Contestaţie în anulare. Noţiunea de „eroare materială”, în sensul articolului 503 alineat (2) punctul 2 Cod procedură civilă

 

Cuprins pe materii: Drept procesual civil

Indice alfabetic: Contestaţie în anulare. Noţiunea de eroare materială Temei de drept: art. 503 al. 2 pct. 2 Cod procedură civilă

Sintagma „erori materiale” se referă la greşeli evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării unei cereri, precum: respingerea greşită a unui apel ca tardiv, anularea greşită ca ne timbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind vorba despre un text de excepţie, se cuvine ca noţiunea de „ erori materiale ” să fie interpretată restrictiv, iar nu extensiv şi - ca atare - pe această cale nu pot fi contestate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural. In cauză niciuna dintre pretinsele greşeli ale instanţei de apel nu poate fi subsumată conceptului de „eroare materială” din articolul 503 alineat (2) punctul 2, astfel cum textul procedural se interpretează şi se aplică în contestaţia în anulare.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, Decizia civilă nr. 815/5.11.2018

Codul de procedură civilă reglementează contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată - în cazurile şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege - să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Este de observat că reglementarea internă trebuie interpretată şi aplicată în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a reamintit că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului „res iudicata”, conform căruia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive şi irevocabile, obligatorii, şi, mai ales, nu în scopul de a obţine o rejudecare şi o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanţelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiţiei, iar nu pentru a se efectua o noua analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepţie de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanţe riguroase şi de substanţă (cauza Mitrea vs. România, cererea 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008).

Curtea de apel reţine că legiuitorul distinge două categorii de contestaţii în anulare, cea de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile articolului 503 alineat (1) şi contestaţia în anulare specială, la care se referă articolul 503 alineat (2).

Conform articolului 503 alineat (1) Cod procedură civilă, o hotărâre definitivă poate fi atacată cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare specială, curtea notează că, potrivit dispoziţiilor înscrise în art. 503 alineat (2) din Codul de procedură civilă: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză”.

În conformitate cu alineatul (3) al art. 503 - dispoziţiile alineatului (2) punctele 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Curtea constată că punctul 2 - invocat în contestaţia în anulare de faţă - se referă la „erori materiale” în sensul de greşeli evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării apelului, precum: respingerea greşită a unui apel ca tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Fiind vorba despre un text de excepţie, se cuvine ca noţiunea de „erori materiale” să fie interpretată restrictiv iar nu extensiv şi - ca atare - pe această cale nu pot fi contestate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Instanţa învestită cu prezenta cale extraordinară de atac observă că niciuna dintre pretinsele greşeli ale instanţei de apel nu poate fi subsumată conceptului de „eroare materială” din articolul 503 alineat (2) punctul 2, astfel cum textul procedural se interpretează şi se aplică în contestaţia în anulare.

Curtea observă că se pretinde - de contestatoare - că propunerea privind imobilele din sat C. la care face referire instanţa de apel a fost eronat reţinută, întrucât nu ar exista o asemenea propunere, dar aceasta ar constitui o greşeală de judecată, iar nu o „eroare materială”. Similară este situaţia propunerilor concrete de vânzare înscrise la pct. 2 - 7 ale ordinii de zi aferente şedinţei din 23.08.2017, despre care susţin contestatoarele că ar fi fost greşit înţelese de instanţa de apel.

În pofida celor arătate în contestaţia în anulare, o eventuală confuzie între raportul de evaluare reglementat prin art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 şi raportul de evaluare prevăzut de art. 116 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ nu ar reprezenta o eroare materială comisă de instanţa de apel, ci tot o greşeală de judecată, care nu poate fi valorificată în contestaţia în anulare.

În fine, aceeaşi este şi situaţia pretinsei absenţe a raportului prevăzut de art. 117 alin. (2), la care se referă de SC „M.U.” SRL, prin administrator special şi F.A.

Raportat considerentelor expuse, curtea constată că nu este aplicabil art. 503 Cod procedură civilă şi respinge contestaţia în anulare.