Emiterea autorizatiei de foraje sau excavari.

Art. 267 alin. 4 Cod fiscal

Pct. 134 alin. 3 si 4 din normele de aplicare a art. 267 Cod fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004

 

Cat priveste faptul ca natura lucrarilor pentru care s-a pretins emiterea autorizatiei de foraje sau excavari nu face necesara emiterea respectivei autorizatii, Curtea retine ca exploatarea nisipului si pietrisului este activitate specifica balastierelor, pentru care art. 267 alin. 4 Cod fiscal impune obtinerea a unei autorizatii de excavare („
Taxa pentru eliberarea autorizatiei de
foraje sau
excavari necesara
studiilor geotehnice, ridicarilor topografice,
exploatarilor de cariera, balastierelor,
sondelor de gaze si petrol, precum
si altor exploatari
se calculeaza inmultind numarul de metri patrati de teren afectat de foraj sau de excavatie cu o valoare stabilita de consiliul local (…).”). Din aceasta perspectiva, precum si avand in vedere statuarile din decizia de casare, obligatorii pentru instanta de rejudecare conform art. 501 Cod procedura civila si cu autoritate de lucru judecat inclusiv pentru instanta de recurs de fata, potrivit art. 430 Cod procedura civila, conform carora reclamanta trebuie sa plateasca taxa pentru eliberarea autorizatiei respective independent de taxele platite conform Legii minelor nr. 85/2003, nu pot fi primite criticile recurentei referitoare la neincidenta dispozitiilor art. 267 alin. 4 Cod fiscal.

De asemenea, Curtea retine ca, potrivit pct. 134 alin. 3 si 4 din normele de aplicare a art. 267 Cod fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, „Cererea pentru eliberarea autorizatiei de foraje si excavari are elementele constitutive ale declaratiei fiscale si se depune la structura de specialitate in a carei raza de competenta teritoriala se realizeaza oricare dintre operatiunile prevazute la art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, cu cel putin 30 de zile inainte de data inceperii operatiunilor” si „Taxa (…) se plateste anticipat si se calculeaza pentru fiecare metru patrat sau fractiune de metru patrat afectat de oricare dintre operatiunile prevazute la alin. (1).”.

 (Decizia nr. 832/R-CONT/11 Mai 2016 )

 

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Arges la data de 03.06.2013, reclamanta SC TGM SRL a chemat in judecata pe paratii Primaria Comunei Maracineni si Primarul Comunei Maracineni, solicitand instantei sa dispuna anularea Deciziei de impunere din oficiu nr.3361/16.04.2013 si a Dispozitiei nr.62/23.05.2013. Reclamanta a invocat nemotivarea deciziei de impunere, impunerea nelegala a taxei de eliberare autorizatie foraje/excavari in raport de hotarari ale consiliului local emise retroactiv, necompetenta paratilor de a impune taxa respectiva si faptul ca au calculat accesorii si dupa data emiterii actelor contestate.

Prin sentinta nr.1638/19.09.2014, Tribunalul Arges - Sectia civila - Complet specializat contencios administrativ si fiscal a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor si a admis cererea reclamantei, anuland Decizia de impunere din oficiu nr.3361/16.04.2013 si Dispozitia nr.62/23.05.2013, cu motivarea ca faptul ca zona de exploatare se afla pe raza Comunei Maracinei nu confera autoritatii locale un drept in stabilirea taxei pentru eliberarea autorizatiei de foraje si excavari, singura autoritate cu atributii in permiterea exploatarii in conditiile Legii nr.85/2003 fiind Agentia Nationala de Resurse Minerale. S-a retinut ca activitatea de exploatare desfasurata de reclamanta s-a realizat in baza unor permise de exploatare emise de aceasta din urma autoritate, iar reclamanta a achitat toate taxele impuse prin respectivele permise si si-a desfasurat activitatea in mod legal, respectand sarcinile impuse.

Prin decizia nr.469/R-Cont/23.02.2015, Curtea de Apel Pitesti – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a admis recursul paratilor si a casat sentinta, dispunand trimiterea cauzei spre rejudecare la acelasi tribunal si retinand ca taxa pentru eliberarea autorizatiei pentru foraje si excavari, perceputa de parati, este distincta de taxa anuala de exploatare prevazuta de Legea minelor nr.85/2003 si se impune in temeiul dispozitiilor art.3 lit.e) din Legea nr.50/1991, art.267 Cod fiscal si art.134 si alin.3, 4 din Normele de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004. Instanta de recurs a aratat ca nedepunerea declaratiei de catre reclamanta nu este de natura a determina exonerarea acesteia de plata taxei pentru eliberarea autorizatiei de foraje sau excavari, organul fiscal putand sa procedeze, in baza art.83 alin.4 Cod procedura fiscala, la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului public. S-a mai aratat ca, din analiza Raportului de inspectie fiscala nr.3343/16.04.2013, rezulta ca determinarea taxei s-a realizat pentru perioada 2010-2012 prin raportare la permisele de exploatare nr.12906/24.02.2010, nr.1392/11.02.2011 si nr.15149/21.03.2012. In baza respectivului raport au fost emise Decizia de impunere din oficiu nr.6201/28.08.2012, prin care s-a stabilit taxa de autorizare aferenta Permisului de exploatare nr.12906/24.02.2010, precum si Decizia de impunere din oficiu nr.3361/16.04.2013, prin care s-a stabilit taxa de autorizare aferenta Permiselor de exploatare nr.1392/11.02.2011 si nr.15149/21.03.2012. Instanta de recurs a apreciat ca se impune in cauza administrarea probei cu expertiza care sa stabileasca suprafata de teren ce a fost afectata efectiv de operatiunile de excavare realizate de reclamanta in baza acestor din urma doua permise de exploatare, urmand ca determinarea cuantumului taxei de foraj sa se realizeze prin raportare la suprafata identificata de expert, iar nu prin raportare la suprafata totala mentionata in permisele de exploatare. Pentru acest motiv instanta de recurs a apreciat ca se impune rejudecarea cauzei de catre prima instanta.

In rejudecare si dupa administrarea probei cu expertiza, prin sentinta nr.1116/16.11.2015, Tribunalul Arges - Sectia civila - Complet specializat contencios administrativ si fiscal a respins cererea reclamantei, dispunand obligarea acesteia la plata catre parate a sumei de 3.446 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in toate etapele procesuale.

In motivarea hotararii, prima instanta a retinut urmatoarele:

Potrivit considerentelor deciziei de casare si expertizei judiciare, suprafata ce urmeaza a fi impusa la plata taxei, vizata de permisele de exploatare nr.13992/11.02.2011 si nr.15149/21.03.2012 si de decizia de impunere contestata in cauza, este de 2,7 ha afectata efectiv de operatiunile de excavare, delimitata in raportul de expertiza prin culoare rosie, respectiv prin culoare. S-a aratat ca pentru restul suprafetei masurate de pana la 19 ha nu se poate retine in sarcina reclamantei efectuarea de operatiuni de excavare care sa impuna plata taxei, in cuprinsul expertizei afirmandu-se - aspect necontestat - ca paratii nu au fost in masura sa stabileasca prin inscrisuri suprafata afectata in mod real, iar in prezent terenul este arabil si pasune. Tribunalul a retinut dispozitiile art. 267 Cod fiscal si pe cele ale hotararilor de consiliu local pentru stabilirea taxelor corespunzatoare fiecarui an de exploatare.

Impotriva sentintei a formulat recurs reclamanta, criticand-o pentru urmatoarele motive:

- actele emise de parate sunt nule prin raportare la dispozitiile art.83 alin.4 Cod procedura fiscala, in sensul ca paratele nu au procedat la instiintarea reclamantei, cu cel putin 15 zile inainte de emiterea vreunui act administrativ de stabilire din oficiu a taxelor presupus datorate bugetului local al Comunei Maracineni, despre faptul ca aceasta a depasit termenul de depunere a declaratiei si ca, in lipsa respectivei declaratii, masa impozabila urmeaza sa fie stabilita din oficiu, pe baza elementelor existente. Paratii nu au solicitat reclamantei sa depuna declaratia, ci, in baza unor indicatii ale curtii de conturi, au estimat masa impozabila, considerand in mod gresit ca reclamanta datoreaza sumele stabilite in decizia de impunere contestata;

- decizia de impunere trebuia precedata de un raport de inspectie fiscala. Raportul organului de audit fiscal (curtea de conturi) nu poate fi opus reclamantei fata de dispozitiile Legii nr.94/1992, intrucat actul respectiv nu influenteaza drepturile si obligatiile fiscale ale agentilor economici privati;

- nerespectarea de catre parate a obligatiei de a solicita reclamantei sa depuna declaratia o vatama in mod iremediabil pe aceasta din urma prin faptul ca nu mai poate depune declaratia cu privire la suprafetele afectate de studiile geotehnice necesare exploatarii perimetrelor conform actelor de reglementare existente;

- in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art.267 alin.4 Cod fiscal, intrucat reclamanta nu a executat lucrari pentru care sa fie necesara eliberarea autorizatiei prevazuta de textul legal respectiv, ci doar a exploatat agregatele minerale, fara a mai verifica unde se gasesc acestea in perimetrul de exploatare alocat. Exploatarea s-a realizat in baza permiselor de exploatare pentru care reclamanta a achitat Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale taxele necesare conform Legii nr.85/2003, lege care, fiind una speciala, se aplica cu prioritate fata de Codul fiscal, care este lege generala. Codul fiscal si normele metodologice de aplicare a acestuia nu definesc activitatea de foraj sau excavare prevazuta de art.267 alin.4 Cod fiscal, singurele definitii fiind date de Legea nr.50/1991 – art.2 alin.4 lit.d) si art.3 – dar care nu se refera nici acestea la exploatarea nisipului si pietrisului, pentru care exista prevederi doar in Legea minelor nr.85/2003. Prin urmare, taxa prevazuta de art.267 alin.4 Cod fiscal este o taxa aferenta emiterii autorizatiei de foraj sau excavari necesara unor exploatari viitoare si calculata la suprafata estimata ce va fi afectata de foraje pentru descoperirea diverselor materiale ce urmeaza a fi exploatate, iar nu la intreaga suprafata de teren ce poate fi sau nu exploatata. Faptul ca reclamanta trebuia sa achite si taxe prevazute de legea minelor si taxe prevazute de Codul fiscal constituie o dubla impozitare a societatii.

- suprafata de teren afectata de exploatari nu se confunda cu perimetrul in care se desfasoara excavarile, adancimea acestora variind in functie de rezultatele studiilor geologice, pentru care ar fi necesara autorizatia prevazuta de art.267 alin.4 Cod fiscal, prospectiunile demonstrand existenta sau inexistenta resurselor minerale in anumite zone, la o anumita adancime si sub o anumita forma. Deci autorizatia prevazuta de Codul fiscal este necesara doar in momentul in care se urmareste crearea unei noi exploatari pentru care, anterior, este nevoie de prospectiuni. Reclamanta insa nu a efectuat astfel de lucrari de prospectare si, deci, nu trebuia sa obtina autorizatia respectiva;

- in mod gresit a apreciat instanta de fond, in rejudecare, faptul ca reclamanta datoreaza taxa aferenta perimetrului exploatat de 2,7 ha, de vreme ce expertiza judiciara nu a putut identifica suprafata exploatata din intregul perimetru cuprins in avizele de exploatare. Expertul consilier a determinat suprafata prevazuta in permisele de exploatare, iar nu suprafata efectiv exploatata, care in prezent, potrivit parerilor expertilor, nu mai poate fi determinata. Instanta de casare a statuat cu putere de lucru judecat ca taxa nu este datorata pentru intreaga suprafata cuprinsa in permisele de exploatare, insa instanta de fond nu a respectat lucrul judecat de instanta superioara. In aceste conditii, imposibilitatea de stabilire a taxei duce la anularea actelor administrativ nelegale si emise arbitrar.

Examinand sentinta prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constata ca recursul nu este fondat.

Se retine dintru inceput ca prin decizia de casare din primul ciclu procesual al cauzei s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul ca paratii aveau competenta de a impune, iar reclamanta avea obligatia de a plati taxa pentru eliberarea autorizatiei de foraje sau excavari, taxa care este distincta de cele platite in temeiul Legii minelor nr. 85/2003. Aceasta statuare asupra fondului raportului juridic dedus judecatii s-a putut realiza doar pentru ca instanta de casare a trecut peste aspectele de nelegalitate formala a actelor contestate, invocate de reclamanta in cererea de chemare in judecata, in sensul ca le-a apreciat ca nefondate, intrucat in alta maniera nu ar fi putut examina fondul raportului juridic dintre parti. Prin urmare, nu ar mai putea fi pusa in discutie astazi pretinsa nemotivare a deciziei de impunere din oficiu, invocata de reclamanta in cererea de chemare in judecata. Cat priveste celelalte motive de nelegalitate mentionate in recursul de fata, acestea vor fi examinate in masura in care invocarea lor a fost determinata de statuarile deciziei de casare si de sentinta pronuntata in rejudecare. Astfel, in ce priveste neincunostintarea societatii reclamante cu cel putin 15 zile inainte de emiterea deciziei de impunere din oficiu, despre faptul ca a depasit termenul de depunere a declaratiei si ca, in lipsa respectivei declaratii, masa impozabila urmeaza sa fie stabilita din oficiu, pe baza elementelor existente, Curtea constata – pe de o parte - ca decizia de casare a stabilit ca nedepunerea declaratiei conform art.134 alin (3) din normele metodologice de aplicare a codului fiscal nu este de natura a determina exonerarea de plata taxei mai sus mentionate, organul fiscal putand, conform art. 83 alin. (4) Cod procedura fiscala, sa procedeze la stabilirea din oficiu a sumelor datorate in situatia in care nu se depune declaratia fiscala, si – pe de alta parte – ca nulitatea nu este absoluta, iar reclamanta nu a dovedit existenta unei vatamari prin neprimirea instiintarii. Dimpotriva, o vatamare nu a existat din acest motiv de vreme ce reclamanta nu a uzat de dispozitiile art. 83 alin. 4

¹

Cod procedura fiscala conform carora „
Contribuabilul poate depune declaratia fiscala pentru obligatiile fiscale ce au format obiectul deciziei de impunere prin care au fost stabilite din oficiu obligatiile fiscale, in termen de 60 de zile de la data comunicarii deciziei. Decizia de impunere se desfiinteaza de organul fiscal la data depunerii declaratiei fiscale
”. Cu alte cuvinte, desi putea depune declaratia fiscala dupa comunicarea deciziei de impunere si obtine astfel desfiintarea acesteia, reclamanta a ramas in pasivitate fata de propriile obligatii legale, ceea ce conduce la concluzia ca nu a suferit vreo vatamare prin emiterea deciziei de impunere fara incunostintare prealabila.

Decizia de impunere a fost precedata de Raportul de inspectie fiscala nr. 3343/16.04.2013, fiind emisa in baza acestuia, iar nu a raportului de audit al curtii de conturi; astfel, nu se confirma critica recurentei reclamante sub acest aspect.

Cat priveste faptul ca natura lucrarilor pentru care s-a pretins emiterea autorizatiei de foraje sau excavari nu face necesara emiterea respectivei autorizatii, Curtea retine ca exploatarea nisipului si pietrisului este activitate specifica balastierelor, pentru care art. 267 alin. 4 Cod fiscal impune obtinerea a unei autorizatii de excavare („
Taxa pentru eliberarea autorizatiei de
foraje sau
excavari necesara
studiilor geotehnice, ridicarilor topografice,
exploatarilor de cariera, balastierelor,
sondelor de gaze si petrol, precum
si altor exploatari
se calculeaza

inmultind numarul de metri patrati de teren afectat de foraj sau de excavatie cu o valoare stabilita de consiliul local (…).
”). Din aceasta perspectiva, precum si avand in vedere statuarile din decizia de casare, obligatorii pentru instanta de rejudecare conform art. 501 Cod procedura civila si cu autoritate de lucru judecat inclusiv pentru instanta de recurs de fata, potrivit art. 430 Cod procedura civila, conform carora reclamanta trebuie sa plateasca taxa pentru eliberarea autorizatiei respective independent de taxele platite conform Legii minelor nr. 85/2003, nu pot fi primite criticile recurentei referitoare la neincidenta dispozitiilor art. 267 alin. 4 Cod fiscal.

Cat priveste cuantumul in sine al sumelor impuse la plata, Curtea constata ca, potrivit deciziei de impunere si dispozitiei emise de intimatii parati, taxa a fost stabilita la valoarea de 189.000 lei, cu accesorii de 60.900 lei, in raport de suprafetele de teren pentru care au fost eliberate reclamantei Permisul de exploatare nr. 13992/11.02.2011 si Autorizatia de gospodarire a apelor nr. 75/21.04.2011 (12.000 mp), respectiv Permisul de exploatare nr. 15149/21.03.2012 si Autorizatia de gospodarire a apelor nr. 151/09.08.2012 (15.000 mp), adica pentru un total de 27.000 mp (2,7 ha), precum si in raport de sumele stabilite de Consiliul Local al Comunei Maracineni prin Hotararile 56/2007, nr. 24/2008, nr. 41/2009, nr. 35/2010 si nr. 17/2011.

De asemenea, Curtea retine ca, potrivit pct. 134 alin. 3 si 4 din normele de aplicare a art. 267 Cod fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, „
Cererea pentru eliberarea autorizatiei de foraje si excavari are elementele constitutive ale declaratiei fiscale si se depune la structura de specialitate in a carei raza de competenta teritoriala se realizeaza oricare dintre operatiunile prevazute la art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, cu cel putin 30 de zile inainte de data inceperii operatiunilor
” si „
Taxa (…) se plateste anticipat si se calculeaza pentru fiecare metru patrat sau fractiune de metru patrat afectat de oricare dintre operatiunile prevazute la alin. (1).
”.

Reclamanta nu a depus cerere pentru eliberarea autorizatiei nici inainte de inceperea operatiunilor, nici in timpul acestora, nici dupa finalizare care a survenit cel mai tarziu la data expirarii termenului de un an de la eliberarea permiselor de exploatare, potrivit mentiunilor din cuprinsul acestora. Reclamanta a procedat deci la realizarea operatiunilor de exploatare fara a declara suprafata afectata de acestea. Faptul exploatarii si masura refacerii mediului dupa exploatare sunt dovedite cu documentele depuse la dosarul de fond in primul ciclu procesual.

In atare situatie si in conditiile actuale in care nu se mai poate determina in mod fizic suprafata afectata, este indreptatita concluzia ca reclamanta a exploatat cel putin suprafata din permisele de exploatare. Este real ca in decizia de casare s-a stabilit ca determinarea cuantumului taxei pentru eliberarea autorizatiei trebuie realizata prin raportare la metri patrati care au fost afectati efectiv exploatarii, motiv pentru care s-a apreciat ca se impune realizarea unei expertize de specialitate prin care sa se stabileasca suprafata de teren care a fost afectata efectiv ca urmare a operatiunilor de excavare realizate in baza Permiselor de exploatare nr.13992/11.02.2011 si nr.15149/21.03.2012, insa in situatia in care, din cauza atitudinii ilicite a reclamantei insesi si pentru ca mediul a fost refacut dupa exploatare, s-a relevat ca aceasta determinare de fapt nu poate fi realizata cu certitudine, se poate estima – asa cum au procedat paratii – la stabilirea suprafetei afectata de exploatare exclusiv prin raportare la suprafata din chiar permisele de exploatare mentionate. Reclamanta trebuia sa declare suprafata afectata de exploatare si sa plateasca taxa in discutie anticipat, deci inainte de inceperea exploatarii, revenind paratilor obligatia de a determina ulterior eventuale neconcordante intre declaratia fiscala a reclamantei si realitate. Paratii sunt in situatia nu de a determina astfel de eventuale diferente, ci de a stabili taxa initiala, iar elementele de raportare nu pot fi altele decat permisele de exploatare care stabilesc perimetrul si limitele de exploatare.

Prin urmare, suma impusa cu titlu de taxa pentru eliberarea autorizatiei de exploatare a fost corect stabilita de intimati. Insa, in ce priveste suma impusa cu titlu de accesorii (majorari de intarziere), Curtea constata ca paratii au procedat nelegal la determinarea acesteia si pentru o perioada de timp ulterioara emiterii deciziei de impunere. Astfel, desi decizia de impunere a fost emisa la data de 16.04.2013, accesoriile respective au fost calculate pana la data de 30.04.2013, titlul respectiv mentionand, deci, creante inexistente la date emiterii lui. Or legea nu permite paratilor sa perceapa accesorii in baza unei presupuneri de neachitare in viitor a debitelor principale. Pentru acest motiv se impunea anularea partiala a actelor emise de intimatii parati, cu consecinta diminuarii cheltuielilor de judecata la care a fost obligata reclamanta. In ipoteza admiterii in parte, in prezentul recurs, a cererii de chemare in judecata, culpa procesuala a reclamantei este diminuata, dar nu este inlaturata in totalitate, fata de faptul ca mare parte din pretentiile si apararile sale s-au vadit a fi nefondate. Drept urmare, sunt incidente dispozitiile art. 453 alin. 2 teza intaia Cod procedura civila, Curtea urmand sa dispuna reducerea cheltuielilor de judecata stabilite in sarcina acesteia la 2000 lei.

Pentru cele expuse, vazand dispozitiile art. 496 si 498 Cod procedura civila, Curtea a dispus admiterea recursului reclamantei si a casat in parte sentinta, dispunand in rejudecare anularea in parte a actelor fiscale contestate - Decizia de impunere din oficiu nr.3361/16.04.2013 si Dispozitia nr.62/23.05.2013 - anume pentru suma de 60.900 lei reprezentand accesorii gresit calculate, si obligarea reclamantei la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecata in loc de 3.446 lei. A fost mentinuta sentinta in restul dispozitiilor ei.