinut ca reclamantul punea in pericol securitatea nationala - motiv care nu este prevazut la art. 9 § 2 din Conventie - fara a justifica afirmatia respectiva
  (Noian si K. impotriva
  
  Rusiei)
  .

133. De asemenea, Curtea a declarat admisibile urmatoarele capete de cerere, fara a constata insa o incalcare a art. 9:

• revocarea permisului de  sedere permanenta al reclamantului, predicator  si profesor de religie islamica de origine palestiniana, certificat de Marele Muftiu al Bulgariei, precum  si expulzarea sa de pe teritoriul tarii, pe motiv ca activitatile sale religioase aveau ca scop impunerea versiunii fundamentaliste a Islamului  si denotau legaturi cu organizatia extremista „Fratia Musulmana"
  [Al-Nashif impotriva Bulgariei
  (dec.)]. De si a constatat incalcarea art. 8 din Conventie (dreptul la respectarea vietii de familie), Curtea nu a considerat oportun sa examineze presupusa incalcare a libertatii de religie a reclamantului
  (Al-Nashif impotriva
  
  Bulgariei,
  pct. 139-142);
• revocarea permiselor de  sedere ale reclamantilor, un cuplu de adepti ai religiei Martorii lui lehova de cetatenie austriaca, ca urmare a presupuselor lor activitati religioase din Bulgaria
  [Lotter impotriva Bulgariei
  (dec.)]. In aceasta cauza s-a ajuns la o solutionare amiabila
  [Lotter
  
  si Lotter impotriva Bulgariei
  (solutionare amiabila)].

134. Pe de alta parte, Comisia a declarat inadmisibila ca vadit nefondata o cerere avand ca obiect un ordin de expulzare emis impotriva unui calugar  si filozof indian, considerat un pericol pentru ordinea publica ca urmare a tulburarilor de vecinatate produse in mod repetat; ordinul nu a fost executat deoarece, intre timp, reclamantul a fost condamnat pentru o serie de infractiuni la 14 ani de inchisoare  si la expulzare de pe teritoriul tarii pentru o perioada de 15 ani
     (Omkarananda si Divine Light Zentrum
     
     impotriva Elvetiei,
     decizia Comisiei).
135. In plus, art. 9 din Conventie nu garanteaza cetatenilor straini dreptul de a obtine permis de  sedere in vederea
     ocuparii unui loc de munca
     intr-un stat contractant, chiar daca angajatorul este o asociatie religioasa [Oz impotriva Germaniei, decizia Comisiei; Perry impotriva Letoniei;
     El Majjaoui si
     
     Stichting Touba Moskee impotriva Tarilor de Jos
     (scoatere de pe rol) (MC), pct. 32]. In conformitate cu acest principiu, Comisia a respins o cerere prin care se denunta neaprobarea reinnoirii unui permis de  sedere temporara emis unui imam care era  si profesor de religie musulmana  si avea cetatenie turca, al carui contract de munca cu asociatia islamica locala s-a incheiat  si care dorea sa ramana in Germania pentru a lucra - tot ca imam  si profesor - in numele unei asociatii, alta decat cea care il invitase (Oz
     impotriva Germaniei,
     decizia Comisiei).
136. Mai recent, Curtea a declarat admisibila o cerere privind refuzul autoritatilor neerlandeze de ai emite unui cetatean marocan un permis de munca, permis care i-ar fi fost util acestuia la angajarea sa ca imam de catre o fundatie religioasa, motivul refuzului fiind ca aceasta din urma nu a analizat suficient posibilitatea de a gasi alti candidati pe piata fortei de munca din tara  si din Europa  si ca nu a incercat mai intai sa angajeze pe unul dintre imamii formati in Regatul Tarilor de Jos [El Majjaoui si
     
     Stichting Touba Moskee impotriva Tarilor de Jos
     (dec.)]. Cu toate acestea, in urma unei noi cereri depuse de fundatie, reclamantul a obtinut in cele din urma un permis de munca  si un permis de  sedere, ambele temporare, in Regatul Tarilor de Jos; prin urmare, Curtea a considerat ca litigiul a fost solutionat  si a scos cauza de pe rol in conformitate cu art. 37 § 1 lit. b) din Conventie
     [El Majjaoui si
     
     Stichting Touba Moskee impotriva Tarilor de Jos
     (scoatere de pe rol) (MC), pct. 32].
137. Curtea a constatat o incalcare a art. 14 (interzicerea discriminarii) coroborat cu art. 9, ca urmare a refuzului autoritatilor austriece de a scuti comunitatea Martorii lui lehova de la aplicarea legii privind angajarea strainilor, care ar fi permis eliberarea unui permis de  sedere pentru un cuplu de predicatori cu cetatenie filipineza pe care comunitatea reclamanta dorea sa ii angajeze in Austria. Intr-adevar, o astfel de scutire era rezervata in legislatia nationala numai unor „societati religioase recunoscute", dar nu  si unor organizatii religioase „inregistrate", cum era reclamanta
     (Jehovas Zeugen in Osterreich
     
     impotriva Austriei)
     .

2. Expulzarea catre o tara care incalca libertatea de religie

138. Poate un stat contractant sa dispuna
     expulzarea
     unui resortisant strain catre o tara terta in care exercitarea libertatii sale de religie risca sa fie impiedicata in mod semnificativ? Este adevarat ca raspunderea unui stat contractant poate fi angajata, in mod indirect, atunci cand expune o persoana unui risc real de incalcare a drepturilor sale intr-o tara care nu se afla sub jurisdictia sa. Curtea a recunoscut ca aceasta raspundere este antrenata in cazurile in care exista riscul incalcarii art. 2 (dreptul la viata)  si art. 3 (interzicerea torturii). Jurisprudenta dezvoltata in acest sens de catre Curte se bazeaza pe importanta fundamentala a acestor dispozitii, care trebuie sa asigure eficacitatea garantiilor in practica, precum  si caracterul absolut al interzicerii torturii  si faptul ca aceasta intruchipeaza o norma acceptata la nivel international; Curtea a subliniat, de asemenea, caracterul grav  si ireparabil al suferintei riscate. Ulterior, in anumite conditii, Curtea a extins acela si principiu in privinta garantiilor prevazute la art. 6 (dreptul la un proces echitabil)  si art. 5 (dreptul la libertate  si la siguranta) din Conventie. Totu si, aceste consideratii imperative nu se aplica in mod automat in raport cu alte dispozitii ale Conventiei. In plan pur pragmatic, nu este de a steptat ca statul contractant sa efectueze expulzarea unui strain doar intr-o tara in care conditiile corespund pe deplin  si in mod eficace fiecareia dintre garantiile aferente drepturilor  si libertatilor consacrate in Conventie. Or, chiar daca drepturile garantate de art. 9 reprezinta „unul dintre pilonii societatii democratice", aceasta este, in primul rand, o norma aplicata in randul statelor contractante ale Conventiei, care  si-au asumat angajamentul fata de idealurile democratice, preeminenta dreptului  si a drepturilor omului. Desigur, conform jurisprudentei mentionate anterior, protectia este oferita persoanelor care au argumente intemeiate ca vor fi persecutate, in special din motive religioase, sau ca vor fi expuse unui risc real de a muri ori de a suferi rele tratamente grave  si, eventual, o denegare de dreptate sau o detentie arbitrara, din cauza apartenentei lor religioase (sau din orice alt motiv). Atunci cand o persoana sustine ca, la intoarcerea in tara sa de origine, nu va beneficia de libertatea sa de religie - dar intr-un mod care nu respecta nivelurile interzise - art. 9 in sine nu este de mare ajutor, poate chiar deloc. In caz contrar, aceasta dispozitie ar obliga in practica statele contractante sa actioneze in calitate de garanti indirecti ai libertatii de cult pentru restul lumii. Daca, de exemplu, o tara din afara Conventiei ar interzice o religie, dar nu ar face nimic pentru a persecuta, a urmari penal, a priva de libertate persoanele in cauza sau a le aplica rele tratamente, este indoielnic ca se poate interpreta Conventia ca impunand unui stat contractant sa acorde adeptilor acestui curent religios interzis libertatea de a practica religia lor in mod liber  si deschis pe teritoriul acelui stat
     [Z. si T. impotriva Regatului Unit
     (dec.)].
139. Cu toate acestea, Curtea nu a exclus posibilitatea ca raspunderea statului care expulzeaza o persoana sa fie angajata, in mod exceptional, in temeiul art. 9 din Conventie in cazul in care acea persoana risca in mod real sa sufere o incalcare flagranta a articolului respectiv in tara de destinatie; cu toate acestea, potrivit Curtii, este greu de imaginat o cauza in care o incalcare suficient de flagranta a art. 9 nu ar implica totodata un tratament contrar art. 3 din Conventie
     [Z. si T. impotriva Regatului
     
     Unit
     (dec.)].

Avand in vedere cele de mai sus, Curtea a declarat vadit nefondata o cerere introdusa de doua cre stine de cetatenie pakistaneza, care au sustinut ca, in cazul expulzarii lor catre Pakistan, nu vor putea sa i si exercite pe deplin dreptul la libertatea de religie. Curtea a constatat ca reclamantele nu au invocat persecutia pe motive religioase  si nici nu au argumentat afirmatia ca riscau sa sufere o incalcare a art. 2 sau art. 3 din Conventie. Niciuna dintre acestea nu a fost agresata fizic  si nici impiedicata sa adere la religia respectiva. Analizand situatia generala din Pakistan, Curtea a constatat ca, in pofida atacurilor recente impotriva bisericilor  si a persoanelor cre stine, comunitatea cre stina din Pakistan nu era supusa unei interdictii oficiale; comunitatea avea reprezentanti in Parlament; in fine, organele de ordine publica  si organele judiciare din Pakistan luau masuri pentru a proteja bisericile  si  scolile  si pentru a-i aresta, urmari penal  si pedepsi pe autorii atacurilor. In aceste conditii, Curtea a considerat ca reclamantele nu au demonstrat ca erau expuse personal unui pericol real sau ca, in calitate de cre stine, faceau parte dintr-un grup vulnerabil sau amenintat ori se aflau intr-o situatie atat de precara incat ar putea rezulta aparitia unei incalcari flagrante a art. 9 din Conventie
[Z. si T. impotriva Regatului

Unit
(dec.); a se vedea de asemenea Razaghi impotriva Suediei (dec.)]