Legea nr. 165/2013, Termene de solutionare a cererilor de restituire Prematuritate

• Legea nr. 165/2013: art. 34 alin. (1), art. 247 alin. (1)
• CEDO, art. 6 Preda contra Romaniei, Atanasiu si altii impotriva Romaniei
• Decizia nr. 269/2014 a Curtii Constitutionale

Este prematura cererea de obligare la emiterea deciziei privind acordarea de masuri compensatorii formulata cu neobservarea prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prevederi ce nu contravin CEDO.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 32 din 24 februarie 2016, F.S.

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Timis, reclamanta M.O. a chemat in judecata paratele Autoritatea Nationala Pentru Restituirea Proprietatilor - Directia pentru Coordonarea Aplicarii Legii nr. 10/2001 (ANRP) si Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea acestora la validarea Dispozitiei nr. 1/2003 emisa de Primarul Orasului Sannicolau Mare si a procesului verbal nr. 9/2003 emis de Primaria Orasului Sannicolau Mare privind acordarea de despagubiri pentru imobilul inscris in CF 8 si obligarea lor la emiterea deciziei privind acordarea de masuri compensatorii pentru imobilul aratat.

In motivare, a aratat ca prin notificarea nr. 4/2001 formulata in temeiul Legii nr.10/2001 a solicitat restituirea in natura a imobilului aratat, ca notificarea a fost solutionata prin emiterea dispozitiei nr.1/2003 de respingere a cererii de restituire in natura, fiindu-i oferite despagubiri banesti, ca prin procesul verbal nr. nr. 9/2003 s-au stabilit sumele aferente pe care le-a acceptat si ca, dupa mai bine de 11 ani, dosarul nu a fost solutionat de parate.

A aratat ca stabilirea termenului prevazut de Legea nr. 165/2013 eludeaza continutul articolului 6 CEDO, ca nu se poate vorbi despre un termen rezonabil de solutionare a dosarelor si ca pasivitatea paratelor contravine dispozitiilor Conventiei.

Prin sentinta civila nr. 1938/PI/11 iunie 2015, instanta a respins actiunea reclamantei, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, „Dosarele inregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor vor fi solutionate in termen de 60 de luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cu exceptia dosarelor de fond funciar, care vor fi solutionate in termen de 36 de luni.” Cum Legea nr. 165/2013 a fost publicata in Monitorul Oficial in 17 mai 2013 si a intrat in vigoare in acelasi an la 21 mai, tribunalul a retinut ca termenul de 60 de luni prevazut de art. 34 alin. (1) se va implini la 21 mai 2018, astfel ca actiunea reclamantei este prematura si a fost respinsa ca atare.

Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta care a solicitat schimbarea ei in sensul admiterii actiunii.

In motivare a invocat gresita respingere ca prematura a actiunii, invederand ca, pe de o parte, dispozitiile Legii nr. 165/2013 nu pot anula drepturile prevazute si nascute sub imperiul legii vechi in favoarea persoanelor care au formulat cereri de chemare in judecata si ca, pe de alta parte, scopul adoptarii Legii nr. 165/2013 a fost tocmai urgentarea finalizarii procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv ori acordarii de masuri reparatorii.

A aratat ca termenul de 60 de luni nu contravine doar rationamentului Curtii, ci eludeaza si continutul articolului 6 CEDO care garanteaza liberul acces la justitie si nu poate fi caracterizat ca un termen rezonabil de solutionare a dosarelor si ca atitudinea paratelor de tergiversare nejustificata a solutionarii dosarului este de natura a aduce atingeri grave drepturilor sale si contravine dispozitiilor CEDO privitoare la notiunea de termen rezonabil.

A invocat ca legiuitorul a intervenit in procesul de realizare a justitiei, intrucat exceptia de prematuritate este o exceptie de fond, peremptorie si absoluta, a carei admitere face ca actiunea sa fie respinsa. Or, dupa cum a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 6/1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecatoreasca in imposibilitatea de a functiona, chiar daca numai cu referire la o anumita categorie de cauze si pentru o anumita perioada de timp, ar avea drept consecinta ruperea echilibrului constitutional.

A aratat ca potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, termenul rezonabil impus de art. 6 are, de regula, ca punct de plecare data la care prima instanta a fost investita cu solutionarea litigiului si acopera ansamblul procedurilor in cauza, inclusiv in caile de atac, pana la momentul la care a operat solutionarea definitiva a cauzei. Pentru acest motiv, sustine apelanta, noile termene in care legiuitorul a impus sa fie solutionate cereri depuse in urma cu 12 ani nu sunt rezonabile, intrucat se mareste foarte mult si nejustificat, fara criterii obiective, perspectiva rezolvarii conflictelor ivite in materia restituirii imobilelor.

A invederat ca inclusiv Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 232/2013 a statuat ca Legea nr.165/2013 nu constituie o reglementare unica si unitara in materia restituirii bunurilor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist, in vigoare fiind reglementari paralele cuprinse in acte normative adoptate inca din anul 1991 si ca acest lucru nu este in acord cu recomandarile din hotararea data in cauza Atanasiu si altii contra Romaniei prin care Curtea europeana a apreciat ca se impune modificarea mecanismului de restituire prin implementarea urgenta a unor proceduri simplificate si eficiente intemeiate pe masuri legislative si pe o practica judiciara si administrativa coerenta, care sa poata mentina un just echilibru intre diferitele interese in cauza (par.232). Or, a apreciat reclamanta, procedura de acordare a masurilor reparatorii stabilita prin Legea nr. 165/2013 este greoaie, de lunga durata si nu conduce la pronuntarea unor solutii concrete si finale in perioade scurte de timp in dosare nerezolvate de ani de zile, cu atat mai mult cu cat legea nu aduce in plan legislativ o problema care, pana in acest moment, nu a mai fost reglementata ci, dimpotriva, modifica acte normative adoptate in anul 2001.

In plus, a aratat, dreptul de proprietate privata garantat de art. 44 din Constitutie apare ca fiind iluzoriu in conditiile in care este supus unor ingerinte din partea legiuitorului care nu raspund exigentelor de legalitate si proportionalitate intre interesele generale si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale indivizilor.

Examinand sentinta, instanta de apel a retinut ca dosarul administrativ constituit de Primaria Sannicolau Mare ca urmare a notificarii reclamantei a fost inregistrat la ANRP la 31.01.2006, iar prezenta cerere a fost inregistrata pe rolul instantei de judecata la 23.01.2015, astfel ca, fata de dispozitiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 si de statuarile deciziei nr. 269/2014 a Curtii Constitutionale, in cauza sunt incidente dispozitiile art. 34 alin. (1) din lege potrivit carora „Dosarele inregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor vor fi solutionate in termen de 60 de luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi...”

Contrar sustinerilor apelantei, instituirea acestui termen - determinata de necesitatea solutionarii pretentiilor persoanelor indreptatite in cat mai mare masura in faza administrativa pentru a se evita declansarea procedurii judiciare - nu are ca efect anularea dreptului la masuri compensatorii si nu contravine scopului adoptarii legii, ci a urmarit stabilirea unui moment limita pana la care persoanelor indreptatite sa li se acorde masurile reparatorii cuvenite, dupa cum nici invocata tergiversare de catre parate a solutionarii dosarului nu poate fi retinuta, cata vreme termenul stabilit in acest sens nu a expirat.

Corespunde realitatii ca admiterea in prima instanta a exceptiei prematuritatii a avut ca efect respingerea actiunii, insa dreptul la acordarea de masuri compensatorii nu s-a pierdut. In situatia in care acest drept nu va fi realizat pe cale administrativa in termenul stabilit de legiuitor, dupa expirarea lui reclamanta va avea posibilitatea sa se adreseze instantei pentru a obtine compensatiile cuvenite, efectul retinerii prematuritatii prezentei cereri nefiind reluarea procedurilor administrative, cum nefondat s-a sustinut in apel.

In continuare, instanta a observat ca, in mod constant, instanta europeana a drepturilor omului a retinut ca prin Conventie nu s-a impus statelor nici o obligatie specifica de reparare a nedreptatilor sau prejudiciilor cauzate inainte ca ele sa fi ratificat Conventia, ca art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat ca restrangand libertatea statelor de a alege conditiile in care vor proceda la restituirea bunurilor preluate anterior ratificarii si ca ele dispun de o mare marja in aprecierea existentei unei probleme de interes public ce justifica anume masuri si in alegerea politicilor lor economice si sociale, atunci cand se afla in joc o chestiune de interes general, repararea prejudiciilor cauzate prin lipsirea de proprietate fiind una dintre aceste chestiuni.

Avand in vedere aceste considerente, sustinerile apelantei potrivit carora, prin normele Legii nr. 165/2013 care stabilesc termene de solutionare a dosarelor de restituire, legiuitorul a intervenit in procesul de realizare a justitiei au fost respinse ca nefondate. Instanta a constatat ca prin Decizia nr. 6/1992 a Curtii Constitutionale (pe care apelanta isi intemeiaza aceste critici) au fost declarate neconstitutionale prevederile din Legea privind masuri premergatoare reglementarii situatiei juridice a unor imobile trecute in proprietatea statului dupa 23 august 1944 prin care judecarea proceselor de orice natura privitoare la imobilele trecute in proprietatea statului, a unitatilor administrativ-teritoriale sau a organizatiilor cooperatiste in virtutea unor acte normative ori a unor acte cu caracter individual emise dupa 23 august 1944 si executarea hotararilor judecatoresti definitive pronuntate cu privire la asemenea bunuri se suspendau din oficiu pana la adoptarea unei viitoare legi, situatie cu totul straina de cea din speta dedusa judecatii.

Instanta a retinut ca nefondata si sustinerea potrivit careia incalcarea art.6 CEDO ar rezulta din depasirea termenului optim de solutionare a unei cauze, termen cuprins intre data la care prima instanta a fost investita cu solutionarea litigiului si pana la momentul la care cauza a fost definitiv solutionata, cata vreme in cauza dreptul reclamantei la a critica in instanta refuzul de solutionare a dosarului administrativ ori modalitatea de solutionare a acestuia se va naste la expirarea termenului prevazut la art. 34 din lege (sau anterior, in situatia in care dosarul va fi solutionat inainte de implinirea lui). In consecinta, din perspectiva sustinuta de apelanta, abia dupa o eventuala sesizare a instantei ulterior acestui moment s-ar pune problema duratei excesive a procedurilor judecatoresti.

A mai retinut instanta ca adoptarea Legii nr. 165/2013 a fost determinata tocmai de pronuntarea de instanta europeana a hotararii in cauza Atanasiu si altii impotriva Romaniei si ca, sub acest aspect, prima instanta a retinut in mod corect incidenta statuarilor Curtii Europene a Drepturilor Omului cuprinse in hotararea pronuntata in cauza Preda si altii contra Romania in aprilie 2014, deci ulterior adoptarii Legii nr. 165/2013 potrivit carora, avand in vedere marja de apreciere a statului roman si garantiile oferite prin instituirea unor reguli clare si previzibile, insotite de termene imperative si de un control judiciar efectiv, legea ofera, in principiu, un cadru accesibil si efectiv pentru solutionarea cererilor si, cu toate ca termenele fixate pentru procedura administrativa, la care se pot adauga si eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de solutionare definitiva a pretentiilor, o atare situatie exceptionala este inerenta complexitatii factuale si juridice vizand restituirea proprietatilor preluate abuziv, asa incat aceste termene nu pot fi considerate, in sine, ca ridicand o problema de eficacitate a reformei si nici contrare drepturilor garantate de Conventie, in special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, in ceea ce priveste durata rezonabila a procedurii (par. 121, 129, 131).

Instanta de apel a mai observat ca, prin Decizia nr. 269/2014, Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile art. 34 care stabilesc termenul contestat de reclamanta nu nesocotesc acest drept si nici garantiile dreptului de proprietate privata conferite prin Constitutie si prin art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie si si-a insusit punctul de vedere exprimat de instanta europeana potrivit caruia sunt permise masurile luate pentru apararea echilibrului bugetar care urmaresc un scop de utilitate publica si gasesc un just echilibru intre diferitele interese aflate in joc, astfel ca sustinerile din apel referitoare la ingerinta legiuitorului in dreptul de proprietate garantat de art. 44 din Constitutie cu nerespectarea exigentelor de legalitate si proportionalitate intre interesele generale si imperativele apararii drepturilor fundamentale sunt nefondate.

In consecinta, instanta de apel a concluzionat ca exceptia prematuritatii a fost in mod legal retinuta de prima instanta, astfel ca hotararea apelata a fost mentinuta ca atare.