Legalitatea unei detentii in temeiul art. 5 § 1

1. 
   Scopul art. 5
   

19. Principalul scop al art. 5 din Conventie este de a proteja individul impotriva unei lipsiri arbitrare sau nejustificate de libertate [S
    
    _v
    
    V. si A. impotriva Danemarcei (MC), pct. 73; McKay impotriva
    
    Regatului Unit
    (MC), pct. 30]. Dreptul la libertate  si la siguranta capata o deosebita importanta intr-o „societate democratica", in sensul Conventiei
    [Medvedyev si altii impotriva Frantei
    (MC), pct. 76;
    Ladent impotriva Poloniei,
    pct. 45].
20. Prin urmare, Curtea considera ca detentia nerecunoscuta a unui individ constituie o negare totala a garantiilor fundamentale consacrate de art. 5 din Conventie  si o incalcare extrem de grava a acestei dispozitii
    [El-Masri impotriva „Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei"
    (MC), pct. 233; Al Nashiri
    
    impotriva Poloniei,
    pct. 529; Belozorov impotriva Rusiei si Ucrainei, pct. 113]. Neinregistrarea de informatii, cum ar fi data  si ora arestarii, locul de detentie, numele detinutului  si motivele detentiei  si identitatea persoanei care a procedat la aceasta, poate fi vazuta ca incompatibila, intre altele, cu insu si scopul art. 5 din Conventie
    (Kurt impotriva Turciei,
    pct. 125), precum  si cu cerinta de legalitate a detentiei in sensul Conventiei
    (Anguelova impotriva Bulgariei,
    pct. 154).
21. Nicio privare permanenta de libertate nu este legala daca nu se incadreaza in unul dintre motivele prevazute in mod exhaustiv la lit. a)-f) ale art. 5 § 1
    [Khlaifia si altii impotriva Italiei
    (MC), pct. 88].
22. Trei principii de baza sunt prevazute, in special, in jurisprudenta Curtii: regula conform careia exceptiile, a caror lista este exhaustiva, necesita o interpretare stricta  si nu presupun importanta serie de justificari prevazute de alte dispozitii (in special art. 8-11 din Conventie); legalitatea privarii de libertate, pe care se pune accentul in mod repetat din punct de vedere atat al procedurii, cat  si al fondului,  si care implica o aderare scrupuloasa la suprematia dreptului;  si, in cele din urma, importanta rapiditatii sau a celeritatii controalelor jurisdictionale necesare in temeiul art. 5 § 3  si 4 [5., V. si A.
    
    impotriva Danemarcei
    (MC), pct. 73; Buzadji impotriva Moldovei (MC), pct. 84].
23. In ceea ce prive ste detentia intervenita in cursul unui conflict armat international, garantiile enuntate la art. 5 trebuie interpretate  si aplicate intr-un mod care sa tina seama de contextul  si de normele de drept international umanitar aplicabile
    [Hassan impotriva Regatului Unit
    (MC), pct. 103106].
24. 
    In cazul in care o privare de libertate iese din limitele unuia dintre paragrafele art. 5 § 1 stabilite de jurisprudenta Curtii, nu poate fi readusa in discutie invocand necesitatea de echilibrare a intereselor statului  si pe cele ale detinutilor
    [Merabishvili impotriva Georgiei
    (MC), pct. 298].
    

2. 
   Conformitatea detentiei cu legislatia nationala
   

25. Pentru a indeplini cerinta de legalitate, detentia trebuie sa aiba loc „potrivit cailor legale".

Conventia face trimitere in principal la legislatia nationala, dar  si, dupa caz, la alte norme juridice aplicabile, inclusiv la cele care i si au sursa in dreptul international
[Medvedyevsi altii impotriva Frantei

(MC), pct. 79; Toniolo impotriva 5an Marino si Italiei, pct. 46] sau in dreptul european
(Paci impotriva

Belgiei,
pct. 64  si Pirozzi impotriva Belgiei, pct. 45-46, in ceea ce prive ste o detentie in temeiul unui mandat european de arestare). In toate cazurile, aceasta consacra obligatia de a respecta normele materiale  si procedurale pe care le contine
(ibidem)

26. 
    De exemplu, Curtea a concluzionat ca a fost incalcat art. 5 intr-o cauza in care autoritatile au omis sa solicite prelungirea unei ordin de retinere in termenul prevazut de lege
    (G.K. impotriva Poloniei,
    
    pct. 76). In schimb, a hotarat ca pretinsa incalcare a unei circulare privind metodele de anchetare folosite pentru anumite categorii de infractiuni nu puneau sub semnul intrebarii validitatea temeiului legal intern pe care s-au bazat arestarea  si detentia ulterioara a reclamantului
    (Talat Tepe impotriva
    
    Turciei,
    pct. 62). In cazul in care instanta de judecata a refuzat punerea in libertate a reclamantului, de si Curtea Constitutionala a considerat ilegala arestarea preventiva, mentinerea acestei masuri nu poate fi considerata ca fiind potrivit „cailor legale"
    ( Sahin Alpay impotriva Turciei,
    pct. 118; Mehmet
    
    Hasan Altan impotriva Turciei,
    pct. 139).
    

3. 
   Controlul de conformitate a detentiei cu legislatia nationala
   

27. 
    De si le revine, in primul rand, autoritatilor nationale, in special instantelor, sarcina de a interpreta  si de a aplica dreptul intern, situatia este diferita atunci cand nerespectarea acestei legislatii poate determina o incalcare a Conventiei. Aceasta este, in special, situatia cauzelor al caror obiect il constituie art. 5 § 1 din Conventie  si Curtea trebuie a sadar sa exercite un anumit control pentru a examina daca dreptul intern a fost respectat [a se vedea, printre multe altele, Creanga impotriva
    
    Romaniei
    (MC), pct. 101; Baranowski impotriva Poloniei, pct. 50; Benham impotriva Regatului Unit,
    
    pct. 41]. Pentru a proceda astfel, Curtea trebuie sa ia in considerare situatia juridica a sa cum se prezenta la data faptelor
    (Wioch impotriva Poloniei,
    pct. 114).
    

4. 
   Principii generale
   

28. Cerinta de legalitate nu este indeplinita prin simpla respectare a dreptului intern relevant; trebuie ca dreptul intern sa se conformeze el insu si Conventiei, inclusiv principiilor generale enuntate sau implicate de aceasta
    (Pleso impotriva Ungariei,
    pct. 59).

Principiile generale implicate de Conventie la care face trimitere jurisprudenta referitoare la art. 5 § 1 sunt principiul statului de drept  si, conexe acestuia, principiul securitatii juridice, principiul

proportionalitatii  si principiul protectiei impotriva arbitrarului, protectia impotriva arbitrarului reprezentand cu atat mai mult scopul art. 5
[Simons impotriva Belgiei
(dec.), pct. 32].

5. 
   Principiul securitatii juridice
   

29. In cazul unei privari de libertate, este deosebit de important sa se respecte principiul general al securitatii juridice. In consecinta, este esential sa fie clar definite conditiile privarii de libertate in temeiul dreptului intern  si ca legea insa si sa fie previzibila in aplicarea sa, spre a intruni criteriul de „legalitate" stabilit de Conventie, care impune ca orice lege sa fie suficient de precisa pentru a permite oricarui individ - inconjurandu-se la nevoie de consilieri pregatiti - sa prevada, intr-un mod rezonabil in circumstantele cauzei, consecintele ce pot deriva dintr-un anume act
    [Khlaifia si altii impotriva Italiei
    
    (MC), pct. 92; Del Rio Prada impotriva Spaniei (MC), pct. 125; Creanga impotriva Romaniei (MC), pct. 120,  si Medvedyev si altii impotriva Frantei (MC), pct. 80].
30. Art. 5 § 1 nu se limiteaza la a se referi la dreptul intern: se refera, de asemenea, la „calitatea legii", ceea ce presupune ca o lege nationala care autorizeaza o privare de libertate sa fie suficient de accesibila, precisa  si previzibila in aplicarea sa. Elementele care trebuie luate in considerare atunci cand este evaluata „calitatea legii" - denumite uneori „garantii impotriva arbitrarului" - includ, in special, existenta unor dispozitii legale clare privind dispunerea detentiei, mentinerea acestei masuri  si stabilirea duratei acesteia, precum  si existenta unei cai de atac efective prin care reclamantul sa poata contesta „legalitatea"  si „durata" detentiei
    (J.N. impotriva Regatului Unit,
    pct. 77).
31. Curtea a hotarat, in special, ca practica care consta in a mentine o persoana in detentie ca urmare a depunerii unui act de acuzare, practica care nu se bazeaza pe nicio dispozitie legislativa sau jurisprudenta interna specifica, constituie o incalcare a art. 5 § 1 (Baranowski impotriva Poloniei,
    
    pct. 50-58). De asemenea, a considerat ca prelungirea automata a arestului preventiv, practic neavand niciun temei legislativ precis, este contrara art. 5 § 1
    (Svipsta impotriva Letoniei,
    pct. 86). In schimb, a constatat ca mentinerea in detentie a unei persoane pe baza unei hotarari a Chambre d'accusation (camera preliminara in procedura penala) care a solicitat informatii suplimentare fara sa se fi pronuntat oficial asupra mentinerii in detentie nu constituia o incalcare a art. 5
    (Laumont impotriva
    
    Frantei,
    pct. 50).
32. Dispozitiile care primesc din partea autoritatilor interpretari contradictorii care se exclud reciproc nu indeplinesc cerinta de „calitate a legii" impusa de Conventie
    (Nasrulloyev impotriva Rusiei,
    pct. 77;
    Jecius impotriva Letoniei,
    pct. 53-59). Cu toate acestea, nu este sarcina Curtii, in lipsa unei jurisprudente relevante, sa ofere propria sa interpretare dreptului national, motiv pentru care Curtea este reticenta in a concluziona ca instantele interne nu au actionat potrivit cailor legale
    (Wioch
    
    impotriva Poloniei,
    pct. 114-116; Winterwerp impotriva Tarilor de Jos, pct. 48-50).
33. 
    De si notele diplomatice constituie o sursa de drept international, detentia unui echipaj in temeiul unor astfel de note nu este legala in sensul art. 5 § 1 din Conventie, intrucat nu sunt suficient de precise  si previzibile. Lipsa unei mentiuni exprese care sa autorizeze arestarea  si detentia membrilor unui echipaj incalca criteriile securitatii juridice  si predictibilitatii prevazute de art. 5 § 1 din Conventie
    [Medvedyev impotriva si altii impotriva Frantei
    (MC), pct. 96-100].
    

6. 
   Protectia impotriva arbitrarului
   

34. In plus, orice privare de libertate trebuie sa fie conforma cu scopul urmarit de art. 5: protejarea individului impotriva arbitrariului a se vedea, printre multe altele, [5., V. si A. impotriva Danemarcei
    
    (MC), pct. 74; Witold Litwa impotriva Poloniei, pct. 78].
35. Notiunea de „arbitrar" pe care o contine art. 5 § 1 se extinde dincolo de lipsa de conformitate cu dreptul national, astfel incat o privare de libertate poate fi legala in temeiul dreptului intern, fiind in acela si timp arbitrara  si, prin urmare, contrara Conventiei
    [Creanga impotriva Romaniei
    (MC), pct. 84;
    A. si altii impotriva Regatului Unit
    (MC), pct. 164].
36. Notiunea de arbitrar variaza intr-o anumita masura, in functie de tipul detentiei in cauza. Curtea a indicat faptul ca arbitrariul poate aparea atunci cand exista un element de rea-credinta sau de in selaciune din partea autoritatilor; atunci cand ordonanta de plasare in detentie  si de executare a acesteia nu se potrivesc intr-adevar cu scopul restrictiilor autorizate de paragraful relevant al art. 5 § 1; atunci cand nu exista nicio legatura intre motivul invocat pentru privarea de libertate autorizata  si locul  si regimul de detentie;  si atunci cand nu exista nici o relatie de proportionalitate intre motivul detentiei invocat  si detentia in cauza [pentru un rezumat detaliat al acestor principii esentiale, a se vedea James, Wells si Lee impotriva Regatului Unit, pct. 191-195,  si Saadi impotriva Regatului Unit
    
    (MC), pct. 68-74].
37. 
    Celeritatea cu care instantele interne inlocuiesc o ordonanta de plasare in detentie care fie a expirat, fie a fost considerata ca fiind defectuoasa constituie un alt factor relevant in a aprecia daca detentia unei persoane trebuie sau nu sa fie considerata arbitrara
    [Mooren impotriva Germaniei
    (MC), pct. 80]. Astfel, Curtea a considerat, in contextul lit. c), ca o perioada mai mica de o luna intre expirarea ordonantei initiale de plasare in detentie  si pronuntarea unei noi ordonante motivate - dupa retrimiterea cauzei de curtea de apel catre o instanta inferioara - nu face ca detentia la care a fost supus reclamantul sa fie arbitrara
    (Minjat impotriva Elvetiei,
    pct. 46  si 48). Dimpotriva, o perioada mai mare de la retrimiterea cauzei de curtea de apel catre o instanta inferioara, in care reclamantul a ramas intr-o stare de incertitudine cu privire la motivele detentiei sale, coroborata cu absenta unui termen in care instanta inferioara sa reexamineze legalitatea detentiei respective, a fost considerata ca facand arbitrara detentia reclamantului
    (Khoudoiorov impotriva Rusiei,
    pct. 136-137).
    

7. 
   Decizie judiciara
   

38. O perioada de detentie este in principiu „legala" daca se bazeaza pe o decizie judiciara. O detentie intemeiata pe o decizie judiciara declarata ulterior nelegala de o instanta superioara poate ramane valida in temeiul dreptului intern
    (Bozano impotriva Frantei,
    pct. 55). Detentia poate ramane conforma cu cerinta de respectare a „cailor legale" atunci cand, dupa ce au constatat nereguli in procedura de detentie, instantele interne au considerat-o totu si legala
    (Erkalo impotriva Tarilor de Jos,
    
    pct. 55-56). Eventualele lacune privind motivarea mandatului de arestare nu afecteaza in mod obligatoriu perioada detentiei nelegale, in sensul art. 5 § 1
    (Yefimenko impotriva Rusiei,
    pct. 102-108;
    Jecius impotriva Lituaniei,
    pct. 68; Benham impotriva Regatului Unit, pct. 42-47).
39. 
    Curtea face distinctie intre actele instantelor interne care tin de competenta acestora  si cele care constituie o depa sire a acesteia
    (Benham impotriva Regatului Unit,
    pct. 43  si urm.). Curtea a hotarat ca au fost in mod vadit nelegale ordonantele de plasare in detentie pronuntate in cauze in care partea in cauza nu a fost informata in mod corespunzator despre organizarea unei  sedinte de judecata
    (Khoudoiorov impotriva Rusiei,
    pct. 129), sau in care instantele interne nu au efectuat o ancheta privind resursele impuse de legislatia nationala
    (Lloydsi altii impotriva Regatului Unit,
    pct. 108  si 116), sau in care instantele inferioare nu au examinat suficient daca masuri altele decat detentia puteau fi luate in considerare
    (ibidem,
    pct. 113). In schimb, Curtea a considerat legala o detentie dispusa intr-o cauza in care nu s-a stabilit ca actele instantelor interne au fost „nelegale in mod grosolan  si evident"
    (ibidem,
    pct. 114).
    

8. 
   Motivarea deciziilor si interzicerea arbitrarului
   

40. Lipsa motivarii sau insuficienta motivare a unei decizii prin care se dispune plasarea in detentie este unul din elementele pe care Curtea se bazeaza pentru a aprecia legalitatea in temeiul art. 5 § 1 [5., V. si A. impotriva Danemarcei (MC), pct. 92]. In consecinta, faptul ca o decizie prin care se dispune o detentie pe termen lung nu contine
    nicio
    motivatie se poate dovedi a fi incompatibila cu principiul protectiei impotriva arbitrarului, consacrat de art. 5 § 1
    (5tasaitis impotriva Lituaniei,
    pct. 66-67). In mod similar, o decizie extrem de laconica care nu mentioneaza nicio dispozitie juridica prin care sa se

justifice detentia nu ofera o protectie suficienta impotriva arbitrarului (Khoudoiorov impotriva Rusiei,

pct. 157).

44. Cu toate acestea, Curtea a hotarat ca lipsa motivarii pentru o decizie de plasare in arest preventiv nu pune la indoiala legalitatea acesteia in temeiul dreptului intern, intr-o cauza in care instantele interne au considerat ca detentia nu era lipsita de orice temei
    (Minjat impotriva Elvetiei,
    pct. 43). In plus, atunci cand instantele interne anuleaza o decizie de plasare in detentie din lipsa motivarii, dar considera ca detentia nu a fost lipsita de temei, refuzul de a dispune punerea in libertate a detinutului  si trimiterea dosarului catre instante inferioare pentru a se pronunta cu privire la legalitatea detentiei nu constituie o incalcare a art. 5 § 1
    (ibidem,
    pct. 47).
45. A fost constatata o incalcare a art. 5 § 1 in cazul in care a fost dispusa arestarea preventiva nu numai in lipsa motivarii, ci  si fara a se specifica durata acesteia. Instantele nationale totu si nu au obligatia sa ia decizia de a stabili durata arestarii preventive indiferent de modul in care aceasta este reglementata in dreptul intern
    [Merabishvili impotriva Georgiei
    (MC), pct. 199; Oravec impotriva
    
    Croatiei,
    pct. 55]. Existenta sau lipsa unei limitari a duratei este unul dintre numeroasele elemente pe care Curtea le poate lua in considerare atunci cand analizeaza global daca dreptul intern este previzibil ca mod de aplicare  si ofera garantii impotriva detentiei arbitrare
    (J.N. impotriva Regatului Unit,
    pct. 90;
    Meloni impotriva Elvetiei,
    pct. 53)
46. 
    In plus, autoritatile trebuie sa aiba in vedere aplicarea unor masuri mai putin invazive decat detentia
    (Ambruszkiewicz impotriva Poloniei,
    pct. 32).
    

1. 
   Exemple de nereguli procedurale admisibile
   

47. Curtea a hotarat ca neregulile procedurale descrise mai jos nu au avut efectul de a conferi un caracter nelegal detentiei reclamantului:

• omisiunea de a comunica oficial acuzatului ordonanta de plasare in detentie care il prive ste. Aceasta omisiune nu constituie o „neregula grava  si evidenta" in sensul jurisprudentei Curtii, in masura in care autoritatile au crezut cu buna-credinta ca ordonanta a fost intr-adevar comunicata partii in cauza
  (Marturana impotriva Italiei,
  pct. 79; a se vedea insa Voskuil
  
  impotriva Tarilor de Jos,
  cauza in care Curtea a hotarat ca faptul ca autoritatile au intarziat 3 zile pentru a comunica o ordonanta de plasare in detentie, in conditiile in care termenul legal al notificarii era de 24 de ore, a reprezentat o incalcare a art. 5 § 1);
• o simpla eroare materiala intr-un mandat de arestare sau intr-un ordonanta de plasare in detentie, in masura in care aceasta eroare a fost ulterior rectificata de catre o autoritate judecatoreasca
  [Nikolov impotriva Bulgariei,
  pct. 63; Douiyeb impotriva Tarilor de Jos (MC), pct. 52];
• fapta de a inlocui temeiul legal retinut pentru a justifica detentia reclamantului cu un alt temei legal, avand in vedere concluziile pe care judecatorii s-au intemeiat pentru a ajunge la concluziile date
  [Gaidjurgis impotriva Lituaniei
  (dec.)]. Cu toate acestea, lipsa unei justificari satisfacatoare pentru inlocuirea temeiului legal poate conduce Curtea sa concluzioneze o incalcare a art. 5 § 1
  (Calmanovici impotriva Romaniei,
  pct. 65).

J. Intarzierea executarii unei decizii de punere in libertate

48. Este de neconceput ca, intr-un stat de drept, un individ sa ramana privat de libertate, in ciuda existentei unei hotarari judecatore sti prin care se dispune liberarea sa
    [Assanidze impotriva Georgiei
    
    (MC), pct. 173]. Cu toate acestea, un anumit termen pentru executarea unei decizii de punere in libertate este admisibil  si deseori inevitabil, iar autoritatile nationale trebuie sa faca eforturi pentru al reduce la minim
    (Giulia Manzoni impotriva Italiei,
    pct. 25).

Formalitatile administrative asociate punerii in libertate nu pot justifica o intarziere mai mare de cateva ore
(Ruslan Yakovenko impotriva Ucrainei,
pct. 68, in care a avut loc o intarziere de doua zile;  si Quinn impotriva Frantei, pct. 39-43, privind o intarziere de 11 ore in executarea unei decizii prin care se dispunea punerea in libertate „de indata" a reclamantului.)