Imobil preluat abuziv, Actiune in revendicare de drept comun

• Inalta Curte de Casatie si Justitie: Decizia nr. 33/2008
• Cod civil 186: art. 480
• Protocolul 1 aditional la Conventia europeana a drepturilor omului: art. 1 pct. 1
• CEDO: cauza Maria Atanasiu s.a. impotriva Romaniei

In sensul Deciziei nr. 33/2008 a inaltei Curti de Casatie si Justitie,ulterior aparitiei Legii nr.10/2001 revendicarea pe calea dreptului comun a unui imobil ce intra sub incidenta acestei legi este permisa doar in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala si Conventie.

(Sectia I civila, Decizia civila nr. 272 din 19 decembrie 2018,

rezumata de judecator Florin Suiu)

Prin actiunea inregistrata la Judecatoria Ineu reclamanta Asociatia A... Rapsig a solicitat in contradictoriu cu parata Comuna Bocsig prin Primar sa se constate preluarea fara titlu a imobilului intravilan cu casa nr. ..., sa ii fie restituit imobilul in natura si sa se rectifice cartea funciara, inclusiv sub aspectul radierii dreptului de administrare operativa inscris in favoarea Sfatului Popular Rapsig.

In motivare a aratat ca este succesoarea in drepturi a fostului proprietar tabular, ca s-a infiintat si a actionat in temeiul Legii nr. 247/2005, ca imobilul revendicat i-a fost atribuit ca sediu de la infiintare si ca achita pentru el taxe si impozite.

A mai aratat ca din nestiinta, pentru acest imobil nu s-au urmat procedurile prevazute de Legea nr. 10/2001, situatie in care singura cale de a-l revendica este cea de drept comun statuata prin Decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, intrucat situatia de fapt se suprapune pe ipoteza din decizie, anume imobilul a fost preluat fara titlu, se afla in continuare in proprietatea statului, este in posesia de facto si de jure a asociatiei si restituirea nu ar aduce atingere unui alt drept ori securitatii raporturilor juridice.

In drept a invocat prevederile art. 563, art. 907, art. 908 Cod civil si decizia RIL nr. 33/2008.

Prin sentinta civila nr. 202/18.04.2018, Judecatoria Ineu a respins actiunea reclamantei.

Pentru a dispune astfel, instanta a retinut ca imobilul in litigiu a apartinut lui B. Rapsig si ca, fiind preluat de Statul Roman in anul 1962 in temeiul Legii pentru reforma agrara, situatia sa juridica este reglementata de Legea nr. 10/2001, act normativ special cu dispozitii derogatorii de la dreptul comun si prioritar in raport cu reglementarile generale.

Ulterior intrarii in vigoare a acestei legi, persoanele care solicita retrocedarea imobilelor trecute in proprietatea statului in perioada de referinta a legii sunt tinute sa se conformeze termenelor, conditiilor si procedurilor prevazute de acest act normativ, persoana interesata neavand posibilitatea sa opteze intre legea speciala si dreptul comun reprezentat de actiunea in revendicare intemeiata pe art. 563 Cod civil (art. 480 din vechiul Cod civil),dspozitiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 dispunand si ele ca bunurile preluate de stat fara titlu valabil pot fi revendicate de fostii proprietari daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatie.

A mai retinut instanta ca prin Decizia nr. 33/2008 invocata de reclamanta, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca de principiu, persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta intre calea prevazuta de acest act normativ si dreptul comun in materia revendicarii (art. 480 Cod civil), in concursul dintre legea speciala si legea generala rezolvarea fiind in favoarea legii speciale.

Prin aceeasi decizie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a examinat raportul dintre legea interna (Legea nr. 10/2001) si Conventie si a stabilit (cu referire la art. 6 din Conventie) ca adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu incalca art. 6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului pretins este efectiva. Faptul ca aceasta cale speciala este sau nu efectiva poate fi constatat printr-o analiza in concret a fiecarei cauze si ca (din perspectiva art. 1 pct. 1 din Protocolul 1) „in procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, in absenta unor prevederi de natura a asigura aplicarea efectiva si concreta a masurilor reparatorii, poate aparea conflictul cu dispozitiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, ceea ce impune prioritatea normei din Conventie”. In acelasi sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca exista si exceptii, respectiv ca „nu se poate aprecia ca existenta Legii nr. 10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, caci este posibil ca reclamantul intr-o atare situatie sa se poata prevala de un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie”.

Din perspectiva acestor statuari, prima instanta a retinut ca reclamanta poate uza de dispozitiile dreptului comun printr-o actiune precum cea de fata doar daca se poate prevala de un bun in sensul art. 1 din Protocolul 1; or, speranta de a vedea renascuta supravietuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp neexercitat nu poate fi considerata un bun actual, iar reclamanta nu beneficiaza nici de o creanta in virtutea careia sa poata pretinde ca are cel putin o speranta legitima de a obtine exercitiul efectiv al dreptului de proprietate in conditiile in care nu a efectuat nici un demers judiciar sau administrativ timp de 18 ani pentru a redobandi proprietatea bunului, in acest sens, in cauza Atanasiu contra Romaniei, Curtea stabilind ca in cazul in care nici o jurisdictie ori autoritate administrativa interna nu a recunoscut dreptul reclamantului la restituirea bunului, acesta nu constituie „un bun actual” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

In consecinta, a retinut instanta, reclamanta nu se poate prevala de un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol, astfel ca nu poate recurge la actiunea intemeiata pe dispozitiile dreptului comun si, fata de cele aratate, cum constatarea nevalabilitatii titlului statului constituie doar o premisa necesara admiterii actiunii in revendicare, o asemenea cerere este lipsita de interes, iar capatul de cerere privind rectificarea de carte funciara este accesoriu revendicarii si, astfel, nu poate fi admis.

Apelul declarat de reclamanta impotriva sentintei a fost respins prin decizia civila nr. 652/03.07.2018 pronuntata de Tribunalul Arad.

Pentru a dispune astfel, instanta a retinut in esenta ca pana in prezent, reclamanta nu a intreprins vreun demers in vederea redobandirii dreptului de proprietate asupra imobilului; ca prin Legea nr. 10/2001 s-a reglementat o procedura de reparatie in folosul proprietari abuziv deposedati in perioada de referinta, dupa aparitia acesteia singura cale pentru obtinerea restituirii fiind cea prevazuta de acest act normativ, neputand fi primite cererile formulate in baza dreptului comun, raportul intre legea speciala si dreptul comun fiind transat de instanta suprema prin mai multe decizii in interesul legii (Decizia nr. 53/2007, Decizia nr. 33/2008) in sensul ca, in principiu, nu exista posibilitatea de a opta intre legea speciala si dreptul comun in materia revendicarii.

A mai retinut tribunalul ca reclamanta sustine ca ii sunt aplicabile dispozitiile alineatului 2 din Decizia nr. 33/2008 cu motivarea ca se poate prevala de un bun in sensul Conventiei deoarece imobilul se circumscrie prevederilor Legii nr. 10/2001, i-a fost atribuit ca sediu si plateste impozit aferent dreptului de proprietate; or, in considerentele Deciziei nr. 33/2008 se arata ca „... persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta intre calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii.” si ca numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura in termenele legale au deschisa calea actiunii in revendicare.

Este adevarat, a observat instanta, ca in considerentele deciziei se arata ca nu se poate aprecia ca existenta legii speciale exclude in toate situatiile posibilitatea de a recurge la actiunea in revendicare, in masura in care reclamantul, intr-o atare actiune, se prevaleaza de un bun in sensul normei europene, sens in care trebuie sa i se asigure accesul la justitie, astfel ca alineatul 2 al deciziei se aplica in acele situatii in care, in procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, in absenta unor prevederi de natura a asigura aplicarea efectiva si concreta a masurilor reparatorii, se iveste un conflict cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1. ,insa la momentul sesizarii instantei cu prezenta actiune, reclamanta nu avea un bun actual pentru ca nu exista o decizie administrativa sau judecatoreasca definitiva prin care sa i se recunoasca dreptul de proprietate si, astfel, actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun nu poate fi primita.

Impotriva deciziei a declarat recurs reclamanta.

In motivare a invocat incidenta motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 6 C. pr. civ., invederand ca motivarea deciziei este echivoca si contine numeroase contradictii.

In acest sens, a reiterat sustinerile potrivit carora cauza se circumscrie Deciziei nr. 33/2008 a inaltei Curti de Casatie si Justitie si a apreciat ca nu exista discutii privind conditiile de admisibilitate, aratand ca bunul a apartinut antecesoarei sale, a fost preluat de stat si facea obiect al Legii nr. 10/2001, nu a fost solicitat pe calea acestei legi, nu a fost instrainat, ca aceste aspecte nu au fost contestate si ca imobilul i-a fost repartizat ca sediu la infiintare, composesoratul fiind cel care plateste impozit pentru proprietate.

A aratat ca tribunalul, cantonandu-si motivarea pe aceea ca reclamanta nu a urmat procedura Legii nr. 10/2001, contrazice ratiunea deciziei nr. 33/2008, aceea a aplicabilitatii dreptului comun in situatia in care nu s-a urmat calea prevazuta de legea aratata.

A sustinut ca revendicarea in baza Legii nr. 10/2001 nu era posibila din motive obiective, cata vreme composesoratele au fost create ca subiecte de drept indreptatite prin modificarile aduse in baza Legii nr. 247/2005 Titlul VI articolului 28 din Legea nr. 18/1991. Or, bunul trebuia revendicat in baza Legii nr. 10/2001 pana la 14 februarie 2002, iar subiectul de drept care putea sa-l revendice s-a nascut juridic abia la intrarea in vigoare a Legii nr. 247/2005, aceasta situatie atipica nefiind acoperita de cadrul legal indicat de Decizia nr. 33/2008.

A invocat incidenta motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 8 C.pr.civ., aratand ca tribunalul a ignorat motivele de apel si nu le-a analizat, ci doar a reluat fara o justificare temeinica considerentele nelegale ale primei instante.

Astfel investita, instanta de recurs a retinut urmatoarele:

Solicitand primei instante sa constate preluarea fara titlu a imobilului si sa dispuna sa ii fie restituit cu consecinta rectificarii corespunzatoare a cartii funciare, reclamanta a aratat ca este succesoarea in drepturi a fostului proprietar tabular, ca s-a infiintat si a actionat in temeiul Legii nr. 247/2005, ca imobilul revendicat i-a fost atribuit ca sediu de la infiintare si are aceeasi destinatie, ca achita taxe si impozite pentru el si ca din nestiinta nu a fost urmata procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001.

Respingand actiunea, prima instanta nu a examinat sustinerile reclamantei privind infiintarea acesteia si motivele impiedicarii, iar pe calea apelului reclamanta nu a formulat critici cu privire la aceasta imprejurare si nici nu a reiterat motivele aratate, situatie fata de care, examinand hotararea in limitele investirii, tribunalul nu a avut a se preocupa de aceste aspecte.

Or, in aceste conditii, indicarea in recurs a cauzei pentru care nu a revendicat imobilul in baza Legii nr. 10/2001 (impiedicare constand in aceea ca abia prin modificarile aduse articolului 28 din Legea nr. 18/1991 prin Titlul VI al Legii nr. 247/2005 composesoratele ar fi fost create ca subiecte de drept indreptatite) contravine prevederilor art. 494 raportat la art. 478 C.pr.civ., instanta fiind nelegal investita.

Curtea de apel a constatat ca si in situatia in care s-ar considera legal investita cu aceste sustineri, ele nu sunt de natura a atrage casarea deciziei recurate.

Astfel, in primul rand, forma art. 28 din Legea nr. 18/1991 a ramas neschimbata dupa aparitia Legii nr. 247/2005 si, oricum, norma nu are relevanta in cauza cata vreme reglementeaza activitatea comisiilor de lichidare a cooperativelor agricole de productie constituite in conditiile art. 27 din Legea nr. 18/1991.

In al doilea rand, chiar in situatia in care s-ar considera ca recurenta a avut in vedere modificarea adusa de Legea nr. 247/2005 articolului 28 din Legea nr. 1/2000 (si nu din Legea nr. 18/1991), sustinerea potrivit careia subiectul de drept care putea sa revendice imobilul s-a nascut juridic abia la intrarea in vigoare a legii de modificare este tot nefondata, cata vreme din compararea formelor pe care articolul 28 le-a avut anterior si ulterior aparitiei Legii nr. 247/2005 nu rezulta care ar fi fost impiedicarea (sustinuta de recurenta ca fiind obiectiva) de a revendica in baza Legii nr. 10/2001 si care sa fi fost inlaturata doar prin aparitia Legii nr. 247/2005.

In al treilea rand, din extrasul din registrul Judecatoriei Ineu depus de reclamanta la dosarul primei instante a rezultat ca aceasta a fost inscrisa aici la 20.09.2000, deci anterior aparitiei atat a Legii nr. 247/2005, cat si a Legii nr. 10/2001.

In continuare, instanta a retinut ca in sustinerea incidentei aceluiasi pct. 6 al art. 488 C.pr.civ. recurenta a mai aratat ca prezenta cauza se circumscrie incidentei Deciziei nr. 33/2008 a inaltei Curti de Casatie si Justitie, fiind indeplinite conditiile de admisibilitate a cererii sale.

Curtea a observat ca art. 488 pct. 6 C.pr.civ. dispune ca este nelegala hotararea care „nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei”. Or, din lecturarea deciziei atacate rezulta ca aceasta este amplu motivata,iar considerentele sale vizeaza pricina dedusa judecatii, se completeaza reciproc si conduc in mod logic la solutia pronuntata, astfel ca motivul de casare prevazut de punctul 6 nu este incident in cauza, in realitate, aceste sustineri subsumandu-se prevederilor art. 488 pct. 8 C.pr.civ., motiv de casare invocat si el de recurenta si argumentat separat.

In ceea ce priveste incidenta acestui motiv, curtea de apel a constatat in prealabil ca invocandu-l, reclamanta a invederat ca tribunalul a ignorat motivele de apel (pe care le-a reiterat) si ca, interpretand si aplicand gresit legea, a reluat considerentele primei instante.

Instanta de recurs a retinut ca din lecturarea considerentelor deciziei rezulta contrariul, anume ca tribunalul a examinat criticile cu care a fost investit de apelanta, iar faptul ca, la fel ca si in prima instanta, pretentiile privind revendicarea de drept comun au fost respinse nu echivaleaza cu o achiesare neconditionata la sentinta apelata, cu atat mai mult cu cat Decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost corect interpretata si aplicata la circumstantele cauzei.

Astfel, prin legea speciala sunt reglementate toate cazurile de preluare abuziva a imobilelor in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ce intra sub incidenta sa, indiferent daca preluarea s-a facut cu sau fara titlu valabil, fiind vizata inclusiv restituirea acelor imobile a caror situatie juridica era supusa dreptului comun pana la data intrarii sale in vigoare.

Obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 face din acest act normativ o lege speciala fata de Codul civil (dreptul comun al actiunii in revendicare) si doar persoanele exceptate de la procedura reglementata de legea speciala si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura in termenele legale au deschisa calea actiunii in revendicare; or, conform celor mai sus-aratate, recurenta nu se afla intr-o situatie de excludere, iar faptul ca (asa cum a aratat in prima instanta) nu a urmat calea speciala „din nestiinta” nu poate fi asimilat unei imprejurari mai presus de vointa ei.

Corespunde realitatii, a observat instanta de recurs, ca potrivit aceleiasi decizii, in cazul concursului dintre legea generala si legea speciala are prioritate Conventia insa doar in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr.10/2001) si Conventie; or, tribunalul a retinut in mod corect ca o asemenea situatie nu se regaseste in speta.

Astfel, procedura de restituire prevazuta de Legea interna nr. 10/2001 nu contravine in sine Conventiei care recunoaste dreptul statelor de a adopta dispozitii legale speciale care sa reglementeze procedura de restituire a bunurilor abuziv preluate.

in cauza Maria Atanasiu s.a. impotriva Romaniei, curtea europeana a aratat ca majoritatea tarilor limiteaza dreptul la restituire sau la despagubire la anumite categorii de bunuri ori de persoane, insa in toate cazurile restituirea nu este un drept absolut si poate fi supusa unor conditii sau limitari (par. 90-92). In aceeasi hotarare, Curtea a observat catransformarea intr-o „valoare patrimoniala”, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii este conditionata de intrunirea de partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizarea cailor de atac prevazute de aceste legi (par. 142) si ca un „bun actual” exista in patrimoniul proprietarilor abuziv deposedati doar daca s-a pronuntat in prealabil o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie prin care nu numai ca s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a si dispus expres in sensul restituirii bunului (par. 140 si 143), ca persoana care nu detine „un bun actual” in sensul aratat are posibilitatea sa obtina reparatii in conditiile legii speciale si ca simpla solicitare a unui bun preluat de stat nu reprezinta nici un bun actual si nici o speranta legitima.

Or, a retinut instanta, in cauza reclamanta nu a sustinut ca anterior prezentei cereri ar fi formulat vreo alta actiune in constatarea nevalabilitatii titlului statului sau in revendicare si nici nu a formulat notificare in temeiul Legii nr. 10/2001, situatie in care nu se poate prevala de dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1, neavand un bun sau o speranta legitima in sensul prevazut de Conventie.

Este adevarat ca in sensul Conventiei notiunea autonoma de bun acopera drepturi recunoscute si prin un alt act al autoritatilor publice decat o hotarare judecatoreasca irevocabila insa, contrar sustinerilor recurentei, faptul ca autoritatea locala i-a atribuit ca sediu imobilul in litigiu pentru care achita taxe si impozite poate avea valoarea unei recunoasteri a importantei asociatiei in comunitatea locala, dar nu echivaleaza cu recunoasterea in favoarea sa a dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente, recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.