Criterii  privind stabilirea sanctiunii disciplinare.

Art. 250 Codul muncii

 

Individualizarea sanctiunii disciplinare presupune operatia in cadrul careia angajatorul trebuie sa tina cont de toate criteriile prevazute de art.250 Codul muncii si nu numai de o parte din acestea fiindca numai in acest mod se poate verifica legalitatea sanctiunii.

(Decizia civila nr.1017/02.06.2015)

 

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Arges, reclamanta G.F.S., in contradictoriu cu parata S.C. C.R. S.A, a solicitat anularea deciziei nr.RU829/26.06.2013 emisa de parata, reintegrarea in functia detinuta anterior concedierii, obligarea intimatei la plata unei despagubiri egale cu drepturile salariale majorate, indexate si actualizate de la data concedierii pana la reintegrarea efectiva, precum si la plata unor daune morale in cuantum de 5.000 lei, cu cheltuieli de judecata.

Reclamanta a aratat ca a fost angajata intimatei in functia de casier pana la data de 26.06.2013, cand prin decizia contestata s-a dispus concedierea sa, fara a se lua in considerare recomandarea comisiei de cercetare disciplinara, care propusese reducerea salariului de baza cu 10% pe o perioada de 3 luni. A sustinut contestatoarea ca masura concedierii sale este abuziva, nelegala si nejustificata, intrucat nu a savarsit o abatere grava care sa atraga o asemenea sanctiune. A mai sustinut ca se considera vinovata intr-o mica masura, in sensul ca putea sa dea dovada de mai multa atentie pentru a preveni fapta, insa, raportat la modul de desfasurare a activitatii specifice functiei de casier in cadrul magazinului Carrefour Pitesti, o asemenea eroare se poate produce foarte usor, avand in vedere volumul de munca, nevoia de a satisface pe deplin clientul si exigentele foarte mari.

Prin intampinarea formulata, parata a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca nefondata.

A aratat parata ca faptele reclamantei au caracter deosebit de grav si sunt de natura a prejudicia societatea angajatoare, intrucat aceasta a ignorat si incalcat cu buna stiinta obligatiile sale de munca atunci cand nu si-a informat superiorul de indata ce a gasit cele 10 tichete cadou in valoare de 500 lei. Desi contestatoarea a sesizat ca cele 10 tichete cadou nu faceau parte din gestiunea sa, aceasta nu a notificat superiorul cu privire la situatia perturbatoare ivita, ci a preferat sa faca remiterea sumelor incasate fara cele 10 tichete cadou, pe care le-a plasat intr-un loc nesupravegheat. Incalcarea deliberata a procedurii de lucru aferenta functiei detinute, fraudarea evidentelor si a remiterilor catre trezor constituie o grava incalcare a normelor de disciplina a muncii fixate, in sarcina reclamantei prin documentele interne ale societatii, intrunind conditiile de existenta ale abaterii disciplinare grave. Referitor la cererea de plata a daunelor morale, parata a aratat ca reclamanta nu a motivat in fapt si in drept aceasta solicitare si nu a facut dovada indeplinirii conditiilor legale pentru atragerea raspunderii angajatorului.

Prin sentinta civila nr.138/22.01.2015 a fost admisa in parte actiunea si a fost anulata in parte decizia nr.RU 829/26.06.2013 emisa de parata, in sensul ca a fost inlocuita masura disciplinara a desfacerii contractului individual de munca, prevazuta de art.248 alin.1 lit.e Codul muncii, cu masura disciplinara a reducerii salariului de baza cu 10% pe o perioada de 3 luni, prevazuta de art.248 alin.1 lit.c Codul muncii. S-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul detinut anterior concedierii si a fost obligata parata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la momentul concedierii pana la  reintegrarea efectiva, tinand cont de reducerea salariala de mai sus. A fost respinsa cererea privind acordarea daunelor morale. A fost obligata parata la 1.000 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.

Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut ca reclamanta a fost salariata societatii intimate incepand cu data de 13.05.2008, ocupand functia de casier in cadrul magazinului Carrefour Pitesti, iar prin decizia nr.RU829/26.06.2013 a fost sanctionata disciplinar cu desfacerea contractului individual de munca, in temeiul art.61 lit.a din Codul muncii.

Analizand temeinicia deciziei contestate, instanta a retinut ca, potrivit art.247 alin.2 din Codul muncii, abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

Prin decizia nr.RU829/26.06.2013 s-a retinut in sarcina reclamantei ca nu si-a indeplinit corespunzator sarcinile de serviciu, in sensul ca nu a incasat si nu a remis 10 tichete cadou in valoare nominala de 50 lei fiecare, tichete pe care i le-a dat un client al magazinului, fapta prin care a incalcat prevederile din contractul individual de munca, fisa postului, Regulamentul Intern si Procedurile interne de lucru ale paratei.

Din probele administrate, respectiv materialul de cercetare disciplinara prealabila, raspunsul contestatoarei la interogatoriu si declaratiile martorilor Badea Mihaela Alina, Balan Alexandru si Cocea Florian, rezulta ca la data de 20.05.2013 reclamanta a gasit 10 tichete cadou in valoare nominala de 50 lei fiecare, tichete care nu au fost incasate si nici remise catre trezor impreuna cu celelalte incasari, incalcand in acest fel obligatiile stabilite prin Procedura de lucru aferenta postului de casier principal, procedura pe care o cunostea si pe care trebuia sa o respecte, avand in vedere obligatiile stabilite prin contractul individual de munca la lit.M pct.2.

Concluzia instantei a fost aceea ca in mod temeinic a fost retinuta in sarcina reclamantei abaterea disciplinara constand in neincasarea si neremiterea a 10 tichete cadou in valoare nominala de 50 lei fiecare.

Sustinerea paratei din concluziile scrise, potrivit carora prin decizia de sanctionare s-a retinut in sarcina reclamantei si fapta constand in neinformarea superiorului in legatura cu situatia aratata mai sus, a fost apreciata de tribunal ca neintemeiata, cu motivarea ca o asemenea fapta nu se regaseste nici in nota interna de sesizare din data de 14.06.2013, nici in convocarea reclamantei la cercetarea disciplinara prealabila si nici in decizia de concediere. De asemenea, a fost apreciata ca nefondata si sustinerea potrivit careia fapta de a nu remite catre casa trezor toate mijloacele de plata incasate o cuprinde si pe aceea de a nu fi informat superiorul cu privire la situatia ivita in timpul derularii activitatii, tribunalul retinand ca obligatia de a informa conducatorul locului de munca despre orice situatie perturbatoare sau generatoare de prejudicii prevazuta de art.50 lit.g din Regulamentul intern al intimatei este una diferita de cea de a remite corect toate mijloacele de plata incasate prevazuta de Procedura de lucru aferenta postului de casier principal.

Referitor la temeinicia deciziei nr.RU829/26.06.2013, instanta a considerat ca angajatorul nu a realizat o corecta individualizare a sanctiunii disciplinare in raport de criteriile de individualizare prevazute de dispozitiile art.250 din Codul muncii, in sensul ca sanctiunea concedierii disciplinare nu este conforma gravitatii abaterii disciplinare retinute in sarcina reclamantei, in raport de imprejurarile in care a fost savarsita aceasta, de comportarea generala in serviciu a salariatei si de lipsa unor sanctiuni disciplinare suferite anterior de contestatoare.

Retinand ca in cauza nu au fost corect aplicate criteriile de individualizare a sanctiunii disciplinare prevazute de art.250 din Codul muncii, tribunalul a adims in parte actiunea, conform celor aratate mai sus.

Cererea reclamantei de acordare a daunelor morale in cuantum de 5.000 lei a fost apreciata ca neintemeiata, cu motivarea ca nu s-a facut dovada existentei unui prejudiciu moral suferit de aceasta in legatura directa cu emiterea deciziei contestate, astfel ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile necesare pentru angajarea raspunderii civile contractuale a angajatorului, potrivit art.253 alin.1 din Codul muncii.

In temeiul art.453 Cod procedura civila, parata a fost obligata la 1.000 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta, reprezentand onorariu avocat.

In termen legal parata a formulat apel impotriva sentintei tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

1. Situatia de fapt a fost gresit stabilita de instanta de fond, care a apreciat fara temei ca fapta reclamantei de a nu remite si de a nu preda toate mijloacele de plata incasate, nu o cuprinde si pe aceea de a nu fi informat superiorul cu privire la situatia creata in timpul desfasurarii activitatii. Aceasta, cu toate ca imprejurarea de a gasi 10 tichete cadou, in valoare de 500 lei in plus fata de gestiunea corecta, constituia o situatie perturbatoare a activitatii curente a reclamantei, ce impunea necesitatea anuntarii superiorului.

De altfel, in decizia de sanctionare a fost indicat art.50 lit.g din Regulamentul intern, ce reglementeaza obligatia de a informa conducatorul locului de munca despre orice situatie perturbatoare ori generatoare de prejudicii.

De asemenea, decizia de sanctionare cuprinde la pct.a prezentarea faptei care constituie abatere disciplinara.

A mai aratat apelanta ca art.252 alin.2 din Codul muncii nu cuprinde o limitare sau restrictie privind folosirea acelorasi termeni sau expresii pentru descrierea faptei, cu termenii si expresiile continute in paragrafele din actele interne ale societatii.

Ca atare, aprecierea instantei cum ca decizia nu face trimitere la incalcarea de catre reclamanta a obligatiei de informare a superiorului este eronata, in conditiile in care decizia de sanctionare mentioneaza in mod expres ca faptele reclamantei din 20.05.2013 aduc atingere prevederilor art.50 lit.g din Regulamentul intern.

2. In mod gresit tribunalul a considerat ca angajatorul nu a realizat o corecta individualizare a sanctiunii disciplinare, in raport de criteriile de individualizare de la art.250 din Codul muncii, hotararea instantei fiind, de altfel, sumar motivata sub acest aspect. Sustine apelanta ca sanctiunea concedierii reclamantei s-a facut cu respectarea criteriilor de individualizare reglementate de art.250 din Codul muncii, in sensul ca s-a avut in vedere faptul ca angajata a actionat in mod deliberat, cu vinovatie, precum si imprejurarea ca apararile sale au fost contradictorii in fata angajatorului, precum si in timpul derularii prezentului proces.

Prin intampinarea formulata intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, aratand ca decizia de sanctionare nu a avut in vedere recomandarea comisiei de cercetare disciplinara care propusese sanctiunea prevazuta de art.248 alin.1 lit.c din Codul muncii (reducerea salariului de baza), ca fapta retinuta in sarcina sa nu constituie abatere disciplinara grava, conform regulamentului, ca nu a afectat imaginea societatii, ca intentia reclamantei nu a fost aceea de a-si insusi tichetele valorice si ca sanctiunea a fost aplicata cu nerespectarea criteriilor de individualizare.

Apelanta a formulat raspuns la intampinare, prin care a aratat ca aplicarea sanctiunii disciplinare este atributul angajatorului, iar propunerea comisiei de disciplina nu are caracter obligatoriu, ca lipsa intentiei reclamantei de a-si insusi tichetele nu are relevanta din perspectiva incalcarii normelor de disciplina a muncii si ca reclamanta a actionat cu vinovatie.

Prin decizia nr. 1017/2.06.2015, Curtea de Apel Pitesti a respins, ca nefondat, apelul formulat de parata S.C. C.R. S.A.,

intimata fiind reclamanta G.F.S.; a obligat pe apelanta la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecata catre intimata.

Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Primul motiv de apel este nefondat.

Conform art.252 alin.2 din codul muncii, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;…. b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual sau colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat.

In decizia de concediere nr.829/26.06.2013 s-a retinut ca reclamanta a savarsit urmatoarele fapte: „neindeplinirea corespunzatoare a sarcinilor de serviciu si anume: nu a incasat si nu a remis 10 tichete cadou in valoare nominala de 50 lei fiecare, tichete pe care clientul le-a dat casierei”.

Curtea a constatat ca angajatorul, descriind fapta ce constituie abatere disciplinara (art.252 lit.a din Codul muncii), nu a retinut in sarcina reclamantei fapta constand in neinformarea superiorului cu privire la perturbarea activitatii.

In aceste conditii, nici nu avea relevanta imprejurarea ca, in momentul indicarii prevederilor din regulamentul intern ce au fost incalcate, angajatorul a inserat si prevederile art.50 lit.g). De vreme ce fapta, astfel cum a fost descrisa in decizia de concediere, nu are in vedere si neinformarea superiorului, nu are importanta faptul ca dispozitia din regulament ce descrie o astfel de fapta a fost inserata in cuprinsul deciziei de concediere.

Contrar sustinerilor apelantei, Curtea a apreciat ca trebuie sa existe concordanta intre elementele din decizie prevazute la art.252 alin.2 lit.a cu cele de la lit.b, in sensul ca doar faptele descrise de angajator ca reprezentand abateri disciplinare trebuie sa se regaseasca in prevederile incalcate de salariat (din statut, regulament, contract individual sau colectiv).

Fata de toate considerente, Curtea a apreciat ca prin apararile formulate in fata instantei, angajatorul incerca sa puna in sarcina reclamantei o a doua fapta, neretinuta in decizia de concediere si pentru care nu s-a efectuat cercetare disciplinara.

Al doilea motiv de apel este, de asemenea, nefondat.

Art.250 din Codul muncii stabileste mai multe criterii de individualizare a sanctiunii disciplinare: a) imprejurarile in care a fost savarsita fapta, b) gradul de vinovatie a salariatului, c) consecintele abaterii disciplinare, d) comportarea generala in serviciu a salariatului, e) eventualele sanctiuni disciplinare aplicate acestuia.

In apelul sau, parata face referire numai la primele doua criterii, sustinand ca reclamanta a actionat cu vinovatie si ca a avut un comportament oscilant in timpul cercetarii disciplinare precum si in fata instantei de fond.

Curtea a apreciat ca angajatorul trebuia sa aiba in vedere la aplicarea sanctiunii toate criteriile prevazute la art.250 din Codul muncii, adica si pe cele de la   lit.c-e.

Astfel, Curtea a constatat ca fapta reclamantei nu a avut nicio consecinta materiala sau morala asupra angajatorului, ca nu s-a dovedit un comportament necorespunzator al reclamantei in timpul derularii raporturilor de munca si ca aceasta nu a mai fost sanctionata disciplinar anterior.

Avand in vedere aceste aspecte, chiar coroborate cu pretinsa vinovatie si atitudine oscilanta a reclamantei, Curtea, ca si tribunalul, a apreciat ca, in raport de gravitatea faptei sanctiunea aplicata de angajator, aceea de concediere, este mult prea severa si ca solutia de inlocuire a acestei sanctiuni cu cea prevazuta de art.248 lit.c este corecta.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, in temeiul art.480 Cod procedura civila si art.278 din Codul muncii, a respins apelul ca nefondat, iar in baza art.453 Cod procedura civila a obligat pe apelanta la 1.000 lei, cheltuieli de judecata catre intimata, reprezentand onorariu avocat in apel.