IMPOSIBILITATEA INSTANTEI DE A CONSFINTI UN ACORD DE MEDIERE CARE VIZEAZA ACORDAREA UNOR DREPTURI SALARIALE PRESCRISE, IN CONDITIILE IN CARE LITIGIULUI II SUNT APLICABILE PREVEDERILE  DECRETULUI NR. 167/1958.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I civila

 Decizia nr. 917 din 18 aprilie  2016.

 

Legea sub imperiul careia prescriptia a inceput sa curga va guverna atât aspectele de drept material, cât si pe cele de drept procesual referitoare la prescriptie, chiar daca aceasta se implineste dupa intrarea in vigoare a Codului civil

P
rescriptiile incepute si implinite ori cele neimplinite la 1 octombrie 2011 ramân in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocarii lor
,
guvernat de dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incât in privinta acestora instantele sunt obligate sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris, putând invoca din oficiu exceptia prescriptiei, dupa cum acelasi drept de a invoca exceptia il au si partile interesate, pe care il vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei
.

Spre deosebire de sistemul  Noului  Cod  civil,
 unde
normele care reglementeaza institutia prescriptiei extinctive,  sunt de ordine privata (datorita faptului ca prin noile dispozitii tendinta este de a acorda mai multa greutate vointei partilor si mai multa libertate deopotriva, dar si din cauza caracterului preponderent supletiv al normelor), in lumina  Decretului nr. 167/1958, prescriptia este privita ca o  institutie  de  ordine  publica, iar normele care o reglementeaza au un caracter imperativ.

Decretul  nr.167/1958 a  consacrat si  doua  consecinte juridice importante  impuse  de caracterul imperativ  al  normelor care  reglementau prescriptia extinctiva: inadmisibilitatea derogarii, prin  conventie, de  la  normele  prescriptiei  extinctive  si obligativitatea  aplicarii, din oficiu, de catre  organul  de  jurisdictie  a  normelor privind  prescriptia  extinctiva
 

 
In cauza de fata  data fiind legea incidenta, respectiv Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune este reglementata de o norma imperativa, iar prin consfintirea unui acord de mediere care vizeaza acordarea unor drepturi salariale prescrise se incalca ordinea publica.

 

 

Prin  decizia civila nr. 917  din 18 aprilie 2016  Curtea de Apel Ploiesti a respins ca nefondat apelul  formulat de reclamantul S.L.I. Dâmbovita impotriva sentintei civile nr.1709 pronuntata la 2 noiembrie 2015 de Tribunalul Dâmbovita in contradictoriu cu pârâta Sc.G.V. având in vedere urmatoarele considerente:

Principala nemultumire invocata de catre apelant prin calea de atac formulata a vizat imprejurarea ca in mod eronat instanta de fond a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune si nu a dat eficienta acordului de mediere incheiat de parti cu privire la pretentiile ce fac obiectul  spetei.

Astfel cum reiese din actele si lucrarile dosarului, prin cererea dedusa judecatii, reclamantul S.L.I. Dâmbovita, in numele membrului de sindicat D.O.M., a solicitat in contradictoriu cu pârâta Sc.G.V., obligarea acesteia la calculul, respectiv plata diferentelor de drepturi salariate acordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008 reprezentând diferenta dintre drepturile salariale efectiv incasate si cele cuvenite membrilor de sindicat in conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, pentru aprobarea OG 15/2008, pentru perioada 01.10.2008-31.12.2009, actualizate in functie de coeficientul de inflatie, pâna la data efectiva a platii.

Pe parcursul solutionarii pricinii partile prezentului litigiu au incheiat un acord de mediere cu privire la pretentiile ce faceau obiectului dosarului de fata si au solicitat instantei sa-i dea eficienta juridica

Tribunalul Dâmbovita, prin sentinta apelata a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata din oficiu, a respins actiunea ca prescrisa si a respins cererea privind consfintirea acordului de mediere incheiat la 19.10.2015.

Curtea a apreciat ca solutia pronuntata de prima instanta este corecta si urmeaza a fi mentinuta in raport de considerentele ce se vor expune in cele ce urmeaza:

Pentru solutionarea raportului juridic dedus judecatii,  atât referitor la posibilitatea instantei de a invoca din oficiu exceptia prescriptiei, cât si la situatiile si conditiile in care se poate  da eficienta unui acord de mediere  este necesara o analiza  a caracterului normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva si a aplicarii  in timp a  acestora, in contextul in care Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat si, de la 1 octombrie 2011, a intrat in vigoare Noul Cod civil.

Sub aspectul aplicarii in timp a normelor in materie de prescriptie extinctiva,  este unanim admis ca prescriptiile extinctive incepute si implinite sub vechea reglementare sunt supuse in totalitate acesteia, tot astfel cum cele incepute sub noua reglementare sunt supuse normelor in vigoare, iar pentru cele care au inceput sa curga sub vechiul regim dar nu erau inca implinite la data intrarii in vigoare a legii noi, art. 6 alin. (4) NCC si art. 201 din Legea nr. 71/2011 prevad in mod expres ca acestea sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare,
legea sub imperiul careia prescriptia a inceput sa curga va guverna atât aspectele de drept material, cât si pe cele de drept procesual referitoare la prescriptie, chiar daca aceasta se implineste dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
         

          Din cuprinsul celor expuse anterior, rezulta ca  
prescriptiile incepute si implinite ori cele neimplinite la 1 octombrie 2011 ramân in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocarii lor
,
guvernat de dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat,
astfel incât in privinta acestora instantele sunt obligate sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris, putând invoca din oficiu exceptia prescriptiei, dupa cum acelasi drept de a invoca exceptia il au si partile interesate, pe care il vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei
.

           De altfel, in acest sens a decis si Inalta Curte de Casatie si Justitie care prin decizia nr. 1/2014 pronuntata cu ocazia solutionarii unui recurs in interesul legii a stabilit ca „  In interpretarea si aplicarea dispozitiilor 
art. 5
, art. 201 si 
art. 223
 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale 
art. 6
 alin. (4), art. 2.512 si 
art. 2.513
 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil,
prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, ramân supuse dispozitiilor 
a

rt. 18
 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incât atât instantele de judecata, din oficiu, cât si partile interesate pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii incepute dupa 1 octombrie 2011.
   

           In ceea ce priveste caracterul  normelor care  reglementeaza prescriptia extinctiva, in mod constant s-a admis atât in literatura  de  specialitate, cât  si in jurisprudenta, solutia  potrivit careia 
normele  care  reglementeaza prescriptia  si care se regasesc in dispozitiile Decretului nr. 167/1958 sunt  imperative
. In  argumentarea acestei solutii s-a  aratat  ca prescriptia  extinctiva  este  o  institutie  de  ordine  publica, interesul  ocrotit  prin normele  juridice din  aceasta  materie, respectiv inlaturarea incertitudinii in raporturile juridice civile si asigurarea stabilitatii  lor, este  unul  general, iar natura  acestuia  rezulta  din  functiile prescriptiei  extinctive:  functia educativa (mobilizatoare),  functia  sanctionatoare  si functia  de  consolidare  a  raporturilor juridice si de  inlaturare a dificultatilor in administrarea probelor.

Ca  urmare a  acestei  conceptii,
Decretul  nr.167/1958 a  consacrat si  doua  consecinte juridice importante  impuse  de caracterul imperativ  al  normelor care  reglementau prescriptia extinctiva: inadmisibilitatea derogarii, prin  conventie, de  la  normele  prescriptiei  extinctive
 
(art.1 alin. final: ,,Orice clauza care se abate de la reglementarea legala  a prescriptiei este nula
”)  si obligativitatea  aplicarii, din oficiu, de catre  organul  de  jurisdictie  a  normelor privind  prescriptia  extinctiva
  (art.18:,,Instanta  judecatoreasca si  organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, sa cerceteze, daca dreptul la actiune  sau la executarea silita este prescris”).

 In  sistemul  Noului  Cod  civil,

normele care reglementeaza institutia prescriptiei extinctive,  sunt de ordine privata, datorita faptului ca prin noile dispozitii tendinta este de a acorda mai multa greutate vointei partilor si mai multa libertate deopotriva, dar si din cauza caracterului preponderent supletiv al normelor. Libertatea partilor reiese cel mai bine din faptul ca acestea au acum dreptul de a organiza, dupa cum le dicteaza propriile interese, chestiuni ce tin de durata termenelor de prescriptie si momentul de la care acestea incep sa curga. Prin urmare, in actuala reglementare, desi  ramâne  o  institutie  de  interes general, prin rosturile  si functiile  pe  care  le  deserveste, prescriptia extinctiva este o  institutie de drept privat, astfel incât beneficiul  prescriptiei este rezervat, in principiu, doar celui direct interesat.

In speta de fata, suntem in prezenta unei prescriptii extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011
, conform celor expuse in precedent, situatie in care legea sub imperiul careia prescriptia a inceput sa curga va guverna atât aspectele de drept material, cât si pe cele de drept procesual referitoare la prescriptie.
Prin urmare, sunt aplicabile dispozitiile din Decretul nr. 167/1958, ceea ce inseamna ca prescriptia este privita ca o  institutie  de  ordine  publica, iar normele care o reglementeaza au un caracter imperativ, nefiind incidente prevederile Noului Cod  civil.

In prezenta cauza cererea de chemare in judecata este cea care marcheaza momentul la care instanta se raporteaza pentru a aprecia daca plata diferentelor de drepturi salariale care se solicita se inscrie in termenul de prescriptie de trei ani anteriori acestei date.

 Conform art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii: „Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:  in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune. in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator."

In conditiile in care drepturile salariale solicitate de reclamant pe calea actiunii de fata vizeaza perioada 01.10.2008-31.12.2009, formularea prezentei actiuni la data de 28.08.2015 s-a realizat dupa expirarea termenului de prescriptie de 3 ani, reglementat de dispozitiile legale mentionate anterior si fiind vorba de o exceptie de ordine publica, in mod corect instanta de fond a dat eficienta acesteia.

In cauza dedusa judecatii  o a doua problema care s-a impus a fi examinata (si a carei analiza era strâns legata de dispozitiile legale care reglementeaza prescriptia si de caracterul normelor care o reglementeaza) a fost  aceea daca instanta, in conditiile in care dreptul la actiune era prescris putea sa treaca peste aceasta prescriptie si sa dea eficienta acordului de mediere incheiat intre parti cu privire la drepturile salariale care fac obiectul cererii de chemare in judecata.

Intelegerea  obtinuta in urma medierii este  un contract intre parti in  intelesul art. 942 Cod civil. Potrivit dispozitiilor art. 58 alin. 4 din Legea  nr.192/2006, acordul de mediere va fi verificat cu privire la indeplinirea conditiilor de fond si de forma, instanta de judecata putându-i aduce modificarile si completarile corespunzatoare cu acordul partilor.

Procedura de incuviintare a acordului de mediere constituie un control de legalitate si are rolul de a impiedica intrarea in circuitul civil a unor acte juridice civile care nu respecta forma impusa de lege sau care incalca ordinea publica, periclitând siguranta si stabilitatea raporturilor juridice.

Intrucât mediatorul nu poate analiza legalitatea acordului dintre parti, ci doar poate sa atraga atentia partilor cu privire la aspectele constatate,  verificarea acordului de catre instanta de judecata are rolul de a preintâmpina posibile litigii viitoare izvorâte dintr-un contract viciat.

Cu privire la incuviintarea facuta de catre judecator,
instanta trebuie sa verifice
: daca acordul partilor priveste un litigiu asupra caruia partile pot incheia acte de dispozitie, cum ar fi: intelegerea partilor sa nu priveasca litigii

asupra carora instanta s-a pronuntat printr-o hotarâre judecatoreasca (autoritate de lucru judecat); daca cei care au incheiat acordul sunt titularii drepturilor care fac obiectul litigiului; daca exista consimtamântul partilor sau daca vointa partilor a fost sau nu viciata; daca au fost respectate dispozitiile privind asistenta juridica sau asigurarea interpretului atunci când legea prevede acest lucru; daca nu sunt incalcate dispozitiile art. 2 alin 4 din Legea 192/2006, respectiv sa nu faca obiectul medierii drepturile strict personale cum sunt cele privitoare la capacitatea sau statutul persoanei, precum si drepturile de care partile nu pot dispune potrivit legii; daca semnatura apartine partilor sau reprezentantului acestora si
daca prevederile acordului aduc atingere legii, ordinii publice si sigurantei nationale.

Faptul ca intre parti s-a intocmit un acord de mediere nu conduce la admiterea actiunii atâta timp cât art. 58 alin.2 din legea nr. 192/2006 prevede ca intelegerea partilor nu trebuie sa cuprinda prevederi care aduc atingere  legii si ordinii publice.
In cauza de fata  data fiind legea incidenta, respectiv Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune este reglementata de o norma imperativa, iar prin consfintirea unui acord de mediere care vizeaza acordarea unor drepturi salariale prescrise se incalca ordinea publica.

Caracterul de ordine publica al normelor care consacra prescriptia dreptului la actiune, conform Decretului nr. 167/1958  au impus solutii in sensul ca partea interesata in invocarea ei (in speta de fata pârâta) nu poate renunta la acest beneficiu (incheind un acord de mediere asa cum este cazul in speta), iar judecatorul are posibilitatea de a invoca din oficiu existenta prescriptiei intr-o cauza ce-i revine spre solutionare.

In conditiile incidentei in cauza a dispozitiilor Decretului nr. 167/1958
judecatorului ii revine obligatia de a respecta prescriptia dreptului la actiune indiferent care este conduita procesuala a partilor in raport cu exceptia analizata, astfel incât el va trebui  prin folosirea acestui instrument legal  sa impiedice dezbaterea unei chestiuni litigioase asupra unor drepturi prescrise
. Procedând astfel, judecatorul, in indeplinirea rolului sau in aflarea adevarului, asa cum este reglementat prin dispozitiile art. 22 NCPC, dar si pentru asigurarea respectarii unui adevar judiciar anterior stabilit, contribuie la acuratetea circuitului juridic si limiteaza excesele procesuale ale partilor.

Având in vedere argumentele expuse  in precedent, instanta a apreciat ca  in prezenta speta nu poate sa dea eficienta  juridica acordului de mediere depus la dosar, in conditiile  in care  prin intermediul  lui  partile au convenit  cu privire la acordarea  unor drepturi a caror plata se prescrisese conform dispozitiilor legale.

Pe cale de consecinta, Curtea a considerat ca nu pot fi primite criticile apelantului, motiv pentru care, in baza art. 480 NCPC a respins ca nefondat apelul declarat si a  mentinut ca legala sentinta atacata.

(Judecator

Veronica Grozescu)