Corespondenta persoanelor particulare, a profesioni stilor si a societatilor


^[14]

499. Dreptul la respectarea corespondentei acopera sfera vietii private, de familie  si profesionale. In cauza Margareta si Roger Andersson impotriva Suediei, Curtea a constatat o incalcare din cauza restrictiilor impuse in privinta comunicarii prin scrisori  si prin telefon, intre o mama  si copilul sau, care se afla in grija serviciilor sociale, privandu-i astfel de aproape orice mijloc de a pastra legatura pentru o perioada de aproximativ un an  si jumatate (pct. 95-97).
500. In cauza Copland impotriva Regatului Unit, Curtea a constatat o incalcare din cauza monitorizarii, fara niciun temei juridic, a apelurilor telefonice, a e-mailurilor  si a utilizarii internetului ale unui functionar public (pct. 48-49). In cauza Halford impotriva Regatului Unit, care a avut ca obiect supravegherea la locul de munca de catre un angajator din domeniul public, Curtea a constatat o incalcare, in masura in care niciun instrument juridic nu reglementa interceptarea apelurilor efectuate de pe telefonul functionarului public in cauza (pct. 51).
501. Comunicarile efectuate de la un sediu profesional privat pot intra sub incidenta notiunii de „corespondenta"
     [Barbulescu impotriva Romaniei
     (MC), pct. 74]. In cauza citata, angajatorul a acuzat un angajat de utilizarea unui serviciu de mesagerie instantanee pe internet, pentru efectuarea unor conversatii private de pe calculatorul de serviciu. Curtea a hotarat ca instructiunile unui angajator nu pot sa reduca la zero exercitarea dreptului la viata privata sociala la locul de munca. Respectarea vietii private  si a confidentialitatii comunicarilor se impune in continuare, chiar daca acestea pot fi limitate in masura in care este necesar
     [Barbulescu impotriva Romaniei
     (MC), pct. 80].
502. Statelor contractante trebuie sa li se acorde o marja de apreciere extinsa pentru a evalua necesitatea adoptarii unui cadru juridic care reglementeaza conditiile in care un angajator poate sa adopte o politica de reglementare a comunicarilor care nu au caracter profesional, electronice sau de alta natura, ale angajatilor acestuia la locul lor de munca. Cu toate acestea, marja de apreciere de care beneficiaza statele in acest domeniu nu poate fi nelimitata; autoritatile au obligatia pozitiva sa se asigure ca punerea in aplicare de catre un angajator a unor masuri de monitorizare a corespondentei si a altor comunicari, indiferent de sfera de aplicare si durata acestora, este „insotita de garantii adecvate si suficiente impotriva abuzurilor". In aceasta privinta, proportionalitatea si garantiile procedurale impotriva arbitrarului sunt elemente esentiale
     [Barbulescu impotriva Romaniei
     (MC), pct. 119-120].
503. Curtea a stabilit o lista detaliata a factorilor de care trebuie sa se tina seama pentru a aprecia respectarea acestei obligatii pozitive: (i) daca angajatul a fost informat, in termeni clari si in prealabil, asupra posibilitatii ca angajatorul sa monitorizeze corespondenta si celelalte comunicari ale sale, precum si cu privire la punerea in aplicare a unor astfel de masuri; (ii) care este amploarea monitorizarii efectuate de angajator si gradul de intruziune in viata privata a angajatului (flux si continut); (iii) daca angajatorul a invocat motive legitime pentru a justifica monitorizarea acestor comunicari si accesul la continutul lor efectiv; (iv) daca este posibila instituirea unui sistem de monitorizare bazat pe metode si masuri mai putin intruzive; (v) cat de grave au fost consecintele monitorizarii pentru angajatul care a facut obiectul acesteia si in ce fel a utilizat angajatorul rezultatele masurii de monitorizare; si (vi) daca angajatului i s-au oferit garantii corespunzatoare, in special daca angajatul a fost informat in prealabil cu privire la posibilitatea accesarii continutului comunicarilor sale. In cele din urma, angajatii ale caror comunicari au fost monitorizate ar trebui sa aiba acces la „o cale de atac in fata unui organ judiciar care are competenta de a se pronunta, cel putin in esenta, cu privire la respectarea criteriilor enuntate mai sus, precum si asupra legalitatii masurilor contestate"
     [Barbulescu impotriva Romaniei
     (MC), pct.
     121
     122].
504. Jurisprudenta prive ste, de asemenea, monitorizarea corespondentei in contextul falimentului unei societati comerciale
     (Foxley impotriva Regatului Unit,
     pct. 30 si 43). In cauza Luordo impotriva
     
     Italiei,
     Curtea a constatat o incalcare a art. 8, avand in vedere consecintele unei proceduri de faliment excesiv de lungi asupra dreptului persoanei falimentare (reclamantul) la respectarea corespondentei sale (pct. 78). Cu toate acestea, instituirea unui sistem de monitorizare a corespondentei acestuia nu este, in sine, criticabila (a se vedea, de asemenea, Narinen impotriva Finlandei)
     .
505. 
     
     Problema corespondentei societatilor este strans legata de cea a perchezitiilor efectuate la sediile acestora (in consecinta, se face referire la capitolul Sediile societatilor comerciale). De exemplu, in cauza Bernh Larsen Holding AS si altii impotriva Norvegiei, Curtea a constatat ca nu a existat o incalcare ca urmare a unei decizii prin care s-a dispus ca o societate sa transmita o copie a tuturor datelor de pe serverul informatic pe care aceasta il utiliza in comun cu alte societati. Desi legea aplicabila nu impunea o autorizare prealabila de catre o instanta judecatoreasca, Curtea a tinut seama de existenta unor garantii eficiente si adecvate impotriva abuzurilor, de interesele societatilor si ale angajatilor acestora, precum si de interesul public privind realizarea unor controale fiscale eficiente (pct. 172-175). Cu toate acestea, Curtea a constatat o incalcare in cauza DELTA PEKARNYa.s. impotriva
     
     Republicii Cehe,
     referitoare la inspectia efectuata la un sediu comercial cu scopul de a gasi probe circumstantiale si materiale privind existenta unui acord de pret ilicit, care a incalcat regulile de concurenta. Curtea s-a referit la lipsa unei autorizari prealabile de catre o instanta judecatoreasca, la lipsa unui control
     ex-post
     al necesitatii masurii, precum si la lipsa unor norme de reglementare a posibilitatii de a distruge datele obtinute (pct. 92-93).