Deschiderea procedurii insolventei. Posibilitatea recuperarii creantelor de la alte persoane care, potrivit legii, sunt tinute pentru datoriile societatii.

 

Art. 36 din Legea nr. 85/2006

Art. 138 din Legea nr. 85/2006

 

Deschiderea procedurii insolventei societatii determina suspendarea actiunii judiciare, extrajudiciare si a masurilor de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor acestuia, fara niciun efect cu privire la fidejusori, garanti sau terte persoane tinute sa achite datoriile debitoarei.

Legea nu prevede expres posibilitatea recuperarii creantelor de la alte persoane care, potrivit legii, sunt tinute pentru datoriile societatii, dupa deschiderea procedurii insolventei impotriva societatii, insa, fata de continutul art. 36 din Legea nr. 85/2006, o atare reglementare nu era necesara, iar o eventuala recuperare in mod prioritar de la terti este de natura sa determine consecinte asupra cuantumului de recuperat in procedura prevazuta de Legea nr. 85/2006.

Pe de alta parte, temeiul juridic al antrenarii raspunderii, aplicat in cauza, este distinct si are ca izvor un act normativ, deosebit de Legea insolventei, respectiv Codul de procedura fiscala, trasaturile si conditiile celor doua tipuri de raspundere fiind diferite, astfel ca organul fiscal avea posibilitatea recuperarii sumelor in procedura de fata, fara a fi obligat sa efectueze exclusiv aplicarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.

 

(Decizia  nr.1667/R-CONT/08 Octombrie 2015)

 

S-a inregistrat pe rolul Tribunalului Valcea contestatia formulata de catre contestatorii SF si SV, in contradictoriu cu intimata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova, impotriva Deciziei nr. 24153/02.04.2013 privind raspunderea solidara a persoanei cu debitorul declarat insolvabil si a Deciziei nr. 31963/14.05.2013 privind raspunderea solidara a persoanei cu debitorul declarat insolvabil, prin care s-a stabilit raspunderea lor in solidar cu S.C. A si C S.R.L. pentru suma de 32840 lei, precum si impotriva Deciziei nr. 12/20.06.2013 si a Deciziei nr. 16/11.07.2013.

 De asemenea, contestatorii au solicitat ca in baza art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004 sa se dispuna suspendarea executarii acestor acte pana la solutionarea irevocabila a cauzei.

Prin incheierea nr. 63/08.07.2014 a fost admisa cererea de suspendare a executarii actelor atacate, pana la solutionarea definitiva a contestatiei.

Prin decizia nr. 4409/10.11.2014, Curtea de Apel Pitesti a admis recursul impotriva incheierii nr. 63/2014, pe care a modificat-o, in sensul respingerii cererii de suspendare.

Prin sentinta nr. 532/03.03.2015 Tribunalul Valcea a respins contestatia ca neintemeiata.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs SF si SV, solicitand admiterea acestuia, casarea sentintei si pe fond admiterea contestatiei.

Prin decizia nr. 24153/02.04.2013 s-a stabilit raspunderea solidara cu S.C. A si C S.R.L., pentru SF, iar prin decizia nr. 31963/14.05.2013 s-a stabilit raspunderea solidara cu aceeasi societate, pentru SV, in ambele cazuri pentru o creanta fiscala de 32.840 lei.

Contestatiile formulate impotriva actelor administrative fiscale au fost respinse prin deciziile nr. 12/20.06.2013 si nr. 16/11.07.2013.

In mod nelegal instanta a respins contestatia impotriva deciziilor de solutionare a contestatiei, fara a tine seama de prevederile art.36 din Legea nr. 85/2006 si de faptul ca prin sentinta pronuntata la 20.06.2012 in dosarul nr. 4727/90/2012 a fost deschisa procedura insolventei fata de S.C. A si C S.R.L., in conditiile in care de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Organul fiscal nu mai avea posibilitatea emiterii deciziilor in vederea realizarii creantelor impotriva debitoarei.

Singura modalitate la dispozitia creditorilor era reprezentata de formularea unei cereri intemeiata pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, in dosarul de insolventa.

Asupra aplicarii art. 27 Cod procedura fiscala, se sustine ca din cuprinsul actelor atacate nu rezulta reaua credinta in crearea starii de insolvabilitate a societatii, in cadrul acesteia invocandu-se doar constatari ale unor aspecte care nu sunt opozabile, intrucat nu au fost comunicate contestatorilor.

Instanta realizeaza o confuzie cu privire la sustinerile reclamantilor, retinand ca acestia au invocat necomunicarea deciziilor de raspundere, desi au sustinut ca „toate retinerile din cuprinsul acestora” (inscrisuri) nu au fost comunicate.

Organul fiscal si instanta confunda reaua – credinta cu lipsa activelor societatii.

Simplul fapt ca societatea a instrainat bunuri casate nu este de natura sa atraga raspunderea, instrainarea nefiind o insusire nejustificata, sumele rezultate fiind folosite pentru acoperirea datoriilor societatii.

Vanzarea s-a realizat cu indeplinirea conditiilor legale, fiind emisa factura a carei contravaloare a fost incasata, operatiunea fiind inregistrata in evidenta contabila.

Pe de alta parte, obligatiile provin dintr-o perioada cu mult ulterioara realizarii de catre societate a operatiunilor de valorificare a stocurilor de marfa.

In acceptiunea organului fiscal si a instantei, societatea nu ar mai fi trebuit sa desfasoare activitate comerciala in eventualitatea ca ulterior ar putea aparea obligatii suplimentare.

Nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta ilicita, vinovatia si legatura cauzala intre fapta si prejudiciu.

Recursul este intemeiat in drept pe prevederile art. 488 pct. 6 si 8 NCPC.

DGRFP Craiova a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului, ca nefondat.

Analizand sentinta in limita criticilor formulate, in raport de dispozitiile art.488 alin. 1 pct. 6 si 8 NCPC, Curtea constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

La termenul din 08 octombrie 2015, Curtea fata de dispozitiile art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004, retinand completarea prevederilor Legii contenciosului administrativ cu cele ale Noului Cod de procedura civila, a constatat indeplinite conditiile formale ale recursului, potrivit art.486 NCPC.

Curtea retine totodata, in temeiul art.22 NCPC, ca motivele invocate de recurenta sunt incadrabile in dispozitiile art.488 alin.1 pct.6 si 8 NCPC, respectiv hotararea este nemotivata, cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei si a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.

Argumentele aduse de recurenti sustin incidenta art.488 alin.1 pct.6 NCPC, in raport de prevederile art. 425 alin. 1 lit. b) NCPC, insa Curtea nu le poate retine.

Intr-adevar, potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 NCPC este posibila casarea hotararii atunci cand aceasta nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei.

Totodata, art. 425 alin. 1 lit. b) NCPC impune ca hotararea sa cuprinda considerentele, in care se arata obiectul cererii si sustinerile pe scurt ale partilor, expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.

Instanta nu este tinuta sa raspunda fiecarui argument adus de parte, ci sa motiveze solutia data fiecarei cereri formulate de parti, conditiile art. 425 alin. 1 lit. b) NCPC fiind indeplinite in cauza de fata.

Tribunalul a expus atat situatia de fapt, cat si prevederile legale avute in vedere, interpretarea acestora si concluzia trasa, relevand rationamentul logic care a determinat solutia.

De asemenea, tribunalul a analizat criticile aduse de contestatori, inclusiv din perspectiva consecintelor art. 36 din Legea nr. 85/2006, astfel incat nu poate fi retinuta incidenta art. 488 alin.1 pct.6 NCPC.

Curtea constata, asa cum a statuat si tribunalul, ca deschiderea procedurii insolventei societatii determina suspendarea actiunii judiciare, extrajudiciare si a masurilor de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor acestuia, fara niciun efect cu privire la fidejusori, garanti sau terte persoane tinute sa achite datoriile debitoarei.

Legea nu prevede expres posibilitatea recuperarii creantelor de la alte persoane care, potrivit legii, sunt tinute pentru datoriile societatii, dupa deschiderea procedurii insolventei impotriva societatii, insa, fata de continutul art. 36 din Legea nr. 85/2006, o atare reglementare nu era necesara, iar o eventuala recuperare in mod prioritar de la terti este de natura sa determine consecinte asupra cuantumului de recuperat in procedura prevazuta de Legea nr. 85/2006.

Pe de alta parte, temeiul juridic al antrenarii raspunderii, aplicat in cauza, este distinct si are ca izvor un act normativ, deosebit de Legea insolventei, respectiv Codul de procedura fiscala, trasaturile si conditiile celor doua tipuri de raspundere fiind diferite, astfel ca organul fiscal avea posibilitatea recuperarii sumelor in procedura de fata, fara a fi obligat sa efectueze exclusiv aplicarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Nu poate fi retinuta nici critica referitoare la gresita aplicare a normelor de drept material, fata de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.

Argumentele recurentilor, referitoare la inopozabilitatea aspectelor (inscrisurilor), retinute in cuprinsul deciziilor de angajare a raspunderii solidare, nu sunt intemeiate, de vreme ce atat in decizia nr. 24153/02.04.2013 (f. 56 – 60 dosar fond), cat si in decizia nr. 31963/14.05.2013 (f. 43 – 45 dosar fond) se retine ca a fost asigurat dreptul persoanelor de a fi ascultate cu privire la motivele ce au generat situatia de fapt, ambii debitori fiind convocati la sediul organului fiscal pentru a-si expune punctul de vedere.

Curtea retine ca, potrivit dovezilor de la filele 49 – 50 dosar fond, la 07.11.2011, respectiv 12.12.2011, SF si SV au confirmat primirea adreselor prin care li se aduce la cunostinta starea de insolvabilitate a S.C. A si C S.R.L.

Procesul verbal de insolvabilitate nr. 106929 a fost incheiat la 24.11.2009 (f. 53 – 55 dosar fond), constatandu-se ca debitoarea S.C. A si C S.R.L. se incadreaza in prevederile art. 176 din O.G. nr. 92/2003.

Prin urmare, recurentii nu pot sustine ca nu au cunoscut aspectele retinute in deciziile de angajare a raspunderii solidare, referitoare la creanta fiscala si la situatia in care se afla societatea.

Faptul ca datoriile fiscale erau mult anterioare perioadei in care s-a derulat procedura de angajare a raspunderii nu are relevanta atata vreme cat deciziile au fost intocmite in termenul de prescriptie, iar reclamantii indeplineau calitatea de administrator, respectiv imputernicit pentru desfasurarea activitatii de administrare a societatii (f. 78 dosar fond), avand obligatia achitarii datoriilor fiscale.

Nu este intemeiata nici critica referitoare la faptul ca in speta nu se pot retine conditiile prevazute de art. 27 alin. 2 lit. b) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cu care pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, in conditiile prezentului cod, raspund solidar cu acesta administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea, cu rea-credinta, sub orice forma, a activelor debitorului.

Acesta este temeiul de drept retinut in ambele decizii de angajare a raspunderii, organele fiscale constatand ca recurentii reclamanti au infiintat o noua societate cu acelasi obiect de activitate si in aceeasi locatie cu S.C. A si C S.R.L., premeditand incetarea activitatii acesteia, cu ajutorul societatii nou infiintate urmarind transferarea stocului de marfa din societatea debitoare, banii obtinuti fiind utilizati pentru restituirea partiala a sumelor datorate asociatului unic SF si pentru plata furnizorilor, asa cum a rezultat din declaratia recurentei SV.

Textul de lege conditioneaza angajarea raspunderii de instrainarea sau ascunderea, cu rea-credinta, sub orice forma, a activelor debitorului, in cauza constatandu-se ca nu s-a realizat o simpla instrainare a bunurilor casate, asa cum sustin recurentii.

Astfel, din datele dosarului rezulta instrainarea stocului de marfa, iar nu a marfurilor casate, situatie care ar fi trebuit retinuta intr-un proces verbal, potrivit dispozitiilor Normelor Codului fiscal si care ar fi trebuit dovedita, din declaratia data de SV rezultand casarea unor elemente de mobilier si echipamente tehnologice, insa, cu privire la stocul de marfa in valoare de 36.805 lei se arata ca acesta a fost instrainat in parte cu amanuntul in magazine specializate, iar restul a fost vandut conform facturilor nr. 1 – 9 din 31.03.2009, fiind incasat pretul conform chitantelor mentionate.

Or, instrainarea stocului de marfa fara respectarea obligatiei de plata a datoriilor fiscale, catre o societate anume constituita in acest sens, determina concluzia ca partile au urmarit transferarea bunurilor din patrimoniul societatii debitoare, conditia relei – credinte, impusa distinct de art. 27 alin. 2 lit. b) Cod procedura fiscala, fiind indeplinita.

Prin faptele savarsite s-a produs creditorului fiscal un prejudiciu, intentia recurentilor reclamanti de evitare a platii datoriilor fiscale rezultand din cele                sus-mentionate, fiind indeplinita ipoteza textului analizat.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 496 NCPC, Curtea a respins recursul ca nefondat.