Dreptul la rejudecarea cauzei, dupa extradarea condamnatului in Romania

^-

Codul de procedura penala: art. 522

¹

Potrivit prevederilor art. 522

¹

Cod procedura penala, rejudecarea celor judecati in lipsa in caz de extradare va putea fi dispusa de catre instanta care a judecat in prima instanta, la cererea condamnatului. Lasand la latitudinea instantei daca cererea de rejudecare poate fi admisa sau respinsa, se retine ca simpla depunere a cererii de rejudecare si indeplinirea conditiilor privind judecarea in lipsa a condamnatului si extradarea sa, nu sunt suficiente pentru admiterea rejudecarii cauzei, instanta fiind datoare sa analizeze si temeinicia cererii de rejudecare. Dreptul condamnatului la redeschiderea procesului penal si, rejudecarea sa este recunoscut numai in conditiile in care acesta a lipsit la judecarea cauzei din motive situate dincolo de vointa sa, asa cum a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta pronuntata in mai multe cauze. Or, instanta constata ca, pe de o parte,

condamnatul a cunoscut existenta unei acuzatii penale impotriva sa, participand in faza urmaririi penale, iar pe de alta parte, ca neprezentarea condamnatului in fata instantei care a judecat cauza ii este imputabila.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala, Decizia penala nr. 1470/R din 2 decembrie 2013, dr. M.B.

Prin sentinta penala nr. 232 din 10 octombrie 2013 pronuntata in dosarul nr. 865/295/2013 al Judecatoriei Sannicolau-Mare, in baza art. 522

¹

din Codul de procedura penala a respins cererea de rejudecare a dosarului nr. 147/295/2012 al Judecatoriei Sannicolau-Mare, in care a fost pronuntata sentinta penala nr. 174/24.05.2012, cerere formulata de condamnatul C.D.-F., detinut in Penitenciarul Rahova.

Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, instanta a retinut urmatoarele:

Inculpatul C.D.-F. a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani inchisoare si intrucat faptele pentru care a fost gasit vinovat au fost savarsite in termenul de incercare de un an stabilit prin sentinta penala nr. 198/4.06.2010 a Judecatoriei Sannicolau-Mare, in temeiul art. 83 alin. (1) Cod penal instanta i-a revocat beneficiul suspendarii conditionate a executarii pedepsei de patru luni inchisoare dispusa prin sentinta penala nr. 198/04.06.2010 pronuntata de Judecatoriei Sannicolau-Mare in dosarul nr. 629/295/2010, definitiva la data de 22.06.2010, prin care inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii furt calificat in temeiul art. art. 208 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. (3) Cod penal si art. 74 lit. a), b) si c), art. 76 lit.

4. Cod penal
   ,
   urmand ca pedeapsa sa fie executata alaturi de pedeapsa aplicata in aceasta cauza, in total 3 (trei) ani si 4 (patru) luni inchisoare, cu privare de libertate.

Sentinta primei instante a fost atacata cu recurs de catre inculpat, care ulterior si-a angajat si un aparator, respectiv pe dl. av. D.M., din Baroul Timis, insa Curtea de Apel Timisoara, prin decizia penala nr. 1163/R din 6 septembrie 2012, i-a respins recursul, hotararea de condamnare ramanand, asadar, definitiva.

In baza hotararii judecatoresti de condamnare s-a emis de catre Judecatoria Sannicolau-Mare mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 230/07.09.2012, condamnatul fiind dat in urmarire internationala, fiind extradat ulterior din Germania.

Analizand admisibilitatea in principiu a cererii de rejudecare, prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, judecatoria a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 522

¹

din Codul de procedura penala, in cazul in care se cere extradarea sau predarea in baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate si condamnate in lipsa, cauza
va putea fi rejudecata
de catre instanta care a judecat in prima instanta, la cererea condamnatului, dispozitiile art. 404-408 aplicandu-se in mod corespunzator.

Prin urmare, din interpretarea literala a acestui text reiese fara echivoc ca instanta are doar posibilitatea sa dispuna rejudecarea cauzei privind persoana judecata si condamnata in lipsa, in baza cererii condamnatului, tot instanta fiind cea chemata sa aprecieze daca, raportat la situatia concreta din cauza, se impune sau nu rejudecarea pricinii penale. Cererea condamnatului constituie, asa cum reiese din norma legala, actul care sta la baza declansarii procedurii, fara, insa, a fi suficienta formularea unei cereri de rejudecare si constatarea imprejurarii ca inculpatul a fost judecat si condamnat in lipsa pentru a se dispune, in mod automat, rejudecarea cauzei, dispozitia cuprinsa in art. 522

¹

din Codul de procedura penala constituind doar o vocatie pentru condamnat, iar nu un drept la rejudecarea cauzei.

Judecatoria considera ca institutia reglementata de articolul mai sus mentionat a fost introdusa de legiuitorul ramand pentru a garanta respectarea dreptului la aparare al inculpatului si nu pentru a permite acestuia sa obtina o rejudecare a cauzei in toate situatiile in care procesul penal s-a desfasurat in lipsa sa.

Sub acest aspect, sunt de retinut mai multe aspecte, care, coroborate, determina concluzia ca cererea condamnatului nu este justificata.

Astfel, este fara putinta de tagada ca petentul a cunoscut faptul ca fata de el organele de cercetare penala desfasoara o ancheta penala, existand formulate doua plangeri penale pentru acuzatia de furt calificat, dovada in acest sens fiind imprejurarea ca el a dat mai multe declaratii, care se regasesc in dosarul de urmarire penala nr. 1048/P/2010, participand si la un test poligraf, pe care, de altfel, nu l-a trecut. Condamnatul a fost asistat in cursul urmaririi penale de un aparator ales - dl av. D.M., in prezenta caruia, in data de 22.12.2012, i-a fost prezentat materialul de urmarire penala, nefiind reale sustinerile din cuprinsul cererii de rejudecare, in sensul ca nu ar fi avut cunostinta de exercitarea actiunii penale impotriva sa.

De asemenea, pe tot parcursul judecatii petentul a fost legal citat atat la adresa de domiciliu, cat si la resedinta declarata organelor de urmarire penala, fiind exclusiv culpa sa ca nu a inteles sa se prezinte la proces (conform art. 314 din Codul de procedura penala, doar participarea la proces a
inculpatului arestat
este obligatorie, textul prevazand ca judecata nu poate avea loc decat in prezenta inculpatului, cand acesta se afla in stare de detinere; aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie). Or, petentul, a fost cercetat si judecat in stare de libertate, neparticiparea la procesul penal fiind exclusiv optiunea sa, prin aceasta el alegand sa nu i-a parte la procedura de judecata, pentru a fi prezent, astfel, la administrarea probelor, respectiv pentru a putea formula aparari si propune probe in aparare, dupa cum sustine in motivarea cererii pendinte.

Cu toate acestea, instanta de fond i-a respectat dreptul la aparare, asigurandu-i un aparator din oficiu. Mai mult, in calea de atac condamnatul si-a angajat din nou un aparator - pe dl av. D.M., care i-a acordat asistenta juridica calificata, aparandu-i interesele, petentul, din nou, alegand sa nu participe personal la proces, ci sa paraseasca teritoriul Romaniei, incercand in acest fel sa se sustraga executarii pedepsei ce i-a fost aplicata de instantele nationale. Ca atare, condamnatul a avut posibilitatea de a-si face o aparare efectiva, in conformitate cu principiile si garantiile prevazute de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ratificata si de tara noastra.

Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs condamnatul C.D.-F.

Analizand hotararea atacata prin prisma motivelor invocate si in raport cu actele si lucrarile din dosar in limitele prevazute de art. 385

⁶

alin. (1) si (3) Cod procedura penala, Curtea constata recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

In practica judiciara s-a retinut ca prin cererea de rejudecare este pusa in discutie o hotarare judecatoreasca definitiva care, in majoritatea cazurilor a parcurs mai multe etape procesuale si al carei regim nu poate fi afectat prin simpla depunere a unei cereri.

Mai mult, in textul art. 522

¹

Cod procedura penala se arata: „cauza va putea fi rejudecata” si nicidecum „cauza va fi rejudecata”. Lasand la latitudinea instantei daca cererea de rejudecare va fi admisa sau nu, fiind evident ca legiuitorul a urmarit analizarea acesteia sub aspectul temeiniciei ei, se retine ca simpla depunere a cererii de rejudecare la instanta competenta si indeplinirea celorlalte doua conditii prevazute de art. 522

¹

Cod procedura penala sunt necesare, dar nu si suficiente admiterii acesteia, instanta fiind datoarea a analiza si temeinicia sa.

Chiar daca petentul nu a participat la nici un termen de judecata, fiind judecat asadar in contumacie, dreptul sau la aparare nu a fost incalcat.

Pe de o parte, Curtea retine ca petentul a fost prezent si a colaborat cu organele de urmarire penala, si chiar a fost audiat la 31.03.2011, 05.10.2011,

2011. cand i s-a adus la cunostinta si invinuirea, s-a suspus examinarii tehnico-stiintifice privind testarea comportamentului simulat, iar la data de

2011. i-a fost prezentat materialul de urmarire penala, avand asadar cunostinta de faptul ca este cercetat pentru savarsirea unei infractiuni, din procesele verbale emise in vederea executarii mandatelor de aducere, rezultand ca inculpatul a plecat in Spania, desi cunostea ca este cercetat intr-un dosar penal.

Pe de alta parte, potrivit art. 177 alin. (3) Cod procedura penala, „in caz de schimbare a adresei aratata in declaratia invinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresa, numai daca a incunostintat organul de urmarire penala ori instanta de judecata de schimbarea intervenita, sau daca organul judiciar apreciaza pe baza datelor obtinute potrivit art. 180 ca s-a produs o schimbare de adresa”.

In atare conditii, se apreciaza ca petentul nu se poate prevala de faptul ca nu si-a respectat obligatia legala de a incunostinta organul judiciar de noua adresa pentru a fi citat la judecarea cauzei. Se constata ca la dosarul cauzei, s-a facut o aparare reala si eficienta de aparatorul din oficiu, acesta exercitand si recurs impotriva sentintei.

In concluzie, instanta de recurs retine ca lipsa sa de la judecarea cauzei nu poate fi imputata decat petentului si pe cale de consecinta asimilata unei renuntarii voluntare la dreptul de a fi prezent in instanta pentru a-si face apararile.

Ori, dreptul inculpatului la redeschiderea procedurii este recunoscut doar in conditiile in care acesta a lipsit de la judecarea cauzei din motive dincolo de vointa sa, cauze de forta majora sau alte motive intemeiate (in acest sens Colozza vs. Italia, Demebeikov vs. Bulgaria, Medenica vs. Elvetia, Sejdovic vs. Italia etc.).

In masura in care se constata ca persoana condamnata a avut cunostinta de faptul ca este cercetata penal, intrucat a dat declaratii in cursul urmaririi penale, insa nu s-a prezentat la judecata, parasind tara, iar pe tot parcursul procesului penal a fost reprezentat de aparator, cererile sale privind incalcarea unui drept la aparare nu pot fi primite. La aceleasi concluzii a ajuns de altfel si Inalta Curte de Casatie si Justitie, care in Decizia penala nr. 4713/2006 sublinia faptul ca cererea de rejudecare urmeaza a fi respinsa in conditiile sus mentionate.