DECIZIE DE RETURNARE. NERELEVANTA CIRCUMSTANTELOR  PERSONALE ALE STRAINULUI CU PRIVIRE LA  LEGALITATEA SI TEMEINICIA DECIZIEI  DE  RETURNARE

 

 

 

Circumstantele personale ale strainului nu pot sa infirme in vreun fel legalitatea si temeinicia deciziei contestate. Practic, in situatia intrunirii conditiilor legale de dispunere a masurii returnarii strainului de pe teritoriul României, pârâtul este obligat sa dispuna aceasta masura, legea neprevazând dreptul sau de apreciere in  functie de persoana si antecedentele personale ale strainului.

 

Curtea de Apel Ploiesti - Sectia a II-a Civila, de Contencios

Administrativ si Fiscal – sentinta definitiva nr.171 /18.07.2016,

              dosar nr.368 /42/2016

 

 

Legea nr.194/2002

Codul de procedura civila

 

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.368/42/2016
,  
C. I. a formulat

contestatie
impotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 2999634/ 10.05.2016 emisa de I.G.P.I.-D.M.-B.P.I., solicitând anularea acesteia.

In motivarea cererii,
s-a aratat ca prin decizia contestata, in conformitate cu dispozitiile art. 88 alin.l si art.88 alin.2 lit.a din OUG 194/2002 s-a dispus masura obligarii reclamantului de a parasi teritoriul României in termen de 15 zile de la data luarii la cunostinta, retinându-se ca sederea sa a devenit ilegala incepând cu data de 17.04.2016, deoarece nu au fost respectate prevederile art.11 alin.l din OUG 194/2002, prin fapta de a nu fi parasit teritoriul României la expirarea dreptului de sedere conferit prin viza.

Conform dispozitiile art.11(1) din OUG 194/2002, strainii aflati temporar in mod legal in România pot ramâne pe teritoriul statului român numai pâna la data la care inceteaza dreptul de sedere stabilit prin viza sau, dupa caz, prin permisul de sedere.

Or, din pasaportul reclamantului rezulta ca a obtinut viza de sedere in  România pana la data de 17.12.2016, astfel ca se poate constata ca la data emiterii deciziei nu expirase dreptul de sedere conferit prin viza, fapt care impune anularea masurii de a parasi teritoriul României.

Reclamantul a mai aratat ca a primit mai multe vize de sedere pe teritoriul României de-a lungul timpului, respectiv viza de familie, apoi viza pentru exercitarea unei profesii, respectiv sofer transport persoane, ca din anul 2010 este asociat si administrator al SC … SRL, societate care la momentul emiterii deciziei de returnare se afla intr-un proces de extindere, prin infiintarea si amenajarea unui nou punct de lucru cu investitie peste 100.000 euro, ca pe toata durata sederii in România a avut o comportare foarte buna, respectând deplin legile si normele sociale, desfasurând activitati de natura economica ce au presupus infiintarea de numeroase locuri de munca si plata la bugetul de stat a importante sume reprezentând TVA si impozit pe profit.

S-a mai precizat ca societatea al carui asociat si administrator este reclamantul la acest moment este la zi cu plata tuturor taxelor si impozitelor datorate statului, aceasta fiind conduita constanta a acestei societati inca de la infiintare, ca toate aceste aspecte ii sunt favorabile, conferindu-i un adevarat drept de sedere pe termen lung, intrucât considera ca indeplineste toate cerintele prevazute de art.71 din OUG 194/2002.

In sustinerea cererii
, reclamantul a depus la dosar decizia contestata, contractul de inchiriere nr.2280038/2016, actul constitutiv al SC … SRL, precum si copia pasaportului sau.

Prin intâmpinare
, I.G.P.I a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata, motivat de faptul ca la data de 10.05.2016 reclamantul a fost depistat de politisti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrari - Biroul pentru Imigrari Dâmbovita, in urma unui control efectuat pe baza de informatii, in Municipiul Târgoviste, zona CLAAS PARK, fiind invitat la sediul institutiei in vederea efectuarii verificarilor necesare stabilirii situatiei juridice a strainului in România.

Din evidentele pârâtului, asa cum rezulta din documentul de calatorie emis pe numele reclamantul de autoritatile turce nr. U 10139868, cu valabilitate pâna la data de 11.03.2022, a reiesit faptul ca acesta a intrat ultima data in România in data de 19.04.2016 prin P.T.F. Giurgiu (rutier) in baza vizei nr. ROU 2186188 eliberata de catre Ambasada României la Istambul la data de 17.12.2015, cu valabilitate din data de 18.12.2015 pana la data de 17.12.2016, cu simbolul C7TR, (transportator), având un drept de sedere 90 zile cu intrari multiple.

Or, la momentul depistarii cel in cauza avea un numar de 24 zile de sedere ilegala, cu toate ca legislatia româna incidenta regimului strainilor instituie obligativitate parasirii teritoriul tarii la data incetarii dreptului de sedere stabilit prin viza.

Pârâta a facut referire la dispozitiile art.4 al.4 si art.11 al.1 din O.U.G 194/2002, sustinând ca strainul beneficiaza de un drept de sedere conform mentiunilor din colantul de viza, in cazul vizelor cu intrari multiple a caror valabilitate este mai mare de 180 de zile, strainul beneficiaza de 90 de zile de sedere pe teritoriul României, astfel ca perioada curenta de 180 de zile se calculeaza invers cronologic, incepând cu data efectuarii verificarii.

Or, având in vedere faptul ca reclamantul a fost depistat cu sedere ilegala, in cauza s-a constatat incidenta prevederilor art. 81 al.l si 2, raportate la cele ale art. 83 al.l, coroborate cu art. 88 alin.2, lit.a din O.U.G 194/2002.

Intimata a mai aratat ca prin cererea de chemare in judecata reclamantul nu a indicat in concret dispozitiile legale incalcate in cazul sau, ci s-a limitat doar la a afirma generic ca este asociat si administrator al unei societati comerciale, acest lucru conferindu-i automat un drept de sedere pe termen lung in tara, fara a dovedi in vreun fel ca prin emiterea deciziei de returnare i s-a cauzat o vatamare a drepturilor recunoscute de lege.

Totodata, la momentul depistarii, reclamantul a declarat scriptic ca nu a stiut ca cele 90 de zile de sedere pe teritoriul României prevazute in colantul de viza au expirat, iar acesta nu se poate prevala de necunoasterea legii pentru a incalca legislatia in domeniu. Viza de scurta sedere in scop de transportator, in baza careia reclamantul a intrat initial in România, nu poate fi prelungita, aspect prevazut de dispozitiile art.23 alin. 5 din O.U.G 194/2002, astfel ca pârâtul, in considerarea interdictiei exprese instituita de legiuitor, nu putea proceda la prelungirea dreptului de sedere, cu atât mai mult cu cât nici macar nu a fost investit cu o astfel de cerere. Or, prelungirea dreptului de sedere temporara in România poate fi acordata strainilor posesori ai vizei de lunga sedere, la cerere, cu indeplinirea cumulativa a conditiilor generale si speciale in functie de scopul sederii acestora in tara noastra.

In sustinerea intâmpinarii,
pârâtul a depus la dosar inscrisuri, respectiv decizia contestata, nota raport nr.3263930/2016, extras din evidentele Intranet –Politia de Frontiera, declaratia reclamantului din 10.05.2016, procesul verbal de control corporal sumar din 10.05.2016, procesul verbal de verificari si procesul verbal de depistare din aceeasi data, precum si copia pasaportului reclamantului.

La termenul de judecata din data de 12.07.2016, Curtea a incuviintat administrarea probei cu inscrisuri, constând  in cele depuse deja la dosar si extrasul din presa depus in fata instantei, respingând totodata cererea de amânare a judecatii in vederea depunerii la dosar a copiei dosarului privind prelungirea dreptului de sedere pe teritoriul României, intocmit de reclamant, motivat de faptul ca acest dosar nu este pertinent concludent si util solutionarii cauzei, el referindu-se la o alta procedura, diferita de  cea finalizata prin decizia a carei anulare s-a solicitat. In plus, procedura de solutionare a prezentei cauze este una urgenta, asa cum prevad dispozitiile art.85 al.1 din OUG 194/2002, iar la termenul de judecata din data de 16.06.2016 cauza s-a amânat la solicitarea reclamantului, iar acestuia i s-a pus in vedere sa se prezinte cu toate inscrisurile pe care doreste sa le depuna in cauza la termenul urmator, astfel ca neprezentarea lor constituie culpa sa exclusiva.

Dupa ramânerea in pronuntare, contestatorul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise.

Examinând materialul probator administrat in cauza, Curtea a constatat urmatoarele :

La data de 10.05.2016, in urma unui control efectuat pe baza de informatii, in Municipiul Târgoviste, zona CLAAS PARK, reclamantul a fost depistat de politisti din cadrul institutiei pârâte ca având dreptul de sedere in România expirat, sens in care s-a intocmit procesul verbal de depistare nr.2999634/10.05.2016.

Reclamantul a fost invitat la sediul institutiei pârâte in vederea efectuarii verificarilor necesare stabilirii situatiei sale juridice, ocazie cu care, din evidentele pârâtului, confirmate de documentul de calatorie/pasaport nr. U 10139868, cu valabilitate pâna la data de 11.03.2022, emis pe numele reclamantul de autoritatile turce, a reiesit faptul ca reclamantul a intrat ultima data in România in data de 19.04.2016 prin P.T.F. Giurgiu (rutier) in baza vizei nr. ROU 2186188 eliberata de catre Ambasada României la Istambul la data de 17.12.2015, cu valabilitate din data de 18.12.2015 pâna  la data de 17.12.2016, cu simbolul C7TR, (transportator), având un drept de sedere 90 zile cu intrari multiple.

Pârâtul a constatat ca la momentul depistarii reclamantul avea un numar de 24 zile de sedere ilegala, cu toate ca legislatia româna incidenta regimului strainilor instituie obligativitatea parasirii teritoriul tarii la data incetarii dreptului de sedere stabilit prin viza.

Aceasta imprejurare rezulta cu evidenta din calculul efectuat de reprezentantii pârâtului, reliefat in cadrul extrasului din evidentele Intranet –Politia de Frontiera aflat la dosar, filele nr.32-34, ea fiind recunoscuta de catre reclamant in cadrul declaratiei date in data de 10.05.2015.

Urmare acestei imprejurari, fata de dispozitiile art.4 al.4 si art.11 al.1 din O.U.G 194/2002 si potrivit dispozitiilor art.83 al.1 si art.88 al.2 lit.a din acelasi act normativ, pârâtul a emis decizia de returnare de pe teritoriul României nr.2999634/10.05.2016, decizie contestata in prezenta cauza.

Curtea a considerat ca decizia pârâtului este legala si temeinica, intrucât, fata de imprejurarea depasirii dreptului de sedere in România cu 24 de zile de catre reclamant, sunt pe deplin incidente dispozitiile art.81 al.2  lit.d din OUG 194/2002, conform carora „
Inspectoratul General pentru Imigrari constata sederea ilegala a strainilor aflati in oricare dintre urmatoarele situatii…dreptul de sedere al strainului, stabilit prin viza, in baza acordurilor de desfiintare a vizelor, sau, dupa caz, prin permisul de sedere ori de mic trafic de frontiera, a incetat”,
precum si cele ale art.83 al.1 si art.88 al.1 si al.2 lit.a din acelasi act normativ, conform carora „
decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrari constata sederea ilegala pe teritoriul României a strainului si stabileste obligatia acestuia de returnare, precum si termenul pentru plecarea voluntara”,
respectiv
„strainul impotriva caruia a fost emisa decizia de returnare prevazuta la art. 83 alin. (1) are posibilitatea sa execute voluntar obligatia de returnare oricând in termenul pentru plecarea voluntara. Termenul pentru plecarea voluntara este de 15 zile de la comunicarea deciziei de returnare pentru  strainul care a fost depistat fara drept de sedere ori care a depasit perioada de sedere sau zona de frontiera stabilite prin acordul care reglementeaza regimul juridic privind micul trafic la frontiera comuna”.

Curtea a constatat ca in cadrul cererii introductive, reclamantul a sustinut ca decizia contestata este nelegala, intrucât dreptul sau de sedere in România expira la data de 17.12.2016, aspect mentionat si in pasaportul sau.

Insa Curtea a apreciat ca aceste sustineri nu pot fi primite, in conditiile in care reclamantul este posesorul unei vize de scurta sedere, in sensul dispozitiilor art.20 lit.c din OUG 194/2002, viza sa având simbolul C/TR (C de la tipul vizei – scurta sedere-, iar TR de la activitatea prestata – transporturi, conform art.23 al.4 lit.e din OUG 194/2002), astfel ca erau pe deplin aplicabile dispozitiile art.23 al.1 din OUG 194/2002, conform carora  „
viza de scurta sedere este viza care permite strainilor sa solicite intrarea pe teritoriul României, pentru alte motive decât imigrarea, in vederea unei sederi neintrerupte sau a mai multor sederi
a caror durata sa nu depaseasca 90 de zile in decursul oricarei perioade de 180 de zile precedente fiecarei zile de sedere pe teritoriul României
. Acest tip de viza poate fi eliberat cu una sau mai multe intrari”.

In aceste conditii, este evident ca modalitatea de calcul a perioadei cu care reclamantul a depasit dreptul de sedere in România, facuta de pârât, este legala si temeinica, motiv pentru care nu pot fi primite sustinerile reclamantului – sustineri care ar presupune,  implicit, ca ar conta doar data de expirare a dreptului de sedere, indiferent de timpul efectiv petrecut in România de catre strain, concluzie infirmata expressis verbis de dispozitiile art.23 al.1, anterior citate.

Curtea a mai constatat ca in cadrul cererii introductive contestatorul a invocat anumite imprejurari de fapt – respectiv  ca este asociat si administrator al SC OA SRL, societate care se afla intr-un proces de extindere, prin infiintarea si amenajarea unui nou punct de lucru cu investitie peste 100.000 euro, ca pe toata durata sederii in România a avut o comportare foarte buna, respectând deplin legile si normele sociale si desfasurând activitati de natura economica ce au presupus infiintarea de numeroase locuri de munca si plata la bugetul de stat a importante sume reprezentând TVA si impozit pe profit.. etc -, imprejurari care se circumscriu unor adevarate circumstante personale ale reclamantului si care ar viza practic oportunitatea luarii masurii  returnarii sale de pe teritoriul României.

Insa Curtea considera ca acestea nu pot fi avute in vedere, fata de caracterul imperativ al normelor OUG 194/2006, existenta lor neputând sa infirme in vreun fel legalitatea si temeinicia deciziei contestate. Practic, in situatia intrunirii conditiilor legale de dispunere a masurii returnarii strainului de pe teritoriul României, pârâtul este obligat sa dispuna aceasta masura, legea neprevazând dreptul sau de apreciere in  functie de persoana si antecedentele personale ale strainului.

Cât priveste sustinerea reclamantului-contestator – in sensul ca toate circumstantele personale aratate i-ar conferi un drept de sedere pe termen lung -, Curtea a inlaturat-o, ca neintemeiata, in conditiile in care dispozitiile OUG 194/2002 reglementeaza in mod imperativ conditiile si procedura de obtinere a vizelor pentru România, neexistând vreo dispozitie legala care sa deroge de la acestea, in sensul de a acorda dreptul de sedere in România doar in baza unor circumstante de fapt de genul celor expuse de reclamant.

De altfel, dispozitiile art.30 din OUG 194/2002 prevad imperativ ca „
viza româna se acorda de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare ale României”,
astfel ca, in conditiile in care reclamantul nu a facut dovada obtinerii unei vize de lunga sedere (sau alt tip de viza valabila) potrivit dispozitiilor OUG 194/2002, sustinerile sale nu pot fi primite.

In acelasi sens, Curtea a inlaturat si sustinerile reclamantului privind demararea procedurii de obtinere a vizei de lunga sedere – prin intocmirea dosarului necesar ce urmeaza a fi depus la pârât -, in conditiile in care aceasta imprejurare nu poate dovedi in vreun fel nelegalitatea sau netemeinicia deciziei contestate, respectiv a masurii returnarii sale de pe teritoriul României, dispusa de catre pârât prin aceasta.

Pentru toate aceste considerente, potrivit dispozitiilor art. 85 al. 4 din OUG 194/2002 si art.18 din Legea nr.554/2004, Curtea a respins contestatia reclamantului, ca neintemeiata.

 

(Judecator

Ionel Stanescu )