Exercitarea dreptului de acces in perimetrul de exploatare petroliera

Art. 44 alin. 2 din Constitutie, art. 36 alin. 2 lit. b) si c), alin. 4 lit. c), alin. 5 lit. b), art. 121 din Legea nr. 215/2201, art. 7 din Legea nr. 238/2004, art. 244 pct. 1 din Codul de procedura civila, art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004

Exceptand terenurile declarate de utilitate publica, dreptul de servitute legala reglementat de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 238/2004 este recunoscut titularului caruia i s-a acordat dreptul de a efectua operatiuni petroliere indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra terenului.

Faptul ca titularul dreptului de proprietate privata asupra terenului este o unitate administrativ teritoriala nu poate avea nici un fel de consecinte asupra modalitatii de stabilire a chiriei/rentei anuale pentru exercitarea dreptului de servitute legala reglementat de art. 7 din Legea nr. 238/2004 cata vreme textul nu face nicio distinctie. Aceasta intrucat, in privinta bunurilor care fac parte din domeniul privat al unitatilor administrativ-teritoriale art. 121 din Legea nr. 215/2001 prevede ca „sunt supuse dispozitiilor de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel.”, iar in timp ce prin art. 44 alin. 2 teza I din Constitutie se prevede ca „Proprietateaprivata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular.”

Desi art. 7 alin. 2 si 3 din Legea nr. 238/2004 prevede o alta modalitate de stabilire a cuantumului rentei anuale, paratul a stabilit-o in mod unilateral, printr-o hotarare data in exercitarea atributiilor prevazute de art. 36 alin. 2 lit. b) si alin. 4 lit. c )din Legea nr. 215/2001. Art. 36 alin. 2 lit. c) coroborat cu alin. 5 lit. b) din Legea nr. 215/2001 prevede doar dreptul consiliului de a aproba inchirierea, iar nu pe acela de a stabili unilateral contravaloarea prestatiei cocontractantului sau.

Curtea de Apel Bacau - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia civila nr. 2965 din 12 august 2013

Prin cererea inregistrata la Tribunalul B. sub nr. 5604/110/2012, reclamanta S.C. O. P.

S.A. a chemat in judecata Consiliul local al orasului C. in contradictoriu cu care a solicitat: anularea partiala a Hotararii nr. 105/20.07.2011 a Consiliului local C., respectiv art. 5 din anexa nr. 4 cu privire la cuantumul taxei de inchiriere de 45.000 lei/mp/an, mentionata in tabelul de la pct. 5 „P. - prestari servicii, drum de acces”, aplicabila de la 1.01.2012; suspendarea partiala a acelorasi dispozitii.

La data de 28.02.2013 reclamanta a formulat, in temeiul art. 244 pct. 1 din Codul de procedura civila, o cerere de suspendare a judecatii pana la solutionarea dosarului nr. 4347/260/2012 avand ca obiect actiunea formulata de Orasul C. impotriva sa, dar si cererea sa reconventionala prin care a solicitat obligarea Consiliului local C. la respectarea dreptului sau de servitute legala asupra terenului de 8093 mp aflat in proprietatea privata a orasului, precum si stabilirea de catre instanta, in temeiul art. 7 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, a cuantumului rentei anuale pentru acest teren.

Totodata, reclamanta a invocat exceptia necompetentei functionale sustinand, in esenta, ca in raport de faptul ca terenul pentru care s-a stabilit chiria se afla in proprietatea privata a orasului C., competenta revine instantei de drept comun.

Prin incheierea din 4 februarie 2013 Tribunalul B. a respins atat exceptia necompetentei functionale, precum si cererea de suspendare a judecatii. pentru a dispune astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Legea nu distinge, din punct de vedere al competentei, daca hotararea priveste un teren din proprietatea publica sau privata a entitatii administrative locale conform art. 2 lit. c prima teza, hotararile acestora se solutioneaza de instanta de contencios administrativ.

In ceea ce priveste suspendarea judecarii se constata ca reclamant in dosarul nr. 4347/260/2012 este unitatea administrativ-teritoriala C., parat O.M.V P., obiect pretentii, respectiv contravaloarea datoriilor restante si a penalitatilor. O.M.V P. a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea unitatii administrativ-teritoriale C. la respectarea dreptului de servitute legala asupra terenului de sub sonde si stabilirea rentei anuale pentru terenul respectiv. Cauza ce face obiectul prezentului dosar nu depinde de dezlegarea data de Judecatoria Moinesti in dosarul nr. 4347/260/2012. Daca Judecatoria Moinesti, va stabili o renta anuala atunci consiliul local va fi obligat sa dea o hotarare cu respectarea acestei solutii.

Prin incheierea din 28.01.2013 Tribunalul B. a respins cererea de suspendare a executarii H.C.L. nr. 105/2011.

Prin sentinta civila nr. nr. 686 din 11.03.2013 Tribunalul B. a hotarat urmatoarele:

• a respins cererea de suspendare a executarii art. 5 din anexa nr. 4 a Hotararii nr. 105/20.07.2011 a Consiliului local C.;
• a respins cererea ca nefondata.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Intre parti s-au incheiat, la data de 3.01.2006, contractele nr. 4,5, 7, 8, 9, 10 avand ca obiect cedarea si preluarea in chirie a unui teren in suprafata totala de 8039 mp parte pentru servicii, parte ca drum de acces la pretul de 12,24 lei mp/an si 7,44 lei mp/an intre C.L. M. si S.N.P. P. - Sucursala M.; contractele au fost prelungite anual prin acte aditionale. In actul aditional incheiat la data de 1.02.2010 apare in calitate de chirias O. P. S.A. E& P G.Z. M. D. L., prelungit prin actele aditionale din 1.02.2011 cu diferenta ca in calitate de chirias semneaza O. P. S.A. E &P Zona de productie VIII M.N. Nici unul dintre acte nu a fost semnat de reprezentantii O. P. S.A., cu sediul in Bucuresti. In actele aditionale din 2010 si 2011 pretul inchirieri era de 25 lei mp/an pentru terenurile pentru prestari servicii si 15 lei mp/an pentru teren drum acces. Terenul a fost preluat in 2006, prin procesul-verbal de S.N.P. P. S.A Sucursala M.; nu au fost depuse alte procese verbale de preluare.

Paratul a hotarat, pentru anul 2012, un pret al chiriei de 45 lei mp/an pentru terenurile inchiriate catre reclamanta, prin H.C.L. nr. 105/20.07.2011, anexa 4 t pret cu care reclamanta nu este de acord, tratandu-l ca fiind o taxa sau un impozit local; a invocat Codul fiscal, sustinand ca s-au incalcat principii generale ale fiscalitatii, ca nu a fost respectat principiul legalitatii stabilirii cuantumului chiriei deoarece acesta a fost majorat cu mai mult de 20% si ca a fost incalcat principiul previzibilitatii fiscale, a fost incalcat principul nediscriminarii si a fost incalcat art. 1 Protocol 1 la CEDO.

Aceste sustineri nu sunt acoperite legal. Chiria este un venit al autoritatii publice locale, dar nu unul fiscal, ci unul contractual. Nici un temei legal indicat de reclamanta nu prevede caracterul fiscal al chiriei sau taxei de inchiriere. Contractele sunt semnate de catre reprezentanti ai consiliului local, care are dreptul dat de Legea nr. 215/2001 sa emita hotarari prin care sa stabileasca pretul chiriei pentru anumite categorii de terenuri, urmand a se incheia contracte de inchiriere pentru aceste terenuri. De altfel reclamanta recunoaste caracterul civil al chiriei, sustinand ca terenul este in domeniul privat al orasului C. si ca este competenta in solutionarea cauzei sectia civila I. O taxa sau un impozit nu are in nici un caz caracter civil si nu poate intra in controlul unei instante civile.

Discriminarea la care face referire reclamanta nu exista deoarece nu mai exista o alta persoana fizica sau juridica care sa inchirieze terenuri in acelasi scop. Daca pentru aceeasi intrebuintare a terenului, situat in aceeasi zona ar fi fost stabilite preturi ale chiriei diferite, atunci ar fi putut fi pusa in discutie discriminarea. Mai mult, analizand Anexa la H.C.L. e poate constata ca sunt stabilite aceleasi preturi pentru categorii similare de terenuri/spatii inchiriate, dar reclamanta este singura care inchiriaza terenuri pentru prestari servicii si drum acces; se poate remarca ca exista preturi superioare celui stabilit pentru reclamanta pentru prestari servicii.

Art. 1 Protocol nr. 1 CEDO face referire la dreptul de proprietate, ori reclamanta nu este proprietar al terenului in cauza si nu mai este nici chirias deoarece pentru anul 2012 nu a mai incheiat nici un act aditional la contractul existent si nici un nou contract. Folosinta este o componenta a dreptului de proprietate, dar ea nu poate fi invocata decat in prezenta uni just titlu, iar faptul ca reclamanta are bunuri plantate pe terenul respectiv nu ii da si dreptul de folosinta fara acordul proprietarului. Daca reclamanta s-a referit la incalcarea dreptului de folosinta asupra sondelor, acest fapt nu a fost dovedit deoarece nu a fost probata nici o impiedicare la accesul la aceste bunuri care la aceasta data sunt plantate pe un teren pe care reclamanta nu are drept sa il foloseasca. Daca este o incalcare a dreptului de proprietate, atunci dreptul de proprietate a orasului C. asupra terenului pe care sunt amplasate sondele este cel incalcat.

Reclamanta doreste sa impuna paratului un pret al chiriei mai mic decat cel stabilit prin H.C.L. 105/20.07.2011, dar instanta are doar controlul legalitatii acestor acte administrative, oportunitatea lor nefiind in competenta instantei. Motivele invocate privind principiul predictibilitatii actelor fiscale si a legalitatii acestora sunt aplicabile actelor administrativ fiscale, dar in speta nu este vorba de un act administrativ fiscal. Stabilirea chiriei este un atribut al consiliului local si daca hotararea a fost luata cu respectarea normelor privind aceasta activitate conform Legii 215/2001, instanta nu poate interveni in cenzurarea pretului chiriei.

In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii nu au fost probate nici un caz bine justificat, nici o paguba iminenta. Nu s-a probat ca reclamanta nu poate sa foloseasca sondele sau drumul in cauza, nu au fost puse in discutie acte ale paratei prin care aceasta impiedicare sa fie efectuata.

In termen legal, reclamanta a
O. P. S.A. Bucuresti
a formulat
recurs
impotriva sentintei civile nr. 686/11.03.2013 si a incheierii din 4.02.2013. In motivarea recursului, reclamanta a invocat motivele prevazute de art. 304

¹

art. 304 pct. 1, 7 si 9 din Codul de procedura civila, sustinand urmatoarele:

1. Instanta nu a fost alcatuita potrivit prevederilor legale.

Solutia tribunalului de respingere a exceptiei necompetentei functionale este vadit nelegala, fiind contrara art. 2 lit. c) si art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. H.C.L. nr. 105/2011 reprezinta un act premergator incheierii unui contract intre parti, avand ca obiect un teren proprietate privata a orasului C., iar nu un act administrativ deoarece nu este emis in regim de putere publica de vreme ce art. 44 alin. 2 din Constitutie garanteaza si ocroteste proprietatea privata indiferent de titular. Fiind vorba de un contract de inchiriere a unor bunuri proprietate privata litigiul este de competenta instantei civile. Avand in vedere si dispozitiile art. 99 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti se constata ca instanta nu a fost alcatuita potrivit prevederilor legale, astfel incat se impune casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare la sectia civila.

2. Hotararea si incheierea recurate cuprind motive contradictorii.

Desi a respins actiunea retinand, in esenta, ca chiria este un venit contractual, iar nu o taxa sau impozit, instanta s-a considerat competenta functional sa solutioneze cauza invocand dispozitiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004. Aceste motive sunt contradictorii deoarece nu se poate sustine, pe de o parte, ca nu este vorba de un impozit sau de o taxa, asa cum nu se poate sustine ca ar fi vorba de o chirie contractuala, iar pe de alta parte cercetarea prealabila litigiul ar fi civil. Argumentul respingerii actiunii priveste lipsa regimului de putere publica in stabilirea chiriei, de vreme ce argumentul respingerii exceptiei necompetentei functionale a sectiei de contencios administrativ priveste tocmai existenta acestui regim de putere publica.

3. Instanta a respins gresit cererea de suspendare a judecarii cauzei.

Partile din cauza au ajuns la un acord cu privire la incheierea contractului, nu insa si in ceea ce priveste cuantumul rentei, motiv pentru care a solicitat instantei, prin cererea reconventionala formulata in dosarul nr. 4347/260/2012 al Judecatoriei Moinesti, sa stabileasca cuantumul rentei anuale, parata neputand impune unilateral un anumit cuantum al rentei anuale.

Argumentul pentru care prima instanta a respins cererea de suspendare a judecatii este in sensul admiterii acestei cereri de vreme ce constata ca solutia din prezenta cauza depinde de dreptul care face obiectul judecatii in dosarul nr. 4347/260/2012.

Daca Judecatoria Moinesti va stabili cuantumul rentei anuale paratul va fi obligat sa o respecte, fiind evident ca H.C.L. nr. 105/2011 este nelegala intrucat este un act unilateral prin care se modifica un raport juridic bilateral privat in vreme ce, daca instanta va admite actiunea in pretentii, H.C.L. nr. 105/2011 va fi apreciata ca a produs efectul majorarii cuantumului chiriei.

4. Hotararea recurata este data cu gresita aplicare a dispozitiilor legale.

Instanta a facut o gresita aplicare a art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, H.C.L. nr. 105/2011 prin care s-a stabilit unilateral pretul chiriei fiind nelegala, data cu incalcarea principiului legalitatii, principiului nediscriminarii si a art. 1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Instanta a ignorat dreptul sau stabilit prin art. 7 alin. 2 din Legea nr. 238/2004 de a plati chiria pe baza conventiei dintre parti. Desi este autoritate deliberativa, consiliul local nu poate adopta hotarari decat in conditiile legii, art. 36 alin. 2 lit. c) si art. 36 alin. 5 lit. b), prevazand ca concesionarea/inchirierea bunurilor proprietate privata se face „in conditiile legii”, respectiv a Legii nr. 238/2004.

Cuantumul chiriei de 45 lei/mp/an a fost stabilit discriminatoriu in raport cu alti contribuabili. Discriminarea exista si atunci cand unor situatii juridice diferite li se aplica acelasi tratament juridic. A invocat atat dreptul de servitute legala, cat si dreptul de a negocia chiria recunoscute prin Legea nr. 238/2004, iar tribunalul a invocat tocmai acest lucru pentru a justifica acelasi tratament cu celelalte persoane carora li se adreseaza H.C.L. nr. 105/2011, ceea ce prezinta o incalcare a principiului nediscriminarii.

Majorarea unilaterala si disproportionata a chiriei de catre parat constituie o ingerinta in dreptul sau de proprietate care nu indeplineste conditiile prevazute de Conventie, in sensul ca aceasta ingerinta nu este prevazuta de lege, nu este necesara intr-o societate democratica si nu este proportionala. Dreptul sau de folosinta asupra terenurilor necesare accesului in perimetrele de exploatare este instituit prin lege, chiar fara acordul proprietarului, fiind o sarcina legala impusa acestuia, avand dreptul de servitute legala nascut in patrimoniul sau prin efectul legii; dispune, in acest fel, de un bun, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Examinand incheierea din 4.02.2013 si sentinta civila nr. 686 din 11.03.2013, curtea de apel constata urmatoarele:

Actul a carui legalitate partiala a fost contestata de reclamanta il reprezinta Hotararea nr. 105 adoptata de Consiliul local C. la data de 20.07.2011. Prin aceasta hotarare Consiliul local al orasului C. a stabilit impozitele si taxele locale pentru anul 2012. Prin art. 5 au fost aprobate taxele pentru folosirea unor terenuri in scop agricol si neagricol in baza unor contracte de inchiriere sau concesiune, in conformitate cu anexa nr. 4 care face parte integranta din hotarare. In anexa 4 sunt stabilite trei tipuri de taxe si anume: taxa de concesiune (art. 1); redeventa minima anuala pentru terenurile concesionate (art. 2); taxa de redeventa anuala pentru terenurile inchiriate pentru anul 2012 (art. 3). Litigiul de fata s-a nascut in legatura cu aceasta din urma taxa de redeventa stabilita, prin art. 3 al anexei 4, sub forma de tabel; in acest tabel este inscrisa o taxa de 45 lei/mp/an pentru „P. - prestari servicii, drum acces”. H.C.L. nr. 105/2011 a fost adoptata in aplicarea prevederilor cuprinse in Codul fiscal si a normele sale de aplicare, H.G. nr. 956/2009, Legea nr. 215/2001 si Legea nr. 273/2006.

Reclamanta O. P. realizeaza operatiuni petroliere pe raza orasului C., iar accesul in perimetrul de exploatare si activitatile pe care le implica exploatarea se fac pe terenuri aflate in proprietatea privata a orasului C..

Legea petrolului nr. 238/2004 instituie, prin art. 7 alin. 1, in favoarea titularului caruia

1. s-a acordat dreptul de a efectua operatiuni petroliere, un drept de servitute legala asupra terenurilor, „altele decat cele declarate de utilitate publica, necesare accesului in perimetrele de explorare sau exploatare si asupra terenurilor necesare oricaror activitati pe care acestea le implica, altele decat cele declarate de utilitate publica’. Alin. 2 al textului prevede ca „Exercitarea dreptului de servitute legala stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra platii unei rente anuale catre proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza conventiei incheiate intre parti cu respectarea prevederilor legale, in termen de 60 de zile de la comunicarea catre proprietarii de terenuri a unei notificari scrise din partea titularilor de acorduri si/sau permiseiiar potrivit alin. 3 „In cazul in care partile nu ajung la un acord de vointa in termenul prevazut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de catre instanta, in conditiile legii”

Afirmand, in temeiul Legii petrolului, dreptul sau de servitute legala asupra suprafetei de 8093 mp teren necesar accesului in perimetrul de exploatare si activitatilor pe care aceasta le implica, reclamanta a contestat dreptul paratului de a stabili in mod unilateral, asa cum a facut-o prin Hotararea nr. 105 din 20.07.2011, chiria (renta anuala, in termenii Legii petrolului) pentru exercitarea dreptului de servitute legala. Afirmarea dreptului de servitute legala a fost facuta de catre reclamanta atat pe cale de aparare - in cadrul actiunii in contencios administrativ prin care a contestat legalitatea art. 5 din H.C.L. nr. 105/2011 cu referire la art. 3 al anexei nr. 4, investind ea insasi instanta de contencios administrativ -, cat si pe calea dreptului comun, respectiv prin cererea reconventionala care face obiectul dosarului nr. 4347/260/2012 al Judecatoriei Moinesti.

Desi prin intampinarea formulata in fata primei instante in cauza de fata paratul a sustinut ca chiria nu este nici taxa si nici impozit, a stabilit chiria pentru terenul folosit de reclamanta printr-o hotarare privind taxele si impozitele locale. Pozitia imprecisa a paratului cu privire la natura acestui venit este relevata si de faptul ca, desi a adoptat hotararea prin care a stabilit valoarea chiriei, a formulat actiunea principala din dosarul nr. 4347/260/2012, prin care a solicitat obligarea O. P. la plata chiriei incepand cu data de 1.01.2012.

Exceptand terenurile declarate de utilitate publica, dreptul de servitute legala reglementat de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 238/2004 este recunoscut titularului caruia i s-a acordat dreptul de a efectua operatiuni petroliere indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra terenului. Particularitatea situatiei dedusa judecatii este determinata de faptul ca titularul dreptului de proprietate privata asupra terenului este o unitate administrativ teritoriala.

Aceasta particularitate, insa, nu poate avea nici un fel de consecinte asupra modalitatii de stabilire a chiriei/rentei anuale pentru exercitarea dreptului de servitute legala reglementat de art. 7 din Legea nr. 238/2004 cata vreme (asa cum s-a aratat) textul nu face distinctia mentionata. Aceasta intrucat, in privinta bunurilor care fac parte din domeniul privat al unitatilor administrativ-teritoriale art. 121 din Legea nr. 215/2001 prevede ca
„sunt supuse dispozitiilor de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel
” in timp ce prin art. 44 alin.

2. teza I din Constitutie se prevede ca „Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular.”

Cu toate acestea, paratul a facut o asemenea distinctie prin aceea ca a stabilit chiria/renta anuala pentru exercitarea dreptului de servitute legala al reclamantei printr-un act administrativ de autoritate in sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv printr-o hotarare adoptata potrivit art. 45 din Legea nr. 215/2004, in exercitarea atributiilor prevazute de art. 36 alin. 2 lit. b) si alin. 4 lit. c) din Legea nr. 215/2004. Astfel, potrivit art. 36 alin. 2 lit. b), consiliul local exercita atributii privind dezvoltarea economico-sociala si de mediu a unitatii administrativ-teritoriale si, in exercitarea acestor atributii, potrivit alin. 4 lit. c), stabileste si aproba impozitele si taxele locale. In aceste conditii, sustinerile recurentei cu privire la necompetenta functionala a instantei de contencios administrativ sunt nefondate, iar recursul indreptat impotriva incheierii prin care tribunalul a respins aceasta exceptie este nefondat.

Asadar, desi art. 7 alin. 2 si 3 din Legea nr. 238/2004 prevede o alta modalitate de stabilire a cuantumului rentei anuale, paratul a stabilit-o in mod unilateral, printr-o hotarare data in exercitarea atributiilor mentionate. Art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 215/2001 reglementeaza pentru consiliul local atributii privind administrarea domeniului public si privat al comunei, orasului sau municipiului; in exercitarea acestor atributii, potrivit alin. 5 lit. b) din Legea nr. 215/2001, consiliul local „
hotaraste vanzarea, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate privata a comunei, orasului sau municipiului, dupa caz, in conditiile legii”.
In cauza, pe de o parte, cuantumul chiriei nu a fost stabilit printr-o hotarare data in exercitarea atributiilor reglementate de art. 36 alin. 2 lit. c) coroborat cu alin. 5 lit. b), iar pe de alta parte, aceste dispozitii prevad doar dreptul consiliului de a aproba inchirierea, iar nu pe acela de a stabili unilateral contravaloarea prestatiei cocontractantului sau. Un asemenea din urma drept nici nu putea fi prevazut pentru consiliul local de avand in vedere dispozitiile art. 44 alin. 2 din Constitutie si art. 121 din Legea nr. 215/2001 mentionate anterior. Mai mult, art. 36 alin. 5 din Legea nr. 215/2001 prevede, in partea finala, ca inchirierea se face
„in conditiile legii ”,
in cauza, aplicabila fiind Legea nr. 238/2004.

Se constata, astfel, ca Hotararea nr. 105/20011, sub aspectul contestat in cauza, a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor cuprinse in Legea nr. 215/2001 si a art. 7 din Legea nr. 238/2004, ceea ce releva caracterul fondat al actiunii. In acest context, nu se poate retine ca legalitatea H.C.L. nr. 105/2011 depinde de solutia care va fi data de Judecatoria Moinesti in dosarul nr. 4347/260/2012 si, prin urmare, aplicarea art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedura civila, a fost facuta in mod corect de tribunal, prin incheierea din 4.02.2013. Pe de alta parte, cererea subsidiara a recurentei, de modificare a hotararii recurate, in sensul suspendarii judecatii pana la solutionarea dosarului nr. 4347/260/2012, nu este nici posibila mai inainte de a se fi desfiintat in vreo modalitate actul final al judecatii (sentinta civila nr. 686/2013).

Fata de cele ce preced, incheierea din 4.02.2013 se impune a fi mentinuta; insa, hotararea de fond se impune a fi modificata, pentru motivul prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, in sensul admiterii in fond a actiunii si a capatului de cerere prind cheltuielile de judecata solicitate prin actiune.