Despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului, pentru care, ambele parti detin titlu de proprietate.

Daca ambele parti detin titluri valabile de proprietate pentru terenul in litigiu (de exemplu, reclamantul, contract de vanzare-cumparare, iar paratii hotarare judecatoreasca de restituire a terenului), iar o comparare a acestor titluri de catre instanta, pentru a se stabili care este mai bine caracterizat - si, prin urmare, care dintre titulari trebuie sa se bucure de atributele dreptului de proprietate, intre care si folosinta - s-a facut prin hotararea data in revendicare teren, inseamna ca pana la data definitivarii litigiului privind revendicarea terenului, paratul nu a detinut terenul in mod abuziv, ci in baza unui titlu, care ii conferea atributul folosintei terenului.

Ca atare, nu exista nici un temei legal care sa justifice acordarea de despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului, pe perioada anterioara pronuntarii unei hotarari definitive prin care s-au recunoscut atributele dreptului de proprietate, intre care si folosinta, in persoana reclamantului.

Cum, numai prin aceasta hotarare s-a preferit titlului posesorului terenului, respectiv, al paratului, titlul reclamantului, inseamna ca numai de la data pronuntarii definitive a instantei in acest sens, titlul paratului, pentru justificarea folosintei terenului, nu mai poate fi opus titlului reclamantului, acesta din urma avand, de la aceasta data, atributele ce decurg din dreptul de proprietate, intre care si dreptul de folosinta a terenului.

Reclamantul T.F. a chemat in judecata pe paratii D.A., D.C. si D.C. , solicitand sa se constate existenta dreptului sau de superficie asupra terenului proprietatea paratilor, ocupat de constructiile proprietatea reclamantului, situat in Craiova, strada Cimpia Islaz nr. 44 .

La data de 28.05.2009, cererea a fost precizata si completata de catre reclamant in sensul stabilirii si a unui drept de servitute de trecere catre constructiile proprietatea sa si catre terenul de 55 m.p.

Paratii au formulat intampinare si cerere reconventionala invocand inadmisibilitatea capatului de cerere privind constatarea unui drept de superficie asupra terenului proprietatea acestora, ocupat de constructiile reclamantului, cu motivarea ca reclamantul detine pentru terenul pe care se afla edificate constructiile un act de proprietate, respectiv contractul de vanzare-cumparare nr. 1553/26.06.2001. Au solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 2000 lei ce reprezinta contravaloarea lipsei de folosinta pentru terenul ocupat de constructii, aferenta perioadei 2007-2009 precum si stabilirea indemnizatiei pentru paguba rezultata din servitute, astfel cum rezulta din prevederile art. 616 si art. 619 Cod civil.

Dupa mai multe cicluri procesuale, prin sentinta nr.10150/2012 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul 19879/215/2007 a fost admisa cererea reconventionala formulata de paratii D.C. si D.C. si obligat reclamantul T.F. la plata sumei de 233.965 lei contravaloare lipsa de folosinta teren.

A fost respinsa cererea reclamantului parat, T.F. formulata la data de 18.04.2012.

A fost obligat reclamantul-parat la plata, catre stat, a cheltuielilor de judecata in cuantum de 6290 lei.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut, in esenta, urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 9836/28.06.1999 pronuntata de Judecatoria Craiova, reclamantilor D.A., D.C. si D.C. li s-a retrocedat un teren in suprafata de 504 m.p, situat in Craiova, strada Cimpia Izlaz nr. 44.

Reclamantul T.F. a dobandit in proprietate suprafata de 422,86 mp situata in Craiova, strada Cimpia Izlaz nr. 44 precum si doua corpuri de cladiri C 1 cu destinatia cuptor - garaj si C 2 cu destinatia magazie.

Potrivit concluziilor raportului de expertiza efectuat in dosarul nr. 2713/215/2006, terenul revendicat de catre D.A., D.C. si D.C. se suprapune cu terenul lui T.F. pentru suprafata de 368 m.p.

Prin sentinta civila nr.5685/14.04.2008 pronuntata de Judecatoria Craiova, ramasa definitiva si irevocabila a fost admisa in parte actiunea in revendicare formulata de reclamantii D.A., D.C. si D.C. si a fost obligat paratul T.F. sa lase in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 368 m.p, situat in Craiova, strada Cimpia Izlaz nr. 14.

Expertiza tehnica efectuata in cauza a stabilit ca din totalul suprafetei de 504 mp din terenul paratilor, o suprafata de 226 mp este ocupata de constructiile reclamantului.

Analizand pretentiile paratilor la despagubiri, prin raportare la probele administrate si dispozitiile art. 480 Cod civil instanta de fond a constatat ca sunt intemeiate, paratii dovedind existenta unui prejudiciu ce decurge din afectarea dreptului de proprietate, prin lipsirea de atributul folosintei, cu privire la terenul de 226 mp, ocupat de constructiile reclamantului.

In ceea ce priveste determinarea acestor despagubiri, instanta are in vedere concluziile expertizei efectuate de expert Ioana Ion, in varianta I, considerand just stabilita suma de 233965 lei, reprezentand echivalentul lipsei de folosinta, corespunzator pretului de inchiriere practicat pe piata imobiliara.

Cererea paratului, formulata la data de 18.04.2012, a fost respinsa in temeiul exceptiei autoritatii de lucru judecat.

In temeiul dispozitiilor art. 18 din OUG 51/2008, instanta de fond a obligat reclamantul- parat T.F., la plata catre stat a cheltuielilor de judecata, in cuantum de 6290 lei.

Prin decizia civila nr.833 din 11.05.2015, pronuntata de Tribunalul Dolj in dosar nr.19879/215/2007**, s-a admis apelul declarat de catre apelantul-reclamant T.F., impotriva sentintei civile nr. 10150/27.10.2012, pronuntata de Judecatoria Craiova, in dosarul nr.19879/215/2007, in contradictoriu cu intimatii-parati D.A. si D.C.

S-a schimbat sentinta civila apelata nr.10150/27.10.2012 in sensul ca a fost obligat reclamantul la plata, catre parati, a sumei de 57.078 lei reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului, aferenta perioadei 2007-2009.

S-a admis cererea formulata de catre T.F. la data de 18.04.2012 si s-a dispus ca incepand cu aceasta data, reclamantul T.F. sa fie obligat la plata catre parati a unei redevente lunare aferente servitutii de trecere in cuantum de 474,16 lei pentru anul 2012 conform HCL nr. 448/2011, in cuantum de 118,54 lei lunar pentru perioada 01.01.-28.02.2013 conform HCL nr. 2/2013, in cuantum de 20,74 lei lunar pentru perioada 01.03-31.12.2013 conform HCL nr. 51/2013, in cuantum de 20,74 lei lunar pentru anul 2014 conform HCL 671/2013 si in continuare, in functie de tariful de inchiriere pentru terenurile apartinand domeniului public si privat ocupate de constructii provizorii in care se desfasoara activitati comerciale, aprobat prin Hotarare a Consiliului Local.

A fost obligat reclamantul T.F. la plata catre stat a sumei de 2752,56 lei reprezentand partea corespunzatoare pretentiilor admise din suma acordata cu titlu de ajutor public judiciar.

S-au compensat restul cheltuielilor de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul a retinut, in esenta, urmatoarele:

Pentru a se determina limitele reinvestirii instantei de apel, trebuie mentionat ca ambele parti au declarat recurs impotriva deciziei civile nr. 357/16.09.2013, D.C. si D.A. criticand solutia de diminuare a contravalorii lipsei de folosinta a terenului de la 233.965 lei cat s-a stabilit prin sentinta, la 1,5 lei/mp/luna, fara a motiva ce a determinat aceasta valoare, aratand totodata si ca prevederile HCL prin care au fost aprobate tarifele de baza minime pentru chiriile lunare/mp aferente spatiilor cu alta destinatie din fondul locativ de stat nu pot fi extinse pentru determinarea prejudiciului decurgand din incalcarea dreptului de proprietate privata a persoanelor fizice, iar T.F., criticand solutia sub aspectul obligarii sale la despagubiri si in subsidiar sub aspectul cuantumului acestora, apreciind ca nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale (lipsa vinovatiei in raport de situatia create prin dobandirea de catre el cu buna-credinta a imobilelor), precum si sub aspectul respingerii cererii sale reconventionale formulate in fond, in al doilea ciclu procesual.

Instanta de casare a admis ambele recursuri, unul pentru nemotivarea in fapt si in drept a stabilirii cuantumului lipsei de folosinta prin raportare la sumele percepute de Consiliul Local Craiova pentru terenurile din aceeasi zona, iar cel de-al doilea, pentru solutionarea cererii reconventionale vizand reducerea cuantumului redeventei stabilite pentru servitutea de trecere, formulata de catre T.F. .

Curtea a stabilit rejudecarea acestei cereri (chiar daca in considerentele deciziei se face referire la "contravaloarea lipsei de folosinta", este evident, o eroare materiala) si aprecierea momentului de la care reclamantul va fi obligat, fapt care semnifica legalitatea cererii reconventionale din data de 18.04.2012 si corecta investire a instantei cu aceasta.

In rejudecarea apelului, s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate prin care sa se stabileasca redeventa pe care T.F. este obligat sa o plateasca paratilor D.A. si D.C. pentru terenul in suprafata de 59,27 mp pe care i s-a recunoscut dreptul de servitute de trecere incepand cu februarie 2012 si pana la zi si stabilirea contravalorii lipsei de folosinta a terenului aflat in proprietatea paratilor incepand cu anul 2007 si pana la zi.

Suprafata de teren de referinta pentru determinarea redeventei in sarcina reclamantului T.F. este cea stabilita de catre expertul Ioana Ion prin raportul depus la dosar in primul ciclu procesual, la care ne-am referit anterior.

In ceea ce priveste data de la care este posibila reevaluarea redeventei, aceasta este determinata de doua limitari: prima este cea decurgand din decizia nr. 1532/2012 a Curtii de Apel Craiova care, cu autoritate de lucru judecat, a consfintit ca in perioada 15.09.2010 - 09.02.2012 (cand s-a pronuntat Curtea de Apel), redeventa lunara este de 851 lei, iar cea de-a doua, este determinata de data promovarii cererii reconventionale (18.04.2012) si de termenii utilizati in formularea pretentiei ("sa reduceti redeventa stabilita prin decizia nr. 1532/09.02.2012 a Curtii de Apel Craiova la suma de cel mult 150 lei lunar"- fila nr. 2 din dosarul de fond constituit in al doilea ciclu procesual).

Avand in vedere acestea, interpretarea Tribunalului este ca reclamantul T.F. poate cere reconsiderarea redeventei incepand cu data formularii cererii, 18.04.2012, in lipsa unei precizari privind o data anterioara.

Totodata, redeventa fiind o suma care se plateste prin prestatii succesive pe o perioada nedeterminata, adica atat timp cat situatia de fapt si de drept a locului ramane neschimbata, este in acord cu echitatea a se aprecia ca nivelul acesteia poate fi modificat, prin raportare inclusiv la conditiile socio-economice generale dintr-un anumit moment.

In cauza de fata, obligatia reclamantului T.F. de a plati lunar o suma in schimbul servitutii de trecere, a fost definitiv transata. Ceea ce este chemata instanta de apel sa faca, este sa stabileasca nivelul pecuniar al respectivei obligatii.

Comparand concluziile expertizei efectuate in anul 2010 (filele nr. 154 si urmatoarele prim dosar fond), cu cele ale expertizei efectuate in anul 2015 (filele nr. 65 si urmatoarele din prezentul dosar), este evident faptul ca nivelul preturilor a scazut, ceea ce impune scaderea in mod corespunzator si a valorii redeventei.

Aceeasi concluzie se poate trage si din succesiunea Hotararilor Consiliului Local.

Cu prilejul concluziilor asupra fondului cauzei de la termenul din data de 27.04.2015, aparatorul reclamantului T.F. a sustinut ca trebuie sa se aiba in vedere pretul de 1,5 lei/mp stabilit prin expertiza din apel din ciclul procesual anterior care este intrat in puterea lucrului judecat, rejudecarea instituita de curte vizand numai momentul de la care incepe sa curga obligatia de plata a apelantului.

Instanta nu impartaseste aceasta aparare, pe de o parte pentru ca in ciclul procesual anterior instanta nu s-a investit cu reconventionala de la data de 18.04.2012 a reclamantului, iar pe de alta parte, potrivit expertizei din acea etapa procesuala, contravaloarea lipsei de folosinta de 1,5 lei/mp/luna a avut in vedere HCL nr. 282/2012.

Totodata, nu impartaseste punctul de vedere al aparatorului paratilor ca despagubirile pentru lipsa de folosinta a terenului trebuie sa se raporteze la pretul pietei practicat la inchirierea imobilelor cu aceleasi caracteristici.

Aceasta, intrucat preturile practicate pe piata libera la inchirieri pleaca de la premisa unei cereri si a unei oferte, deci de la premisa unui interes exprimat de fiecare parte aflata in negociere care finalmente, incheie un contract liber consimtit, si care, cel mai important, poate fi denuntat unilateral.

Cu alte cuvinte, in cazul unui contract de inchiriere, partile sunt pe deplin libere sa decida daca luarea/darea in folosinta cu acest titlu a unui imobil prezinta interes pentru ele, daca pretul cerut/oferit este corespunzator si sa decida limitele temporale al angajamentului contractual asumat.

In cauza de fata, reclamantul T.F. este constrans de situatia locului proprietatii sale care nu poate fi accesata decat prin traversarea terenului paratilor, iar pentru suprafata pe care are amplasate constructii si pe care o ocupa astfel din proprietatea paratilor, nu i se poate imputa vreo culpa, asa cum s-a analizat si stabilit si in ciclurile procesuale anterioare.

De asemenea, nu se poate ignora ca pentru terenul de 59,27 mp ce reprezinta servitutea de trecere, folosinta acestuia nu este una exclusiva, ci atributul folosintei, specific dreptului de proprietate, nu iese din patrimoniul paratilor proprietari.

In plus, suprafata servitutii permite numai trecerea cu piciorul la terenul reclamantului T.F. , asa incat limitarea folosintei proprietarului asupra terenului sau este minima.

In raport de cele mentionate, Tribunalul a apreciat ca singurul element de referinta la stabilirea atat a redeventei cat si a lipsei de folosinta pentru 264,84 mp teren, este hotararea Consiliului Local prin care pentru perioade de timp succesive, a stabilit tariful de inchiriere pentru terenurile apartinand domeniului public si privat ocupate de constructii provizorii in care se desfasoara activitati comerciale, productie, prestari servicii.

Informatiile necesare au fost comunicate de Directia Patrimoniu din cadrul Primariei Craiova si se afla la dosar la filele nr. 45 si urm.

Dupa criteriul pretului practicat la inchirieri pe piata libera, intr-un ciclu procesual anterior, s-a stabilit pentru lipsa de folosinta a suprafetei de 264,84 mp, un pret de peste 200.000 Ron aferent celor trei ani pentru care s-a formulat actiunea, ceea ce este inacceptabil, suma depasind cu mult, valoarea de piata la vanzare a terenului.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta a lasat in sarcina reclamantului T.F. suma achitata cu titlu de onorariu de expertiza pentru acest ciclu procesual (suma de 1802 lei), fiind o proba incuviintata la cererea sa si de care instanta nu a tinut seama la adoptarea solutiei.

Restul cheltuielilor de judecata se vor compensa intre parti, avand in vedere ca ambele au exercitat calea de atac ce a provocat rejudecarea apelului, iar reclamantul T.F. a fost obligat la plata catre stat a sumei de 2752,56 lei reprezentand partea corespunzatoare pretentiilor admise din suma acordata cu titlu de ajutor public judiciar.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul T.F. si paratii D.C. si D.A., iar prin decizia civila nr. 662/03 Noiembrie 2015 pronuntata in Dosar nr. 19879/215/2007***, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de reclamant si a respins recursul declarat de parati. A modificat in parte decizia, in sensul obligarii reclamantului T.F. la plata, catre paratii D.A. si D.C., a sumei de 20.611 lei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului, aferenta perioadei decembrie 2008 - decembrie 2009 si la plata, catre stat, a sumei de 1348 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru, compensand in parte restul cheltuielilor de judecata si obligand paratii D.A. si D.C., catre reclamantul T.F., la 901 lei, cu acest titlu. A mentinut restul dispozitiilor deciziei si a obligat recurentii parati la 358 lei cheltuieli de judecata, in recurs, catre recurentul reclamant, motivand urmatoarele:

Date fiind hotararile judecatoresti pronuntate in alte cauze, intre aceleasi parti, intrate in puterea lucrului judecat, ambele parti detin titluri valabile de proprietate pentru terenul in litigiu (reclamantul, contractul de vanzare-cumparare, iar paratii hotarare judecatoreasca de restituire a terenului), iar o comparare a acestor titluri de catre instanta, pentru a se stabili care este mai bine caracterizat si, prin urmare, care dintre titulari trebuie sa se bucure de atributele dreptului de proprietate, intre care si folosinta, s-a facut abia prin hotararea data in revendicare teren - sentinta civila nr.5685/14aprilie 2008 a Judecatoriei Craiova, definitiva la 08 decembrie 2008, prin decizia nr.648/08 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj.

Prin aceasta hotarare s-a admis actiunea in revendicare pentru terenul in litigiu, in favoarea paratilor din prezenta cauza, fiind respinsa, insa, cererea privind demolarea constructiilor reclamantului din prezenta cauza, situate pe terenul in litigiu, cu motivarea ca acesta din urma este un achizitor de buna credinta.

Prin urmare, pana la data definitivarii litigiului privind revendicarea terenului, reclamantul din prezenta cauza nu a detinut terenul in mod abuziv, ci in baza unui titlu perfect valabil, care ii conferea atributul folosintei terenului.

Ca atare, nu exista nici un temei legal care sa justifice acordarea de despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului, pe perioada anterioara pronuntarii unei hotarari definitive prin care s-au recunoscut atributele dreptului de proprietate, intre care si folosinta, in persoana paratilor din prezenta cauza.

Cum, numai prin aceasta hotarare s-a preferit titlului posesorului terenului, respectiv, al reclamantului, titlul altor persoane, respectiv, al paratilor, inseamna ca numai de la data pronuntarii definitive a instantei in acest sens, respectiv 08 decembrie 2008, titlul reclamantului, pentru justificarea folosintei terenului, nu mai poate fi opus titlului paratilor, acestia din urma avand, de la aceasta data, atributele ce decurg din dreptul de proprietate, in speta cu referire la folosinta terenului.

Fata de considerentele expuse, Curtea retine ca obligarea reclamantului la despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului, pe perioada anterioara datei de 08 decembrie 2008, respectiv 2007 - 8 decembrie 2009, este nelegala, sub acest aspect, in cauza fiind incident motivul de modificare a hotararilor, prevazut de art. 304 pct. 9 din Vechiul Cod de procedura civila, care impune modificarea deciziei sub acest aspect si obligarea reclamantului la despagubiri pe anul 2008 numai pentru luna decembrie, la care se adauga despagubirile datorate pentru anul 2009, in total 20.611 lei, cu taxa judiciara de timbru aferenta, de 1348 lei.

Ca atare, din acest punct de vedere, recursul reclamantului se apreciaza de Curte, ca fondat.

Referitor la sustinerea recurentului reclamant, privind perioada ulterioara datei de 08 decembrie 2008 - in sensul ca judecarea partilor in servitute de trecere, ar face dovada lipsei de folosinta a imobilului si de catre reclamant, ceea ce ar duce la respingerea cererii - aceasta nu va fi primita, dat fiind izvorul dreptului si, respectiv, obligatiei la despagubiri, care are la baza ocuparea terenului de constructiile reclamantului, situatie ce face imposibila folosinta acestuia de catre paratii proprietari si justifica cererea in despagubiri. De altfel, aceasta problema a indreptatirii, in principiu, la despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului, s-a statuat si prin decizia de casare, cauza fiind trimisa spre rejudecare, sub acest aspect, numai pentru a se stabili data de la care se datoreaza si aceste despagubiri.

In ceea ce priveste modalitatea de stabilire a cuantumului despagubirilor, critica recurentului reclamant, de asemenea, nu va fi primita. Aceasta, deoarece, Curtea retine, referitor la cele doua modalitati de calcul, acela al instantei si acela al expertului P.I., nu numai ca nu se constata motive de nelegalitate care sa afecteze hotararea sub acest aspect, dar, mai mult decat atat, se observa ca ambele variante vizeaza chiriile stabilite prin hotarari ale Consiliului local, expertul P.I. luand insa in calcul H.C.L. din 2012, iar Tribunalul, HCL corespunzatoare perioadei pentru care se solicita despagubiri, 2007-2009; de asemenea, chiar daca in prezent sau in perioada in discutie nu s-au desfasurat activitati comerciale, spatiul in litigiu are aceasta destinatie, asa incat, in mod corect instanta a luat in calcul tarifele pentru terenuri ocupate de constructii provizorii cu destinatia de activitati comerciale, productie prestari servicii, interesand sub acest aspect, in principal, destinatia constructiilor si nu activitatea sau lipsa de activitate la un moment dat.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, critica recurentului reclamant este fondata. Astfel, distinctia pe care o face instanta cu privire la cheltuielile rezultate in urma administrarii unor probe, este nelegala, in conditiile in care, probele, indiferent de cine au fost solicitate, au fost incuviintate si administrate de instanta, fiind apreciate, deci, ca utile solutionarii cauzei; ca atare, nu exista nici un temei legal care sa justifice neluarea in calcul a unor cheltuieli, in speta onorariu de expertiza, cu motivarea ca a fost o proba incuviintata la cererea reclamantului si de care nu s-a tinut seama la pronuntarea solutiei.

Prin urmare, si sub acest aspect, Curtea constata ca decizia este nelegala, prin incalcarea dispozitiilor art. 274 si urm. din Vechiul Cod de procedura civila, fiind incident motivul de modificare prevazut de art. 304 pct.9 din Vechiul Cod de procedura civila, urmand ca decizia Tribunalului sa fie modificata in consecinta, prin luarea in calcul a onorariului de expert, de 1802 lei, ceea ce inseamna compensarea in parte a cheltuielilor de judecata, si obligarea paratilor la C
2
din onorariu de expert.

Referitor la critica recurentilor parati, privind nerespectarea de catre Tribunal a deciziei de casare, incalcand astfel prevederile art. 315 pct.1 Cod procedura civila, aceasta este nefondata.

Astfel, sub acest aspect, sustinerile recurentilor parati - in sensul ca, in raport de considerentele deciziei de casare, nu se justifica efectuarea unei expertize prin care sa se stabileasca redeventa pe care reclamantul este obligat sa o plateasca, deoarece cauza s-a trimis spre rejudecare numai pentru stabilirea contravalorii lipsei de folosinta - vin in contradictie cu ceea ce motiveaza in mod expres Curtea de Apel prin decizia de casare nr.552/13 martie 2014, facand referire atat la cererea reconventionala - prin care se solicita reducerea cuantumului redeventei stabilita pentru servitutea de trecere prin decizia 1532/2012 a Curtii de Apel Craiova - cat si la contravaloarea lipsei de folosinta a terenului de sub constructii.

Instanta de casare, cu privire la ambele cereri, retine, in esenta, ca motivarea este contradictorie, in plus, trebuie stabilit si momentul de la care reclamantul datoreaza contravaloarea lipsei de folosinta..

Ca atare, nu se poate retine, cu referire la cererea reclamantului, ca nu a fost investit Tribunalul, cu rejudecarea acesteia, cum sustin recurentii parati.

De altfel, instanta de casare, in masura in care ar fi retinut ca neintemeiata critica recurentului reclamant, cu referire la respingerea cererii sale pe exceptia autoritatii de lucru judecat (prin sentinta 10150/27.06.2012 a Judecatoriei Craiova, mentinuta sub acest aspect prin decizia 357/16.09.2013 a Tribunalului Dolj), s-ar fi pronuntat in mod expres in acest sens, retinand, ca si instanta de fond si de apel, ca, in privinta cererii de reducere a cuantumului redeventei pentru servitutea de trecere, opereaza exceptia autoritatii de lucru judecat si, ca atare, nu mai poate fi reluata judecata asupra acestei cereri de catre instanta de rejudecare.

Or, instanta de casare nu s-a pronuntat si nu a motivat in acest sens cu privire la cererea reclamantului T.F., dimpotriva, din considerentele deciziei de casare rezultand ca ambele cereri trebuie solutionate pe fond de catre Tribunal, in raport de criticile aduse sentintei de catre apelant.

Fiind investita cu rejudecarea apelului reclamantului, care vizeaza despagubirile pentru lipsa de folosinta a terenului de sub constructii, cat si reducerea redeventei pentru servitutea de trecere, instanta de rejudecare, a incuviintat refacerea si completarea probatoriilor sub aspectele mentionate, dispunand o noua expertiza si date furnizate de institutii abilitate, ceea ce art. 295 din vechiul Cod de procedura civila, permite instantei de apel, asa incat, sub acest aspect nu exista vreun motiv de nelegalitate a deciziei Tribunalului.

Tribunalul, rejudecand apelul in baza considerentelor ultimei decizii de casare si apreciind cu privire la refacerea si completarea probatoriilor, nu a incalcat nicio norma procedurala si, prin urmare, toate criticile si sustinerile recurentilor parati, ce vizeaza ciclurile procesuale anterioare, sunt irelevante, iar, cu referire speciala la exceptia autoritatii de lucru judecat privind redeventa, aceasta este si neintemeiata, data fiind schimbarea imprejurarilor de fapt si de drept fata de hotararea anterioara - bazata pe acordul reclamantului pentru o anume suma de bani si in considerarea unei intinderi mai mari a terenului supus servitutii de trecere - ceea ce nu este cazul in ceea ce priveste cererea solutionata prin decizia ce face obiectul prezentului recurs.

Referitor la alte critici si sustineri ale recurentilor parati, Curtea le apreciaza ca eventuale motive de netemeinicie a hotararilor, si nu de nelegalitate, asa incat, neconstituind motive de recurs dupa cum prevede art. 304 din vechiul Cod de procedura civila, nu fac obiectul examinarii instantei de recurs.

Fata de considerentele expuse, in baza art.312 din vechiul Cod de procedura civila, s-a admis recursul declarat de reclamant si s-a modificat in parte decizia atacata, in sensul ca a fost obligat reclamantul la plata, catre parati, a sumei de 20.611 lei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului - calculata la valorile stabilite pe mp teren, de instanta de apel - insa pentru perioada decembrie 2008 - decembrie 2009, si nu 2007 - 2009, cum a obligat Tribunalul; de asemenea, decizia s-a modificat si in sensul ca reclamantul a fost obligat la plata catre stat, a sumei de 1348 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru aferenta despagubirilor acordate, iar restul cheltuielilor de judecata au fost compensate in parte si au mai fost obligati paratii, catre reclamant, la 901 lei, cu acest titlu, reprezentand ^ din onorariu de expert. S-au mentinut restul dispozitiilor deciziei, iar recursul declarat de parati a fost respins, ca nefondat.

In baza art.274 Vechiul Cod de procedura civila, recurentii parati au fost obligati, catre recurentul reclamant, la cheltuieli de judecata efectuate in recurs, conform actelor doveditoare depuse la dosar, respectiv 358 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru.

(Decizia civila nr. 662/ 03 Noiembrie 2015 - Sectia I civila, rezumat judecator Paula Paun )