Conflict de interese. Nulitatea actelor încheiate de cei aflaţi în stare de conflict de interese. Aplicarea legii în timp

 

Cuprins pe materii: Contencios administrativ şi fiscal Indice alfabetic: Conflict de interese. Aplicarea legii în timp Temei de drept: Legea nr. 161/2003. Legea nr. 176/2010

Starea de conflict de interese reţinută atât de ANI, cât şi de instanţa penală a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 161/2003. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 sancţiunea nulităţii absolute a actelor administrative ori juridice încheiate de persoane aflate în conflict de interese intervine doar pentru cei care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect, pentru aleşii locali. Dispoziţiile referitoare la funcţionarii publici stipulează doar, la art. 79 alin. 4 din lege, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii a celor aflaţi în conflict de interese.

Contractele semnate de SE au fost încheiate la 05.11.2009 şi 09.07.2010, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, care prevede sancţiunea nulităţii absolute a actelor încheiate pentru toţi cei aflaţi în stare de conflict de interese, indiferent de calitatea lor: funcţii publice de autoritate centrale ori locale, aleşi locali, funcţionari publici.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia Contencios administrativ si fiscal, Decizia civilă nr.

1987/22.10.2018

Prin decizia nr. 1987/22.10.2018 a Curţii de Apel Iaşi a fost respins recursul declarat de ANI împotriva sentinţei nr. 136/c.a/10.04.2018 pronunţată de Tribunalul Vaslui, a fost admis recursul declarat de recurenţii SE şi „C.” SRL împotriva aceleiaşi sentinţe, a fost menţinută soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei atacate, au fost înlăturate considerentele sentinţei recurate privind aplicarea în cauză a Legii nr. 176/2010 şi le înlocuieşte potrivit prezentei decizii.

Curtea a reţinut că soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii este corectă, însă considerentele acesteia, vizând fondul pricinii, prejudiciază în mod vădit pe pârâtele-recurente SE şi C. SRL, cât timp instanţa de fond avea obligaţia ca, premergător analizei fondului, să verifice, ţinând cont şi de temeiurile de drept invocate de reclamanta ANI - art. 20-24 din Legea nr. 176/2010 - aplicabilitatea în timp a prevederilor acestei din urmă legi.

Astfel, este fără putinţă de tăgadă că Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la data de 05.09.2010, fiind publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr. 621/02.09.2010. Temeiul de drept invocat de reclamanta ANI în susţinerea cererii sale, reiterat şi prin cererea de recurs este art. 23 alin. 1, potrivit căruia „în cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situaţia de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese sunt lovite de nulitate absolută”. Corelativ, art. 1 din lege enumeră categoriile de persoane cărora le sunt aplicabile prevederile legii.

Reclamanta-recurentă ANI a invocat aceste dispoziţii legale pentru a solicita constatarea nulităţii absolute a contractelor de lucrări nr. 8418/05.11.2009 şi nr. 4766/09.07.2010, evidenţiind împrejurarea că, prin Raportul de evaluare nr. 29539/G/II/15.04.2014, s-a reţinut că pârâta SE s-a aflat în stare de conflict de interese conform dispoziţiilor art. 79 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 161/2003, ca urmare a faptului că a semnat contractele nr. 8418 din 05.11.2009 încheiat între Judeţul V. şi SC „C.” SA şi nr. 4766 din 09.07.2010 încheiat între Judeţul V. şi SC „H.” SA, liderul asociaţiei dintre SC „H.” SA şi SC „C.” SA, deşi fiul ei avea calitate de acţionar şi administrator la SC „C.” SRL. Totodată, s-a arătat că, prin sentinţa penală nr. 1307 din

2016. pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosar nr. 1285/333/2016, pârâta a fost condamnată pentru infracţiunea de conflict de interese în legătură cu cele două contracte de lucrări. Sentinţa penală de condamnare a rămas definitivă prin decizia penală nr. 203 din

2017. a Curţii de Apel Iaşi.

Or, starea de conflict de interese reţinută atât de ANI, cât şi de instanţa penală a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 161/2003. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 sancţiunea nulităţii absolute a actelor administrative ori juridice încheiate de persoane aflate în conflict de interese intervine doar pentru cei care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect, pentru aleşii locali. Dispoziţiile referitoare la funcţionarii publici stipulează doar, la art. 79 alin. 4 din lege, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii a celor aflaţi în conflict de interese.

Contractele semnate de SE au fost încheiate la 05.11.2009 şi 09.07.2010, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, care prevede sancţiunea nulităţii absolute a actelor încheiate pentru toţi cei aflaţi în stare de conflict de interese, indiferent de calitatea lor: funcţii publice de autoritate centrale ori locale, aleşi locali, funcţionari publici.

Din perspectiva aplicabilităţii legii în timp, art. 1 alin. 5 din Constituţie consacră poziţia dominantă a acesteia în sistemul de drept, aceasta beneficiind de garanţiile specifice supremaţiei sale, respectiv controlul general al aplicării Constituţiei, controlul constituţionalităţii legilor, îndatorirea fundamentală de a fi respectată. Iar art. 15 alin. (2) din Constituţie consacră expres principiul neretroactivităţii legii. Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Aşadar, o lege adoptată produce şi trebuie să producă efecte numai pentru viitor, neputând retroactiva, iar acestei reguli i se circumscrie şi Legea nr. 176/2010, cu referire expresă la art. 23, după distincţiile mai sus-prezentate. Excepţiile de la principiul neretroactivităţii legii civile sunt cuprinse în art. 6 alin. 6 din Codul civil şi nu sunt aplicabile cauzei de faţă.

Ca atare, soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii promovată de ANI trebuia să aibă în vedere strict inaplicabilitatea Legii nr. 176/2010 cu privire la cele două contracte a căror constatare a nulităţii absolute se cere, iar nu o verificarea a fondului pricinii, din aceste motive recursurile declarate de SE şi „C.” SRL fiind întemeiate. Corelativ, recursul ANI este vădit nefondat.