IMPOSIBILITATEA INSTANTEI DE A CONSFINTI UN ACORD DE MEDIERE CARE VIZEAZA ACORDAREA UNOR DREPTURI SALARIALE PRESCRISE

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I civila Decizia nr. 917 din 18 aprilie 2016.

Legea sub imperiul careia prescriptia a inceput sa curga va guverna atat aspectele de drept material, cat si pe cele de drept procesual referitoare la prescriptie, chiar daca aceasta se implineste dupa intrarea in vigoare a Codului civil

P
rescriptiile incepute si implinite ori cele neimplinite la 1 octombrie 2011 raman in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocarii lor
,
guvernat de dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat in privinta acestora instantele sunt obligate sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris, putand invoca din oficiu exceptia prescriptiei, dupa cum acelasi drept de a invoca exceptia il au si partile interesate, pe care il vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei
.

Spre deosebire de sistemul Noului Cod civil,
unde
normele care reglementeaza institutia prescriptiei extinctive, sunt de ordine privata (datorita faptului ca prin noile dispozitii tendinta este de a acorda mai multa greutate vointei partilor si mai multa libertate deopotriva, dar si din cauza caracterului preponderent supletiv al normelor), in lumina Decretului nr. 167/1958, prescriptia este privita ca o institutie de ordine publica, iar normele care o reglementeaza au un caracter imperativ.

Decretul nr.167/1958 a consacrat si doua consecinte juridice importante impuse de caracterul imperativ al normelor care reglementau prescriptia extinctiva: inadmisibilitatea derogarii, prin conventie, de la normele prescriptiei extinctive si obligativitatea aplicarii, din oficiu, de catre organul de jurisdictie a normelor privind prescriptia extinctiva

In cauza de fata data fiind legea incidenta, respectiv Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune este reglementata de o norma imperativa, iar prin consfintirea unui acord de mediere care vizeaza acordarea unor drepturi salariale prescrise se incalca ordinea publica.

Prin decizia civila nr. 917 din 18 aprilie 2016 Curtea de Apel Ploiesti a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul S.L.I. Dambovita impotriva sentintei civile nr.1709 pronuntata la 2 noiembrie 2015 de Tribunalul Dambovita in contradictoriu cu parata Sc.G.V. avand in vedere urmatoarele considerente:

Principala nemultumire invocata de catre apelant prin calea de atac formulata a vizat imprejurarea ca in mod eronat instanta de fond a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune si nu a dat eficienta acordului de mediere incheiat de parti cu privire la pretentiile ce fac obiectul spetei.

Astfel cum reiese din actele si lucrarile dosarului, prin cererea dedusa judecatii, reclamantul S.L.I. Dambovita, in numele membrului de sindicat D.O.M., a solicitat in contradictoriu cu parata Sc.G.V., obligarea acesteia la calculul, respectiv plata diferentelor de drepturi salariate acordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008 reprezentand diferenta dintre drepturile salariale efectiv incasate si cele cuvenite membrilor de sindicat in conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, pentru aprobarea OG 15/2008, pentru perioada 01.10.2008-31.12.2009, actualizate in functie de coeficientul de inflatie, pana la data efectiva a platii.

Pe parcursul solutionarii pricinii partile prezentului litigiu au incheiat un acord de mediere cu privire la pretentiile ce faceau obiectului dosarului de fata si au solicitat instantei sa-i dea eficienta juridica

Tribunalul Dambovita, prin sentinta apelata a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata din oficiu, a respins actiunea ca prescrisa si a respins cererea privind consfintirea acordului de mediere incheiat la 19.10.2015.

Curtea a apreciat ca solutia pronuntata de prima instanta este corecta si urmeaza a fi mentinuta in raport de considerentele ce se vor expune in cele ce urmeaza:

Pentru solutionarea raportului juridic dedus judecatii, atat referitor la posibilitatea instantei de a invoca din oficiu exceptia prescriptiei, cat si la situatiile si conditiile in care se poate da eficienta unui acord de mediere este necesara o analiza a caracterului normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva si a aplicarii in timp a acestora, in contextul in care Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat si, de la 1 octombrie 2011, a intrat in vigoare Noul Cod civil.

Sub aspectul aplicarii in timp a normelor in materie de prescriptie extinctiva, este unanim admis ca prescriptiile extinctive incepute si implinite sub vechea reglementare sunt supuse in totalitate acesteia, tot astfel cum cele incepute sub noua reglementare sunt supuse normelor in vigoare, iar pentru cele care au inceput sa curga sub vechiul regim dar nu erau inca implinite la data intrarii in vigoare a legii noi, art. 6 alin. (4) NCC si art. 201 din Legea nr. 71/2011 prevad in mod expres ca acestea sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare,
legea sub imperiul careia prescriptia a inceput sa curga va guverna atat aspectele de drept material, cat si pe cele de drept procesual referitoare la prescriptie, chiar daca aceasta se implineste dupa intrarea in vigoare a Codului civil.

Din cuprinsul celor expuse anterior, rezulta ca
prescriptiile incepute si implinite ori cele neimplinite la 1 octombrie 2011 raman in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocarii lor
, guvernat de dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat,
astfel incat in privinta acestora instantele sunt obligate sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris, putand invoca din oficiu exceptia prescriptiei, dupa cum acelasi drept de a invoca exceptia il au si partile interesate, pe care il vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei
.

De altfel, in acest sens a decis si Inalta Curte de Casatie si Justitie care prin decizia nr. 1/2014 pronuntata cu ocazia solutionarii unui recurs in interesul legii a stabilit ca „ In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, art. 201 si art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 si art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil,
prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat atat instantele de judecata, din oficiu, cat si partile interesate pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii incepute dupa 1 octombrie 2011.

In ceea ce priveste caracterul normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva, in mod constant s-a admis atat in literatura de specialitate, cat si in jurisprudenta, solutia potrivit careia
normele care reglementeaza prescriptia si care se regasesc in dispozitiile Decretului nr. 167/1958 sunt imperative.

In argumentarea acestei solutii s-a aratat ca prescriptia extinctiva este o institutie de ordine publica, interesul ocrotit prin normele juridice din aceasta materie, respectiv inlaturarea incertitudinii in raporturile juridice civile si asigurarea stabilitatii lor, este unul general, iar natura acestuia rezulta din functiile prescriptiei extinctive: functia educativa (mobilizatoare), functia sanctionatoare si functia de consolidare a raporturilor juridice si de inlaturare a dificultatilor in administrarea probelor.

Ca urmare a acestei conceptii,
Decretul nr.167/1958 a consacrat si doua consecinte juridice importante impuse de caracterul imperativ al normelor care reglementau

prescriptia extinctiva: inadmisibilitatea derogarii, prin conventie, de la normele prescriptiei extinctive

(art.1 alin. final: ,,Orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este
nula”) si obligativitatea aplicarii, din oficiu, de catre organul de jurisdictie a normelor privind prescriptia extinctiva

(art.18:,,Instanta judecatoreasca si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, sa cerceteze, daca dreptul la actiune sau la executarea silita este prescris”).

In sistemul Noului Cod civil, normele care reglementeaza institutia prescriptiei extinctive, sunt de ordine privata, datorita faptului ca prin noile dispozitii tendinta este de a acorda mai multa greutate vointei partilor si mai multa libertate deopotriva, dar si din cauza caracterului preponderent supletiv al normelor. Libertatea partilor reiese cel mai bine din faptul ca acestea au acum dreptul de a organiza, dupa cum le dicteaza propriile interese, chestiuni ce tin de durata termenelor de prescriptie si momentul de la care acestea incep sa curga. Prin urmare, in actuala reglementare, desi ramane o institutie de interes general, prin rosturile si functiile pe care le deserveste, prescriptia extinctiva este o institutie de drept privat, astfel incat beneficiul prescriptiei este rezervat, in principiu, doar celui direct interesat.

In speta de fata, suntem in prezenta unei prescriptii extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011,
conform celor expuse in precedent, situatie in care legea sub imperiul careia prescriptia a inceput sa curga va guverna atat aspectele de drept material, cat si pe cele de drept procesual referitoare la prescriptie.
Prin urmare, sunt aplicabile dispozitiile din Decretul nr. 167/1958, ceea ce inseamna ca prescriptia este privita ca o institutie de ordine publica, iar normele care o reglementeaza au un caracter imperativ, nefiind incidente prevederile Noului Cod civil.

In prezenta cauza cererea de chemare in judecata este cea care marcheaza momentul la care instanta se raporteaza pentru a aprecia daca plata diferentelor de drepturi salariale care se solicita se inscrie in termenul de prescriptie de trei ani anteriori acestei date.

Conform art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii: „Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune. in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator."

In conditiile in care drepturile salariale solicitate de reclamant pe calea actiunii de fata vizeaza perioada 01.10.2008-31.12.2009, formularea prezentei actiuni la data de 28.08.2015 s-a realizat dupa expirarea termenului de prescriptie de 3 ani, reglementat de dispozitiile legale mentionate anterior si fiind vorba de o exceptie de ordine publica, in mod corect instanta de fond a dat eficienta acesteia.

In cauza dedusa judecatii o a doua problema care s-a impus a fi examinata (si a carei analiza era strans legata de dispozitiile legale care reglementeaza prescriptia si de caracterul normelor care o reglementeaza) a fost aceea daca instanta, in conditiile in care dreptul la actiune era prescris putea sa treaca peste aceasta prescriptie si sa dea eficienta acordului de mediere incheiat intre parti cu privire la drepturile salariale care fac obiectul cererii de chemare in judecata.

Intelegerea obtinuta in urma medierii este un contract intre parti in intelesul art. 942 Cod civil. Potrivit dispozitiilor art. 58 alin. 4 din Legea nr.192/2006, acordul de mediere va fi verificat cu privire la indeplinirea conditiilor de fond si de forma, instanta de judecata putandu-i aduce modificarile si completarile corespunzatoare cu acordul partilor.

Procedura de incuviintare a acordului de mediere constituie un control de legalitate si are rolul de a impiedica intrarea in circuitul civil a unor acte juridice civile care nu respecta forma

impusa de lege sau care incalca ordinea publica, periclitand siguranta si stabilitatea raporturilor juridice.

Intrucat mediatorul nu poate analiza legalitatea acordului dintre parti, ci doar poate sa atraga atentia partilor cu privire la aspectele constatate, verificarea acordului de catre instanta de judecata are rolul de a preintampina posibile litigii viitoare izvorate dintr-un contract viciat.

Cu privire la incuviintarea facuta de catre judecator,
instanta trebuie sa verifice
: daca acordul partilor priveste un litigiu asupra caruia partile pot incheia acte de dispozitie, cum ar fi: intelegerea partilor sa nu priveasca litigii asupra carora instanta s-a pronuntat printr-o hotarare judecatoreasca (autoritate de lucru judecat); daca cei care au incheiat acordul sunt titularii drepturilor care fac obiectul litigiului; daca exista consimtamantul partilor sau daca vointa partilor a fost sau nu viciata; daca au fost respectate dispozitiile privind asistenta juridica sau asigurarea interpretului atunci cand legea prevede acest lucru; daca nu sunt incalcate dispozitiile art. 2 alin 4 din Legea 192/2006, respectiv sa nu faca obiectul medierii drepturile strict personale cum sunt cele privitoare la capacitatea sau statutul persoanei, precum si drepturile de care partile nu pot dispune potrivit legii; daca semnatura apartine partilor sau reprezentantului acestora si
daca prevederile acordului aduc atingere legii, ordinii publice si sigurantei nationale.

Faptul ca intre parti s-a intocmit un acord de mediere nu conduce la admiterea actiunii atata timp cat art. 58 alin.2 din legea nr. 192/2006 prevede ca intelegerea partilor nu trebuie sa cuprinda prevederi care aduc atingere legii si ordinii publice.
In cauza de fata data fiind legea incidenta, respectiv Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune este reglementata de o norma imperativa, iar prin consfintirea unui acord de mediere care vizeaza acordarea unor drepturi salariale prescrise se incalca ordinea publica.

Caracterul de ordine publica al normelor care consacra prescriptia dreptului la actiune, conform Decretului nr. 167/1958 au impus solutii in sensul ca partea interesata in invocarea ei (in speta de fata parata) nu poate renunta la acest beneficiu (incheind un acord de mediere asa cum este cazul in speta), iar judecatorul are posibilitatea de a invoca din oficiu existenta prescriptiei intr-o cauza ce-i revine spre solutionare.

In conditiile incidentei in cauza a dispozitiilor Decretului nr. 167/1958
judecatorului ii revine obligatia de a respecta prescriptia dreptului la actiune indiferent care este conduita procesuala a partilor in raport cu exceptia analizata, astfel incat el va trebui prin folosirea acestui instrument legal sa impiedice dezbaterea unei chestiuni litigioase asupra unor drepturi prescrise.
Procedand astfel, judecatorul, in indeplinirea rolului sau in aflarea adevarului, asa cum este reglementat prin dispozitiile art. 22 NCPC, dar si pentru asigurarea respectarii unui adevar judiciar anterior stabilit, contribuie la acuratetea circuitului juridic si limiteaza excesele procesuale ale partilor.

Avand in vedere argumentele expuse in precedent, instanta a apreciat ca in prezenta speta nu poate sa dea eficienta juridica acordului de mediere depus la dosar, in conditiile in care prin intermediul lui partile au convenit cu privire la acordarea unor drepturi a caror plata se prescrisese conform dispozitiilor legale.

Pe cale de consecinta, Curtea a considerat ca nu pot fi primite criticile apelantului, motiv pentru care, in baza art. 480 NCPC a respins ca nefondat apelul declarat si a mentinut ca legala sentinta atacata.

(Judecator Veronica Grozescu)