Imbogatirea Fara Justa Cauza | Consultanță Juridică 24/7 - Avocat Online
avocati bucuresti online
Ipoteca
12 noiembrie 2012
avocat bucuresti online
Inceputul si continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice
12 noiembrie 2012

Imbogatirea fara justa cauza

avocati bucuresti

avocati bucuresti

Îmbogățirea fără justă cauză - Update

Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri.

Îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă:

  1. a) din executarea unei obligaţii valabile;
  2. b) din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit;
  3. c) dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica.

Restituirea nu este datorată decât dacă îmbogăţirea subzistă la data sesizării instanţei.

Cel care s-a îmbogăţit este obligat la restituire.

Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

Imbogatirea fara justa cauza

Fapt juridic licit considerat de unanimitatea literaturii juridice ca izvor distinct de obligaţii şi consacrat ca atare de practica judecătorească -Imbogatirea fara justa cauza
.

Ceea ce trebuie să subliniem este faptul că în Codul civil român de la 1864 nu găsim un text care să consacre principiul restituirii îmbogăţirii fără justă cauză ca izvor de obligaţii de sine stătător.

Nu mai puţin însă, în Codul civil de la 1864 găsim texte care fac aplicarea acestui principiu prin aceea că se instituie o obligaţie de restituire atunci când are loc mărirea patrimoniului unei persoane, pe seama patrimoniului altei persoane.

Astfel: potrivit art.484 C. Civ., proprietarul culege fructele, dar are îndatorirea de a plăti semănăturile, arăturile şi munca depusă de alţii; potrivit art.493 C. Civ., proprietarul care a ridicat o construcţie pe terenul său cu material străin este dator să plătească contravaloarea materialelor; potrivit art.494 C. Civ., constructorul pe terenul altuia, indiferent dacă este de bună sau de rea-credinţă, va trebui indemnizat de proprietarul terenului care reţine construcţia; restituirea cheltuielilor făcute de către o persoană ce a conservat un anumit bun: accipiens (art.997 C. Civ.); depozitar (art.1618 C. Civ.); creditor gajist (art.1691 C. Civ.) etc.

Desigur, există diverse situaţii în care patrimoniul unei persoane se poate mări pe seama patrimoniului altei persoane, dar această mărire este rezultatul unui act sau fapt juridic recunoscut de lege. Cu alte cuvinte, există un temei juridic pentru acea mărire, respectiv micşorare a patrimoniului. Aşa spre exemplu, donatorul îşi măreşte patrimoniul său cu bunul pe care-l primeşte de la donator, dar la baza acestei împrejurări stă contractul de donaţie, act juridic de formaţie bilaterală; uzucapantul dobândeşte proprietatea bunului imobil prin faptul juridic al uzucapiunii, dar legea este cea care consacră această posibilitate, pentru diverse raţiuni; la fel în ipoteza dobândirii bunurilor mobile corporale prin posesia de bună-credinţă, în temeiul art.1909 C. Civ. .

Există însă situaţii în care are loc o mărire a patrimoniului unei persoane fără ca pentru aceasta să existe un temei legitim, precum: îmbunătăţirile pe care le face un chiriaş la imobilul închiriat; reţinerea alocaţie de stat de către un părinte copilul fiind încredinţat şi aflându-se în întreţinerea celuilalt părinte.

În toate aceste cazuri şi în altele similare, practica judecătorească a făcut aplicaţia principiului restituirii îmbogăţirii fără temei legitim.

Ceea ce trebuie menţionat în mod deosebit este faptul că această categorie, în dreptul nostru se întemeiază pe principiile etici, valorile morale deosebite, care nu pot permite mărirea fără o cauză legală a patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia. Aşa fiind, obligaţia de restituire a îmbogăţirii fără temei legitim apare şi ca un mijloc de apărare a dreptului de proprietate privată, în condiţiile în care nu există alte mijloace juridice pentru apărarea acestor drepturi subiective.

Din punct de vedere terminologic, în literatura de specialitate categoria pe care o cercetăm este desemnată în mod diferit. Astfel, se vorbeşte despre „îmbogăţirea fără justă cauză”, „îmbogăţirea fără just temei”, „îmbogăţirea fără temei legitim”. De asemenea, s-a propus şi utilizarea formulei „restituirea bunurilor deţinute (reţinute) fără temei legitim”.

Definiţie. Putem defini îmbogăţirea fără justă cauză ca fiind faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Din acest fapt juridic se naşte obligaţia pentru cel care îşi vede mărit patrimoniul său de a restitui în limita măririi către cel care şi-a diminuat patrimoniul. Acestuia din urmă i se recunoaşte posibilitatea intentării unei acţiuni în justiţie prin care pretinde restituirea acţiune care se numeşte actio de in rem verso.

Condiţiile pentru intentarea acţiunii în restituire.Practica judecătorească şi literatura de specialitate au precizat condiţiile pentru care poate fi intentată acţiunea în restituire, arătând că acestea pot fi: materiale şi juridice.

Condiţiile ale intentării acţiunii în restituire sunt:

- mărirea unui patrimoniu, prin dobândirea unei valori apreciabile în bani.

 Aceasta poate să constea, în primul rând, în sporirea unor elemente active ale patrimoniului unei persoane prin dobândirea unui bun, a unei sume de bani sau a unei creanţe, îmbunătăţirea unui lucru al proprietarului de către o altă persoană sau folosirea de un bun aparţinând altuia.

În al doilea rând, se admite că mărirea unui patrimoniu poate rezulta şi din micşorarea datoriilor sale, din înlăturarea unor pagube sau evitarea unor cheltuieli;

- micşorarea unui patrimoniu, ca o consecinţă a măririi altuia.

Micşorarea se produce în patrimoniul celui care devine, ca urmare a acestui fapt, titularul acţiunii de restituire.

Ea poate să constea în diminuarea unor elemente active ale patrimoniului sau în efectuarea unor cheltuieli care nu au fost restituite;

c) existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt, în sensul că ambele fenomene să fie efectul unei cauze unice. Nu se cere o legătură cauzală între mărirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt, căci o astfel de legătură poate fi concepută numai între o faptă şi rezultatul ei, pe când mărirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt au o caută unică, un fapt juridic sau un eveniment.

Imbogatirea fara justa cauza

Condiţiile juridice ale intentării acţiunii de restituire sunt:

- absenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia; să nu existe un temei legitim pentru aceasta.

Nu avem în vedere noţiunea de cauză a actului juridic ci avem în vedere inexistenţa unui temei al măririi unui patrimoniu şi al micşorării celuilalt.

Cu privire la această condiţie, câteva precizări se impun.

Mai întâi, este de observat că mărirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt pot avea ca temei un contract. Astfel chiriaşul convine cu proprietarul că anumite îmbunătăţiri pe care le-a adus imobilului închiriat să-i rămână acestuia; sau o persoană se înţelege să gospodărească cu o altă persoană, căreia să-i acorde şi îngrijiri medicale.

În al doilea rând, după cum am arătat, mărirea unui patrimoniu şi diminuarea în mod corespunzător  a altui patrimoniu pot avea ca temei o dispoziţie legală: dobândirea proprietăţii unui bun prin uzucapiune sau prin posesia de bună credinţă (art.1909 C. Civ.). De asemenea, debitorul liberat de a-şi executa obligaţia ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie extinctivă nu poate fi considerat că ţi-a mărit patrimoniul fără temei legitim.

În sfârşit şi o hotărâre judecătorească poate constitui un temei pentru mărirea unui patrimoniu.

Când nici unul dintre aceste temeiuri nu există şi totuşi s-a creat un dezechilibru patrimonial, se recunoaşte dreptul la acţiune al celui care şi-a micşorat patrimoniul împotriva celui care şi l-a mărit;

- absenţa oricărui alt mod juridic pentru recuperarea, de către cel care şi-a micşorat patrimoniul, a pierderii suferite; în acest sens se vorbeşte despre caracterul subsidiar  al acţiunii de restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

După cum s-a spus, cel sărăcit are drept la actio de im rem verso numai atunci când el nu are şi nici nu a avut o altă cale de drept nici o altă acţiune în justiţie, pentru valorificarea dreptului său la reparaţiune.

Astfel, proprietarul unui bun individual determinat poate cere restituirea lui de la cel la care se găseşte pe calea acţiunii în revendicare şi nu pe aceea a unei acţiuni de in rem verso.

De asemenea, această acţiune nu poate fi intentată nici pentru determinarea unei părţi să-şi execute anumite obligaţii contractuale sau executare necorespunzătoare. Practica judecătorească a subliniat, pe drept cuvânt, că „acţiunea din contract exclude acţiunea pentru îmbogăţire fără just temei”.

Acestea sunt condiţiile pentru a se intenta actio de in rem verso. Observăm că nu se cere nici o condiţie de capacitate a părţilor; aceasta pentru că obligaţia de restituire se naşte independent de vreo manifestare de voinţă din partea lor.

Cât priveşte proba într-o actio de in rem verso, urmează a se aplica regulile de drept comun în materie. Subliniem că, în principiu, fiind vorba de fapte juridice, dovada lor se poate face cu orice mijloc de probă. În măsura în care se va invoca un act juridic, urmează a se aplica regulile cu privire la proba actelor juridice (art.1191 C. Civ.).

Efectele îmbogăţirii fără justă cauză. Ca urmare a creării dezechilibrului patrimonial prin mărire unui patrimoniu în detrimentul altuia, se naşte un raport juridic obligaţional, în temeiul căruia cel al cărui patrimoniu s-a mărit devine debitorul obligaţiei de restituire, către cel care, în mod corespunzător şi-a micşorat patrimoniu şi care devine la rândul său creditor al aceleiaşi obligaţii.

În principiu, restituirea trebuie să se facă în natură. Atunci când aceasta nu mai este cu putinţă, urmează a se face restituirea prin echivalent.

Obligaţia de restituire are o dublă limită:

a) cel care şi-a mărit patrimoniul nu poate fi obligat să restituie decât  în măsura creşterii patrimoniului său, iar această creştere trebuie apreciată la momentul intentării  acţiunii. Pe cale de consecinţă, în ipoteza în care bunul cu care s-a mărit patrimoniul a pierit în mod fortuit până în momentul intentării acţiunii, obligaţia de restituire încetează. Dacă lucrul a fost vândut, va trebui restituită valoarea lui in momentul introducerii acţiunii;

b)cel care şi-a micşorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea patrimoniului său, căci altfel s-ar îmbogăţii fără temei legitim.

Sau, cum s-a precizat în practica judecătorească, „justa aplicare a principiului (îmbogăţiri fără temei legitim – nota ns.) impune ca obligaţia de restituire a pârâtului să nu depăşească îmbogăţirea lui efectivă, iar, indisolubil legat de aceasta, să nu depăşească valoarea cu care a fost micşorat patrimoniul reclamantului”.

Prescripţia acţiunii. Acţiunea de restituire este supusă termenelor generale de prescripţie, de 3 ani în raporturile dintre persoanele fizice. Potrivit art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, pentru acţiunile izvorând din îmbogăţirea fără just temei termenul de prescripţie începe să curgă din momentul în care cel ce şi-a micşorat patrimoniul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât şi pe cel care a beneficiat de această mărire şi împotriva căruia se îndreaptă cu acţiunea în restituire.

Natura juridică a îmbogăţirii fără justă cauză. Pentru a determina natura juridică a îmbogăţirii fără temei legitim va trebui să plecăm de la constatarea că raportul juridic la care ea dă naştere îşi are izvorul într-un fapt juridic în sens restrâns. Este însă vorba despre un fapt juridic licit  ce constă, aşa după cum am arătat, în acţiunea ori evenimentul care a dus la mărirea unui patrimoniu pe seama altui patrimoniu, fără ca pentru aceasta să existe un temei legitim, din care ia naştere obligaţia de restituire în sarcina celui al cărui patrimoniu s-a mărit.

Aşa fiind, îmbogăţirea fără just temei se deosebeşte de răspunderea civilă delictuală, pe de o parte, iar, pe de o parte, pentru că mărirea patrimoniului nu presupune vina celui care o primeşte, iar, pe de altă parte, pentru că obligaţia de restituire a acestuia este, după cum am văzut, limitată.

Mai multe informatii despre serviciile noastre gasesti pe pagina Avocat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Consultații Juridice
Consultații Juridice
Bună ziua, Cu ce vă putem ajuta?
Connecting...
Programează Consultație
Luni – Vineri: 10:00 – 18:00

Onorarii Rezonabile - orare, fixe, de succes
Busy
:
:
:

Datele introduse sunt folosite pentru a vă contacta. Prin utilizarea serviciilor, acceptați politica de confidențialitate.
Suntem online
:
:
Această sesiune de discuții s-a încheiat.