Contencios administrativ şi fiscal. Contestaţie împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia Migraţie, Serviciul pentru Imigrări Iaşi. Refuz de prelungire a dreptului de şedere întrucât contractul de voluntariat prezentat odată cu actele de prelungire a dreptului de şedere a fost apreciat de pârât a fi nul, deoarece nu există în statutul Asociaţiei un obiectiv care să ateste că ONG-ul menţionat poate să organizeze activităţi de voluntariat

 

Cuprins pe materii: Contencios administrativ şi fiscal

Indice alfabetic: Regimul străinilor. Contestaţie împotriva deciziei de returnare Temei de drept: art. 69 din OUG nr. 194/2002. Legea nr. 78/2014

Legea nr. 78/2014 nu prevede că activitatea de voluntariat trebuie menţionată ca scop distinct în statutul unei asociaţii non profit. Legea nr. 78/2014 cuprinde câteva prevederi care au impact direct asupra modului de funcţionare al organizaţiilor care lucrează cu voluntari, în sensul în care acestea trebuie să includă în statutul si/sau regulamentele interne anumite prevederi cu privire la implicarea voluntarilor si a modului în care activitatea acestora este administrată.

In acest sens, articolul 9 menţionează faptul că organizaţia gazdă poate refuza motivat colaborarea cu un anumit voluntar ”în condiţiile prevăzute în statutul acesteia ”. Aceasta menţiune, care are ca unic scop protejarea voluntarului în cazul unui refuz de colaborare, nu condiţionează existenţa asociaţiei de includerea activităţii de voluntariat în statut şi nu afectează sub nicio formă capacitatea asociaţiei de a încheia contracte de voluntariat, ce reprezintă forme de desfăşurare a activităţii şi nu scopuri distincte ale organizaţiei.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia Contencios administrativ si fiscal, Sentinţa civilă nr. 4/22.01.2018

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.12.2017, sub nr. XX27/45/2017, reclamanta X, cetăţean al SUA, a formulat contestaţie împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 3244066/7.12.2017 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia Migraţie, Serviciul pentru Imigrări Iaşi, solicitând anularea acesteia şi prelungirea permisului de şedere conform art. 69 alin.1 lit. f din OUG nr. 194/2002.

În motivare se arată că decizia a fost emisă, întrucât contractul de voluntariat prezentat odată cu actele de prelungire a dreptului de şedere ar fi nul, deoarece nu există în statutul Asociaţiei „Y.” un obiectiv care să ateste că ONG-ul menţionat poate să organizeze activităţi de voluntariat. Cu toate acestea, atât Legea nr. 195/2001, cât şi OG nr. 26/2000 nu prevăd expres condiţia ca persoana juridică fără scop patrimonial, pentru a avea activităţi de voluntariat, să fie obligată să treacă în statut această activitate. A informat conducerea ONG-ului de această problemă la data de 21.11.2017 şi au fost depuse actele pentru schimbarea statutului şi introducerea noului obiectiv, anume posibilitatea de a desfăşura activităţi de voluntariat. Modificarea statutului a fost înregistrată la Judecătoria Iaşi şi cererea a fost admisă la 6.12.2017. Aşadar, la data emiterii deciziei de returnare nu mai erau îndeplinite condiţiile de respingere a prelungirii permisului de şedere.

În drept, se invocă art. 84 alin. 1 şi 69 alin. 1 lit. f din OUG nr. 194/2002.

În susţinerea cererii legal timbrate, reclamanta a depus înscrisuri.

Pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Iaşi a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii.

Referitor la primul capăt de cerere, anularea deciziei de returnare, arată că reclamanta a intrat ultima oară în România la data de 29.08.2017, fără viză, fiindu-i incidente prevederile art. 1 alin. 1 din HG nr. 732/2002 privind exceptarea unilaterală a cetăţenilor SUA de la obligativitatea obţinerii vizei de intrare în România. Aşadar, reclamanta este străin intrat legal în România cu drept de şedere temporară. reclamanta a depus la 8.11.2017 cererea de prelungire a dreptului de şedere pentru desfăşurarea de activităţi de voluntariat pe teritoriul României, conform art. 69 alin. 1 lit. f din OUG nr. 194/2002. În urma analizării cererii, din documentele analizate şi din interviul susţinut s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru prelungirea dreptului de şedere. Aceasta deoarece pe teritoriul ţării, activităţile de voluntariat sunt reglementate de Legea nr. 78/2014, or, potrivit art. 3 lit. c din această lege, rezultă că au posibilitatea de a organiza şi desfăşura activităţi de voluntariat doar acele persoane de drept public sau privat, fără scop patrimonial, care au inclus în actul constitutiv sau statut, în mod distinct, organizarea şi desfăşurarea activităţilor de voluntariat. Din analizarea conţinutului statutului asociaţiei „Y.” cu care reclamanta a încheiat contractul de voluntariat, în forma valabilă la data depunerii cererii de prelungire a dreptului de şedere, rezultă că această organizaţie nu îndeplinea condiţiile legale pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de voluntariat, pentru că la data depunerii cererii nu avea incluse aceste activităţi în actul constitutiv. Aşadar, contractul nu îndeplinea condiţia de validitate prevăzută de art. 1179 alin. 1 pct. 1 Cod civil, adică organizaţia nu avea capacitatea de folosinţă de a încheia contractul de voluntariat, raportat la art. 206 alin. 2 Cod civil. Contractul este lovit de nulitate absolută faţă de prevederile art. 206 alin. 3 Cod civil. Prin urmare, cererea de prelungire a dreptului de şedere a fost respinsă conform prevederilor art. 52 alin. 1 din OUG nr. 194/2002.

Pârâtul arată că susţinerile reclamantei privind modificarea statutului organizaţiei nu pot fi primite, deoarece condiţiile prelungirii dreptului de şedere se verifica la data depunerii acesteia.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la prelungirea permisului de şedere conform art. 69 lit. f din OUG nr. 194/2002, acesta este inadmisibil, deoarece instanţa nu se poate substitui autorităţii competente prin obligarea acesteia de a soluţiona cererea într-un anume mod, competenţa instanţei fiind limitată la analizarea legalităţii soluţiei date de autoritatea administrativă unei cereri şi eventual la obligarea acesteia la a reanaliza cererea.

A depus documentaţia care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că reclamanta este cetăţean al SUA şi a intrat în România la 29.08.2017. Potrivit art. 1 alin. 1 din HG nr. 732/2002, începând cu data intrării în vigoare a acestei hotărâri, se exceptează de la obligativitatea obţinerii vizei de intrare în România cetăţenii SUA deţinători de paşapoarte valabile, diplomatice, oficiale sau simple pentru o şedere de până la 90 de zile pe semestru.

Aşadar, reclamanta s-a bucurat de un drept de şedere temporară de 90 de zile.

Potrivit art. 69 din OUG nr. 194/2002, reclamanta avea posibilitatea de a solicita prelungirea dreptului de şedere temporară dacă desfăşura activităţi în cadrul unor programe de voluntariat, cu prezentarea contractului de voluntariat încheiat cu organizaţia gazdă, în cuprinsul căruia să se facă menţiune cu privire la activitatea pe care urmează să o desfăşoare, condiţiile în care este supravegheată în îndeplinirea sarcinilor şi orele de lucru.

Prin urmare, reclamanta formulează această cerere de prelungire la 8.11.2017, care este respinsă de pârât pe motivul că organizaţia gazdă nu are în statul ei trecută activitatea de voluntariat, ceea ce a atras nulitatea absolută a contractului de voluntariat pentru lipsa capacităţii de folosinţă.

În opinia pârâtului, sunt incidente dispoziţiile art. 3 lit. c din Legea nr. 78/2014, art. 1179 alin. 1 Cod civil şi art. 206 alin. 2 şi 3 Cod civil.

Reclamanta, pe de altă parte, susţine că legislaţia românească nu prevede expres condiţia ca o persoană juridică fără scop patrimonial să treacă în statut activităţile de voluntariat şi că, la momentul emiterii deciziei de returnare, asociaţia respectivă avea modificat statutul corespunzător, aspect constatat şi de instanţa de judecată investită cu actualizarea actului constitutiv.

Curtea constată că pârâtul a făcut o greşită a aplicare a dispoziţiilor legale în momentul emiterii deciziei de returnare.

Reclamanta a depus actele necesare prelungirii dreptului său de şedere, printre care şi un contract de voluntariat semnat cu o organizaţie gazdă, a cărui valabilitate nu a fost infirmată de vreo instanţă de judecată.

Chiar şi în acest context, interpretarea dată textelor din Codul civil de pârât nu este

corectă.

Este adevărat că în Codul civil, la capitolul referitor la conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice fără scop lucrativ, se arată că acestea pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut, un act juridic încheiat cu încălcarea acestor dispoziţii fiind lovit de nulitate absolută.

Or, scopul declarat al asociaţiei prin statut este vast, referindu-se la realizarea de activităţi de interes general, comunitar şi personal nepatrimonial, privind formarea personalităţii umane şi creative prin dezvoltare liberă, integrală, armonioasă a individualităţii umane, promovarea de acţiuni ce au ca obiect dezvoltarea societăţii civile, apărarea demnităţii, drepturilor omului etc., promovarea şi sprijinirea activităţii culturale, ştiinţifice şi a talentelor, promovarea activităţilor educative în parteneriat, promovarea şi desfăşurarea de activităţi educative etc., organizarea de cursuri şi activităţi de consiliere juridică gratuită şi alte asemenea.

Obiectivele declarate sunt cele privind înfiinţarea unei instituţii de învăţământ particular alternativ de tip Montessori şi a altor activităţi legate de acest aspect.

Se observă aşadar că activitatea de voluntariat menţionată în contractul nr. 4/2017, privind prestarea de activităţi ca asistent Montessori în limba engleză, chiar fără remuneraţie, nu poate fi considerată nenecesară pentru realizarea scopului stabilit prin statut, astfel încât sancţiunea invocată de pârât nu este incidentă.

Curtea mai reţine în plus şi că prevederile Legii nr. 78/2014, invocate de asemenea de pârât, nu prevăd că activitatea de voluntariat trebuie menţionată ca scop distinct în statutul unei asociaţii non profit. Legea nr. 78/2014 cuprinde câteva prevederi care au impact direct asupra modului de funcţionare al organizaţiilor care lucrează cu voluntari, în sensul în care acestea trebuie să includă în statutul şi/sau regulamentele interne anumite prevederi cu privire la implicarea voluntarilor şi a modului în care activitatea acestora este administrată. În acest sens, articolul 9 menţionează faptul că organizaţia gazdă poate refuza motivat colaborarea cu un anumit voluntar „în condiţiile prevăzute în statutul acesteia”. Această menţiune, care are ca unic scop protejarea voluntarului în cazul unui refuz de colaborare, nu condiţionează existenţa asociaţiei de includerea activităţii de voluntariat în statut şi nu afectează sub nicio formă capacitatea asociaţiei de a încheia contracte de voluntariat, ce reprezintă forme de desfăşurare a activităţii şi nu scopuri distincte ale organizaţiei.

Aşadar, în contextul în care contractul de voluntariat nu a fost constatat nul de către o instanţă de judecată, în contextul în care activităţile menţionate în acest contract - asistent Montessori în limba engleză - nu sunt nenecesare pentru realizarea scopului asociaţiei - înfiinţarea unei instituţii de învăţământ particular alternativ de tip Montessori -, fiind aşadar circumscrise capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, decizia pârâtului este nelegală.

În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere, acesta va fi admis la rândul lui, fiind admisibil.

Instanţa a fost investită cu verificarea refuzului, apreciat nejustificat, al pârâtului de a prelungi cererea de şedere a reclamantei. Singurul motiv de refuz este cel care a stat la baza emiterii deciziei de returnare. Aşadar, instanţa de judecată nu se subrogă în drepturile pârâtului, ci verifică doar dacă acest singur motiv invocat pentru respingerea cererii de prelungire a şederii este sau nu justificat. Cum motivul a fost găsit nejustificat, obligarea pârâtului la a admite cererea reclamantei de prelungire a dreptului de şedere este justificată.