Exploatari de balastiere din albiile minore ale raurilor, Domeniul public al statului, Autorizatia de foraje si excavari

Drept administrativ fiscal.

Art. 266 si art. 267 alin. 4 din Codul fiscal; pct. 134 alin. 1 si 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004; pct. I.3 din Anexa 1 la Legea nr. 213/1998; art. 28 si 49 din Legea nr. 85/2003.

Intr-adevar, autoritatile administratiei publice locale exercita o competenta exclusiva in ceea ce priveste administrarea domeniului public sau privat, insa, doar la nivelul respectivei unitati administrativ-teritoriale, adica in ceea ce priveste domeniul public sau privat al unitatii administrativ-teritoriale, fara a putea extinde aceste competente la bunuri care apartin statului. In acest sens se dispune la pct. 134 (1) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, cu referire la art. 267 alin. 4 din Codul fiscal (in reglementarea in vigoare in anul 2012 pentru care au fost stabilite obligatiile fiscale contestate); astfel, potrivit textului, autorizatia de foraje si excavari „se elibereaza de catre primarii in a caror raza de competenta teritoriala se realizeaza oricare dintre operatiunile: studii geotehnice, ridicari topografice, exploatari de cariera, balastiere, sonde de gaze si petrol, precum si oricare alte exploatari”.

Curtea de Apel Bacau - Sectia a II-a civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia civila nr. 1835 din 8 octombrie 2015

Asupra recursului in materia contenciosului administrativ de fata constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 480/CA din 6.11.2014 Tribunalul Neamt a admis actiunea formulata de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentata legal prin administrator A.M., in contradictoriu cu parata Comuna G., prin primar, si in consecinta: a anulat decizia de solutionare a contestatiei nr. 4220 din 07.01.2014 emisa de parata; a admis contestatia si a anulat decizia de impunere din oficiu nr. 4133/04.12.2013, emisa de parata; a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 3.550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin decizia de impunere din oficiu 4133/4.12.2013 s-a stabilit in sarcina reclamantei obligatia de plata in suma de 201.600 lei, compusa din 140.000 lei, reprezentand taxa pentru eliberarea autorizatiei de foraje/excavari in aplicarea Hotararii Consiliului Local al Comunei G. nr. 65/2011 si 61.600 lei, reprezentand majorari. Impotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestatie, insa parata a respins-o, prin decizia nr. 4220/7.01.2014.

Actele atacate sunt nelegale. Parata a invocat art. 267 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal, insa, ca potrivit art. 266 din acelasi act normativ, orice persoana care trebuie sa obtina un certificat, aviz sau alta autorizatie prevazuta in prezentul capitol trebuie sa plateasca taxa mentionata in acest capitol la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale inainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizatia necesara.

In H.G. nr. 44/2004 se precizeaza ca autorizatia de foraje si excavari se elibereaza de catre primarii in a caror raza de competenta teritoriala se realizeaza oricare dintre operatiunile: studii geotehnice, ridicari topografice, exploatari de cariera, balastiere, sonde de gaze si petrol, precum si oricare alte exploatari, la cererea scrisa a beneficiarului acesteia, potrivit modelului prevazut la acelasi punct. In cauza, reclamanta desfasoara o activitate de exploatare a unui bun public al statului, in baza autorizatiilor emise de autoritatile competente desemnate prin lege speciala, in conditiile prevazute de aceasta - Agentia Nationala pentru resurse Minerale si Administratia Nationala Apele Romane, achitand la bugetul de stat redeventa si taxa pentru activitatea miniera - ipoteza ce nu atrage incidenta textului de lege invocat de parata.

Raportat la dispozitiile legale evocate, in situatia in care reclamanta a desfasurat o activitate de exploatare a unui bun public al statului, autoritatea locala neprestand niciun serviciu privind activitatea de exploatare a perimetrului albie minora rau Moldova, care nu se afla in raza de competenta a acesteia si avand in vedere si dispozitiile din Legea nr. 85/2003 - lege speciala, aplicabile cauzei de fata, nu se impune solicitarea si eliberarea unei autorizatii de excavare de catre Primarul Comunei G.

In ceea ce priveste anexa 1 capitolul V punctul 2 din H.C.L. nr. 49/2010, in care s-a stabilit taxa pentru eliberarea autorizatiei de foraj sau excavari, aceasta nu este aplicabila in cauza, respectiv cand se exploateaza un bun public al statului, ci priveste eliberarea autorizatiilor pentru activitatile care se afla in raza de competenta a Comunei G..

Impotriva hotararii tribunalului, in termenul prevazut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, parata
Comuna G.,
prin Primar, a formulat prezenta
cerere de recurs
in motivarea

caruia a sustinut urmatoarele:

Instanta de fond a acordat mai mult decat s-a cerut. In principal, prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 4133/2013, iar in subsidiar, anularea partiala a acesteia.

Instanta a fost dusa in eroare cu privire la acest capat de cerere. Decizia de impunere contestata a fost data in aplicarea art. 267 pct. 4 din Codul fiscal, iar reclamanta, prin nesolicitarea autorizatiei prevazute de text, a incalcat aceasta prevedere, dar si H.C.L. nr. 65/20.12.2011. Reclamanta nu a platit taxa din 2009 si nu a solicitat autorizatia decat la data de 11.12.2013 si doar pentru suprafata de 6.000 mp. De asemenea, reclamanta a refuzat sa prezinte documentele eliberate de A.N. Apele Romane, cu toate ca i s-a eliberat de catre comuna adeverinta nr. 3353/3.11.2011 pentru accesul in perimetrul de exploatare, precum si adeverinta nr. 3442/10.11.2011 privind acordul de reabilitare.

Reclamanta a incalcat si Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, pct. 134 (1) - (4), dispozitii in acord cu care a fost emisa decizia de impunere nr. 4133/2013.

Chiar daca reclamanta a obtinut autorizatia de gospodarire a apelor nr. 59/2012 (in prezent expirata) si permisul de exploatare nr. 15048 (de asemenea, expirat), neprezentate organului fiscal local, totusi reclamanta nu a respectat dispozitiile art. 267 alin. 4 din Codul fiscal.

Reclamanta nu a depus nici declaratia fiscala prevazuta de art. 84 din Codul de procedura fiscala, astfel incat obligatiile fiscale au fost stabilite, conform alin. 4, din oficiu.

Tribunalul nu a avut in vedere teza subsidiara din actiunea reclamantului, acesta recunoscand ca trebuie sa plateasca suma de 42.000 lei, stabilit propriilor calcule.

Actele fiscale au fost anulate pentru motivul ca nu sunt proprietari, lucru adevarat. Insa, nu a solicitat decat taxa pentru eliberarea autorizatiei de foraje/excavari pentru suprafata de 20.000 mp, calculata potrivit H.C.L. nr. 65/2011 si art. 267 alin. 4 din Codul fiscal.

Legea nr. 85/2003 retinuta de tribunal nu a fost invocata de reclamant prin cererea de chemare in judecata, nici prin intampinare si, in plus, in cauza, nu are relevanta deoarece se cere verificarea unor acte emise in baza art. 267 din Codul fiscal si nu dobandirea folosintei si accesul la terenurile pe care se efectueaza activitati miniere.

Nu are relevanta, din perspectiva anexei nr. 1 la cap. V din H.C.L. nr. 49/2010, cine este proprietar, ci cine care calitatea de administrator, respectiv Comuna G..

Dispozitiile art. 453 din Codul de procedura civila in temeiul carora a fost obligata la plata sumei de 3.550 lei cu titlu de cheltuieli de judecata nu au aplicabilitate in cauza deoarece nu se poate retine culpa sa, actele contestate fiind emise cu respectarea legilor in vigoare.

In cadrul procedurii de regularizare a cererii de recurs, recurenta a invocat, ca motiv de nelegalitate, pe cel prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedura civila.

Examinand hotararea recurata in raport de motivele de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 invocat expres de recurenta si pct. 8 din Codul de procedura civila - caruia ai pot fi subsumate criticile formulate prin cererea de recurs -
curtea de apel
constata urmatoarele:

I. Motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedura

civila.

Niciuna dintre cele trei ipoteze ale art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedura civila nu poate fi retinut. Se are in vedere faptul ca hotararea recurata cuprinde toate elementele prevazute de art. 425 alin. 1 lit. b) din Codul de procedura civila, tribunalul argumentand in mod clar pentru ce a fost admisa actiunea, conform apararilor sustinute, pe teza principala a cererii de chemare in judecata. Admiterea actiunii potrivit tezei principale a facut inutila analiza apararii subsidiare a reclamantei.

In cadrul acestui motiv de nelegalitate, trebuie inlaturata si critica referitoare la retinerea de catre instanta a unei legi, respectiv Legea nr. 85/2003, neinvocata de parti nici prin cererea de chemare in judecata si nici prin intampinare. Aceasta intrucat, desi reclamantul nu a invocat aceasta lege prin indicarea numarului sau (85/2003) a invocat-o prin indicarea denumirii - Legea minelor - si prin reproducerea alin. 4 al art. 28 din aceasta lege (pagina 5 a cererii de chemare in judecata).

II. Motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedura

civila.

Prin hotararea recurata tribunalul a anulat actele fiscale contestate in considerarea faptului ca decizia de impunere a fost data cu incalcarea limitelor de competenta pe care le au, in materie, autoritatile publice locale, avand in vedere ca bunul exploatat de reclamanta nu apartine domeniului public ori privat al Comunei G., ci domeniului public al statului. Asadar, motivul de nelegalitate al deciziei contestate consta in incalcarea competentei teritoriale a autoritatii publice locale (primarului) de a emite un act fiscal pentru o obligatie nascuta in legatura cu un bun care apartine domeniului public al statului.

Intr-adevar, autoritatile administratiei publice locale exercita o competenta exclusiva in ceea ce priveste administrarea domeniului public sau privat, insa, doar la nivelul respectivei unitati administrativ-teritoriale, adica in ceea ce priveste domeniul public sau privat al unitatii administrativ-teritoriale, fara a putea extinde aceste competente la bunuri care apartin statului. In acest sens se dispune la pct. 134 (1) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, cu referire la art. 267 alin. 4 din Codul fiscal (in reglementarea in vigoare in anul 2012 pentru care au fost stabilite obligatiile fiscale contestate); astfel, potrivit textului, autorizatia de foraje si excavari „se elibereaza de catre primarii in a caror raza de competenta teritoriala se realizeaza oricare dintre operatiunile: studii geotehnice, ridicari topografice, exploatari de cariera, balastiere, sonde de gaze si petrol, precum si oricare alte exploatari”.

Or, in cauza, fapt, de altfel, necontestat de recurenta-parata, activitatea de exploatare exercitata de intimata-reclamanta are ca obiect albia minora a raului Moldova, din perimetrul

7. , teren situat in extravilanul localitatii G.. Desi terenul este situat in raza teritoriala a comunei G., albia minora a raului Moldova face parte, potrivit anexei 1, pct. I.3, la Legea nr. 213/1998, din domeniul public al statului, de vreme ce, asa cum s-a aratat, competenta exclusiva a autoritatilor publice locale se manifesta doar in privinta administrarii domeniului, fie public, fie privat, apartinand unitatii administrativ teritoriale (comuna sau oras). In context,
8. C.L. nr. 49/2010, invocata de recurenta, nu poate produce efecte juridice.

Totodata, se are in vedere faptul ca, potrivit art. 266 din Codul fiscal (cuprinzand reguli generale in ceea ce priveste taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si a autorizatiilor), se prevede ca „Orice persoana care trebuie sa obtina un certificat, aviz sau alta autorizatie prevazuta in prezentul capitol trebuie sa plateasca taxa mentionata in acest capitol la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale inainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizatia necesara.”.

Atunci cand prevede conditiile de eliberare a permisului de exploatare pentru exploatarile de nisipuri si pietrisuri din albiile minore ale raurilor, art. 28 din Legea nr. minelor nr. 85/2003 are in vedere urmatoarele: la alin. 2 eliberarea permisului este conditionata de obtinerea avizelor prevazute de legislatia in vigoare in domeniul gospodaririi apelor; la alin. 3, se prevede obligatia solicitantilor de constituire a garantiei financiare pentru refacerea mediului, precum si de plata taxei pe activitatea de exploatare si a redeventei miniere, in conditiile legii; la alin. 4, ca document necesar pentru obtinerea sau reinnoirea permisului de exploatare, solicitantilor le este impus „acordul de reabilitare incheiat cu autoritatile administratiei publice locale pentru cazurile in care transportul rutier al resurselor minerale afecteaza infrastructura rutiera si cladirile adiacente din localitatile urbane sau rurale respective.” Asadar, obtinerea permisului de exploatare este conditionata de: obtinerea avizelor prevazute de legislatia in vigoare in domeniul gospodaririi apelor; constituirea garantiei financiare pentru refacerea mediului, plata taxei pe activitatea de exploatare si a redeventei miniere; acordul de reabilitate, ca singur document emis de autoritatile administratiei publice locale, necesar pentru obtinerea permisului de exploatare se refera la transportul rutier al resurselor minerale. Daca pentru, albiile minore ale raurilor, bunuri apartinand domeniului public al statului, era necesara autorizatia prevazuta de art. 267 alin. 4 din Codul fiscal - care, potrivit art. 266 din Codul fiscal se obtine mai inainte de inceperea activitatii - Legea minelor ar fi trebuit sa o prevada la alin. 4 al art. 28.

Ca argumente in favoarea sustinerilor recurentei, dispozitiile pct. 134 (2) din Normele metodologice de aplicare a art. 267 din Codul fiscal (invocate de recurenta) - potrivit carora plata taxei pentru eliberarea autorizatiei de foraje sau excavari „nu il scuteste pe titularul autorizatiei de orice alte obligatii fiscale legale, in masura in care acestea ii sunt aplicabile.” - si cele ale dispozitiilor similare ale art. 49 din Legea nr. 85/2003, text care prevede ca „Plata taxelor, tarifelor si a redeventelor prevazute in prezenta lege nu il scuteste pe titularul licentei/permisului de plata obligatiilor bugetare datorate conform legislatiei fiscale in vigoare.”, ar putea fi retinute doar in cazul in care s-ar accepta ideea ca singura obligatie bugetare ale unui titular al unei licente de exploatare ar fi cea catre bugetul local, mai exact cea prevazuta de art. 267 alin. 4 din Codul fiscal, ceea ce nu poate fi acceptat avand in vedere multitudinea de obligatii fiscale carora le este supusa un contribuabil, catre diferitele categorii de bugete reglementate de Codul fiscal. Se are in vedere si faptul ca dispozitiile pct. 134 (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 se refera la alte obligatii fiscale legale, „in masura in care acestea ii sunt aplicabile.”, iar art. 49 din Legea nr. 85/2003 prevede „obligatiilor bugetare datorate conform legislatiei fiscale in vigoare.”

Fata de cele ce preced, se constata ca, in privinta legalitatii actelor fiscale contestate, motivul prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedura civila nu poate fi retinut.

Insa, in privinta cheltuielilor de judecata, aceasta instanta considera incident acest motiv de casare in ceea ce priveste cuantumul cheltuielilor de judecata la care a fost obligata parata in raport de criteriile prevazute de art. 451 alin. 2 din Codul de procedura civila, fara a se putea retine, asa cum a sustinut recurenta, o lipsa totala a culpei in masura sa inlature obligatia de plata a cheltuielile de judecata, ca atare. In ceea ce priveste modul de aplicare a art. 451 alin. 2 din Codul de procedura civila, curtea considera ca cheltuielile de judecata se impun a fi reduse avand in vedere complexitatea medie a cauzei, dar si faptul existentei jurisprudentei in materie, dovada in acest sens fiind chiar hotarare judecatoreasca depusa de reclamanta la instanta de fond (filele 102-105).